Archive for Februarie 2010

A doua naţionalizare ?

Februarie 27, 2010

Editorul financiar al ziarului România Liberă face dezvăluiri  la adresa URL http://www.romanialibera.ro/bursa/a178568-fondul-proprietatea-intra-in-era-franklin-templeton.html, despre abordarea managementului Fondului Proprietatea de către puterea actuală. Comentariile mele nu au fost acceptate de redacţia ziarului, deşi eu nu focalizam critic şi peiorativ decât asupra politicii ministrului de finanţe Sebastian Vlădescu. Deoarece comentariul a fost respins, bănuiesc că ordinele asupra politicii financiare la Fondul Proprietatea sunt primite de către domnul Sebastian Vlădescu direct de la preşedintele Traian Băsescu. Fără să vreau, se pare că am atins un punct extrem de sensibil pentru puterea  actuală, pentru puterea preşedintelui Traian Băsescu, vreau să spun.  Nu ştiu care este punctul de mare sensibilitate, din această cauză voi relua aici comentariile pe care le-am trimis şi la RL. În primul rând, titlul articolului este pompos, pretenţios, pompieristic chiar : “Fondul Proprietatea intra in era Franklin Templeton”.  + Prioritatea Franklin Templeton, odata cu semnarea contractului de administrare, este listarea Fondului Proprietatea pe Bursa de Valori Bucuresti si promovarea sa internationala, a declarat joi un reprezentant al fondului american de investitii […]. „Dupa numirea oficiala in pozitia de administrator, prioritatea noastra este listarea Fondului Proprietatea pe Bursa de la Bucuresti si promovarea lui internationala, ca un vehicul atractiv pentru investitii, reflectand evolutia pozitiva a pietei de capital romanesti”, a afirmat responsabilul international al Franklin Templeton Investment Management (FTIM) pentru fonduri suverane si afaceri supranationale, David Smart.+ Să mă ierte domnul David Smart precum şi editorul financiar al ziarului România Liberă, dar totul este prezentat extrem de confuz. Şi bănuiesc că este prezentat intenţionat atât de confuz. De ce cred unii că “bietul român” nu poate avea mintea limpede? În primul rând,  acţiunile de la Fondul Proprietatea ar fi trebuit să fie administrate de un fond mutual cu abordare strategică de tip ETF (am mai discutat pe blog despre acest tip de fond).  Mai ales că, mai ales că, în altă parte în articol se spune : “Fondul are participatii la 88 de companii, cele mai multe din domeniul energetic.” Pe de altă parte, tot în articol apare dezvăluirea că Franklin Templeton Investment Management (FTIM)  este [intenţionat n.n.] pentru gestionarea fondurilor suverane. Or, aici pare că se ascunde punctul  foarte critic şi criticabil pentru politica financiară ghidată de la Cotroceni. Preşedintele Traian Băsescu intenţionează să procedeze de facto la cea de a doua naţionalizare, la cea de a doua spoliere a foştilor proprietari, pentru că +participatiile  la 88 de companii, cele mai multe din domeniul energetic+, intră în construcţia unui fond suveran pentru statul român. Ceea ce, repet, este echivalent cu a doua naţionalizare.

