O diversiune intenţionată

Tind să cred că tinerii care au murit – Dumnezeu să-i odihnească!- puteau să-şi dea seama de stupiditatea din jurul lor, dacă era vorba numai despre aşa ceva. Ştiu că de la spectacolul tragic întâmplat pe vremuri la Ploieşti, au venit multe ameliorări în România pentru a se preveni asemenea catastrofe. Tipii din privat ce se străduiesc sincer să micşoreze riscurile, sunt buni, într-adevăr, cel puţin aceasta-i impresia care mi-au lăsat-o mie. Cred mai curând că a fost o diversiune intenţionată. Produsă de un serviciu secret românesc acţionând la comandă exogenă, pentru a provoca haos cât mai mult în ţară.
Titus Filipas

Cultura percepţiei riscului

Din ce categorie de risc face parte acest eveniment tragic? Nu cumva ţine de riscul idiosincratic? Am mai spus pe acest blog că trebuie dezvoltată în România o cultură a percepţiei riscului. http://www.lemonde.fr/europe/article/2015/10/31/un-incendie-meurtrier-dans-une-discotheque-a-bucarest_4800493_3214.html
Titus Filipas

Skrunda-1

Oraşul secret din Letonia, în fosta URSS, unde se aplica deja “programul de alimentaţie ştiinţifică” al lui Nicolae Ceauşescu, program criticat de Mihail Gorbaciov. Care una spunea, şi alta făcea. Puteţi vedea şi o fotografie a Marii Bucătării a oraşului. Autorităţile din Letonia au hotărât să resuscite oraşul (probabil cu sprijin UE). http://www.theguardian.com/world/2015/oct/22/inside-skrunda-1-latvia-soviet-abandoned-ghost-town
Titus Filipas

Radu Ioanid

Despre istoricul evreu Radu Ioanid (https://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Ioanid ), Vladimir Tismăneanu sugerează în documentul http://www.contributors.ro/cultura/de-unde-venim-cine-suntem-incotro-mergem-scrisoare-deschisa-domnului-alexandru-r-florian/ că ar fi fost profesor la Ştefan Gheorghiu. Au început acum să se “demaşte” între ei ? Oricum, circumstanţa aceasta alterează într-un mod grav presupusul înalt “statut moral” al domnului Radu Ioanid.
Titus Filipas

