Criminalitatea în NovoRossiia

La Sotchi, forţele ruse debarcă abia în anul 1838. Deci mult după tratatul de la Kuciuk Kainargi care dădea Rusiei dreptul de stapânire asupra întregului spaţiu nord-pontic, dar în siajul acelui tratat. Vezi şi pictura lui Ivan Aivazovski din 1839 http://fr.wikipedia.org/wiki/Fichier:Subashi_desant.jpg Imaginea transmite ideologia Karamzin.  Am mai spus aici că NovoRossiia ori Rusia Meridională este un construct geopolitic de apocalipsă impus lumii civilizate de către ilustrul Voltaire. Cât de moral a fost acest iluminist francez care a primit bani de la ţarina Caterina cea Mare pentru a organiza în Occidentul european un lobby pro-Rusia ce urma să devină beneficiara nelegitimă şi nedemnă a tratatului imperialist din 1774 de la Kuciuk Kainargi ? Ei bine, în acest loc al tuturor crimelor împotriva drepturilor oamenilor şi popoarelor, Comitetul Olimpic Internaţional şi-a dat avizul pentru organizarea evenimentelor sportive olimpice din iarna lui 2014. Dar acolo, „civilizaţia din NovoRossiia” pentru care pledau pe vremuri Voltaire şi d’Alembert împotriva drepturilor istorice ale popoarelor locale, a construit iadul pe pământ http://www.lemonde.fr/europe/article/2010/11/27/kouchtchevskaia-cite-de-l-indicible-peur_1445755_3214.html .

Titus Filipas

Florica Nicolescu, unul dintre fondatorii Centrului de Igienă Mintală

Sînt fericit să aflu acum, abia acum!, că am avut şi noi o personalitate comparabilă în potenţialul de înfăptuiri din pedagogie şi psihologie cu franţuzoaica Françoise Dolto. http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/reportaj/inchisa-de-comunisti-pentru-un-abecedar-capitalist-207388.html +„La începutul anului 1953, în faţa mai multor deţinute mi s-a citit un articol publicat în ziarul «Scânteia». Se numea: «Pentru lichidarea deformărilor antiştiinţifice în domeniul pedagogiei».+ îşi aminteşte Florica Nicolescu. Nu ştiu dacă articolul a fost scris chiar de Silviu Brucan. Oricum, redactor şef adjunct acolo era Silviu Brucan, el trebuia să fi supervizat articolul respectiv. Silviu Brucan aducea la «Scânteia» toată fervoarea bolşevică şi anti-românească.

Titus Filipas

Împotriva evoluţiei

„Revoluţia română” ghidată din exterior de ideologia cominternistă a lui Rakovski, asta înseamnă pentru noi Perestroika!, a vârât istoria noastră într-o fundătură. Profesorul universitar britanic Tom Gallagher trebuia să ne prezinte în ultimii zece ani lecţiile fabiene care au permis dezvoltarea din UK. După unele reacţii pe forum RL la articolele sale, constat acum ură faţă de limba română şi faţă de pragmatism. Subsidiaritatea cere un izomorfism al vernacularei pe care o vorbim, cu limbajele „sacre” moderne. Cum poţi să exploatezi oferta reală a masei critice în cunoaşterea teoretică, tehnico-productivă şi în cunoaşterea prudenţială până la producerea unei deplasări de paradigmă? O naţiune modernă este bogată numai dacă stăpâneşte o multitudine de concepte şi tipuri de cunoaştere.

Titus Filipas

„Ramura regăţeană” a PNŢ

În ceea ce priveşte tranziţia de la comunism la capitalism, expertul Băncii Mondiale în economiile postcomuniste, domnul John Nellis atrăgea atenţia post factum că în procesul tranziţiei respective trebuia aplicată justiţia distributivă. Dar în luna ianuarie 1990, exact acest aspect îl sublinia deja omul politic român Ion Iliescu în insistenţa lui pe implementarea ideilor  ţărănistului Ion Mihalache. Contribuţia cea mai remarcabilă pe care o aducea Ion Mihalache la doctrina economică şi de justiţie socială românească se referă tocmai la distributivism şi justiţia distributivă. Este adevărat, componenta de justiţie distributivă în doctrina economică a partidului PNŢ (cel istoric) era adusă numai de „ramura regăţeană” a partidului. Unul dintre aspectele cele mai curioase în istoria tranziţiei de la comunism la capitalism în România este acela că un fost comunist, Ion Iliescu, susţinea „curentul regăţean” al doctrinei economice a PNŢ, cerând  să fie aplicată această justiţie distributivă în tranziţie. Corneliu Coposu s-a opus, ori cum se exprima plastic Ion Iliescu, seniorul Corneliu Coposu „i-a pus sula în coaste”, cerând Restitutio in Integrum. Dar ideile de justiţie distributivă ale lui Ion Mihalache şi John Rawls au fost grav încălcate. Cred că aspectele acestea din istoria noastră relativ recentă trebuie consemnate în continuitatea grupului de reflecţie intergeneraţională al cronicarilor (primul nostru think tank).

