Archive for iulie 2008

Ce ne apropie de Barack Obama ?*

iulie 31, 2008

*Acest articol a fost început ca un comentariu la postarea “Ce ne uneste?”, de pe blogul domnului Adrian Năstase, http://nastase.wordpress.com/2008/07/30/ce-ne-uneste/#comments .

Ce ne apropie de Barack Obama ? Respectul Jeffersonian pentru stil. Să nu uităm că Barack Obama a fost cadru didactic la Universitatea din Chicago (între 1992 şi 2004). Iar Universitatea din Chicago a elaborat primul Manual de Stil pentru engleza Americană încă din anul 1906, vezi http://en.wikipedia.org/wiki/The_Chicago_Manual_of_Style . Printre altele, Manualul  de Stil pregăteşte pentru excelenţa în procesul de comunicare, pentru studierea audienţelor, identificarea nevoilor acelor persoane din audienţe şi a priceperilor lor tehnice (vezi şi http://en.wikipedia.org/wiki/Technical_writer ). Să nu uităm că tinerii partizani ai lui  Barack Obama folosesc mult mai bine Internetul decât partizanii candidatului republican.

În fine, despre stilul Jeffersonian să spunem că este foarte apropiat  de stilul ideologic liberal inventat şi promovat de către Destutt de Tracy. Aceeaşi ideologie a lui Destutt de Tracy influenţează crearea Partidei Naţionale în România. Noul PSD al lui Adrian Năstase poate pretinde că este continuatorul Partidei Naţionale din România.

Titus Filipas

Patronul scria emfatic …

iulie 31, 2008

Pe 31 iulie 2008, la orele 4:22 ante meridian, am comentat pe blogul http://vorbimromaneste.wordpress.com/2008/02/03/fratilor-nu-distrugeti-limba-romana/ .

Amuzamentul este că am intrat acolo  prin click pe link pus pe un blog unde patronul scria emfatic:  ”De ce, ai senzaţia că n-o să le comprendez ?”

Din câte ştiu, singura formă de la comprendre eventual îngăduită ca neologism în limba română este „compris” (mai ales în expresia „y compris”).

Titus Filipas

Managementul versanţilor

iulie 30, 2008

Două articole de blog, http://stiricrestine.wordpress.com/2008/07/28/nordul-tarii-inecat-sub-o-dunare-cazuta-din-cer-potopul-biblic-din-suceava/#comment-101 , şi

http://malaimare.wordpress.com/2008/07/28/inundatii-si-nemernici/#comment-1234 , ne prezintă dureros de exact nenorocirile aduse de noul potop.

Cred că este vorba, în cazul inundaţiilor produse de viiturile din Nordul Moldovei, despre “managementul” versanţilor, aproape criminal, pe care îl face Ucraina. Specialiştii noştri cunosc foarte bine problema. Ar trebui ca oficialii noştri guvernamentali să preia datele lor şi să prezinte problema la UE. Vor face aşa ceva?

Managementul problemelor se face în amonte, aşa spune noua doctrină a “statului preventiv”, ce înlocuieşte vechea dogmă a “statului providenţial”.

Titus Filipas

Temele mari ale ortodoxismului* românesc

iulie 29, 2008

Găsesc pe blogul http://savatie.wordpress.com/2008/07/28/azec-fata-in-fata-cu-constantin-stoica/#comment-676 , invitaţia la discuţia deschisă despre ţintele grupului AZEC (Asociaţia Ziariştilor şi Editorilor Creştini).

Cu toată stima pentru Valorile îmbrăţişate de mişcarea AZEC mă exprim, însă nu cred că activiştii oneşti din acea organizaţie focalizează interesele lor pe temele mari ale ortodoxismului românesc de azi :

(i) Trebuie să fie furnizate răspunsuri coerente în limba română la atacurile non-ortodocşilor, atacuri care se fac de pe poziţiile filosofiei analitice, împotriva ortodoxiei în general.

(ii)Trebuie să eliminăm critic influenţa misticismului rusesc (de genul Vladimir Lossky) din ortodoxismul românesc.

(iii) Patriarhul BOR trebuie să îşi asume la modul cel mai serios funcţia de locţiitor al catedrei episcopale din Cezareea Cappadociei.