Întregul program anti- românesc al politicienilor unguri

@ZeV spune aici https://nastase.wordpress.com/2015/10/05/comuna-nicolae-titulescu/ : „Cu cât ne strufocăm mai mult cu Basarabia, cu atât îi încurajăm pe unguri să vină peste noi. Va trebui să alegem, pănă la urmă, cu realism, ce vrem.”
Sînteţi naiv. Păi amintiţi-vă anul 1990. La scandalul unguresc din 15 martie (acum devenit periodic) de la Târgu Mureş, ruşii au răspuns cu declararea secesiunii Transnistriei de la respublika Moldova. Există un sincronism anti- românesc aproape total între Ungaria şi Rusia. Dar Vladimir Putin nu răspunde chiar integral declaraţiilor de iubire venite din partea domnului Victor Orban, din motive de BOR (de fapt pravoslavnicii săi de acasă n-ar permite ştergerea BOR de pe hartă, cum vrea Ungaria). Întregul program anti- românesc al politicienilor unguri, fie cei „moderaţi”, fie cei „extremişti”, este în esenţă un program comunist. Friedrich Engels scrisese la anul 1849 din bucuria – dar bucuria lui Engels era o bucurie à la Pol Pot! – că fuseseră instalate tribunalele de sânge împotriva românilor : “[Românii sunt] un popor fără istorie… destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale… [ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi [vor ] rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propria lor existenţă, în general, reprezintă prin ea însăşi un protest contra unei măreţe revoluţii istorice… Dispariţia lor de pe faţa pământului ar fi un pas înainte.” (vezi articolul din 13 ianuarie 1849 intitulat “Lupta maghiarilor” publicat în ziarul Neue Rheinische Zeitung). Vrei să spui că pe 15 martie se comemorează o „măreaţă revoluţie istorică”? În anul 1733, unul dintre nepoţii lui sir Isaac Newton – pe nepot îl chema Benjamin Smith- publica un fragment din cartea “Observations upon the Prophecies of Daniel, and the Apocalypse of St. John”. Acolo, sir Isaac Newton scria în vena protocronismului românesc : “Dacia was a large country bounded on the south by the Danube, on the east by the Euxine sea, on the north by the river Neister and the mountain Carpac, and on the west by the river Tibesis, or Teys, which runs southward into the Danube a little above Belgrade. It comprehended the countries now called Transylvania, Moldavia, and Wallachia, and the eastern part of the upper Hungary. Its ancient inhabitants were called Getæ by the Greeks, Daci by the Latins, and Goths by themselves. Alexander the great attacked them, and Trajan conquered them, and reduced their country into a Province of the Roman Empire: and thereby the propagation of the Gospel among them was much promoted.” Textul lui Newton este doveditor pentru faptul că prin Tratatul de la Trianon, Ungaria ne-a furat o bună bucată de ţară! Apoi, săgeata ţintită de Poetul Naţional către Voltaire, adică versul eminescian doinit “De la Nistru pân’la Tisa”, vedem că se bazează pe un text istoric scris de sir Isaac Newton. Studiile arheologice ale remarcabilului istoric etnic secui Zoltan Sekeli demonstrează existenţa unui comerţ între Olbia pontică şi Transilvania antică. Prinţul Charles al Ţării Galilor vorbeşte despre „ţinutul secuiesc” ca entitate separată de România românilor. Speculează observaţia naivă a britanicului Patrick Leigh Fermor care privind harta “România dodoloaţă” constată o concentraţie de vorbitori de maghiară exact în centru ! Cum s-a ajuns istoriceşte la situaţia asta ? Regalitatea maghiară blochează trecerea – care în mod natural ar fi trebuit să fie „perenă”- prin pasul Oituz care permitea comerţul între Olbia pontică şi Transilvania antică. Împăraţii antoninieni construiseră chiar un drum roman superb pe acolo, de la Porolissum la Tyras ! Mobilizările câtorva minoritari maghiorofoni, de către ONG-ul hubric intitulat Consiliul Naţional Secuiesc, printr-o temă trasată de Institutul Klebelsberg din Budapesta, nu face altceva decât să blocheze acest drum istoric din România !
Titus Filipas

„E curios că nici organismele specializate nu protestează împotriva unei manifestări actuale de antisemitism”

