Ungaria, o „revoluţie negociată”

Spre deosebire de România care a fost devastată în decembrie 1989 printr-o loviluţie cumplit de sângeroasă, spre deosebire de Cehoslovacia care de asemenea în anul 1989 a fost mângâiată de o „revoluţie de catifea”, iată că Ungaria „vecină şi pretină” s-a bucurat de avantajul imens c-a avut „revoluţie negociată” printr-o reformă economică, schimbare socială, şi succesiune politică într-o continuitate. Vezi Rudolf L. Tökés: „Hungary’s Negotiated Revolution: Economic Reform, Social Change and Political Succession (Cambridge Russian, Soviet and Post-Soviet Studies).
Titus Filipas

Grupul de reflecţie al OECD

Există o cumplită senzaţie de lipsă de speranţă în OECD („clubul ţărilor bogate”), tot la fel ca şi în România. Politica economică libertariană impusă de curentul principal al doctrinelor economice (mainstream economics) orientată înspre maximizarea profiturilor a condus la delocalizări. Fiecare ţară industrială bogată care practică delocalizări pentru profituri se întâlneşte cu o situaţie macroeconomică neplăcută. În primul rând, să precizez că punctul de funcţionare al economiei reale înaintea delocalizărilor se afla exact pe „locul geometric” chemat frontiera posibilităţilor de producţie. În acel punct, PIB-ul este maxim şi şomajul este minim (nu chiar zero, ci aşa-numitul „plafon natural de şomaj” sau NAIRU dacă îl legăm de inflaţie). Prin delocalizări, punctul de funcţionare macroeconomică descriptor pentru economia reală nu se mai află pe frontiera posibilităţilor de producţie, ci în interiorul ei. Este adevărat că frontiera posibilităţilor de consum cel mai adesea se extinde mult. Însă şomajul creşte. Experţii organizaţiei OECD sunt total conştienţi de această situaţie. Dar nu iau măsuri. Paul Krugman încearcă să explice de ce http://www.nytimes.com/2011/05/30/opinion/30krugman.html?_r=1&hp , şi ce se întâmplă. „This is a continuing tragedy, and in a rational world bringing an end to this tragedy would be our top economic priority”, spune domnia sa. „One sees a proliferation of excuses for inaction, garbed in the language of wisdom and responsibility”, constată Paul Krugman. Paradoxul (pentru mine) este acela că Paul Krugman consideră organizaţia OECD pur şi simplu ca pe un grup de reflecţie interguvernamental al ţărilor bogate („O.E.C.D. is basically an intergovernmental think tank”). Este prima oară când aud această definiţie. De la Paul Krugman. Care atacă reflecţiile acestui grup. Eu vorbeam mai înainte despre faptul că anvergura de ameliorare a problemelor sociale este în mod natural redusă de finitudinea resurselor economice, de faptul că trăim pe un pământ finit. În secolul XVIII, economiştii fiziocraţi ne avertizau deja. Dar, tot din secolul XVIII începând, prioritate pentru dezvoltarea lumii avu optimismul libertarian. Exacerbarea lui infinită o văzu prima oară Alexis de Tocqueville în vizita (din secolul XIX) în America, şi el avertizează asupra pericolului libertarian la adresa democraţiei şi a libertăţii Omului : „Lorsque je songe aux petites passions des hommes de nos jours, à la mollesse de leurs moeurs, à l’étendue de leurs lumières, à la pureté de leur religion, à la douceur de leur morale, à leurs habitudes laborieuses et rangées, à la retenue qu’ils conservent presque tous dans le vice comme dans la vertu, je ne crains pas qu’ils rencontrent dans leurs chefs des tyrans, mais plutôt des tuteurs. Je pense donc que l’espèce d’oppression dont les peuples démocratiques sont menacés ne ressemblera à rien de ce qui l’a précédée dans le monde; nos contemporains ne sauraient en trouver l’image dans leurs souvenirs. Je cherche en vain moi-même une expression qui reproduise exactement l’idée que je m’en forme et la renferme; les anciens mots de despotisme et de tyrannie ne conviennent point. La