Titus Filipas

*Există o deosebire între ortodoxie şi ortodoxism, prin care înţeleg o ideologie pentru înţelegerea ortodoxiei.

Mircea Cărtărescu şi tropul pervertit

iulie 28, 2008

Postmodernismul este caracterizat în mai multe feluri. Teoreticienii culturii  îl definesc, printre altele,  şi ca un timp de utilizare intensă a tropului pervertit.

Mircea Cărtărescu este unul dintre scriitorii postomodernişti de la noi. În lucrarea  „Postmodernismul românesc” (Humanitas, 1999), Mircea Cărtărescu se proclamă pe sine însuşi drept cel mai de seamă poet postmodernist român. Însă Mircea Cărtărescu nu spune ce fel de trop pervertit foloseşte. Spunem noi : oximoronul. Şi nici nu este greu demonstrabil. În Cântul al şaptelea din Levantul, Mircea Cărtărescu scrie: “Bul dă cuarţ ce nici o lume nu să laudă că ţine,/Dar în fiecare lume îşi trimite el lumine,/Căci sunt lumile cu astre, cu planeţi, cu aurora/Oglindirea pă perete-a globului neperitori./Lumi în lumi, telescopate dân mărunturi în înalturi,/Microcosm şi macrocosmos între valvele dă smalţuri/Ale scoicii gea a minţii au în mijloc mărgărint/Globul dă cristal dân palma principesei Hyacint./Poate că scrisei „Levantul” doar să aflu globul ista/ Ce-l cătase Lionardo şi-l cătase Gianbattista”. Or, aici în mod evident este vorba despre inducerea ideii de anacronism tehnologic. Căci tehnologiile pentru a fabrica sferele de cuarţ sunt inventate abia în cea de a doua jumătate a secolului XIX.

Oximoronul are în el incongruenţa crasă. Ceea ce conţine din plin şi poezia lui Mircea Cărtărescu. În tropul pervertit, cititorul stabileşte valoarea şi sensul. Pentru incongruenţele şi anacronismele sale, Mircea Cărtărescu a primit de la cititorul român mediu, cel care se teme să nu fie declarat Zoil, o valoare imensă.

Titus Filipas

Gilbert Adair despre timpul tranziţiei noastre

iulie 28, 2008

Gilbert Adair este un autor scoţian născut în anul 1944. El cunoaşte foarte bine setul de valori moderne, după cum a studiat şi caracteristicile tranziţiei la postmodernism. Analizele şi criticile culturale prezente în scrierile lui Gilbert Adair ne demonstrează că spiritul iluminismului scoţian este încă viu.

Gilbert Adair a elaborat multe fraze celebre, care sunt citate frecvent. Cel mai mult îmi place, la acest moment, următorul excerpt din  opera lui Gilbert Adair :

“Postmodernism is, almost by definition, a transitional cusp of social, cultural, economic and ideological history when modernism’s high-minded  principles and preoccupations have ceased to function, but before they have been replaced with a totally new system of values. It represents a moment of suspension before the batteries are recharged for the new millennium, an   acknowledgment that preceding the future is a strange and hybrid interregnum that might be called the last gasp of the past.” The Postmodernist Always Rings Twice (Postmodernistul sună întotdeauna de două ori),  cartea lui Gilbert Adair din anul 1992.

Am să încerc să îl şi traduc aici:

“Postmodernismul este, aproape prin definiţie, un punct tranziţional unde se intersectează arcele istoriei ideologice, economice, culturale şi sociale, când principiile şi preocupările superioare ale modernismului au încetat să funcţioneze, dar aceasta s – a produs înainte ca ele să fi fost înlocuite de un sistem de valori cu totul nou. El reprezintă un moment de suspendare înainte ca bateriile să fi fost încărcate pentru noul mileniu, şi  o menţionare  că viitorul  este  precedat de un interregnum hibrid şi straniu, care poate fi denumit ultima noastră inspiraţie din trecut.”

Titus Filipas

Excerpt tradus din revista literară Hindu

iulie 27, 2008

Excerptul este preluat de la această adresă Internet, http://www.thehindu.com/lr/2008/05/04/stories/2008050450260600.htm .

