Nicolae Ceauşescu şi Turgut Özal

Scurt timp înainte de final, Ceauşescu a fost informat de premierul turc Turgut Özal despre ce urmează să se întâmple. Ceauşescu nu l-a ascultat, însă până la urmă turcul tot a plătit cu viaţa pentru dezvăluirile făcute. Turgut Özal făcuse studii foarte solide în America. Printre altele, i-a spus regula filosofului American John Dewey (despre care Noam Chomsky aprecia că a fost cel mai inteligent om din secolul XX) : Să dea mâncare copiilor, dacă vrea să crească o naţiune puternică.
Titus Filipas

Opinii Keyserling

Aveam la facultatea din Bucureşti, un coleg ungur care venea din Cluj. Când unii dintre colegii regăţeni l-au întrebat, cu amabilitate nu cu ostilitate, de ce nu a rămas la Cluj să facă facultatea, a răspuns : “Păi ce să învăţ eu la Cluj?” Este adevărat că provenea dintr-o familie de intelectuali maghiari de elită, care împărtăşeau opinii de tip Keyserling.
Titus Filipas

„Trecem Nistrul …!”

Într-o seară, pe vremea lui Ceauşescu. Aş zice eu, tocmai trecuse amurgul civil. Eram în Craiova, urcasem în autobuz pe la Parcul Bibescu, în direcţia Centru. Nu era lume. La următoarea staţie, urcă un biet estropiat de război, dar avea aparent toate membrele, şi puţină carne pe oase, dar foarte mult sub greutatea normală. Era o mică berărie în staţie, poate băuse şi o gură de bere, dar nu cred că mai avea camarazi. Îl aud, fiind eu surprins plăcut, cum bătrânul luptător pentru ţara noastră începea inimos un marş militar : „Trecem Nistrul …!” Nu mai ţin minte restul. Şi fusese un luptător pentru pământul ţării. Frontiera până la Bugul pontic fusese recunoscută în anul 1740 (Winston Churchill scrie în Memorii că a recunoscut-o iar, pentru România condusă de Ion Antonescu, în cel de al doilea război mondial). Garantată de cea mai mare putere a lumii de atunci, Franţa absolutistă, prin dorinţa tînărului rege Louis XV precum şi a bătrânului cardinal de Fleury. O copie încă perfect valabilă a Capitulaţiunii de la 1740 (prin recunoaşterea anglo-americană) se păstrează la Constantinopol. Mihai Eminescu îl aminteşte pe sultanul generos, în comparaţia : „Braţ molatec ca gândirea unui împărat poet”. Iacob Negruzi observă că Limba Română atingea un moment al desăvârşirii atunci. Constantin Noica le spune multora povestea. Bizar că în „Jurnalul de la Păltiniş”, Gabriel Liiceanu nu îi aminteşte semnificaţia, ca un bun patriot. Dar este oare un patriot Gabriel Liiceanu?
Titus Filipas

Ocupând viitorul

Trebuie să pregătim organizaţiile economice ale României să funcţioneze acceptând şi asimilând rapid abordarea de tip “Smart-grid + Big Data” în optimizarea decizională a reţelelor de energie provenind din surse multiple şi diverse http://www.planete-plus-intelligente.lemonde.fr/villes/smart-grid-big-data-nos-organisations-sont-elles-pretes-_a-13-2077.html Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2012/11/27/motivarea-sentintei-cateva-adevaruri-simple-si-cateva-intrebari-naive/#comment-171901
Titus Filipas