Titus Filipas

Despre PNŢ(CD)

DAN UNGUREANU : +Corneliu Coposu s-a transformat în moaşte scoase la răstimpuri spre închinăciune şi pupat, într-o raclă de tinichea, cu geam, de ţîrcovnicul voluntar Vladimir Tismăneanu. Lipită pe tabla raclei, Svĕti Kopos s jitii / Sanctus Coposus cum vita ( Vieaţa şi pătimirile fericitului mucenik Copos).  În 1945, Corneliu Coposu nu era bătrînul distins din 1990. Era un tînăr mardeiaş de un metru 90 şi 130 kilograme. La treizeci de ani n-avea decît două cefe şi două guşi şi era fost campion de haltere. Era nepot de departe al lui Alexandru Vaida Voevod. Era înrudit şi cu fraţii Zaharia şi Romulus Boilă. Îi era rudă prin alianţă şi lui Iuliu Maniu, al cărui secretar-bodyguard era. Partidul Naţional Ţărănesc, după 1919, era o afacere de familie, în curs de consangvinizare. Principalele sale merite politice erau, în 1937, fălcile harnice, o burtă cu circumferinţa de un metru şi 37 cm, succesele la box şi haltere, ca şi calitatea de nepot al lui Iuliu Maniu – care, printre altele, l-a scăpat de frontul de la Stalingrad. Partidul Naţional Ţărănesc interbelic şi Partidul Naţional Ţărănesc de după 1990 n-aveau nimic în comun ideologic. Partidul interbelic era (vag) populist de stînga, mereu în opoziţie. A ajuns la putere doar în timpul crizei mondiale din 1929-1933. În 1929, Maniu fiind prim-ministru, sînt împuşcaţi 22 mineri grevişti la Lupeni. În februarie 1933, Alexandru Vaida Voievod fiind prim-ministru, sînt împuşcaţi şapte grevişti la Atelierele Griviţa, în Bucureşti. În 1931 guvernul Maniu introduce prima curbă de sacrificiu (ca în iunie 2010) reducînd cu 10 -20 % salariile angajaţilor la stat ; iar Vaida Voevod introduce a treia curbă de sacrificiu, (cu 10 procente) în februarie 1933. În iulie 1932, Vaida Voevod dădea afară femeile ale căror soţi aveau un loc de muncă. Iuliu Maniu s-a remarcat prin faptul că l-a readus pe tron pe Carol II, care a instaurat în scurt timp dictatura regală ; a readus în ţară un rege venal, un playboy dezabuzat şi cartofor, rege care ulterior s-a dezbărat de el. A făcut o alianţă electorală cu legionarii antisemiţi în 1937. N-am pomenit de vinderea monopolului chibriturilor în România către o firmă de carton suedeză, Svenska Tändsticks, şi nici de scandalul Škoda. În 1939, Maniu semnează un contract de cumpărare de armament de la firma cehă, contract defavorabil statului român. În 1933, izbucneşte scandalul. Ministrul ţărănist al justiţiei, Mihail Popovici, (cumnat cu Vaida Voevod…) ordonează sistarea percheziţiei. În cîteva ore, cehul Seletzki distruge listele cu politicieni ţărănişti care primiseră comisioane. Ţărăniştii au pierdut alegerile ulterioare. Bilanţul interbelic al ţărăniştilor e alcătuit din scandaluri de corupţie, greve cu morţi, scăderea salariilor, nepotism, alianţe dubioase ca readucerea pe tron a unui rege aventurier şi pactul cu legionarii. Nu era nicidecum un bilanţ pozitiv. Hagiografiile curente ale lui Mihai Popovici, închis şapte ani la Sighet, nu pomenesc nici una scandaloasa sa corupţie. Cîtă puşcărie a făcut a meritat-o din plin. După 1990, partidul s-a declarat creştin-democrat, trecînd de la stînga la dreapta, şi-a rescris (repetat) istoria, trecînd eufemistic peste perioadele cînd partidul fusese la guvernare. PSDR dezamăgise. Orice alt partid îi era preferabil. În 1996 partidul ţărănist, creştin şi democrat, a venit la putere împreună cu o mare coaliţie, CDR. Victoria CDR era însoţită de speranţe mari. În 2000 ele se prăbuşeau toate. Preşedintele ales, Emil Constantinescu, nu avusese nici o funcţie politică înainte de a deveni preşedinte, nu avea nici o experienţă, şi nu aparţinea nici unui partid pe care să se sprijine. (Alianţa Civică din care făcea parte nu era mai mult decît un cerc elitist de discuţii politice). Noua alianţă a luat puterea într-o asurzitoare luptă de împărţire a posturilor ; „ciolan” şi „algoritm” au devenit sinonime. Preţurile se dublară în primul an. Dobînzile au urcat, iar economia a intrat în criză. Anii petrecuţi în puşcăriile comuniste de către noua gerontocraţie ţărănistă nu le ofereau nici o competenţă politică specială. Numirile şi revocările subite deveniră un obicei : Valerian Stan, conducător al unui parchet anti-corupţie, a fost rapid sacrificat de dragul armoniei coaliţiei. Daniel Dăianu, ministrul de finanţe, a fost concediat fiindcă refuzase un contract de armament extrem de costisitor (contract anulat ulterior). Scandalul Bancorex, care acordase credite imense pentru ipoteci fără valoare, a fost muşamalizat cu grabă în 1999. În 1998, şeful serviciului prezidenţial de pază şi protecţie e prins făcînd contrabandă cu ţigări. Procesele criminalilor Revoluţiei s-au fîsîit ; cele ale torţionarilor stalinişti n-au avut niciodată loc. În anuarul statistic al României, anii 1997-2000 sînt anii cei mai catastrofici : creşterea şomajului, creşterea numărului de greve, creşterea infracţionalităţii, scăderea producţiei industriale. În 2000, partidul ţărănesc trecea de la putere direct în insignifianţă.+

