Archive for Decembrie 2009

Aurel Cojan, filorus emigrat în Vest

Decembrie 28, 2009

Despre pictorul Aurel Cojan, aflam de pe blogul Adrian Năstase http://nastase.wordpress.com/2009/12/26/aurel-cojan/ .  Este postat pe firul de blog şi un interviu cu Aurel Cojan, interviu realizat de Ruxandra Garofeanu : +R.G. – Domnule Cojan, sunteti artist pana-n maduva oaselor, cum se zice. / A.C. – Dupa mine artistul nu are voie sa pacaleasca. /  R.G. – Ati mers pe drumul ales, n-ati tinut cont de nimic, nici de tara, nici de familie, nici de copii, nici de prieteni… / A.C. – Nu. /  R.G. – Cand ati plecat, prin 1969 sau ’70, Ileana Cojan si copilul au ramas în Romania. / A.C. – Ati cunoscut-o? /  R.G. – Da, ca pictorita, i-am vazut o expozitie – Eu nu va judec. Fiecare om are o singura viata. Dar…  / A.C. – Te simpatizez foarte mult (ne vedeam prima data). / R.G. – Am avut si eu un trecut dureros, dar nu urasc pe toti comunistii, asa, în bloc, iar povestea cu arta e ceva mai speciala, e o nebunie pe care ti-o asumi singur. Ati lasat multe lucrari in tara, cand ati plecat. / A.C. – Mi le-au furat!  / R.G. – Am vazut cu zecile la Dl. Becherschi, care a murit, mi se pare. Sotia traieste insa. / A.C. – Traiesc si ginerele si nevasta lui. / R.G. – Vi le-ati revendicat? / A.C. – Pai n-am cui. Toată lumea zice ca daca ceri, degeaba ceri. Eu am o hartie de la el prin care recunoaste ca sunt ale mele. / R.G. – Sa va intreb altceva. Patruzeci de ani cati ati stat departe v-au fost benefici? /   A.C. – Aici imi place foarte mult. / R.G. – Se simte. / A.C. – Afara de zilele cand nu-mi mai place. Am o pensie mica, doua mii si ceva. Vand ceva tablouri. Ani de zile in urma am vandut cate un desen, cate o guasa unui galerist care nu mai traieste. Sunt deja 25 de ani de atunci. M-a   dus Chiropol la el, nu stiu daca-l cunoasteti. I-am aratat mapa… “Da, sigur, foarte interesante dar ce sa fac cu ele?” (râde) Cu cateva zile inainte, vreo 5, fusesem la alta galerie si cand i-am aratat ce faceam patronului s-a dus in alta incapere şi a venit cu un CEC. Mi-a oprit doua lucrări contra 600 de franci. Doua sau trei – Apoi, cum va spuneam, m-am dus la astalalt pentru ca ma tot chema si nu voiam sa par ingamfat. “Dar eu ce sa fac cu ele?” – imi spune.  Daca-i dadusem aluilalt nu ma las pana nu-i dau si astuia, îmi ziceam. (râde). “Eu le vand foarte ieftin! Cu cat? 130 bucata”. A luat imediat trei. De atunci, timp de 30 de ani, mi-a ramas client. In fiecare saptamana ma duceam sa-i arat fie o acuarela, fie o guasa… Inca nu faceam uleiuri pentru ca aveam viata vraiste. Astea sunt povestile mele de inceput. / R.G. – Acum s-a mai ordonat? Unde lucrati? / A.C. – Am 2-3 camere sus si baia, bucataria jos. Dar e o dezordine imposibila. Trebuie sa fac ceva! Repet… si de atunci mi-a ramas client (galeristul). El a vandut mai departe prin Paris si eu am ajuns oarecum cunoscut datorita lui. /  R.G. – Sunteţi constient de valoarea dumneavoastra. / A.C. – Hm!? (râde). Ei uite ca ei s-au convins mai repede decat mine. / R.G. – Deci dvs. nu sunteti convins de valoarea lucrarilor pe care le faceti? / A.C. – Nu. Nici la Bucuresti, nici aici. L-am intrebat odata pe unul: “Iti dai   seama ca poti fi un ratat?” El mi-a raspuns: “Nu.” Dupa ani de zile ma intreb si eu acuma: “Nu cumva sunt un ratat?” Raspunsul vine de la mine: “Eu nu sunt ratat”. / R.G. – Trebuie să aveti momente de indoiala. /A.C. – Am avut. / R.G. – Si trebuie sa aveti si momente de satisfactie. /   A.C. – Am avut foarte multe satisfactii. La Paris chiar mai multe decat la Bucuresti. Acolo n-am avut. / R.G. – Nu va inselati? / A.C. – Nu. Partidul (comunist) hotara daca avem talent sau nu. (râde) /  R.G. – V-a agresat acest partid? / A.C. – Eu am conlucrat cu ei, cu comunistii. / R.G. – In ce sens? / A.C. – Pentru binele poporului. / R.G. – Exagerati. / A.C. – Ba nu. /  R.G. Dar au fost ingrozitori! / A.C. – Aici, in Franţa, sunt. Aici e un joc al individualismului dus pana la   extrem. Mi-a spus cineva ca toată lumea de aici e nebuna. Un popor de nebuni. Si Mitterrand era nebun. Mai poti sa zici ceva? / R.G. – Sa revenim la arta. V-ar fi placut sa schimbati rolurile? Sa deveniti  dv. galerist? /  A.C. – As fi fost capabil sa vand antichitati. Mi-ar fi placut mai mult decat sa vand picturi. / R.G. – Stiu ca va pricepeti la mobila veche, la obiecte de arta decorativa… / A.C. – Trebuia sa traiesc din ceva pentru ca nimeni nu mi-a dat de pomana. /   R.G. – Aţi fost paznic la Muzeul Cluny. / A.C. – Oribil. Stateam de la 7 dimineata pana la 7 seara asa… (isi incruciseaza bratele pe piept) ca sa pazesc niste comori pe care nimeni nu venea sa le fure. Dar trebuia sa stau acolo. Nici nu aveam voie sa vorbesc cu lumea despre exponate. /   R.G. – Pe Florin Dragu l-ati cunoscut? Era un mare fotograf devenit celebru prin cartea: “Les rois retrouvés”, inchinata capetelor de regi, gasite la Louvre şi expuse la Cluny. / A.C. – Nu, dar eu înteleg de ce a venit aici. Multi s-au stabilit la Paris pentru ca se considerau ratati la Bucureşti, ratare ce a continuat si aici. / R.G. – Dvs. de ce aţi ales Parisul? Pentru viata artistica intensa? /   A.C. – De ce? Pentru ca m-a adus avionul aici. / R.G. – In privinta banilor ati avut atat cat sa traiti decent. / A.C. – Dar eu n-am trait decent. Am cheltuit brambura banii. Pentru ca asta  mi-e felul. N-am omorat pe nimeni, dar cand am avut bani i-am cheltuit. / R.G. – Sunteti un boem?  /   A.C. – Si ce are a face? /  R.G. – N-am spus ca sunteti un criminal. /  A.C. – Nu, dar pe aici o spun multi. / R.G. – A fi boem nu inseamna a fi criminal. / A.C. – A fi boem inseamna sa suporti crimele altora pe capul tau. / R.G. – Si sa fii indigest pentru multi oameni care se conformeaza unei morale publice, unui mod cazon de viata. / A.C. – Aici e mai cazon decat la comunisti. In Romania era o mare smecherie sa te dai drept altul decat în realitate. Si scapai! Aici nu se poate. Toata lumea te tradeaza, te paraste: “Asta a mintit ieri!”, “Asta a furat ieri doi franci”. / R.G. – Deci nu mai e nevoie de politisti. / A.C. – Toata lumea respecta ordinea impusa de stat. La Bucuresti, multi aveau propria lor ordine contra perceptelor comuniste. Se fofilau, ca sa zic aşa. /  R.G. – Sunteţi un foarte bun cozeur. / A.C. – Daca stiu ca sunt inregistrat nu-s in stare sa scot o vorbă. Daca-mi furati vorbele fara sa stiu atunci poate iese ceva. / R.G. – N-ati vrea sa revedeti Romania? / A.C. – Ba da sau… Eu nu stiu cum e acolo. / R.G. – Nu e mai rau decat aici. Nu e mai bine decat aici. / A.C. (ofteaza adanc) – Pai, sa vin în Romania? As dori foarte mult si n-am   forta. Aici… / R.G. – Aici sunteti un venetic… / A.C. – Stiu, nu ma suporta francezii. /  R.G. – Mereu ati fost negativist. / A.C. – Nu, nu, nu… (râde si bea o gura de vin). Cine-i sefa de la Muzeul de Arta? Cum o cheama? Uit tot timpul. / R.G. – Roxana Teodorescu. / A.C. – Asa! Acum vreo 10-20 de ani a zis: “Gata, ma are si-mi face o expozitie.” Dupa 7 ani mi-a trimis vorba prin cineva, sa-mi spuna delicat ca: “Nu se mai face!” (râde) Mi-a trimis o scrisoare foarte draguta la Margaron, actualul meu galerist. /R.G. – Folosea lucrarile dvs. din tara? / A.C. – Pai, numai desene am 1000 la Bucuresti. / R.G. – Fix – o mie! / A.C. – Atatea am strans de pe la 13 ani.  /  R.G. – Unde v-ati nascut? / A.C. – De ce? / R.G. – Asa… / A.C. – La Beceni, judetul Buzau. Toti ma intreaba: “Vrei sa traiesti aicea? Arata-mi actul de nastere!”  / R.G. – Sunteţi buzoian. / A.C. – Nu, tata era inginer petrolist acolo, in 1914, cand m-am nascut eu. / R.G. – Apartineti micii burghezii. / A.C. – Da, si? N-am de ce sa ma rusinez (râde) cu toate ca am convingeri  comuniste din nastere. / R.G. – Aveti convingeri de stanga? / A.C. – Da! Ma razbun acum, la adanci batraneti! (râde) Cand rusii au luat Basarabia eu am vrut sa fug acolo. N-am stiut pe unde se face fuga asta. Perahim (Jules) a stiut-o! /  R.G. – Sa ne intoarcem. La 13 ani desenati. / A.C. – Incepusem mai demult dar alea… / R.G. – Ati pastrat doar de la 13-14 ani incoace. / A.C. – Da. Pana la 13 ani ma cazneam sa fac un pom cum e el în realitate, adica frunza de frunza (râde). Un soi de arta naiva. Apoi am vazut o carte, ,,Apollo” (de Solomon Reinach, Hachette, Paris, 1922, n.n. R.G.), cu reproduceri dupa sculpturi clasice, très, très anciennes… si-am ramas mut. Dupa o saptamana, doua sau dupa niste luni am vazut 2 fotografii dupa lucrari de Luchian, intr-un Almanah. Cele mai proaste fotografii! Dar erau Luchian. Am mai vazut 2 clisee dupa Matisse şi Picasso. Mai era si un desen de Pallady si intr-o zi, deci de dimineata pana seara, am devenit modernist. (râde) De asta n-am mai scapat. Ala sunt de la 13 ani, cand am vazut pozele, si pana azi. / R.G. – Ce a zis tatal cand v-a descoperit talentul?  /  A.C. – S-a amuzat teribil. / R.G. – N-a fost disperat?  / A.C. – Nu, dar a murit repede, saracul. /  R.G. – Si mama? /  A.C. – A murit la 82 de ani. /  R.G. – Ati lasat-o în tara. / A.C. – Am lasat pe toata lumea. /  R.G. – In ce luna v-ati nascut? / A.C. – (se gandeste o vreme)… martie, trois mars. A fost fantastica viata mea   la Paris. Acolo (in Romania) eram plictisit de tot. Aici am sarit dincolo de cal asa… ca un nebun. / R.G. – Şi asta a fost bine, nu? / A.C. – Inca e. / R.G. – Ati reusit sa va dati adevarata dimensiune. Pentru asta ar trebui sa fiti fericit. Putini au parte de asta. / A.C. – Pe Rue de Seine, pe Rue Mazarin toti ma stiu. Le place ce fac. Pe acolo mi-am facut veacul. / R.G. – Acum v-ati stabilit la Galeria domnului Alain Margaron. Ce este de meserie? / A.C. – Bogatas. Lucra in banci. M-a descoperit la Galeria unde am debutat si al carei patron a fost corect cu mine ani de zile dupa ce-mi achizitiona un desen sau o acuarela cu maximum 300 de franci (v-am mai spus) si o revindea cu 3000”. Iar mie-mi spunea: “M-ai furat de bani!” (râde). Cica eu l-am furat! Sunt nebuni! / R.G. – Ati avut si disperari? / A.C. – Tot timpul. Nu stiu daca voi mai reusi sa traiesc sau voi muri de foame… aici… / R.G. – Disperarea a fost numai din lipsa de bani? / A.C. – Dar din ce alt motiv? Exista altul? (râde) / R.G. – Disperari existentiale… / A.C. – N-am avut asa ceva. Nici în tara si nici la Paris. / R.G. – A meritat Parisul… / A.C. – Absolut! O experienta unica. N-am sa regret niciodată. Desi nu stiu daca n-am sa ma inec. / R.G. – In ce? / A.C. – In mizerie. / R.G. – Toti avem un final. / A.C. – Mai cu seama eu care am 89 de ani. (Interviul a fost luat în 2002.)  Finalul poate veni in 2 zile. /  R.G. – Veti pleca cu multumirea ca n-ati trecut prin viata fara sa lasati nimic. / A.C. – Ce-i aia victorie? Ça n’existe pas. /  R.G. – Traseul vietii nu va apartine? A.C. – Din pacate, mi s-a parut ca e cum am vrut eu si a fost cum a vrut el. Fatalitatea asta! (arata în sus) / R.G. – Dintre fostii colegi de care va aduceti aminte? / A.C. – De toată lumea. / R.G. – Cine va e mai aproape dintre ei? /A.C. – Nici unul. /  R.G. – N-ati simtit nevoia sa comunicati cu nimeni? /A.C. – Ba da, cu romanii de aici, de la Paris. /R.G. – Si ati comunicat?  / A.C. – Nu, ca nu se poate. Astia sunt cu crestinismul si eu nu stiu ce-i aia. /  R.G. – V-au atras femeile? /A.C. – M-au atras si astea. Pana la urma nu e interzis. Si sexualitatea e o chestie. / R.G. – Pentru unii esentiala. / A.C. – Pentru toata lumea cred. Ma refer la barbati. Nu stiu cum e cu femeile. Dar n-am sa dau acuma socoteala! (râde) / R.G. – O sa dati, dar nu mie. /  A.C. – Tot lui Dumnezeu? Si asta? / R.G. – Ati avut multe expozitii la Paris? / A.C. – Tot timpul. / R.G. – Dar mici. / A.C. – Altceva n-am. In Romania am deschis mai multe personale. In 1967 cand cu colocviul Brancuşi mi-au dat Dalles-ul. Si intr-o sedinta de la Uniunea Artistilor Plastici s-a vorbit numai despre expozitia mea. E marele meu triumf. S-a vorbit despre mine si nu despre comemoratul Brancusi (10 ani de la moartea lui Brancusi). / R.G. – Din ce traiati în Romania? /  A.C. – Noi? Pana la 35 de ani m-a tinut familia pentru ca nu vindeam mare lucru. /   R.G. – Va reprosati ceva? / A.C. – Nu. Mie mi s-a luat tot de catre toate regimurile politice. Comunistii   pana si sufletul mi l-au luat si ce mi-a mai ramas imi vor lua astia, de aici. / R.G. – Ati crezut in Dumnezeu? /A.C. – Nu. Daca ar exista s-ar simti. Daca ar fi si ar auzi ca nu cred in el m-ar sanctiona cumva. /R.G. – Nu credeti ca ati fost sanctionat? /  A.C. – Ei bine, suport consecintele. (râde) /  R.G. – Ati indraznit cam mult cu orgoliul dvs. / A.C. – Stimata doamna, eu sunt un mare revoltat, un revolutionar. Rastorn totul daca pot. Daca nu, ma uit stramb (face o grimasa si râde).+

