Ipoteza nulă

„Cât costă şcolile private?”, http://www.romanialibera.ro/actualitate/educatie/cat-costa-scolile-private-197970.html +Inspectorul scolar Corina Pascale, responsabila de scolile private din Bucuresti, ne-a explicat recent ca „în unele locuri a gasit lucruri bune, în altele mai putin bune”, chiar daca „profesorii sunt mai implicati, pentru ca au alte salarii”. Totusi, scolile private trag tare sa aiba rezultate cât mai bune la calitatea educatiei, arata inspectoarea: „Pentru publicitate si pentru a-si putea continua afacerea, trebuie sa aiba rezultate”.+ Deja acest tip de limbaj este deficitar. Nu se spune nimic în articol despre tipul de pedagogie care se aplică, şi care este legătura „noii pedagogii” din şcolile private cu pedagogia tradiţională din şcoala românească fondată de Gheorghe Lazăr, Ioan Eliade Rădulescu şi Petrache Poenaru. Pedagogia tradiţională din şcoala românească a fost clădită într-un acquis european, cel al pedagogiei senzualiste, un acquis valabil şi acum. Nu se poate construi nimic dacă plecăm de la ipoteza nulă, a lipsei totale de cauzalitate şi continuitate întru calitate în şcoala  românească.

Titus Filipas

Două chestiuni legate de costuri

Ars longa vita brevis. Două chestiuni legate de costuri. Una-i problemă veche, de pe vremea lui Daniel Bernoulli, care l-a învăţat matematici pe fiul cel mic al prinţului Dimitrie Cantemir. Este chestiunea diminuării randamentului marginal. Respectiv a utilităţii marginale, chestiune reluată de Nicolae Georgescu-Roegen în descrierea preferinţelor, –o categorie din psihologie–, cu ajutorul curbei de utilitate. Sigur, vorbind despre costuri, problema se cheamă creşterea costului marginal. Costul marginal pentru produsul întreprinderii creşte datorită diminuării randamentului marginal. Lumea bună întreabă pe tema aceasta, dornică de a deveni o societate de cognoscenti, tot lumea bună răspunde.  Pe Yahoo! Answers http://answers.yahoo.com/question/index?qid=20070417154600AA3w0q2 găsesc întrebarea pusă către cititori : “Why marginal cost intersect average variable cost and average total cost at the lowest point?” -“De ce graficul costului marginal pentru produsul întreprinderii intersectează graficul  costului  variabil mediu, precum şi graficul  costului  total mediu, exact în punctele de minimum ale acestor curbe ?”, precum şi cel mai adecvat răspuns primit de la cititori. Probabil că trebuie  să învăţăm şi noi. Cea de a doua problemă, antinomic legată de prima, este reducerea costului pe curba de învăţare atunci când creşte experienţa în fabricarea unui produs de concepţie nouă.

Titus Filipas

Datoria suverană şi siguranţa naţională

Consider că este necesară o dezbatere publică foarte  serioasă, fără puncte oculte sau ocultate,  asupra creşterii  exponenţiale a datoriei suverane a României în timpul mandatelor prezidenţiale Traian Băsescu. Dacă şi în SUA se consideră acum că datoria suverană a unui stat constituie principala  ameninţare la adresa securităţii acelui stat! Vezi „Debt is Main Threat to U.S. National Security” http://georgewashington2.blogspot.com/2010/08/chairman-of-joint-chiefs-pentagon-must.html

Titus Filipas

Building a nation of Know-Nothings

După 1989, GDS (Grupul pentru Dialog Social) a implementat în România principiul ‘Building a nation of  Know- Nothings’. Atunci când prioritatea intelectuală după 1989 era asimilarea cât mai rapidă a noţiunilor de economie politică (The Dismal Science – Ştiinţa zilelor nefaste, după Thomas Carlyle ),  Andrei Pleşu îşi clama impertinent,  totodată emblematic, epitomic pentru culturnicii GDS, mediocritatea  intelectuală : „În ce mă priveşte, când e vorba de economie, nici nu ştiu, nici nu pot. Mă tem că sunt mai mult decât incompetent: sunt inapt. Îmi lipseşte, probabil, alcătuirea mentală necesară pentru a pricepe rapid şi adecvat despre ce este vorba.” (Andrei Pleşu, http://www.adevarul.ro/articole/ce-stiu-si-ce-pot-economistii.html ). Andrei Pleşu nu înţelege chestiunile primordiale de economie politică  : beneficii  şi costuri, sau permutând,  costuri şi beneficii. Oricare proiect pentru România trebuie să se bazeze la modul cel mai serios pe o Analiză de costuri şi beneficii (Cost-Benefit Analysis). Dar nu acesta a fost proiectul GDS.

