Marea victorie oltenească de la anul Domnului 599 împotriva Avarilor

Februarie 8, 2016

A fost prima înfrângere de importanță majoră aplicată Avarilor, considerați până atunci invincibili. Nu mai știm nimic despre această bătălie importantă pentru România și datorită modului cum o transmite cronicarul Theophylact Simocatta. El vorbește despre bătălia de la Viminacium. În realitate, zona luptelor contra Avarilor a fost situată pe malul din stânga al fluviului Dunărea, mai precis în raionul pe care acum îl denumim Drobeta Turnu Severin. Istoricul bizantino-egiptean Theophylact Simocatta prezintă la modul colosal istoria aceasta veche îndrăgită atât de astronomul Copernic, cât și de mitropolitul Dosoftei. În lupte participă și un început de armată thematică, adică o armată locală, formată din autohtoni “socii”-alizați, comandată de generalul Comentiolus. Theophylact Simocatta atribuie victoria generalului Priscus, favoritul său, iar nu generalului Comentiolus. La anul Domnului 602, uzurpatorul Phocas îl omoară pe Comentiolus, dar Priscus scapă. Mai mult, generalul Priscus devine ginerele uzurpatorului. Domnitorul Petru Rareș consemnează în Enciclopedia murală de la Moldovița cea de a doua lovitură majoră aplicată Avarilor, la anul 626. Mai departe, avarii vor fi scoși definitiv de pe scena Istoriei prin lovituri mici, aplicate începând cu anul 790 de către Charlemagne. Dar poate că-i vorba despre altă categorie de avari, anume despre Avarii Pannonieni.
Titus Filipas

Castelul

Februarie 8, 2016

Viminacium (Castelul), oraș zidit în secolul I al erei noastre pe Via Militaris, marchează cel de al doilea cap al podului roman construit de împăratul Traian la Drobeta Turnu Severin. Scena a XXV-a de pe Columna lui Traian reprezintă cartierul general al împăratului Traian la Viminacium
https://ro.wikipedia.org/wiki/Viminacium#/media/File:025_Conrad_Cichorius,_Die_Reliefs_der_Traianss%C3%A4ule,_Tafel_XXV.jpg Spre sfârșitul secolului III, împăratul Dioclețian observa cu surprindere calitatea excepțională a limbii latine vorbită și scrisă la Viminacium, spre deosebire de celelalte orașe de pe Dunăre unde era folosită limba greacă în administrația romană. Putem așadar să vorbim că exista o adevărată punte latinească la Viminacium care trecea limba latină de pe un mal al Dunării, pe celălalt mal al Dunării, la Drobeta. În istoria modernă a României, numai un Nicolae Ceaușescu și-a amintit aceasta. Putem deci să-l numim pe Nicolae Ceaușescu “descălecător”? În aceeași măsură în care putem să-l numim “descălecător” pe împăratul Valens, căci el a creat orașele Burgu Latu și Burgu Literatura pe Limes. Dar cine își mai amintește de ele? Drobeta Viminacium poate să fie inferată drept acel loc drobetan-pontic unde împăratul Mihail al V–l-lea PALEOLOGUL instalase Universitatea din Dacia înaintea Conciliului de la la Lyon.
Titus Filipas

Estetică

Februarie 6, 2016

Fizicienii de la stellaratorul german au urmărit timp de șase ani de zile felul cum avansau lucrările în procesul construcției magneților în colizionorul foarte mare pentru hadroni de la CERN. Este exemplul actual cel mai amplu de estetică industrială. Ceva la fel de incitant întâlnim numai în viața lui Raymond Loewy, care a mers de la proiectarea locomotivelor cu aburi Pacific până la proiectarea laboratorului Skylab pentru NASA. Ca fiu de cheferist, am făcut școala primară locuind la un canton. Trenurile trase de locomotivele cu aburi Pacific treceau chiar pe lângă casă. Tata îmi vorbea cu emoție despre ele și performanțele lor. Plus despre noțiunile de economie politică aferente. La CERN se fabrică particulele cele mai mici din univers, cheltuindu-se energii enorme pentru fiecare. Fiind vorba despre cheltuieli, se pune o problemă și de buget. Vor fi recuperate pierderile acestea vreodată ? Stellaratorul ar putea fi o cale. Estetica magneților din stellarator a fost modelată de estetica magneților din colizionorul foarte mare pentru hadroni. Asta explică de ce mașinăria lui a devenit operațională imediat. Dacă stellaratorul va produce energie în cantități mari, atunci cheltuielile de la CERN vor fi justificate. Până atunci, este doar o joacă taxonomică a fizicienilor teoreticieni după descoperirea fiecărei noi particule.
Titus Filipas

