Apostolul era în cea de a patra călătorie misionară. Merge acum pe litoralul nord-pontic şi binecuvântează fostul “Tărâm al Amazoanelor” aşa cum era cunoscut pe vremea lui Alexandru cel Mare. Aici, peste câteva decenii, împăratul Nero va face o geopolitică extrem de imaginativă. Dar stabilitatea indusă va fi demolată de Iraclie –faptele sale sunt amintite grafic la mănăstirea Moldoviţa- atunci când îi invită pe khazari. Cronica lui Nestor mai adaugă o călătorie misionară, anume pe dealurile Kievului. Prin această adăugire, Cronica lui Nestor se dovedeşte a fi un fabricat semi-apocrif. Totuşi, are şi un nucleu dur. O parte din Cronica episcopului Ioan de la Nikiu, oraş aflat în “delta biblicelor sfinte” cum va zice Mihai Eminescu. La mulţi ani !
Titus Filipas
Archive for noiembrie 2015
Sfântul Andrei, călătoria în Angulum, înainte de răstignire
noiembrie 30, 2015Stalin şi Ardealul
noiembrie 29, 2015Deciziile privind Ardealul de Nord în favoarea României, luate în URSS pe vremea când trăia Stalin, să nu le atribuiţi Rusiei ! Pentru că ele aparţin Ivireanului ! Învăţaţi să gândiţi Istoria noastră şi în termeni de vechi şi străvechi arhetipuri culturale. Este un arhetip cultural de pe vremea împăratului Nero. Cele două personalităţi se aseamănă. Chiar incredibil de mult!
Titus Filipas
“Românii nu vor să-şi cunoască Istoria!”
noiembrie 29, 2015@ T-Rex, pe blogul https://nastase.wordpress.com/2015/11/28/relatiile-romaniei-cu-rusia/#comment-259673
Winston Churchill scrie în Memorii că “Românii nu vor să-şi cunoască Istoria!” Capitulaţiunea de la 1740, parafată şi de Imperiul Otoman, şi de Franţa, a fost gerată din partea Franţei de cardinalul André Hercule de Fleury (1653 – 1743), cel care a chivernisit pentru interesele Franţei o parte din pacea de treizeci de ani care urma tratatului de la Utrecht. Dar s-ar putea ca gândirea cardinalului de Fleury să fi fost sublimininal influenţată de lectura documentelor trimise lui în anul 1737 de către cavalerul André Michel de Ramsay. Într-adevăr, găsesc o frază edificatoare în textul unui discurs pregătit de acesta încă din anul 1736 în prima versiune : “Naţiunea cea mai spirituală din Europa (se subînţelege că Franţa, n.n.) va deveni centrul ordinii (se subînţelege că în Europa, n.n.)”. Apoi, în scrisoarea din 20 martie 1737 aflu sintagma : “Lucrarea nobilă a pacificării Europei întregi.” La 1740 în ministerul de externe francez începea să lucreze unul din fraţii marelui Ideolog primar Étienne Bonnot de Condillac. Anume diplomatul Gabriel Bonnot de Mably (istoric şi scriitor politic). Oricum, spiritul său organizatoric era larg recunoscut în Europa. O delegaţie a Şleahtei poloneze, asociată importantului centru cultural din oraşul Bar (unde învăţase iluministul nostru Miron Costin), a venit la el să-l roage a scrie Constituţia Poloniei ! Putem bănui că Gabriel Bonnot de Mably a lucrat activ şi pentru a insera în documentele Franţei Capitulaţiunea de la 1740 pentru Moldova. Reamintesc, instituţia Capitulaţiunilor fusese iniţiată încă de riga François Premier, în totală înţelegere cu sultanul Soliman Magnificul. La anul 1740, funcţionarul Gabriel Bonnot de Mably le-a pus împreună într-o agregare documentară. Ultimul document adăugat se referă la frontiera legitimă pe Bugul pontic (Herodot îi zicea Hypanis) pentru principatul moldovenesc. Anul 1774, atât anul morţii suveranului Franţei Louis XV pe vremea căruia diplomaţia adusese garanţia Franţei la frontiera noastră pe Bug, cât şi anul tratatului de la Kuciuk Kainargi care, prin faptul că suspenda pentru aproape două veacuri Capitulaţiunea de la 1740, este mult mai tragic prin consecinţe pentru noi decât anul 1789 pentru Franţa.
Titus Filipas
Regulamentul Organic
noiembrie 29, 2015@ Centru, pe blogul https://nastase.wordpress.com/2015/11/28/relatiile-romaniei-cu-rusia/#comment-259673
Tot Regulamentul Organic a fost redactat integral de români (vezi ce scrie Ioan Eliade Rădulescu în Echilibrul între antiteze). Exceptând codicilul secret care prevedea rusificarea principatelor. Codicil care fusese redactat de generalul Pavel Kiseliov.