Dan Culcer : +Domnul Alexandru Florian, Directorul General al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” are alte obiective. A cerut de curînd Primăriei sectorului 2 să îndepărteze statuia lui Mircea Vulcănescu din spaţiul public, dat fiind că, potrivit regimului comunist, acesta a fost criminal de război. Oare Mircea Vulcănescu e de judecat după eticheta pe care i-a pus-o un regim mincinos, declarat prin lege drept criminal? Dacă s-a aflat ca om de finanţe în cabinetul Antonescu, el a fost un intelectual de dreapta care nu a aderat la ideologia extremistă. În febra epocii, a fost autorul unei riguroase şi obiective analize a fenomenului legionar (vezi volumul Nae Ionescu aşa cum l-am cunoscut). Gînditor strălucit în strălucita generaţie a tinerilor intelectuali interbelici, Mircea Vulcănescu a murit în bezna Aiudului, lăsînd drept ultim cuvînt: „să nu ne răzbunaţi”. El să fie vocea care trebuie făcută să tacă? Sau imundele vociferări antisemite actuale?» (Anca Manolescu) / Ia te uită! O probă a diversității de opinii!? Din partea unei colaboratoare la Contributors, o critică a instituției bugetare Wiesel, al cărui președinte, fiu de activist comunist, susține doar «antifascismul» lacheilor comuniști, din care se trage. Pare iritat că există comuniști (semiți, ceilalți nu contează), care au schimbat cazaca, devenind «anti-comuniști» de viță nouă (gen Vladimir Tismăneanu). Ca atare îl atacă pe V.T. pe unde poate. De fapt, pentru lipsa de bun simț a fiului de activiști de a se erija în biograf și critic al activiștilor comuniști, de preferință coetnici, păcat de les-majestate. Ca atare Alexandru Florian, funcționar al statului, acționează împotriva «deciziei» guvernului care îl plătește, exprimată prin Raportul Tismăneanu, ale cărui concluzii definitive declară regimul comunist, un regim criminal. Alexandru Florian ignoră aceste concluzii în numele luptei (cu direcție selectivă) împtriva «antisemitismului». El declară (și nu este singur, recent am găsit aceleași argumentări într-o carte de Vladimit Solonari) că hotărârile penale ale unui Tribunal, care judecă într-o țară aflată sub ocupație străină, sunt valide și de necontestat. Pentru că membrii guvernului (adică și Mircea Vulcănescu) ar fi aprobat tacit politica lui Ion Antonescu, nu au protestat public și nu au demisionat, ei sunt vinovați ca și Ion Antonescu. Pentru că nu s-au desolidarizat de acesta. Doar că deciziile guvernului Antonescu nu se refereau doar la o «chestiune evreiască» ci la ansamblul politicii statului român în vreme de război. Era vorba de anularea efectelor ocupării Basarabiei și împărțirii Ardealului. Poate că Alexandru Florian consideră criminală lupta pentru reîntregirea țării și intrarea în război contra ocupantului sovietic, dar nici un român alungat din casa lui, din Ardeal sau din Basarabia, nu ar fi făcut-o. În numele căror reguli și valori acționează Alexandru Florian? Ale comunismului ereditar? Ale solidarității etnice, comunitare (de evreu?)? Sau ale amândurora : de comunist evreu, finanțat de statul român și din fonduri străine? Trebuie spus clar : interesele românilor pot fi comune cu interesele unor cetățeni de altă etnie ai României, dar coincidente nu pot fi, cel puțin în această perioadă istorică, când minoritari diferiți se manifestă cu tenacitate, agresiv, prin iredentisme și antiromânisme de sorginte diferite. Nu e vorba de minorități, ci de minoritari. Nu generalizez afirmând că toți maghiarii din România vor revizuirea frontierelor României sau descompunerea statului. Dar există o minoritate în minoritate ale cărui scopuri declarate sunt acestea. Întrucât nu sunt un ignorant și refuz să mă retranșez sub protecția umbrelei europene care, chipurile, ne apără de astfel de programe politice violente, semnalizarea existenței acestora e o datorie morală. Sunt mulți intelectuali români care, din ignoranță (ei nu cunosc limba maghiara) sau din conformism-oportunism, neagă astfel de teze