chose est nouvelle, il faut donc tâcher de la définir, puisque je ne peux la nommer. Je veux imaginer sous quels traits nouveaux le despotisme pourrait se produire dans le monde: je vois une foule innombrable d’hommes semblables et égaux qui tournent sans repos sur eux-mêmes pour se procurer de petits et vulgaires plaisirs, dont ils emplissent leur âme. Chacun d’eux, retiré à l’écart, est comme étranger à la destinée de tous les autres: ses enfants et ses amis particuliers forment pour lui toute l’espèce humaine; quant au demeurant de ses concitoyens, il est à côté d’eux, mais il ne les voit pas; il les touche et ne les sent point; il n’existe qu’en lui-même et pour lui seul, et, s’il lui reste encore une famille, on peut dire du moins qu’il n’a plus de patrie. Au-dessus de ceux-là s’élève un pouvoir immense et tutélaire, qui se charge seul d’assurer leur jouissance et de veiller sur leur sort. Il est absolu, détaillé, régulier, prévoyant et doux. Il ressemblerait à la puissance paternelle si, comme elle, il avait pour objet de préparer les hommes à l’âge viril; mais il ne cherche, au contraire, qu’à les fixer irrévocablement dans l’enfance; il aime que les citoyens se réjouissent, pourvu qu’ils ne songent qu’à se réjouir. Il travaille volontiers à leur bonheur; mais il veut en être l’unique agent et le seul arbitre; il pourvoit à leur sécurité, prévoit et assure leurs besoins, facilite leurs plaisirs, conduit leurs principales affaires, dirige leur industrie, règle leurs sucessions, divise leurs héritages; que ne peut-il leur ôter entièrement le trouble de penser et la peine de vivre?” (nu ştiu în ce măsură traducerea cărţii „De la démocratie en Amérique” publicată la editura Humanitas reflectă spiritul original pus aici de Alexis de Tocqueville, aprioric cred că nu). Problema este aceea că în vremurile biblice, chiar după izgonirea din Paradis, omului îi rămânea alternativa de a-şi câştiga existenţa prin muncă. Acum este lipsit şi de această alternativă. Iar grupul de reflecţie OECD (dacă grup de reflecţie este) exprimă următoarea judecată de valoare, pe linia Thomas Hobbes şi Alexis de Tocqueville, recunosc eu : “The room for macroeconomic policies to address these complex challenges is largely exhausted.” Paul Krugman critică în modul cel mai hotărât această abordare OECD, pe care o califică drept „neajutorată”. Dar mie, să fiu sincer, chiar încep să îmi placă reflecţiile grupului OECD. Mi se par foarte realiste. Prin vocea secretarului său general, grupul de reflecţie OECD sfătuieşte ţările bogate să adopte o politică macroeconomică a reformelor structurale pe termen lung. La un moment dat, şi aici pe blog se ajunsese la concluzia că aşa trebuie să arate o politica înţeleaptă şi bună pentru România. Mă surprinde plăcut convergenţa judecăţilor şi concluziilor din această comunitate epistemică românească (blogul AN, unde suntem cu toţii „mai mult sau mai puţin” cyborghizaţi) şi cele din grupul de reflecţie OECD. Numai că noi am pornit de la o dezvoltare a doctrinei Partidei Naţionale, şi de la ideologia naţionalismului românesc.
Paul Krugman critică grupul de reflecţie al OECD şi pentru motivul că : „All it does is highlight the risks”. Am subliniat aici pe blog în mod repetat importanţa culturii percepţiei riscului. Care ţine de cunoaşterea prudenţială. Iar taxonomia tipurilor de cunoaştere este organizată în antropologia pragmatică. Şi, repet, principiile moderne ale antropologiei a fost aşezate de Sfântul Părinte al Bisericii Universale, Grigore de Nyssa. Ale cărui fragmente din moaşte sunt păstrate sub doma bisericii Domniţa Bălaşa din Bucureşti. “Toate-s vechi şi nouă toate” spunea Domnul nostru Mihai Eminescu. Însă unii din timpul postmodern neagă dreptul românilor de a folosi pârghia de cunoaştere a Veacurilor.
Titus Filipas