Titus Filipas

Andrei Pleşu, mediocritatea intelectuală

„În ce mă priveşte, când e vorba de economie, nici nu ştiu, nici nu pot. Mă tem că sunt mai mult decât incompetent: sunt inapt. Îmi lipseşte, probabil, alcătuirea mentală necesară pentru a pricepe rapid şi adecvat despre ce este vorba.” (Andrei Pleşu, http://www.adevarul.ro/articole/ce-stiu-si-ce-pot-economistii.html ). Andrei Pleşu nu înţelege chestiuni elementare : costuri şi beneficii.

Titus Filipas

Chestiunea banilor de la FMI

În chestiunea banilor de la FMI, trebuie să spunem deschis că noi luăm bani exogeni, fiind obligaţi să plătim cu bani endogeni fungibili. Am trăit deja înainte de 1989 această experienţă care a dus la înfometarea populaţiei României. Raportul Tismăneanu insista asupra rolului nefast jucat de influenţa lui Kim Ir Sen asupra gândirii voluntariste a dictatorului Nicolae Ceauşescu. Lucrurile nu stau chiar aşa. Nicolae Ceauşescu aplica în mod clar o regulă de cut-off în relaţia sa de natură doctrinară cu dictatorul nord-coreean Kim Ir Sen. Mult mai periculoasă pentru România a fost relaţia amicală dintre Nicolae Ceauşescu şi preşedintele American Richard Nixon. Sub mandatul lui Richard Nixon se produce o turnură majoră în politica monetară americană. Dolarul nou tipărit pe hârtie nu mai este acoperit de o rezervă în aur păstrată la Trezorerie (regula se păstrează şi acum). Aceasta înseamnă că toate naţiunile care vroiau să se industrializeze rapid, iar aceasta nu se putea face decât prin cumpărarea de tehnologie nouă pe dolari americani furnizaţi de Banca Mondială, trebuiau să plătească hârtia verde ieşită din tiparniţa americana, –şi acesta este un exemplu de bani exogeni fictivi pe care îi primim şi în împrumuturile de acum de la FMI–, cu bani endogeni/fungibili, adică plata în termeni foarte concreţi provenind din economiile lor reale. Semnalele publice dezvăluite de preşedintele Traian Băsescu privind banii de la FMI erau firave : 1/în ianuarie 2009, preşedintele Traian Băsescu anunţa faptul că România nu este în criză financiară. 2/ în martie 2009, mesajul preşedintelui Traian Băsescu era schimbat radical. Se spunea foarte clar, într-o declaraţie televizată, că România este obligată să preia în sarcina datoriei publice a României, datoriile private ale firmelor străine cu filiale în România. Administraţia prezidenţială nu dădea mai multe detalii (de ce?, aici intervine elementul ocult). Îndrăznesc  să expun rezultatele căutărilor mele. Am găsit din vreo trei surse cam acelaşi rezultat. Deci răspunsul meu nu-i pripit. Datele pe care le iau în considerare sunt centrate pe reuniunea G20 din 2009. Găsesc un comentariu francez pertinent : +on crie victoire au G20 en transférant les déficits privés des banques sur les déficits publics. Vu les montants en jeu, ce sont tout simplement les comptes publics qui trinquent. Un petit rappel sur cette règle du capitalisme : privatiser les gains mais mutualiser les pertes!!+ Timingul pregătirilor pentru G20 explică şi cele două declaraţii contradictorii făcute de Traian Băsescu. Chiar dacă unii sunt în extaz faţă de performanţele de “mare lider” ale preşedintelui Traian Băsescu, –să reamintim, ajuns preşedintele României prin graţia străinătăţii–, eu susţin în continuare că linia de politică macroeconomică trasată de Traian Băsescu înseamnă moartea economică a României, dacă nu chiar şi moartea României ca stat naţional. Reamintesc, linia de politică macroeconomică trasată de Traian Băsescu poate fi caracterizată prin sprijinirea cererii agregate pe termen scurt, cu imense îndatorări suverane ale statului românesc care la indicaţiile venite de la un comitet de experţi al grupului G20 a transformat datoriile private ale unor companii străine ce activează în sectorul financiar, instituţii financiare cu filiale prezente şi pe piaţa din România, în datorie publică a statului român. Această datorie va fi plătită de generaţiile viitoare ale României (dacă va mai exista România). Este o politică anti-naţională, anti-românească.