așa-zis «conspiraționste» Treaba lor! Când li se va cere să se mute în 24 de ore, vor pricepe. Când se vor afla în coloane de refugiați, își vor plânge prostia și naivitatea. Descompunerea dirijată a Jugoslaviei este un exemplu recent. Chiar dacă, evident, acum statul român ni se pare invulnerabil. Și ucrainienii credeau la fel. Dacă nu ar fi printre ei cam mulți fricoși și unii cu mentalitate de slugi, parlamentarii români (evident, nu ăia care au votat legea scelerată și anticonstituțională numită Legea 217/2015) ar trebui să ceară desființarea Institului Wiesel sau măcar retragerea oricărei finanțări al acestui institut de din partea statului român, adică din impozitele cetățenilor români. Înainte de asta, să ceară demiterea lui Alexandru Florian pentru complicitate cu un regim comunist criminal, pentru ignorarea liniei politice oficiale a guvernului României, care a definit argumentat caracterul criminal al regimului comunist. Un ins care consideră valide și aplicabile în 2015 deciziile unui tribunal sub un regim de ocupație, se face a posteriori complice obiectiv cu acel regim de ocupație. Dacă s-ar fi solicitat rejudecarea obiectivă a cazurilor și lămurirea participării cu responsabilități reale la vreun genocid a membrilor guvernului Antonescu, am fi aplaudat o astfel de inițiativă. Toate încercările active de până acum au fost blocate de aceleași grupuri de interese. Dar nci măcar Tribunalul de excepție de la Nurenberg, tot emanație a unui regim de ocupație, nu a condamnat global membrii conducerii celui de al III-lea Reich. S-au dat sentințe diferențiate. Dacă monitorizarea antiromânismului, a pregătirii unor acțiuni anticonstituționale, a tensiunilor inter-etnice, a manipulărilor opiniei publice și a deformării intenționate a istoriei prin mijloace de propagandă externă și internă, a acțiunilor spionajului unor puteri străine pe teritoriul României este fără îndoială necesară, ea este totuși în principal de resortul unei instituții de stat, Serviciul Român de Informații, instituție datoare să informeze autoritățile în mod obiectiv, în numele intereselor cetățenilor României, mai ales în numele intereselor majorității române a locuitorilor acestui stat, interese prioritare față de orice alte interese. Dar monitorizarea antisemitismului sau antimaghiarismului nu este de resortul unei părți implicate (deci părtinitoare) și nici într-un caz nu trebuie subvenționată în mod specific de către stat ci de către comunitatea evreilor, cum ar trebui să fie cazul Institutului Wiesel. Nici așa-zisul INSTITUT PENTRU STUDIEREA PROBLEMELOR MINORITĂŢILOR NAŢIONALE, care este considerat de unii o oficină de propagandă maghiară în Ardeal, nu acționează în interesul României, fiindcă are o politică orientată de alte priorități, care nu sunt cele ale statului român. Studierea publicațiilor acestui institut, a ideologiei care le subîntinde, merită să fie făcută de către un personal competent și dedicat. Am făcut acest efort și am argumente pentru dovedirea caracterului etnic orientat al activității de cercetare. În ce mă privește, cred necesară o restructurare a politicii de cadre a acestui Institut și o definire clară a rostului acestei instituții, care trebui să ofere guvernului României (și nu comunității maghiare sau institutelor de la Budapesta) materie pentru o analiză și soluții pentru fluidizarea tensiunilor inter-etnice în România și în relațiile cu Ungaria. Nici într-un caz o platformă de promovare a versiunii maghiare a istoriei relațiilor româno-maghiare și a istoriei Ardealului, cu o încadrare aproape exclusiv maghiară a sectoarelor de cercetare. Dacă România nu are cadre de cercetare pentru acest domeniu, devine urgent să și le formeze, orientând (și oferind burse) unor tineri cercetători spre acest sector prioritar. Că este reprezentantul unei instituții publice și cetățean al României, o spune clar Alexandru Florian într-o emisiune de televiziune. Tocmai de aceea, poziția sa poate fi