Archive for Decembrie 2015

Nutraloaf

Decembrie 29, 2015

Ce este ? ”an assortment of baking staples and vegetables, including shredded carrots and unskinned potatoes.” “Dished out in one-pound portions served with a side of cabbage and water.” Autorii articolului admit totuși că “the Loaf” este “nutritionally sound.” Cam așa era la noi, pe vremea lui Ceaușescu, mâncarea de spanac în sos de roșii, mai ales dacă puneai și sare de Cacica.Te dinamiza imediat, avea mai mult calciu decât carnea. Nu mai vorbesc despre bamele în sos de roșii, erau o minunăție, le regret mult acum !
http://www.nytimes.com/2015/12/29/insider/goodbye-prison-loaf-reporters-notebook.html?action=click&pgtype=Homepage&version=Moth-Visible&moduleDetail=inside-nyt-region-2&module=inside-nyt-region&region=inside-nyt-region&WT.nav=inside-nyt-region&_r=0
Titus Filipas

Vaidei și Chineji în Romania Orientală

Decembrie 28, 2015

Citesc articolul “Universitas Valachorum” din Wikipedia. Articolul începe cu o definiție foarte limitativă : “Universitas Valachorum (Starea românilor) este denumirea în latina medievală a unei stări sociale ce desemnează o instituție de auto-guvernare a românilor în Transilvania medievală. Începuturile stării românilor nu se cunosc, totuși, ea nu poate fi anterioară secolului al XII-lea.” ? De ce “nu poate fi anterioară secolului al XII-lea.” ? Mister. În Școala de Istorie fondată de belgianul Henri Pirenne, se spune că asemenea “mistere” se lămuresc cu instrumente conceptuale noi (este acesta principiul Instrumentalismului logic al filosofului american John Dewey). Îl vom aplica peste fraza următoare : “În cadrul lui Universitas Valachorum populația românească din Transilvania era condusă de propria aristocrație (Voievod, Kneaz), ce avea dreptul la exercitarea unei jurisdicții proprii în baza unui propriu sistem legal de natură preponderant cutumiară (Jus Valachicum).” Hei, dar de unde vin termenii “Voievod” și “Kneaz”? Știu, răspunsul standard zice că vin din slavonică. Dar de unde vine slavonica? Intrăm într-un cerc care, așa cum arăta marele istoric român Florin Curta, nu-i neapărat virtuos. Ce spune Vocea Pământului ? Apelez la discuții mai vechi, purtate cu socrul meu, Ion Oanță (Bunul Dumnezeu să-l odihnească!), un moț din Munții Apuseni. Analfabet, dar cu limbajul local împănat cu o mulțime de cuvinte franțuzești. De aici și titlul intervenției mele : “Vaidei și Chineji în Romania Orientală”. “Va” de la verbul aller. Indicatif, Présent, persoana doua singular „tu vas”. “Qui” – Cine își asumă riscurile de personalitate ? Vezi și Jilțul de primejdie. Cu terminația modulată de “Cine”. Riscul de personalitate definește semnificația Jilțului de primejdie.
Titus Filipas

Emporii

Decembrie 26, 2015

Am descoperit micul emporiu tătărăsc din Bulgaria, unde românii aduși din Bugeac erau slavizați. Eu am folosit prima oară în literatura română sintagma “slavizare prin comodificare”. Istoricul Ion Țurcanu scrie în excelenta carte a domniei sale dedicată Basarabiei despre acest fenomen, însă nu precizează emporiul. De fapt domnul Ion Țurcanu scrie că existau mai multe emporii, unde veneau imediat negustori muscali care-i cumpărau pe sclavii români pentru a-i transforma în ruși pravoslavnici recunoscători țarului. Locul de unde au fost extrași acei români din Bugeac se cheamă acum Bilhorod-Dnistrovsky pa-hahlațkii, adică în limba ucraineană. Procesul începea la anul 1485, și destinația era malul unui rîu din sudul Bulgariei. Este interesantă devenirea transgenică a ființei sale aquatice, de la Hebrus la Marița ! Denumirea emporiului este de sorginte persană, deci a existat multă istorie și înainte! Cu plăcere, și amicilor mei de pe blogul https://nastase.wordpress.com/2015/12/25/sarbatoarea-craciunului-sarbatoarea-familiei/
Titus Filipas

