Cenaclul românesc de la Târgu Mureş

Se ştie prea bine că Vasile Alecsandri (1821 —1890) a câştigat concursul din 19 mai 1878 de la Montpellier. Recent, domnul Ionel Mony Constantin vine cu informaţia suplimentară că au mai participat alţi doi poeţi români la acel concurs. Unul dintre ei a fost patriotul Romulus Scriban (1838 – 1912), un geniu sintetizator care a produs maxima : “Literatura măreşte popoarele, învie pe cele moarte şi sprijină pe cele căzute. Ea este mama copilăriei lor, Muza bărbăţiei lor şi toiagul bătrâneţelor lor. Fericit poporul care cunoaşte acest adevăr ; el rezistă cuceririi şi, ca luminătorul nopţii, luminează în noaptea timpurilor prin operele geniului său, întreţine flacăra spiritului naţional şi perpetuă Patria.” Totuşi, cine a fost cel de al treilea poet ? Un literat român de la Târgu Mureş, poet al cenaclului românesc de la Târgu Mureş. Oraş care nu face parte din Ţinutul Secuiesc, aşa cum pretind extremiştii maghiari de acum. Extremismul acesta a fost lansat prin actul Ausgleich de la 1867. Vă daţi seama ce paroxism exista atunci la Târgu Mureş ? Pentru un alt timp, îl percepea încă Romulus Vulpescu : “Stau într-o cafenea la Tîrgu Mureş/Şi beau cafea./Oraşu-i trist, ostil, sémeţ şi gureş,/Cu lume rea.// N-am timp, n-am bani, n-am inimă, n-am chef/Să mai scriu versuri:/În fiecare prost presimt un şef/Şi întrevăd demersuri.//Abandonat de tine, trag tutun/Şi mi-e cam silă,/Că-n barbă-aborigenele văd un/Semn de prăsilă.//Cum m-aş scula voievodal, drept, dac,/Într-un scurt iureş,/Întreagă cafeneaua praf s-o fac/La Tîrgu Mureş…” Aşa că numele celui de al treilea poet român participant la concursul din Montpellier s-a pierdut. Sate după sate româneşti de lângă Târgu Mureş au fost maghiarizate forţat şi definitiv.
Titus Filipas

Împotriva alegaţiilor profesorului Boia Lucian

În cartea sa “History and Myth in Romanian Consciousness”, profesorul universitar Lucian Boia acceptă fără de vreo critică actul Ausgleich de la anul 1867. O dovadă apare aici : “The tale of Dracula fits perfectly this image. When the famous novel first appeared, Transylvania belonged to Hungary, and Count Dracula himself is not a Romanian, but a Magyar aristocrat.” De facto, în romanul Dracula, Bram Stoker ni-l prezintă clar pe mândrul conte Dracula drept unul dintre aristocraţii secuilor ce au refuzat jugul ungar (despre bătălia de la Mohaci din 1526, contele Dracula vorbeşte cu entuziasm: “After the battle of Mohacs, we threw off the Hungarian yoke”! ). Forţându -i să înveţe limba maghiară, ei şi-au pierdut identitatea lor de secui. Toate documentele confirmă, secuii nu sunt o Săgeată ungară, nu au fost vreodată un trib ungar, au fost o cu totul altă etnie. Continuitatea multimilenară a secuilor în ţinutul lor nu este una anagogică, ci este una sistemică, nu le -a fost oferită de blândeţea istoriei, ci de stabilitatea unui ecosistem. Pe vremea lui Iulius Caesar, depresiunile şi poienile montane favorabile vieţuirii umane, dar climatic nefavorabile pentru Vitis Vinifera, au fost “nişe ecologice” pentru acele fracţiuni ale dacilor care l-au sprijinit politic pe Deceneu în lupta de eradicare a viţei de vie, într-o extinsă lume dacică formată din entităţi foarte deosebite, –vezi de pildă percepţia foarte contrastantă a congenialităţii aduse de vin–, o lume tribală numai temporar unificată de Burebista. Acele triburi singulare de daci care nu s-au romanizat decât parţial şi reversibil, –precum kurzii, poate, numiţi ‘romani’ de catre arabii cuceritori–, s-au transformat prin evoluţia istorică în secui şi huţuli. Numărul siturilor dacice din ‘ţinuturile secuieşti’ vorbeşte cât se poate de pertinent în sprijinul tezei. Chiar şi după 2000AD, naţionaliştii extremişti maghiari au distrus sistematic dovezile arheologice dacice din ţinuturile secuieşti.
Titus Filipas