discutată și criticată. Și chestiunea veniturilor sale este o chestiunea publică. Cei ce le-au considerat sub aspectul cumulului de funcții și a competențelor profesionale ale celui în cauză, păreau să aibă argumente solide și le-au expus.Dacă le consideră netemeinice și insultătoare, înainte de a acționa pe cale juridică, Alexandru Florian are și obligația de a oferi contra-argumente publice, ca replică la alegațiile din presă. Era vorba de declarații de venituri personale și de funcții ocupate fără temei profesional. Sunt actele produse de presă falsuri? Sursa publică a afirmațiilor despre veniturile lui Alexandru Florian este un articol ilustrat cu documente, semnat de ziaristul Ion Spânu, în Cotidianul http://www.cotidianul.ro/alexandru-florian-are-un-salariu-de-81614-ron-pe-an-de-la-guvernul-ponta-266933/ . Tot Ion Spânu publică un articol intitulat Despre Holocaust şi Comunism, cu durere, compasiune, dar şi revoltă. Nu agreem listele ca metodă de exprimare a opiniei sau ca act de acuzare, fiindcă ele ne aduc aminte de listele folosite drept capete de acuzare de procurorii improvizați de genul agenților de influență tip Sașa Pană, de presa comunistă în Procesul ziariștilor etc/ Totuși unul din argumentele lui Ion Spânu merită atenție. « Ana Robinsohn Pauker, de pildă, era evreică. În timp ce conaţionalii săi erau gazaţi în lagărele naziste, ea a venit în România şi nu a făcut altceva decît să deschidă gulagul comunist, care n-a fost decît o altă formă de lagăr de concentrare! Putem noi să spunem astăzi că, în memoria evreilor ucişi în lagărele germane, Ana Pauker ar merita vreo compasiune, din moment ce ştim că, în acelaşi timp cu holocaustul, ea punea bazele unui sistem criminal, la fel de criminal ca şi cel nazist? » De aceea, cred că interesul românesc a lui Norman Manea pentru acest personaj, interes care pare o fixație, merită să fie psihanalizat. Câtă vreme nu se încearcă astfel o victimizare și o disculpare a «eroinei» căzută sub loviturile antisemitismului endemic românesc. http://www.ziaristionline.ro/2015/08/24/ion-spanu-dezvaluie-venitul-imens-din-7-surse-al-lui-alexandru-florian-de-la-elie-wiesel-si-rolul-comunistilor-evrei-in-bolsevizarea-fortata-a-romaniei/ A se vedea : http://www.ziaristionline.ro/2015/08/24/ion-spanu-dezvaluie-venitul-imens-din-7-surse-al-lui-alexandru-florian-de-la-elie-wiesel-si-rolul-comunistilor-evrei-in-bolsevizarea-fortata-a-romaniei/#sthash.Svye00iW.dpuf » Eu nu sunt conaţional cu dumneavoastră, reprezint o instituţie publică şi sunt cetăţean al României. Despre etnia mea nimeni nu poate şti, atât timp cât nu mă exprim public. Această lege nu a fost făcută de Institutul Elie Wiesel.« (Alexandru Florian) Sursa http://www.antena3.ro/actualitate/alexandru-florian-la-secvential-ce-se-intampla-cu-mircea-eliade-si-petre-tutea-conform-legii-310021.html Oficial, Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale s-a înfiinţat prin Ordonanţa Guvernului 121/2000, aprobată prin Legea 396/2001 şi funcţionează conform prevederilor Hotărârii Guvernului 893/2007. Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale funcţionează la Cluj-Napoca, ca instituţie publică, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi în coordonarea Departamentului pentru Relaţii Interetnice. Obiectivele Institutului sunt studierea şi cercetarea inter şi pluridisciplinară a păstrării, dezvoltării şi exprimării identităţii etnice, aspectelor sociologice, istorice, culturale, lingvistice, religioase sau de altă natură ale minorităţilor naţionale şi ale altor comunităţi etnice din România. Dacă acestea sunt scopurile instituției, atunci ea trebuie să vegheze și la păstrarea identității insulelor românești din zona Trei Scaune, care se află sub o presiune de deznaționalizare și de care nu se ocupă mai nimeni în mod oficial. (dan culcer)+ SURSA Publicat de către Blogger la Dan Culcer Jurnalul unui vulcanolog , 10/25/2015 09:15:00 p.m.
Pentru conformitate,
Titus Filipas

