opinii anti- româneşti bine fixate

I-am ascultat, cu vreo două zile în urmă, pe doamna Renate Weber şi domnul Cristian Pârvulescu, la o emisiune moderată pe postul Antena3 de către Radu Tudor. Cunoşteam obsesiile bine plătite ale mercenarului pro-Democrat Cristian Pârvulescu împotriva suveranităţii României, pentru eliminarea articolului 1 din Constituţie, şi criticile sale virulente împotriva romanticilor naţionalişti români din secolul XIX. Dar speram că la acea emisiune, opiniile doamnei Renate Weber pot constitui o contrapondere. Deşartă iluzie. M-am convins încă o dată că intelectualimea noastră care a putut savura lent o rentă de situaţie a dobândit la modul definitiv opinii anti- româneşti bine fixate alături de o cultură de mântuială.
Titus Filipas

Ray Kurzweil şi Inteligenţa Artificială

Reţeaua de televiziune Arte a creat şi difuzat un documentar asupra legăturilor dintre firma Google şi aşa zisa ideologie transhumanistă. Cheie aici se pare că ar fi Teoria singularităţii inventată de Ray Kurzweil pe baza principiului “ingeniozităţii teoreticienilor”. Astfel , cu ajutorul Teoriei singularităţii, ideologia transhumanistă devine un fel de mit mesianic într-o versiune ultra-utililitariană. Ray Kurzweil a fost angajat de firma Google pe funcţia de inginer şef ca să transforme acest motor de căutare pe Internet în prima Inteligenţă Artificială din istorie. Dar care-i criteriul pentru a putea recunoaşte Inteligenţa Artificială ? Dialogul lui Turing cu maşina ? Iată o evoluţie interesantă de la dialogul socratic încoace. Sinergia de evoluţie generos promisă de către ideologia transhumanistă este la modul cel mai serios crezută la NASA. Din cauza aceasta apar mereu ştirile privind descoperirea exoplanetelor de tipul Pământul2.0, un fel de Terra foarte proaspete, bogate în resurse curate. Este mare America, şi cultura organizaţională din alte instituţii de acolo este modelată de ideologia transhumanistă. Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2013/04/28/de-florii-despre-caracter/
Titus Filipas

Transhumanismul ca o nouă sinergie ?

Am mai discutat, aici pe blog, despre convergenţa de succes industrial şi de piaţă între prelucrarea numerică din BIG DATA (reamintesc, BIG DATA se referă la cantităţi uriaşe de informaţie din IT), şi psihologia cognitivă. Această convergenţă de succes face parte dintr-un nou tip de sinergie, denumită transhumanism (ideea de transhumanism era deja întâlnită în discutarea noţiunii de cyborg). Iată că se dezvoltă acum, aproape ca un nou tip de ideologie, discursul transhumanist. Prestigioasa firmă Google intenţionează chiar să finanţeze un gen de universitate unde studenţii să fie învăţaţi cum să exploateze sinergia transhumanistă. Faţă de asemenea evoluţii, de ce să nu recunosc ?, eu îmi menţin scepticismul. Mărturisit de mai multe ori faţă de toate ideologiile deviante. Este un caz de frivolitate, devenită aproape tipică pentru viaţa intelectuală din America. De altminteri şi cererea recentă a fostului ambasador american în România, domnul Mark Gitenstein, de a fi numit şef al Fondului Proprietatea din România, se încadrează tot la asemenea exemple de frivolitate ideologică americană.
Titus Filipas

Colaps intelectual

Trebuie să recunoaştem. Culturnicii Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu au condus naţiunea română într-o stare de colaps intelectual.
Titus Filipas

Dubla cetăţenie, română şi maghiară

Opinie despre dubla cetăţenie, română şi maghiară, de pe forum RL : “Neorevizionismul revanşard, şovin şi exclusivist, a fost practicat de Ungaria şi faţă de alte ţări vecine. Slovacia a reacţionat rapid, fără ezitare, împotriva acestor provocari. S-a interzis dubla cetăţenie, iar etnicii maghiari care deţin cetăţenia ungară nu pot ocupa funcţii publice. Foarte normal. Eu trăiesc în Germania de 30 de ani şi când am cerut cetăţenia germană mi s-a spus că TREBUIE să renunţ la cea română, că altfel n-o primesc pe cea germană. Aşa trebuie să procedeze şi România, fără ezitare, fără atâtea discuţii. Trăieşti în România, trebuie să respecţi legile ei. În România se discută prea mult pe tema asta. Politicieni români trebuie să ia decizii mai ferme. Mai mult nu comentez.“ Sursa http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/exclusiv-rl-ambasadorul-ungariei-la-bucuresti-a-avut-si-ungaria-o-combinatie-ponta-antonescu-dar-a-functionat-rau-300383.html Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2013/04/27/cu-alessandra-stoicescu-asta-seara-la-antena-3/
Titus Filipas

