Archive for iunie 2008

Căutarea extratereştrilor şi criza orezului

iunie 30, 2008

În ziarul România liberă din 16 Iunie 2008, Dina Rădulescu publică articolul Criza orezului poate fi rezolvata de un supercomputer virtual /Oricine poate dona timpul de nefolosire a computerului sau, vezi

http://www.romanialibera.ro/a127221/criza-orezului-poate-fi-rezolvata-de-un-supercomputer-virtual.html .

Cităm din articol: “Peste un milion de computere din intreaga lume lucreaza, in cadrul celui mai mare sistem grid umanitar, pentru a rezolva criza orezului. Fiecare dintre noi putem contribui la rezolvarea mai rapida a problemei.”

S-a mai încercat metoda aceasta la căutarea extratereştrilor, vezi problema SETI. Iată, cineva a montat acum din nou un foarte mare canular. Şi sunt unii care mai neagă ‘teoria conspiraţiei’!

Titus Filipas

O distincţie

iunie 29, 2008

Domnul Adrian Bucurescu semnează în Aldinele ziarului România liberă din  26 Iunie 2008, articolul Cezar Petrescu, la Busteni /80 de ani de cand a aparut romanul „Intunecare”, vezi

http://www.romanialibera.ro/a128217/cezar-petrescu-la-busteni.html .

 Vreau să comentez doar excerptul:  [Cezar Petrescu] Este intemeietor al ziarelor „Cuvantul” si „Curentul”, in anul 1928.

Cred că trebuie făcută o distincţie între revista Cuvântul şi ziarul Cuvântul. La 1926, Nae Ionescu era deja directorul revistei Cuvântul. Pe care o foloseşte ideologic. În sens de idei care înfloresc în cadrul unei societăţi.

Un general francez venit în România în primul război mondial, Berthelot, a folosit literalmente învăţătorii şi profesorii noştri, ofiţeri rezervişti care învăţau foarte repede tehnici occidentale de luptă, drept ‘carne de tun’. A fost atunci  o primă hecatombă a ‘dascălilor de rumânie’ (altă hecatombă va fi în cel de al doilea război mondial). Prin prelegerile de filosofie din 1926 şi revista Cuvântul, metafizicianul Nae Ionescu recreează naţionalismul rumânesc pentru mase şi felul de a gândi în Limba Română respectând primul verset al Evangheliei după Ioan: “La început era Cuvântul…”. Versetul continuă definind pozitiv Absolutul, tema centrală a Teologiei şi Metafizicii. De aici se recreează învăţământul românesc de mase ca o Mişcare Naţională. Romancierul Marin Preda va fi format de această mişcare.

Titus Filipas

Statul preventiv

iunie 29, 2008

Respect  mult opiniile avatarului Nahas ce comentează pe blogul politic al domnului Adrian Năstase, vezi http://nastase.wordpress.com/2008/06/28/monaco/ .

Dar avatarul Nahas şi domnul Adrian Năstase nu iau în considerare faptul că la ora actuală doctrina social-democrată este în profundă reconstrucţie la nivel european.

Noua doctrină conceptualizează în termeni de instrumentalism logic tranziţia de la statul providenţial  la statul preventiv, unde administrarea problemelor grave începe prin management în amonte. La noi, management în amonte ar fi în primul rând Viziunea anti-comunistă în reforma învăţământului,  niciodată implementată de vreo reformă post-1989.

Titus Filipas

Rugul Aprins nu mai este ‘o taină’

iunie 29, 2008

Discutăm iarăşi „Adevărata călătorie a lui Zahei (V. Voiculescu şi taina Rugului Aprins)”, din

http://www.romanialibera.ro/a128221/v-voiculescu-si-rugul-aprins.html .

‘Adevărata călătorie a lui Zahei’ este ceea ce a hotărât  Vasile  Voiculescu să fie, prin tropii cei mai potriviţi. Nu ceea ce stabileşte criticul (istoricul) că este ‘adevărul’. Adevărul  este  ca  pielea de sagri,  se reduce în permanenţă.  La noi se vede dispreţul măreţ al unor  Nicolae Manolescu şi Mircea Cărtărescu faţă de Jacques Derrida. Care, totuşi, ne cerea, –şi nouă, rumânilor!–,  să îl recitim atent pe Bonnot de Condillac. Ioan Eliade Rădulescu, Petrache Poenaru şi prima generaţie de elevi de  la Sfântu Sava foloseau manualele scrise de Condillac pentru educaţia Micului Prinţ (principele de Parma). În filosofia existenţialistă a lui Jacques Derrida, veridicitatea, identitatea, şi autenticitatea  sunt înlocuite de Signatură, iar cauzalitatea de Diferanţă. În fine, paralela –deşi spun că omotetia este neavenită–, între  Zahei şi Vasile Voiculescu putea fi analizată folosind Diferanţa. Oricum, nu poţi face o comparaţie între puşcăria din Belle Époque şi represiunea comunistă, decât recurgând la Adorno. Nu am citit cartea lui Marius Oprea, însă predefinit clamez că referinţa Adorno nu este prezentă între  coperţile semnate de Marius Oprea.