Ibn Tufail

Decembrie 26, 2015

Cu amprenta lăsată de Silviu Brucan, “revoluția” din decembrie 1989 a introdus o epocă de spurcăciune în România eternă. Nu putem să îndepărtăm spurcăciunea decât recurgând la învățăturile maurului ibn Tufail. Învățături care l-au influențat și pe filosoful John Locke, deci au fost bază pentru Ideologia primară.
Titus Filipas

Două mituri

Decembrie 25, 2015

La 1444 se nasc două mituri în răsăritul Europei: Mitul regelui tînăr, viteaz, frumos, ce îşi dă viaţa pentru creştinătate, şi mitul satanicului « latin monstrum » Dracula, fiul prinţului Vlad Dracul. Personajele sunt nominalizate în versurile lui Bolintineanu despre Varna: „Acolo se vede regele Lehiei,/Huniad, eroul ţării Unguriei,/Mari prelaţi ai papii (aluzia Bolintineanului este la cardinalul Giuliano Cesarini, n.n.), tineri cavaleri,/Vlad al României cu mai mulţi boieri.” Regele tînăr al mitului a fost Vladislau III al Ungariei şi Poloniei sau « Lehiei ». ‘Vlad al României’ a fost Vlad Dracul, participant cu angajament « dubios » în lupta anti-otomană. Iancu de Hunedoara devenise încă din anul 1440 consilierul militar al regelui Vladislau al III-lea. Primul sfat pe care l-a dat a fost recuperarea suzeranității Valahiei de la otomani. Ceea ce s-a și întâmplat, în anul 1441. Dacă spunem adevărul istoric, atunci subliniem că istoriografia maghiară nici nu era prea bine lămurită asupra Valahiei. Aflăm acestea de la Nicolae Olahus, care se considera pe sine însuși un Hungarus ce preluase integral narativul istoriografiei Ungariei. Maghiarii credeau că numele Valahiei provine de la un general latin Flaccus. Căutările istoricilor români au descoperit că n- a existat vreodată acest general ! Descoperirea aceasta arată lipsa de reliabilitate a istoriografiei maghiare.

În poezia «Bătălia de la Varna », Dimitrie Bolintineanu  imaginează dialogul între eroi după redactarea ordinului de luptă : « Regele întreabă: – Doamne, ce durere/Inima-ţi inclină astfel spre tăcere? ». Vlad Dracul încearcă să tempereze elanul tînărului suveran: „Inimile voastre cată generos;/ Dar tot ce-i din inimi poate fi frumos?”

Dimitrie Bolintineanu  dezvăluie alegerea de valoare făcută de prinţul valah : « Vlad atunci răspunde celor adunaţi:/- „Eu sunt de părere lupta să nu daţi! […] Sire, preoţi, nobili! Astăzi, m-ascultaţi!/Ar fi mult mai bine să vă înturnaţi” ! » Să mai adăugăm că alegerea de valoare se mai cheamă şi ‘sfat’ în cultura populară de la noi. Totuși, a fost prezentă mai mult decât simplă intuiție în gândirea domnitorului român Vlad Dracul. Există un document care permite bănuiala întemeiată că Iancu de Hunedoara ar fi fost mituit de către despotul Serbiei, George Brancovici, pentru a încheia tratatul de pace cu otomanii. Este remarcabil că în familia Bolintineanului se mai păstrau acele vechi amintiri ca niște arhetipuri culturale !