Comunism regăţean şi comunism ardelenesc

Ori, spus perfect echivalent, „comunism babouvist” şi „comunism belakunist”. / „Era mai bine în comunism !(?)”, un articol de MATEI BOILĂ publicat la http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/era-mai-bine-in-comunism-300351.html Pe blogosfera românească, un comentator lucid observa : “Comunismul nu trebuie abordat monolitic, ci etapizat, pentru că şi înainte de 1989 a existat viaţă, cu realizări şi neîmpliniri, cu avansări şi reculuri, cu lumini şi umbre. Comunismul face parte din curriculum-ul naţional şi trebuie asumat în toate nuanţele sale. Sindromul culpabilizării trebuie să ia sfârşit, pentru a face loc încrederii şi optimismului.” Mai ales că la noi a existat, în secolul XIX, şi un comunism babouvist non-marxist, venind pe linia Jules Michelet şi Edgar Quinet. Liberalii “roşii” ai grupului CheiARosetti erau pe această linie ideologică, după cum foarte corect au perceput atunci “generoşii socialişti” care au „trădat”. Dacă Istoria în Franţa se studiază în conjuncţie cu Geografia, dacă Istoria în Germania se studiază în conjuncţie cu Filosofia, ei bine, Istoria în România trebuie studiată în conjuncţie cu Economia Politică. Este bine să menţionăm şi studiile de economie politică pe care le scria Nicolae Bălcescu : Despre starea socială a muncitorilor plugari în Principatele Române în deosebite timpuri ; Despre împroprietărirea țăranilor” ; Drepturile românilor către Înalta Poartă ; Question économique des Principautés Danubiennes. În cartea „Echilibrul între antiteze”, Ion Heliade Rădulescu afirmă că Nicolae Bălcescu prezenta mult mai rău starea ţăranului român decât era aceasta de fapt. Şi într-adevăr, istoria noastră de atunci nu înregistrează răscoale. Acestea vor apare doar ca o consecinţă a împământenirii impusă nouă ca un învederat jug anti- românesc de către Congresul de la Berlin din anul 1878. Oricum, se revine mereu şi mereu asupra afirmaţiilor pe tema ţărănească făcute de Ion Heliade Rădulescu şi Nicolae Bălcescu. În anul 1948, +cu prilejul împlinirii primului centenar de la Revoluțiile de la 1848, noile autorități comuniste ale României au emis o medalie / monedă de argint, într-un tiraj de 500.000 de exemplare, având pe avers efigia lui Nicolae Bălcescu, iar pe revers stema noului stat comunist român. Medalia are toate caracteristicile unei monede, cu excepția valorii nominale, care lipsește. Numărul mare de exemplare emise se explică și prin dorința noilor autorități de a face cunoscută poziția lor față de cel care a fost revoluționarul Nicolae Bălcescu, considerat ca fiind un înaintaș al ideologiei comuniste, precum și noua stemă a statului.+(după Wikipedia). Însă, dacă era comunist, atunci Nicolae Bălcescu a fost un comunist babouvist (de la Gracchus Babeuf), precum Edgar Quinet şi Jules Michelet. Ideologia comunistă a lui Karl Marx era o ideologie secundară. Ideologiile secundare conduc la eşec, vezi ideologia comunistă a Europei de răsărit. China actuală face excepţie numai pentru că ‚burghezia naţională’ a fost păstrată ca o „steluţă” pe steagul roşu al imperiului. În România, un partid „ţărănesc comunist” destinat păstrării spiritului chiaburesc a fost hulit din toate părţile, deşi ar fi păstrat capetele ca recipienţi pentru cunoaşterea prudenţială care adaugă totdeauna valoare în managementul economic. „Trădarea” cărturarului de robustă cultură care a fost Mihail Ralea (1896-1964), ce a