Archive for Iulie 2009

Politica de tip “low cost strategy”

Iulie 30, 2009

Într-un comentariu pe blogul domnului Adrian Năstase,  http://nastase.wordpress.com/2009/07/28/unde-suntem-bis/ , cineva scria : “Eu pot spune cu mana pe inima ca reducerea TVA-ului la cateva alimente este o masura proasta. Reducerea TVA-ului nu va duce la reducerea pretului. Asta  e sigur. Pretul nu se   formeaza in functie de costuri, asa cum pare a crede autorul propunerii, ci pe baza cererii si ofertei. Painea va costa tot atat chiar daca se va reduce TVA-ul. In privinta reducerii TVA-ului am si o experienta personala. Societatea comerciala la care am lucrat avea si o acivitate de instruire si calificare (contra cost). A venit o dispozitie legala ca aceasta activitate sa fie   scutita de TVA. Ei bine, n-am redus taxa de scolarizare nici cu un leu.”

Există (aşa scrie la carte)  o politică economică de tip “low cost strategy” care este facilitată de reducerea TVA. Ofertantul produsului/serviciului (cum a fost cazul firmei dumneavoastră) pe piaţă, şi care profită primul de această reducere a impozitării TVA, va pune o etichetă de preţ mai mic pe produsul/serviciul său numai dacă aceasta îl ajută să câştige  o parte mai mare din piaţă. Dar înţeleg că dumneavoastră eraţi deja unicul ofertant pe piaţa respectivă (un fel de monopol?) , deci nu aveaţi vreun  câştig din reducerea preţului, deşi dumneavoastră profitaţi din reducerea de TVA. Însă deja aceste lucruri erau descrise de Balzac 🙂

Titus Filipas

Anunțuri

Tinerii Ofiţeri Români au fost “observaţi” la 1907?

Iulie 28, 2009

Mă refer în mod specific la conceptul strict operaţional: “ţinuţi sub observaţie”. Şi mă refer exact la felul cum este definit acest concept în cadrul filozofiei pozitiviste a lui Auguste Comte. Nu vă vine să credeţi, dar existau foarte mulţi “observatori pozitivişti”, cu spirit viu, care observau  “la rece” comportarea armatei române la anul 1907.  De fapt observau comportarea întregii Românii la anul 1907. An cumplit. Nu doar pentru faptul că tinerii ofiţeri români (printre care locotenentul Ion Antonescu) au comandat plutoane  de execuţie pentru 11 000 de ţărani răsculaţi. Unii dintre acei ţărani probabil că nici nu au fost măcar răsculaţi, ci aleşi la întâmplare. După vechile reguli de decimare pentru legionarii romani din antichitate. Tot la întâmplare, pe vremea guvernării  carliste interbelice, au fost aleşi tineri nevinovaţi care au fost executaţi ca “legionari”. Acestea au fost regulile internaţionaliste ale jocului. Pe care românii le-au respectat. De ce ? Pentru ca România  să nu dispară ca stat.

Winston Churchill scrie aluziv în Memorii că armata  română a trecut “cu brio” testul la care a fost supusă la anul 1907. Cine au fost “observatorii” de la 1907 care monitorizau România ? Secretivul Winston Churchill nu mai scrie. Noi am reuşit să identificăm un “grup de observatori”. Poate că s-au mai aflat şi alţi obervatori individuali, în ordine dispersă. Grupul pe care l-am identificat noi poate fi caracterizat cu totală certitudine drept grup de “observatori pozitivişti”.  Îi priveau pe români la anul de tragedie naţională 1907, la fel ca pe nişte insecte. Ceea ce ştiau ofiţerii români, ştiau şi ei: Conflictul de muncă din anul 1905 de la Odessa degenerase într-un pogrom. Se va întâmpla acelaşi lucru şi în România anului  1907 ? Rapoartele junilor turci din Rumelia, pe Via Egnatia, mergeau, în duplicat, la Amiralitatea londoneză, sediul ministerului de război britanic.  Fireşte , nu pe drum oficial, ci prin spionaj englezesc combinat cu obişnuita corupţie balcanică. “Grupul  de observatori pozitivişti ” era constituit din tineri ofiţeri turci aflaţi în misiune pe Via Egnatia, în Macedonia Vardarului. Relativ foarte aproape de noi. Să amintesc că Via Egnatia este axa Rumeliei, teritoriu recunoscut de otomani ca fiind locuit de o populaţie neolatină, formată prin „socii”-alizarea traco-daco-moesilor şi ilirilor, adăugăm noi.

