Bizară declaraţie! „Noi nu ne aliniem politic„?
Poate să fie citită la adresa URL : http://www.romanialibera.ro/a147287/noi-nu-ne-aliniem-politic-declara-noul-presedinte-al-afdpr.html .
Deci Asociaţia Foştilor Deţinuti Politici din România nu mai duce o politică declarat anti-comunistă ?
Titus Filipas
Reamintesc Constituţia Antoniniană de la Anul Domnului 212 pentru Romania. Istoricii de la Oxford University apreciază că la Anul Domnului 285, Constituţia lui Caracalla îşi realizase plenar efectele, adică realizase Romania. La Anul Domnului 285, Diocleţian împarte Imperiul în Romania Orientală şi Romania Occidentală. Dacă istoricii de la Oxford University datează începutul pentru lumea occidentală modernă ca fiind Anul Domnului 285, noi de ce nu putem fixa începuturile conştiinţei civice la 212 AD, iar nu la crearea GDS? Acordarea drepturilor civice imigranţilor în această Romania se făcea sub forma statutului foederati. Goţii au fost foederati! Iordanes scrie istoria goţilor foederati prin analogie cu istoria geţilor„socii”- alizaţi, scrisă de Cassiodor. Un om politic român pasionat de lege, de sursa drepturilor regaliene şi de cultură poate că ar trebui să organizeze o conferinţă despre Constituţia Antoniniană de la Anul Domnului 212 pentru Romania şi efectele sale în lumea de azi. Ştiţi că anarho-separatiştii de la Salonic erau militanţi macedo-români care cereau recunoaşterea Constituţiei lui Caracalla? Ar fi multe de spus despre istoria veche în Romania, dar să venim la Romania Neoacquistica. Mihai Viteazul a unit principatele româneşti tocmai pentru a reconstitui Romania Neoacquistica, în mod expres el a fost plătit ca un condotier pentru a realiza Romania Neoacquistica, acesta fiind un proiect al Contra Reformei. Contra Reforma este un termen care denumeşte acţiunea din epoca de revitalizare a creştinismului din Romania Occidentală după normele instituite de Sfinţii Părinţi din Romania Orientală. Lucrarea de revitalizare creştină începea cu incorporarea Vulgatei în mesa latină pe la anul 1560. Mi se pare a fi deosebit de semnificativ faptul că Vulgata creată în Romania Orientală de un călugăr scit pe nume Eusebiu Sofronie Ieronim, un ilir „socii”- alizat şi latinizant, deci numai Vulgata asigură succesul Contra Reformei din Occidentul continentului european, către anul 1648, cu finalizarea procesului care a dus la pacea westphalliană.
Titus Filipas
Cipurile RFiD 2.0 cu care monahul Filotheu îl speria pe arhimandritul Iustin Pârvu, –ce la rându-i amplifica mesajul deformat către românii fără prea multe cunoştinţe IT–, de fapt au eliminat codul de bare şi nu conţin semnul fiarei “666”. Monahul Filotheu explică, el este foarte bine documentat în IT faţă de românii ortodocşi care îi ascultă predica, după cunoştinţele pe care le posedă, se pare că monahul Filotheu nu este autodidact ci a făcut o şcoală specială, dar nu spune multe lucruri românilor ortodocşi. Unii dintre românii ortodocşi care îl ascultă au o poziţie de autoritate în biserică, nu sunt simpli laici ortodocşi ca mine. Şi tocmai pentru că se bucură de privilegiul de a deţine credibilitate şi autoritate în biserică, ei sunt obligaţi să ştie un aspect asupra căruia monahul Filotheu nu vorbeşte: De ce şi-a ales, repet, şi-a ales!, personajul acesta cu nume real necunoscut, supranumele călugăresc “monahul Filotheu” ?
Bunul arhimandrit Iustin Pârvu este scuzat de vârstă că nu a sesizat semnificaţia ameninţătoare a Rusiei în acest supranume călugăresc. Pentru că “monahul Filotheu” ameninţă realmente cu apocalipsa neamul nostru : “Voi, românii, România întreagă, nu aveţi drept la existenţă!”, zice supranumele său.
