Calea ferată tradiţională

Calea ferată tradiţională poate să fie folosită acum pentru un turism de calitate. Aşa se întâmplă în Marea Britanie, unde o linie de cale ferată construită în 1874 pentru transportul minereului de fier este folosită acum cu succes în turism, deoarece traversează Districtul Lacurilor locuit cândva de poeţii romantici. De un succes incontestabil în turism se bucură una dintre cele mai pitoreşti creaţii din istoria tehnicii : ‘Calea ferată divină’, “God’s Wonderful Railway” ori, mai   prozaic, Great Western Railway, proiectată de Isambard Kingdom Brunel. Cale ferată ameninţată acum cu scufundarea pe tronsonul Dawlish, datorită fenomenului climatic al încălzirii globale. Traseul ‘Căii ferate divine’, aşa cum a fost conceput de Isambard Kingdom Brunel, flirtează în mod periculos cu marea. Există o istorie apocrifă că odată un peşte adus de valuri ar fi pătruns   într-un vagon tractat pe ‘Calea ferată divină’. Oricum, este confirmat că de multe ori vagoanele trenului Great Western, venind de la Plymouth, ajungeau în gara din Exeter acoperite cu alge marine. ‘Rough down at Dawlish again’, comentau atunci localnicii din Exeter. În vremea din urmă, evenimentul algelor atacând trenul Great Western se întâmplă tot mai frecvent. În romanul de anticipaţie apocaliptică “The Day of the Triffids”, scriitorul britanic John Wyndham (1903-1969) transformă algele în monştri vegetali semănaţi de perturbarea malefică a naturii, nişte monştri atacând trenurile pe calea ferată spre Londra.

Urâţenia epocii industriale era deja vehement criticată pe vremea lui Brunel de către persoanele avizate. Pentru a feri de asemenea critici calea ferată pe care o construia, Isambard Kingdom Brunel angajează o echipă de consultanţi în creativitate, special plătiţi ca să pună în proiectul  său industrial misterul megaliţilor din Stonehenge, grandoarea Zidului Chinezesc, frumuseţea mausoleului Taj Mahal. Viaductele, podurile, tunelurile, lampadarele şi clădirile gărilor de pe ‚calea ferată divină’ sunt realmente nişte opere de artă. Din cauza aceasta, Great Western Railway este de vreo sută şi cincizeci de ani un itinerar de excursii ales de englezi şi de orice   connoisseur al vacanţelor englezeşti. Isambard Kingdom Brunel creează nu doar un frumos proiect industrial, dar şi o afacere profitabilă pentru toţi cei care participau. Inclusiv pentru nenumăraţii ‘oameni ai muncii’. Brunel fondează la Swindon o fabrică de construcţii şi reparaţii de locomotive, uzină unde sunt angajate la un moment dat aproape 40 000 de persoane. Aici erau   fabricate şi locomotivele de pe calea ferată care traversa India, detaliu de inventar neterminat ce apare în romanul « Ocolul Pământului în 80 de zile », scris de Jules Verne. Toţi oamenii simpli ce lucrau la Swindon Works erau foarte mândri de poziţia pe care o deţineau în Anglia truditoare a vremii. Pentru muncitorii de la Swindon Works, Isambard Kingdom Brunel construieşte un   mic oraş extrem de frumos, un fel de “Garden Village” cu căsuţe de piatră galbenă excavată din tunelul Box, situat între Bath şi Chippenham. Locuinţele din acest “Garden Village” sunt încă folosite şi îngrijite de proprietarii lor de azi, foarte mulţumiţi şi foarte orgolioşi de casele ‘marca Brunel’ pe care le-au achiziţionat.

Titus Filipas

“Antonescu a avut o ocazie” ??!!

Citesc pe un blog, à propos de concertul Madonna : +Eu sunt o persoana pasnica. N-am omorat pe nimeni. Dar nu pot sa nu fiu   ingrijorat. Tiganii sunt o realitate amenintatoare, cu viitor. Se inmultesc mai repede. Transmit gene si apucaturi. Inspira teama. Asa cum evolueaza biologic lucrurile, in 50 de ani vom fi mai toti Rromi, nu romani. Antonescu a avut o ocazie, dar a esuat+  

“Antonescu a avut o ocazie”. I-a fost oferită de Anglia şi America. Winston Churchill scrie acestea, în Memorii.