Titus Filipas

Impetuozitate bulgară în politica macroeconomică

Februarie 26, 2010

Citesc la adresa URL http://www.romanialibera.ro/economie/a178356-bulgarii-vor-hidrocentrala-pe-dunare-cu-romania-ue-ar-putea-veni-cu-banii.html , într-un articol scris de domnul Romulus Cristea : „Autoritatile romane si bulgare discuta oportunitatea constructiei unei noi hidrocentrale pe Dunare, cu o capacitate de 440 MW. Hidrocentrala pe care Romania intentioneaza sa o construiasca pe Dunare, impreuna cu Bulgaria, ar putea fi finantata cu fonduri europene, a declarat marti secretarul de stat in Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Tudor serban. Amplasamentele aflate in discutie sunt: Macin, Turnu Magurele si Calarasi. Specialistii in hidroenergie sustin insa ca zona optima de amplasare a hidrocentralei este Turnu Magurele, mai precis Islaz.” Cum interpretăm cererea Bulgariei ? Ca pe o foame de energie pentru proiectele sale economice de viitor. Ţinând cont că Bulgaria vrea în acelaşi timp şi o nouă centrală electronucleară finanţată de Rusia, recenta politică macroeconomică a Bulgariei pare să fie extrem de ambiţioasă (spre deosebire de politica macroeconomică a României, ca să fac şi  asertarea comparativă). Este cert că în ultimii ani s-a creat un decalaj substanţial în politicile macroeconomice ale Bulgariei şi României, Bulgaria fiind mult în frunte. Acest decalaj este la nivel de concept, şi cred că este cazul să fim surprinşi de faptul că impetuozitatea bulgară a depăşit luciditatea noastră latină, invidiată în trecut de ei. Ce se întâmplă cu noi?, de ce această stagnare conceptuală?, acestea sunt întrebări foarte grele. Fără să vrea, ziaristul Romulus Cristea aduce un omagiu politicilor noastre macroeconomice din trecut : +Proiectul hidrocentralei romano-bulgare a fost dezvoltat inca din anii ’80, in acea perioada statul roman avand un interes deosebit in realizarea constructiei pe care s-a aratat, de altfel, intr-o prima etapa, dispus sa o finanteze integral.  „Prin anul 1985, Nicolae Ceausescu si Todor Jivkov (presedintii din timpul regimului comunist ai Romaniei, respectiv Bulgariei) au taiat panglica de inaugurare a santierului de la viitoarea hidrocentrala Turnu Magurele-Nicopole. S-a deschis santierul (la Islaz), a existat o organizare de santier si chiar s-au facut unele lucrari. In 1990, santierul s-a inchis, iar baracile au fost vandute”, isi aduce aminte Eugen Pena de vremea cand era director la Hidrocentrale Olt.”+ Am spus şi repet, cele două mandate de guvernare ale lui Petre Roman (fiu de alogeno-cominternist) au fost prilejul unei politici anti-româneşti premeditate. Pot să dau şi exemplul importului unui volum uriaş de lână din Australia, o politică economică anti-fiziocrată premeditată pentru a se distruge bazele sănătoase ale oieritului din România, o zonă economică nu prea afectată de comunism !

Titus Filipas

Evenimentul Zilei contra The Times of London

Februarie 18, 2010

Sub semnătura domniţei Simona Diaconu, ziarul fidel preşedintelui ne anunţă printr-o frază terminată cu punct : “În ţara noastră ar putea fi construită o instalaţie subterană pentru depozitarea deşeurilor nucleare din întreaga Uniune Europeană.”   (http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/886845/Romania-groapa-deseurilor-nucleare-din-UE/).  “Legislaţia naţională interzice importul de deşeuri radioactive. Deşi face parte din grupul ERDO (European Repository Development Organisation), alături de Olanda, Italia, Polonia, Slovacia, Lituania, Slovenia şi Bulgaria, România nu şi-a asumat niciun angajament cu privire la găzduirea unui depozit pentru deşeurile  radioactive.”, mai scrie  Simona Diaconu. Aşa să fie oare ? La adresa URL http://www.arius-world.org/  scrie altfel: + Over the past 3 years, much of our work at Arius (Association for Regional and International Underground Storage) has been strongly focussed on the SAPIERR II project on development of a Strategic Action Plan for Implementation of European Regional Repositories. The project came to a close in January 2009 with the publication of the five project study reports available at the project website (www.sapierr.net). On 27th January, the results of the studies on the viability of shared, regional European geological repositories were presented to 50 participants from 21 countries. The aspects considered included organisational and legal issues, economic impacts, safety and security considerations, and public and political attitudes to multinational repositories.+ Şi foarte  recent, Robin Pagnamenta, editorul pentru probleme energetice al prestigiosului ziar Times of London, scria un articol cu titlul “Eastern Europe to host EU nuclear waste storage facility” (http://www.timesonline.co.uk/tol/news/environment/article7029703.ece ). În articolul din The Times of London, Robin Pagnamenta ne mai informează că Neil Chapman, expert de la  Association of Regional and International Storage, organizaţie cu sediul în Elveţia care a facilitat în ultimii trei ani discuţiile pentru îngroparea deşeurilor radioactive, –discuţii la care se presupune că a participat şi România, deşi vreo comisie prezidenţială nu ne-a informat, dar trebuia!–, deci domnul Neil Chapman spune că nici una dintre ţările Europei Estice care sunt destinatare ale deşeurilor radioactive din Occidentul UE nu a făcut declaraţii publice (încă).