Imperiul Austro- Ungar

Anacronism prezent într-un articol din NYT : “the site, where the Austro-Hungarian army first experimented with missiles two centuries ago”. Articolul din NYT de unde am luat excerptul a fost publicat pe 22 noiembrie 2013. Dacă scădem 200, asta face anul 1813. Or, Imperiul Austro-Ungar a fost creat prin compromisul Ausgleich de la 1867. http://www.nytimes.com/2013/11/23/business/international/europe-at-ease-with-eyes-in-the-sky.html?hpw&rref=business
Titus Filipas

Dennis Deletant

Profesorul Dennis Deletant are o atitudine tipică de imperialist britanic. Dintre cei mai răi, aceia care i-au exterminat pe aborigenii tasmanieni. Am mai vorbit despre ştiinţa, şi chiar rolul său, în programarea masacrului românilor la „revoluţie”. Şi trebuie să încetăm să mai folosim termenul revoluţie referitor la anul 1989 şi România. Revoluţiile adevărate ale anului 1989 au fost cele „de catifea”. Denumirea adevărată pentru evenimentele de la noi este Masacrul din 1989, al românilor şi a României. Am mai scris pe aici şi pe blogul meu despre apropierea dintre Dennis Deletant şi unele paragrafe ale masacrului din 1989, vezi https://blogideologic.wordpress.com/2008/09/06/dennis-deletant-un-agent-mi6/ . Însă domnul Dennis Deletant a fost profund implicat cel puţin în prima eboşă a scrierii marelui proiect ucigaş pentru România. Şi vorbesc aici chiar despre „the big Picture”. Acum profesorul Dennis Deletant este iarăşi adânc amestecat într-un proiect malefic de ştergere a memoriei românilor despre Transilvania, vezi http://www.academia.edu/370788/Transilvania_rosie._Comunismul_roman_si_problema_nationala_1944-1965  Domnul Dennis Deletant scrie Prefaţa. Distorsionările anti-româneşti sunt evidente. El nu aminteşte nimic despre maghiarizarea forţată a românilor de după Ausgleich (secolul XIX). A fost creată atunci o ideologie a maghiarizării forţate a românilor, care este aplicată iar, după anul 1989, sau Anul Groazei pentru români. Reamintesc că vărsarea de sânge în România a încetat atunci numai după comunicatul unui grup civic francez format din foşti militari care lucraseră în serviciile de informaţii ale armatei şi serviciile speciale, dar care pozau la acel moment că ei erau „trecuţi în civilie”. Nu mă pot opri să nu fac o analogie cu grupul civic al pensionarilor militari şi al militarilor români disponibilizaţi de la noi. Mihai Eminescu a scris despre toate acele evenimente abominabile pentru români, evenimente petrecute după Ausgleich. Mister Dennis Deletant nu scrie absolut nimic despre Ausgleich şi ideologia maghiarizării în Prefaţa la cartea amintită, o lucrare pregătită programatic şi girată de către domnii Horváth István şi Jakab Albert Zsolt.
Titus Filipas