Este interesant că Jules Perahim a fugit în anul 1940 în URSS, când Stalin a ocupat Basarabia. Iată un alogen care s-a bucurat imediat şi din plin de consecinţele pactului Ribbentrop-Molotov! Dar presupun că până atunci a mâncat pâine românească albă. În Wikipedia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Jules_Perahim ) se scrie numai foarte edulcorat despre felul cum Jules Perahim a trădat România la greu şi a fugit în URSS : +Călătoreşte mult şi, în 1938, îl întâlneşte la Praga pe artistul John Heartfield (membru al partidului comunist german), devine comunist şi din acest motiv, cât şi din pricina originii sale evreieşti, care îl pune în pericol în teritoriile intrate sub control naţional-socialist sau fascist, în 1940 se refugiază în URSS. La Moscova, devine un membru al conducerii partidului comunist român, însărcinat cu educaţia şi cultura pe lângă Ana Pauker. În 1944 se întoarce în ţară împreună cu aceasta şi ca profesor de scenografie şi tehnica artelor grafice la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti între 1948 – 1956 adoptă şi promovează, conform dictatului regimului, în cercurile artistice realismul socialist. În 1956 – 1964 conduce revista „Arta plastică”, ocupându-se în acest timp exclusiv de artele aplicate (decor, decoraţii, ilustraţii de carte, ceramică etc). Din anii şaizeci revine la pictura propriu zisă, iar în cele din urmă renunţă la realismul socialist şi se stabileşte în Franţa în 1969, unde revine la suprarealism.+