Vechea frontieră a principatului moldovenesc pe rîul Bug era garantată prin Capitulaţiunea de la 1740, semnată de Imperiul Otoman şi de Franţa. Pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774 anulează durabil Capitulaţiunea de la 1740, în favoarea Rusiei. În cel de al doilea război mondial, Anglia şi America revalidează pentru România Capitulaţiunea de la 1740. Ion Antonescu încearcă o consolidare a câştigului, dând acte de mutare în Transnistria unor evrei care nu au fost niciodată trimişi acolo. Eu am întâlnit în anul 2004 un asemenea evreu la Craiova, care îmi spunea că mulţi au fost în situaţia lui. Ei figurează probabil printre victimele Holocaustului. Despre ţigani, ce ştiu   eu ? Mama, refugiată basarabeancă, m-a născut în casa unui ţigan, Ghiţă Serdaru, din Băileşti. Taică-meu, răzeş sorocean, era mobilizat în Transnistria. Partea proastă este că toată lumea dă vina pe români, fără să întrebe ce ştim noi. Iar dacă spui în toată onestitatea ce ştii, eşti acuzat   imediat de negaţionism !

Titus Filipas

Energetica eoliană

Domnul Adrian Năstase iniţia pe blog o discuţie despre construirea centralelor eoliene la noi. Au urmat  dezbateri contradictorii. Pentru diverse puncte de vedere, domnul Adrian Năstase propune răspunsuri la adresa URL http://nastase.wordpress.com/2009/08/30/raspunsuri-78/ . Bloggerul care semnează Vasile aminteşte că dezvoltarea energeticii eoliene la noi înseamnă “scoaterea din circuitul agricol a mii de hectare roditoare”.

Ceea ce expune colegul Vasile se numeşte definiţia fiziocrată a valorii economice. Numai în această definiţie, noi,  românii, suntem la capătul lanţului trofic, iar în termeni energetici : în vârful piramidei. Doctrina economică fiziocrată a fost rafinată la noi de Apostol Arsache, şi preluată de junimişti. Doctrina economică fiziocrată are marele avantaj că este directă, şi nu permite speculaţiile. Construcţia de mari centrale eoliene distruge solul, principala noastră sursă de putere economică. În fine, construcţia unor mari centrale centrale eoliene presupune capital de risc (venture capital). Or, totdeauna capitalul de risc vine cu promisiunea unor randamente fiinanciare mari. Deci nu mai suntem noi, românii, la capătul lanţului trofic, ori în vârful piramidei energetice. Noi şi bogăţia noastră cea mai de preţ suntem consumaţi de alţii. În plus, cum spuneam anterior,  construcţia şi exploatarea unor mari centrale eoliene măreşte exorbitant preţul energiei electrice în  ţară. Cui îi foloseşte ? Firmelor străine care instalează aceste centrale eoliene în România,  şi primesc pentru asta credite pentru CO2 pe care le revând. Ironia ar fi să le revândă românilor.

Titus Filipas

Partida Naţională împotriva discriminării ţiganilor

Pe blogosferă citesc opinii de felul : + romanu nu stie ce’s alea drepturile omului si crede ca   discriminarea e un lucru bun, therefore n-ar putea fi de acord cu madonna. si tu te incadrezi in exact acelasi segment..+