Ideologia maghiarizării secuilor

Nici măcar vechile cronici ale maghiarilor nu îi prezentau pe secui drept una dintre Săgeţile ungureşti. Faptul că secuii nu sunt trib ungur este consemnat de savanţii Occidentului, Encyclopedia Britannica îl menţionează. În romanul Dracula, Bram Stoker* ni-l prezintă foarte clar pe mândrul conte Dracula drept unul dintre aristocraţii secuilor care au refuzat jugul ungar. Forţându -i să înveţe limba maghiară, ungurii le-a distrus demult identitatea lor de secui. Secuii nu sunt Săgeată ungară, ei au fost o cu totul altă etnie. Continuitatea multimilenară a secuilor în ţinutul lor intramontan din Carpaţii Orientali are o explicaţie. Depresiunile şi poienile montane favorabile vieţuirii umane, dar climatic nefavorabile pentru Vitis Vinifera, au fost “nişe ecologice” pentru acele fracţiuni ale dacilor care l-au sprijinit politic pe Deceneu în lupta de eradicare a viţei de vie, într-o extinsă lume dacică formată din entităţi foarte deosebite, –vezi de pildă percepţia foarte contrastantă a congenialităţii aduse de vin–, o lume tribală numai temporar unificată de Burebista. Acele triburi singulare de daci care nu s-au romanizat decât parţial şi reversibil, –precum kurzii, poate, numiţi ‘romani’ de catre arabii cuceritori–, s-au transformat prin evoluţia istorică în secui şi huţuli. Numărul siturilor dacice din ‘ţinuturile secuieşti’ vorbeşte cât se poate de pertinent în sprijinul tezei. Chiar şi după 2000AD, naţionaliştii extremişti maghiari au distrus sistematic dovezile arheologice dacice din ţinuturile secuieşti. La anii 1437/38, Unio Trium Nationum întărea de facto privilegiile enorme ale ungurilor minoritari, şi nu-i proteja deloc pe secui de agresiunea prin asimilare maghiară. După Compromisul (Ausgleich) de la 1867, a fost elaborată o ideologie a maghiarizării obligatorii a populaţiei româneşti şi secuieşti din Transilvania, cu metodologia extrem de precisă. Panourile ostentative anunţând Ţinutul Secuiesc ungarofon, arată continuarea implementării acelei ideologii ‘K und K’ şi în România de acum. Acestea sunt încălcări ale drepturilor omului mai grave chiar decât pe vremea lui Unio Trium Natiorum, care nu stipula maghiarizarea secuimii. Mai cred că pentru intelectualii români este absolut necesară, şi prioritară, demantelarea ideologiei maghiarizării populaţiei româneşti şi secuieşti din Transilvania. Elevii de etnie maghiară din România şi elevii secui nu vor putea învăţa româneşte dacă nu vor fi demantelate ideologiile Unio Trium Natiorum şi Ausgleich, care induc, încă, aspectele cele mai negative ale vieţii din Transilvania. Ceea ce spune preşedintele Ungariei, Solyom Laszlo: “Sângele vărsat in 1848 pentru libertate si autonomie va da roade bune”, în vizita sa provocatoare în Transilvania de la mijlocul lunii martie 2009, nu constituie altceva decât continuarea unei politici care se  bazează pe ideologia maghiarizării secuilor şi a românilor. Iar abordarea împăciuitoristă, defetistă, a preşedintelui României, Traian Băsescu,  reprezintă o gestionare greşită. Care ar fi abordarea corectă, naţionalist-românească  şi totodată  în acord cu dreptul internaţional, în opinia mea ? Reamintesc Constituţia Antoniniană de la Anul Domnului 212 pentru Romania. Istoricii de la Oxford University apreciază că la Anul Domnului 285, Constituţia lui Caracalla îşi realizase plenar efectele, adică realizase Romania. La Anul Domnului 285, Diocleţian împarte Imperiul în Romania Orientală şi Romania Occidentală. Dacă istoricii de la Oxford University datează începutul pentru lumea modernă ca fiind Anul Domnului 285, noi de ce nu putem fixa începuturile conştiinţei civice în Romania la 212 AD? Un om politic român pasionat de lege, de sursa drepturilor noastre  regaliene şi de cultura noastră, poate că ar trebui să organizeze o conferinţă despre Constituţia Antoniniană de la Anul Domnului 212 pentru Romania şi efectele sale în lumea de azi.

*Bram Stoker era un profesor de matematică foarte serios în documentările sale prin lecturi în British Library.

Titus Filipas

Insidioasa Wikipedia de limba română

Ne reamintim că la anii  1437/38,  tratatele Unio Trium Nationum întăreau de facto privilegiile enorme ale ungurilor minoritari, nu-i protejau deloc pe secui de agresiunea prin asimilare maghiară, şi îi excludeau complet pe români, populaţia majoritară din Transilvania ! Nici măcar vechile cronici ale maghiarilor  nu îi prezentau pe secui drept una dintre Săgeţile ungureşti. Forţându –i să înveţe limba maghiară, ungurii le–a distrus  identitatea de secui. Faptul că secuii nu sunt trib ungur este consemnat de savanţii Occidentului, Encyclopedia Britannica îl menţionează.  Bram Stoker (scriitor extraordinar de bine documentat prin lecturi în British Library) ni-l prezintă pe mândrul conte Dracula  drept unul dintre aristocraţii secuilor care au refuzat jugul ungar: “After the battle of Mohacs, we threw off the Hungarian yoke”!  Cursul vieţuirii secuilor în ţinutul  intramontan din Carpaţii Orientali le -a fost oferit  de stabilitatea unui ecosistem.  Pe vremuri antice marcate de  legiferarea calendarului iulian, depresiunile şi poienile  montane favorabile vieţuirii umane, dar climatic nefavorabile pentru Vitis Vinifera,  au fost  “nişe ecologice”  pentru  dacii tribali care l-au sprijinit politic  pe Deceneu în lupta de eradicare a viţei de vie, într-o extinsă  lume dacică formată din entităţi foarte deosebite, vezi de pildă numai percepţia foarte contrastantă  a  congenialităţii aduse de vin! Triburile  singulare de daci care nu s-au romanizat decât parţial şi reversibil, –precum kurzii, numiţi ‘romani’ de către arabii cuceritori–, s-au transformat prin  evoluţie istorică în secui şi huţuli. Numărul siturilor dacice din ‘ţinuturile secuieşti’ vorbeşte pertinent în sprijinul tezei noastre. Dar chiar şi după 2000AD, naţionaliştii extremişti maghiari au distrus sistematic dovezile arheologice dacice din ţinuturile secuieşti.

Hungaria-1 (numerotarea este obligatorie) a fost aneantizată prin consecinţele bătăliei de la Mohaci (1526). Laleaua a fost adusă în Europa  de slujitorii turci ai lui Soliman cel Măreţ. Secuii au adoptat ca simbol de identitate naţionalistă Laleaua, sărbătorind astfel distrugerea Hungariei -1 de sultanul turc Soliman Magnificul!