Pentru conformitate,

Titus Filipas

Spiritul de geometrie la domnul Neagu Djuvara

„De fapt, dacă priveşti sferic, dreapta e la centru.” Eu ştiam ceva numai despre vederea emisferică a ochiului de peşte. Iar Blaise Pascal scria  despre spiritul de geometrie şi spiritul de fineţe : în spiritul de geometrie „les principes sont palpables, mais éloignés de l’usage commun … Mais dans l’esprit de finesse, les principes sont dans l’usage commun et devant les yeux de tout le monde.” Atât despre „vederea sferică” a lui Neagu Djuvara. Cu ce prilej a fost declaraţia sa de optică geometrică ? +O parte importantă din intelighentsia românească s-a reunit aseară la Marriott pentru a discuta despre „reperele intelectuale ale dreptei”.+ Crema cremei intelectuale din România este listată la http://www.romanialibera.ro/arte/carte/despre-morala-dreptei-cu-intelectualii-romani-207392.html : „cei mai prestigioşi intelectuali ai ţării […] Neagu Djuvara, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi H.-R. Patapievici.” Andrei Pleşu are vizibile scăderi de memorie, a ajuns să confunde revoluţia (melanj sângeros între răscoala de la 1907 şi răscoala din Tatar Bunar, totul coordonat în doctrina anti- românească a lui Rakovski) cu CPUN-ul. Dar ochiul de veghe în vîrful piramidei de dreapta este cel al lui Gabriel Liiceanu : „este nevoie mereu de o busolă care să arate nordul moralităţii […] intelectualii să devină repere morale şi să se instituie ca moralişti.” Dacă situaţia României nu ar fi atât de tragică, împinsă aici de „societatea civilă” ai cărei lideri au fost, şi sunt, aceşti culturnici GDS, aş râde.