Tînărul rege încearcă -în poezia lui Bolintineanu-   să răstoarne opinia lui Vlad Dracul cu argumentul suprem: „Flota genoveză credem că ne-ajută“ ! Vlad Dracul încearcă să-l aducă la înţelegerea situaţiei reale a Genovei în lumea anului 1444 : „Robi ai fericirii cei materiale,/ Genovezii încă nu se cumpănesc/Între fala dalbă şi-aurul turcesc./ Să nu cereţi fapte nobile, mărite,/Limbilor ce-s date speculei josite!”. Dimitrie Bolintineanu știe bine problema. O vom trata și noi in extenso. Pe data de 22 septembrie 1444, regele Vladislau al III-lea dădea ordin să fie traversată Dunărea. Era însoțit de 15 000 de cruciați. Majoritatea unguri, însă erau și ceva polonezi precum și valahi. Armata era formată aproape integral din cavaleriști, probabil de dragul mișcării rapide. Dar era păstrată și tradiția antică a cavaleriei dacice. Reamintim că împăratul Otto al III-lea, cel care a facilitat enorm crearea Ungariei I (ordinea este cronologică, numerotarea fiind necesară pentru că în Istorie au fost distruse, rând pe rând, mai multe Ungarii), i-a cerut lui Ștefan I (creatura lui) respectul tradiției antice. Armata lui Vladislau III avansa paralel cu Dunărea, și aproape de cursul Dunării, pentru a fi în legătură facilă cu navele de aprovizionare. Planul era acela de a distruge garnizoanele otomane din Europa, și de a ocupa Adrianopole, înainte ca Sultanul să intervină cu ajutoare și trupe noi. Pentru a se realiza aceasta, galerele Genovei și ale Burgundiei trebuiau să blocheze Strâmtorile. Așa ar fi trebuit, în teorie. A survenit însă a chestiune nefericită de comunicare defectuoasă. Genovezii au crezut că fusese deja încheiat un tratat de pace! În loc să blocheze Strâmtorile, au transportat trupe otomane proaspete în Europa, contra unei sume considerabile de bani. Față de cruciați a intervenit atunci și elementul surpriză. Cei 40 de mii de otomani i-au împins pe cruciați la Varna, iar aceasta s-a petrecut fără voia lor. Totuși, în ciuda inferiorității numerice, bătălia de la Varna începuse favorabil pentru occidentali. Iancu de Hunedoara a folosit tactica cavaleriei grele care literalmente a măturat trupele otomane ușoare. În plus erau și neantrenate, fiind simpli țărani aduși de la munca ogorului. Dar au intervenit “trupele speciale” din Anatolia, ienicerii. Tactica cavaleriei grele n-a mai putut funcționa față de aceștia.
Titus Filipas

SĂRBĂTORI DE IARNĂ

Decembrie 24, 2015

Cititorilor blogului meu le spun :
Crăciun fericit!
Și
La mulți ani!
Cu sinceritate,
Titus Filipaș