Iată o scurtă prelecţiune de istorie. După ce Marele Cneaz Ivan al III- lea (1440 -1505), Gosudarul ori „Cel care a strâns Rusiile”, se căsătorea cu Zoe -Sofia, fiica lui Toma Paleologul, frate al lui Constantin al XI -lea Paleologul, ultimul împărat la Constantinopol, se creează mitul că Rusia moscovită preia drepturile Paleologilor. Căsătoria lui Ivan III cu Zoe, –logodnica aceea urâtă aştepta de câţiva ani la Moscova stabilirea datei căsătoriei!– , avusese până la urmă loc pe 12 noiembrie 1472. Fixarea datei nu a fost întâmplătoare. Ea ne arată cât de bine funcţiona la acea dată spionajul Moscovei. Cu o lună mai devreme, mai precis pe data de 14 septembrie 1472, avusese loc în Moldova căsătoria voievodului Ştefan cel Mare cu prinţesa Maria de Mangop, din familia imperială a Comnenilor. În felul acesta se stabileşte legitim o continuitate legală între Moldova Comnenă şi Moldova Muşatină.
Cel puţin un spion al Moscoviei fusese impresionat de fastul nunţii în cetatea de scaun de la Suceava şi a raportat Gosudarului ce a văzut. Nouă, ne povesteşte frumos despre acestea Mihail Sadoveanu în romanul „Fraţii Jderi”, volumul al doilea. Scrisoarea monahului Filotheu din Pskov adresată apoi fiului Sofiei, Marele Cneaz Vassili al III- lea (1479 – 1533) care la 1510 cucerea oraşul, îi precizează acestuia semnificaţiile Rusiilor unite: “Două Rome au căzut. Cea de a treia Roma s-a ridicat acum.” Scrisoarea păstrată este de fapt un text apocrif. Dar nu aceasta contează, ci starea de spirit în Rusii, care ducea la crearea documentului. În realitate, nu a existat “a doua Roma” ca să poată exista “Cea de a treia Roma” fără de un Latium Novum ca hinterland.
Nova Roma statuată ca sintagmă-sigiliu în conciliul de la Anul Domnului 381 era o recunoaştere bisericească a efectelor pe care le-a adus promulgarea Constituţiei Antoniniene la Anul Domnului 212. Se crease un Novum Latium, populat cu proto-români. Romanaţii sunt prima evidenţă care îmi vine în minte. Zosimus în Historia Nova confirmă că exista un Latium Novum când vorbeşte despre evenimentele anului 381 la Nord de Dunăre.
Mi se pare de o absurditate extremă pretenţia că există vreo cale de transfer al drepturilor regaliene de la Nova Roma la Moscova ! Rusia nu crede decât în forţa militară brută, apocriful monahului Filotheu din Pskov a fost născocit pentru a împăca sovistea mujicului, conştiinţa rusului de rând, atunci când pradă şi ucide pentru pradă. Fiara este mujicul fără de soviste, predator epitomic, predator de simboluri.
În Anul Domnului 1589, a fost asaltat de acea stare de spirit agresivă patriarhul Ieremia al II-lea de la Constantinopol, ce călătorea în Rusii pentru a colecta ajutoare pentru clerul grec. Clerul rus profită de slăbiciunea grecilor şi cere patriarhulului Ieremia al II-lea să recunoască o biserică autocefală la Moscova. Iar capitala Rusiilor să o declare “Cea de a treia Roma”! La început, marele teolog şi cărturar Ieremia al II-lea rezistă la presiuni. El ştia mult mai multe decât ruşii. Anume că nu trebuie să implice cabalistica numerologică în care epitetul “a treia Roma” are semnificaţie apocaliptică. Muscalii pravoslavnici insistă în ignoranţa lor dominatoare. Înaltul ierarh grec venit de la Constantinopol, aparent cedează. Însă el redactează un document conţinând numai venin prin recunoaşterea Patriarhului Iov la Moscova, declarată “a treia Roma”. Abia prinţul nostru Dimitrie Cantemir îl lămureşte în 1721 pe imperatorul Petru cel Mare despre adevărata semnificaţie din actul scris de patriarhul Ieremia al II-lea de la Constantinopol la anul 1589. Incontestabil, Petru cel Mare detesta prostia. Prin ukaz, el desfiinţează imediat patriarhatul. Stalin va reînfiinţa, în anul 1941, patriarhatul de Moscova. Dizidentul anti- stalinist Soljeniţîn nu denunţă actul în vreuna din cărţile sale.
Titus Filipas
Frivolitatea unui blog pentru implementarea maghiarizării poate fi descoperită citind postarea de la adresa URL http://limbacailor.wordpress.com/2009/02/22/de-ce-e-bine-ca-tinutul-secuiesc-sa-fie-autonom/ .