Forțele din exterior și liberul arbitru al inițiativei din interior

Februarie 4, 2016

Introspecția nu este o acțiune abulică. Introspecția este o acțiune în hotărâre. Dar spațiul introspecției este de asemenea spațiul alegerilor pentru libertatea personală. Se poate face o distincție clară între spațiul memoriei și spațiul introspecției ? Spațiul discursului devine spațiul memoriei și al repetiției. Acțiunile de supraviețuire ale omului sunt ghidate de ordine de luptă în comanda fiziocrată. Nu “mânca!” este o comandă fiziologică. Dar ea trebuie repetată, topită într-un discurs simplu alcătuit de expresii repetate pentru a o menține în memorie. În felul acesta, introspecția este memorie, iar memoria este introspecție. Or, chiar termenii introspecției sunt ordinele de luptă! Ai tu însuți o trupă personală în discursul tău! Chiar dacă-i mai mult o bătaie de tobă ienicerească.
Titus Filipas

Hrană pentru gândire

Februarie 2, 2016

O primă ședință de parsing https://en.wikipedia.org/wiki/Parsing / Parsing înseamnă “părțile de orațiune.” “Orația” mea este o postare pe blog. Prima variantă a fost publicată aici https://nastase.wordpress.com/2016/01/31/la-munte/ O redau : +Credem că am identificat bine voința națională la acest moment. România rămâne pe firul civilizației universale. Cel care a transportat-o din renașterea saitică până aici. Este firul definit prin romantismul lui Novalis și cel al intelectualilor români care au urmat Ideologia primară și a crescut această națiune în epistema de modernitate. Este totodată și direcția deferlantei informaționale majore ce nu se pierde în capriciile profitului spre care ne îndeamnă George Soros. Este bine ca președintele Klaus Iohannis, cel care îl disprețuiește de moarte pe “românul ortodox toxic”, să țină cont de această voință.+ În continuare, am ținut cont de “opinia publică.” Mi-a făcut critica, iar ceea ce am publicat pe blogul meu este puțin modificat. Totuși, cu mai multă atenție îmi dau seama că prima oară am avut dreptate. Care ar fi anvergura analizei de parsing aici ? Întrebările “cine a?” și “cine au?” Fiecare dintre noi care iubește Limba Română cultă are o poveste personală adunată sub titlul inventat de Costache Negruzzi : “Cum am învățat românește.” Frazarea a fost inventată în Epoca Luminilor. Totuși, Epoca Luminilor nu a fost școală românească. Așa că intervine acum povestea mea : “Cum am învățat frazarea.” Prilejul a fost traducerea romanului “Nechemat în țărână“, de William Faulkner. Frazările lui sunt generoase, creează hrană pentru gândire. La noi, subiectul colectiv asociat celor două întrebări din anvergură este “firul definit prin romantismul lui Novalis și cel al intelectualilor români care au urmat Ideologia primară și a crescut această națiune în epistema de modernitate.” Răspunsul la “cine a?” este “Firul.” Deci “a” este varianta corectă.
Titus Filipas

Voința națională

Februarie 1, 2016

Credem că am identificat bine voința națională la acest moment. România rămâne pe firul civilizației universale. Cel care a transportat-o din renașterea saitică până aici. Este firul definit prin romantismul lui Novalis și cel al intelectualilor români care au urmat Ideologia primară și au crescut această națiune în epistema de modernitate. Este totodată și direcția deferlantei informaționale majore ce nu se pierde în capriciile profitului spre care ne îndeamnă George Soros. Este bine ca președintele Klaus Iohannis, cel care îl disprețuiește de moarte pe “românul ortodox toxic”, să țină cont de această voință. Cu plăcere, și amicilor mei de pe blogul https://nastase.wordpress.com/2016/01/31/la-munte/
Titus Filipas

Două citate

Ianuarie 29, 2016

@Centru, contributor pe blogul https://nastase.wordpress.com/2016/01/28/cum-poate-fi-revocat-procurorul-general-sugestie/ , are două citate care pot fi ridicate la rang de aforisme : 1/ “Sursa Răului în România este comunismul regățean care s-a modelat folosindu-se atitudinea de viață a moșnenilor din Muntenia.” 2/ “Românii ortodocși trebuie să treacă la catolicism.” Seamănă al naibii de mult cu propaganda cea mai recentă a lui Klaus Iohannis privitoare la “românul ortodox toxic.”
Titus Filipas