judecat lucid şi corect că sîntem prinşi toţi în plasa „Marelui Joc”, a permis un cadru de viaţă lipsită de mizerie, –fizică şi intelectuală–, pentru fiica sa Catinca Ralea (1929-1981), un avatar de Scaloiţă aş zice în limbaj popular, ori altă Ana Comnena vorbind în Limba Română. Catinca Ralea ne-a dăruit traducerea: „O poveste cu un hobbit” după J.R.R. Tolkien care prefigurează Stăpânul Inelelor. Textul propus de Catinca Ralea, într-o Limbă Română de excepţie, era încântător. Exemplarul cumpărat de mine era citit şi recitit de membrii fondatori ai cenaclului Henri Coandă de la Craiova. Colectivizarea i-a lovit pe cei din Oltenia mult mai rău decât pe cei din Ardeal. Iar colectivizarea a fost dirijată de la nivelul central de către un comunist belakunist originar din Ardeal, cu numele Alexandru Moghioroş. Şi romanul realist socialist al propagandei de colectivizare, roman chemat „Brazdă peste haturi”, era scris de către ardeleanul István Horváth. Bela Kun avea perfectă dreptate atunci când susţinea că ungurii prin însăşi firea lor sunt comunişti ! De altminteri întreaga burghezie maghiară a susţinut cu entuziasm Republica Sovietică Maghiară a lui Bela Kun. Numai Armata Regală Română a spulberat Republica Sovietică Maghiară la anul 1919. Însă răul ideologic imens fusese făcut. De atunci ungurii confundă, până la identificarea totală, Republica Sovietică Maghiară, de durată scurtă, însă de existenţă reală, cu mitul „Ungaria Mare dinainte de Trianon” ! După Compromisul/Ausgleich de la 1867, politicienii maghiari au implementat un frenetic program comunist-nepman avant la lettre de industrializare, folosind bani colectaţi prin impozitarea tuturor popoarelor din Transleithania. De ce au implementat politicienii unguri acest program de industrializare cu sprijinul statului ? Pentru că fabricile deveneau şcoli de maghiarizare forţată pentru populaţia rurală săracă de diverse etnii venită la oraş. Către sfârşitul primului război mondial, muncitorii maghiarizaţi, înrolaţi obligatoriu şi îmbrăcaţi în haină militară de către regimul KundK, au devenit principala forţă armată bolşevică din Imperiul autro-ungar. Ei au ocupat, fără teamă de vreo pedeapsă, chiar şi Viena imperială ! A fost nevoia de intervenţia ţăranilor români sub arme, ţărani români ardeleni conduşi de Iuliu Maniu, pentru eliberarea Vienei de sub teroarea muncitorilor maghiari bolşevici ! Dar sfârşitul Republicii Sovietice Maghiare la anul 1919 n-a însemnat de facto sfârşitul comunismului belakunist. Acest spirit malefic căpăta ghidare cominternistă. Comunismul belakunist fonda chiar şi Partidul Comunist din România la anul 1921, sub ghidarea unuia dintre locotenenţii lui Bela Kun, pe nume Fóris István (devenit Ştefan Foriş). Frontiera dintre România Mare şi URSS era perfect transparentă pentru acest Ştefan Foriş, el trecea într-un sens ori altul de câte ori voia ! Ordinele către comunismul belakunist din România veneau de la Moscova. Aşa avem Revolta de la Lupeni din anul 1929, ori mineriadele din anul 1990. Şi este necunoaştere a istoriei locale să afirmi că „revoluţia maghiară de la 1956” avea caracter anti-comunist ! „Revoluţia maghiară de la 1956” era condusă de alt locotenent al lui Bela Kun, pe nume Imre Nagy. Luptele din Kremlin l-au depus pe Gherghi Malenkov în februarie 1955, urmează scoaterea lui Imre Nagy din funcţia de prim ministru în aprilie 1955. Dar, surpriză mare!, cel puţin pentru mine, Imre Nagy nu-i