Personalitate tînără despre care sper să mai auzim

http://ioanalexandru.wordpress.com/about/
Ioan Alexandru, născut în 1985. Absolvent al Facultății de Geografie din cadrul Universității din București, cu dublă specializare: geografie şi limba şi literatura engleză, promoția 2008. Momentan profesor de limba şi literatura engleză în Bogota, Columbia.
Povestiri publicate în revistele: “Visul” (nr. 49, septembrie 2010), “Faleze de piatră” (numerele 20 şi 21, august-septembrie 2011), “Gazeta SF” (nr. 9, august 2011; nr. 10, septembrie 2011; nr.11, octombrie 2011), “Tânărul Scriitor” (nr. 7, august 2011), “Confluenţe Româneşti” (august 2011), “Nautilus” (nr. 35, decembrie 2010; nr. 38, martie 2011; nr. 42, iulie 2011; nr. 43, august 2011; nr. 44, septembrie 2011; nr. 45, octombrie 2011), “Singur” (august 2011), “SRSFF” (revista Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy, august 2011), “Oglinda literară” (nr. 117, septembrie 2011), “Dunărea de Jos” (nr. 115, septembrie 2011), “Art-Emis” (septembrie 2011), “Egophobia” (nr. 32, octombrie 2011), “Zidul” (octombrie 2011), “Lumea Românească” (octombrie 2011), “New York Magazin” (nr. 737, octombrie 2011), “Naţiunea” (octombrie 2011), “Armonii Culturale” (octombrie 2011), “Basarabia Literară” (octombrie 2011), “Apostrof” (nr. 257, octombrie 2011), Zona literară (iunie, 2012) etc. O povestire tradusă în engleză mi-a apărut în revista americană “Aphelion” (nr. 132, octombrie 2011).
Am apărut sau urmează să apar în antologiile: Moştenirea Văcăreştilor, 2011/Agatha Bacovia, 2011/ Mihail Sadoveanu, 2011/ Strada Mare, 2012/ Lirismograf, 2012/ Mihail Sadoveanu, 2012 (toate în urma participării la concursurile respective)
Premii:Menţiune la Concursul naţional de literatură “Agatha Bacovia”, septembrie 2011 (juriul a fost prezidat de domnul academician Eugen Simion). Premiul al III-lea la Concursul naţional de proză “Mihail Sadoveanu”, noiembrie 2011. Premiul I la Concursul naţional de literatură “Moştenirea Văcăreştilor”, noiembrie 2011. Premiul I la Concursul de proză Lira21 (februarie 2012). Menţiune la Concursul Internaţional Starpress (iulie 2012). Premiul al II-lea la Concursul Naţional de Literatură ‘Reţeaua Literară’ (septembrie 2012). Premiul special al revistei Pro Arme (noiembrie 2012)
Critică: Povestirea intitulată “Închisoarea” primeşte o critică favorabilă din partea domnului Ciprian Baciu, în numărul 11 al revistei Helion On Line (aprilie 2011), în cadrul unui articol intitulat “Poezie neagră şi blesteme”. Criticul literar Alex Ştefănescu vorbeşte în termeni laudativi pe blogul dânsului despre volumul Maneliştii.
Altele: Redactor-corector al revistei Gazeta SF. Administrator al site-ului literar Lira21. Moderator pentru limba română al site-ului Panoramio. De mai bine de un an de zile întreţin rubrici lunare de critică literară în revistele Gazeta SF şi Nautilus. Participant pasiv în cenaclurile literare “Lira21” şi “AtelierKULT”. Membru al site-urilor literare: “Cititor de proză”, “Reţeaua Literară”, “Hyperliteratura”, “Fabrica de literatură”, “Bocancul literar” şi “Agonia”.
Ioan Alexandru: „Pentru ce scriu? Nu sunt scriitor şi niciodată nu m-am considerat a fi, doar scriu, iar lucrul acesta îmi este de ajuns, îmi este uneori mai mult decât pot duce, gândul singur decăzând în cuvânt, fără să-l fi vrut frânt, fără să-l fi vrut înfrânt. Doar scriu, poate încercând, poate ignorând ori nevrând să trăiesc, lepădând lumea filtrată de propriile-mi gânduri, propriile gândurile de lume formate, şi doar pentru că lumea există eu sunt, dar nu ca un rezultat, ci ca o consecinţă, ea fiind doar decorul în care mi se desfăşoară întreaga viaţă, îndepărtat uneori, atât de aproape alteori, dar de fiecare dată neclar, străin şi strâmb. Hidoase umbre, frumoşi îngeri, prin mine alergând. Însă pentru ce scriu? Pentru ce încerc, trădez, sacrific şi înfrâng? Citit-am atâtea definiţii referitoare la scris şi scriitori cu ignoranţă şi mândrie decretate (în fapt doar banale tentative ale unora de a-şi explica şi motiva propria lor alegere, propria lor viaţă), învălmăşind şi prin ignoranţa lor gândurile şi motivaţiile altora acoperind încât, recunosc, a existat o vreme în care m-am simţit ruşinat, nevolnic şi prost încercând să aştern pe hârtie gândurile ce viermuiau precum frunzele bătute de vânt, precum întunericul într-un mormânt. Mi-au trebuit ani şi luni şi zile să uit de ei şi să-mi amintesc de mine. Şi pentru ce scriu? Pentru a găsi. Pentru a te găsi. Pentru a mă regăsi. Pentru a putea fi. Pentru a renaşte şi pentru a-mi aminti.”

Mircea Vulcănescu

Gânduri mai vechi despre Mircea Vulcănescu exprimate/citite pe un forum de ziar : „Peste tot unde există oameni, există lăcomie, dar nu ca în mioritica Românie. Iată, o dovedeşte Mircea Vulcănescu, un sfânt printre diavoli, care au aruncat masca să se vadă coarnele parţial în comunism, şi total după 1989. Vulcănescu s-a născut la 1904, un sfânt prin corectitudine într-o lume de fanarioţi, ajuns prin cinste şi inteligenţă la 33 ani director general al vămilor din România. În această poziţie cheie a prins în capcană o hienă flămândă ce se pregătea prin trambulină de ministru urcat acolo cu şpaga să intre în tagma ciocoilor tip Scatiu. Viitorul ciocoi N. nu l-a iertat, M.V, a plătit scump, dat afară de la vămi. Apoi, cei ce luptau împotriva ciocoilor, după 1945 n-au crezut în onestitatea unică a acestui OM, şi l-au ucis la 48 de ani. De ce să nu vină FUKUSHIMA într-o astfel de lume?” @ Amicii : Ştie cineva unde se poate găsi o descriere mai explicită a episodului ?
Titus Filipas

