1907

Execuţia reală, grăbită, a celor 11 000 de ţărani români nu a fost hotărâtă de Carol I, nici de ierarhii bisericii ortodoxe române, ci de ofiţerii armatei române, grupaţi în jurul mareşalului Averescu. Din acest grup ţin să îl remarc pe căpitanul Ion Antonescu. Ei chiar gândeau în primul rând la salvgardarea României. Ce era acoperită de pecinginea adusă prin “împământenirea” alogenilor cerută de Benjamin Disraeli la Congresul din 1878 de la Berlin. Prin „împământenire”, impusă năpraznic după modelul american Manifest Destiny, s- a furat  autohtonilor români, –deci primilor  locuitori de aici–, chiar dreptul lor de folosinţă a pământului. Astfel s-a creat un fel de „stat în stat”. Ori ceea ce doctrinarul basarabean Constantin Stere numea Fischerland. Fenomenul se extindea rapid. Înainte de 1907, existau chiar fonduri internaţionale (prin banca Rothschild şi subsidiarele)  ce aşteptau să intre în România pentru construirea canalului Dunăre- Marea Neagră! Canalul era destinat să scoată rapid din România produsele exploataţiilor din marele Fischerland. Nu realizăm poate cumpăna mare peste care a trecut  atunci România, ameninţată cu statalizarea de jure a  Fischerlandului. 

Titus Filipas

„Tehnologii modelabile”, aspecte lexicale

Am tradus prin „tehnologii modelabile” termenul englezesc „putty clay technology”.  Traducerile ad litteram ne spun că „putty” înseamnă pe româneşte chit sau mastic, iar „clay” înseamnă, bineînţeles, argilă.  Totuşi, dacă ne limităm doar la aceste banale traduceri, fără a face consideraţii apropriate asupra evoluţiei limbii engleze, riscăm să intrăm în simple jocuri de cuvinte. Amuzante poate, dar sterile în fond. Adevărul este că limba engleză, spre deosebire de limba română, a trecut şi printr-un trecut scolastic, când se folosea limba latină pentru a indica semnificaţiile exacte, chiar semnificaţiile ştiinţifice, ale termenilor. Aceasta nu degradează cu nimic limba română, ce a supravieţuit ca singura vernaculară neolatină din Europa de Răsărit, sau din Romania Orientală, dacă folosim un termen forjat istoriceşte după Constituţia Antoniniană din Anul Domnului 212.

În Europa medievală Occidentală, latina avea statutul de limbaj sacru. În Europa medievală Orientală, un statut similar de limbaj sacru îl deţinea, pe lângă limba elină (greaca veche), în zona noastră geografică, şi limba slavonă, un limbaj artificial inventat de trei dintre marii cărturari ai primului umanism bizantin : Fotie, Kiril şi Metodiu. Acest  limbaj artificial  sacru a dat o forţă spirituală extraordinară elitelor migratorilor slavi, şi o justificare pentru politica lor  extrem de  brutală faţă de  români, populaţia autohtonă. Din această cauză, deşi nu dispreţuim limbajul slavonic, menţinem direcţia noastră culturală constantă, anume aceea de îndepărtare faţă de limbajul slavonic, şi de utilizare a surselor de inspiraţie din latina scolastică folosită în Europa Occidentală.

În contextul discuţiei noastre despre „tehnologii modelabile”, sintagmă folosită de noi ca echivalare pentru sintagma din engleză (sau globish) „putty clay technology”, trebuie în mod expres indicat faptul că aici  punem în corespondenţă termenului englezesc „putty”,   sintagma  „ex ante” din latina scolastică, iar termenului englezesc „clay” îi punem în corespondenţă sintagma  „ex post” din latina scolastică.

Abia acum putem îndrăzni să traducem termenii respectivi şi în limba română, cu acurateţe şi adecvare pentru acest context. Astfel, „ex ante” înseamnă : bazat pe rezultatele prezise şi aşteptate înainte de producerea evenimentului. Iar „ex post” înseamnă : bazat pe analiza performanţelor din trecut.