O veste extrem de tristă

+Limba română nu se mai aude pe străzile Tighinei. Populaţia vorbitoare de limbă română din oraşul Tighina, situat pe râul Nistru, controlat de regimul separatist de la Tiraspol, evită să discute în graiul lor pe stradă, iar mulţi îşi ascund şi identitatea pentru a-şi găsi un loc de muncă, scrie Adevărul-Moldova, citat de Agerpres. Majoritatea tinerilor vorbitori de română pleacă din municipiu pentru că, spun ei, angajatorii nu-i acceptă decât în posturi necalificate. De mai bine de 15 ani, în oraş funcţionează un liceu românesc pe care l-au terminat mii de copii. Majoritatea însă au plecat fie la Chişinău, fie în România şi nu s-au mai întors. Doar câţiva ‘rătăciţi’ pot fi găsiţi acasă. Diana Midoni, de 28 de ani, a terminat Facultatea de Jurnalism la Universitatea din Bucureşti. S-a întors la Tighina şi mult timp şi-a căutat de lucru. Cu diploma din România nici vânzătoare la supermarket nu o angajau. În cele din urmă, a ajuns la ‘redacţia de limbă moldovenească’ a singurului post de televiziune local, BTV. ‘După doi ani, am decis să plec la Chişinău. Aici nu există nicio perspectivă, ierarhiile sunt bătute în cuie şi nu se prevede nicio schimbare’, povesteşte tânăra în căutare de lucru. ‘Am ajuns să fiu înconjurată doar de vorbitori de limba rusă şi simţeam că mă plafonez’, adaugă Diana. Liceul ‘Alexandru cel Bun’ cu predare în limba română are trei sedii diferite. Pentru toate, Chişinăul plăteşte chirie autorităţilor separatiste. Clasele de liceu sunt amplasate în Ocolul Silvic de la capătul oraşului. ‘Doar acolo putem arbora tricolorul şi intona imnul de stat la primul şi ultimul sunet. Acolo e o ţară aparte. O ţară într-o ţară’, spune Nina Gherec, director adjunct al liceului. În ultimii zece ani numărul elevilor s-a redus la jumătate. ‘Asta s-a întâmplat din cauza natalităţii scăzute şi a emigrării, fenomene specifice pentru toată Moldova, dar şi din cauza problemelor pe care le-am avut cu autorităţile transnistrene’, a mai adăugat profesoara. Adevărul Moldova aminteşte că, în vara anului 2004, autorităţile separatiste au suspendat activitatea tuturor celor opt şcoli cu predare în limba română din stânga Nistrului, inclusiv la Tighina. Timp de o lună şi jumătate, elevii, părinţii şi profesorii au păzit Liceul ‘Alexandru cel Bun’ ca să nu intre miliţia separatistă în curte. După acel conflict, părinţii au depus cereri la Curtea de la Strasbourg, cerând respectarea dreptului la educaţie. ‘Dosarele se află la Marea Cameră care ar trebui să ia o decizie, dar acum totul depinde de un al dosar, Al-Skeni, împotriva Angliei, care se referă la problema jurisdicţiei’, spune Alexandru Postică, avocatul reclamanţilor. + Sursa http://www.romanialibera.ro/actualitate/europa/limba-romana-nu-se-mai-aude-pe-strazile-tighinei-226775.html
Titus Filipas

