“Bunul în sine”

Domnul @Nagy Attila spune : “Bun în sine” http://nastase.wordpress.com/2013/07/30/un-articol-interesant/ Conceptul de “bun în sine” mă cam derutează, dar, dacă îl discutăm, poate că ajungem la o accepţiune comună. Reamintesc, Limba Română în forma sa din epistema modernă (vezi conceptul acesta la Michel Foucault) este definită în primul rând prin Gramatica Românescă publicată la Sibiu în anul 1828. După cum subliniază, chiar în prefaţă, ideologul naţionalist român Ioan Eliade Rădulescu, apoi, în mai multe studii, filologul naţionalist român George Băiculescu, „Gramatica de la Sibiu“ folosea drept linii diriguitoare un acquis filosofic şi lingvistic occidental, anume Gramatica filosofică scrisă de către Etienne Bonnot de Condillac, precum şi Gramatica generală scrisă de Ideologul thermidorian Antoine Destutt de Tracy. În Gramatica Românescă din anul 1828 era adoptat punctul de vedere comun al celor doi autori mai înainte menţionaţi, anume respingerea substanţialismului metafizic. Or, aşa cum arătase filosoful german Leibniz cu un veac mai înainte, această respingere este extrem de periculoasă, întrucât poate conduce la psittacism. Bineînţeles, chiar o discuţie imediat după publicarea Gramaticii de la Sibiu, o discuţie epistolară între Ioan Eliade Rădulescu şi Costache Negruzzi, arată o cale operaţională viabilă pentru prevenirea psittacismului. La noi o folosesc pregnant, abia după un veac şi ceva de la acea discuţie capitală despre gramatica filosofică românescă, şi într-un mod total independent – aşa cred eu până acum- domnii Camil Petrescu şi Mihai Drăgănescu. Dar să revenim la tema de început a discuţiei noastre. Este necesar de reamintit aici distincţia între “filosofia analitică” şi “filosofia continentală”. Gramatica de la Sibiu ţine în mod evident de “filosofia analitică”. Iar conceptul “bunul în sine” – pe care nu-l condamn!- folosit de dumneavoastră ţine de “filosofia continentală”. Spontan, pentru a-l înţelege, eu tind să îl apropii de conceptul “lucrul în sine” (sau Noumen) care ţine de “filosofia continentală”.
Titus Filipas

Noul “Cuvânt de ordine”

prezent acum în retorica prezidenţială Americană : “The Middle-Out Moment.” http://www.nytimes.com/2013/07/23/us/politics/president-adopts-catchphrase-to-describe-proposed-recipe-for-economic-revival.html?hpw&_r=0 Încerc să înţeleg noţiunea. Ştiu că “bottom-up approach” înseamnă “abordarea conceptuală ascendentă”, în vreme ce “top-down approach” înseamnă “abordarea conceptuală descendentă”. Mergând pe “poteca asociativă” mai sus pusă, aflu că preşedintele Barack Obama se referă la sursa ideilor pentru prosperitatea americană. Evident, în poziţia sa înaltă, preşedintele Barack Obama ar trebui să prefere încă o dată în mod limpede abordarea conceptuală descendentă. Dar el spune, dacă mă iau după articol, că prosperitatea americană ar trebui să provină dintr-o abordare “middle out”, iar nu dintr-o abordare conceptuală descendentă.
Titus Filipas

Costurile tranzacţionale (instituţionale)