Cumva rezultă că Aurel Cojan a plecat din România în anul 1969, odată cu Jules Perahim. Numai că el nu s-a bucurat în Franţa de un destin de glorie ca  şi Jules Perahim.

În fine, România din cea de a doua decadă a anilor 1960 era ţara tuturor speranţelor. În perioada anilor 1960, de o relativă deschidere culturală, partidul comuniştilor români, PMR/PCR, se găsea în relaţii excelente cu PCF, partidul comuniştilor francezi. Liderii PCF constituiau ceea ce se cheamă pe franţuzeşte ‘La Gauche caviar’. Este evident că la cantinele CC al PCR, precum şi la Uniunea Scriitorilor, se servea tot caviar. Pentru clasa muncitoare, PCR oferea franzela proaspătă şi salata tarama, de altminteri de o calitate absolut  excelentă, nu te făcea să regreţi caviarul. Aşa că se poate vorbi realmente despre  ‘comunismul tarama’ servit poporului din România anilor 1960.

Titus Filipas

Anunțuri

Cizmarul şi Financiarul

Decembrie 25, 2009

Se ştie  că dictatorul (Cizmarul) Nicolae Ceauşescu convoacă mitingul  din 21 decembrie 1989, minuţios organizat de ramura trădătoare de ţară a securităţii pentru a stârni panică în mulţime, –citeşte şi textul revelator al lui Horia Alexandrescu, publicat în ziarul « Cronica Română » –,  la sfatul expres al lui Gogu Rădulescu. De altminteri cunoscutul trădător de România controla şi securiştii Cabinetului 2 care au ordonat masacrul de la Timişoara, care au coordonat transportarea cadavrelor la incineratorul din Bucureşti. Există toate datele să credem că securiştii Cabinetului 2 au coordonat şi iluzoria manifestaţie anti-comunistă din Piaţa Universităţii în anul 1990. Să mai amintesc că poetul Nicolae Labiş, Dumnezeu să-l odihnească!, murea într-o noapte a lunii dechemvrie, în noaptea de 22 decembrie 1956. „Teroriştii revoluţiei române” începeau să ucidă oameni nevinovaţi în noaptea lui 22 decembrie 1989. Avem astfel o iterabilitate sinistră pe 22 decembrie.  Dar ziua de 25 decembrie marchează pentru creştini un nou început. Soţii Nicolae şi Elena  Ceauşescu au  fost împuşcaţi în ziua Crăciunului din 1989. În acord cu legile lui Solon ei au devenit „morţii din cetatea noastră” despre care trebuie să vorbim „numai de bine”.  Începând cu anul 1971, Cizmarul Nicolae Ceauşescu a fost mereu în conflict cu Financiarul. Cizmarul a fost ucis, trăiască Financiarul! Căruia, iată, România îi este datoare acum 100 miliarde euroi. Începând de la 1 ianuarie 2010, România este datoare să plătească 1 miliard de euroi pe lună, fără vreo certitudine de ştergere a datoriei ! Întrucât  nu cei bogaţi plătesc, chiar mă preocupă problema aceasta. Cizmarul Nicolae Ceauşescu a fost nevoit să preia conducerea ţării într-un cadru exogen, în condiţii impuse din exterior privind funcţionarea economiei României. În interior, acest cadru exogen a fost implementat, cu deosebită cruzime, de către alogeno-cominternişti, securistul Ion Mihai Pacepa fiind unul din ei. În ceea ce priveşte condiţiile anului 1971 pentru România, mincinosul Raport Tismăneanu (« cămaşă de forţă » impusă gândirii românilor)  dă vina pe relaţiile speciale dintre preşedintele Nicolae Ceauşescu şi preşedintele Kim Ir Sen, « uitând »  relaţiile speciale dintre preşedintele Nicolae Ceauşescu şi preşedintele Richard Nixon. Din acel an 1971, America nu îşi mai acoperă dolarul cu aur, şi începe să acorde cu generozitate, –prin mijlocirea Băncii Mondiale–, hârtie verde proaspăt tipărită, « naţiunilor prietene ». România era una din ele. Cizmarul Nicolae Ceauşescu, fiu de ţăran, se găsea într-o veritabilă tragedie antică. României comuniste îi fusese impus cadrul exogen drept Realitate ! Iar în calitatea lui de lider al României, Cizmarul Nicolae Ceauşescu nu putea acţiona decât în cadrul exogen pentru a dirija dezvoltarea României, creşterea economică a României. În discuţiile mele cu « Mielul Turbat », vorbesc de personajul real ce a servit ca model inspiraţional dramaturgiei lui Aurel Baranga, aflam că existau totuşi economişti şi finanţişti în România, copii de ţărani români cu mintea iute, care aveau proiecte de creştere endogenă.  « Mielul Turbat » făcuse Academia Comercială şi Dreptul în aceeaşi perioadă cu studenţia lui Manea Mănescu. Acesta era tip mediocru, dar aflase că « Mielul Turbat » beneficia de două burse, de la fiecare facultate, şi l-a reclamat. De la acelaşi personaj real pe care voi continua să îl numesc « Mielul Turbat », şi care făcea parte din familia mea extinsă de  basarabeni soroceni, –familie pe care tatăl lui Vladimir Tismăneanu  s-a străduit să o ucidă în Gulagul din 1940-1941–,  am aflat prima oară, în anii liceului, despre liniile formale de cauzalitate introduse de John Stuart Mill în discurs, particularizat la discursul economic. Motiv din care analizez cu mare grijă liniile de cauzalitate pentru economia românească în anul 1971. De ce se-nspăimântă unii de grija pe care o manifestă românii pentru problema înţelegerii propriei lor istorii în general, şi a istoriei lor economice în particular ? Vladimir Tismăneanu îi tratează pe români, pe românii care păstrează în poveştile din familie amintiri autentice dinaintea anului 1800,  amintiri ale suferinţelor care începeau cu pacea de la Kuciuk Kainargi, ca pe nişte aborigeni tasmanieni destinaţi să dispară ! Vladimir Tismăneanu dă vina pe Kim  Ir Sen pentru tragedia României care începea la anul 1971. În realitate, Cizmarul Nicolae Ceauşescu era nevoit să acţioneze în cadrul exogen pentru România şi să impulsioneze economia românească după modelul de creştere Solow.  Voi continua aceste analize economice, în măsura în care mi se va permite le voi publica pe acest blog pentru România (http://nastase.wordpress.com/2009/12/23/aya-la-multi-ani/  ). Data viitoare voi schiţa proiecte de creştere endogenă pentru România în cadrul  capitalismului Web 3.0. Susţin că românii autohtoni trebuie să manifeste mare grijă pentru România ! Din fericire  pentru noi, Limba Română se găseşte acum la stadiul dell’arte! Subliniez, în acest capitalism Web 3.0, produsul industriilor noi cuprinde un Concept, incorporează o Metodă, mai mult, produsul incorporează Informaţie, fiind chiar vector de informaţie precum Cuvântul, şi în mod necesar şi evident, produsul industrial are o Utilitate şi are o Calitate. Culturnicii de elită de la GDS, SAR, ICR şi ISP, –toţi în mod clar pro-Traian Băsescu, “preşedintele jucător” care le dă tainul–,  au acţionat în mod constant, pe linia trasată de Silviu Brucan şi George Soros, împotriva Conceptului, Metodei, Informaţiei, Utilităţii şi Calităţii Cuvântului  pentru România.