Dar mai întâi să reamintim situaţia războiului pentru “normarea independentistă” de la 1877-1878.  Contrar minciunilor oficiale, acela nu a fost război de independenţă,  adică un război pentru  eliberarea naţională. Eliberarea din ce ? România  era în Romania. Acel fapt era un adevăr tacit, prezent în toate capitulaţiile. Şi fusese recunoscut în modul cel mai ceremonios şi oficial de cancelaria Imperiului Otoman la anul 1877.  

Revin iarăşi la Memoriile scrise de Winston Churchill. Spre deosebire de poezia lui George Coşbuc, –un autor pe care îl stimez foarte mult!, i-am citit opera în copilărie—, Winston Churchill aprecia că generalul Osman Pasha avea geniu militar!  Deci aprecierea armatei române de către Winston Churchill nu s-a făcut în funcţie de performanţa ei la Plevna în istoria versificată ce se recită frumos. Repet, Winston Churchill rămâne extrem de secretiv în ceea ce priveşte motivul aprecierii pozitive a disciplinei trupei române şi a determinării ofiţerilor români înainte de primul război mondial. Memoriile lui Winston Churchill sugerează foarte puternic numai faptul că motivul real pentru această apreciere nu se afla în performanţa  trupei româneşti în războiul de “normare independentistă”!  Totul ţinteşte către un raport de evaluare de  performanţă a comportamentului armatei române la 1907.  Chiar dacă nu avem documentul, putem bănui că Ionel I.C. Brătianu ştia despre existenţa şi conţinutul lui. Spre deosebire de Tache Ionescu, speriat oarecum de intransigenţa arătată de Ionel I.C. Brătianu în negocierile de după război. Intransigenţa lui  Ionel I.C. Brătianu se baza pe acel raport de evaluare făcut României la 1907.

Deci comportamentul armatei române  a fost observat de tinerii ofiţeri turci din  Macedonia Vardarului.  Şcoala de cadeţi fusese reformată după principii europene de către Osman Pasha, în mai multe rânduri ministru de război al Imperiului. Spre deosebire de tinerii ofiţeri români formaţi în ideologia naţionalistă fondată de Ioan Eliade Rădulescu, ale cărui idei europene proveneau din senzualismul lui Bonnot de Condillac şi ideologia primară a lui Destutt de Tracy, ideologia cadeţilor turci era modelată de filosofia pozitivistă a lui Comte. În care observaţia non-emoţională a faptelor juca un rol central. La fel şi cauzalitatea, de tipul determinismului laplacian, în care acţiunea umană, de orice natură, este inevitabilă  precum mişcările astrale  ori căderea asteroizilor.  Cert este că determinarea observată la ofiţerii români pentru reprimarea implacabilă a răscoalei de  la 1907 a servit ca model şi pentru atitudinea tinerilor ofiţeri turci din  Rumelia. Ei  se organizează în gruparea politică Junii Turci, care la anul 1908 începe un ciclu de acţiuni extrem de hotărâte. Unele au fost realmente pozitive. Altele au consecinţe tragice chiar şi la timpul prezent.

Titus Filipas

Acţiuni preferenţiale şi acţiuni ordinare (numite şi acţiuni comune)

Iulie 26, 2009

Spre deosebire de obligaţiuni care în esenţă reprezintă vînzarea de datorie, cîştigul fiind reprezentat de dobîndă la termen (numit şi „termen de maturizare al obligaţiunii”), acţiunile oferă dividende.

Există două feluri de acţiuni : Acţiuni preferenţiale şi acţiuni ordinare (numite şi acţiuni comune). Ele diferă în mod esenţial prin forma dividendelor.

Acţiunile  preferenţiale  dau dividende sub forma de dobândă fixă, şi foarte atractivă, pentru aportul mare de capital ; acţiunile  preferenţiale nu sunt puse pentru tranzacţionare pe piaţa bursieră, spre deosebire de acţiunile comune sau ordinare. De fapt acţiunile preferenţiale seamănă mai mult cu obligaţiunile de corporaţie, decât cu acţiunile ordinare.

Acţiunile ordinare (numite şi acţiuni comune) dau dividende  în funcţie de rezultatul afacerilor, dividende care sunt în general mici, ori care pot să nu existe deloc. Acţiunile ordinare (numite şi acţiuni comune) sunt puse pentru tranzacţionare pe piaţa bursieră. Acţiunile ordinare dau dividende aleatorii.

