Elementele cele mai noi din Epistemă

Dacă, la începutul secolului XIX, „pruncii români” Ioan Eliade Rădulescu şi Petrache Poenaru surprindeau Epistema modernă, un acquis occidental pe baza căruia a fost construită România modernă, devine foarte important acum să surprindem şi să captăm elementele cele mai noi din Epistemă. Pentru a continua să existăm ca naţiune.
Titus Filipas

Pazvante

Articolul http://www.nytimes.com/2013/12/23/sports/demise-of-rowing-at-temple-is-harsh-blow-for-amateurs.html?hp îmi aminteşte canotajul academic amator pe care îl practicam în studenţia din Bucureşti. Evident, chiuleam de la ore ! Dar nu regret. Doamne, câte facilităţi ne pusese Gheorghiu-Dej la dispoziţie ! Era păcat să nu profit de acestea. Dar la ora 12 aveam grijă să fiu prezent la cantină. Mâncarea era excelentă. Nu se fura. Era o cantină întemeiată de legionari, şi exista încă un control studenţesc foarte riguros, care îl enerva pe activistul Dan Marţian. Discuţiile de la mese erau interesante, le urmăream cu atenţie. Nu reuşeam să identific sursa citatelor, deşi eram un tip citit. După 1989, am reuşit să le identific în Prelegerile lui Nae Ionescu din anul 1926. Atunci, domnul Nae Ionescu transformase Universitatea din Bucureşti într-un fel de Şcoală Normală Superioară din Paris, continuând parcă visul neîmplinit al lui Alexandru Odobescu. Tot după 1989, am aflat că eram eu însuşi urmărit acolo de către Securitate. Acum înţelegeţi de ce a plecat genialul Basarab Nicolescu din ţară ? Nu mai putea suporta atmosfera creată la Universitatea din Bucureşti de către politrukul Dan Marţian. La Craiova, după facultate, scăpam cumva de influenţa lui Dan Marţian. Însă intram sub puterea absolutistă a lui Oliviu Gherman. La fel ca şi Dan Marţian, acesta nu înţelegea nimic din ideologia naţionalismului românesc. După mărturia lui Ioan Eliade-Rădulescu (dascălul nostru incomparabil de rumânie combinată cu Epistemă, şi se poate face o legătură convingătoare cu Mihai Viteazu, cel atât de hulit acum de către istorici precum Marius Diaconescu şi Alin Ciupală care nu pricep noţiunea logică de agregare), Craiova este unul dintre cele două centre culturale din Sud unde s-a forjat ideologia naţionalismului românesc. Profesorul Oliviu Gherman venea la Craiova cu mandat belakunist să facă tabula rasa din ideologia naţionalismului românesc ! Sub influenţa lui am aruncat cărţile vechi pe care le strânsesem din anticariatele Bucureştiului în acţiunea mea independentă, însă imanent bine dirijată, de explorare pe linia de Arheologie culturală a Epistemei. Profesorul Oliviu Gherman îmi spunea nu doar foarte reprobator, ci chiar dispreţuitor : „Îţi place să te ocupi cu Dolce far niente!” Acum însă am căpătat ceva curaj văzând că însuşi marele Peter Thiel îl preţuieşte pe La Rochefoucauld. Sincer, eu nu reuşesc să fac vreo deosebire între acţiunea lui Pazvante şi acţiunea profesorului Oliviu Gherman la Craiova.
Titus Filipas

Istoria exprimată ca Arheologie Culturală

,,Alţii” înseamnă Epistema. Iar „Noi” ne definim în raport cu Epistema. Sunt reguli puse în cultura română de către Şcoala de la Sfântu Sava. Acesta este avantajul nostru imens în Zonă şi în Lume. Dacă atunci Heliad insista pe Gramatica filosofică a lui Condillac şi pe Gramatica Generală a lui Destutt (după George Băiculescu, mentorul academicianului Alexandru Duţu, un membru fondator al Fundaţiei Europene Titulescu), mutatis mutandis acum eu insist pe Semantică şi pe gramatica programelor de computer. Care produc normativitate algoritmică. Pe la Iaşi a fost un psiholog cognitiv deosebit de important, Vasile Pavelcu. A studiat la Sorbona cu Henri Wallon. Tot Ideolog pe linia lui Condillac şi Destutt. Şi acel acquis, Şcoala de la Sfântu Sava l-a pus în cultura română, subliniez Ideea. Dacă nu ne înţelegem Istoria (exprimată ca Arheologie Culturală), nu avem Viitor. Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2013/12/03/ceremonie-la-bruxelles/#comment-194154
Titus Filipas

„filosofia continentală” şi „filosofia analitică”