trimis în Siberia, nici măcar nu-i închis în vreo închisoare politică din Ungaria, ci este lăsat să locuiască („ca un paşă”, mărturia unui contemporan) într-o vilă centrală din Budapesta, într-un cartier privilegiat (un fel de Cartierul Primăverii la Budapesta). Bănuiesc că vila aceea nu fusese primită de comunistul Imre Nagy ca moştenire de la tatăl său, ci fusese confiscată de comunişti de la vreun burghez. Linişte, linişte, însă linişte mare la Budapesta, până în februarie 1956. Atunci, la Congresul 20 al P.C.U.S., liderul sovietic Nikita Hruşciov îl reabilitează pe comunistul maghiar Bela Kun. Pozitiv corelat cu această reabilitare a lui Bela Kun (şi există o logică în toate corelaţiile pozitive), ideologul sovietic Mihail Suslov îşi exprimă sprijinul faţă de Imre Nagy. De la acel moment începe tulburarea la Budapesta ! „Revoluţionarii maghiari” in ovo fac plimbări ostentative, individuale sau în grupuri mici, prin faţa locuinţei lui Imre Nagy. Se înfiinţează la Budapesta Clubul Petöfi, după numele celebrului revoluţionar maghiar şovin de la 1848. Să reamintesc şi un citat al conducătorului revoluţiei maghiare de la 1848, Lajos Kossuth: „Românii, o hoardă mai josnică decât vita!” Fără să-i cunoască ideile reale, revoluţionarii români de la anul 1848, Nicolae Bălcescu şi Cristian Tell, îi acordau încredere totală acestui Kossuth. Ca anecdotă spun, masonul Ludovic Kossuth favoriza politica „Divide et Impera” şi astfel creează o diversiune, prezentându-le junilor munteni pe frumoasa lui nepoată. Al cărei joc de „nehotărâre” în alegere va determina un duel între Tell şi Bălcescu, cei doi tineri uitând jurământul solemn pronunţat la „Frăţia”. Ca semn al ingurgitării politicii culturale promovate de Petöfi, revoluţionarii maghiari de la 1848 vor bombarda Preparandia românească din Arad şi vor arde Biblioteca românească din Sibiu, unde învăţase carte mai înainte Aaron Florian (“o bibliotecă bună într-un oraş valorează cât o Universitate”, considera Thomas Carlyle). Reamintesc că Aaron Florian a fost profesorul de istorie al lui Nicolae Bălcescu la şcoala de la Sfântu Sava. „Revoluţionarii maghiari de la 1956” îl percepeau pe bolşevicul cominternist Bela Kun drept un „erou naţional maghiar” ! De ce ? Pentru că el concretizase „Ungaria Mare dinainte de Trianon” prin Republica Sovietică Maghiară ! Astfel caracterul iredentist al comunismului belakunist devenea mai mult decât evident ! De altminteri liderul sovietic Nikita Hruşciov era în totală conivenţă cu belakunistul Imre Nagy atunci când venea vorba despre anexarea Transilvaniei. A fost nevoie de întreaga diligenţă a liderului chinez Ciu En Lai, format în Franţa şi deci în spirit pro-latin, pe lângă conducerea de la Moscova pentru a fi hotărâtă, cu trupe sovietice, stoparea iredentismului belakunist instalat în 1956 în Ungaria ! Nu ştiu cine era la acel moment ambasadorul român la Pekin. Şi abia cu intervenţia chinezo-sovietică este recunoscut Dreptul Roman în Ungaria, principiile sale, modernizate de Napoleon, fiind incorporate în Codul Civil maghiar din anul 1959, şi nu întâmplător, adaug eu, aceasta se producea exact la un secol după actul românesc de la 1859. Iar Nicolae Ceauşescu a fost în esenţa lui ideologică un belakunist, iar nu un suporter al ideologiei naţionalismului românesc. De exemplu, este mizerabilă maniera în care a impus naţiunii române cântecele sale ce respectau ESTETICA lui György Lukács.
Titus Filipas