Bloggerul acesta (nickname alex ayaan) se încadrează la segmentul de profundă ignoranţă în ceea ce priveşte istoria din Romania/România. Deja de la creare în prima jumătate a secolului XIX, Partida Naţională din România milita împotriva discriminării ţiganilor. Despre acestea scrie într-o carte arsă la indicaţiile lui Lioncic Tismeneţki (tatăl lui Vladimir Tismăneanu) şi Silviu Brucan. Este vorba despre „Echilibru între antiteze”, o carte de memorialistică scrisă de Ioan Eliade Rădulescu. Pe situl Preşedinţiei României, trebuia publicat in extenso un excerpt din această carte, privind caracterul prioritar al luptei anti-discriminare din programul politic al Partidei Naţionale. Du-te alex ayaan şi fluieră la poarta Preşedinţiei României care practică o discriminare virulentă împotriva culturii românilor şi a istoriei adevărate a românilor. Această discriminare virulentă împotriva românilor era practicată de Voltaire, iar acum o vedem în unele articole din Britannica, Wikipedia, şi unele cărţi de la editura Humanitas (cum ar fi cărţile lui Keith Hitchins). Discriminarea culturii occidentale împotriva românilor datează cel puţin de la 1774, când a fost încheiată pacea de la Kuciuc Kainargi, dacă nu chiar de la 1730, când Voltaire publica Istoria regelui Suediei Carol al XII-lea, carte unde românii nu sunt amintiţi ca locuitori ai acestui teritoriu al vechii Dacii!

Titus Filipas

Andrei Pleşu despre “aptitudinea şezutului (Sitzfleisch)”

Demult nu mi-a fost dat să citesc pe blogosfera românească un text mai caraghios decât cel întâlnit la adresa URL http://theophylepoliteia.wordpress.com/2009/08/29/%e2%80%9cintelectualii%e2%80%9d-lui-basescu/ .

+“Intelectualii” lui Basescu este una din sintagmele  tampite ale dusmanilor presedintelui pe care au reusit sa i-o lipeasca. +

Wrong, Politeía! Sintagma este : “Culturnicii de elită”.

+21.11.1997 – Andrei PLESU : Am auzit ca unele sedinte de guvern dureaza douasprezece ore. E semn rau. Inseamna ca pregatirea sedintei e inclusa in sedinta propriu-zisa in loc sa o   preceada, ca deciziile sint caznite, ca unanimitatea e rara, ca primul ministru e prea rabdator, ca, deseori, lucrurile trebuie reluate de la zero, ca dezbaterile sint baroce si circulare. (Uimitor e ca cele douasprezece ore de discutii produc, frecvent, ezitari si confuzii diagnosticate ca “lipsa de   comunicare”!). Dincolo de explicatii “obiective” si justificari plauzibile, e limpede ca tipul uman dominant in guvernul nostru nu este omul de actiune. Omul de actiune nu poate sta pe un fotoliu – fie si ministerial – vreme de douasprezece ore. Il apuca nevricalele, se arunca pe fereastra, fuge! “Sitzfleisch”, adica aptitudinea sezutului, nu au decit firile contemplative si dialectice. Visatorii. Intrebarea este cit de visator isi poate permite sa fie un guvern al reformei. Sa sezi si sa cugeti se poate. Dar sa sezi si sa faci, sa misti lucrurile raminind nemiscat – asta nu-i reuseste decit lui Dumnezeu. In guvernul acesta de convorbitori care “nu comunica” exista, evident, si   exceptii. Prototipul lor mi se pare a fi Traian Basescu. In mod limpede, el este un om de actiune. Un “executiv” prin vocatie. Cind are de spus ceva o spune. Abrupt, uneori brutal, dar fara echivoc si fara retorica. Nu are o ideologie. Are scopuri, strategii imediate si imaginatie pragmatica. Cind spune ca va face – face. De multe ori face inainte de a spune. Cind a facut   ceea ce si-a propus sa faca, nu da niciodata inapoi. Nu se lasa intimidat de greve, amenintari, razmerite. Are solutii si isi asuma riscul aplicarii lor. E tonic. Crede in fapta lui si inspira incredere. E bine dispus. Iar cind se infurie iese la bataie fara precautii preliminare, fara sa-si aleaga, abil, mijloacele. Capabil de abuzuri temperamentale, e incapabil, dupa parerea mea, de alt gen de abuzuri. Vorbeste prea raspicat si actioneaza prea transant ca sa fie suspect de calcul venal si derapaj tenebros. Nu stiu daca ar fi un bun ministru in “vremuri normale”; nu e omul potrivit sa administreze calmul, linearitatea, gata-facutul. Dar in tranzitie, asadar intr-un moment in care ceea ce conteaza e decizia curajoasa si prompta, obsesia tintei, infaptuirea neintirziata, Traian Basescu e excelent. Multiplicat, ar da guvernul care ne trebuie. In plus, reuseste sa fie simpatic, cu aerul lui nesofisticat, indaratnic, putin sui, hitru, direct. Cind nu te astepti, are accese de candida timiditate. Format ca om de echipaj, e, cu siguranta, si un bun om de echipa. E simplu, camaraderesc, eficace. Fara pretentii si fara complexe. M-am intrebat, adesea, care e, in definitiv, secretul reusitei lui, cheia seninei lui inflexibilitati. Cred ca stiu raspunsul: nu vrea de loc sa fie, cu orice pret, ministru. A mai fost si s-a putut intoarce, cu naturalete, la ale lui. Mi se pare ca, la un moment dat, s-a apucat de fabricat inghetata*; nu ma indoiesc ca, la o adica, ar prelua din nou, cu placere, comanda unei nave. Ministeriatul nu e decit “ceva de facut”, o necesara corvoada: fara fasoane, fara mirajul prestigiului si al carierei, fara fascinatia beneficiilor. E vadit ca lui Traian Basescu nu-i pasa deloc, dar absolut deloc, daca de miine va trebui sa faca altceva. De aceea, se comporta, mereu, ca un om liber. De aceea, pina una alta, e indispensabil.+