Alexandru Odobescu (iarăşi un excerpt din Note la Pseudokynegheticos): +„Filosofia absolută!” Această minunată ştiinţă nouă o cunosc şi o preţuiesc câţi au petrecut şi au râs în vesela societate a lui Iancu R. …, nepot al răposatului Eliad Rădulescu ; din feluritele daruri ale unchiului, dânsul a moştenit pe acela neaoş românesc de a şti minunat să păcălească cu vorba pe cei slabi de îngeri. Dintre nenumăratele anecdote glumeţe ale nepotului său [Iancu R.] , [domnul] Eliad [Rădulescu], într-un articol din „Biblioteca portativă” (vol. II, Bucureşti, 1860, p. 253 şi urm.), ne povesteşte cum el [adică nepotul Iancu R., n.n.] a dat pe bete, într-o zi, pe unul din acei lingăi, nătângi şi morocănoşi de ardeleni, care trec uneori dincoaci de munţi în calitate de profesori proaspăt scăpaţi din câte un păcătos de gimnaziu unguresc, lăudându-se că „li s-a fost succesu pe depleanu a absolvere prelectionile la filosofia, necum şi cursurile teologali ; ergo se recomândăluiesc că-s batăr teologi şi filosofi absoluţi”, numai buni ca să tâmpească cu neştiinţa lor fumurată pe bieţii copilaşi de pe aci. Cântărind numai dintr-o clipă arama filosofului său, păcălitorul nostru, viţă de târgoviştean bun de gură, îl luă la refec şi, lăudându-se că şi dânsul a studiat adânc filosofia, mai ales în limba engleză, începu, ca probă de ştiinţă şi de sistema sa filosofică, să-i toarne, cu o limbuţie modulată pe intonări de cele mai convingătoare, o vijelie de definiţiuni şi de formule cam de felul următoarei : „Pentru mine, domnule filosof, simţirea este un fluid individual, care, redus la cea mai simplă expresie printr-o impulsie comunicativă, şi făcând din hipotenuză o tangentă prin fibrele simţitive, străbate prin toate liniile paralele ce se unesc din natura lor într-un punct, şi prin simţibilitate produc toate senzaţiunile, toate simţimintele sentimentalismului celor cinci simţuri ce simţualmente funcţionă prin cele cinci simţuri şi cad toate în sinteza perpendicularei spre a se manifesta spiritului uman printr-o fosforescenţă supranaturală a intelectului simţitor …” Comentariile mele : 1/„Filosofia absolută” – este vorba despre ceea ce anglo-saxonii denumesc „filosofia continentală” ; peste timp, după primul război mondial, în Hronicul şi cântecul vârstelor, Lucian Blaga ne prezintă un fost student ardelean care încercase a învăţa „filosofie continentală” la universităţi vestite din Germania ; venise de acolo cu un cufăr de cărţi de filosofie şocăţeşti (adică germane), termen alternativ pe care îl folosea Alexandru Odobescu. 2/ „păcălitorul nostru, viţă de târgoviştean bun de gură” – este vorba despre ceva mult mai mult decât atât, anume despre Gramatica de la Sibiu din 1828 scrisă de Ioan Eliade Rădulescu pe baza gramaticii filosofice a lui Condillac (promotorul senzualismului filosofic al lui John Locke) ; după cum ştim de la Michel Foucault, o gramatică închipuită ca parte dintr-o filosofie constituie condiţiile discursului, adică epistema. 3/„lăudându-se că şi dânsul [adică Iancu R., n.n.] a studiat adânc filosofia, mai ales în limba engleză” – este vorba despre „filosofia analitică” ; să observăm că la Unirea cea Mare din 1918, ţara noastră prelua „in integrum” cele două tipuri de filosofie din Europa, adică „filosofia continentală” şi „filosofia analitică”, rămânea să realizeze sinteza între cele două filosofii ; pe această linie, unii dintre gânditorii etnici maghiari din Ardeal aduc reproşuri inutile gânditorilor regăţeni, exceptând poate reproşurile aduse lui Andrei Pleşu (dar acesta este realmente un filosof ?) în cazul „Meditaţia transcendentală” adică falsa credinţă îndrăgită şi de Gabriel Liiceanu, şi de Gabriel Andreescu ; doar Lucian Blaga a încercat să realizeze o sinteză românească genuină între cele două filosofii europene majore. 4/ „limbuţie modulată pe intonări de cele mai convingătoare” –adică simulări şi simulacre de fragmente ale discursului românesc. 5/ Domnul Iancu R., nepotul ideologului naţionalist Ioan Eliade Rădulescu, ironizează şi filosofia senzualistă a lui Condillac, tot după cum pune la încercare, prin formulări absurde, soliditatea cunoştinţelor geometrice ale interlocutorului său ardelean. 6/ „sinteza perpendicularei” – să fie oare aluzie la sinteza apriorică din filosofia lui Kant ?
Titus Filipas

Cât de importantă este integrarea într-un discurs ?

Mă întorc la cartea lui Jared Diamond despre “Ce putem să învăţăm de la societăţile tradiţionale?” Nicolae Ceauşescu a căzut tocmai pentru că a luptat feroce împotriva societăţii tradiţionale, de exemplu economia răzeşească descrisă de împăratul Mavrichie în Strateghikon, şi bazată pe valori fiziocrate descifrate, integrate într-un discurs din Epoca Luminilor. Copernic a tradus epistolele lui Theofilact din Simocatta despre împăratul Mavrichie şi cea dintâi consemnare a limbajului protoromânesc. Cât de importantă este integrarea într-un discurs, adică intrarea în Epistemă ? Recenzia la cartea lui Jared Diamond din NYT oferă un exemplu doveditor. Într-o societate tribală (indienii Pirahã) exista obiceiul ca femeile să nu fie asistate la naştere deşi tribul era perfect conştient de eveniment. Lingvistul Steve Sheldon a fost martor la asemenea naştere pe o plajă. Femeia suferea cumplit şi cerea ajutor. Aşa cerea tradiţia. Dar niciunul dintre oamenii ori femeile tribului nu trebuia să ofere ajutor. Numitul Sheldon care, subliniez, se ocupa meseriaş de Discurs şi Epistemă, a intervenit, dar a fost blocat de oamenii tribului. Dimineaţa, femeia şi pruncul au fost găsiţi morţi pe plajă. În tabloul revoluţiei de la 1848 la noi, România este reprezentată printr-o femeie. Mai puţin se ştie că modelul a fost o scoţiancă, sora bună a scoţianului de la care provine denumirea “podului Grant.” Şi acum România se află în chinurile facerii. Moaşa cea pricepută se cheamă Epistema celei de a doua modernităţi.
Titus Filipas