Gramatica generală ca armă de luptă

Se poate lupta, în termenii literari controlaţi de gramatica generală, deci fără neuro-ameliorarea cognitivă medicamentoasă şi stimulare transcraniană, cu fenomenul numeric Big Data? Am mai vorbit pe aici despre gramatica generală, ea face parte din Epistema modernă, şi a fost adusă la noi prin Gramatica de la Sibiu din 1828 (de către Ioan Eliade Rădulescu). Dar nu discutăm mai amănunţit despre fenomenul cultural românesc ce a construit România modernă. Ne întoarcem la Franţa secolului XIX, mai precis la momentul când au fost puse bazele sistemului de învăţământ universitar şi post-universitar Sciences Po unde erau căutate răspunsurile necesare şi eficiente pentru a combate o catastrofă naţională (http://fr.wikipedia.org/wiki/%C3%89cole_libre_des_sciences_politiques ). Unul dintre creatorii care au pus bazele acestei şcoli a fost Ernest Renan, admirator al Ideologiei primare a lui Antoine Destutt de Tracy. Ernest Renan spunea într-un mod explicit : “Gramatica generală propune căile pentru studierea ideilor, oricare ar fi gradul lor de complexitate.” Într-un articol din NYT, altfel dar asemănător le spune acum doamna JANET MASLIN : “Fighting Words Against Big Data”.
Titus Filipas

Cenaclul românesc de la Târgu Mureş

Se ştie prea bine că Vasile Alecsandri (1821 —1890) a câştigat concursul din 19 mai 1878 de la Montpellier. Recent, domnul Ionel Mony Constantin vine cu informaţia suplimentară că au mai participat alţi doi poeţi români la acel concurs. Unul dintre ei a fost patriotul Romulus Scriban (1838 – 1912), un geniu sintetizator care a produs maxima : “Literatura măreşte popoarele, învie pe cele moarte şi sprijină pe cele căzute. Ea este mama copilăriei lor, Muza bărbăţiei lor şi toiagul bătrâneţelor lor. Fericit poporul care cunoaşte acest adevăr ; el rezistă cuceririi şi, ca luminătorul nopţii, luminează în noaptea timpurilor prin operele geniului său, întreţine flacăra spiritului naţional şi perpetuă Patria.” Totuşi, cine a fost cel de al treilea poet ? Un literat român de la Târgu Mureş, poet al cenaclului românesc de la Târgu Mureş. Oraş care nu face parte din Ţinutul Secuiesc, aşa cum pretind extremiştii maghiari de acum. Extremismul acesta a fost lansat prin actul Ausgleich de la 1867. Vă daţi seama ce paroxism exista atunci la Târgu Mureş ? Pentru un alt timp, îl percepea încă Romulus Vulpescu : “Stau într-o cafenea la Tîrgu Mureş/Şi beau cafea./Oraşu-i trist, ostil, sémeţ şi gureş,/Cu lume rea.// N-am timp, n-am bani, n-am inimă, n-am chef/Să mai scriu versuri:/În fiecare prost presimt un şef/Şi întrevăd demersuri.//Abandonat de tine, trag tutun/Şi mi-e cam silă,/Că-n barbă-aborigenele văd un/Semn de prăsilă.//Cum m-aş scula voievodal, drept, dac,/Într-un scurt iureş,/Întreagă cafeneaua praf s-o fac/La Tîrgu Mureş…” Aşa că numele celui de al treilea poet român participant la concursul din Montpellier s-a pierdut. Sate după sate româneşti de lângă Târgu Mureş au fost maghiarizate forţat şi definitiv.
Titus Filipas

Comerţul cu fildeş

Cinci ţări africane solicită prelungirea moratoriului asupra comerţului cu fildeş http://www.lemonde.fr/planete/article/2014/02/13/cinq-pays-africains-reclament-une-prolongation-du-moratoire-sur-le-commerce-de-l-ivoire_4366154_3244.html
Titus Filipas

Împotriva alegaţiilor profesorului Boia Lucian

În cartea sa “History and Myth in Romanian Consciousness”, profesorul universitar Lucian Boia acceptă fără de vreo critică actul Ausgleich de la anul 1867. O dovadă apare aici : “The tale of Dracula fits perfectly this image. When the famous novel first appeared, Transylvania belonged to Hungary, and Count Dracula himself is not a Romanian, but a Magyar aristocrat.” De facto, în romanul Dracula, Bram Stoker ni-l prezintă clar pe mândrul conte Dracula drept unul dintre aristocraţii secuilor ce au refuzat jugul ungar (despre bătălia de la Mohaci din 1526, contele Dracula vorbeşte cu entuziasm: “After the battle of Mohacs, we threw off the Hungarian yoke”! ). Forţându -i să înveţe limba maghiară, ei şi-au pierdut identitatea lor de secui. Toate documentele confirmă, secuii nu sunt o Săgeată ungară, nu au fost vreodată un trib ungar, au fost o cu totul altă etnie. Continuitatea multimilenară a secuilor în ţinutul lor nu este una anagogică, ci este una sistemică, nu le -a fost oferită de blândeţea istoriei, ci de stabilitatea unui ecosistem. Pe vremea lui Iulius Caesar, depresiunile şi poienile montane favorabile vieţuirii umane, dar climatic nefavorabile pentru Vitis Vinifera, au fost “nişe ecologice” pentru acele fracţiuni ale dacilor care l-au sprijinit politic pe Deceneu în lupta de eradicare a viţei de vie, într-o extinsă lume dacică formată din entităţi foarte deosebite, –vezi de pildă percepţia foarte contrastantă a congenialităţii aduse de vin–, o lume tribală numai temporar unificată de Burebista. Acele triburi singulare de daci care nu s-au romanizat decât parţial şi reversibil, –precum kurzii, poate, numiţi ‘romani’ de catre arabii cuceritori–, s-au transformat prin evoluţia istorică în secui şi huţuli. Numărul siturilor dacice din ‘ţinuturile secuieşti’ vorbeşte cât se poate de pertinent în sprijinul tezei. Chiar şi după 2000AD, naţionaliştii extremişti maghiari au distrus sistematic dovezile arheologice dacice din ţinuturile secuieşti.
Titus Filipas