Am comentat : +“Frivolitatea înseamnă să fii mulţumit cu simbolurile”, spunea filosoful francez Jacques Derrida. Privesc simbolul LALEAUA, deasupra inscripţiei Romanyai Magyar Demokrata Szovetseg. Hungaria-1 (numerotarea este obligatorie) a fost aneantizată prin consecinţele bătăliei de la Mohaci (1526). Laleaua a fost adusă în Europa de slujitorii turci ai lui Soliman cel Măreţ. Secuii au adoptat ca simbol de identitate naţionalistă Laleaua, sărbătorind astfel distrugerea Hungariei -1 de sultanul turc Soliman Magnificul! Bram Stoker (scriitor extraordinar de bine documentat prin lecturi în British Library) ni-l prezintă pe mândrul conte Dracula drept unul dintre aristocraţii secuilor care au refuzat jugul ungar: “After the battle of Mohacs, we threw off the Hungarian yoke”! Cred că în prefecturile din “judeţele secuieşti” ar trebui să fie inscripţionată această remarcă. Nici măcar vechile cronici ale maghiarilor nu îi prezentau pe secui drept una dintre Săgeţile ungureşti. Forţându -i să înveţe limba maghiară, ungurii le-au distrus identitatea de secui. Faptul că secuii nu sunt trib ungur este consemnat de savanţii Occidentului, Encyclopedia Britannica îl menţionează. Ne reamintim că la anii 1437/38, tratatele Unio Trium Nationum întăreau de facto privilegiile enorme ale ungurilor minoritari, nu-i protejau deloc pe secui de agresiunea prin asimilare maghiară, şi îi excludeau complet pe români, populaţia majoritară din Transilvania ! Triburile singulare de daci care nu s-au romanizat decât parţial şi reversibil, –precum kurzii, numiţi ‘romani’ de către arabii cuceritori–, s-au transformat prin evoluţie istorică în secui şi huţuli. Numărul siturilor dacice din ‘ţinuturile secuieşti’ vorbeşte pertinent în sprijinul tezei noastre. Dar chiar şi după 2000AD, naţionaliştii extremişti maghiari au distrus sistematic dovezile arheologice dacice din ţinuturile secuieşti. Hungaria -2 a fost reconstruită de la zero de către prinţul regent latin Eugeniu de Savoia (1663-1736), care nu ştia măcar o boabă din limba maghiară. Deoarece a fost şi eliberatorul Timişoarei, acest Eugeniu de Savoia născut la Paris a fost de facto « prinţ regent » pentru Romania Neoacquistica ai cărei regi dintr-o dinastie hotărâtă tot la Paris încă nu se născuseră. Dar Hungaria -2, renăscută prin geniul organizatoric latin, a fost apoi distrusă brutal de pseudo-elita maghiară odată cu inventarea “sistemei, a constituţiunei, a dualismului”, cum numea poetul Mihai Eminescu actul Ausgleich (Compromisul) de la 1867 care instaurase regimul “K und K”. Se năştea astfel Hungaria -3. Unde metodic se forţa ideologia maghiarizării populaţiilor secuieşti şi româneşti. După 1 decembrie 1918, această maghiarizare brutală a populaţiei româneşti se aplică doar pe versanţii Tisei, de unde dispar complet nenumăratele sate româneşti existente înainte de 1914. Prin conivenţa dintre Hitler şi Stalin, maghiarizarea populaţiilor secuieşti şi româneşti este reluată după Diktatul de la Viena, împreună cu incalificabila deportare a evreilor ardeleni la Auschwitz, unde aceştia vor fi exterminaţi. Wikipedia de limba română pune acest fragment de Holocaust tot în responsabilitatea românilor, aleşi a fi ţapi ispăşitori pentru istoria din această parte a Europei. După cel de al doilea război mondial, Stalin impunea Republicii Populare Române instaurată la 30 decembrie 1947, crearea Regiunii Autonome Maghiare (RAM). În acest “stat în stat” unde securiştii erau maghiari, activiştii comunişti de etnie maghiară forţau nestingheriţi aplicarea maghiarizării. Ar mai fi multe de spus, în sensuri pur europene …+
Am încercat de trei ori să postez comentariul meu pe blogul Limba Cailor. De fiecare dată comentariul a fost respins. Dar întrebările rămân.