*Cu fonduri PHARE. Fabrica a dat faliment 🙂

Târgul spune că Andrei Pleşu a scris cererea lui de adeziune la PCR încă de la vârsta sa teens. Ce dovadă mai bună de atitudine în “aptitudinea şezutului” ? Participarea  la şedinţele PCR te tâmpea din oficiu şi iremediabil. Însemna că ai renunţat voluntar şi de tînăr la un acquis de cultură veritabilă. Era dovada că vei fi mereu băiat de comitet, că vei fi ancorat pentru totdeauna în spiritul phatic. Nu am citit cererea de adeziune a lui Andrei Pleşu la politica PCR. Dar am citit acum cererea sa de adeziune la politica lui Traian Băsescu. Ex ungue leonem 🙂

Titus Filipas

Dezbatere de idei

Dezbatere de idei

Este uimitoare şi tonică dezbaterea de idei ce are loc acum în câmpul politicii de centru-stânga din Franţa. Acolo se constituiseră o mulţime de grupuri de reflecţie independente, –cel mai cunoscut fiind Terra Nova–, grupuri de reflecţie (think tanks)/ateliere de idei (workshops) comentate în nota derizoriului de sarkozişti. Acum, grupurile de reflecţie în extensii rizomice (vezi terminologia lui Deleuze din filosofia post-structuralistă)  creează o reţea epistemică. Probabil că este cea mai vivace dezbatere de idei din Europa, dacă nu chiar din lume !

Titus Filipas

Kakania înseamnă chezaro-crăiesc

Kakania este un cuvânt inventat de scriitorul austriac Robert Musil (1880-1942), pentru a desemna monarhia “K und K”, imperiul austro-ungar  sau chezaro-crăiesc, cum îi spuneau românii. În fine, Robert Musil punea în Kakania o încărcătură peiorativă, dar nici chiar în exagerarea practicată acum pe blogosfera românească! Mai temperat : Kakania înseamnă chezaro-crăiesc. Credeţi-mă, îmi este greu să mă adaptez la timpul postmodern fără valori.