Titus Filipas

Mişcarea de rezistenţă naţională non-violentă

Decembrie 23, 2009

@ Adrian Năstase (http://nastase.wordpress.com/2009/12/21/antena-3-ora-20-10-3/  ) Cred că mogulii se află mai mult în conivenţă cu Traian Băsescu, decât cu PSD-ul. Aţi pierdut alegerile din 2004, în primul rând datorită unor moguli. Acum, Mircea Geoană a fost învelit în foi de viţă de mogulul SOV. A exprima în public disocieri faţă de moguli nu-i neapărat atitudine Hugo Chavez. Cred că „poporul PSD” aşteaptă aşa ceva, chiar şi eu, care sînt naţional-ţărănist şi n-am făcut vreodată parte din „poporul PSD”, nu spun aceasta cu condescendenţă, ci cu mândrie. Asocierea cu Dan Voiculescu  şi pseudo-Partidul Conservator  cred că a fost cea mai nefericită „alegere de valoare” pe care aţi făcut-o. Faptul că aţi pierdut dumneavoastră nu-i mare lucru, dar a pierdut cam întregul  „popor PSD”, oameni cu bun simţ şi săraci, săraci tocmai pentru că posedă foarte mult bun simţ. Acum sînteţi rostuit fie ca „arogant”, fie drept cel mai autentic om politic român de după 1989. Eticheta de „arogant” nu trebuie să vă preocupe, aveţi toate datele de familie să fiţi arogant pe „bune”!  Dar, iertaţi-mi „aroganţa”, cred că trebuie să aveţi o zi de reflecţie privind coordonatele schimbătoare ale auto-definirii ca om politic român. Apoi, recent, politica duplicitară a lui Dan Voiculescu  ne afectează negativ şi pe noi, bloggerii care am postat aici. Vezi dezbaterea nefericită despre “mişcarea de rezistenţă”, iniţiată de Jurnalul Naţional, unde comentariile sunt mai inteligente decât textul ziaristului:

1/”O noua incercare de a abate atentia de la adevaratii teroristi.. Pana-n 89 toti rezervistii erau mentinuti in evidenta operativa pe state de organizare ca sa fie convocati in caz de razboi.Toti rezervistii faceau pregatire in cadrul garzilor patriotice si in perioade de concentrari cu sau fara scoatere din productie. Un astfel de om nu putea sa ramana un lunetist extraordinar ca sa execute bietii oameni in mod selectiv sa-i impuste numai in cap si sa foloseasca de tunelele rezistentei, de casele (apartamentele) conspirative unde se depozitau arme si munitii, Sesizati ca au fost impuscati selectiv amarati, iar locurile sunt special alese ca sa sperie populatia dar sa i se dea si aspectul de eroi cazuti in revolutie. Incepand din aprilie 89 zilnic au intrat din fosta URSS, zeci de autocare cu tineri care mai intai se opreau la statuia lui Lenin faceau o fotografie de grup(de grupa terorista) inregistrandu-se astfel după care mergeau mai intai pe la ambasada URSS lipită de sediul PSD de azi (fosta proprietate Prodanoff stabiliti in Brazilia) după care plecau inlocurile unde le erau stabilita misiunea. In afara acestora, au fost grupe de luptatori in combinezoane negre, plasati pe traseele circulate de fostul dictator.”