Pe cine credem ? Pe Simona Diaconu de la Evenimentul Zilei, sau pe Robin Pagnamenta de la The Times of London?

Titus Filipas

Trădare de ţară

Februarie 17, 2010

România a acceptat depozitarea deşeurilor nucleare din Occidentul UE pe teritoriul ei. Hotărâre luată fără măcar vreun simulacru de şedinţă CSAT. Nici bietul şi mult batjocoritul Nicolae Ceauşescu nu ar fi acceptat depozitarea deşeurilor nucleare pe teritoriul sacrosanct al ţării ! Dăm aurul, şi primim deşeuri radioactive ! Este un act de trădare de ţară comis de actuala conducere a României ! Repet : Este un act de trădare de ţară comis de actuala conducere a României !

Titus Filipas

Ce scrie pe Statuia Libertăţii ?

Februarie 17, 2010

Întrebarea din titlu a fost generată de un articol din RL (http://www.romanialibera.ro/economie/a177542-cum-si-a-maturat-grecia-deficitul-sub-pres.html ), “Cum şi-a măturat Grecia deficitul sub preş”. Redau un excerpt din articol : “Bănci de pe Wall Street, precum Goldman Sachs, au folosit instrumente financiare complexe, de tipul celor care au fost la originea crizei financiare americane, pentru a ajuta Grecia sa ascundă amploarea datoriilor”.

Risc, nu datorie. Este vorba despre risc, nu despre datoria propriu-zisă. Sigur, acest risc este asociat datoriei, dar este vorba în esenţă despre fluxuri economice diferite. La ora actuală, tot la fel ca în urmă cu trei secole, trebuie să vedem economia ca un fel coroniţă împletită din mai multe rămurele care se ating în diverse puncte. Însă, dacă în urmă cu trei secole economiştii vedeau numai două rămurele (fluxul monetar şi fluxul economiei reale în sens fiziocrat), la ora actuală economiştii trebuie să privească (şi să potrivească)  patru „rămurele” în „coroniţa” economiei. În plus, fluxul de risc, precum şi fluxul conceptual-descriptiv (ceea ce se mai cheamă şi “capital intangibil”) pentru economie. Dacă marele economist român din secolul XIX, Apostol Arsache, vedea bine primele două fluxuri, abia Mihai Eminescu le vede bine pe următoarele două, însă nu a mai apucat să mai scrie marele tom doctrinar de economie politică pe care îl intenţiona (ştiu că la editura Scrisul Românesc a apărut o carte unde au fost agregate acele câteva fragmente pe care a reuşit să le scrie, apoi vezi şi lucrarea “SPRE EMINESCU, Răspuns românesc la ameninţările prezentului şi la provocarile viitorului”, de Radu Mihai Crişan).

Banca americană GS a incorporat creanţele suverane ale Greciei în produse financiare derivate, prin care riscul prezentat de acele creanţe era foarte mult diluat. În plus, compania AIG care era „blue chip” în indicele Dow Jones venea cu o pseudo-asigurare pentru acele produse financiare derivate de „risc diluat” emise de către GS. Bine, sunt multe detalii ce vor rămâne pentru totdeauna ascunse, nouă şi „americanului liniştit”. Dar ce scrie pe Statuia Libertăţii ? „Daţi-mi mie toţi proştii …”, sau cam aşa ceva.

Titus Filipas

Interpretare doctrinară keynesiană

Februarie 14, 2010

Un critic al domnului Adrian Năstase (http://nastase.wordpress.com/2010/02/13/cateva-date-din-ce-se-intampla-in-viata-reala/ ) spune: +Din expozeul domnului Nastase reiese ca societatile cu cele mai mari datorii sunt in majoritate cu capital de stat. Concluzia se impune de la sine.+

Eşti lamentabil, criticule ! De ce crezi tu că bietul rumân este ignar, şi că nu poate să prindă ideile noi ? Doreşti să fie distrus tot ce s-a construit în  România ! Un lider sindical extrem de inteligent şi de inimos, cu inimă de adevărat român!, vorbesc despre Virgil Săhleanu care dorea să păstreze tot ce este bun, –şi totul  chiar s-a construit  bine !–, a fost ucis pentru aceasta ! Uite ce-i, dragă ! În interpretarea ideologică doctrinară keynesiană, cea de a doua teoremă a bunei-stări, (vezi welfare theorems la Maurice Allais, Kenneth Arrow şi Gérard Debreu), permite o ideologie pentru intervenţia statului, chiar cere intervenţia statului !

