Archive for octombrie 2009

“Voi aţi văzut cum plâng copiii la Tiraspol?”

octombrie 29, 2009

“Voi aţi văzut cum plâng copiii la Tiraspol?/

Rămaşi în drum fără adăpost si fără şcoală/

Cum plâng sărmanii că ei vor să-nveţe,/

Să-nveţe într-o nouă şcoală./

Dar şcoala noastră azi e strada/

Si care-i vina?/

Voi nu ştiţi?/

Să ne dezicem de limba română,/

Iar străina s-o indrăgim./

Cum să învăţ într-o limbă străină,/

Dacă limba mea, e limba română./

VOI aţi văzut cum plâng copiii la Tiraspol?”

Poezie culeasă de pe blogul domnului Alexandru Marin, de la adresa URL http://alexandrumarin.wordpress.com/2009/10/28/uniti-sub-tricolor/

Pentru conformitate,

Titus Filipas

Armand Goşu, “specialistul” GDS :-)

octombrie 29, 2009

+Discursul lui Biden de la Bucuresti, [ a fost calificat drept ] „o provocare la adresa Rusiei„+, vezi http://www.romanialibera.ro/a168543/discursul-lui-biden-de-la-bucuresti-o-provocare-la-adresa-rusiei.html  . Armand Gosu, specialist 🙂  in problemele spatiului ex-sovietic, a explicat ca  Romania „are o capacitate redusa de a intelege acest spatiu”. Armand Goşu se raliază totalmente punctului de  vedere al culturnicilor GDS, să amintesc numai cărţile de propagandă pro-fanariotă  publicate de Gabriel Liiceanu la Humanitas. Cred că unii nu înţeleg ce forţă colosală reprezintă Rusia, şi cât de acut interesată este de câştigarea simbolurilor noastre abstracte de putere, pe care le identifica deja Sir Isaac Newton într-o epistolă către John Locke! Rusia şi America se luptă subtil pentru aceste simboluri imperiale care ne aparţin ! Este vorba despre sintagma-sigiliu Nova Roma de la 381 AD (Sir Isaac Newton o identifica la 380 AD). ‘Cântăm „Deşteaptă-te, române” / Şi se trezesc din somn străinii’, scria Ion Diordiev (Gheorghiu), un poet transnistrean. Cam acesta este adevărul. Istoricii oficiali români dorm  când este vorba despre identificarea şi apărarea intereselor noastre prin discurs.

Titus Filipas

Situaţia fondului Proprietatea

octombrie 28, 2009

Domnul Adrian Năstase discută în postarea de blog http://nastase.wordpress.com/2009/10/27/reintoarcerea-la-normalitate/ , –cu link spre un articol–, o serie de soluţii pentru România. Am comentat :

Excelenţă, îmi permiteţi să atrag  atenţia că aţi uitat situaţia fondului Proprietatea. Bine, sînt convins că dacă ar fi existat o continuitate a guvernării României după anul 2004, problema aceasta ar fi fost deja pozitiv rezolvată. Dar la “soluţia” propusă de PNL-işti, nu poţi exclama decât : Sancta simplicitas ! Acum, ştirea cea mai recentă este  : “Fondul Proprietatea convoaca AGA pentru 26 noiembrie 2009, ora 15.00.” Bănuiesc că de patru ani, AGA-manii aceştia tot primesc bani pentru lipsa lor de activitate. Mai citesc despre “Situatia portofoliului FP, iulie 2009. Fondul Proprietatea detine in portofoliu 88 pachete de actiuni.”  Acum vreo patru ani, un economist PNL-ist pe nume Varujan Vosganian  ne  spunea că se află în posesia unui mecanism prin care pachetele de acţiuni din portofoliul  Fondului  Proprietatea se vor transforma în bani lichizi prin mijlocirea pieţei bursiere. Mi-am reamintit asertarea lui Joseph Schumpeter (care şi-a început cariera de profesor de Economie Politică la Universitatea din Cernăuţi), cum că inovaţia de succes „is a feat not of intellect, but of will.” Faptul că Varujan Vosganian nu spunea nimic despre inovaţia  financiară prin care putea transforma acţiunile Fondului  Proprietatea în lichidităţi  l-am atribuit grijii sale de a păstra secretul professional. Însă vedeam în el un personaj cu intelect şi voinţă.  Dar în realitate tot pachetul de idei al alianţei DA conţinea hainele cele mai noi ale împăratului gol. Canular, canular, canular! Acum ştiu că este deosebit de greu să transformi acţiunile în lichidităţi, –uneori chiar imposibil!–, şi că soluţia economică PNL-istă, soluţia  economică DA, pur şi simplu nu exista ! Dar voinţa ? Ei, da, nu a existat nici intelectul, şi  nici voinţa! Este greu să pui gândirea în putinei “ca sa se aleagă untul”! Iar aici era nevoie de voinţă, de politică şi voinţă, care să angajeze pentru Fondul  Proprietatea o bancă de investiţii pe postul de societate contrapartistă. Această societate contrapartistă face piaţa ! Ea este pe post de “market maker”. Numai în felul acesta, acţiunile se transformă în lichidităţi.