Hungaria -2 a fost reconstruită  de la zero de către prinţul regent latin Eugeniu de Savoia (1663-1736),  care nu ştia măcar o boabă din  limba maghiară. Deoarece a fost şi  eliberatorul Timişoarei, acest Eugeniu de Savoia născut la Paris a fost  de facto « prinţ  regent » pentru Romania Neoacquistica ai cărei regi dintr-o dinastie  hotărâtă tot la Paris încă nu se născuseră. Dar Hungaria -2, renăscută  prin geniul organizatoric  latin, a fost apoi distrusă brutal de pseudo-elita   maghiară  odată cu inventarea “sistemei, a constituţiunei, a dualismului”, cum numea poetul Mihai Eminescu actul Ausgleich  (Compromisul) de la 1867 care instaurase  regimul „K und K”. Se năştea astfel Hungaria -3. Unde metodic se forţa ideologia maghiarizării populaţiilor secuieşti şi româneşti. După 1 decembrie 1918, această maghiarizare brutală a populaţiei româneşti se aplică doar pe versanţii Tisei, de unde dispar complet nenumăratele  sate româneşti existente  înainte de 1914.

Prin conivenţa dintre Hitler şi Stalin, maghiarizarea populaţiilor secuieşti şi româneşti este reluată după Diktatul de la Viena, împreună cu incalificabila  deportare a evreilor ardeleni la Auschwitz, unde aceştia vor fi exterminaţi. Wikipedia de  limba română pune acest fragment de Holocaust tot în responsabilitatea românilor , aleşi a fi ţapi ispăşitori pentru istoria din această parte a Europei. Astfel, la adresa URL http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Ursu , găsesc scris : “Gheorghe Ursu (1926 – 1985) a fost un inginer de construcţii, poet, scriitor şi disident. […] Gheorghe Ursu s-a născut în oraşul Soroca […], a învăţat la şcoala din Soroca pînă în anul 1941 cînd familia s-a mutat la Galaţi. […] Bunicii lui din partea mamei, împreună cu încă 10 membri ai familiei (care erau evrei) au fost ucişi la Auschwitz.” Insidioasă,  această Wikipedia de  limba română.

După cel de al doilea război mondial, Stalin impunea Republicii Populare Române instaurată la 30 decembrie 1947, crearea Regiunii Autonome Maghiare (RAM). În acest “stat în stat” unde  securiştii erau maghiari, activiştii comunişti de etnie maghiară forţează absolut nestingheriţi  aplicarea maghiarizării. Unde erau comuniştii români Constantin Pârvulescu şi Vasile Paraschiv, cum au reaţionat ei atunci ? Nicolae Ceauşescu, trimis de Gheorghe Gheorghiu-Dej la Tîrgu Mureş ca să  supervizeze o şedinţă cu activul partidului unic (PMR) din regiunea RAM,  constată stupefiat că oamenii de la tribună vorbeau numai în limba maghiară! Atunci Nicolae Ceauşescu s-a ridicat în picioare şi le-a ţinut un discurs foarte scurt şi convingător . Seamănă, oarecum, cu spusele lui Mihai Eminescu, pe vremuri : “E timp să declarăm neted şi clar că în ţara noastră,   nu suntem nici vrem să fim maghiari…” Activiştii partidului unic PMR beneficiau de nişte privilegii enorme. Nicolae Ceauşescu le reaminteşte aceasta, cifrat : “Nu vă e ruşine ? Mâncaţi pâine albă, românească, şi nu vreţi să vorbiţi româneşte?”

Acelaşi  discurs  ar trebui poate ţinut şi anonimilor universitari din Sfatul Bătrânilor care controlează articolele din Wikipedia de  limba română. Şi care strecoară, la fel de insidios, mesaje impregnate cu ideologia  maghiarizării. De exemplu, citesc la  adresa URL http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Rom%C3%A2niei ? : “Cucerirea ungară a Transilvaniei a început spre mijlocul secolului X, fiind încheiată în secolul XII. Un aport important în procesul ocupării Transilvaniei l-au avut secuii.” Or, secuii nu sunt unguri. Secuii erau din vremuri antice în Transilvania. În limba română trebuie spus adevărul.