Dan Culcer despre ziarista Natalia Ghilașcu

+Unii cititori și unii redactori ai publicației de nișă, ACUM.TV. acționează solidar ca o bandă de cartier. Atacă în haită și apoi fug. Voi exemplifica mai jos. Dar să încep cu începutul. Punctul de plecare al acestei însemnări este o frază dintr-o relatare a unei ziariste numită Natalia Ghilașcu, al cărui text a fost reprodus de sus numita gazetă de perete (stengazeta, po ruski). Relatarea era intitulată «Romii au discutat despre evenimentele tragice ale Holocaustului în Tiraspol». În acest context autoarea scrie «Experţii rămân îngrijoraţi că există încă oameni care neagă faptul că Hitler a dat ordin de a distruge un număr mare de romi. Sunt şi îndoieli [cine or fi îndoielnicii, niște sinucigași ??] că peste noapte trei mii de romi fuseseră ucişi şi arşi în cuptoarele de la Auschwitz pe 2 august 1944. s.n.» http://discriminare.md/actualitate/romii-au-discutat-despre-evenimentele-tragice-ale-holocaustuli-in-tiraspol/ Și eu am îndoieli cu privire la o astfel de cifră. Dar am și mai mari îndoieli cu privire la calitățile de ziaristă ale Nataliei Ghilașcu. Din mai multe motive. Primul este dificultatea ziaristei de a menține coerența notei. În titlul este vorba despre «Holocaustul din Tiraspol». Mai jos se trece, fără vreo necesitate, decât obișnuitele aglutinări demonstrative, la amintirea uciderii unui număr impresionat de țigani într-o singură noapte la Auschwitz II-Birkenau; formularea imprecisă dă impresia stupidă că într-o singură noapte călăii au ucis și ars 3000 de persoane. Ceea ce fiind o imposibilitate naturală, transformă o «informație» în contrariul ei. Dezinformarea, datorată neglijenței stilistice, e intolerabilă. Intervin astfel : ««peste noapte trei mii de romi fuseseră ucişi şi arşi în cuptoarele de la Auschwitz pe 2 august 1944.» Stimată Doamnă, Dacă vreți să fiți credibilă evitați să scrieți astfel de aberații. Trei mi de OAMENI uciși și arși în cuptoare într-o noapte??? Din cauza acestui gen de bizarerii se pune la îndoială totul. Dacă sunteți ziaristă, reciclați-vă. Redacția ACUM are interesul să citească ce publică. Dan Culcer» Schimbând brusc vorba, ca și cum am vorbi despre altceva decât despre o frază scălâmbă a Nataliei Ghilașcu, moderatorul, interpelat mai sus, intervine ca să susțină ceea ce eu nu contestasem acum. http://www.acum.tv/articol/65383/ « Alexandru Leibovici: (15-4-2013 la 16:57) @Dan Culcer Moderator ACUM (A.L.) Autoarea articolului nu participă la discuţii. Informaţia dată de dânsa se regăseşte aici: … during the final liquidation of the camp on the night of August 2–3, 1944 […] the remaining 2,897 Romani in the camp were sent to the gas chambers / “… la lichidarea finală a lagărului [lagărul romilor de la Auschwitz II-Birkenau] în noaptea de 2 spre 3 august 1944, 2.897 romi rămaşi au fost trimişi la camerele de gazare” cu următoarele referinţe: – Fredrik Barth (2005). One Discipline, Four Ways: British, German, French, and American Anthropology. P. 122. University Of Chicago Press. ISBN 0-226-03829-7; – Toby F. Sonneman. (2002). Shared Sorrows: A Gypsy Family Remembers the Holocaust. Pp.73–74. University Of Hertfordshire Press. ISBN 1-902806-10-7. Deci sunt aproape 3.000 de oameni gazaţi în acea noapte; citatul de mai sus nu specifică când au fost cremaţi. Nu am consultat referinţele. Obs.: Informaţia de mai sus nu este contestată pe pagina corespunzătoare de discuţii de pe Wikipedia. Aceeaşi informaţie se găseşte şi aici.» ACUM și AICI intervine banda. http://www.acum.tv/articol/65383/ CHARLIE:(16-4-2013 la 11:57) Ce are Culcer cu rromii? Nu prea îi iubeşte nici după moarte. A căzut singur în plasă. Cum stă el cu evreii (pardon jidanii in argot-ul lui)? Nici pă ăia nu-i înghite? Opinie solidară cu comentariul 1 1 Wanda Lucaciu:(16-4-2013 la 12:48) @Charlie, Persoane ca. Dan Culcer care neghează Holocaustul rromilor sunt nenumăraţi. [invențiile verbale și dezacordul sunt ale autoarei, sublinierile ale noastre. d.c.] Argumentul Dlui Culcer se referă la numărul de rromi omorâţi într-o noapte. Ce importanta are numarul? Si daca erau numai 1000 de rromi omorâţi într-o noapte, era mai uşor de crezut? Revista ACUM publică comentarii de felul Dlui Culcer, ca nu cumva să uităm că încă în ziua de astăzi mai există astfel de oameni care