Titus Filipas

Echivalentul Gramaticii de la Sibiu

Gramatica românească tipărită în anul 1828 la Sibiu ne-a extras din epoca fanariotă şi a făcut posibilă o civilizaţie românească modernă. Fernand Braudel are sintagma celebră: „Grammaire des civilizations”, Gramatica de la Sibiu a fost influenţată de gramatica filosofică a lui Condillac, şi de gramatica lui Destutt de Tracy. Evoluţia lingvistică în lume este clară: reducţia numărului de vernaculare. Nu cred în victoria vreunei lingua franca, fie şi globish. Şansa noastră au fost geniile din secolul XIX care au salvat limba română de la pieirea anunţată cu un grotesc exces de anticipare de către Voltaire în secolul XVIII, iar acum de articole din Britannica şi cărţi de la editura Humanitas.  La fel cum în secolul XIX am fost salvaţi în „cuget şi simţiri” de Ideologia Şcolilor Centrale (ideologia Destutt de Tracy), de senzualismul psihologic şi senzualismul pedagogic al lui Condillac, de iluminismul industrial scoţian şi de ideologia clasică germană (incorporate în spiritul de la Junimea), acum trebuie salvat limbajul românesc unde fiecare cuvânt trebuie văzut ca un concept de marketing, şi rescrisă o doctrină economică românească unde fiecare produs oferit pe piaţă trebuie văzut ca purtător de sens lingvistic. Filosoful Jean Baudrillard scrie un mesaj important pentru viitorime, aluzia lui filosofică fiind prezentă chiar şi în filmul de anticipaţie Matrix. Civilizaţia românească este scrisă ca gramatică generativă, acesta este avantajul nostru. Chiar dacă, după 1989, credeam că modelul Bourbaki este cel care ne va salva, acum nu mai cred, oricum el trebuie criticat în ceea ce are contraproductiv, anume supralicitarea teoriei matematice a mulţimilor în limbaj. Este interesant că se dezvoltă acum un curent de doctrină economică americană care insistă pe tradiţia industrială scoţiană incorporată în secolul XIX în economia USA. Începem să scriem echivalentul Gramaticii de la Sibiu pentru secolul XXI. Este un program de muncă imens în faţa noastră, esenţial este să nu îl abordăm în stil phatic. Produsul industriilor noi cuprinde un 1/Concept, incorporează o 2/Metodă,  mai mult, produsul incorporează 3/Informaţie, fiind chiar vector de informaţie precum Cuvântul, şi în mod necesar şi evident, produsul industrial are o 4/Utilitate şi are o 5/Calitate. De ce am folosit litere mari ? Pentru iniţierea unui proces de brainstorming.

Titus Filipas

„Verticalitatea morală” a culturnicilor GDS

După 1989, cu sprijinul şi la indicaţia politrucului Silviu Brucan, planificator al Marii Terori care cerea 60 000 de victime  la revoluţie, culturnicii de elită s-au constituit organizaţional în Grupul pentru Dialog Social  (faimosul GDS). Ce înseamnă aici termenul “Dialog Social”?  Desemnează un dialog între cele două capete ale gamei sociale, adică între „elită” şi „pegră”?  Nu cred că aşa a fost conceput Grupul pentru Dialog Social. Culturnicii aceştia GDS sunt „de elită” în sensul descris de Jonathan Rée: „Oameni care sunt mai interesaţi în a depune mărturie privind corectitudinea lor morală.” Ce înseamnă “mai interesaţi” (“more interested”) pentru contextul discursului promovat de Jonathan Rée?  Filosoful amintit compara tipul de atitudine promovată preferenţial acum, adică la începutul secolului XXI, cu tipul de discurs şi atitudine promovate la începutul secolului XX, adică în plină Belle Époque. Jonathan Rée sublinia că pe atunci principala emoţie din atitudine era speranţa. Cum ar fi fost speranţa în cunoaştere, în progresul ştiinţei, cu dezbatere în spirit deschis, vezi Afacerea Dreyfus. Tocmai această atitudine de interes faţă de cunoaştere este absentă din spiritul GDS. Dacă în Belle Époque grupuri de oameni cu atitudine spre cunoaştere constituiau comunităţi epistemice, cu mare certitudine putem spune că GDS nu este o comunitate epistemică!  Elita de culturnici GDS face tabula rasa din istoria culturală românească, din cunoaştere şi dezbaterea noastră întru  deschiderea spiritului. Culturnicii GDS sunt interesaţi în trîmbiţarea „verticalităţii” lor. Ce-i această „verticalitate morală”? După ce ne orientăm ? Folosim ca reper de sens cel propus în lingua franca globish. În dicţionarul WordReference.com, despre verticality scrie: „position at right angles to the horizon”. Altă referinţă lingvistică poate fi   vernaculara neolatină. Încercăm cu franceza, italiana, spaniola. Invariabil primim răspunsul : +We found no translation for ‘verticality’+. Deci conotaţia morală pentru „verticalitate” este unică în lume,  rezervată exclusiv culturnicilor de elită GDS. Oricum, adăugarea abuzivă de sens nu este morală. Doar în timpul postmodern fără valori a fost posibil, tolerat, acest abuz.