Titus Filipas

Idei formulate de Nicolae Georgescu-Roegen

octombrie 26, 2009

Citesc la adresa URL http://nastase.wordpress.com/2009/10/25/sarbatorile-toamnei-la-tohani-in-prahova/ , că „mai multe companii din China au concesionat, in totalitate, spatiul Parcului industrial din Mizil.”

China înregistrează în prezent un ritm de creştere anual de aproape 9 % (discutăm despre PIB), şi specialiştii lor în dezvoltare economică se tem foarte mult de apariţia unor bule energetice şi tehnologice foarte mari. De aici şi politica de reducere a riscurilor printr-o diversificare, cum ar fi participarea la creşterea unor parcuri industriale din alte zone ale lumii. Pe de altă parte, vreau să aduc în atenţia dumneavoastră un articol foarte recent din New York Times, vezi adresa URL  http://www.nytimes.com/gwire/2009/10/23/23greenwire-new-school-of-thought-brings-energy-to-the-dis-63367.html?emc=eta1 , privind dezvoltarea ştiinţifică a noilor industrii. Unul dintre raportorii la care se referă articolul menţionat din New York Times este Dr. Phil Henshaw. Din întâmplare (fericită), fac parte împreună cu Dr. Phil Henshaw din aceeaşi comunitate epistemică pe Internet, unde sunt discutate cele mai noi şi acute subiecte din Ecologia Industrială. I-am expediat imediat un e-mail cu acest conţinut: +Dear Dr. Phil Henshaw: Thank you for the information on this topic, and  for your attached  texts. Here, in Romania, where Nicolae Georgescu-Roegen was born and studied, this field of intellectual interest is not so new. I wrote two books, in Romanian language, on these topics. The entire industry of the country was predatorially dismantled after the so called “1989 revolution”, and we are trying to construct the new industry on these ecologico-economic principles.+  Deci noile parcuri industriale din România trebuie (ar trebui) să ţină cont de ideile de pionierat formulate de  Nicolae Georgescu-Roegen.

Titus Filipas

Restructurarea corectă a datoriei

octombrie 24, 2009

S-a vorbit la un moment dat pe blogosferă, foarte detaliat, despre falimentarea întreprinderii româneşti de electronică IPRS Băneasa, într-adevăr o bijuterie a industriei româneşti. Acum văd că unii afacerişti predatori vor să obţină falimentarea unei întreprinderi franceze de electronică, Thomson Multimédia. Firma este veche, a luat naştere la sfârşitul secolului XIX ca întreprindere  ce producea dinamuri şi motoare electrice, ei s-au implicat ulterior în producţia şi distribuţia de energie electrică, apoi în electronica militară precum  şi în electronica pentru marele public. În anul 2000, ramura  Thomson din electronica militară se desparte şi devine firma Thales. Thomson Multimédia specializată în electronica pentru media şi divertisment avea nevoie de sume lichide pentru a se dezvolta. A împrumutat  pe piaţa  bancară, ceea ce este OK, dar şi de pe piaţa financiară non-bancară.  Problema, cu acest tip ultim de credite, este că riscul de creditare trebuie acoperit printr-un produs financiar derivat conceput special pentru asemenea „eveniment de creditare”. Pe englezeşte se cheamă credit default swap (CDS). Thomson Multimedia nu a reuşit să-şi plătească datoriile, şi unii posesori de CDS-uri au cerut falimentarea lui Thomson Multimedia. Dar există şi o autoritate de reglementare protectoare chemată ISDA (International Swaps and Derivatives Association) care a impus o restructurare corectă a datoriei firmei Thomson Multimédia. Procedura se cheamă Small Bang Protocol.