Avangardiștii, alte opinii

Ianuarie 29, 2016

Dan Culcer : „Domnul Michael FINKENTHAL îmi face onoarea de a mă cita în Observatorul cultural, ( http://www.observatorcultural.ro/articol/din-nou-despre-avangarda-romaneasca/#comment-113002 ), o revistă din București pe care o citesc adesea, cu o opinie despre opera lui Tristan Tzara, autor pe care îl calificam «provocator fără talent» și care merită să fie uitat. Acestei afirmații radicale, neargumentată în cadrul respectiv, i se opune argumentul său de autoritate : «Provocatorul fără talent a fost sărbătorit în Franţa, în 2015, printr-o expoziţie organizată la Strasbourg de către Serge Fauchereau, cel mai cunoscut specialist al avangardei franceze în secolul al XX-lea.» Ei și? Nu e desigur un argument în favoarea talentului lui Tristan Tzara ci doar un semn că inerțiile sunt … inerte și au viață lungă. E normal ca un critic literar și teoretician ca Serge Fauchereau, care și-a dedicat viața acestei teme să dorească să o valorifice, valorizându-și opera. Așa cum, pe meleagurile noastre, o făcea Marin Mincu sau o face și a făcut-o Ion Pop. Am trecut și eu pe aici, publicând documente, descoperite de mine, cu și despre Ilarie Voronca sau încercând să public altele cu și despre Fundoianu, din arhivele Cahjers du Sud, încercare blocată de emigrarea mea. Textele recuperate de mine, ajutat de Mircea Zaciu și de lectorul român de la Marsilia, au apărut sau sunt în curs de apariție. Până la urmă le va fi publicat Ion Pop sau cineva din apropiații săi. Scriu oarecum în cunoștință de cauză, deci. Ceea ce mă irită este dorința unora (de pildă, ICR sub egida lui H.R. Patapievici) de a se împăuna cu valorile sau pseudo-valorile altora. Uitarea sau ignorarea comportamentului rușinos al unor «avangardiști» din România, de la Geo Bogza la Virgil Teodorescu, sub pretextul separării literaturii de politică, nu este admisibilă. În vreme ce valorile ce ne aparțin întrutotul și nu au nici un alt front/lobby de susținere, sunt lăsate să cadă în uitare sau valorizarea lor este prost gestionată de instituțiile competente în propaganda culturală. Sunt mai puțin universale poemele lui Lucian Blaga decât elucubrațiile pseudo-poetice ale lui Tristan Tzara? Autorii avangardei din România erau scriitori de cafenea sau de «lăptărie». Tirajele broșurilor sau ale periodicelor «neregulate» trase în trei exemplare nu ieșeau din circuitele amicale. Doar comunismul și grija unor critici litareri specializați concomitent în realism-socialist și în avangardism, ca Ov. S. Crohmălniceanu au putut crea atmosfera pentru editarea unora dintre «avangardiști» în tiraje de masă. Această literatură (uneori pseudo-literatură‚ a fost recuperată mai devreme decât ar fi fost normal, în ordinea valorilor. Nu a tuturor. Fiindcă scriitorii importanți, ca Gelu Naum, de pildă, care se țineau departe de avantajele imediate ale colaboraționismului erau tratați ca atare, ca dușmani, în vreme ce Bogza primea premiul de stat. Se va observa că Dan Ciachir e etichetat ca naționalist, lucru care pare să fie ceva de rușine din perspectiva lui M. F., nu prea știu de ce. Ciachir nu ar avea dreptul să se mire, comentând cartea Terezei-Brândușa Palade, că dosarele editate de Stelian Tănase sunt ignorate, pe temeiul că este «naționalist», adică «tuberculos» — în termenii lui Ralea? Nu se poate opera o despărțire netă a operei literare a acestor autori de politică, dacă nu pentru altceva, măcar pentru că acești autori au fost la un moment dat sau au vrut să fie și revoluționari în plan politic, au scris în acest sens iar unii au fost «revoluționari» realiști-socialiști, de fapt colaboraționiști ai sistemului colonial sovietic, în numele revoluției mondiale, a exportului de revoluție etc. Opera, gândirea lor politică și apartenența la grup să fie atât de etanșe reciproc? Dl M.F. ar trebui să știe și mai ales să recunoască că însăși activitatea sa publicistică probează contrariul.”
Pentru conformitate,
Titus Filipas