Doclea

Decembrie 22, 2015

Finanţele imperiului Romania erau echilibrate de transporturile în aur monedă colectat ca impozite din provinciile imperiului roman din Italia. La un moment dat, o galeră eşuează în golful Doclea. Aurul bizantinilor fu jefuit de un strămoş al viitorului rege Constantin Bodin din Doclea. Rege care a fost ginerele marelui Robert Guiscard de Hauteville. Normandul italic ducea politica alianţelor de încuscrire pentru a controla întreg teritoriul traversat de Via Egnatia. Tatăl pământesc al lui Constantin Bodin primise titlul de „Rex sclavorum” de la papa Grigore al VII-lea Hildebrand, suveran pontif de la 1073 la 1085. În titulatură, cuvântul „Rex” sublinia elementul latin existent în Doclea (numele alternativ este Diocleia, împăratul Diocletian provine de acolo!), iar cuvântul „sclavorum” provine printr-o transfornare gramaticală de la substantivul latinesc sclav. Astfel titulatura primită de la papa Hildebrand demonstrează existența unui gradient sclav. Să ilustrez conceptul printr-un personaj concret. Omul ori persoana ieromonahului tipograf Macarie poartă categoric amprenta unui gradient sclav. Care îi afectează, și îi transformă profund, fondul autohton valah. Însă ieromonahul tipograf Macarie a fost realmente o personalitate uriașă ! El învinge stigma istoriei printr-o căutare personală de identitate și revine în Valahia. Încă mai în vechime, dacă facem abstracţie de Constituţia anului 212 (Constituţia Antoniniană), atunci trebuie să spunem că puntea de trecere de la peninsula italică la peninsula balcanică, pe care ţineau foarte mult s-o controleze toţi împăraţii romani de la Traian Optimus Princeps și până la Manuel I Comnenul, o punte dominată hidrografic de rîul Savus iar urban de oraşul Sirmium, fusese tradiţional un rezervor de sclavi numit Sclavonia. Doclea cuprindea Albania de nord, o parte din Muntenegru, şi se învecina cu portul şi cetatea Dyrrachium, aici aflându- se şi capătul apusean de pe Via Egnatia. Generalul bizantin Gheorghe Probat, trimis în Doclea ca să recupereze aurul impozitelor strânse din Italia, este înfrânt categoric de autohtoni. Astfel imperiul rămâne într- o criză acută de bani lichizi. Iar pentru a compensa lipsa de monedă în tezaur, ministrul Ioan Orphanotrophos comite o greşeală fatală în colectarea finanţelor. Greşeala de politică fiscală comisă de ministrul bizantin de finanţe şi al problemelor sociale creează instabilitate politică în teritoriile din nord ale Oikumenei, reintegrate în 1018 la Romania de bazileul Vasile al II-lea, Bulgarohtonul. Orphanotrophos comută impozitul în natură, stabilit de împăratul Vasile al II-lea -în marea lui înţelepciune- cu un impozit plătibil numai în monedă. Din cauza aceasta, populaţia vlahă se uneşte cu populaţia creată prin gradientul sclav şi se revoltă. Prima oară la 1040-1041, sub conducerea vlahului Petru Delian. Răscoala începea din părţile balcanice ale imperiului mai depărtate de capitala Constantinopol. Revolta lui Petru Delian pleca dintr – un cadrilater având latură sudică marcată între Skopie şi Belgrad, latura nordică fiind dincolo de Dunăre, în Oltenia – zonă pe care Orphanotrophos încerca să o impoziteze. Dar oamenii nu aveau bani, oltenii erau mai săraci decât scoţienii! Banii lichizi puteau fi obţinuţi uşor numai din comerţul cu Constantinopolul. Pentru locuitorii din Romania aflaţi departe de Constantinopol, birul în lichidități făcea viaţa oamenilor foarte grea! Putem bănui că a existat o răzvrătire şi mai devreme decât răscoala condusă de Petru Delian. Astfel, armistiţiul încheiat de bazileul paflagonian Mihail cu islamicii din Sicilia, pentru ca ei să nu atace teritoriile bizantine din peninsula italică, putea avea această motivaţie – trupele bizantine erau ocupate cu liniştirea unei răscoale din peninsula balcanică. Armistiţiul bizantinilor cu sarazinii era destinat să protejeze galerele bizantine de atacurile corsarilor islamici din Sicilia. Armistiţiul era numai vremelnic. Pacea cu maurii din Sicilia era destinată să camufleze un plan. Bizantinii şi-au câştigat o reputaţie din faptul că totdeauna aveau şi un plan secret, cel mai adesea cu bătaie foarte lungă.
