Naţionalizarea Tepco ?

Parlamentul Japoniei pregăteşte legea naţionalizării companiei de electricitate Tepco (responsabilă pentru dezastrul de la Fukushima) http://www.nytimes.com/2011/03/30/business/global/30tepco.html?hpw

Titus Filipas

Revoluţiile din Africa de Nord

Revoluţiile din Africa de Nord nu sunt noutate istorică absolută. Întrebaţi-l despre aceasta pe faraonul Thutmoses al III-lea http://www.nytimes.com/2011/03/29/books/the-rise-and-fall-of-ancient-egypt-review.html?hpw

Titus Filipas

„Pensiunile agroturistice” ca soluţiune

„Pensiunile agroturistice” ca „soluţiune” oportună de salvare pentru turismul din România, aşa cum pretinde ministrul Elena Udrea http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/turism/eradicarea-evaziunii-fiscale-din-turism-o-prioritate-pentru-udrea-220434.html , sunt doar un bluff. Chiar s-a făcut în România un studiu serios privind randamentul economic al „pensiunilor agroturistice”, aşa cum subtil lasă a fi înţeles doamna ministru Elena Udrea? Nu! Dar asemenea analize, care s-au efectuat în Occidentul european, au produs în general concluzii evazive, dacă nu chiar negative, privind importanţa agroturismului în economie. Şi îndeobşte orice studiu realmente serios asupra vreunui proiect economic implică o analiză cost-beneficii Ex Ante,  analiză bazată pe eficienţa Kaldor-Hicks (care este o generalizare a optimalităţii Pareto). Pariem că ministrul Elena Udrea şi echipa portocalie subordonată la ministerul pe care-l conduce, personaje care toacă în gol fonduri imense primite de la bugetul deja foarte sărac al României, habar n-au să aplice asemenea noţiuni ? Dar, bineînţeles, ei ştiu să „aplice” eficient pentru fonduri, din orice sursă, şi de orice natură.

Titus Filipas

Urmele popei Tokeş în Limba Română

Deschid contul e-mail şi citesc reclama : “Tu cu cine faci leasing ? Aplică aici !” Bun, am înţeles că  este ofertă venită de pe o piaţă. Însă reacţia mea este situată (sau, mă rog, aşa ar trebui, dacă aş reacţiona pozitiv la ofertă) pe curba individuală de cerere (de unde sper, eventual, să obţin un beneficiu pentru mine). Atunci de ce îndemnul : “Aplică !”. Este siluirea nepermisă a unui verb care exista deja în Limba Română înaintea lui decembrie 1989, şi cu totul altă semnificaţie. Care, sper, va mai exista (semnificaţia veche) ! De ce se modifică aşa de profund semnificaţia cuvintelor în Limba Română după revoluţia condusă de popa Tokeş Laslău ? Este vorba, aşa înţeleg eu, numai despre o cerere (care se aşteaptă din partea mea), ori despre completarea unui formular de cerere, trimis apoi la anumită adresă. Nu era mai corect ca mesajul imperativ să fie formulat : “Cere aici !” ? În fond, şi în Biblie scrie : “Cere, şi ţi se va da!” Văd că pe urmele popei Tokeş ne îndepărtăm chiar şi de spiritul biblic al vernacularei. Vezi şi http://nastase.wordpress.com/2011/03/28/in-sfarsit-e-clar-sunt-dosare-politice/

Titus Filipas

Ofensivă austriacă împotriva culturii melodice româneşti

„O fundaţie austriacă finanţează un curs pe o temă tabu în România / VIDEO Cum au ajuns manelele la Conservator” http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/reportaj/video-cum-au-ajuns-manelele-la-conservator-219994.html Este, în fond, şi aceasta!, încă o mostră de atac al străinătăţii asupra bazelor culturii naţionale româneşti. Iată, în acelaşi timp, cum procedează cultural şi melodic Rusia în respublika Moldova, de exemplu pe blogul http://zimbeste.wordpress.com/2011/03/28/%d0%bf%d0%b0%d1%80%d0%b0-%d0%bd%d0%be%d1%80%d0%bc%d0%b0%d0%bb%d1%8c%d0%bd%d1%8b%d1%85-happy-end-%d1%84%d0%b0%d0%b1%d1%80%d0%b8%d0%ba%d0%b0-%d0%b7%d0%b2%d0%b5%d0%b7%d0%b4-2/ Să fiu sincer, nu agreez limba rusă, dar trebuie să recunosc forţa sa extraordinară. Iar melodia aceasta cântată pe ruseşte, chiar îmi place ! Îmi pare rău, ca refugiat român basarabean din anul 1944.