Titus Filipas

Ce nu spune Wikipedia despre Iuliu Maniu

Oricât de multă cazuistică ar fi  risipită de argumentatori, Ungaria modernă –« Hungaria Neoacquistica » sau ‚Hungaria 2’  este, şi ea ! produsul geniului latin. Îndepărtarea otomanilor din centrul Europei s-a datorat prinţului Eugeniu de Savoia care eliberează Timişoara şi Oltenia – vechiul Banat  de Severin. Într-adevăr, francezul acesta căutând un loc pentru a-şi exercita acţiunea, talentul, şi de ce să nu recunoaştem?, chiar geniul în partea răsăriteană a Europei,  a lucrat cel mai mult pentru implementarea doctrinei Neoaquistica în interesul latinităţii orientale. Prinţul Eugeniu de Savoia a fost  eliberatorul ‘banaturilor’ de sub ocupaţia otomană, fiind prinţ regent pentru toate aceste banaturi, nu doar pentru Hungaria 2, căci toţi regii Hungariei -1 muriseră de mult fără să lase urmaşi. Eugeniu de Savoia a fost  « prinţ  regent » şi pentru Romania Neoacquistica, ai cărei regi  încă nu se născuseră. Iar când timişorenii proclamă : „Banatu-i fruntea !”, au fără îndoială dreptate, pentru că nu doar provincia asta,  ci şi toate banaturile au fost regenerate în virtutea geniului prinţului Eugeniu de Savoia, geniu european. De altminteri numai proiectul pentru Ungaria gândit de regentul de Savoia era acceptat  de subiectul chezaro-crăiesc Iuliu Maniu. Intelectualii unguri din secolul XIX lamentau faptul că jumătate dintre magnaţii Ungariei din secolul al XVIII-lea nu ştiau limba maghiară, imitându-l întru această ignoranţă  pe eminentul  regent francez de Savoia. Înainte de a compune discursurile acelea rostite în parlamentul de la Budapesta, unde  apăra un concept foarte modern şi european despre Ungaria, deputatul Iuliu Maniu admira statuia ecvestră a prinţului Eugeniu de Savoia instalată în faţa palatului crăiesc din Buda la anul 1900, şi gândea la ‚doctrina neoacquistica’,  la fel ca boierii olteni cu două veacuri mai devreme. Să-l învinovăţeşti pe Iuliu Maniu că a trecut şi printr-o  fază de anti-românism în evoluţia sa doctrinară este absurd şi nedrept! Adevărul este că deputatul român din parlamentul maghiar,  Iuliu Maniu,  mai percepea încă pozitiv Hungaria Neoacquistica, deşi pentru politicienii  maghiari ideea Neoacquistica murise în „Compromisul” (Ausgleich) de la  1867. Maghiarii  luptaseră din greu pentru acel Ausgleich ucigaş ce instaurase  regimul „K und K”,  monarhia  duală pe care scriitorul Robert Musil (1880– 1942) o numea Kakania. Iuliu Maniu  nu dorea Kakania, ci Hungaria Neoacquistica. După 1867, Kakania  a  înlocuit Hungaria Neoacquistica. Că Iuliu Maniu nu dorea Unirea la România, aşa cum  s -a spus!? Chestiunile lingvistice nu fuseseră complet rezolvate, îngăduind un  ‘surfing al cunoaşterii’ în Limba Română. La 1900, Limba Română nu era încă  prilej de infinită  bucurie  nici măcar în şcoala din Vechiul Regat. Aducem din Moldova  mărturia foarte convingătoare a lui George Bacovia : «  Liceu, – cimitir/Al tinereţii mele -/Pedanţi profesori /Şi examene grele…/Şi azi mă-nfiori/Liceu, – cimitir/Al tinereţii mele! ». Chiar atunci când va fi preşedintele Consiliului de miniştri din România Mare, Iuliu Maniu nu va reuşi să vorbească  într–o Limbă Română impecabilă, spre deosebire de  transilvăneanul Octavian Goga.

Titus Filipas

Brazda lui Novac

  „Brazda lui Novac” este augmentarea  hiperbolică a brazdei plugului mare. Fără îndoială, ea  încorpora şi  „calitate ontică”. „Brazda lui Novac”, brazda plugului cu bârsă şi cormană,  permitea drenarea solului şi cultivarea grâului, a cărui rădăcină putrezea în dâra lăsată  de pluguşor, ogorul arat de ‚bădica Traian’ era inundat la  orice  ploaie.

Şi  în această nouă  tehnologie aplicată pământului,  se păstrează ceva esenţial din memoria veche. Drumurile romane erau acoperite de „pavimentum”. Era  ultimul strat  dintr-o serie de patru (celelalte, numărate de jos în sus, se chemau: statum, rudus, nucleus),  destinate să asigure drenarea. Cele patru straturi erau aşezate într-un soi de lungă tranşee. De la „pavimentum”, alcătuit pur şi  simplu din sol mineral bine bătătorit,  avem „pămîntul”, adică terenul arat cu plugul cel nou care drena terenul agricol, permiţând recolte de grâu foarte mari. Drenarea este funcţia ce incorporează calitatea ontică a celor două sisteme de producţie – unul legat de agricultură, celălalt de transport–, iar funcţia  rezultă prin acţiunea unor artefacte controlate de Homo Faber.  Calitatea ontică de  interes pentru noi când privim cele două sisteme  este legată  strict de mediul înconjurător. Anume, este vorba despre drenarea apei de ploaie.