2/”Am facut parte dintr-un detasament de cercetare in 1989. NU s-a pus problema si NU s-a colaborat cu dementii astia.”

3/”Asa-zisul manual secret al rezistentei se putea cumpara din librarii la vremea respectiva. Eu il am si acum in casa si l-am cumparat din libraria ”Lumina” de pe Dorobanti. La fel de liber se puteau gasi si alte carti de acelasi gen, carti care nu erau deloc manuale secrete ci doar lucrari de tip dizertatie ale unor ofiteri care terminau cursuri. Metoda se practica si acum: cite un general vrea titlul de doctor, face copy/paste (inainte existau negrisori) din lucrari deja publicate, gaseste o editura si tipareste o carte pe care nu o cumpara nimeni, cauza pentru care devine bibliografie obligatorie pentru ofiteri mai tineri, ce vor urma aceleasi cursuri…cam asa se face ajunge ca structuri militare sa fie conduse de incompetenti..”

4/”Discuţii interminabile despre „revoluţie” şi terorism. Punctele de vedere sunt atât de diferite încât este imposibil să se tragă o concluzie. Cert este că a fost o mare diversiune desfăşurată pe baza preceptelor psihologiei maselor, în care foarte mulţi români au fost angrenaţi iar unii au devenit victime. Păcat de sângele vărsat şi de cei 20 de ani irosiţi, care au ruinat economic ţara şi a polarizat-o social. Din această situaţie nu se întrevăd şanse de ieşire. Se spune că cea mai bună practică este o teorie bună (maxima „There is nothing so practical as a good theory’ îi aparţine lui Kurt Lewin, n.n.). După „revoluţie” s-a încercat capitalismul dar acesta, cel puţin la noi, se pare că a eşuat. Se mai poate încerca socialismul ?”

Revin la falsa dezbatere din Jurnalul Naţional privind “mişcarea de rezistenţă”. Bine, se referă la situaţia de acum 20 de ani. Dar trimiterile subliminale sunt de fapt la situaţia de acum. Scrie în JN că din acea presupusă “mişcare de rezistenţă” alcătuită din terorişti, ar fi făcut parte şi ofiţeri din cercetarea militară în teren. Care ar fi primit nişte consemne ca să devină “terorişti la revoluţie”. Doctrina oficială de apărare, – sau doctrina Nicolae Ceauşescu–, se baza pe conceptul “Lupta întregului popor”.  Eu făcusem o şcoală de ofiţeri de infanterie (“copil al pământului”) de o calitate excepţională, şi eram chemat în fiecare an, inclusiv 1989, la o pregătire ca ofiţer din cercetarea militară pe teren. Niciodată nu ni s-a trasat acel consemn despre care vorbeşte aiuristic ziaristul de la JN. Dar vorbeşte  cu scop. Trasat de mogul (ştim cine), care serveşte zelos ţelurile lui Traian Băsescu. Bine, mogulul va câştiga enorm în cel de al doilea mandat Traian Băsescu. Eu am definit la un moment dat acest blog AN drept nucleul unei mişcări de rezistenţă naţională. Şi pe blogurile PNL, domnul Crin Antonescu este definit ca lider al mişcării de rezistenţă naţională. Iar articolul recent din JN atacă însăşi ideea de “mişcare de rezistenţă naţională”, asociind-o fals cu terorismul. Însă, repet, chiar dacă risc să fiu acuzat de “terorism intelectual”,  este nevoie de această “mişcare de rezistenţă naţională” non-violentă.

Titus Filipas

ROSIA MONTANA a fost pretul fotoliului prezidential?

Decembrie 21, 2009

Adriean Videanu a declarat ca Proiectul Rosia Montana trebuie sa înceapa cât mai curând posibil, cu actualul investitor, Gabriel Resources. “Vrem sa includem în Programul de Guvernare demararea cât mai rapida a proiectului Rosia Montana.“, a spus Adriean Videanu. Doi dintre cei mai iuti oameni de afaceri din SUA, George Soros si John Paulson, au interese majore in dezvoltarea proiectului minei de aur de la Rosia Montana. Noile autoritati de la Bucuresti le dau motive de optimism.. Intr-o zi din ianuarie 2008, potrivit ,,Wall Street Journal’’, John Paulson a luat masa cu un alt mare „rechin financiar” al lumii, George Soros. Cei doi detin actiuni la compania canadiana Gabriel Resources, principalul investitor in proiectul Rosia Montana Gold Corporation din Romania. Paulson detine direct, prin fondul sau de investitii „Paulson&Co”, iar Soros prin firma Newmont Mining, la care este actionar.

Titus Filipas

Ingineria financiară de tipul CDS suveran

Decembrie 19, 2009

Cred că trebuie să începem a ne face o idee exactă despre cât de gravă financiar este situaţia României de acum. Deci la sfârşitul primului mandat prezidenţial Traian Băsescu, –„preşedintele jucător”, aşa cum s-a caracterizat singur–, România are o datorie suverană grosso modo de 100 miliarde de euroi. Sincer să fiu, nu ştiu pe ce s-au cheltuit aceşti bani, şi am convingerea că şi dictatorul Nicolae Ceauşescu i-ar fi cheltuit mai eficient !  Aţi văzut cât de mult am pătimit doar pentru a restitui datoria aceea suverană de 12 miliarde dolari USA, contractată de Nicolae Ceauşescu de la World Bank. Este o iluzie să credem că România va putea plăti această nouă datorie suverană de 100 miliarde de euroi. Se va recurge la un mecanism de inginerie financiară folosit şi de Islanda, Irlanda sau Grecia. Acest mecanism se cheamă CDS suveran. În principiu, iniţial mecanismul de inginerie financiară CDS a fost folosit numai la nivel microeconomic, acum se foloseşte şi la nivel macroeconomic. CDS este acronimul de la Credit Default Swap. Este un “contract financiar de protecţie” care intră în categoria  foarte periculoasă a produselor financiare derivate. Ca „preşedinte jucător”, Traian Băsescu are acum obligaţia să vorbească în totală transparenţă românilor despre datoria suverană a ţării şi despre ingineria financiară de tipul CDS suveran pe care o patronează !