Valoarea dividendelor pentru acţiunile ordinare  depinde în general de managementul firmei (întreprinderea economică), precum şi de “timpul economic”, adică de faza specifică din ciclul conjunctural (ciclul conjuncturii economice).

Atunci când un investitor cumpără un pachet de acţiuni ordinare la o firmă, el devine proprietarul unei părţi din acea firmă. Partea respectivă de proprietate achiziţionată de investitorul care a cumpărat acţiuni ordinare se numeşte, –în globish–, equity.

Posesorul unui pachet de acţiuni ordinare la o firmă are dreptul, în principiu, să participe cu drept de vot la şedinţele consiliului de administraţie al firmei respective, din această cauză acţiunile ordinare se mai numesc şi „voting shares”. Posesia acţiunilor preferenţiale nu oferă acest drept de vot.

Valoarea dividendelor pentru acţiunile preferenţiale depinde de ţară.

Un exemplu recent privind acţiunile preferenţiale se referă la recapitalizarea băncilor în UK, Germania şi Franţa. Această recapitalizare a băncilor s-a făcut în cadrul acţiunii de bailout (salvare financiară).

1/ Recapitalizarea băncilor în UK. Aici guvernul a făcut recapitalizarea băncilor private cheltuind din banii public, cumpărând din banii publici participaţiuni la băncile private  sub forma de acţiuni preferenţiale care dau o dobândă fixă de  12 % .

2/ Recapitalizarea băncilor în Germania. Şi aici  guvernul a făcut recapitalizarea băncilor private cheltuind tot din banii publici, cumpărând din banii publici participaţiuni la băncile private  sub forma de acţiuni preferenţiale care dau o dobândă fixă de numai 5%.

3/ Recapitalizarea băncilor în Franţa. Aici guvernul a făcut recapitalizarea băncilor private cheltuind tot din banii public, dar pe gratis ! Adică nu a cerut băncilor private acţiuni preferenţiale!

Numai companiile care emit acţiuni şi sunt cotate pe pieţele bursiere pot fi numite corporaţii.

Titus Filipas

Piaţa (“the market” în globish)

Iulie 26, 2009

Piaţa este un “loc” unde se derulează tranzacţii comerciale. Acest “loc” al pieţei poate exista în două ipostaze :

1/Ca un loc “actual” din realitate, adică un loc fizic tangibil,  în sensul de corporal tangibil, adică un loc unde omul poate intra el însuşi, corporal, pentru a participa la tranzacţiile comerciale. Deci accesul omului în această piaţă de tip loc “actual” este o simplă şi banală accesare  “de pe trotuar”, prin deschiderea unei uşi. În Craiova, când “mergem la tîrg”,  de fapt accesăm o piaţă aflată în loc “actual”.

2/ Un loc  existent în realitate numai “conceptual”,  adică un loc unde omul nu poate intra el însuşi, corporal, pentru a participa la tranzacţiile comerciale; dar şi acest loc “conceptual” are o realitate, însă nu are o “actualitate” în spaţiul fizic (mai mult sau mai puţin Euclidian) în care trăim. Piaţa financiară Forex de pe Internet este un asemenea exemplu de piaţă aflată într-un loc “conceptual”. Piaţa financiară Forex are o realitate, ea există în realitate, dar nu are o “actualitate” în spaţiul fizic în care trăim corporal (în schimb are o actualitate în timp). Spuneam că   piaţa financiară Forex are o realitate, însă discursul pentru a descrie această realitate este foarte complex, nu este o simplă şi banală accesare  “de pe trotuar”, prin deschiderea unei uşi.  

În acel loc numit piaţă (fie un loc “actual”,  fie un loc “conceptual”) operează cererea şi oferta, acţionează deci “legile cererii şi ofertei”.

În acel “loc” numit piaţă interacţionează pentru schimbul de itemuri (articole listabile şi care posedă utilitate) vînzătorii şi cumpărătorii – fie direct, fie printr-o mijlocire. Tranzacţiile lor se fac pentru bunuri/mărfuri tangibile, pentru servicii, pentru contracte sau instrumente logice negociabile. Schimburile respective  între  vînzători şi cumpărători se pot face pentru “marfă contra bani”, ori se pot face prin troc, adică “marfă contra marfă”.

Titus Filipas

„Errare humanum est, perseverare diabolicum”

Iulie 25, 2009

Avertisment pronunţat de Seneca. Filosof ucis de Nero. Şi regimul comunist a distrus mai întâi intelectualii. Spirite critice, reci, analitice.  Regimul  a  creat noua intelectualitate. O „elită” onctuoasă şi  supraponderală.  Care controlează şi acum limba română.