În economia politică precum şi în disciplinele eventual legate de aceasta, costul tranzacţional este costul cerut pentru efectuarea unui schimb economic (în primul rând costul participării pe o piaţă). Costurile tranzacţionale pot fi împărţite în trei categorii largi : 1/Costurile de căutare şi de informare asupra existenţei produsului dorit, unde are acesta preţul cel mai mic, şi aşa mai departe. 2/ Costurile de negociere sunt cerute pentru a se putea ajunge la un acord acceptabil cu cealaltă parte din tranzacţie, redactarea unui contract şi aşa mai departe. În tratarea economiei cu ajutorul teoriei jocurilor, chestiunea aceasta este analizată cu jocul “Cine renunţă primul ?” (The game of chicken). Pe piaţa de titluri financiare şi în microstructura de piaţă, costul tranzacţional este o funcţie de distanţa dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare (distance between the bid and ask). 3/ “Poliţia economică” de impunere a respectării contractelor încheiate, acţiunile corespunzătoare prin mijlocirea sistemului legal faţă de părţile care încalcă ori nu respectă contractele, fac de asemenea parte din categoria costurilor tranzacţionale. Ideea că tranzacţiile formează o bază pentru gândirea economică a fost introdusă de către economistul instituţional John R. Commons în textul unui articol din American Economic Review, Vol.21, pp.648-657, anul 1931. El spunea acolo : “Aceste acţiuni individuale sunt în realitate trans-acţiuni, ele nu reprezintă un comportament individual şi nici schimb de mărfuri. Este o deplasare de la mărfuri şi indivizi la tranzacţii şi reguli de lucru ale acţiunii colective care marchează tranziţia de la şcolile economice clasică şi hedonică, la şcoala economică de gândire instituţională. Deplasarea este o schimbare în unitatea ultimă a investigaţiei economice. Economia politică de tip clasic şi hedonic, cu lăstarele lor comuniste şi anarhiste, şi-au fondat teoriile pe relaţia omului cu natura. Dar instituţionalismul este o relaţie de la om la om. Cea mai mică unitate luată în considerare de către economiştii clasici era o marfă produsă prin muncă. Cea mai mică unitate luată în considerare de către economiştii hedonici era cam aceeaşi marfă, cu adăugirea că ea îi producea bucurie consumatorului final. Economia clasică privea latura obiectivă, economia hedonică privea latura subiectivă ale aceleeaşi relaţii între individ şi forţele naturii. În fiecare caz, rezultatul era metafora materialistă a unui echilibru automat, analog valurilor unui ocean, şi personificat prin căutarea „nivelului de potolire.” Însă cea mai mică unitate a economiştilor instituţionali este o unitate de activitate – o tranzacţie şi participanţii la tranzacţie. Tranzacţii intervin între munca luată în considerare de către economiştii clasici pentru producerea mărfii, şi plăcerea consumului mărfii luată în considerare de către economiştii hedonici, iar această situaţie se întâmplă pur şi simplu pentru că societatea este aceea care controlează accesul omului la forţele naturii, iar tranzacţiile nu sunt schimburi de mărfuri, ci de înstrăinare şi de achiziţie, între indivizi, a drepturilor de proprietate şi libertate create de către societate, ce trebuie astfel să fie negociate de către părţile implicate înainte ca munca să producă marfa, ori consumatorul să o consume, ori mărfurile să fie schimbate în sens fizic.” Se crede în mod eronat că termenul „cost tranzacţional” ar fi fost inventat de către economistul Ronald Coase, care într-adevăr a dezvoltat un cadru teoretic ce prezice când anumite sarcini economice vor fi îndeplinite de către firme, şi când ele vor fi îndeplinite de către piaţă. Totuşi termenul „cost tranzacţional” e absent din lucrările timpurii ale lui Coase ce datează de la începutul anilor 1970. Trebuie adăugat că deşi Ronald Coase nu a forjat termenul specific, el a discutat „costurile de folosire a mecanismului preţurilor” în articolul său din anul 1937 despre “Natura firmei”, şi de asemenea el se referă la „costurile tranzacţiilor pe piaţă” în lucrarea “Problema costului social” din anul 1960. Argumentările economice care se bazează masiv pe folosirea noţiunii de „cost tranzacţional” sunt legate de numele lui Oliver E. Williamson ce a primit Nobelul pentru economie în anul 2009. În acord cu Oliver E. Williamson, determinanţii costurilor tranzacţiilor sunt : frecvenţa, specificitatea, incertitudinea, raţionalitatea limitată şi comportamentul oportunist. Costurile tranzacţionale au fost definite în sensul cel mai larg de către Steven N. S. Cheung ca fiind nişte costuri care sunt de neconceput în cadrul „economiei insulare a lui Robinson Crusoe” – unde nu există instituţii. Steven N. S. Cheung consideră costurile tranzacţionale ca fiind mai curând nişte “costuri instituţionale”.
Titus Filipas

