About

Titus Octavian Filipas was born on the  26th  of  march 1944, in  a clean and properly kept  gipsy house room in  Bailesti, a small town  in the province of  Oltenia,  the quintessential  latin province of  Romania. His Romanian  mother was one  of  the many Bassarabian  refugees in the second world war, forced by the anti-german and anti-Romanian Allies  to leave forever their homes and their fortunes in  Bassarabia. When I was born, my father was fighting the soviet partisans in Odessa, then a city in the Romanian province of Transnistria. The family of my  father belonged to the social category  of   „Razeshi”. The  word is not known in the West, but  this social institution is very old, being  mentioned for the first time in the Greek book ‚Strategikon’, written by the Eastern  Roman emperor  Mauricius  Tiberius August (582-602),   who  reorganized the  Roman Empire. Although in ‚Stategikon’ there is also a Glossary of early Romanian words,  the name   „Razeshi” was not yet invented in the 6th century.  Instead for „Razeshi” it was used used a Greek terminology translated in the present day plain English language as „Free farmers forming  the local army of the theme”.  It is important to mention for the Romanian history,  that after the Roman emperors Traian (98-117), and  Aurelian (270-275) in Rome, that influenced in a decisive way our  history, Mauricius  Tiberius August was the third Roman Emperor, not in Italian Rome  but in Constantinople (called also ‚Nova Roma’)  that structured our medieval history.  In Moldavia, the Razeshi  were the descendants of Moldavian frontier guards,  on the river Nistru (Dniestr), who had land given them either by the Moldavian princes before the phanariots came, and after that by  the Orthodox Church,  in return for their services in defending the borders, and who had       succeeded in keeping that land in their possession. The land owned by my grand parents totalized 100 hectars.

Academic Studies:

– Faculty of Physics, University of Bucharest, Romania (1962-1967)

– PhD Thesis in 1988 at the University of Bucharest. Title of the dissertation: „The study of the meterological interaction soil-atmosphere”, focussed  on the random mediterranean  climate in Southern Oltenia.

Published books:

1.’From the astral myth to astrophyscics’ – « De la mitul astral la astrofizica », Scrisul
romanesc Publishing House, Craiova, 1984, 211 pages, in Romanian language  (the chapter treating the problem of the Extra Terrestrial Civilizations was translated in the Hungarian language under the titlle  : “Civilizációk Földünkön kívül”, and  was  published by the Hungaria magazine ‚Galaktika’). Cartea întreagă poate fi citită/descărcată de aici :  http://89.122.40.35/sarm/carti/Mitul/ 

2. ‚Matter an technology’- « Materie si tehnologie », Editura stiintifica si enciclopedica Publishing House, Bucharest, 1987, 119 pages, in Romanian language  

3. ‚Journey in Universe’ –  « Calatorind prin univers », Scrisul Romanesc Publishing House, Craiova, 1989, 278 pages, in Romanian language  .

4. ‚Beyond the stellar rainbow’ – « Dincolo de curcubeul stelar », Editura stiintifica Publishing House, Bucharest, 1991, 120 pages, in Romanian language.

5. ‚Environment and Exergy’ – « Mediul ambiant si exergia », with co-author dr. Marin Bica, Editura Academiei Romane Publishing House, Bucharest, 2005, 274 pages,  in Romanian language. I present on this site the content of the book and also the first chapter translated in English language.

Now Titus Filipas  works in the field of Life Cycle Analysis and  Industrial Ecology.

– Scientific articles  published  in ‚Romanian Journal of Physics’, ‚Romanian Reports in Physics’, and in the ‚Annals of the University of  Craiova’.