Titus Filipas

Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice

Februarie 12, 2010

Textul este cules de la adresa URL http://cpsf.info/component/content/article/1-cpf-55-de-ani.html, şi a fost scris de Cătălin Ionescu.

+În urma cu o jumătate de veac, la sfârşitul anului 1955, apărea primul număr al faimoasei „Colecţia de povestiri ştiintifico-fantastice”. Redactor-şef, timp de 19 de ani (1955 – 1974) a fost Adrian Rogoz. Ce se poate spune, după mai bine de 50 de ani de la lansare, despre CPSF? Că a fost iubită, adulată chiar, de câteva generaţii de români? Acesta este un lucru îndeobşte ştiut. Despre contextul apariţiei CPSF s-au spus însă mai puţine lucruri. Poate şi pentru că România se afla într-o perioadă tulbure, ca să folosim un eufemism… Iosif Vissarionovici Stalin murise în anul 1953 (5 martie) dar succesorul său, Nikita Hruşciov (1894 – 1971) în ciuda faptului că lansase termenul de „cult al personalităţii” (cu trimitere directă la predecesorul său) a continuat politica „dură” sovietică. În consecinţă, ocupaţia sovietică a rămas pe aceleaşi poziţii de forţă în tot lagărul de est. În România, Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901 – 1965) îşi consolidează poziţia în aparatul de partid – în 1955, la plenara din 30 septembrie şi 1 octombrie este ales prim-secretar al CC al PCR, şi apoi este reales la Congresul al VII lea al PCR din 23 – 28 decembrie acelaşi an. Tot atunci începe şi industrializarea forţată a României. Se încearcă totodată şi o revigorare a culturii, are loc în 1956 (18 – 23 iunie) primul congres al scriitorilor români la Bucureşti. Totodată, în perioada 1955 şi 1957 apare Dicţionarul limbii române contemporane, în patru volume. Pe plan extern, 1955 este anul semnării Tratatului de la Varsovia (Pactul militar oficial numit Tratat de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D. Germana, Polonia, România, Ungaria şi URSS – parafat la 14 mai), pentru ca în 1956, în Ungaria, să se desfăşoare prima mare revoltă anticomunistă din Estul European (în 23 octombrie studenţii şi muncitorii ies în stradă; în 31 octombrie, guvernul liberal anunţă oficial retragerea Ungariei din Tratatul de la Varşovia; pe 4 noiembrie, tancurile sovietice intră în Budapesta; pe 14 noiembrie, ordinea sovietică este restabilită). Un fapt remarcabil este însă, revenind la „Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice” (a cărei titulatură derivă direct din limba rusă – „naucina fantastika”), că a încercat de la bun început să „limiteze” traducerile din limba rusă, preferând autorii români. Colecţia a debutat „fulminant” cu nuveleta „Meteoritul de aur” a lui Octavian Sava – o poveste frumoasă şi palpitantă, cu neaşteptat de puţine „trimiteri politice”. Primul autor rus apare în numărul 6 (Vitalii Trenev cu „Indienii”) iar următorul abia în numărul 28 (I. Kalniţki, cu „Sfârşitul oraşului subteran”, CPSF 28 – 34). De altfel este foarte probabil ca romanul semnat de Kalniţki să fi apărut ca o reacţie la evenimente din Ungaria, din anul 1956: „Sfârşitul oraşului subteran” este un exemplu clasic de ceea ce am putea numi „communistic fiction”, adică un roman de factură propagandistă declarată, în care „duşmanii patriei sovietice” – fie ei hitlerişti, capitalişti, imperialişti – încearcă prin orice mijloace, dar fără succes, de bună seamă, să semene răul şi teroarea în jurul lor, pentru a fi în cele din urmă opriţi de eroii sovietici. Desigur, autorii români îşi aduc şi ei obolul „obsedantului deceniu”, pentru că există multe tente politice care pleacă, în mod logic, chiar de la scrierile lui Adrian Rogoz (romanul „Uraniu” CPSF, numerele 8 – 14 din 1956 sau povestirea „Inima de ciută” CPSF numărul 5, 1955, ambele scrise în colaborare cu Cristian