 Păstrarea vechiului termen, pavimentum-pământ,  se impunea şi prin geometria  liniară a brazdei. Datorită fragilităţii  plugului  construit din lemn, întoarcerea ducea la ruperea lui. Se trasa atunci o brazdă de mare extensie, având o capacitate de drenare care evoca drumul  roman sub pavimentum. Deci brazda noului plug semăna, în aceasta privinţă,  cu vechiul drum roman.

Din ce scrie istoricul maghiar Tamás Lajos rezultă  că „strămoşii viitorilor români” (am citat din Tamás Lajos) trăiau pe malul sudic al „zonei ripariane” (am pus ghilimele pentru a indica un neologism ce provine  dintr –un cuvânt antic latin care a dat numele provinciei Dacia Ripensis precum şi cuvântul românesc rîpă) a Dunării. Organismul grăniceresc  “divin” ce apăra drepturile „poporului ales maghiar”  (ghilimelele ţintesc zelul de neofiţi al segmentelor de populaţie maghiarizată prin ideologiile Unio Trium Nationum şi Ausgleich) i-a  împiedicat  pe români, până la capitulaţiile turceşti,   să treacă  pe malul nordic al Dunării!

„Natura are oroare de vid!”, n-a auzit oare Tamás Lajos acest principiu medieval? 

Nici editorii  de la Wikipedia se pare că n-au auzit.  În articolul despre Ladislau I (Laslău Craiul)  se propagă ideologia că în secolul XI  ţinuturile din Transilvania şi din zona ripariană a Dunării aflate mai jos de Câmpia Panoniei nu erau locuite! 

Cum să fi fost în secolul al IX-lea  strămoşii viitorilor români confinaţi exclusiv pe malul sudic al Dunării, evitând,   tenace şi  anti-entropic, trecerea pe malul nordic al fluviului ? Gradientul de concentraţie demografică ar fi fost infinit acolo (funcţia delta)! Fiind „politiceşte corect”, domnul Tamás Lajos contrazice istoria noastră. De unde rezultă însă puterile domniei-sale, şi ale  Wikipediei,  împotriva legilor entropiei? Neadevărul anti- entropic spus de Tamás Lajos este flagrant, cel propagat de Wikipedia  este egregios. Dar istoriografii din această categorie acceptă totuşi mitul despre vânătorul maghiar ce urmăreşte tenace o căprioară din Munţii Altai până ce vânătorul ajunge, ascultând  planul divin,  în Munţii Carpaţi

Domnul Tamás Lajos  dovedeşte nu doar lipsă de respect faţă de teoriile istorice şi ecologice ale unui  Fernand Braudel, –recunosc, respectul este o chestiune de alegere–,  dar uită ceva important : « pămîntul » românesc. Brazda plugului nou marcând ‘pămîntul’ este,  dar numai pentru  noi românii,  de asemenea şi o ‘signatură’ în sensul filosofiei existenţialiste aplicate. Bineînţeles, „Signatura” este atât brazda agricolă cât şi  interpretarea iterabilă, primăvară de  primăvară,  a brazdei plugului mare, a pămîntului (cuvânt ce provine din latinescul pavimentum).

În conceptul „Brazda lui Novac” este prezentă ideea de forţă, necesară plugului mare pentru desţelenire. Întâlnim legenda Novacilor (aceeaşi origine ca şi supranumele Novalis, însemnând Defrişorul) pe o arie largă, din Oltenia până  în Transnistria, şi ea este coroborată de mărturiile suedezilor ce au traversat  istmul baltico-pontic, privind  predominarea  românilor „novaci” acolo. Urme sigure  dovedesc prezenţa  românilor   „bolohoveni”  pe  aria unde cad ploile care întreţin rîurile  Sluci şi Bugul superior (Winston Churchill considera  Bugul  frontiera  naturală a României Mari înspre răsărit !), şi a românilor ‚brodnici’ la vadurile rîurilor din stepa ţinuturilor ce vor deveni Rusii prin brutala forţă varegă. Erau vaduri  la multe rîuri,  vaduri care jalonau cu ‚novaci’  noile  ‚drumuri romane’ spre răsărit, de la 600AD şi până la venirea varegilor în secolul VIII.  Găsim încă şi acum la Nipru, în regiunea Dnepopetrovsk din Ucraina,  localitatea Voloşkoe. Toponimul înseamnă «al valahilor ». Numele de familie Voloşin, întâlnit frecvent în toate Rusiile, înseamnă Vlaşin,  Valahul. Purtătorii numelui Voloşin în cele trei Rusii (Malaia, Bielaia, Velikaia) sunt probabil milioane. Ar fi absurd să spunem că toţi Voloşinii  se trag din satul Voloşkoe, şi cu atât mai puţin că ar fi coborât din paginile romanelor Ioanei Postelnicu.  Sunt mai curând urmaşii ‘românilor novaci’ plecaţi spre răsărit,  care au desţelenit prima oară marea câmpie  chemată apoi, mult  mai târziu, stepa rusească. Noile drumuri plecau din Dacia. Există studii şi dovezi  despre explorarea teritorială  şi creşterea demografică adusă de agricultura cu plugul cel nou pe istmul baltico- pontic, deci pe axa sud-nord, meridional.  Dar zonal, pe direcţia est- vest ? Dacii erau o populaţie mult mai importantă  decât istoria scrisă  despre ei. Astfel, în cronici  chineze dintre secolele IV si XV este înregistrată  o ţară  care se află la Extremul Apus, –cum era percepută lumea geografică europeană privind dinspre   China–, sub o hieroglifă  ce se poate translitera ca DAQIN. Citirea hieroglifei sună extrem de asemănător fie cu Dochia, fie cu Dacia, ca să nu îi acordăm atenţie !