Titus Filipas

Constituţie federalistă pentru România ?

octombrie 23, 2009

Adresez  câteva întrebări domnului Sever Voinescu:

Aţi afirmat prin mass media că James Madison a stabilit regula cum că numărul de  parlamentari trebuie să fie egal cu  extracţia cubică din numărul populaţiei. James Madison a scris şi în “The Federalist Papers”, texte care au pregătit Constituţia americană. Ei (Părinţii Fondatori) au plecat de la analizarea atentă a modelului fiducial de constituţie federalistă,  anume Constituţia lyciană. Iluminiştii coloniali americani erau tipi foarte culţi.  Puteţi pune o adresă URL la sursa afirmaţiei dumneavoastră ?

Şi anunţă voalat referirea la James Madison faptul că pregătiţi (grupul de intelectuali din jurul lui Traian Băsescu) o constituţie federalistă pentru România ?

Titus Filipas

Programul Petre Roman şi Raportul Tismăneanu

octombrie 21, 2009

După ce a fost distrusă sistematic economia României prin programul pus la punct de Petre Roman, s-a trecut la o demantelare sistematică a culturii româneşti prin Raportul Tismăneanu. El a fost aplaudat frenetic de culturnicii de elită. Dar prin condamnarea expresă a protocronismului românesc, toţi aceşti culturnici de elită demonstrează că nu l-au citit cu atenţie pe Ortega y Gasset, cel puţin textele lui despre baroc şi istorie. Incapacitatea lor postmodernă de a-şi focaliza atenţia pe valori demonstrează postura lor de culturnici puternic subvenţionaţi de statul român   actual. Iar se pot face referinţe la Ortega y Gasset.

Titus Filipas

Şcoală pentru resurse naţionale

octombrie 21, 2009

Găsesc sub titlul a cărui lectură era destinată a fi îngrijorătoare : „România nu figurează în topurile celor mai bune 500 de universităţi din lume”, un articol despre învăţământul  superior românesc la adresa URL http://www.romanialibera.ro/a167229/romania-nu-figureaza-in-topurile-celor-mai-bune-500-de-universitati-din-lume.html .

Este un foarte lamentabil text-sperietoare pe care îl publică un ziar central. Ceea ce se uită aici, este faptul că USA au şi 3000 de universităţi care dau diplome valoroase pentru economia lor, dar unde cadrele didactice nu sunt obligate să facă vreun fel de cercetare ştiinţifică ! Ţinta asta impusă “moral” de titlul articolului este o ţinta imperială ! Oricum, cei care fac cercetare cu articole punctate ISI, de multe ori nu cunosc bine nici lucruri elementare, dar subtile, ale domeniului lor ştiinţific.

Cadrele didactice care doresc să intre într-un regim de publicare a lucrărilor ştiinţifice cu punctaj ISI trebuie să îşi impună un regim de muncă infernal, precum şi o specializare extremă. Îmi amintesc că şeful de catedră Oliviu Gherman ne spunea că trebuie să lucrăm câte paisprezece ore pe zi! Unii s-au conformat. Au murit demult. Alţii n-au mai avut timp de copii, nu mă refer doar la creşterea lor,  ci şi la conceperea lor. În fine, alţii literalmente s-au tâmpit. Cum spunea Ortega y Gasset: “Specializarea maximă echivalează cu incultura maximă.”

Ce lipseşte României este o eficientă şcoală superioară de folosire a resurselor naţionale pentru a crea valoare adăugată!

Titus Filipas

Spiritul de la Sfântu Sava*

octombrie 20, 2009

*vezi şi http://nastase.wordpress.com/2009/10/19/40-de-ani-de-la-absolvirea-liceului/

De ce scriu pe blogul domnului Adrian Năstase ? Pentru “culpa” aceasta dovedită am fost tratat de pro-băsescienii de pe blogosfera românească în fel şi chip, vreau să spun cu o mulţime de expletive. La ora actuală, cei doi versanţi  de pe blogosfera românească sunt foarte clar delimitaţi de o ”cumpănă a apelor”. Unul dintre versanţii  de pe blogosfera românească este dominat de culturnicul de elită Vladimir Tismăneanu (el chiar a inclus în blogroll unul dintre blogurile ce mă servesc cu expletive, mai mult respect faţă de Limba Română cultă, domnule Vladimir Tismăneanu, declarai în infamul tău Raport, – unde îl injuriai pe maestrul Octavian Paler–, că te-ai despărţit în judecată de tatăl dumitale, Lioncik Tismeneţki, cel care a dus o campanie sistematică de schimonosire a limbii  române în Basarabia sub Gulagul anilor 1940-1941, şi era plătit de sovietici pentru aceasta!), celălalt versant  este dominat de blogul domnului Adrian Năstase. Mărturisesc că am fost format de profesorii mei foarte, foarte, foarte reacţionari  de la Liceul Fraţii Buzeşti din Craiova în atmosfera unui mare respect faţă de Spiritul ideologic primar de la şcoala Sfântu Sava. Bineînţeles că scriitura pe blog a domnului Adrian Năstase nu poate reprezenta integral, agregat, acel Spirit de Renaştere Românească întru Magnificenţă impus  naţiunii române de şcoala de la Sfântu Sava din secolul XIX ce ne-a extras din neagra şi anti- româneasca epocă fanariotă, dar măcar o “aşchie din acel trunchi” tot reprezintă.   