Insecuritate în transmisia culturii

“Transmisia culturii de la o generaţie la alta este afectată de o insecuritate permanentă.” Ştiam adevărul acesta, îl citisem demult, de când am terminat facultatea, dar îi pierdusem urma. Nici acum nu l-am redat în forma originară, ci doar într-o exprimare echivalentă. Aşa cum l-am dat, îi aparţine filosofului Serge Cantin, profesor la universitatea din Quebec în oraşul Trois-Rivières. Despre forma originară, îmi amintesc că îi aparţinea unui neurolog Canadian, şi fusese publicată într-o carte cu gândurile acelui om despre trecerea de la fundamentul şi mişcările neuronale, la mişcările în societatea umană. Revista “Contemporanul” din Bucureşti făcea un scurt rezumat al ideii. Am decupat petecul acela de hârtie tipărită şi l-am lipit într-un registru cu coperţile tari. Aveam multe pe acolo. Culese după ce parcurgeam o cantitate uriaşă de material tipărit haotic. Dar uneori, cenzura nu ghicea, dar eu da!, venea şi o ideologie importantă. Filosoful din Quebec era, chiar este!, la fel ca noi. Adică interesat de identitatea naţională, precum şi de Ideologia de nation-building. Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2012/11/27/motivarea-sentintei-cateva-adevaruri-simple-si-cateva-intrebari-naive/#comment-171901
Titus Filipas

Efortul

Domnul Adrian Năstase, fost premier al României, este unul dintre concetăţenii noştri care a dovedit că posedă o extraordinară capacitate de EFORT susţinut. România chiar are nevoie acum, în prezentele vremuri cumplite de criză, de această capacitate pusă în lucru. Există însă un grup de interese politice internaţionaliste ce lucrează temeinic pentru a ţine încarcerată această putere imensă, care este un har de la Dumnezeu, în fond. Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2012/11/27/motivarea-condamnarii-mele-am-castigat-un-pariu/
Titus Filipas

Orizontul modernităţii

Însoţiţi de un scriitor de anticipaţie, să păşim în viitor. Care-i secretul lui Adrian Rogoz ? Am mai vorbit despre el. Ca scriitor cu slujbă, Adrian Rogoz îngrijea apariţia fasciculelor CPŞF. Dar nu acesta-i secretul. Ci felul cum făcea alegerile pentru subiectele publicate. Fiecare dintre fascicule era un fel de „capsulă a timpului”, conţinea idei importante pentru români. Idei de care avem nevoie acum. Ce mi se pare mai important ? Ideea de dualitate. Aşa îi spunea atunci. Acum i se spune dualism. Ceea ce nu-i totuna. Şi lămurirea distincţiei ar fi bună, dar nu-i încă momentul. Să recurgem la terminologia englezească, unde dispar cei doi termeni incriminaţi, şi problema-i definită în termenii „mind-body problem”. Avertizam că acolo-i o „capsulă a timpului”. Ce se află ? Orizontul modernităţii. La noi, obsedat de construcţia ei, anticipând şi construcţia celui de al doilea val de modernitate fluidă, a fost filosoful Constantin Rădulescu-Motru. Pentru identitatea noastră, trebuie să recurgem la ideile acestui bunic spiritual.
Titus Filipas

Partium şi Tratatul de la Speyer

Ce „regiune de dezvoltare” cer de fapt culturnicii UDMR şi CNMT în România? Ţinutul Secuiesc plus Partium. Vedeţi subtilitatea culturnică de tip Bela Kun ? Pe bune, câţi dintre bieţii rumâni ştiu acum ce înseamnă „Partium” ?, şi de unde provine denumirea acestei noi „regiuni de dezvoltare” construită „pe bază istorică” – apud culturnicii de la UDMR şi CNMT. „Partium” constituie excerpt dintr-o formulă latinească propusă în anul 1571 prin Tratatul de la Speyer. Însă acest tratat din 1571 este atât de neînsemnat pentru istoria europeană, încât nimeni nu şi-a bătut capul să scrie măcar un articol pe româneşte despre valoarea „Tratatului de la Speyer” drept contrapondere logică la adoptarea lalelei de către maghiari după distrugerea totală a Ungariei la anul 1526 prin forţa militară comandată de Soliman Magnificul. “Cherchez la femme!” Culturnicii maghiarizaţi după Ausgleich şi provenind din populaţia localnică (trei milioane din această populaţie localnică dinainte de Ausgleich erau români!) profită pur şi simplu de interferenţa Roxelanei în treburile lui Soliman :-). Chestiunea pusă de culturnicii maghiarizaţi este certamente mult prea frivolă pentru a fi tratată la modul serios ! Fără să fiu agresiv, întreb : Care document UE aminteşte „Tratatul de la Speyer” şi cere ca regionalizarea României pe gustul iredentiştilor maghiarizaţi din România să se facă în acord cu Tratatul de la Speyer ? Cât timp păstrează laleaua ca “simbol naţional”, iredentiştii maghiarizaţi din România nu realizează în ce contradicţie logică se află.
Titus Filipas