Prea mult sânge …

Chiar există … http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/reportaj/cum-a-fost-distrusa-perla-turismului-interbelic-226531.html acum o pârghie de cunoaştere aflată la dispoziţia „bietului rumân”. Faptul că voi folosiţi ideologia culturnicilor „de elită” GDS, construită prin pârghii pecuniare enorme, împotriva „bietului rumân” şi a României nu diminuează rolul Gramaticilor (filosofică, generală, generativă) în cultura noastră. Aici, în România, care-i doar parte din Romania Orientală şi Romania Neoacquistica, există realmente un grup de reflecţie inter-generaţională. Minora circumstanţă că ideologia culturnicilor de elită GDS de acum (stipendiată din gros, şi din toate sursele dubioase şi anti- româneşti posibile!) nu-şi bate capul cu analiza principiului identităţii din logică, formulat într-un enunţ pe româneşte de către Miron Costin, nu împiedică deloc înclinaţia mea spre reflecţia filosofică. În treacăt fie spus, ideologia culturnicilor de elită GDS este asociată cu politicianismul cel mai abject de acum, să-l amintesc doar pe culturnicul Cristian Preda, „profesor de filozofie” la Universitatea din Bucureşti, O, Tempora! În definitiv ‚toate-s vechi şi nouă toate’, de ce-i supără Domnul Eminescu pe culturnicii GDS ? Şi de ce a dispărut din spaţiul electronic faimosul număr 265 al revistei Dilema patronată de culturnicul de elită Andrei Pleşu ? Fu acela un act de suicid colectiv al celebrităţilor culturale GDS-fals-româneşti ? Este adevărat, eu ca biet rumân, am fost învăţat să subzist dintr-o fărâmă de pâine! Acesta-i un arhetip cultural de familie, vorbesc despre familia mea de răzeşi soroceni refugiaţi la 1944 ca să nu fie trimişi la moarte sigură în Siberia. Listele Morţii, şi vorbesc eu aici despre Moartea Răzeşilor, ei, da!, chiar despre acest Holocaust comis împotriva românilor vorbesc, fuseseră deja alcătuite sub coordonarea lui Lioncik Tismineţki, tatăl profesorului Vladimir Tismăneanu de la GDS. Dar „toate-s vechi şi nouă toate”, nu-i aşa ? Iată că mankurtizaţii de către KGB şi GDS îmi interzic acum mie accesul la pârghia culturală a Veacurilor! Prea târziu, sînt deja suficient de cyborghizat ; deşi eu sînt poate Ultimul Mohican din neamul meu de răzeşi de la Nistru. Împăratul Constantin Porfirogenetul scria despre ruinele Vilelor noastre pe care observatorii trimişi de marele împărat le mai vedeau încă pe malul Nistrului. Acolo, la Nistru, cuibărea şi Alchionul, cum scrie Mihail Sadoveanu în faimosul tom II din Fraţii Jderi. Unde el demontează minciunile slavonice din apocrifa lui Filofei. Dar Mihail Sadoveanu continua numai discursul prezent la Ovidiu şi Dimitrie Cantemir. Erau acolo, în teritoriile din Romania Orientală nord-pontică, Vilele strămoşilor mei „socii”-alizaţi, Vile care fuseseră distruse de Hunii ai căror urmaşi construiesc acum deşănţata Ungaria Mare! Oarecum păcat pentru falşii ungurii de azi, atât de zeloşi doar pentru că ei sunt nişte falşi unguri. Căci veridica Gesta Hungarorum nu face vreo legătură de continuitate între unguri şi huni! De altminteri, nici „urmaşii” unora, nici ai altora, nu s-ar putea lăuda cu vreun strălucit „arhetip cultural de hoardă”, iertaţi-mi oximoronul! Hunii sunt doar un arhetip pentru „cultura distrugerii”! Şi nu folosesc eu aici termenul în sensul schumpeterian, adică al distrugerii creative (concept din Ecologia Industrială)! Iar despre ungurii autentici, ce să spun ? Utilizez un articol din ediţia Belle Époque pentru Encyclopaedia Britannica. Ea îmi