La drept vorbind, grecii din Constantinopol nu erau prea impresionaţi de consecinţele celor două veacuri de stăpânire arabă asupra Siciliei. Nu le vedeau ireversibile. Astfel că în anul 1036, bizantinii şi normanzii formează o alianţă impotriva islamicilor, pentru câştigarea Siciliei. Între 1037 şi 1040, bizantinii conduşi de generalul George Maniakes reiau lupta pentru Sicilia. Organizatorii bizantini ai expediţiei în Trinacria fac apel la prinţii lombarzi din sudul Italiei, rămaşi acolo după ce Charlemagne preluase coroana de fier a marelui regat lombard din nordul Italiei. Domnind numai peste mici teritorii, prinţii lombarzi din sud se găseau pe atunci în cei mai buni termeni de cooperare cu împăratul bizantin Mihail al IV -lea Paflagonianul (1034-1041). Prinţul Guaimar al IV-lea din Salerno trimite în ajutorul bizantinilor trei sute de cavaleri normanzi. Între care se aflau şi doi dintre fraţii de Hauteville: Guillaume Bras de Fer, şi Dreux (Drogo). La fel ca şi Guillaume le Conquérant, cuceritorul Angliei, fraţii de Hauteville, fii lui Tancred de Hauteville, făceau parte din cea de a şasea generaţie de normanzi socotită după generaţia întemeietoare care îl însoţise pe ducele Rollon (venind dintr-o țară chemată Dacia Hiperboreană, așa spune istoria lor). Normanzii nu erau la conducere în Italia. Decideau alţii pentru ei. Contingentul normanzilor era comandat de Ardouin, un senior lombard din Milano. În tabăra din Reggio de Calabria se adunară forţele corpului expediţionar bizantino- normand. Se întâlnesc direct aici şi bineînţeles că fraternizează, două „soiuri” de vikingi: normanzii, urmaşi ai companionului vikingului Rollon veniţi din Normandia până în sudul Italiei pe excelenta reţea de drumuri ale fostului Imperiu Roman de Apus, şi varangii din garda imperială bizantină, conduşi atunci de sângerosul viking Harald Hardrada (adică Harald, Conducătorul cel Dur). Tradus ad litteram, numele Harald Hardrada înseamnă Harald Cel fără de milă. Biografia lui se află scrisă în Heimskringla, cronică islandeză în care fiece capitol este o saga. La anul 1047, Hardrada va fi încoronat ca rege al Norvegiei. A jucat un rol imens pentru a deveni regele Norvegiei faptul că slujise militar la Miklagard (Constantinopol). Când a plecat de acolo – la anul 1044 – era încărcat de aur şi de onoruri. În 1066, pe tărâm englezesc, Hardrada va fi rivalul nenorocos al anglo-saxonului Harold în competiţia pentru tronul Angliei. Avem din vremea expediţiei din Sicilia când trăia şi Hardrada, mărturia că aventurierul normand Roussel de Bailleul, ce va juca un rol în distrugerea imperiului bizantin, fiind totuşi angajat de bizantini ca mercenar! îi cunoaşte pe fraţii Guillaume Bras de Fer şi Dreux de Hauteville. Aceştia precum şi Onfroy (Onofrei) au fost primii dintre fiii lui Tancrède de Hauteville ce au călătorit, mândri cavaleri în zale, pe vechile drumuri romane din Franţa până în Italia. Robert Guiscard de Hauteville vine şi el în sudul Italiei în intervalul 1045-1046, şi cere o slujbă contelui Drogo. Fratele se debarasează de el, trimiţându-l în brigandaj « cavaleresc » în Calabria, provincia din vârful « cizmei » italice. Întrebuinţând şi noi limbajul radical al lui Simion Dascălul, spunem pur şi simplu că Robert Guiscard de Hauteville a fost la început un « tâlhar ». Guiscard se instalase în castelul San Marco din Calabria -provincie pe care bizantinii o recâştigaseră cu mai bine de un veac de la aghlabizii aflaţi în declinul puterii- trăind numai din pradă haiducească. Către anul 1051, Robert Guiscard de Hauteville se căsătoreşte cu Aubrée (Alberda), fiica normandului Gerard de Buonalbergo, şi rudă exclusiv prin alianţe matrimoniale, nu şi genetic, cu Guiscard. Aubrée de Buonalbergo aducea, ca zestre din Normandia, un detaşament format din două sute de cavaleri. Mai târziu, Robert Guiscard se va despărţi de Alberda, pentru a câştiga principatul de Salerno. În anul 1038, împăratul bizantin dă ordinul declanşării expediţiei contra sarazinilor din Sicilia, aflaţi atunci într-o stare de diviziune internă, fiind prinşi în lupte de succesiune dinastică. Alianţa dintre bizantini şi vikingi (normanzi şi varegi) în campania din Sicilia durează doi ani. Oraşul Messina este recucerit încă din toamna lui 1038. Alte campanii victorioase bizantino- normande urmează în nordul, în vestul şi în centrul Siciliei. Musulmanii sunt învinşi la Rametta, forţele strânse de Maniakes reuşesc să câştige Siracuza. Când asediază Palermo, George Maniakes este rechemat în Balcani. Începuse răscoala vlahilor conduşi de Petru Delian, şi astfel tot rezultatul campaniei bizantine pentru eliberarea Siciliei este pierdut. Răscoala lui Petru Delian a fost înfrântă, dar ea marchează punctul final în efortul militar bizantin de extensie administrativă a Romaniei Constantinopolului în Macedonia şi la nordul ei, dincolo de Dunăre, până pe teritoriul Olteniei.
Titus Filipas