Taina Rugului Aprins nu mai este demult ‘o taină’, mişcarea culturală Rugul Aprins, protejată de patriarhul BOR ca locţiitor al catedrei episcopale din Cezareea Cappadociei,  a fost  un curent de renaştere rumânească a primului umanism bizantin.

Titus Filipas

A fost persecuţie rasială

iunie 28, 2008

În Aldinele ziarului România liberă din 26 Iunie 2008, domnul Marius Vasileanu prezintă cartea istoricului Marius Oprea intitulată „Adevărata călătorie a lui Zahei (V. Voiculescu şi taina Rugului Aprins)”, apăruta recent la Humanitas, vezi
http://www.romanialibera.ro/a128221/v-voiculescu-si-rugul-aprins.html  .
Bazat pe mărturii, istoricul Marius Oprea ţine să ne reamintească atmosfera în care Vasile Voiculescu trăia detenţia ca politic : + Se crease in jurul lui un cerc de profitori, care uneori ii luau mancarea fara ca macar sa-l intrebe. Intr-o zi, un bolnav, desi operat, s-a repezit sa-i ia mancarea pe care i-o adusesera detinutii de drept comun. Raspunsul lui la riposta colegilor a fost: „Lasati-l, si el este creatura lui Dumnezeu si daca s-a repezit s-o ia, inseamna ca el are nevoie mai mare decat mine de aceasta mancare”. +
Din alte surse mai ştiu că dincolo de persecuţia securităţii, doctorul Vasile Voiculescu a fost persecutat rasial în mod special de către penalii rroma. Persecuţia lor, îndreptată spontan către un intelectual de elită ce lucrase enorm pentru umilitul nostru neam românesc, se chema ‘a face mişto’.
Titus Filipas

Un proiect megalomanic

iunie 27, 2008

Ziarul România liberă din 24 Iunie 2008 publică următorul articol semnat de Neculai Amihulesei: „Turbinele lui Prigoana, criticate de ecologisti”, vezi http://www.romanialibera.ro/a127974/turbinele-lui-prigoana-criticate-de-ecologisti.html .

Domnul Neculai Amihulesei îşi rezumă articolul astfel: „Silviu Prigoana vrea sa construiasca un imens parc eolian in zona Macin. Demersul este contestat de ornitologi si ecologisti, care sustin ca vor fi afectate dramatic pasarile migratoare.”

Silviu Prigoană a făcut bani miraculoşi  în America în perioada împrumuturilor subprimes.  A plecat la timp de acolo. Oameni naivi, americani, imigranţi,  au plătit din greu pentru averea lui Silviu Prigoană. A operat  în zona  Chicago. Acum sa descoperit un caz de corupţie implicând autorităţile  municipale şi români care făceau afaceri în construcţii. Silviu Prigoană a lucrat tot în construcţiile din zona Chicago. A venit în România să facă bani şi mai mulţi, atacând mediul şi depozitarea gunoaielor. A fost învinuit că are legături cu mafia italiană a gunoaielor. Posibil. Oricum, Silviu Prigoană spunea la o emisiune a lui Tatulici că se vor face bani mari  în România din depozitarea gunoaielor. Ceea ce nu ştiţi, este că după 2015, România va fi obligată să primească spre depozitare gunoaiele din UE. Iar Silviu Prigoană va fi afaceristul cheie în această depozitare. „Managementul de mediu” al lui Silviu Prigoană construieşte DISTOPIA în România.

Turbinele eoliene vor produce energie electrică ‘green’ pentru export. Cu acest proiect, Silviu Prigoană doreşte să fie şi el unul dintre ‘băieţii  deştepţi’ care câştigă din exportul de energie electrică din România.