aduce informaţii relevante. Ungurii fuseseră invitaţi în Câmpia Panoniei din greşeală, –dintr-o confuzie cu Iazygii de pe Valea rîului Tanais-, la anul Domnului 892 de către un logofăt al împăratul carolingian Arnulf de Carinthia (folosesc prilejul să amintesc că în faimosul Scriptorium din mănăstirea benedictină de la Reichenau, cu încă vreo jumătate de veac înainte, era deja compilată Cronica revelatoare despre Bolohoveni, ori Vlahii de pe istmul baltico-pontic, ei, da, Vlahii care aduseseră plugul cel mare, mult evoluat faţă de pluguşorul bunului împărat Traian, ca să are terenul agricol pe istmul baltico-pontic, o premisă civilizatoare acolo, deşi roadele câmpului vor fi folosite de alţii, dar mărturiile de continuitate culturală de la Doina mioritică la Daina Ruteană se păstrează acolo!) numai ca auxiliari temporari. Ungurii se vor dovedi mai cruzi decât slavii din Moravia Mare! Hoarda aceea medievală de unguri autentici era segmentată în zece triburi numite ‘săgeţi’. Cunoscute de Europa ca ‘On-Ogur’, literalmente „zece săgeţi”. De unde au rezultat două nume. Din raidurile lor înspăimântător de sângeroase în Franţa, Ogur a lăsat cuvântul francez ‚ogre’, însemnând ‚devorator de copii’, căpcăun. Cel de al doilea cuvânt: Ungur, rezultă din aglutinarea expresiei ‘On-Ogur’. De fapt numai şapte ‘săgeţi’ erau formate din maghiari, celelalte trei ‘săgeţi’ erau alcătuite din khazari. Arthur Koestler îi numea pe khazari „cel de al treisprezecelea trib al lui Israel”. Nu ştiu cât de justificată era teza lui de identificare a khazarilor cu evreii Ashkenaze, dar el a spus-o! De ce-ţi stârneşte atâta furie tentativa mea de călătorie culturală pe Scope (vezi în Merriam-Webster sensul) ? Recunosc că în anvergura mea culturală este şi referinţă la un Hercule mai înainte aflat în Thermele lui Caracalla, un Hercule sculptat în acea marmură supranumită Farnesiană de către Epoca Renaşterii. Un Hercule ce trecător preluase de la Atlas, –titanul–, un Glob imens cu toate latitudinile culturale! Poţi alege chiar şi tu una din ele, ai „Voie de la mine ca de la Banul Ghica!” (mai ştii oare cine a fost ?). Însă toate acestea le spuneam eu cu mai bine de vreo patruzeci de ani în urmă în România. Nu la Păltiniş, ci către tînăra audienţă foarte critică, şi foarte atentă, dintr-un ONG românesc. Chiar primul ONG românesc. Dovadă că n-a fost nevoie să vină financiarul spoliator George Soros ca să înfiinţeze „societatea civilă” 🙂 ce sintagmă hilară!, în România. Nu mai prelungesc eu aici demantelarea pseudo-culturii tale de tip GDS. Dacă vrei, dacă doreşti continuarea discuţiei, te invit să citeşti mai înainte cartea profesorului Larry Wolff, chemată „Inventing Eastern Europe: the map of civilization on the mind of the Enlightenment”. Ei, da!, profesorul Larry Wolff oferă acolo „bietului rumân”, chiar şi mie!, admit, nişte revelaţii despre Conferinţa Bellagio ce avu loc la anul 1985 într-o Vilă foarte opulentă, –toate condiţiile vieţuirii de vis!–, pe malurile lacului Como. În respectivul text, profesorul Larry Wolff face nişte dezvăluiri absolut senzaţionale despre felul cum fundaţia Rockefeller a oferit sprijinul pecuniar şi condiţii de lux (dar nu de Lumină!) pentru elita culturală internaţionalistă care a construit „bazele ideologice” pentru loviluţia sângeroasă din decembrie 1989 în România. A fost chiar prea mult sânge românesc vărsat la 1989 pentru plata opulenţei străinilor culturnici ! Trebuie să înţelegi chiar şi dumneata că toate lucrurile au o limită !
Titus Filipas