Păstrarea numelui ‚pămînt’ chiar  pe spaţii ce nu fuseseră ale imperiului roman ci ale barbariei antice, –o deosebim de barbaria migratoare care a încălcat flagrant dreptul popoarelor !–, arată şi păstrarea spiritului roman în acest Latium Novum recunoscut istoric prin existenţa sintagmei – sigiliu Nova Roma încă din 381AD, când Rusiile nu existau  în proiect. Propagarea plugului thematic, care începea în secolul VII, era însoţită  de răspândirea  creştinismului într-o variantă iconoclastă timpurie când limbile Oikumenei erau stăpânite de  gramatica generativă eliberată. Pe « pămîntul » românesc, cum este numită  de proto-români brazda lungă a plugului thematic printr- o comparaţie cu pavimentum, varianta iconoclastă  a creştinismului permitea înflorirea variantei de neolatină  pe care o vorbeau plugarii. Rugăciunea iconoclastă generativă   „Dă, Doamne, românului, mintea de pe urmă!”  încapsulează   percepţia  populară  intuitivă despre succesul gramaticii spontane care permite formularea judecăţilor de valoare. 

Titus Filipas

Secuii nu sunt un trib ungur !

Domnule László Tőkés, de ce uitaţi ce au făcut ungurii cu secuii, de ce uitaţi  nedreptăţile seculare făcute românilor ? Să nu mergem pentru moment mai departe de secolul XIX. După Compromisul (Ausgleich) de la 1867, a fost elaborată o ideologie a maghiarizării obligatorii a populaţiei româneşti şi secuieşti din Transilvania, cu  metodologia  extrem de precisă. Cererea permanentă pentru universitatea pur maghiară din Cluj, panourile  ostentative anunţând  Ţinutul Secuiesc ungarofon, arată continuarea implementării acelei ideologii ‘K un K’ şi în România de acum. Acestea sunt încălcări ale drepturilor omului mai grave chiar decât pe vremea lui Unio Trium Nationum, care nu stipula maghiarizarea secuimii. Ce aţi făcut dumneavoastră, ungurii, cu secuii, Domnule László Tőkés ? Şi pe baza căror îndreptăţiri ? Nici măcar vechile cronici ale maghiarilor  nu îi prezentau pe secui drept una dintre Săgeţile ungureşti! Faptul că secuii nu sunt un trib ungur este consemnat de savanţii Occidentului, Encyclopedia Britannica  menţionează distincţia.  În  romanul Dracula, Bram Stoker ni-l prezintă foarte clar pe mândrul conte Dracula  drept unul dintre aristocraţii secuilor care au refuzat jugul ungar! Forţându –i să înveţe limba maghiară, ungurii le–a distrus demult identitatea lor de secui.Spuneam deja că secuii nu sunt  Săgeată ungară, ei au fost o cu totul altă etnie.  Continuitatea multimilenară a  secuilor  în ţinutul lor intramontan din Carpaţii Orientali nu are o explicaţie anagogică, ci una sistemică. Continuitatea vieţuirii în acel loc nu  le -a fost oferită de blândeţea istoriei, ci de stabilitatea unui ecosistem.  Pe vremurile antice marcate de  legiferarea calendarului iulian, depresiunile şi poienile  montane favorabile vieţuirii umane, dar climatic nefavorabile pentru Vitis Vinifera,  au fost  “nişe ecologice”  pentru acele fracţiuni ale dacilor care l-au sprijinit politic  pe Deceneu în lupta de eradicare a viţei de vie, într-o extinsă  lume dacică formată din entităţi foarte deosebite, –vezi de pildă percepţia foarte contrastantă  a  congenialităţii aduse de vin–,  o lume tribală numai  temporar unificată  de Burebista. Acele triburi  singulare de daci care nu s-au romanizat decât parţial şi reversibil, –precum kurzii, poate, numiţi ‘romani’ de catre arabii cuceritori–, s-au transformat prin  evoluţia istorică în secui şi huţuli. Numărul siturilor dacice din ‘ţinuturile secuieşti’ vorbeşte cât se poate de  pertinent în sprijinul tezei noastre. Chiar şi după 2000AD, naţionaliştii extremişti maghiari au distrus sistematic dovezile arheologice dacice din ţinuturile secuieşti. De ce, domnule László Tőkés?