– A  Case Study on EcoDesign  „Electronic devices Romanian University of Craiova develops a model for eco-design implementation in an SME”, on the web site

http://www.ecodesignarc.info/servlet/is/160/ProjectBrochure_Nov05.pdf?command=downloadContent&filename=ProjectBrochure_Nov05.pdf

– A participation with a paper at the international workshop on EcoDesign organized by the Chamber of Commerce and Industry of Romania on the 16th of september in Bucharest:

www.ecodesignarc.info/servlet/is/Entry.607.Display/

Mi-a  fost dat să fiu referent la o carte de inginerie cosmică, http://www.springerlink.com/content/g253m16423408723/ , (cartea este pusă integral în biblioteca Google, adresa URL este http://books.google.ro/books?id=5bZBEM31K1MC&pg=PA3&lpg=PA3&dq=%22titus+filipas%22&source=bl&ots=gpJhNCKKfx&sig=31iOf4YKli9q6fCKvsiG-XhzZ_k&hl=ro&ei=C7tiSp79FsSksAa2tuXpDw&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=10 ). Capitolul la care am fost referent trata proiectul unui ascensor cosmic. Punctul de start al ascensorului cosmic era, bineînţeles, suprafaţa Pământului.  Autorul proiectului era profesor la o universitate din New York. Capitolul respectiv incorpora idei inginereşti foarte solide, precum şi formule de fizică matematică impecabile. M-am uitat cu atenţie la una dintre formule. Era exact ecuaţia pentru viteza undelor pe coarda elastică. Era cât se poate de clar o problemă Cauchy, chiar dacă autorul proiectului uita să spună aceasta. Or, într- o problemă Cauchy lucrezi cu un orizont de timp foarte extins. Pe acest  orizont de timp vor apărea inevitabil şi  perturbaţii, chiar dacă minore la început (vezi „efectul de fluture” din teoria haosului), dar care puteau dezvolta vibraţii  înspăimântătoare în ascensorul cosmic. Insist, inventatorul acela din New York nu era deloc un tip stupid. Dar el lucra în cadrul paradigmei ! Dacă nu o paradigmă unanim acceptată, cel puţin o paradigmă larg acceptată. Paradigmă instituită în secolul XVIII. Acum, unii dintre criticii americani cei mai virulenţi ai prezentei crize economice dau vina chiar pe Părinţii Fondatori ai instituţiilor americane din secolul XVIII.  Mai precis, pe importul fără discernământ al Iluminismului european. Hai să fim corecţi până la capăt şi să îi criticăm şi pe aceşti critici americani recenţi. Poate că fiecare dintre acei Părinţii Fondatori ai instituţiilor americane a trecut Oceanul Atlantic şi a trăit o vreme în atmosfera Iluminismului european din secolul XVIII. Dar ceea ce implementau ei în America era un Iluminism colonial ! Să amintesc numai sclavii negri (şi sclavele negre) din proprietatea lui Thomas Jefferson. Actuala criză economică  a fost generată de o criză paradigmatică, şi în fond  de o criză de civilizaţie.

Scriitor de tutoriale pentru dezvoltarea durabilă

„A sili pe un popor să înveţe altă limbă însemnează a-l tâmpi, a-l face intelectual inept, deci şi economic şi politic inept.” Mihai Eminescu