Originalul sună aşa :

“Some book titles are so quirky and arresting that even non-readers know them by heart: The Man Who Mistook His Hat for his Wife, The Unbearable Lightness of Being, The Postmodernist Always Rings Twice, Zen and the Art of Motorcycle Maintenance, One Hundred Years of             Solitude, and Six Characters in Search of an Author.”

Traducerea mea:

“Unele titluri de cărţi sună atât  de ciudat încât îţi opresc respiraţia, chiar şi aceia care au citit doar prima copertă însă nu au deschis cartea îi ştiu  pe de rost titlul: Bărbatul ce a făcut confuzie între pălărie şi nevastă, Insuportabila uşurătate a fiinţei, Postmodernistul sună întotdeauna de două ori, Zen şi arta întreţinerii motocicletei, O sută de ani de singurătate, Şase personaje în căutarea unui autor.”

Titus Filipas

Petre Pandrea

iulie 26, 2008

În ziarul România liberă din 25 iulie 2008, domnul Adrian Bucurescu publică articolul Petre Pandrea, un haiduc al cuvantului, vezi

http://www.romanialibera.ro/a130405/petre-pandrea-un-haiduc-al-cuvantului.html .

Domnul Adrian Bucurescu ţine să ne reamintească personalitatea intelectualului „oltean şi european”, acum, când trecură patruzeci de ani de la stingerea lui.Vreau să citez numai  Manifestul Crinului Alb din 1928, unde +Noua generatie se prezenta ca exponenta „pasiunii ideale”, a „optimismului frenetic”, a „intuitiei”, „elanului” si „extazului”, a „credintei in Dumnezeu”.+

Revelator text! Totdeauna bănuiam că Sturm und Drang se traduce incomplet prin Furtună şi Elan. Acum văd că Drang pe româneşte nu-i doar Elan, ci şi ‘optimism frenetic’, ‘intuiţie’ şi ‘extaz’.

Titus Filipas

Un articol foarte studiat în prezent

iulie 26, 2008

Este vorba despre articolul Scăldatul roibului, publicat la mine pe blog pe data de 19 decembrie 2007. Ciudat /sau nu, de când sunt atacat de bloggeri ruşi care încearcă să infliltreze blogosfera românească scriind într- o subvernaculară pseudo- neolatină grotescă, acest articol a început să fie cerut spre lectură! Ar fi poate util să amintesc ce scriam acolo:

+‘Scăldatul roibului’, pictura lui Kuzma Petrov-Vodkin din anul 1912, marchează punctul de basculare între arta bisericească de sorginte bizantină şi arta modernă. Fie că ne place, fie că nu (şi mai ales, ca frecvenţă a răspunsului, Nu!), ‘Scăldatul roibului’ este reper pentru un moment de inflexiune în mersul civilizaţiei universale.+

Articolul originar este ilustrat de  reproducerea  picturii lui Kuzma Petrov-Vodkin. Puteţi observa cum este imitat în tabloul lui Kuzma Petrov-Vodkin acel roşu cărămiziu din perioada culturală a dinastiei macedonene din Romania. Ştiind /sau nu, arta lui Kuzma Petrov-Vodkin spune că Rusia şi Romania Orientală sunt totuna. Eu nu prea cred. Romania Orientală se opreşte la rîul Bug. Cel puţin aşa stipulează documentele aflate în arhivele occidentale. Winston Churchill scria clar în Memorii faptul că acele frontiere tradiţionale pentru  Romania Orientală sunt recunoscute acum tacit de către Occident ca frontiere legitime pentru Romania Neoacquistica sau România modernă.

Titus Filipas

Cu cine discut /sau nu Kant

iulie 25, 2008

Cu fostul meu coleg de la Facultatea de Fizică din Bucureşti, Constantin (Costel) Marghitoiu. Colegul nostru comun, Meder Laszlo Ferencz, care a terminat această facultate extrem de dură cu 10 (zece) pe linie, spunea foarte serios despre Costel Marghitoiu că era cel mai “deştept” din generaţia noastră.