Titus Filipas

Un model de funcţionare a IMM-urilor

Un model de funcţionare a IMM-urilor cu valoare adăugată în economia dezvoltării durabile. Ideea centrală în acest model care adaugă valoare în economia dezvoltării durabile este LCA (acronimul de la sintagma Life Cycle Analysis, ori, alternativ şi echivalent, de la sintagma Life Cycle Assesmment, pe româneşte se foloseşte acronimul ACV de la  Analiza pe Ciclul de Viaţă, sau, mai complet spus, ‘Evaluarea de impact ambiental potenţial pe ciclul de viaţă al produsului’). Mai departe, urmează o primă adăugare de valoare pe lanţul economic al dezvoltării durabile. Este un exemplu de ‘bricolaj’ în sens antropologic (structuralist) al lui Claude Lévi-Strauss, însă el este intim înrudit sensului din antropologia pragmatică în care vedem noi economia dezvoltării durabile şi metodele sale. Structuralismul antropologic se dezvăluie aici ca distincţie binară între cele două sensuri ale noţiunii de ‘ciclu de viaţă al produsului’ în economia dezvoltării durabile. Primul sens, deja definit, este acela subsumat conceptului Life Cycle Analysis din Ecologia Industrială. El este un element de convingere. Este un element de semnificaţie. Este un element ontologic. Cel de al doilea sens  al noţiunii de ‘ciclu de viaţă al produsului’ ţine de Marketing. În precizarea lui, folosim abordarea B2C (Business to Consumer, adică “de la afacere la consumator” ; afacerea fiind chiar IMM-ul). Abordarea este ontică, adică bazată pe numărare/enumerare. Este numărarea/enumerarea fazelor ‘ciclului de viaţă al produsului’ în Marketing. În adresarea B2C sunt prezente patru faze ale ‘ciclului de viaţă al produsului’. (I). Introducerea produsului nou pe piaţă. Aici firma propune un „program de educaţie” a consumatorului privitor la produsul său. Care sunt motivele pentru care consumatorul are „absolută nevoie” tocmai de acel produs al firmei. Firma începe să lucreze şi asupra distribuţiei produsului respectiv. Dar costurile pentru crearea şi reclama produsului sunt mari. Vânzările şi profitul sunt coborâte. Ce face concurenţa potenţială ? Priveşte. Evaluează rezultatele firmei care a intrat deja pe piaţă cu acest produs. Şi construieşte inferenţe privind curba de cerere. (II) Creşterea. Consumatorii au aflat mai multe despre acest produs. Firma încearcă să se impună monopolistic, construind brandul produsului. În dezvoltarea durabilă, un branding bun poate fi realizat prin analiza de impact ambiental potenţial (LCA). Este un fel de CAPTATIO BENEVOLENTIAE câştigată prin acest BRANDING. De aici se intră în faza economiilor de scală. În acord cu Iosif Schumpeter, o firmă de succes în faza economiilor de scală are o comportare quasi-monopolistă. (III) Maturitatea pe piaţă. Alte firme, care au aşteptat, au privit şi evaluat, observând curba favorabilă de cerere intră şi ele pe piaţă cu un produs similar. Culmea!, exact cu acelaşi branding LCA al produsului, LCA care a costat realmente firma ce a creat produsul şi piaţa. Însă un LCA, în general, nu este un secret, el intră deja la categoria bunului public. Onestitatea intelectuală inerentă acestui tip particular de branding, adică o analiză LCA deontologic corect executată, obligă la nobleţe prima firma. Dar ea se pregăteşte pentru „distrugerea creativă” (concept schumpeterian). În faza de „maturitate” din interacţiunea B2C, producătorul este obligat să intre in procesul de „distrugere creativă a pieţei”, pregătind terenul pentru următoarea aplicare a legii lui Say : Un produs nou pentru o piaţă nouă (adică produsul nou creează piaţa). Firma Apple, în perioada condusă de Steve Jobs, proceda în felul acesta. Steve Jobs aplica foarte creativ legea lui Say. Dar poate că aspectul distructiv cel mai important folosit de Steve Jobs consta în introducerea obsolescenţei planificate a produselor sale. (IV) Declinul produsului. Se atinge de fapt capacitatea de absorbţie  a pieţei pentru un anumit brand şi nu se mai pot realiza economiile de scală. Însă, atenţie!, de la acest moment, inventarul produsului trebuie să fie lichidat din depozitul fabricii şi/sau reţelei de distribuţie. Sigur, prezentarea aceasta nu este completă. Uneori sunt chiar posibile bucle de revenire a produsului, prin ameliorări palatabile. În plus, mai este necesară o analiză de costuri, şi dual asociată ei, o analiză de productivitate.