Titus Filipas
S-a întâmplat că în bătălia de la Blenheim, Bavaria, ce a avut loc pe 13 august 1704, au luptat alături şi împotriva unui nefericit mareşal al regelui Louis XIV al Franţei, două genii militare, Eugeniu de Savoia, –eliberatorul Timişoarei–, şi ducele de Marlborough (în fapt chiar primul duce de Marlborough, căci tatăl său fusese un om de rând pe nume Winston Churchill). Este amuzant că, în trupele lui Eugeniu de Savoia, şi luptând cu vitejie împotriva Franţei la Tournay, Mons şi Malplaquet, sub comanda prinţului de Savoia îşi face ucenicia un alt geniu militar din secolul XVIII, Mauriciu de Saxa (1696-1750), viitorul mareşal al Franţei, poreclit şi „spada” regelui francez „le Bien- Aimé”, adică Louis XV (1715–1774). Din cele trei bătălii unde copilul Mauriciu de Saxa care la Tournay avea numai doisprezece ani! a luptat contra Franţei, cea mai periculoasă a fost cea de la Malplaquet, unde pierderile în rândurile aliaţilor care luptau contra Franţei au fost îngrozitoare, la un moment dat se lansase zvonul parizian că ar fi fost rănit însuşi ducele de Marlborough. Deşi ducele de Marlborough nu a lăsat urmaşi pe linie bărbătească, omul politic englez din secolul XX, Winston Churchill, se considera urmaşul său, şi sărbătorea în fiecare an, pe data de 13 august, chiar şi în anii celui de al doilea război mondial!, celebra bătălie de pe malul Dunării din 1704. După Blenheim, luptele împotriva altor mareşali ai Franţei au continuat, întrucât Regele Soare (sintagma reprezenta concepţia potrivit căreia în Franţa şeful statului trebuie să fie un personaj public cu program de lucru pentru binele Franţei respectat ca şi ritmul solar, concepţie îmbrăţişată şi de Charles de Gaulle) pur şi simplu nu admitea că trupele sale nu aveau şanse împotriva unor comandanţi militari străluciţi, cooperând exemplar. În numărul 6 al revistei de istorie militară în limba rusă „Serjant”, prezentat şi pe web, a apărut un articol în care este descrisă structura armatelor celor doi comandanţi. Pentru adăpostirea şi îngrijirea numărului imens de soldaţi francezi schilodiţi în confruntarea cu armatele lui Eugeniu de Savoia şi ducele de Marlborough exista deja cazarma-spital Hotel des Invalides. Ca loc de rugăciune pentru salvarea sufletelor soldaţilor morţi, a fost construită o capelă majestuoasă: „Dôme des Invalides”. Nici ducele de Marlborough n-a fost scutit de primejdiile şi vătămarile luptei. Spuneam că în cursul bătăliei de la Malplaquet, bătălie capitală pentru că ar fi putut deschide calea trupelor aliate către Paris, în oraş apăruse zvonul că ducele Marlborough ar fi fost grav rănit. O legendă urbană spunea că soldaţii ducelui se roagă pentru grabnica lui vindecare : „For He’s a Jolly Good Fellow!„. Melodie ce avea să cunoască o carieră surprinzător de longevivă. După altă legendă urbană, aflată în contradicţie cu prima, locuitorii Parisului ar fi compus primii melodia, în varianta parodică : „Malborough s’en va- t –en guerre „. La început nu s-a bucurat de mare succes. Până când melodia pariziană a fost auzită întâmplător, cântată de doica Delfinului prunc în anul 1781. Ascultată şi de regina Franţei, o antibritanică declarată. Maria Antoaneta, căreia strofele de genul „Malbrouk s’en va-t-en guerre/Mironton, ton ton mirontaine/Malbrouk s’en va-t-en guerre/Ne sait quand reviendra” i-au plăcut la nebunie, a relansat moda acelui cântec în franţuzeşte. În romanul „Război şi pace„, (este surprinzător şi relevant că până şi în U.S. Air Force Manual este dat un excerpt din acest roman pentru a ilustra haosul ce se poate instala într-o luptă), Lev Tolstoi îl pune şi pe bătrânul prinţ Nikolai Bolkonski să-l fredoneze. Îmi veţi spune că a învăţat cântecul de la mademoiselle Bourienne. Da, dar nu şi limba franceză, pe care o ştia la perfecţie, ca orice membru al înaltei nobilimi ruse. De altminteri citind „Război şi Pace” veţi realiza că întreaga aristocraţie europeană folosea limba franceză. Cât despre nobilimea maghiară, în mod cert între franceza învăţată pe vremea lui Charles Robert d’Anjou şi franceza învăţată pe vremea lui François Eugène de Savoie-Carignan a existat un hiatus când au trebuit să înveţe turceşte. Ceea ce nici nu le-a fost probabil prea greu, ţinând cont de originea altaică comună a limbilor maghiară, turcă şi coreeană.