Titus Filipas

Purtătorii numelui Voloşin în cele trei Rusii

În conceptul „Brazda lui Novac” este prezentă ideea de forţă. Întâlnim legenda Novacilor (desţelinători ai pămînturilor) pe o arie largă, din Oltenia până  în Transnistria, şi ea este coroborată de mărturiile suedezilor ce au traversat  istmul baltico-pontic, privind  predominarea  românilor „novaci” acolo. Urme sigure  ce  mai avem ne dovedesc prezenţa  românilor   „bolohoveni”  pe  aria unde cad ploile care întreţin rîul  Sluci şi Bugul superior (de altminteri Winston Churchill scrie că Bugul este  frontiera  naturală a României Mari înspre răsărit), şi a românilor ‚brodnici’ la vadurile rîurilor din stepa ţinuturilor care vor fi viitoarele Rusii, vaduri  care jalonau cu ‚novaci’  noile  ‚drumuri romane’ spre răsărit.  Astfel găsim încă la Nipru, în  raionul Dnepropetrovsk, regiunea Dnepopetrovsk din Ucraina,  localitatea Voloşkoe, numele însemnând,  pentru martorii slavi : «al (a) valahilor ». Fata lui Ştefan cel Mare, anume Elena fiica Evdochiei, măritată cu Ivan cel Tînăr, fiul Marelui Cneaz al Moscovei Ivan al III-lea, era consemnată de cronicarii ruşi ca fiind Olena Voloşina. Numele de familie Voloşin, frecvent întâlnit în Rusia şi Ucraina, înseamnă Vlaşin,  Valahul. Purtătorii numelui Voloşin în cele trei Rusii (Malaia, Bielaia, Velikaia) sunt probabil milioane. Ar fi absurd să spunem că toţi Voloşinii  se trag din satul Voloşkoe, şi cu atât mai puţin că ar fi coborât din paginile romanelor Ioanei Postelnicu.  Ei sunt mai curând urmaşii ‘românilor novaci’ plecaţi spre răsărit,  care au efectuat primele desţeleniri în marea câmpie  chemată  –mult, mult  mai târziu–, « stepa rusească ».

Titus Filipas

Dilema celui închis

Aşa am tradus aici sintagma englezească (ori, dacă vreţi, sintagma în globish)  “Prisoner’s Dilemma”). La rândul ei, sintagma face parte din denumirea unui joc strategic chemat în globish (un fel de englezească larg acceptată) Prisoner’s Dilemma game.

Este vorba despre un joc strategic jucat de două persoane. Fiecare dintre participanţii forţaţi la acest joc strategic este ţinut într-un fel de cutie Skinner. Şi oricare dintre cei doi jucători poate alege între o strategie a  cooperării (să o notăm cu C) şi o strategie a  dezertării (să o notăm cu D).

Care va fi  “răsplata” (payoff în globish) pentru alegerea unei strategii ori alteia ?

Regula numărul 1 a jocului acesta ne spune că fiecare dintre cei doi jucători primeşte o răsplată mai mare dacă alege o strategie a  dezertării mai curând decât o strategie a  cooperării, indiferent de alegerea celuilalt, C  sau D ! Însă mai există şi o regulă numărul 2  ce statuează că fiecare jucător  primeşte o răsplată mai mare dacă fiecare dintre ei alege o strategie a  cooperării, şi de asemenea că fiecare jucător  primeşte o răsplată mai mică dacă fiecare din ei va alege strategia D.

Acest joc strategic a fost inventat,   –cam prin 1950 şi independent unul de altul–, de matematicienii Albert W. Tucker, Merrill M. Flood şi Melvin Dresher. Jocul strategic ale cărui reguli tocmai au fost enunţate este  paradoxal, deoarece strategia D constituie  ceea ce se cheamă o “strategie dominantă” pentru  ambii jucători, deci este raţional pentru fiecare jucător să o aleagă indiferent de alegerea celuilalt,  însă există în acelaşi timp posibilitatea absolut reală ca fiecare dintre ei să primească o răsplată mai mare dacă amândoi aleg strategia dominată C!

Jocul “Dilema deţinutului” sau Prisoner’s Dilemma game constituie un exemplu de joc strategic cu echilibru ineficient, unde nu se  aplică optimalitatea (sau eficienţa) Pareto.