Algoritmul şi umanritmul

Francezul Marc Rougier, creator de germeni de întreprindere în domeniul IT, înlocuieşte algoritmul cu umanritmul http://www.lemonde.fr/ameriques/article/2014/02/12/marc-rougier-patron-de-start-up-hollande-est-reste-accroche-au-dogme_4365284_3222.html
Titus Filipas

“Pawley-voo fwançay?”

În ultimele luni, pe un post de radio românesc care transmite în modulaţie FM muzică internaţională foarte bună, am ascultat şi ceva grupuri jamaicane, ori în stilul din Jamaica, insulă anglofonă din Caraibe, ştiţi. Pe fondul limbajului englezesc apărea, ciudat!, şi un insert franţuzesc. Acum, grupurile acestea metisate sunt chiar de un snobism înspăimântător, de ce să nu recunoaştem acest adevăr evident?Pe de altă parte, ce cotă din acest snobism e pur şi simplu intenţionat gratuit şi provocator, şi cât se afişează numai de dragul spectacolului? Mărturisesc că pentru grupurile vag amintite mai sus de mine, se crea de facto un anumit grad de conivenţă între mine şi “ei”. Îmi plăcea miorlăiala feminină snobă a insertului care mie îmi suna precum „Parlez-vous français?”. Acum am aflat şi grafia corectă dintr-un articol dedicat vizitei preşedintelui François Hollande în America http://www.liberation.fr/politiques/2014/02/10/hollande-attendu-a-washington_979161 Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2014/02/12/o-lege-impotriva-amneziei/
Titus Filipas

Teoria cuantico-mistică a Justiţiei

Semnalez cartea lui Raymond B. Marcin : În căutarea Pisicii lui Schopenhauer (sau Arthur Schopenhauer şi teoria cuantico-mistică a Justiţiei). Bănuiesc că tocmai această teorie cuantico-mistică a fost baza “Reformei pentru Justiţie în România” implementată de regimul lui Traian Băsescu.
Titus Filipas

Veronica Oşorheian despre satul copilăriei

Maria Diana Popescu : +Împărtăşind parcă ideile lui Blaga, filosoful care consideră cultura satului românesc o matrice stilistică fundamentală, contributoare dezvoltării culturii mari a poporului român, Veronica Oşorheian, prozatoare în dulcele stil clasic, în condeiul căreia „copilăria şi satul se întregesc reciproc alcătuind un întreg inseparabil”, se prezintă în faţa cititorilor cu „Duioşie peste umăr”, proză scurtă, (Editura Grinta, Cluj-Napoca 2013), cartea unui narator omniscient, care transcrie faptele cu mult realism, dar şi cu sobrietate stilistică, facilitând un anume fel de comunicare imediată. Autoarea recreează/recuperează lumea satului cu tradiţiile şi frumuseţile sale, o lume care, ameninţată şi pe alocuri fărâmiţată de haosul prezentului, aproape a dispărut din romanele postmoderne încărcate de exhibiţii, patetism şi imagini şocante. La fel ca şi pentru Blaga în poemele „Sufletul satului” şi „Satul minunilor”, pentru Veronica Oşorheian satul copilăriei rămâne peste timp acel nucleu al naşterii universale, locul sacru generator de minuni, virtuţi magice şi veşnicii încremenite în arhetipuri imuabile, locul unde sînt concentrate puteri divine, unde, printr-o germinaţie perpetuă, parcă timpul şi moartea sînt amânate. „S-ar putea vorbi chiar despre o simbioză între copilărie şi sat”, citând din nou pe Blaga, „o simbioză datorită căreia fiecare din părţi se alege cu un câştig. Căci, pe cât de adevărat e că mediul cel mai potrivit şi cel mai fecund al copilăriei e satul, pe atât de adevărat e că şi satul la rândul lui îşi găseşte suprema înflorire în sufletul copilului.” […]+ SURSA http://www.art-emis.ro/cronica/cronica-literara/2094-veronica-osorheian-duiosie-peste-umar.html
Titus Filipas

Elementele cele mai noi din Epistemă

Dacă, la începutul secolului XIX, „pruncii români” Ioan Eliade Rădulescu şi Petrache Poenaru surprindeau Epistema modernă, un acquis occidental pe baza căruia a fost construită România modernă, devine foarte important acum să surprindem şi să captăm elementele cele mai noi din Epistemă. Pentru a continua să existăm ca naţiune.
Titus Filipas

Bitcoin

Moneda virtuală Bitcoin a devenit o schemă Ponzi http://finance.blog.lemonde.fr/2014/02/09/le-bitcoin-est-devenu-un-ponzi-scheme/
Titus Filipas