Condiţiile pentru Jacquerie

Dinastia angevină de Ungaria, prin regii Charles -Robert d’Anjou-Sicile (a domnit de la 1308 la 1342) şi Louis le Grand – Nagy Lajos (a domnit de la 1342 la 1382), nu a făcut altceva decât să instaureze în acest spaţiu transilvan condiţiile occidentale tipice pentru Jacquerie. Condiţiile au fost create în mod expres prin decretul din anul 1366 de la Turda care elimina Universitas Valachorum (Starea românilor). Răscoala de la Bobâlna din 1437-1438 şi războiul țărănesc de la 1514 au fost în modul cel mai clar exemple de Jacquerie. Clamarea „Avansul multisecular al Transilvaniei şi Banatului în plan economic, cultural şi social, se datorează în întregime acţiunii civilizatoare, de europenizare, efectuată timp de secole de Regatul Ungariei” http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/reportaj/cum-a-fost-distrusa-perla-turismului-interbelic-226531.html este demontată automat de cele două cazuri de Jacquerie menţionate mai sus. Însă demantelarea suplimentară a clamării este adusă chiar prin demantelarea Regatului Ungariei la anul 1526 de către sultanul Soliman Magnificul. „Refacerea” s-a făcut doar în cadrul proiectului Contra Reformei pentru Romania Neoacquistica. Nu uitaţi că Banaturile au fost eliberate de sub otomani de către un prinţ latin pe nume Eugeniu de Savoia, care nu cunoştea boabă ungureşte ! Însă Ungaria a suferit mereu de Penuria Hominum. Noroc cu decretul de la Turda al angevinului rege „maghiar” Louis le Grand care i-a transformat obligatoriu în maghiari pe o parte dintre români ! Bine, toate acestea sunt numai discuţii de cabinet, pentru că drepturile absolute ale românilor ortodocşi îşi au sursa în Teologia Politică a Sfinţilor Părinţi Ierarhi ai Bisericii Universale.
Titus Filipas

Cinism american

Ziariştii de la Associated Press (Nancy Benac, Julie Pace, Vanessa Gera şi Monika Scislowska, dar nu ei sunt cinicii !) scriu o analiză interesantă despre întâlnirea aliaţilor de la Varşovia, în Polonia. Relev aspectele economice surprinse în articol. Cu acest prilej recomand excelentele analize economice ale doamnei Nancy Benac. Titlul articolului, aparent politiceşte corect, este un amestec de cinism, optimism simulat şi durere ascunsă : „Obama exhorts US, allies to bolster Arab spring”. Am mai vorbit despre cauza centrală a declanşării „revoluţiilor arabe” în Tunisia şi Egipt : Crearea de locuri de muncă pentru generaţia tînără şi relativ bine educată, generaţie majoritară pe ansamblul populaţiei din Tunisia şi Egipt. Titlul vrea să spună că nu se pate răspunde acestei aspiraţii. Deşi, iată cum se repetă către Orientul Apropiat un mesaj vechi : „Transformarea Poloniei într-o democraţie este un model pentru lume.” Însă modelul, adaug eu, a fost posibil prin ştergerea unei datorii de vreo 20 de miliarde dolari a Poloniei către Occident. Modelul acela foarte atrăgător n-a fost imitat de România. Nu cumva din lipsa asta de „imitaţie a modelului polonez” vin problemele noastre? Făceam haz de necaz. Preşedintele Barack Obama îi roagă pe aliaţi să extindă sprijinul lor către democraţiile din Orientul Mijlociu. Preşedintele Traian Băsescu a şters datoria de 2 miliarde dolari a Irakului către România. Mai avem asemenea cadouri de făcut ? Dar este fenomenal mesajul : „I want the American people to understand we’ve got to leave room for us to continue our tradition of providing leadership when it comes to freedom, democracy, human rights.” Nu şi pentru un model economic aplicabil în „Middle East and North Africa” ? Aici cred că Barack Obama este mai naiv decât mine. În fine, chiar analista Nancy Benac n- are curaj să atace punctul. Dar îmi place foarte mult asertarea : „Obama, in a brief news conference with Polish Prime Minister Donald Tusk, assured Americans that he spends the bulk of each day worrying about the U.S. economy and how to strengthen it and create jobs.” Pentru el, problema este foarte simplă când dispune de tiparniţa de bani a USA. Totuşi nu rezolvă nimic. După QE1 şi QE2, a început, neanunţată, tipărirea tranşei QE3. Sînt sceptic că acest Stimulent va conduce la mai mult succes economic. Însă Barack Obama pare optimist în adresarea către alţii : „We can really help. We can facilitate. We can make a difference.” Mai crede cineva ? Nancy Benac explică discret : Aceasta înseamnă că USA vor tăia ajutorul lor către străinătate sub 1% din buget.
Titus Filipas