Titus Filipas

Refuzul din 24 august

După lovitura de stat din 23 august 1944, pe 24 august 1944 Iuliu Maniu era aşteptat precum Mesia pentru a prelua funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri al României. Nu a venit,  prin aceasta a comis un act de trădare naţională şi a deschis seria infinită de rele asupra României. Secretarul său, Corneliu Coposu, care participase la organizarea loviturii de stat, ştia unde se ascundea pe 24 august 1944 Iuliu Maniu, însă nu a dezvăluit locul, nici nu a avut măcar iniţiativa salvatoare a unei delegaţii naţionale care să meargă la Iuliu Maniu şi să îl roage în genunchi, ei da!, să preia funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri. Iuliu Maniu era atunci foarte aproape de Bucureşti, se ascundea în casa unui agent britanic, un român inginer petrolist. Perfidul Albion, prin Winston Churchill, promisese deja duşmanului nostru Stalin, 99% din România în sfera de influenţă a URSS (Rusiei). Iuliu Maniu s-a lăsat păcălit amarnic de perfidul Albion. Vezi şi http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/cum-a-incercat-hitler-sa-il-elimine-pe-maniu-207361.html

Titus Filipas

Tom Gallagher şi „stricta supraveghere”

„Chimera noastră era limba românului  şi traiul  lui într-o viaţă  potrivită cu viaţa naţiilor civilizate”, va povesti  Ioan Eliade Rădulescu în cartea memorialistică „Echilibru între antiteze”. Iar către Petrache Poenaru, într-o scrisoare, acelaşi  Eliade aserta: „Toată lumea ştie că adevărul aduce mântuirea, şi că făclia adevărului este filosofia”. Care este deci filosofia pe care o recomandă profesorul britanic TOM GALLAGHER pentru România http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/ue-ar-trebui-sa-stie-ca-romania-nu-e-in-stare-sa-se-modernizeze-207099.html ? Culeg de la începutul interviului sintagma „strictă supraveghere”. Constat aici că profesorul universitar TOM GALLAGHER nu a depus măcar efortul minim să ne înţeleagă istoria şi cultura. Şi romancierul Eugen Barbu, şi istoricul Vlad Georgescu  evaluau devastarea comunistă în filosofie (ca „făclia adevărului”) precum şi în structurile de socializare pentru reflecţie cu devastarea fanariotă. Dar prima modernizare a  României, la începutul secolului XIX, a fost reală şi  nu s-a făcut sub „strictă supraveghere”. A fost asimilat atunci rapid un acquis european, anume ideologia primară a lui Destutt de Tracy, care era asimilată tot atunci, Sincronism!, Sincronism!, şi de curentul ideologico-politic jeffersonian din America. La noi, asimilarea acelui acquis european a permis fondarea ideologică a naţionalismului românesc. Îi recomand profesorului britanic TOM GALLAGHER o apropiere facilă de ideologia lui Destutt de Tracy prin grila de lectură a lui Baudrillart. De la Destutt ar putea afla, dacă nu ştie până acum!, că oricare proiect de modernizare se sprijină pe un pilon voluntarist şi un pilon intelectualist. Ideologii naţionalişti şi romanticii români din secolul XIX ştiau aceasta. În plus, au aplicat prin elan instinctiv această filosofie a modernizării. Hilară este şi fraza lui TOM GALLAGHER: „au fost urmărite privatizări radicale, înţelegând însă prea puţin care va fi impactul lor.” Ca şi cum domnul TOM GALLAGHER ar înţelege ceva din impactul privatizărilor în România! Singurul observator internaţional care a înţeles impactul negativ al privatizărilor din România a fost economistul John Nellis, expert al Bancii Mondiale pentru ţările postcomuniste. John Nellis a recunoscut că prin acele privatizări a fost făcut un rău imens populaţiei României, fiind încălcate grav principiile de justiţie distributivă. Principiile justiţiei distributive sunt principii normative destinate alocării bunurilor (resurselor). Ca discurs, justiţia distributivă se concentrează asupra caracterului acceptabil, ori „drept”, al (re)distribuţiei bunurilor în societate. În context social, chestiunile etice tratate în justiţia distributivă sunt considerate a fi acute, grave, importante. Din cauza aceasta, justiţia distributivă trebuie să fie divulgată, popularizată, învăţată. Dacă doriţi un limbaj facilitînd realmente accesul dumneavoastră la conceptele noi, — se spune uneori că această „vorbire” ţine de categoria limbajelor sacre –, recurgeţi la engleza vorbită de profesorii de la Harvard University. Textele de justiţie distributivă cele mai citite, actualmente, îl au ca autor pe filosoful harvardian John Rawls (1921 – 2002), un egoist prudenţial epitomic. După un stagiu ca infanterist pe frontul din Pacific, consecinţele infernului de la Hiroshima îl îndeamnă pe John Rawls să studieze filosofia morală. John Rawls reflectă mult asupra temei, publică prea puţine articole ştiinţifice. Scrie lent şi eficient, aproape în celebrul stil explicativ Bourbaki care urmează primului mare război, textul educaţional de cunoaştere prudenţială intitulat „A Theory of Justice” din anul 1971. În paginile cărţii „O teorie a dreptăţii”, acum lectură obligatorie pentru învăţarea filosofiei morale, John Rawls încearcă să rezolve problema justiţiei distributive cu ajutorul unei versiuni personale de Contract Social. În construcţia discursivă din textul „A Theory of Justice”, John Rawls se baza pe teoriile clasice ale Contractului Social, care la John Rawls înseamnă o cooperare conştientă între grupuri, prin negocieri pe un set de valori etice. Cursul profesorului John Rawls despre ‚teoria dreptăţii’ şi distribuţia bogăţiei a influenţat nu doar filosofia politică şi morală, ci şi gândirea economică. Cianotipul privind posesia de bogăţie spune că veniturile persoanei şi bogăţia sunt create, şi iniţial deţinute legitim, posedate legitim, chiar de către persoana care creează acea bogăţie. În România de la sfârşitul lui 1989, bogăţia naţională foarte reală, şi în dimensiuni pe care nici măcar nu le mai putem imagina acum, aparţinea întregului popor. Pe tema justiţiei distributive şi a distributismului din economie, ţărăniştii aveau o bună cunoaştere şi tradiţie. Ion Iliescu, remarcabil prin faptul că a reuşit după 22 decembrie 1989 să salveze România de la dezintegrarea preconizată prin doctrina Rakovski, a încercat să îl angreneze pe conducătorul ţărănist Corneliu Coposu la acest proces de implementare a justiţiei distributive în  România. După un prim accept iniţial (discuţia care a avut loc pe la mijlocul lui ianuarie 1989 a fost televizată în direct), seniorul Corneliu Coposu a retractat şi România a fost antrenată în avalanşa marasmului pe care îl constatăm acum. Vezi şi http://nastase.wordpress.com/2010/11/25/despre-ziua-nationala-un-pic-mai-devreme-si-cu-un-scop/