Titus Filipas

Samuel Phillips Huntington a murit

Despre politologul Samuel Phillips Huntington (născut pe 18 aprilie 1927- decedat în  24 decembrie 2008), puteţi afla  doar informaţii sumare pe Wikipedia de limba română, la adresa URL http://ro.wikipedia.org/wiki/Samuel_Phillips_Huntington .

Profesorul Samuel Phillips Huntington, care a predat la Harvard University, îi acuza virulent pe subiecţii ibero-americani în studiul din 2004  „The hispanic challenge”,  pentru că  ei nu ar  fi dezvoltat conceptul unui Vis Latino. Spre deosebire de WASPs, adică albii anglo-saxoni protestanţi din America de Nord, care au creat The American Dream. Dar ibero-americanii nu aveau nevoie de  visul Latino,  pentru că ei aveau deja mitul Eldorado. Apoi, The American Dream de fapt nu-i decât arhetipala Cornucopia din Lumea Veche ! Este bizar felul cum profesorul Samuel Phillips Huntington refuză contrapartidele echivalente între sintagme şi cuvinte, asemănându-se cu fundamentaliştii cei mai habotnici ai  lumii de azi!

În fine, studiul său The Soldier and the State mă determină la câteva consideraţii tangente cu istoria noastră. Surprinzător,  aproape două sute de ani trecuţi după înfrângerea bizantinilor la Manzikert, împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul a recâştigat  la 1261 AD oraşul Constantinopol, fiind  însoţit  de o gardă de cavaleri selgiucizi!  Este şi aceasta o lecţie a istoriei  universale,  despre care  profesorul Samuel Phillips Huntington, autorul celebrului eseu  publicat în 1993:  „Conflictul civilizaţiilor” (‚The Clash of Civilizations’),  pare să  nu fi auzit. Garda călăreţilor selgiucizi era comandată   de   Izzeddin Gaigaus al II-lea, fostul sultan de Rum având capitala la Konya. La 1098, Anselme de Ribaumont localiza Iconium (sau Konya selgiucidă) în Romania exterioară pierdută  militar în bătălia de la Manzikert, şi vedea foarte puţini  turci acolo. În  limba arabă,  „Rum” înseamnă Romania.  Trebuie să recunoaştem că, după toate standardele moderne,  era o  evoluţie culturală uluitoare a tribului de găgăuzi:  din Turan, prin Rum,  la  Constantinopol!  Teritoriul sultanatului Rum fiind controlat pe atunci de  mongoli, Gaigaus  cere „împăratului de aur” dreptul de aşezare pe alt teritoriu din Romania. Istoria nu consemnează totuşi acest drept ca pe un „hrisov”, deci nu ca pe o Capitulaţie acordată turcilor selgiucizi, ci doar ca pe un simplu „ordin de deplasare” pentru îndeplinirea unei sarcini: restaurarea drepturilor imperiului total Romania asupra vechii ‚theme’ Podunavia. Clamarea lui Mircea cel Bătrân asupra Podunaviei era şi racordarea instituţiei statale  pe care o construia,   la drepturile Romaniei multi-milenare.  Mihail al VIII-lea Paleologul, ce era convins că va recâştiga Anatolia,  îi învoieşte pe selgiucizi numai temporar  în ţinuturile pontice apusene, unde aceşti turci rămân cunoscuţi mai ales după numele şefului lor, adică: „găgăuzi”.

Deci „găgăuzii” au avut chiar dintru bun  început, adică plecând de  la   străbunul lor aproape mitic Gaigaus al II-lea, statut de legitimitate numai ca „flotanţi în Romania”!  Atunci când găgăuzii din respublika Moldavia sunt manipulaţi de propaganda rusească împotriva României, înseamnă  că  ei nu îşi cunosc propria lor istorie, care este intim legată de acţiunile şi deciziile acestor două  personaje capitale din istoria lumii: Alp Arslan şi Mihail al VIII-lea Paleologul.  „Drepturile” pe care găgăuzii de azi cred că le-au obţinut de la Rusia în respublika Moldavia nu au valoare intrinsecă, ele au fost impuse numai prin forţele armatei a 14-a condusă de răposatul general Lebed, pravoslavnicul feroce călău al românilor. Şi ne rugăm ca bunul Dumnezeu să-i ierte păcatele, căci mulţi tineri români a mai omorât! Românii nu  vor ierta vreodată armata a 14-a pentru genocidul comis împotriva lor.