Titus Filipas

Delocalizarea industriilor

„Viitorul re-industrializării se bazează pe făbricuţa locală.” Delocalizarea industriilor a scăzut foarte mult costurile de producţie, însă a redus considerabil numărul de locuri de muncă şi sursele de venituri în economiile capitaliste cu o veche tradiţie. Delocalizarea industriilor este inerent asociată procesului de globalizare. Spuneam pe un fir precedent că dezastrul nuclear al puternicei (până de curând) economii japoneze a modificat în profunzime şi în extensie tiparul de până acum al lumii de afaceri şi al lumii de consum. Mai ziceam că globalizarea, după Fukushima, a devenit  mult mai puţin importantă. Oricare doctrină de supravieţuire naţională va evita cu grijă conceptul acesta. Iar rolul comerţului internaţional va fi diminuat. Nu vreau să insist prea mult asupra chestiunilor extrem de dureroase ale Japoniei. Însă impactul negativ produs de Fukushima îşi va întinde inexorabil efectele peste economia lumii întregi. Fraza mea dintru început este de fapt traducerea titlului din cotidianul The New York Times  http://opinionator.blogs.nytimes.com/2011/03/27/the-future-of-manufacturing-is-local/?hp

Titus Filipas

Teoriile lui Mario Alinei

Mario Alinei (http://en.wikipedia.org/wiki/Mario_Alinei) susţine că mult înaintea erei noastre, ungurii locuiau în Panonia şi Transilvania, iar ruşii în bazinul Dunării de Jos. Apoi au venit dacii şi le-au luat pământurile. Mario Alinei citează abundent din sursele ungureşti şi ruseşti în favoarea teoriilor sale.  

Titus Filipas

„Adversari comici”

„Maghiarii sînt nişte adversari comici”, aprecia pe vremuri marele nostru Maestru de Limba Română, Mihai Eminescu. „Comicăria maghiară” rezultă mai ales din „certitudinile” lor.  Deci, se clamează aici http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/marco-polo-de-transilvania-povestea-ardeleanului-care-a-adus-tibetul-in-atentia-lumii-220577.html , limba maghiară ar fi „identică până la 60% cu limba sumeriană”. Fără vreo marjă de  incertitudine. Măi să fie ! Dar aceasta este împotriva spiritului ştiinţei moderne. Iar într-un dicţionar englez-etrusc, scris de foarte „obiectivii” lingvişti maghiari, constat cu mare surprindere că despre aproximativ două treimi dintre cuvintele de origine etruscă se afirmă, cât se poate de peremptoriu, că ele provin din fondul lingvistic maghiar ! Acum, nu-i mai puţin adevărat că lingvişti germani, italieni şi români demonstrează, –relativ convingător–, că în celebra inscripţie dacică provenind de la Grădiştea, anume „Decebalus per Scorillo”, numele „Scorillo” ar avea origine etruscă. Nu îi contrazic pe aceşti nobili şi realmente obiectivi oameni de ştiinţă. Este, în fond, extrem de plauzibil că „Scorillo” provine din fondul pelasgic comun. La fel ca limba etruscă, la fel ca vechea limbă a secuilor, la fel ca alfabetul secuilor înrudit cu vechiul alfabet al românilor de pe Bistriţa ori cu alfabetul sumerienilor. Dar acest grup de lingvişti obiectivi şi non-maghiari demonstrează în fond că secuii se trag poate ei înşişi din vechi triburi dacice, prea puţin înrudite cu triburile dacice din Sud alterate de congenialitatea adusă de civilizaţia greco-romană a vinului. În fond, cineva, vorbesc despre oameni din vechile triburi dacice locuitoare în depresiunile friguroase din Carpaţii Orientali,  trebuie să fi sprijinit lupta preotului dac al lui Burebista pe nume  Deceneu, o luptă dusă  împotriva civilizaţiei având arhetipul  cultural „In Vino Veritas”!