Sînt un scriitor de tutoriale, un technical writer pentru dezvoltarea durabilă în România. Rezolvarea problemelor cu obiective multiple, aşa cum este într-un mod special dezvoltarea durabilă, cere în oricare etapă evaluări-şi-echivalări-optime-prin-compromis, sintagma aceasta în limba română se scrie pe scurt tradeoffs în limba engleză. Englezescul Tradeoff Principles se traduce, în buna şi vechea limbă română, prin „reguli de contrapartidă“, cu semnificaţia: „principii de evaluare şi echivalare prin compromis“. Numai în domeniul electronicii de consum de la noi, existentă in România chiar de la momentul următor invenţiei lui Marconi, depanatorii foloseau cuvântul „compromis“ în cel mai adecvat sens modern, atunci când înlocuiau cu improvizaţii funcţionale piesele şi montajele dintr-un aparat de radio stricat. A traduce cuvântul englezesc tradeoff prin troc, probabil că este corect în oricare domeniu, cu excepţia ştiinţei dezvoltării durabile, în special într-acel capitol care se referă la etichetele ecologice, unde tradeoff s-ar tălmăci mai bine prin „troc baroc pe o piaţă hedonică“. Sună ca o preţiozitate, însă lucrurile se prezintă fără compromisuri : dacă „troc baroc pe o piaţă hedonică“ este preţiozitate, atunci şi expresia „dezvoltare durabilă“ este preţiozitate.   Terminologia şi echivalările lingvistice folosite în frazele precedente arată necesitatea căutării unor sinonime, chiar a construirii unui mare Dicţionar de sinonime, a unui Thesaurus, în proiectul românesc al dezvoltării durabile. Chestiune superfluă ori chiar fără legătură cu dezvoltarea economică ? Câtuşi de puţin. De exemplu, la implementarea voluntară a unor sisteme de gestionare ambientală într-o întreprindere mică şi mijlocie (proverbiala IMM), pentru personalul în număr redus al întreprinderii, problemele imense legate de complexitatea limbajului tehnic al standardelor europene şi internaţionale pentru managementul ambiental conduc la ora actuală, de ce să nu recunoaştem?, la dificultăţi aproape insurmontabile în diviziunea muncii şi folosirea timpului.   Evident, în cadrul unui stat naţional unde există o limbă dominantă, dar care nu intră în categoria „limbajelor sacre“ moderne, contemporane, chiar post-moderne, deci aflată numai în statutul de „vernaculară“ – limbaj purtător de informaţie foarte puţin relevantă pentru lumea post-modernă în care trăim — cum poţi să exploatezi oferta reală a „masei critice“ în cunoaşterea teoretică, tehnico-productivă şi în cunoaşterea prudenţială până la producerea unei deplasări de paradigmă în societate ? O naţiune devine bogată numai când stăpâneşte perfect cele trei tipuri de cunoaştere: ştiinţa dezvoltării durabile este situată la intersecţia lor.   Dintr-o parcurgere rapidă („răpede privire“) a bibliografiei domeniului, devine limpede că ştiinţa dezvoltării durabile face apel la o multitudine de concepte, într-o agregare de mare rafinament intelectual. Asemenea tipuri de gândire constituie privilegiul unor perioade de pace, conjugate cu o criză societală reală. Ştiinţa dezvoltării durabile propune căi de stopare a degradării mediului, soluţii ideologice primare care pot să fie credibil înscrise pe o listă de alternative aflate dincolo de „globalizarea“ pe care economistul Joseph Schumpeter (1883-1950) — care a predat la universităţile din Cernăuţi şi Harvard –, o numea „distrugere creativă“. În principiu, alternativele la „distrugerea creativă“ pot fi alese ca enunţuri decizionale cu valoare adăugată într-o democraţie participativă reală. Deci trebuie să înţelegem „cum se adaugă valoarea“.   Chestiunea înţelegerii „pe româneşte“, chestiunea limbajului inteligibil, total diferit de „limba de lemn“, devine astfel un factor esenţial pentru dezvoltarea durabilă în România. Căci reprezentările ontologice noi în Limba Română sunt şi faţete diverse ale predicatului „devenirii întru fiinţă“. Construirea de reprezentări ontologice pentru toate standardele europene, în limbajul fiecăreia dintre ţările membre ale statului post-modern Uniunea Europeană, este cerută chiar de principiul de subsidiaritate.   Să ne referim de exemplu la standardul european destinat gestionării problematicii ambientale a întreprinderilor/organizaţiilor din U.E. Coerenţa şi comparabilitatea între documentele statelor membre în U.E. sunt fundamentale pentru funcţionarea corectă a schemei de gestionare şi audit ecologic european. Însă acordul între statele membre asupra uniformităţii criteriilor aplicative nu poate fi realizat de facto fără definirea acestor criterii în fiecare dintre „limbile naţionale“ ale statelor-membre. Regulile postmoderne de construire a textelor în stadiul dell’arte facilitează  şi eforturile vernaculare româneşti de asimilare a standardelor internaţionale. Nu este o exagerare să spunem că aceste reprezentări ontologice noi în Limba Română care servesc, incontestabil, bunei funcţionări a întreprinderilor (organizaţiilor) din România, adaugă valoare. Este în primul rând o valoare adăugată pentru facilitarea procesului decizional într-o lume postmodernă. Iar pentru întreprinderile economice, decizia managerialã reuşită se converteşte într-o valoare economică adăugată (ad litteram).   