Titus Filipas

Instituirea Sărbătorii Naţionale a Limbii Române

Redau un excerpt din scrisoarea Domnului Corneliu Leu [primită la 24 decembrie 2008] :

+Ma gândesc la Dumneavoastra cu gratitudine pentru caldura cu care ati sustinut, în acest an care se petrece acum, demersurile noastre privind instituirea Sarbatorii Nationale a Limbii Române. Va multumesc pentru bataia inimii si ratiunea spiritului Dumneavoastra românesc si, în acelasi timp, Va informez ca, în legislatura trecuta, am obtinut înscrierea propunerii legislative pe situl Senatului, fiind pusa în circuitul avizarilor. Urmeaza ca, în aceasta legislatura, sa ajungem la votarea Legii. Dintre membrii Parlamentului trecut care au semnat expunerea de motive  privind legea propusa de noi, fapt pentru care le exprimam tuturor recunostinta, domnii Gheorghe David (Timis), Alexandru Peres (Alba) si Madalin Voicu (Giurgiu) au fost realesi putând sa ne sprijine în continuare  pentru desavârsirea demersului. Dar, în acelasi timp, Va rugam pe fiecare dintre Dumneavoastra sa-i informati pe parlamentarii din zona în care va aflati despre aceasta propunere legislativa adoptata pâna acum în cunoscute localitati românesti prin peste 40 de Hotarâri ale Consiliilor Locale, prin participarea multor comunitati ale românilor din strainatate si prin manifestari stabilite de importante organizatii neguvernamentale.  Propunerea legislativa pentru proclamarea Zilei Nationale a Limbii Române (în ziua de 30 august, cu manifestari începând în 29 si încheindu-se în 31 august) este înregistrata la Biroul Permanent al Senatului României cu nr: B.559/ 28. 10. 2008, a primit avizul favorabil al Consiliului Legislativ în ziua de   5. 12. 2008 si a fost trimisa în aceeasi zi pentru “punct de vedere la Guvern”. Cunoscând aceste date precum si expunerea de motive semnata de colegii lor anteriori, parlamentarii pe care veti avea bunavointa sa-i aduceti alaturi de telul nostru vor putea grabi formalitatile legislative în asa fel încât pregatirea pentru manifestarile, sarbatoririle si sesiunile stiintifice din anul 2009 sa înceapa cât mai din timp.+

Semnează pentru conformitate,

Titus Filipas

Teoria atribuţională şi cubul Kelley

Teoria atribuţională  asociază cauzele efectelor pe care le suferă omul de la ceilalţi, ori cel puţin asociază percepţia şi inferenţa despre asemenea cauze, comportamentului individului. Desigur, inferenţele privind aceste cauze includ şi factorii de predispoziţie personali precum şi factori situaţionali externi.

Prin sintagma “cubul Kelley” este desemnată o contribuţie la teoria atribuţională  care a fost formulată de psihologul american Harold H. Kelley (1921–2003) în anul 1967. După Kelley, persoanele umane integrează în general trei tipuri  de informaţie pentru explicarea unui anumit item al comportamentului observat  la altă persoană : 1/consensul, adică proporţia în care a mai fost  văzut şi la alte persoane acel tip de comportament, furnizând  pe această cale o estimare privind caracterul mai mult sau mai puţin comun al respectivului item de comportament ; 2/ coerenţa, adică în ce măsură acel coportament este tipic persoanei în situaţii similare; 3/ distincţia, adică extensia în care acel comportament este specific situaţiei particulare în care el se manifestă.

Fiecare dintre cele trei variabile de comportament uman mai sus definite poate să se exprime fie într-un mod percutant,  ori doar şters, vag. Deci fiecare dintre variabile are numai două valori. Câte combinaţii totale pentru valorile acestor variabile sunt posibile ? O regulă elementară de calcul combinatoric spune :   2 × 2 × 2 = 8. Dar acesta este numărul  de vîrfuri ale unui cub, de unde şi denumirea: “cubul Kelley”.