Turbinele eoliene se construiesc strict cu utilizatorul individual specificat al energiei electrice, şi numai  prin alegerea personală făcută de respectivul utilizator, care este departe de reţeaua electrică. În aceste condiţii, utilizatorul individual foloseşte o mixtură de energii alternative ‘green’, un acoperiş din ţigle solare, şi o mică turbină eoliană instalată pe proprietatea proprie. Am scăpat de proiectele megalomanice ale lui Nicolae Ceuşescu, vin peste noi proiectele megalomanice născute din ‘pohta’ lui Prigoană care distruge  biodiversitatea faunei aviare din Delta Dunării şi zona ripariană a Dunării de Jos?  La ora actuală, principalul ‘subiect de salvgardare’ al lumii este biodiversitatea. Nu înţeleg, Munţii Măcin îi aparţin omului de afaceri, –aşa se prezintă el, alţii au îndoieli–, Silviu Prigoană?

Titus Filipas

Cacofonia centrală

iunie 27, 2008

În ziarul România liberă din 25 Iunie 2008, apărea „Banca Carpatica, vedeta zilei la bursa”, vezi

http://www.romanialibera.ro/a128112/banca-carpatica-vedeta-zilei-la-bursa.html  .

Banca Carpatica are o cacofonie centrală. Regulile sale de management sunt total netransparente. Unii spuneau de la început că este o Rroma Bank. A, care montează o ‘ţeapă mare’.

Titus Filipas

Fericirea fungibilă

iunie 26, 2008

“Banii n –aduc fericirea”, spune viersul de romanţă. Extrem de inteligent. Este aici un amestec de psihologie şi economie politică. În termeni ştiinţifici, versul spune că fericirea nu este fungibilă. Adică nu  poate fi vîndută, cumpărată, şi negociată pe piaţă. Spre deosebire de ceea ce spunea cugetătorul englez Jeremy Bentham (1748–1832), care intenţiona să alcătuiască o sinteză între psihologie şi economia politică. Bentham considera că fericirea este de fapt o marfă care poate fi achiziţionată  pe piaţa liberă. Fiind, totuşi,  cea mai importantă marfă din capitalism, ori „The greatest good”.

Aflând despre această definiţie a fericirii pe care o propunea Jeremy Bentham, filosoful german Friedrich Nietzsche (1844 – 1900)  comenta pe la 1888 în  cartea Götzen-Dämmerung (Amurgul idolilor) “Omenirea nu năzuieşte să obţină fericirea fungibilă, numai englezii fac aceasta.”

Titus Filipas

“Egal … pozitive şi negative” ?

iunie 26, 2008

România liberă din 25 Iunie 2008 ne transmitea ştirea : “Initiativa parlamentara in audiovizual / Senatul a stabilit: numarul stirilor pozitive si negative trebuie sa fie egal”, vezi aici

http://www.romanialibera.ro/a128106/senatul-a-stabilit-numarul-stirilor-pozitive-si-negative-trebuie-sa-fie-egal.html  .

Deci buletinele televiziunilor trebuie ‘sa cuprinda in mod egal informatii pozitive si negative.’

Nu îmi imaginam că poate fi atâta lipsă de cunoaştere prudenţială la parlamentarii României. Reforma comunistă a învăţământului din 1948 a eliminat sistematic educaţia prudenţială din şcoala românească. Autorii proiectulului de lege arată că nu s-a făcut bascularea inversă după acea reformă care incontestabil a înregistrat un succes indelebil. Parlamentarii României prezentului au rămas în sufletele lor completamente nişte comunişti.

La 1904, Constantin Rădulescu – Motru scria despre politicianismul ignar. Iată că şi la 2008 în România este cam aceeaşi situaţie. Constantin Rădulescu – Motru ne-a mai învăţat să respectăm principiile instrumentalismului logic. Mă întreb care-i instrumentul de măsură pentru confirmarea ‘egalităţii informaţiilor pozitive şi negative.’ De asemenea, cum se procedează la comparaţiile de informaţii. De exemplu : ‘Cât de pozitiv e pozitivul, şi cât de negativ este negativul?’ Dar parlamentarii României sunt oameni fără întrebări existenţiale. Ei au doar mari  interese comune.

Titus Filipas

Întrebări către Liiceanu şi Patapievici

iunie 24, 2008

Întrebările mele către domnul G. Liiceanu:

https://blogideologic.wordpress.com/2008/02/15/de-ce-humanitas/

https://blogideologic.wordpress.com/2007/12/09/cartile-cochon-in-lecturi-nedigerate/

https://blogideologic.wordpress.com/2007/12/12/intelectualimea-publica-la-humanitas/

Întrebările mele către domnul H.R. Patapievici:

https://blogideologic.wordpress.com/2008/01/24/nu-profer-si-nu-practic-injuratura/

https://blogideologic.wordpress.com/2007/12/27/dreptul-meu-de-crestin-ortodox/

Titus Filipas