urăsc». / W. L. merge pe încredere. Eu nu. Ar fi trebuit să-l asigur pe Charlie că nu am nimic cu țiganii, nici cu romii, nici cu rrromii. Am ceva cu hoții, cu mincinoșii, cu escrocii, fie români, fie țigani, fie evrei, fie de sus (oameni politici), fie de jos (borfași și pungași de stradă sau metrou). Dar inși precum Charlie cred că doar evreii au dreptul să aibă opinii despre evrei, românii sau alte neamuri — mucles, fără aprobarea lor. Tot alde Charlie cred că a critica un evreu este un act de antisemitism, că solicitarea preciziei pe tema precum cea aici discutată este negaționism etc. Frecvența acestor modele de reacție fiind semnificativă, va trebui să ne punem întrebarea retorică dacă este vorba de o retorică a propagandei sau contra-propagandei, de un reflex mental sau de același instinct de bandă care i-a asmuțit pe cei doi cititori care reprezintă cenzura indirectă, ceea care altădată era glasul organizat al muncitorilor în Scânteia sau Pravda. Văzând că intervențiile o iau razna și devin agresive, revin, în pagina publicației gazdă, cu precizarea :«eu mă refeream, așa cum sunt sigur că ați înțeles, la redactarea neglijentă a frazei, din care reiese, pentru orice cunoscător al limbii române că ambele acțiuni au avut loc în aceiași noapte. Deci la probleme de ziaristică, nu de istorie. Ziarista trebuie să verifice informația din surse diverse pentru că, presupun, că logica dânsei nu este foarte diferită de a mea, fiind noi oameni. A scris totuși, reamintesc, această frază confuză : «peste noapte trei mii de romi fuseseră ucişi şi arşi în cuptoarele de la Auschwitz pe 2 august 1944» [Așa ceva nu e posibil oricât de filo-holocaustologi am fi!! d.c.] Ceea ce numiți dv. informații nu pot fi considerate ca atare. Copierea în buclă nu este informație. Wikipedia citează o sursă de antropologie dar nu știu dacă e legată de acest aspect. În majoritatea cazurilor sursele sunt mai precise. Date fiind informațiile istorice despre capacitatea camerelor de gazare de la Auschwitz II-Birkenau, chiar și gazarea acestei mulțimi de victime este cât se poate de improbabilă în termenii dați, adică într-o noapte. Dar încă o dată, ceea ce consider neglijență indubitabilă este modalitatea redactării și nu informația ca atare, pe care nu pot să o verific. Pentru cei care doresc să cerceteze subiectul, ofer un studiu în franceză despre camerele de gazare, care combate inclusiv revizionismul istoric. Din aceste studiu reiese că, la maximum capacității lor în 1942 camerele de gazare puteau ucide 1200 de oameni pe zi. Citez : «L’énorme processus de mise à mort atteignit son point culminant au printemps et à l’été 1944. Pendant cette période, on pouvait «traiter» 1200 juifs par jour arrivés de Hongrie.» Deci, chiar și în acest caz «informația» din nota de mai sus pare ciudată. http://www.phdn.org/archives/www.tacite.ch/doc/Histoire%20%28site%29/Recherches%20academiques/Travaux%20de%20maturite/6ChambresaGaz.pdf Subiectele de acest gen sunt totuși o treabă a istoricilor care au avut sau vor avea acces la arhive, de pildă la arhivele lagărului Auschwitz II-Birkenau care, după câte știu, există, probabil, inclusiv pentru perioada dată, [în arhivele de la Bad Arolsen sau în cele ex-sovietice] întrucât lagărul a fost eliberat în 1945 de ruși. Aici se află liste diverse. Un exemplu. http://www.its-arolsen.org/no_cache/en/archives/inventory-search/show-result/index.html?ushmm_iid=1-4456» Aștept să-mi apară precizarea și constat că nu apare. Mucles, e ordin de sus? http://www.acum.tv/articol/65383/ Mesajul meu difuza cunoștințe. Nu mă așteptam să fie blocat. Și totuși Al. Leibovici, moderatorul, a avut prostul gust de a mă cenzura. Am mai scris-o, Internetul nu mai poate fi cenzurat. Este suficient să fac o legătură către mesajul Nataliei Ghilașcu din ACUM.TV precum și spre original. Relația pentru orice cititor onest va fi posibilă. Trage concluzia fiecare, cum îl ține brăcinarul mental. De aceea scriam la început că e vorba de o bandă de mahala, de ghetto. Dau și fug, se ascund în pivniță, în pod crezând că nimeni nu-i vede. Internetul nu e doar necenzurabil, ci și transparent. Nimeni nu se poate ascunde. + Sursa http://jurnalulunuivulcanolog.blogspot.ro/2013/04/unii-cititori-s-i-unii-redactori-ai.html
Pentru conformitate,
Titus Filipas