Acum,  Costel Marghitoiu  întreţine un site de filosofie la această adresă, http://www.filozofiadesueta.com/ . Un articol  pe care mi l- a trimis în urmă cu câţiva ani prin  e-mail, şi l -am salvat pe blog-ul meu sub titlul Scrisoare despre noumen şi fenomen, a fost accesat de peste 100 de ori.  Sigur, în alţi termeni şi alte categorii aceasta poate înseamnă  prea puţin, dar amintesc faptul că aici este vorba, totuşi, despre un articol de filosofie!

Recent, exprimându -mi opinia privind felul cum se învaţă limba română în respublika Moldova, am inserat un comentariu benign pe un blog care nu este redactat în limba română, spun aceasta din nou foarte clar, ci redactat într-  o subvernaculară pseudo – neolatină extrem de grotescă, pe care eu o denumesc limba moldovenească numărul “n”,  vezi aici http://urdumheit.wordpress.com/2008/07/18/savatie-bastovoi-din-nefericire-inca-un-bou/  .

Ca refugiat basarabean din vechiul judeţ Soroca, cu drepturile mele clare de răzeş, deţin legitimitatea  să mă exprim pe această temă. Insertul meu  pe acel blog suna aşa : +Întâmplător, am studiat la liceul ‚Fraţii Buzeşti’ din Craiova,   şi aveam un respect extraordinar faţă de vechii profesori ai şcolii, eliminaţi   de regimul comunist. Să-l amintesc aici numai pe Fanu Duţulescu, autorul unui  concentrat „Dicţionar al filosofiei” în care explica atât de bine conceptele metafizicii, printre care şi noumen-ul sau „lucrul în sine”.+

Amuzant, dar colectivul urdumheit (bănuiala mea este că sunt mai multe personaje acolo, persoane fizice  reale ce lucrează în ture şi primesc salarii ruseşti foarte bune pentru ceea ce fac) găseşte necesar să comenteze:“Din vagile cognoscinte kantiielniţe, ştiam que Ding an Sich-ul ie inaccesibil de tăt, allora putem cognoasce doar qu.il existe….dar s-ar putea sa ma inselez….cu Vernunftu n-am mai discutat de   hăt ani de zile.”

Fiind vorba despre Kant, trimit prin e-mail acest comentariu colegului meu Costel Marghitoiu:

“Dragă Costele,

După cum ştii, Rusia este în plin proces expansiv în toate domeniile. Iată un comentariu kgb-ist, absolut autentic, la Kant.”

Fostul meu coleg de facultate  mi – a răspuns  pertinent:

“Dragă Tit,

Simpatic comentariu şi nu de tot stupid. Ding an sich ar fi ‘lucrul în sine, sau lumea în sine’, a lui kant,  iar vernunft-ul ar fi raţiunea criticată-explicată  de Kant în celebra lui carte. Rusul tău moldovean greşeşte când spune că lumea în sine poate fi argumentată ca existând, dar nu poate fi şi cunoscută, ea nici nu este sau nu este existenţiabilă pe vreo cale fie ea şi demonstraţională. Din păcate ai noştri cetăţeni nu prea discută de loc cu vernunftu lor, dar omul tău zice că o face din când în când, stare evident superioară. “

Apoi, colegul  meu a continuat : ”Găsesc pe internet tot felul de texte interesante, despre numen, sau lucrul în sine, şi despre alte alea, dar nu aş zice că  sunt ceva promiţător. Există o complexitate banală, adică metafizica [filosofia, n.n.] care nu implică efecte interesante. Păcat că nu eşti amator, aş putea discuta cu tine despre confuziile şi contradicţiile kantiene, evident în viziunea mea. Spre exemplu despre faptul că noi putem cunoaşte fenomenul dar nu noumen-ul, presupusa lui sursă. Dacă ‘noumenul’ este un obiect-proces, similar cu fenomenul îl cunoaştem prin fenomen, iar dacă este mintea care creează fenomenul, atunci mintea asta ‘noumen’ nu mai e o lume, fie ea şi în sine, nu mai e un lucru sau colecţie de lucruri corelate cauzal, ea este un algoritm generativ de lucruri în conştientele reprezentante. Toate astea le-au înţeles filozofii din Orient care au admis doar vidul universal şi lumea impresie sau iluzie, lumea desfăşurată în minte dar căreia nu îi corespunde nici o realitate efectivă, fie ea şi în sine.”

Titus Filipas