Filosofia limbajului

Decembrie 20, 2015

Brice Parain face filosofia limbajului într-un film din anul 1962 -”Vivre sa vie”- al lui Jean-Luc Godard, iată scena https://www.youtube.com/watch?v=pmVHKqOA8C4 Am văzut prin 1965 filmul în București, la cinemateca Institutului de teatru. Mă adusese acolo amicul Tudor Gheorghe, care vroia o traducere a discursului filosofic.
Titus Filipas

Biodiversitatea maximă în România

Decembrie 19, 2015

Pe mine, ca biet român, textul publicat de contributorul @Cris în decembrie 17, 2015 la 11:08 am, mă îngrozește, și îl redau : „Media rostogolește niște populisme ieftine, dezertând de la rolul ei de a informa și a educa. Legea vânătorii e prezentată dintr-un singur punct de vedere, pentru manipularea receptorilor „informației”. Scopul constant e defăimarea parlamentarilor. O medie serioasă ar analiza actele obiectiv și competent. Orice proiect de lege are o motivare la începutul textului. Cei care l-au inițiat explică de ce a fost nevoie de el, de proiect. Apoi, prevederile trebuie privite din mai multe puncte de vedere, pentru că nu există doar punctul de vedere și interesele ciobanilor. Mai mult, trebuie avute în vedere și reglementările UE. Există așadar multe considerente în adoptarea unei legi, așa că, prezentând doar nemulțumirea ciobanilor în privința numărului de câini și perioadei pășunatului, nu faci decât să manipulezi opinia publică și să ții oamenii la un nivel scăzut. Cea mai mare parte a electoratului consideră că parlamentarii sunt toți niște proști care nu se pricep la nimic, n-au calificare și dau legi proaste. În realitate, cea mai mare parte a electoratului BENEFICIAZĂ de aceste legi. Rezultatul manipulării va fi, mai devreme sau mai târziu, dictatura. La dorința „oamenilor”, nu va mai exista Parlament, iar reglementările vor fi stabilite de o singură persoană, ceea ce le doresc din plin „oamenilor”.”

@Cris, legea vânătorii trebuie privită din punctul de vedere al păstrării biodiversității în România. Biodiversitatea maximă în România a existat numai pe vremea dictatorului Nicolae Ceaușescu.
Titus Filipas

Continuitate în Sfântul Imperiu

Decembrie 19, 2015

Împăratul Conrad al II-lea Salicul a continuat politica împăratului ottonian Henric al II-lea, anume aceea de a folosi Biserica Catolică drept centrul puterii în Imperiu. Aceasta prin preferința manifestă de a desemna episcopi, iară nu lorzi seculari, în cele mai importante posturi ale Imperiului. Tot la fel precum Henric al II-lea, împăratul Conrad al II-lea a continuat neglijarea benignă a Italiei, și în special a cetății Roma.
Titus Filipas