Cel puţin două barbarisme inventate de  comunişti se bucură de ubicuitate. Sunt verbele „concluzionare” şi „atenţionare”.

Primul era complet superfluu. Existau  în limba română verbele „a conchide” şi „a conclude”.

Cel de a doilea apare din falsa deschidere a republicii comuniste spre Occident. În engleza americană există tendinţa de a transforma substantivele în verbe. Culturnici greoi au transformat substantivul „atenţie” în barbarismul  „atenţionare”.  Intelectualii cei vechi spuneau Caveat!  

Substantivul „atenţie” produce aproape natural  predicate în opoziţie binară. Noica demonstrează că opoziţia binară structurează limba română.

Titus Filipas

Pe un teren interzis al discursului

Iulie 25, 2009

Citesc la adresa URL http://hymerion.wordpress.com/2009/07/25/congresul-californian-sia-taiat-craca-bugetara-de-sub-picioare/, postarea aflată sub titlul “Congresul californian si-a taiat craca bugetara de sub picioare”.

Din câte am înţeles eu, citind un blog redactat în limba franceză, statul californian impozitează doar foarte blând industria înfloritoare a jocurilor de noroc din California. Sînt convins că o impozitare mai categorică ar fi benefică pentru finanţele statului California. Dar, şi aici intru, inevitabil, pe un teren care nu mai este “politiceşte corect”, finanţarea colonizărilor evreieşti în Cisiordania şi în Ierusalimul de Est se face cu fonduri care provin din jocurile de noroc legale din California.

Titus Filipas

Carcalete şi sangria

Iulie 24, 2009

Găsesc pe blogul Roxania  comentariul : dielda dinu spune +denumirea pe care au dat-o emigrantii romani (din Spania) tarii: Romania= Prostania.+

Cred că-i numai dovadă de snobism. Ce deştepţi sunt spaniolii, care nu spun  carcalete, ci sangria! Cool  🙂 . => Romania= Prostania.

Roxana  Iordache a comentat cu valoare adăugată : „:-)  Şi carcaletele n-are nici E-uri.:-) „

Titus Filipas

Alina Mungiu-Pippidi şi “paradigma maşinii”

Iulie 23, 2009

Alina Mungiu-Pippidi nu “este un politolog român”, cum scrie extrem de encomiastic la adresa URL http://ro.wikipedia.org/wiki/Alina_Mungiu-Pippidi .  Wikipedia românească minte acolo  prin omisiune. Alina Mungiu-Pippidi este un medic psihiatru  care şi-a abandonat  pacienţii de la spitalul Socola în momentele cele mai critice pentru aceştia. Pentru a fonda ‘societatea civilă eroică’, se laudă acum. Ne putem întreba care-i moralitatea medicului Alina Mungiu care depusese jurământul lui Hipocrate? Numai continuitatea  în activitatea cea mai grea confirmă valoarea omului, se zicea în veacuri trecute. Albert Camus statua  în CIUMA că medicii au o responsabilitate specială pe lumea asta. Iar în psihiatrie chiar s-au realizat progrese imense pe linia high-tech medicine.  Dacă ar fi fost conştiincioasă  (eu sînt  un “reacţionar desuet”, aşa cum am fost acuzat de cineva de la şcoala Andrei Pleşu pe blogul Adrian Năstase, sînt chiar extrem de mândru  de condiţia mea recunoscută de “reacţionar desuet”!), şi ar fi rămas să practice psihiatria  prin mijloace high-tech  la spitalul Socola , Alina Mungiu  ar fi  avut substanţiere pentru aforismul  “Anything which works” (vezi http://nastase.wordpress.com/2009/07/22/anything-which-works/ ). Până atunci, “Anything which works” din discursul academic al doamnei Alina Mungiu-Pippidi nu poate fi echivalat, cred, cu sintagma “nuts and bolts” din “paradigma maşinii”.

Titus Filipas

Părintele Iustin Pârvu este anti –parresia ?