Titus Filipas
Imperiul Răului
noiembrie 28, 2015Ronald Reagan, un Jeffersonian, deci aflat în sincronism cultural cu ideologia naţionalismului românesc, a creat sintagma The Empire of Evil pentru a descrie Rusia. Mihail Gorbaciov, un buharinist, deci aflat în opoziţie cu ideologia naţionalismului românesc, a deturnat această sintagmă pe 2 decembrie 1989 la Malta, pentru a descrie România ca pe un Imperiu al Răului.
Titus Filipas
Rusia şi Imperiul Otoman
noiembrie 28, 2015@ Centru, pe blogul https://nastase.wordpress.com/2015/11/28/relatiile-romaniei-cu-rusia/#comment-259673 Sigur Lev Tolstoi, pentru că este Leo Grosu. Familie de boieri autohtoni din Romania nord-pontică. Imperiul Rus ne-a furat mereu din resursa umană. Astfel, şcoala de elevi-cazaci de la Volgograd a fost creată relativ recent de românul Vlad Stratulat. Dar modelul urmat de Imperiul Rus este cel otoman. Sultanul Murad I a aplicat nemilos politica Devşirmé în Romanija pentru a fabrica elita militară şi administrativă a Imperiului Otoman.
Titus Filipas
“prinţul de emporiu” Rostislav
noiembrie 28, 2015Rostislavovicii -adică “Dinastia Rostislavovilor” din Haliciul Moldovei- începeau linia lor dinastică odată cu “prinţul de emporiu” Rostislav Vladimirovici creat în emporiul khazar Tmutarakan. Viitorul rege Bela al III-lea al Ungariei (dar pe când era încă prinţul Alexe la Constantinopol, sortit să devină împărat de Romania prin căsătoria cu fiica împăratului Manuel I Comnenul), observă această incongruenţă pe vremea pregătirilor romane pentru bătălia de la Sirmium din anul 1167.
Titus Filipas
Geopolitica pro-Romanija
noiembrie 26, 2015Se impun reflecţii serioase, dar mai puţin luarea de hotărâri, şi pe acest blog. Ne-am obişnuit să blamăm UE şi NATO pentru cât rău fac românilor. Însă refuzăm aproape constant a semnala şi binele, atunci când el, realmente, există ! De exemplu geopolitica pro-Romanija schiţată în ultimii ani de către NATO. Dar principiile sale datează din secolul XIX. Eminentul eminescolog şi om de vastă cultură care este profesorul Nicolae Georgescu semnala la un moment dat pe o televiziune că pentru a se deturna atenţia lui Mihai Eminescu orientată aproape cu un caracter obsesiv spre Ardeal (şi bine a făcut Mihai Eminescu, căci altfel acum întreg Ardealul vorbea ungureşte!), i s-a cerut să fie implicat mai activ în geopolitica pro-Romanija ! Acea linie geopolitică pro-Romanija este reluată acum în cadrul NATO! Am semnalat deja pe un fir mai vechi transferul de la NATO înspre România a chestiunilor de geopolitică pro-Romanija în cazul Bosnia ! Gavrilo Prinţip, declanşatorul primului război mondial, era efectiv un autohton valah negru din principatul Romanija https://en.wikipedia.org/wiki/Romanija . Acum, aflăm că „Rusia avertizează Muntenegru cu privire la aderarea la NATO”. Muntenegrul este ţara valahilor negri de unde a venit în Ţara Românească ieromonahul tipograf Macarie. Principatul Romanija era schiţat de Bogdan Petriceicu Haşdeu. Romanija era traversată de linia Alpilor Dinarici de care atârnă cel puţin Bosnia şi Muntenegrul.
Titus Filipas
“ţarate”
noiembrie 24, 2015Ţesătura ţaratului bulgar este ruptă de puternica lovitură mongolă din secolul XIII. Rămân trei state-zdrenţe, numite de către istoriografii bulgari formaţi în vena lui Oteţ Paisie tot “ţarate”. Unul dintre acestea, cu dinastie cumano- bulgară, va servi ca model pseudo-fiducial venerabilului nostru profesor Neagu Djuvara, pentru teoria cumană a Basarabilor. Însă domnul Djuvara n-a recunoscut aceasta într-un mod public explicit vreodată. Teoria lui Neagu Djuvara stârni grămadă de controverse la noi. Mult zgomot pentru nimic. Mai de interes îmi pare faptul că din ganga bulgară spartă de către mongoli, răsări în plină lumină un principat neolatin. Este Carvuna, fondată de valahii negri care îşi întindeau prezenţa până în Bosnia. Numită pe atunci principatul Romanija. În preajma atacului din 1453 la Constantinopol, o drujină de bulgari execută un act de piraterie. Fură flota Carvunei. Va servi pentru atacul pe mare la Constantinopol. Otomanii îl investesc pe şeful drujinei cu titlul de amiralul Baltoglu.
Titus Filipas
Dezrădăcinare
noiembrie 22, 2015Filosoful Jürgen Habermas: „Djihadismul este o reacţie la dezrădăcinare.“ http://www.lemonde.fr/idees/article/2015/11/21/jurgen-habermas-le-djihadisme-une-forme-moderne-de-reaction-au-deracinement_4814921_3232.html
Titus Filipas