Bismarck şi Nagy Lajos

Am comparat mereu, –îngrozit!–, exterminarea ţăranilor români în răscoala de la 1907 (când, totuşi, n-a fost ucis vreun alogen!) cu exterminarea ţăranilor români în răscoala de la Bobâlna din 1437-1438. Istoricii sunt de acord că răscoala de la 1907 a fost continuarea unei serii de răscoale ţărăneşti care începeau în Principatele Române Unite, după Congresul de la Berlin din anul 1878. Congres care, suntem minţiţi cu neruşinare!, ar fi adus confirmarea Independenţei noastre Naţionale (sau „tichia de mărgăritar”). În realitate a fost doar o „normare independentistă” impusă de Congresul de la Berlin, prin care a fost deschis pe teritoriul nostru influxul de alogeni carpetbaggers ce au căpătat nişte drepturi economice exorbitante în defavoarea autohtonilor români. La vremea respectivă, poetul Mihai Eminescu a scris pamflete viguroase prin care demasca adevărul acesta. Or, acele drepturi neruşinate pentru alogenii carpetbaggers au fost impuse pe spinarea românilor la cerinţa cancelarului german Bismarck. Din acele drepturi pentru alogeni acordate de Congresul de la Berlin la anul 1878 a rezultat exterminarea ţăranilor români la 1907. Iar exterminarea de la 1437-1438 a fost rezultatul aplicării decretului suveranului angevin Nagy Lajos, vorbesc despre decretul de la Turda din anul 1366 : „Exterminandum seu delendum in ipsa terra malefactores quarumlibet nacionum, signanter Olachorum”. În traducere liberă, înseamnă : „Ucideţi-l pe hoţul de Valah!”. Miron Costin şi Fernand Braudel vorbeau despre importanţa „duratelor lungi” în acest spaţiu. Văd că decretarea cea veche a lui Nagy Lajos : „Ucideţi-l pe hoţul de Valah!”, este reluată spontan, –poate fără să ştie–, de unii postatori pe forum RL http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/reportaj/cum-a-fost-distrusa-perla-turismului-interbelic-226531.html .
Titus Filipas

Care-i problema Greciei ?

Vorbesc despre problema sa economică. Toţi occidentalii acuză acum Grecia şi pe greci că i-au păcălit pe occidentali. Aş zice că-i mai curând invers : Elita intelectuală a Occidentului, intim angrenată în culisele Puterii din Europa Occidentală, şi “asta-i cam de multişor poveste”, încă din Epoca Luminilor, a dorit, a vrut, a adorat să fie păcălită de Grecia şi de greci. Totuşi extrem de realistul lider politic care a fost regele Frederic cel Mare al Prusiei, îl avertiza pe Voltaire asupra iluziilor şi decepţiilor posibile. Acest avertisment sosea într-o scrisoare datată la 8 octombrie 1774 : „[Văd că] elenii cei vechi sunt resuscitaţi [acum] în Franţa ; [dar] Grecia va deveni numai ceea ce va putea ea să devină. ” Extraordinară premoniţie a regelui Frederic! Într-adevăr „cel Mare”! În secolul XVIII, ideologia Montesquieu-Voltaire-Gibbon a făcut toate jocurile posibile anti-Romania şi pro-Grecia! Fanarioţii şi muscalii au profitat. Chiar drepturile pe care le căpătase domnitorul Alexandru cel Bun de la Comneni şi Paleologi (un titlu imperial, iar acest lucru se învăţa în manualele de istorie de liceu din perioada interbelică) asupra spaţiului nord-pontic din Romania Orientală au fost transferate ilegitim Rusiei prin tratatul de la Kuciuk Kainargi din anul 1774.
Titus Filipas