Iulie 23, 2009

Este o întrebare pe care mi-o pun. Pentru că înfiinţarea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, la scurt timp după tentativa ratată de asasinat asupra arhimandritului Iustin Pârvu, arată  o cauzalitate Granger, mă rog, o corelaţie. Se punea în judecată, mai mult sau mai puţin dreaptă, –recunosc că acest „mai puţin” strecurat insidios de mine în text nu este chiar 100% „politiceşte corect”, dar ce mai este oare „politiceşte corect” ceva pe lumea asta foarte normată în favoarea auto-intitulatului „popor ales” ? –,  Holocaustul presupus a fi fost făcut de militarii români în Transnistria. Care este un vechi teritoriu din Romania Orientală, recunoscut de către Zosimus în Historia Nova, dar cu populaţii foarte amestecate după pacea de la Kuciuc Kainargi din anul 1774. O pace pentru care făcuse un eficient lobby pro-rusesc, ilustrul Voltaire, un iluminist implicat excesiv de mult în politică, chiar şi în geo-politică, pentru că intervenţia lui a dat drepturi  Rusiei să îşi facă de cap în Transnistria, după ce a construit  butaforia „satelor lui Potemkin” pe malul Niprului.  Cine a fost Potemkin ?  Un mare “iluminist” rus care s-a bucurat de favorurile aceleeaşi femei puternice  ca şi iluministul francez Voltaire. Părintele arhimandrit Iustin Pârvu, fost deţinut politic  anti-comunist, după cum reiese din biografia lui a fost tînăr preot militar român în Transnistria. Ştiu că părintele Iustin Pârvu are mânia iute (sângele lui Ştefan cel Mare apă nu se face). Părintele Iustin Pârvu spunea : „Ducem lipsă de jertfă”. Totuşi, totuşi, părintele Iustin Pârvu nu se implică deloc în evaluarea activităţii Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”. Parresia (vezi prima epistolă a Evanghelistului  Ioan) înseamnă curajul să vorbeşti pentru comunitatea ta! Faptul că părintele Iustin Pârvu refuză a depune benevol mărturie despre învinuirea de participare la Holocaust adusă acestei comunităţi din neamul românesc  (deşi, cum spuneam în altă postare, ar fi fost sarcina profesională a  cercetătorilor de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” să vină să ceară această mărturie fostului  tînăr preot militar în Transnistria), învinuire  adusă Românei şi armatei române,  dovedeşte că părintele Iustin Pârvu nu are spiritul de “jertfă” pe care neîncetat îl cere altor români ortodocşi. Nu este prea târziu nici acum ca părintele Iustin Pârvu să cheme un notar în faţa căruia să depună  mărturie cu valoare legală, o mărturie  valabilă  ca document certificat putând  servi şi în cadrul proiectului de “istorie orală” al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”.  Oricum, absenţa manifestărilor unei  deontologii  echilibrate în colectarea mărturiilor la cazul învinuirii României şi armatei române  de către cercetătorii Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” nu poate servi ca un alibi pentru lipsa de „spirit de jertfă” şi lipsa de parresia la părintele arhimandrit Iustin Pârvu. Spun eu cuvinte  care nu sunt la locul lor ? Reamintesc că în ortodoxia românească, un laic are tot atâta drept la parresia ca şi un părinte arhimandrit! Dar la Mănăstirea Petru Vodă, pare-se, este acum prea multă influenţă şi prea mult rol acordat pravoslavismului rusesc mistic.

Titus Filipas

O înregistrare din Lenin

Iulie 22, 2009

Pe blogul părintelui Savatie Baştovoi, apare o postare foarte controversată, vezi adresa URL http://savatie.wordpress.com/2009/07/21/diavolul-este-politic-corect-lenin-despre-antisemitism-intr-o-inregistrare-din-1919-cu-traducere-in-romana/#comment-9

Foarte bine, părinte Savatie, că aţi pus înregistrarea aceasta rusească din Lenin, şi excelenta traducere românească!, pe blog. Dar Lenin spune şi nişte adevăruri, atunci când vorbeşte despre ruşi. Oricum, studiile asupra temelor “Voltaire şi Rusia”, “Adorno şi Rusia”, luminează şi mai bine tabloul. Stupefiant, dar şi satele lui Potemkin, şi dictatura “corifeilor gândirii” Lenin şi Stalin au fost induse de acţiunea politică a lui Voltaire. Mă refer la acel lobyy pro-Rusia organizat de Voltaire înainte de pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774. De acolo rezultă toate relele pentru noi, inclusiv “trădarea de la Yalta”, unde conducătorii Americii şi Angliei au uitat că garantaseră României, pe vremea guvernării Ion Antonescu, frontiera răsăriteană legitimă pe Bugul pontic (frontiera stabilită prin Capitulaţiunea de la 1740). Pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774 anula Capitulaţiunea de la 1740.

Titus Filipas