Titus Filipas

Capital tangibil şi capital intangibil

Pe blogul unui om politic important, –blog foarte frecventat–, am folosit intenţionat sintagma “capital intangibil”, exact acolo unde era cazul. Ciudat, nimeni n-a percutat. Atunci am întrebat: Ce se întâmplă cu voi, oameni ?

Este interesant un studiu al lui J.W. Kendrick ce arată că începând cu 1973, economia USA investea mai mult în “capital intangibil” decât în “capital tangibil”. Deloc întâmplător, zic eu acum, România lui Nicolae Ceauşescu primea tot atunci liber să importe din USA nelimitat “capital tangibil” sub formă de tehnologie industrială High Tech, iar World Bank acorda cu generozitate împrumuturi României ca să cumpere industrie de vârf din USA. Îmi amintesc că un român indignat a cerut o analiză foarte urgentă şi critică asupra acelei stări de lucruri postului de radio Europa liberă. Analiza a fost promisă, dar nu a venit vreodată! Şi noi chiar luam pe atunci foarte în serios activitatea postului de radio Europa liberă! Care doar ne minţea cu neruşinare.

Titus Filipas

Cauzalitatea şi teoria atribuţională*

O scurtă notă pe care am citit-o aici : http://www.encyclopedia.com/doc/1O87-attribution.html, precum şi interesul mai vechi faţă de reprezentările ontologice  pentru cauzalitate m-au îndemnat să scriu acest text. Se ştie că tema reprezentărilor ontologice  pentru cauzalitate a fost propusă de către unul dintre iluminiştii scoţieni ai secolului XVIII, anume David Hume. Acesta considera mitul ca fiind primul exemplu de reprezentare ontologică pentru cauzalitate. Problema ridicată de filosoful scoţian stârneşte un viu interes pentru metafizică teologului din Prusia Orientală chemat Immanuel Kant. De asemenea, chestiunea construirii reprezentărilor ontologice  pentru cauzalitate îl provoacă intelectual pe Leonhard Euler, singurul matematician vreodată sanctificat. Firul roşu (aceasta este o veche metaforă bizantină, este vorba despre un fir roşu din mătase) continuă, se ştie, către determinismul laplacian şi filosofia pozitivistă. Dar abia în anul 1958, Fritz Heider (1896–1988) introduce în mod expres reprezentarea ontologică pentru cauzalitate şi în psihologie, prin crearea teoriei atribuţionale.

*Este continuarea unei teme propusă în anul 1926 de metafizicianul român Nae Ionescu.

Titus Filipas

Săptămâna dinaintea lui 22 dechemvrie, 1989

Intervenţia mea este prilejuită de o informaţie aflată de aici : http://mihneageorgescu.wordpress.com/2008/12/21/iliescu-atacat-cu-bani-de-pseudo-revolutionari/ .

+In miscarile de la Timisoara si Bucuresti (21), au fost implicati luptatori autentici (si ei manipulati, sub un strict control),  foarte putini la numar cel putin in Bucuresti nu au depasit mia (in 21), carora se datoreaza scânteia, care nu avea sorti de izbânda daca grl Stanculescu nu il suprima pe Milea.+

blogideologic spune: decembrie 22, 2008 at 3:09 pm “daca grl Stanculescu nu il suprima pe Milea”!!! Credeţi ?

Mi se dă răspunsul  pe decembrie 22, 2008 at 3:24 pm, +Nu cred, stiu cu precizie!+.

Asertarea aceasta (să nu îi spun informaţie) întăreşte un accent pe care eu îl detectam într-un interviu la BBC World Service, în chiar săptămâna dinaintea lui 22 decembrie 1989. Un britanic ce părea că făcuse anterior un studiu pe această temă destinat serviciului MI6, era categoric că regimul Nicolae Ceauşescu nu va putea fi răsturnat fără o defecţiune majoră din interiorul sistemului. Iar generalul Victor Stănculescu efectua voiaje frecvente la Londra …

Titus Filipas