Ghenea). Mircea Opriţă, în „Anticipaţia românească” (Ediţia a doua, revăzută şi adăugită, Editura Viitorul românesc, 2003 – pag. 113) spunea: «Prin urmare, punctul de plecare într-un pariu personal cu SF-ul nu putea fi, prin forţa lucrurilor, decât unul foarte coborât. Mărturie stau două scrieri semnate în colaborare cu Cristian Ghenea: povestirea Inima de ciută (1955), care anticipa operaţiile de transplantare a cordului şi încerca să pătrundă, fără performanţe notabile, în mentalitatea unui om de ştiinţă – şi romanul Uraniu (1956), vârât şi el în momentul dogmatic al anticipaţiei ca într-o mănuşă potrivită.» S-a spus, în repetate rânduri, că prin Colecţia Povestiri Ştiinţifico Fantastice mai multe generaţii de ingineri şi-au găsit vocaţia cu mult înainte de a păşi în facultăţi. Paradoxal, afirmaţia este şi, în aceeaşi măsură nu este, valabilă. Sigur, sintagma „ştiinţa” exista exact în miezul titulaturii „stiinţifico-fantastice” (naucina fantastika), pentru că ştiinţa este instrumentul prin care comunismul a încercat distrugerea religiei şi instaurarea dictaturii comuniste (Lenin, de pildă, definea comunismul drept „puterea sovietelor plus electrificare”). Mai mult, „Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice” a fost editată de revista „Stiinţă şi tehnică”, revista de educaţie „materialist-dialectică” a tineretului. Totuşi, în ciuda filiaţiei, CPSF nu s-a transformat într-un „alfabetar ştiinţific”, aşa cum explica Titus Filipaş într-un articol publicat în site-ul „Asymetria”, editat de Dan Culcer: «Realizez totuşi că Adrian Rogoz nu a intenţionat vreodată să facă din CPSF un alfabetar ştiinţific, un fel de proiect enciclopedist romantic precum „Das Allgemeine Brouillon”, masivul corp de excerpte şi comentarii alcătuit de Novalis. Deşi erau tipărite pe aceeaşi hârtie proastă de ziar ca Scânteia, în lipsa unui corpus discursiv românesc în anii aceia, n-am fost poate singurul dintre români ce ar fi dorit să consulte CPSF ca pe un Alfabetar ştiinţific pe teme precum : matematicile, teoria informaţiei, epistemologia, chimia, fizica, mineralogia, medicina, psihologia, sociologia, filosofia morală, istoria, politica, poetica, muzica, estetica, în fine chiar heraldica şi sistemele monetare! Certamente Adrian Rogoz n-ar fi acceptat să transforme CPSF în alfabetarul ştiinţific dorit de mine. Din câte am înţeles de la Adrian Rogoz, consultantul ştiinţific în crearea versiunii româneşti a „Nebuloasei din Andromeda” ar fi fost fizicianul Ion Mânzatu, candidat prezidenţial la alegerile româneşti din 1992.» În ciuda limitărilor şi stângăciilor, CPSF a constituit echivalentul unei „pulp era” românească. A unui pionierat, care a încercat să treacă dincolo de zidurile strâmte ale lagărului sovietic. De altfel poate că apariţiile colecţiei au fost apreciate şi pentru că oferea acea alternativă la grosierele minciuni din ziarele vremii, fie şi numai prin formatul micuţ, care aducea cu o continuare de nuanţă „underground” a faimoaselor „dox-uri” (Aventurile Submarinului Dox). Privind acum, de pe culmea jumătăţii de veac scurse de la lansarea sa, putem afirma că, dincolo de orice comentarii critice sau politice – pro sau contra – „Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice” sub gentila şi modesta conducere a lui Adrian Rogoz a încercat cu obstinenţă, chiar de sub tutela „naucina fantastika”, un drum propriu. Şi lucrul acesta, în sine, este admirabil. Cu atât mai mult cu cât apariţia timp de 19 ani neîntrerupţi a CPSF, traversând abrupt perioada obsedantului deceniu şi, mai departe, schimbările regimului comunist, nu a putut fi egalată, nici măcar de departe, de nici o publicaţie sf  din România, nici în ultimii ani de comunism, nici în anii de democraţie post-comunistă.+