Titus Filipas

Exclus din fandomul SF?

octombrie 20, 2009

Este vorba despre mine, Titus Filipas. Cu un vechi statut de prezenţă în fandomul SF românesc. Pentru această blasfemie, chiar părintele arhimandrit Iustin Pârvu găsea potrivit să mă ocărască, +Iustin Parvu: Dlui: Titus Filipas – un comentator SF , Sambata, 17 Noiembrie 2007+, vezi şi adresa URL http://www.romanialibera.ro/a111476c134141/incercarile-sfintilor.html .

Fandomul SF prosperă acum pe blogosfera românească, vezi spre exemplificare postarea http://uglybadbear.wordpress.com/2009/10/13/dune-in-colectia-adevarul/ .

Am încercat să plasez un comentariu la fragmentul de frază ingenuă „apoi ceva de Jane Austen (sau JANE EYRE? parca da)” , scris de proprietarul respectivului weblog :

🙂 Bună gluma. Am auzit numai  lucruri frumoase despre Dune. Are totuşi vreo legătura cu istoria noastră culturală ? Parcă nu (aş dori să fiu contrazis). Dar în contextul  transformărilor din lumea de acum, poate ar trebui sa fie retipărit şi romanul de anticipaţie Nebuloasa din Andromeda al rusului Ivan Efremov (există traducerea regretatului Adrian Rogoz). Ivan Efremov este remarcabil prin faptul că aparţine arhetipurilor culturale de pe istmul baltico-pontic, (la fel ca Joseph Conrad şi atâţi alţii). Mama lui Ivan Efremov era din peninsula Crimea, iar tatăl din Sankt Petersburg. Şi Ivan Evremov se plimba pe Nevskii Prospekt, la fel ca Zamiatin şi  Ayn Rand, alţi autori de anticipaţie, mult mai distopici în scriitură decât utopicul prin excelenţă Ivan Efremov. Au fost influenţaţi de principiile anarhismului constructiv, se vede aceasta din scrierile lor. De altminteri, Ayn Rand a prezis criza capitalismului de acum.

Spre surpriza mea, comentariul acesta nu  a fost acceptat. Respins fără scuze ori vreo explicaţie. Pot conclude că este vorba despre lipsa de cultură şi de civilitate în fandomul SF românesc  actual ? Eu vin pentru ei cu explicaţii suplimentare :

La începutul anilor 1920, locuiau în Sankt Petersburgul devenit Petrograd, simultan dar fără să se cunoască vreodată personal, trei mari autori de utopii şi distopii : Eugen (Evghenii) Zamyatin, profesor de inginerie navală şi proiectant de spărgătoare de gheaţă, care în 1921 scrie în limba rusă celebra distopie ” My „, ” Noi „, ea va circula o vreme în Rusia la fel ca în Evul Mediu, în copii manuscrise, va fi tradusă în limba engleză şi publicată în Anglia la 1924, publicată pentru prima oară în limba rusă la New York în anul 1952, şi în final în ruseşte şi în Rusia la 1988 ; Ayn Rand (1905 – 1982), ce va părăsi Uniunea Sovietică la 1926 şi va emigra în America, unde va scrie noveleta ” Anthem „, privind tâlcul Eului când în limbaj va fi interzis pronumele personal la persoana întâia singular ; şi Ivan Efremov (1907-1972), autorul romantic al utopiei ” Nebuloasa din Andromeda „. Mediul citadin rusesc suprem din Sankt Petersburg, experimentat într-un timp extrem de dur, i-a influenţat  deopotrivă pe Zamyatin, Rand şi Efremov. Se poate avansa ca o certitudine că Rand şi Efremov au citit pe ruseşte cărţile lui H.G. Wells editate de Zamyatin, poate şi unele din eseurile lui Zamyatin, dar este improbabil ca Zamyatin, Rand şi Efremov să fi făcut cunoştinţă vreodată ; totuşi,  tema ar merita să fie exploatată într-o pseudo-arrabelesca unde cei trei se întâlnesc, întâmplător, să zicem pe Nevskii Prospekt…

Titus Filipas