La Grande Région

Ianuarie 26, 2016

Probabil că unica euroregiune având potențialitatea de a se transforma vreodată într-o politeia este La Grande Région, centrată pe Marele Ducat al Luxemburgului, dar care leagă totodată Luxemburgul cu Wallonia belgiană, cu Lorrena franceză, și cu statele germane Saarland și Renania-Palatinat. Aceasta și în măsura în care istoria acestei euroregiuni este identificabilă cu istoria Franciei Mijlocii. Ea reprezenta un coridor îngust ce lega Mediterana de țărmul Mării Nordului. Era și fieful de unde-i plăcea lui Charlemagne să-și conducă Imperiul. Francia Mijlocie chiar a fost efectiv politeia o perioadă scurtă imediat după Tratatul de la Verdun din anul 843.
Titus Filipas

Un mesaj anti-românesc

Ianuarie 26, 2016

@Cris din Israel contra epistemei de modernitate aplicată în România : +Părerea mea e că conștiința (cacofonia aparține doamnei @Cris din Israel) națională, ideea că locuitorii provinciilor Valahia, Moldova și Transilvania erau de aceeași etnie și vorbeau aceeași limba cu mici deosebiri, a apărut pe la 1800. Mai mult, ideea a fost adoptata de elite, nu de cei din clasele de jos care erau ignoranți și carora nu le pasa daca oamenii din alte regiuni erau români sau altceva. Abia pe la 1800, când informația a început sa circule ceva mai repede, când transportul a devenit mai rapid, unii intelectuali și-au dat seama ca valahii și moldovenii vorbeau aceeași limba. ATUNCI a încolțit ideea unirii lor într-un singur principat, s-au înființat societăți secrete pentru propagarea principiilor, societăți vânate de autoritățile otomane cu ajutorul celor autohtone populate de slujbași care respingeau unirea. Cam la fel s-a întâmplat și cu Italia. Ideea unirii Regatului României cu Transilvania locuita de o populație majoritar româneasca dar inferioara altor populații transilvane a încolțit pe la sfârșitul secolului XIX, mai întâi în Transilvania și apoi în regat, tot în rândurile elitelor.”

Greu de găsit un mesaj anti-românesc mai dur pe acest blog
https://nastase.wordpress.com/2016/01/23/cum-a-ajuns-sabia-lui-cuza-inapoi-in-romania/ și la acest moment. @Cris din Israel s-a mai semnalat aici prin ideile : 1/ “România este o țară frumoasă.” 2/”Păcat că este locuită de români.” Alternativa care ni se sugerează ? Să fie locuită de “poporul ales” ? Caracterizat printr-o tradiție vetero-testamentară. Reamintesc că lucrarea centrală de ideologie a naționalismului românesc, anume “Echilibrul între antiteze”, scrisă de Ioan Eliade Rădulescu, a fost precedată de lucrarea “Biblicele”, scrisă de același. Dacă în “Echilibrul între antiteze”, metodologia de nation-building se bazează pe epistema de modernitate, în “Biblicele” ea se bazează pe Teologia Politică (fundamentată de Sfântul Părinte Ierarh Vasile cel Mare). Deci Ioan Eliade Rădulescu nu excludea tradiția vetero-testamentară în construirea României moderne ! Reamintesc că pe vremea regimului Nicolae Ceaușescu, de problemele acestea fusese însărcinat să se ocupe universitarul etnic evreu Paul Cornea. Asta explică de ce fiul său, Andrei Cornea, consideră că este natural ca tocmai dumnealui să se ocupe cu problemele ideologice românești ! Este acesta încă unul dintre exemplele concrete ale “Ororilor Epocii de Aur” !
@Cris din Israel din Israel mai zice : “ideea a fost adoptată de elite, nu de cei din clasele de jos”. Spune cineva, din România ori de aiurea, că “epistema de modernitate” trebuie să fie asociată neapărat cu “opinia populară” ? Și mai adaugă @Cris din Israel din Israel altă mirobolanță : “Abia pe la 1800, când informația a început sa circule ceva mai repede, când transportul a devenit mai rapid, unii intelectuali și-au dat seama ca valahii și moldovenii vorbeau aceeași limbă.” De Gheorghe Șincai n-ai auzit. Și mai comite @Cris din Israel din Israel altă mirobolanță, însă aceasta de proporții extreme : +Ideea unirii Regatului României cu Transilvania locuita de o populație majoritar româneasca dar inferioara altor populații transilvane a încolțit pe la sfârșitul secolului XIX, mai întâi în Transilvania și apoi în regat, tot în rândurile elitelor.+ Dar despre Ausgleich, @Cris din Israel n-a găsit nimic rău de scris!
Titus Filipas