Titus Filipas

Rusia a modelat lumea modernă ?

În cartea lui Steven G. Marks, ‚Felul în care Rusia a modelat lumea modernă …’’ („How Russia Shaped the Modern World: From Art to Anti-Semitism, Ballet to Bolshevism”, Princeton University Press, 2003), acel extraordinar impuls cultural,  venind din arhetipul cultural vareg,  este descris  ca  un fel de ‚a doua venire a Varangilor’. Observaţia  pertinentă a scriitorului şi omului de ştiinţă Ivan Efremov că Rusia începe cucerirea spaţiului cosmic (primul artefact orbital este rusesc, Sputnik – 1, primul astronaut într -un zbor  orbital a fost rusul Gagarin),  notaţie din textul sci- fi Cor Serpentis, este valabilă şi acum. Primele proiecte cosmice ruseşti au fost iniţiate în perioada ţaristă. Dar unele dintre ele au fost duse către un bun sfârşit abia în perioada sovietică, sub conducerea inginerului Korioliov. Se spune că inginerul şef al proiectelor cosmice ruseşti din perioada sovietică ar fi resimţit o criză de apendicită pe parcursul revenirii sale la Moscova, şofând autoturismul personal după ce supervizase mersul pregătirilor la cosmodromul  Baikonur. Dacă ar fi oprit pentru ajutor şi intervenţie chirurgicală în oricare orăşel, capitală raională cu spital, operaţia banală de apendictomie ar fi decurs cu succes. A preferat să ajungă la Moscova, pentru a fi consultat şi operat de specialişti eminenţi. A fost consultat şi operat de preşedintele şi vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale a Uniunii Sovietice. Care au greşit pe un caz absolut banal, dacă greşeală a fost. Fără uciderea constructorului-şef  Koriolov în ‚conspiraţia halatelor albe’ din Academia Medicală a Uniunii Sovietice, planeta Marte ar fi fost deja cucerită şi colonizată de om. Conspiraţia pentru uciderea acelui fantastic Homo Vitruvianus Korioloviensis a fost motivată de faptul că resursele Rusiei şi Americii nu trebuiau cheltuite într- o cursă  de cucerire a spaţiului cosmic, ci trebuiau orientate ideologic  în altă  direcţie. “Vă dau voie să stăpâniţi întregul univers, dacă mie  îmi lăsaţi Italia”, era declaraţia muzicianului Giuseppe Verdi (1813 – 1901). Iar în  mesajul cosmonautului rus Yuri Gagarin (1934 – 1968), primul pământean ce stăpâneşte universul din zbor circumterestru, este prezent  aluziv subiectul reconstrucţiei lumii  plecând de la civilizaţia oraşelor Italiei.  Aproape hilar  de optimistul salut al lui Yuri Gagarin aflat pe orbită: „Salut întreaga umanitate şi pe Anna Magnani!”, ascunde, îmi place să cred, titlul filmului unde jucase Anna Magnani:  „Roma, citta aperta” al lui Roberto Rossellini, simbol din icoane cinetice  pentru noul  început de civilizaţie în Europa.  „Roma, citta aperta” marca începutul Neorealismului italian, şi  startul refacerii Italiei distruse de război. Dacă sunt interpretabile  în această gamă zisele  rusului Yuri Gagarin, cu atât mai mult pentru noi, românii, celebra frază a lui Petru Rareş  pronunţată la 1540:  „Vom fi ce-am fost, şi mai mult decât atâta”, ce repeta,  în alt fel, cele spuse de   Mihail al VIII-lea Paleologul când  parafase hrisovul pentru Aghia Sofia cea curăţită la preluarea  Bizanţului, se poate citi  şi în gama tâlcului dat de Vico ori repetat de Iorga. 

Titus Filipas