La anii  1437/38,  Unio Trium Nationum întărea de facto privilegiile enorme ale ungurilor minoritari, nu-i proteja deloc pe secui de agresiunea prin asimilarea maghiară, îi excludea complet pe români, populaţia majoritară în Transilvania ! De ce nu luptaţi pentru a se repara sechelele nedreptăţilor istorice, de ce militaţi numai pentru a le adânci, domnule László Tőkés? Mai cred că pentru intelectualii români este  absolut  necesară, în sensul că este absolut prioritară,  demantelarea ideologiei maghiarizării populaţiei româneşti şi secuieşti din Transilvania. Elevii de etnie maghiară din România şi elevii secui nu vor putea învăţa româneşte dacă nu vor fi demantelate ideologiile Unio Trium Nationum şi Ausgleich, care induc, încă, aspectele cele mai negative ale vieţii din Transilvania.   

Titus Filipas

Demersul Ruxandrei Cesereanu

Scrisul profesoarei universitare clujene Ruxandra  Cesereanu : ‘Ceea ce a contat şi într-un caz şi într-altul a fost demersul istoric, juridic şi moral, în primul rând, ambele Rapoarte Finale legate de cazul românesc nefiind infailibile, ci perfectibile.’ (în România liberă de Vineri, 26 octombrie 2007,  despre holocaust şi comunism),  se află sub semnul  culturii generale, criticat până şi de domnul Horia Roman Patapievici, format la Universitatea din Bucureşti care îşi spune cuvântul. Fraza Ruxandrei  Cesereanu nici măcar nu este închegată bine pe româneşte! Această Universitate  Babeş-Bolyai este moştenitoarea duhului  strâmb al Universităţii din 1872 improvizată după ce spiritul Neoacquistica fusese eutanasiat prin Ausgleich?   Autentica universitate europeană de la Cluj a fost ctitorită de iezuiţi în Epoca Luminilor,  nu de “elita maghiară”  la 1872, necum la anul 1919 de  regele Ferdinand !  Student la colegiul universitar iezuit de la  Cluj a fost cărturarul nostru Petru Pavel Aron (1709- 1764).  Care de  1a  anul 1760 la anul 1761  traducea Vulgata într- o vernaculară  românească de excepţie. Petru Pavel Aron refăcea astfel un magnific arc cultural peste timp. Într-  adevăr, puţini  universitari mai ştiu acum că Vulgata a fost pusă în cuvintele latinei  aspre  din Romania Orientală  de călugărul scit Ieronim (342 -419). Acela care pe la 381 AD învăţa la Constantinopol  dogma Bisericii Orientale ascultând predicile Sfântului Ierarh Grigore Bogoslovul. Puţini universitari ştiu că acest text al  Vulgatei în limba latină  face parte din capitolul de literatură  străromână al culturii noastre! Puţini universitari  mai  ştiu că Vulgata  a fost textul care  asigura succesul Contra Reformei promovate de iezuiţi.  Tocmai pentru că era centrat pe ceea ce se cheamă cunoaşterea prudenţială,  eliminată brutal de comunişti prin reforma învăţământului de la 1948,  spiritul  academic iezuit  trebuie resuscitat nu doar la universitatea din Cluj, ci şi în toate celelalte universităţi româneşti. Inspirat de exemplul vicarului  greco- catolic Petru Pavel Aron, poetul George Coşbuc antama în 1884 la acea universitate  strâmbă din Cluj  studii de filosofie, însă  renunţa  dezămagit şi conchidea:  ‘Nu cerceta aceste legi, / că eşti nebun când le- nţelegi’. Era verdictul lui Coşbuc despre falsul  text  scolastic ce îl forţa la alienare. Ce înseamnă generalităţile despre ‘demersul istoric, juridic şi moral’ ?   Ruxandra  Cesereanu confundă  metodologiile cu abordarea. Oricum, în timpul post modern  demersul nu poate să fie decât conceptual ascendent (bottom – up) sau conceptual descendent (top- down),  iar  alegerile specificate prin judecăţi de valoare ! Trebuie să spunem noi aceste, nu trebuia să le zică un profesor din Cluj ? Titus Filipas