PERPETUUM MOBILE şi „eroarea germană”

Poate că ar trebui mai curând să vorbesc eu despre „eresul german” (ERÉS, eresuri, după DEX înseamnă concepție falsă, prejudecată, eroare, minciună.) decât despre „eroarea germană”. Şi zic eu în primul rând aici despre o situaţie prezentă în secolul XVIII (Epoca Luminilor, Aufklärung). Atunci, fără să recurgă într-un mod expres la formularea unui enunţ pentru ceea ce în prezent se cheamă Primul Principiu al Termodinamicii, Academia franceză a decis să respingă din start toate proiectele de PERPETUUM MOBILE. Criteriul considerat, şi aceasta pe bună dreptate, ca fiind absolut infailibil pentru această respingere, se baza pe „eresul central” al proiectelor, anume prezenţa, în diverse cantităţi, a sferelor ce se rostogolesc pe planuri înclinate. Repet, respingerea aceasta era o dovadă de claritate iluministă franceză. Şi întrucât unele dintre aceste proiecte veneau din Germania, s-a convenit, iar aceasta mai mult ori mai puţin explicitat, să se vorbească despre „eresul german” ori despre „eroarea germană”. Eu aş zice chiar mult mai mult. Anume că acest „eres german” manifestat prin credinţa fermă în posibilitatea unui PERPETUUM MOBILE de speţa întâi a condus la declanşarea celor două războaie mondiale din secolul XX. Dar n-aş susţine şi faptul că doamna Angela Merkel se află cramponată acum exact într-un asemenea eres. Cuvânul „exact” fără îndoială că este aici esenţial. Doamna Angela Merkel se află prinsă cu fervoare germană, atâta câtă este posibilă, într-un proiect de PERPETUUM MOBILE. Însă acesta, aş sublinia, nu este de speţa întâia, ci de speţa a doua. Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2013/04/24/despre-coabitarea-politica-iii/#comment-182090
Titus Filipas

Ştiinţa forţei de muncă (work-force science)

Asistăm acum la naşterea unor noi industrii şi pieţe http://www.nytimes.com/2013/04/21/technology/big-data-trying-to-build-better-workers.html?hpw&_r=0 . De exemplu la convergenţa, poate nu chiar neaşteptată, între psihologie şi prelucrarea numerică folosită în BIG DATA. Reamintesc, Big Data se referă la cantităţi uriaşe de informaţie din IT, informaţie care nu poate fi prelucrată cu metodologiile clasice folosite pentru bazele de date. Ca să dau un exemplu de firmă aflată acum în ascensiune pe această nouă piaţă şi industrie, să citez un start-up din Silicon Valley, pe nume Knack. Psihologii şi specialiştii în prelucrarea BIG DATA de la firma Knack folosesc jocurile pe computer şi măsurătorile permanente pentru a testa inteligenţa emoţională, abilităţile cognitive, memoria de lucru şi propensiunea pentru asumarea de riscuri a resursei umane. Se conturează un domeniu de cunoaştere nou, denumit ştiinţa forţei de muncă (work-force science). Se constată că istoria de lucru a unei persoane nu este un prea bun predictor pentru rezultatele sale viitoare. Directorul Centrului pentru Digital Business al Şcolii de Management de la M.I.T., Erik Brynjolfsson, spune : “Inima ştiinţei este măsurătoarea […] Constatăm acum o revoluţie în arta măsurării, şi aceasta va revoluţiona economia organizaţională şi a personalului folosit în economie.” . Pe această linie industrială, în decembrie 2012 compania I.B.M. a achiziţionat contra sumei de 1,3 miliarde dolari firma Kenexa, specializată în recrutarea, angajarea şi pregătirea personalului. Se pare că decidenţii de la I.B.M. au fost mai cu seamă atraşi de prezenţa la Kenexa a unui corpus profesional format din peste o sută de psihologi şi de cercetători în psihologie industrială. Performanţele lui Kenexa sunt impresionante. Firma aceasta supraveghează şi evaluează anual 40 de milioane de cereri de locuri de muncă. De la muncitori, până la manageri. Cu plăcere, şi amicilor mei de blogul http://nastase.wordpress.com/2013/04/24/despre-coabitarea-politica-iii
Titus Filipas