Depozitarele majore de informaţie cu semnificaţie antropică, societală, umană, aşa-numitele „limbaje sacre“, sunt la ora actuală limba engleză şi limba franceză. Jucând acelaşi rol pe care-l aveau în antichitatea civilizaţiei mediteraneene „greaca“ şi „latina“, iar în India Evului Mediu — „sanskrita“. Însă dezastrul economic şi societal observat în Africa postcolonială, unde noile state care şi-au declarat independenţa folosesc în mod preferenţial, ca limbă oficială, engleza ori franceza, demonstrează ostensiv faptul că utilizarea lor nu a provocat, ca o consecinţă naturală, implementarea masivã de know how tehnologic în economiile africane, unde elitele intelectuale au fost formate în primul rând prin imersarea într-un mediu lingvistic englez sau francez în perioada studiilor. Pe de altă parte, sunt remarcabile succesele economice şi industriale înregistrate acum de China, care foloseşte o limbă cu scriere hieroglifică, incontestabil foarte îndepărtată de limbajele europene  în care au fost redactate iniţial tratatele şi codurile de practică pentru dezvoltarea industrială şi dezvoltarea durabilă. Dar chiar în China comunistă, problema transmiterii de know how de la elite — formate în Rusia comunistă dar şi în Occident! — a fost rezolvată printr-o divizare epistemologică extrem de ingenioasă şi de reuşită a reprezentărilor ontologice pentru tehnologia de vîrf  exprimate într-o limbă europeană, urmată de o traducere şi o distribuire de instrucţiuni de lucru scrise cu hieroglife pentru muncitorii chinezi!  Pentru succesul dezvoltării durabile în România trebuie să ţinem cont de realitatea concretă a Limbii Române, şi mai ales de faptul că în secolul XVIII, când Occidentul formulează intelectual condiţiile pe care se bazează tranziţia la o lume tehnologică, – de exemplu folosirea infiniţilor mici, a derivatelor şi integralelor —, în Principatele Dunărene creşterea limbii româneşti era interzisă de domniile fanariote, deşi în Europa Occidentală, vremea aceea se chema Epoca Luminilor! Chiar şi Karl Marx exemplifica în filosofia lui conceptul de alienare,—- de „înstrăinare“ —, prin acea soartă individuală a fiecărui ţăran român sub regimul fanariot. Abia după revoluţia intelectuală liberală adusă în România de Ideologia Şcolilor Centrale, mai specific de textele în limba franceză scrise de Condillac, Destutt de Tracy şi Volney, texte citite în franceză, apoi discutate în limba română şi asimilate în limba română de prodigioşii elevi Ioan Eliade Rădulescu şi Petrache Poenaru la Şcoala grecească de la Schitu Măgureanu, începe să fie creată Limba Română modernă ca instrument de lucru pentru transmiterea şi implementarea ideilor noi.   În cartea de memorialistică „Echilibru între antiteze“, Ioan Eliade Rădulescu mărturisea că textele perfecte din limba greacă veche, — în care imersau copiii români inteligenţi din şcoala de la Schitu Măgureanu —, furnizau modelul fiducial pe care vroiau să-l imite în limba română. Dar în textul tutorialelor noastre pentru dezvoltarea durabilă în România folosim în permanenţă limba engleză şi limba franceză în stadiul lor actual ca prime referenţiale lingvistice pentru post-modernizarea limbii române. De pildă, am dat neologismului „a implementa“, introdus în limba românã după decembrie 1989, semnificaţia pe care o deţine în limba engleză expresia compusă „to carry out“, sau, în limba franceză, semnificaţia expresiei „mettre en oeuvre“.   Adaug că ştiinţa dezvoltării durabile poate fi realmente implementată numai dacă piratează codurile culturii populare. Întrucât faconda stereotipurilor din cultura populară degenerează frecvent în dihotomia maniheistă cu inventar existenţial clasificat în Bun şi Rău, etichetele ecologice şi gestionarea ecologică a organizaţiilor încearcă să producă o congruenţă de semnificaţii între adjectivele Ecologic şi Bun. Dar etichetele ecologice sunt justificate prin reprezentări ontologice riguros construite. Iată cum reprezentările ontologice şi cultura populară se ating. 

Articolele scrise de mine pe blog sunt concepute, după multe căutări ale datelor, ca răspunsuri la întrebări personale.