Titus Filipas

Categoria “bobo people”

Decembrie 18, 2009

Nu am pretins vreodată că fac parte din categoria “bobo people”, precum Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici (culturnici “de elită” la GDS). Nu uit ce  dubios intra GDS pe scena românească în 1990 : sprijinit  de bătr ânul  bolşevic alogeno-cominternist Silviu Brucan, şi de speculatorul financiar internaţionalist George Soros, cunoscutul adept al strategiei Cloward-Piven pentru distrugerea fundamentelor unui stat. Cazul în speţă : România.

Titus Filipas

Alte detalii despre traducătoarea lui BHL la Humanitas

Decembrie 18, 2009

Iată alte detalii despre traducătoarea lui BHL la Humanitas. Pe un fir http://nastase.wordpress.com/2009/12/15/jihad-de-craciun-sau-reconciliere/#comments de pe blogul lui Adrian Năstase, am postat : +@ Harabula / Stai, că povestea nu s-a terminat! Spui că eşti mason, iar @Aya confirmă. De câtă vreme eşti mason, dragă Harabula ? Îmi amintesc că înainte de 1989, vedeam pe Calea Victoriei, în apropiere de Academia Română, o firmă de instituţie purtând doar, cu mare discreţie, însemnele masonice. După 1989, cineva mi-a confirmat că acolo era un sediu al masonilor chiar pe vremea lui Nicolae Ceauşescu ! Ei conduceau din umbră România ? Tot câţiva ani buni înainte de 1989, un “grup de elită” a fost trimis pentru studii doctorale în Occident, pe banii statului comunist român. Din acel “grup de elită” făcea parte Petre Roman, dar şi membrii primului cabinet Petre Roman care au ghidat foarte “eficient” economia României spre dezastru. Ce detalii ne puteţi da, tu şi @Aya (care, aşa cum spunea, era intim conectată cu familia de alogeni de la centrala securităţii din Bucureşti) ?+

Mi se răspunde, pe decembrie 17, 2009 la 9:46 am : +@ Blogideologic / Nea Titi, iti zic ceva foarte serios in legatura cu postarea matale din decembrie 15, 2009 la 11:05 am. Eu ii cunosc foarte bine si pe Aya si pe Harabula. Nu te juca cu focul. Eu inteleg ca matale glumesti. Vad ca tot zici de masoni, dar sa stii ca asta sunt si ea si el. Aya este in Marea Loja Feminina din Romania unde mare maestra e Anca Nicolescu, de care sigur ai auzit. De Harabula nici nu indraznesc sa discut, ca are un grad inalt si nu e in adormire cum ai fost pacalit. Stai cuminte ca astia doi se mai distreaza cu unii ca alde matale, dar este posibil sa se supere Lojele si alea au bratul lung. Stiu ca matale ai de terminat o carte serioasa, asa ca iti mai zic o data sa nu te joci cu focul ca e pacat. / P.S. Ai dreptate cu cladirea aia de pe Calea Victoriei. Mai e una alaturi si putin mai incolo e un fel de cartier general, fosta casa a lui Sadoveanu transformata, apoi, in restaurantul Uniunii Scriitorilor.+

Titus Filipas

Strategia de distrugere a unui acquis

Decembrie 18, 2009

Până la urmă, este interesantă strategia aceasta de distrugere a unui acquis deja existent în limba română, în numele unei false modernizări a României. Pentru a te feri de  „încremenirea în proiect”, este necesar să ai mai întâi un corp de cunoaştere ce serveşte drept bază solidă şi sigură pentru managementul proiectului. Nu există vreun principiu Kurt Lewin care să justifice înlocuirea unui acquis deja existent ca un corp de cunoaştere  (focar, punct focal, focalizare, grup de discuţii focalizat pe o temă), cu “focus”, focusare” şi “focus group”.

Titus Filipas

Sunt reglate conturile din Epoca Luminilor ?