Editorul de la Humanitas

Citesc aici http://www.romanialibera.ro/cultura/carte/cartea-celor-trei-religii-monoteiste-299843.html cum “editura Humanitas vă propune o revizitare a Cărţii”. Este de fapt propagandă abia camuflată pentru culturnicii Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu. Am plasat pe forum RL comentariul : +Să nu uităm “băltirea de potenţial” prin care a trecut cultura română în “epoca Traian Băsescu” ; ea era născută politiceşte din “epoca Elena Ceauşescu”. Sigur, nume de culturnici elitişti reliefate în toată această perioadă care începea înainte de luna decembrie 1989 sunt, din păcate, multe. Am să evidenţiez performanţele lor pseudo-culturale cu un termen inventat de poetul – matematician Ion Barbu / Dan Barbilian, termen pe care filosoful scriitor de o delicateţe stilistică deosebită, Adrian Rogoz, mă invita, aproape că mă forţa!, să-l evit : “pulofonii”! Editorul de la Humanitas, ideologul securist-comunist Gabriel Liiceanu, a dovedit nesimţirea infinită de a o forţa pe doamna Marie-France Ionesco să valideze “pulofoniile” sale !+ Au urmat o droaie de jigniri, fără drept la replică. Pe care o plasez aici : +„ideologia cărţilor cochon” / Theophile Gautier influenţase ‚Junimea’ şi cultura română prin ideologia ‚artei pentru artă’, şi prin „ideologia cărţilor cochon” (vezi Ion Creangă şi Mihai Eminescu, vezi Luca Piţu şi „douămiiştii”). Intelectualii aceia estetizanţi, bine şcoliţi, de la Junimea, când frunzăreau cărţile cochon ale lui Theophile Gautier, unde textul într-o franceză pură şi civilizată, analizând politica internă a Franţei timpului, era însoţit pe liziera paginii de un limbaj figurativ înlocuind expletivele, exclamau nedumeriţi şi expletiv: „Ce-are sula cu prefectura!?”. Este, aceasta, o ipoteză privind originea întrebării. Altă ipoteză ar fi aceea că elita administrativă din România celei de a doua jumătăţi a secolului XIX, elită din care făceau parte şi prefecţii, punea aceeaşi întrebare privind cărţile lui Theophile Gautier. Este deci foarte probabil ca retorica întrebării „Ce-are sula cu prefectura?” să fi fost inventată de un prefect junimist în contextul strict al unei etici utilitariene (benthamiene). Unii dintre intelectualii pur sânge de la Junimea ştiau că filosoful Jeremy Bentham vizitase Iaşii în iarna 1785-86. Oricum, trebuie reamintit şi acest fapt istoric alături de o dihotomie junimistă în interpretarea cărţilor lui Theophile Gautier. Totodată, subliniem, textul cărţilor cochon scrise şi publicate de Theophile Gautier nu era deloc vulgar. Ion Creangă scrie „Povestea poveştilor” (http://www.gandul.info/magazin/povestea-povestilor-capodopera-erotica-a-lui-creanga-in-editie-trilingva-275103), jumătate cochon jumătate Mutinus, pur şi simplu pentru că nu ştia franţuzeşte ! Principiul junimist „Artă pentru artă” fusese împrumutat din prefaţa cărţii ‚Mademoiselle de Maupin’ a lui Theophile Gautier. Graficianul Aubrey Beardsley (1872 – 1898), cel mai controversat, mai decadent, mai estetizant şi totodată cel mai puţin recomandabil dintre artiştii stilului Art Nouveau, ilustrase cartea ‚Mademoiselle de Maupin’ (Six Drawings Illustrating Theophile Gautier’s Romance Mademoiselle de Maupin by Aubrey Beardsley published by Leonard Smithers and Co., London, 1898). Şi limbajul figurativ al cărţilor cochon ale lui Theophile Gautier va fi imitat de graficianul englez Aubrey Beardsley, bun prieten cu Oscar Wilde (1854-1900) fără să fie el însuşi homosexual, pentru a ilustra scenele falice din piesa antică Lysistrata, compusă de grecul Aristofan. Aubrey Beardsley executase şi o serie de 17 ilustraţii pentru scene din Salomeea, piesa lui Oscar Wilde în versiunea franceză. După 1989, teoreticianul culturii Radu Ţeposu (1954-1999) începea să publice desenele lui Aubrey Beardsley în revista Cuvântul. În perioada degradării intelectuale forţată de comuniştii internaţionalişti din România, arii din opereta Lisistrata erau repetate cu o insistenţă absolut anormală de radiodifuziunea română. Tot pe atunci, desenele lui Aubrey Beardsley (de exemplu ‚Flosshilde’ şi ‚Trandafirul din Lima’) erau sursă de inspiraţie pentru ilustraţiile cărţilor erotice destinate copiilor, în care proletarul câştigă dragostea Cosânzenei, nu Prinţul.+ Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2013/04/24/despre-coabitarea-politica-iii/
Titus Filipas