Deja premisa este eronată

Anume că românul are prin definiţie statutul de „sclav” mental http://www.romanialibera.ro/cultura/carte/de-ce-nu-trebuie-regretat-ceausescu-226498.html . Iată că a fost nevoie să vină panul Adam Burakowaski ca să-l elibereze pe „bietul rumân” din această condiţie! În realitate, spune bietul român, imberbul pan Adam Burakowaski are statulul de „sclav” mental. Şi noi, şi polonezii, am suferit de pe urma Rusiei. Aşa cum arată istoricul britanic Simon Sebag Montefiore, sursa ideologică a răului făcut de Rusia se află în secolul XVIII. Tratatul de împărţire a Poloniei de la anul 1772 şi tratatul de la Kuciuk Kainargi din 1774, prin care Rusia a căpătat dreptul să pună talpa asupra noastră, sunt strâns legate. Pe când o conferinţă internaţională comună a istoriografilor şi ideologilor anti-comunişti români şi polonezi despre prima împărţire a Poloniei de la 1772 şi tratatul de la Kuciuk Kainargi din 1774 ? Lucrurile acestea „vechi” chiar merită a fi discutate, ele au relevanţă şi acum. Tocmai „duratele lungi” despre care vorbeau Miron Costin şi Fernand Braudel caracterizează istoria din acest spaţiu.
Titus Filipas

Pozitivism

Exact în Sudul României a fost creat discursul în Limba Română ce incorporează totodată un foarte important acquis European. Anume Ideologia Primară sau “ideologia Şcolilor Centrale” în expunerea lui Destutt de Tracy. După cum demonstrează convingător Alexis de Tocqueville, aceasta era legată într-o continuitate de Iluminismul continental European. Şcoala de la Sfântu Sava a fost construită de Gheorghe Lazăr şi Ioan Eliade Rădulescu tocmai în asemenea ideologie (repet, se mai chema Ideologia Şcolilor Centrale!). Ideologia naţionalismului românesc, dezvoltată în Sudul României, incorporează în mod expres acel acquis European. Pedagogia folosită în Şcoala de la Sfântu Sava se baza pe psihologia senzualist-asociaţionistă a lui Condillac. Să vorbesc aici despre un fir de continuitate în gândirea occidentală. Psihologia senzualist-asociaţionistă se dezvolta din critica adusă de John Locke filosofiei lui Descartes. Urmează contribuţia lui David Hume. Din cele două, se dezvoltă pe continent psihologia senzualist-asociaţionistă a lui Condillac. Preluată de Ideologi şi implementată apoi într-o remarcabilă Urbe din Sudul Dunărean, şi anume acolo în Şcoala de la Sfântu Sava. Tribunul Ioan Eliade Rădulescu, care trăia şi învăţa, alături de elevii săi, –ce vor fi ulterior numiţi Pruncii Români–, în frugalitate materială dar şi în afluenţă spirituală, va construi, va preda, va discuta şi verifica prima Gramatică Românească bazată pe Gramatica Filosofică a lui Bonnot de Condillac şi pe Gramatica Generală a lui Destutt de Tracy. Tocmai acele note de curs gramatical, predate şi verificate la Sfântu Sava, vor fi tipărite în anul 1828 la Sibiu. Apoi “Gramatica de la Sibiu” va permite o creştere exponenţială a tipăriturilor într-un discurs românesc modern. Acelea au fost începuturile. Hai la vremuri încă mai noi. În America, psihologia senzualist-asociaţionistă a fost verificată prin pozitivismul pragmatic şi a devenit psihologia behaviorală (sau comportamentală). Unde contează deosebit de mult ceea ce se observă din comportament. “Manevrezi manevre bre …”, îmi spui în sărăcia unei tentative ironice http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/reportaj/cum-a-fost-distrusa-perla-turismului-interbelic-226531.html . De ce nu îmi dai voie să interpretez mineriadele într-o psihologie behaviorală ? Pentru că lucrurile descoperite astfel te îngrozesc ? Dar nu dumneata le-ai suferit. Cei din Sudul României le-au suferit.
Titus Filipas