Titus Filipas
La 1907, armata română a împuşcat 11000 de ţărani români autentici, la comanda unora dintre ofiţerii săi pentru care salvgardarea României era mai presus de orice. Printre cei care au comandat, implacabili, a fost tînărul ofiţer Ion Antonescu. Ştiţi de ce ? Pentru ca acei ţărani români răsculaţi să nu intre cumva în oraşe să comită crime împotriva evreilor. Acum unii vorbesc despre pogromurile din România dinaintea Declaraţiei Balfour! Aşa se scrie istoria.
Titus Filipas
Discursul de cauzalitate este unul extrem de dificil. Am spus aceasta mereu. Găsesc o nouă probă la adresa URL http://victor-roncea.blogspot.com/2009/02/analiza-ovidiu-hurduzeu-au-voie.html .
Întâlnesc fraza : “Nu distrugi idolii, dacă nu te desprinzi din gândirea cauzală.” Drumul spre iad este pavat cu intenţii bune, cel puţin aşa se zice într-o piesă de teatru. În primul rând să spunem că, deşi scrisă pe româneşte, fraza aceea nu ţine de ortodoxia românească, ea ţine aproape de pravoslavismul rusesc. În al doilea rând (procedând cronologic), reamintim că în Evanghelia lui Ioan scrie : “La început a fost cuvântul.” Am spus aceasta în vernaculara românească, în străduinţă spre Vetus Latina sacră în care călugărul ilir Ieronim a scris Vulgata din Romania timpurie. Reamintesc că Romania timpurie se naşte prin Constituţia Antoniniană de la Anul Domnului 212. În timpurile din Romania timpurie a fost alcătuită şi cartografia transmisă până la noi sub numele de releu Tabula Peutingeriana. Romania Orientală timpurie, cu toată legitimitatea drepturilor regaliene care decurg din Constituţia lui Caracalla de la 212 AD, era populată de iliri şi traco-daco-moesi ‘socii’ – alizaţi. Procesul de ‘socii’ – alizare din Peninsula Balcanică este întrerupt de huni pe la mijlocul veacului V. De aceea slavii de sud care invadează Peninsula Balcanică în secolul VII, şi îi umplu rîurile de sânge cu genocidul autohtonilor, nu vor mai fi ‘socii’ – alizaţi.
Una dintre performaţele pe care trebuie să le atingă o vernaculară pentru a putea trece în categoria limbajelor sacre este construirea discursului de cauzalitate. Ortodoxia este, mai ales, o victorie a spiritualităţii. Iar discursul de cauzalitate corect înseamnă, categoric, izbânda Spiritului.
Titus Filipas
În secolul XX, lucrurile urâte au fost asociate cu puterea băncilor. Şi puterea lui Nicolae Ceauşescu a fost asociată cu secretul bancar.
Titus Filipas
Într-un articol pentru Associated Press, analiştii economici Nancy Benac şi Calvin Woodward scriau recent : “To be sure, there’s still considerable disagreement about how much the New Deal helped to end a depression finally crushed by the humming factories of World War II.” Nu mai traduc pe româneşte, pentru a nu fi acuzat de legionarism. În fine, analiştii Nancy Benac şi Calvin Woodward citează un studiu din 1936, publicat de revista The Economist, referitor la efectele politicii New Deal: „The great problems of the country are hardly touched. (Marile probleme economice ale ţării abia de-s atinse)”.
Titus Filipas
Aflăm de la adresa URL http://www.romanialibera.ro/a146707/masina-de-citit-gandurile-e-printre-noi.html , că „Maşina de citit gândurile e printre noi”.
Bizare studii şi concluzii !Există o deosebire între gânduri şi fixaţii, lucrurile acestea erau ştiute din psihologia senzualistă care se studia la colegiul virginian William and Mary pe la începutul secolului XIX, tot la fel cum era învăţată la şcoala de la Sfântu Sava.
Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 