Titus Filipas

Răscruce

Cred, sincer, că sîntem la un punct de răscruce pentru civilizaţia românească. Au mai fost asemenea momente grele, şi în veacul XX, şi mai înainte. În Cronica lui Grigore Ureche, vornicul evalua pierderea cumplită a istoriei noastre în lupta cu prea-puternicul Imperiu Otoman  la Valea Albă (Războieni, 1476) : „Viteajii cei buni au pierit cu totul atunce”. Suferim şi acum. Nu avem alt mijloc de forţă în lupta de-acum decât Limba Română cultă. O resursă cu valoare imensă pentru a structura mişcarea noastră de rezistenţă împotriva forţelor Răului. Citeam, foarte recent, o diabolică evaluare rusească făcută dispreţuitor de nişte ieromonahi ce patronează în prezentul din Basarabia exact acel pravoslavism rusesc orientat împotriva ortodoxiei româneşti. Subtil şi extrem de răuvoitor. Cu toată încărcătura ideologică a mesajului de super-putere rusească, o ideologie sprijinită, –dar un suport condiţionat pecuniar–, de către unii dintre intelectualii celebri ai Occidentului. Voltaire a fost un asemenea exemplu. Averea lui materială, osânza la propriu a faimosului „om moral” Voltaire, provine din banii primiţi de la ţarina Caterina cea Mare pentru a nega drepturile noastre, ale autohtonilor neo-latini, în Istorie. Şi nu văd alt sprijin bun şi ceresc pentru noi decât în Teologia Politică. Îmi amintesc fără de vreo posibilă confuzie o senzaţie de teamă, dar şi de încredere, din copilăria preşcolară a unui copil basarabean ascuns în Oltenia. Cine-i Împăratul, cine oare ne conduce?, Cine povăţuieşte şi îndeamnă România să meargă pe calea cea bună ? Îmi amintesc sintagma conducătoare, sintagma de încredere absolută faţă de Conducătorii noştri pe care o auzeam cel mai frecvent: Sfinţii Părinţi Ierarhi. Credeam atunci că erau o forţă puternică şi vie. Să mint că trăiesc şi acum în acelaşi Eres ? Numai aşa am găsit forţa spirituală de a rezista la făcătura pseudo-teologhiei pravoslavnice din Basarabia. Care „analizează” ideologic semnificaţia întâlnirii dintre Ştefan cel Mare şi Daniil Sihastrul după Valea Albă – Războieni din Anul Domnului 1476. Acea prezentă „analiză” ideologică a ieromonahilor şi ierarhilor silnici, muscali în alcătuirea lor satanică şi canibală, care stăpânesc Basarabia, mi-a întărit convingerea că trebuie continuată lupta culurală a românilor împotriva apocrifului ţesut în epistola călugărului Filofei de la Pskov, împotriva apocrifului din Zadonshcina ori împotriva apocrifului din „Cântul despre oastea lui Igor”. Ştiam, ştiam aceasta din cărţi vechi scrise de studenţi legionari români împotriva kniazului Iaroslav Osmomisli („Cel care gândeşte şi acţionează pe nobila Cale Octuplă” –  sau āryāṣṭāṅgamārga în sanskrită) din Halici care stăpânea aparent cu puterile sale magice Romania de la Bugul baltic şi până la Marea Neagră, că totul era parte din imensa minciună pravoslavnică clădită împotriva românilor, şi în fond împotriva civilizaţei universaliste. Protocronismul românesc, intens atacat de Raportul lui Volodea Tismineţki-Tismăneanu, a încercat să valorifice tocmai asemenea tradiţie universalistă de civilizaţie, importantă sursă de putere spirituală pentru noi. Repet, acele cărţi scrise de studenţii legionari erau vândute liber, fără cenzura a-tee!, în anticariatele perioadei Nicolae Ceauşescu de la noi. Şi erau cărţi încărcate de Teologie Politică, însemnată sursă de putere sufletească pentru noi. Revin însă la discursul modern, la discursul prezent. Să nu ne facem iluzii ! George Soros, Bilderberg, CFR, Trilaterala şi le pot permite, vorbesc despre iluziile lor de putere. Noi, nu ! După momentul de trezire după Fukushima, comparabil pentru japonezi cu momentul Valea Albă –Războieni pentru români, chiar toată Istoria Lumii curge altfel ! Încercăm să o privim cu maximum de încărcătură spirituală. Fiind vorba despre o luptă pentru supravieţuire, numai supravieţuire, supravieţuirea noastră întru credinţă, cuvintele mari pe care le spun nu-mi par deplasate. Ele sunt şi punte peste „formele fără fond”, instituţiile imitatoare formale şi Institutele, punte peste implacabila Societate Civilă şi GDS manipulate de un speculator George Soros din umbră, punte pe care se poate păşi pentru a ne salva sufletul şi civilizaţia de la prăbuşirea iminentă care pândeşte Lumea. Sau restul Lumii : China şi USA, Japonia şi Rusia,  India ori UE. Sîntem mici, realmente, însă nici ceilalţi nu-s mai însemnaţi ca noi http://nastase.wordpress.com/2011/03/25/despre-crizele-romaniei-dar-si-despre-solutii/. Dumnezeu este mare ! Sîntem cu toţii egali în faţa Lui! Supără aceste clamări ? Bineînţeles ! Dar sîntem obligaţi să le spunem. Bunul Dumnezeu ne dă drepturile.

Titus Filipas