Pentru conformitate,

Titus Filipas

Istoria noastră veche

Februarie 11, 2010

O expoziţie actuală din New York despre istoria noastră veche începe cu legenda : +Artifacts From Old Europe/ For 1,500 years, starting earlier than 5,000 B.C., there lived in the Lower Danube Valley and the Balkan foothills people who were ahead of their time in art, technology and long-distance trade. The little-known culture is being rescued from obscurity in an exhibition, „The Lost World of Old Europe,” at New York University’s Institute for the Study of the Ancient World. Some of the artifacts are presented here.+

Expoziţia confirmă ideile lui Nicolae Densuşianu din lucrarea Dacia Preistorică. Cartea este batjocorită  virulent de profesorul universitar Mircea Babeş de  la Seminarul de Arheologie Vasile Pârvan, Universitatea din Bucureşti. Profesorul Mircea Babeş adoptă însă canularul peneliştilor, când prim-ministru era Călin Popescu-Tăriceanu, şi confirmă “autenticitatea” brăţărilor dacice de aur :-).

În fine, iată un articol (în două părţi) şi o carte despre istoria noastră veche : http://www.nytimes.com/2009/12/01/science/01arch.html?_r=1 http://www.nytimes.com/2009/12/01/science/01arch.html?pagewanted=2&_r=1 http://press.princeton.edu/titles/8488.html

Titus Filipas

Cântecul nostru cel vechi

Februarie 10, 2010

Este bine-cunoscută modulaţia lentă a atitudinii eurasiatice faţă de sinucidere, de la Est la Vest. În Japonia, sinuciderea prin harakiri este chiar onorabilă, în timp ce creştinismul occidental, biserica romano- catolică în particular, o interzice cu desăvârşire. Între cele două atitudini total contrare, se află atitudinea intermediară a unor popoare turcice din Asia Centrală: sinuciderea trebuie precedată de povestirea necazurilor în prezenţa unei pietre; doar dacă piatra se va sparge auzind atâta suferinţă îndurată, abia atunci sinuciderea e îngăduita. Un ecou al acestui eres il întâlnim în cântecul nostru cel vechi: „Piatra, piatra de e piatră, şade jumătate-n apă, o calcă carul şi crapă, of, of, of, of, inima mea multe rabdă”.

Titus Filipas

Alogeno-cominterniştii din România şi arderea cărţilor de învăţătură pentru români

Februarie 4, 2010

Un întreg capitol ce lipseşte din Raportul Tismăneanu s-ar fi putut chema „Arderea cărţilor de învăţătură pentru români la ordinele alogeno-cominterniştilor”. Dacă punem în discuţie asemenea teme, în acord cu ideologia naţionalismului românesc, –şi am demonstrat convingător că există o racordare perfectă între un acquis ideologic primar fondat de contele Destutt de Tracy (în USA, acest acquis ideologic primar se suprapune până la congruenţă cu ideologia jeffersoniană) şi programul Partidei Naţionale–, suntem imediat şi vehement acuzaţi de “fascism românesc”, de “legionarism”, uneori chiar de conivenţă cu ideile lui Pol Pot.  Dar ceea ce face, la ordin, ministrul Daniel Funeriu prin “noua lege a educaţiei” este pur şi simplu continuarea programului alogeno-cominterniştilor  pentru eliminarea oricăror urme de intelectualism românesc. Or, România Mare, de fapt numai un fragment din proiectul Romania Neoacquistica sprijinit în secolul XVI de Contra Reformă, se impune după primul război mondial pe plan european, tocmai datorită afirmării ostensive a intelectualismului românesc născut din Ideologia Şcolilor Centrale sau ideologia Şcolii de la Sfântu Sava care a dat coerenţă europeană ideologiei Partidei Naţionale.

Titus Filipas