Titus Filipas

FMI şi Argentina

Sfârşitul anului 2001 şi începutul lui 2002 ne-au arătat prăbuşirea financiară a unei ţări bogate. Manifestaţiile de stradă ale reprezentanţilor disperati, -cu fizionomii la fel de serioase ca şi ale păgubiţilor români de la FNI-, ai clasei mijlocii din Republica de Argentina, o ţară fabulos de bogată, a cărei natură şi ai cărei oameni o aduseseră până la un PIB de 8000 de dolari pe cap de locuitor, dar în care, timp de mai bine de un deceniu, reglementările de fier impuse de FMI au forţat întregul sistem bancar al ţării să se comporte ca un imens F.N.I. de la noi, banii clasei mijlocii argentiniene fiind transferaţi,- printr-un foarte convenabil ‘efect de sifon’ financiar descris atât de bine de unul dintre ‘oamenii preşedintelui’ John F. Kennedy, laureatul Nobel pentru economie în 1981, James Tobin-, spre alte ţări. Bineînţeles, F.M.I. neagă orice vină în declanşarea crizei monetare argentiniene. Totuşi decizia luată în 1991 de Argentina de a lega moneda naţională de dolarul american printr-o paritate strictă de unu la unu a fost lăudată de experţii de la F.M.I.. Ce însemna respectarea strictă a parităţii? Obligaţia de a dispune realmente de echivalentul aceleeaşi sume în dolari, pentru orice emisie nouă de bilete de bancă în peso. Astfel a putut să fie învinsă hiperinflaţia ce domnea în ţară, când în magazine etichetele cu preţuri trebuiau schimbate din oră în oră. Stricteţea respectării parităţii a redus inflaţia la zero, dar a atras nenumărate sacrificii pentru cea mai mare parte a populaţiei; în tot acest timp, guvernarea Argentinei a primit nenumărate elogii din partea F.M.I.. Domnul Horst Kohler, directorul general al Fondului, declara în septembrie 2001, când primele semne ale crizei se conturau, că ‘argentinienii nu sunt singuri’ şi Fondul Monetar Internaţional ‘îi va sprijini’. Totuşi, pe data de 5 decembrie, consiliul de administraţie al F.M.I. refuza un vărsământ de 1,2 miliarde de dolari către Argentina, bani promişi în august! În felul acesta, într-un mod premeditat, F.M.I. a încetat să mai sprijine guvernarea argentiniană democratică în cel mai critic moment al ei. Atunci a dispărut credibilitatea sa faţă de populaţie, faţă de investitori, imprimându-se micul impuls necesar debaclului ce a urmat. Se poate vedea din analiza crizei argentiniene faptul că F.M.I. -ul nu-i altceva decât un gigantic Boa Constrictor pe care finanţele internaţionaliste oculte îl folosesc pentru a sugruma diversele identităţi naţionale ce îndrăznesc să devină prea independente. Argentina a plătit poate un preţ pentru că a început războiul Malvinelor.

Titus Filipas

Rusia, crimă şi ipocrizie

+Cine ucide va fi ucis

Cine distruge va fi distrus

Cine sminteşte va fi smintit.

Oare imperiul ”ortodox” va fi salvat de Dumnezeu?” +

Sursa http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/exportul-de-revolutie-197648.html

Titus Filipas

Kelemen Hunor şi sistemul de caste

„Kelemen Hunor vrea impozitarea unitară a tuturor veniturilor” http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/finante/kelemen-hunor-vrea-impozitarea-unitara-a-tuturor-veniturilor-197796.html . „Impozitarea unitară” este opusă principiului impozitării progresive. Prin „impozitarea unitară” se amplifică artificial diviziunea socială între săraci şi bogaţi, în fapt se creează un nou sistem de caste.

Titus Filipas

‚European voice’ în falset

„Tiganii isi spun lor insisi rom adica om” (http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/european-voice-nu-romii-sunt-problema-ci-coruptia-din-romania-197745.html ), abia după primul război mondial, la iniţiativa lui Nikolai Buharin, implementată de Comintern, preluată apoi şi de Stalin, deşi el l-a persecutat pe Buharin. Îninte de primul război mondial, la fel ca pe vremea lui Puşkin, ruşii foloseau pentru această etnie denumirea foarte corectă de ţîganî. Pentru a crea confuzie, şi a-i degrada pe români şi România, Cominternul inventează denumirea „roma” pentru etnia ţîganî. În Europa actuală, nu va putea fi rezolvată problema artificială „roma” dacă se pleacă de la o bază ideologică pusă de Comintern.

Titus Filipas