Decembrie 17, 2009

Îmi amintesc că Scânteia lui Silviu Brucan publica frecvent articole scrise de intelectuali cu ideologie anti-România, intelectuali alogeno-cominternişti, intelectuali subliniind că noi, simplii români autohtoni trăitori în vremea comunismului adus pe tancuri sovietice, nu trebuie să ne interesăm de Epoca Luminilor! Mesajul alogeno-cominterniştilor era în total contrast cu mesajul profesorilor “reacţionari desueţi” (dar care ştiau carte !) pe care îi aveam la Liceul Fraţii Buzeşti din Craiova. Mergând  contra curentului oficial, am refuzat să devin membru al partidului comunist, şi am citit avid tot  ce găseam despre iluminism. Din păcate, cărţile bune, cărţile complete, cărţile iluminatoare care se găseau până la 1948 în bibliotecile de mare prestigiu din Craiova fuseseră arse, la ordinele alogeno-cominterniştilor  care conduceau România. Ştiu de la cineva care a făcut liceul comercial Gheorghe Chiţu din Craiova în acea perioadă sumbră, că de asemenea toată literatura de economie politică neoclasică franceză care exista în biblioteca liceului Gheorghe Chiţu fusese arsă  pentru încălzirea băilor comunale din Craiova! Aşa ceva se mai întâmplase doar la 1848, când ienicerii foloseau cărţile din biblioteca Şcolii Centrale din Craiova (vezi şi tabloul Şcolii Centrale din Craiova pictat de Aman) pentru focul de sub cazanele în care îşi pregăteau pilaful! Dar fenomenul cărţilor arse la ordinele alogeno-cominterniştilor  s-a întâmplat  în toată România. S-au mai păstrat doar exemplare unice la “fondul special” de carte din Bucureşti, unde aveau acces doar alogeno-cominterniştii şi progeniturile lor.  Românii autohtoni nu aveau voie să citească  acele cărţi. Ştiam despre ele, ne ajunseseră la urechi citate fragmentate şi încercam să construim prin inducţie restul discursului. De unde vina forfetară care ni se aduce de către alogeno-cominternişti chiar şi acum : “urechisme” ! Just assumptions, le răspund, vorbesc despre punţile inductiv-discursive construite peste hiatus, dar nu cred că intelectualii de sorginte alogeno- cominternistă pricep ceva. Ei ne acuză de “fascism românesc” dacă încercăm să construim o nouă Gramatică de la Sibiu pentru secolul XXI. Este  continuitate aici cu politica bibliotecilor arse. Dar conturile din Epoca Luminilor nu sunt încă reglate! Văd că Franţa republicană de acum plăteşte anuităţi la o datorie contractată de Franţa monarhiei absolutiste în anul 1738 ( mai multe detalii revelatoare puteţi citi la adresa URL   http://www.chicagofed.org/publications/workingpapers/wp2009_12.pdf ). Actualitatea problematicii grave create pentru noi de Epoca Luminilor va fi prezentă în următorii cinci ani de mandat prezidenţial Traian Băsescu. De ce ? Traian Băsescu a anunţat un program de “reformă” a statului şi de “modernizare” a României. Programe dirijate şi supervizate de culturnicii de elită de la GDS, SAR, ICR. Or, dacă privim cărţile despre anul 1774 şi România publicate la editura Humanitas, nu poate scăpa paralela favorabilă ce se face între fanarioţi şi actualii culturnici de elită de la GDS. Regimul fanariot ne-a răpit Epoca Luminilor.  Regretatul istoric Vlad Georgescu asemăna epoca fanarioţilor cu  era comunistă. A fost ucis pentru acea comparaţie care dovedea spirit liber.  Am totala convingere că un Raport Vlad Georgescu asupra comunismului din România ar fi contrazis concluziile Raportului Tismăneanu destinat mankurtizării populaţiei româneşti. Spuneam că în editura Humanitas se publică volume care obturează intenţionat semnificaţia anului 1774 pentru România. Profesorul meu de istorie de la Liceu ştia mult mai multe lucruri despre pacea de la Kuciuk Kainargi din 1774 decât spune profesorul universitar Keith Hitchins în cartea tradusă la editura Humanitas. Trecând pragul secolului XXI, sîntem forţaţi să devenim anti-voltairieni. Mihai Eminescu era deja anti-voltairian în secolul XIX, cu poezia DOINA. Pentru Voltaire, în cartea lui din 1730 despre regele suedez Carol al XII-lea, românii nu existau, teritoriul vechii Dacii fiind populat de greci! Voltaire organizează acel lobby pro-Rusia care forţa încheierea tratatului de la Kuciuk Kainargi din 1774, ce anula Capitulaţiunea de la 1740 care fixa frontiera răsăriteană a principatului moldovenesc pe Bugul pontic. Destul de bizar pentru conştiinţa comunistă,  în cel de al doilea război mondial, Anglia şi America re-legitimau graniţa răsăriteană pe rîul Bug pentru România lui Ion Antonescu.  Deci Capitulaţiunea de la 1740 căpăta o re-validare după două secole ! Cred că şi Ion Antonescu a rămas surprins, unele măsuri ale lui dovedesc aceasta. În fine, despre „morţii din cetatea noastră numai de bine”, dar seniorul Corneliu Coposu a trădat acest interes românesc legitim.  Atunci când a fost cu delegaţia PNŢCD în vizită la ambasada URSS,  nu a pus problema revalidării Capitulaţiunii  de la 1740, care fusese recunoscută totuşi de Rusia acelui timp. Prin tratatul de la Kuciuk Kainargi din 1774, Occidentul iluminist european din triada ideologică Montesquieu-Voltaire-Gibbon pur şi simplu a asmuţit Rusia asupra intereselor româneşti din Romania Orientală. În ciuda tuturor, am rezistat, mulţumită proiectului voluntarist-intelectualist al naţionaliştilor şi romanticilor români din secolul XIX. Dar conturile din Epoca Luminilor nu sunt încă reglate.

Titus Filipas

Transportul intermodal

Decembrie 16, 2009

Revin ostinato la indicatorul privind starea de vitalitate a unei economii, anume trenurile de marfă încărcate, indicator economic folosit  de Nicolae Ceauşescu, dar şi de Warren Buffett. Cred că la noi nu se acordă suficientă importanţă transportului intermodal, adică trenurile încărcate cu trailere deja încărcate cu marfă. Cred că în loc de a permite traversarea ţării de nenumărate camioane şi trailere pentru  transport internaţional de mărfuri, este mai  bine ca ele să fie încărcate la o graniţă de intrare pe un tren intermodal, şi să fie găsită o modalitate convenabilă economic de transbordare la graniţa de ieşire din ţară. În condiţiile în care capitalismul islamic anatolian pare să fie cel mai dinamic şi echilibrat capitalism islamic din lume, iar Turcia  vrea să se integreze în UE,  cred că există deja un debit potenţial pentru încărcarea acestor trenuri intermodale. În acelaşi timp este un transport de mărfuri foarte green, cu impactul ambiental cel mai mic în comparaţie cu alte tipuri de transporturi de mărfuri la scară europeană. Ar fi o dezvoltare de infrastructură ieftină şi garantată pe termen lung !

Titus Filipas