Ştefan cel Mare după înfrângerea de la Războieni

Managementul strategic era aplicat încă de Miltiade. Nu altfel va proceda -ni se povesteşte de către Ion Neculce- Ştefan cel Mare după înfrângerea de la Războieni-Valea Albă. Să nu uităm că Ion Neculce aparţine primului grup de reflecţie –think tank, despre care ştim a fi activat în Limba Română. Afirmaţia noastră e poate stridentă, însă ne bazăm pe principiul societal intergeneraţional şi pe principiul parcimoniei. De ce ţinea atât de mult Neculce să ne spună istoria « întâlnirii de lucru » dintre Ştefan cel Mare şi Daniil Sihastrul ? Însoţindu-l pe Dimitrie Cantemir la Sankt Petersburg după debaclul Stănileşti, Ion Neculce contempla, uimit poate, însă nu uluit, prefacerile uriaşe suferite –ăsta e cuvântul exact !- de Rusia sub acţiunea planurilor de modernizare ale ţarului Petru cel Mare. Nimic din activitatea lui Ion Neculce înaintea fazei de « observator în Rusia » nu dezvăluie la el un caracter cu preocupări livreşti. În secolul XVIII românesc, constatăm doi mari specialişti în managementul strategic : Constantin Brâncoveanu, care construieşte şi aplică planificarea strategică, şi Ion Neculce, cel care descrie planificarea strategică – în timpul fanariot nu mai avea şi drept la acţiune. Însă abia după ce se întoarce din exilul rusesc, Ion Neculce scrie despre felul cum trebuie să decurgă planificarea strategică pentru a rezulta utopia –numită la noi şi Împărăţia cerească-, iară nu distopia. Contemplarea situaţiei şi alegerea planului de acţiune trebuie să fie dintru aceeaşi perspectivă culturală (sau arhetip cultural). « Iară Ştefan Vodă… au mărsu pe la Voroneţ, unde trăia un părinte sihastru pre nume Daniil. » Căutându-l pe Daniil Sihastrul, Ştefan cel Mare caută fără îndoială arhetipul cultural salvator. Care nu este neapărat ‘specific românesc’. El aparţine spaţiului Imperiului Roman de Răsărit, acel Commonwealth medieval numit şi Romania, unde se dezvoltase o variantă a teologiei negative -a gândirii abstracte în fond !- chemată Isihasm („creator sau, cum spuneau isihaştii, împreună lucrător cu El”). În acest context al teologiei negative, trebuie să înţelegem ce s-a întâmplat atunci. Neculce este chiar mai lapidar decât Miltiade : « Şi s-au ispoveduit Ştefan Vodă la dânsul. Şi au întrebat Ştefan vodă pre sihastru ce va mai face », însă e suficient de clar în expunere. Contemplarea lui Daniil Sihastrul nu era posibilă decât într-o cunoaştere a faptelor. Alegerea acţiunii de succes în continuarea contemplării trebuia îndeplinită din aceeaşi « perspectivă culturală ».
Titus Filipas

Denotaţie şi conotaţii

Nu există legătură de logică între denotaţia unui cuvânt şi conotaţiile acelui cuvânt.
Titus Filipas

A ieşi din „exerciţiul răului”

„A fi comunist de omenie” era lozinca prin care dictatorul Nicolae Ceauşescu îi îndemna pe comunişti să iasă din „exerciţiul răului”.
Titus Filipas

Creştinismul celtic sau calcedonian

Noi ne-am obişnuit să gândim Marea Schismă de la 1054 în termenii unei dihotomii : între creştinismul ortodox (oriental) şi creştinismul catolic (occidental). În realitate există şi a treia specie : Creştinismul celtic sau calcedonian. O rugăciune românească în credinţa creştinismului celtic a fost descoperită de Bogdan Petriceicu Haşdeu printre documente din Ţara Galilor : „Poerinthele nostru cela ce esti en cheri/ Svintzascoese numele teu/ Vie emperetzice ta/ Facoesa voe ta, cum en tzer ase şi pre poementu/ Poene noastre datorii le nostre, cum şi noi ne loesoem datorniczilor nostri/ Si nu ne dutze pre noi la ispitire/ Tze ne mentueste pre noi de vicleanil. Amin.” SURSA http://sfarmapiatra.wordpress.com/2008/10/09/poerinthele-nostru/
Titus Filipas