Titus Filipas

Vlad Ţepeş

La fel ca Mihail al VIII-lea Paleologul,  fără îndoială  că şi  prinţul român Vlad Ţepeş  dădea  valoare absolută   hrisovului ca parte esenţială în gestionarea istoriei. Pentru drepturile cetăţii Bucureşti, domnitorul Vlad III, viitorul Dracula din povestirea lui Bram Stoker,  organizează  o punere în scenă de neuitat : Parafează  hrisovul  de fondare lângă  o pădure de ţepe în care stăteau  otomanii răspunzători pentru vărsarea de sânge la căderea Bizanţului.  Despre această scenă, Petre Ţuţea spune: „Vlad Ţepeş  are meritul  că  a coborît morala absolută  […] la nivel absolut.” Contele Hermann von Keyserling, –‘filosoful din Darmstadt’–, după vizita din 1926 în România va compara Bucureştii cu Bizanţul (vezi cartea lui din 1928, Analiza spectrală a Europei).

Titus Filipas

Revoluţia pentru memoria lui Rakovsky

Desfiinţarea titularizării în învăţământ prin Noua Lege a educaţiei este discutată la http://www.romanialibera.ro/actualitate/educatie/fsli-noua-lege-a-educatiei-privatizeaza-invatamantul-romanesc-207274.html . În reforma anti-românească a învăţământului din anul 1948, reformă ordonată de alogeno-cominterniştii care conduceau atunci ţara, titularizarea a fost desfiinţată pe motivul că era o moştenire de la regimul burghezo-moşieresc. Abia regimul Nicolae Ceauşescu a reintrodus ideea „burgheză” a titularizării care se obţinea numai după examenul de definitivat, care în general era un examen greu dar corect. Iată că din nou ideile dezastruoase de tip alogeno-cominternist conduc România. În fond, revoluţia din decembrie 1989 nu a fost de facto „revoluţia pentru memoria lui Rakovsky”? Cristian Rakovsky, primul preşedinte al Republicii Sovietice Socialiste Ucraina, avea un plan amplu pentru distrugerea României. Perestroika lui Mihail Gorbaciov l-a reabilitat pe Cristian Rakovsky în anul 1988. Era un anunţ abia camuflat că urmează distrugerea României.

Titus Filipas