Descrierea stilului de viaţă al Miticilor

Colegul @ Karakas readuce în atenţia noastră mediocritatea intelectuală crasă a culturnicilor ghedesişti reprezentaţi în ziarul Adevărul.ro prin Andrei Pleşu http://nastase.wordpress.com/2013/07/22/romania-spania-istoria-unei-prietenii-asa-cum-am-trait-o-eu/ . Aparent, chiar ostentativ, domnul Andrei Pleşu este un mare admirator al operei lui I.L.Caragiale. Mărturisesc că şi eu sînt admirator, dar nici aparent, şi nici ostentativ. Îmi place enorm felul cum I.L.Caragiale transformă Ideologia primară impusă atenţiei noastre de către Ioan Eliade Rădulescu prin Gramatica de la Sibiu din anul 1828, şi prin textul memorialistic “Echilibrul între antiteze”, în descrierea stilului de viaţă al Miticilor caracterizaţi prin optimism economic debordant în virtutea asimilării şi aplicării acelui liberalism economic adus la noi de Ideologia primară (pentru lămuriri suplimentare, vezi şi https://blogideologic.wordpress.com/2007/12/08/ideologia-scolilor-centrale/)
Titus Filipas

Graficul IS-LM

Ce semnificaţie posedă graficul IS-LM https://en.wikipedia.org/wiki/File:Islm.svg din macroeconomie ? Se mai spune, şi aceasta pe bună dreptate, despre graficul IS-LM că este cea mai scurtă explicaţie sintetică pentru funcţionarea macroeconomiei. În limba engleză, IS-LM reprezintă iniţialele de la construcţia lingvistică Investment-Savings, Liquidity-Money. Evident, Investment-Savings s-ar putea foarte bine traduce pe româneşte prin Investiţii şi Economii monetare. Pentru că macroeconomia este reprezentată în acest model IS-LM prin descompunerea între “piaţa de mărfuri” şi “piaţa de bani”. Cele două pieţe sunt unite prin două variabile matematice : 1/ Valoarea produsului intern brut (prescurtat PIB sau GDP). 2/ Valoarea sau rata dobânzii bancare directoare (adică dobânda instituită de o bancă având caracterul “central”, precum Fed, BCE, ori BNR). Graficul IS-LM a fost gândit ca o cale de a reconcilia două puncte de vedere aparent incompatibile privitoare la ceea ce anume determină rata dobânzii bancare directoare. Un punct de vedere spune că rata dobânzii bancare directoare este determinată de legea cererii şi ofertei pentru economiile monetare –deci fondurile monetare care se pot transforma în bani daţi ca împrumut, adică se pot transforma în CREDITĂRI (pe englezeşte “the loanable funds”). Aici este vorba despre creditări din banii strânşi pe piaţa de bani prin aplicarea legii cererii şi ofertei. Celălalt punct de vedere spune că rata dobânzii bancare directoare este determinată de alegerea printr-un compromis (tradeoff) între obligaţiunile de corporaţie (aici este vorba despre o companie publică, iar nu despre o companie de tip private-equity) care oferă dobânzi pentru banii astfel împrumutaţi, şi banii propriu-zişi, care nu oferă atractivitate prin dobânzi –din start dobânzile oferite de “banii pur şi simplu” sunt pur şi simplu nule ! Atunci, prin ce atrag de fapt “banii pur şi simplu” ? Aici trebuie să introducem o abordare psihologică. Anume, vorbim despre o preferinţă pentru lichidităţi (“the liquidity preference”) care îi permit omului (persoanei) să efectueze uşor tranzacţii pe piaţă. Numai ajustarea PIB-ului permite ca “the loanable funds” şi preferinţa pentru lichidităţi să poată fi valabile în acelaşi timp ! Aceste puncte se găsesc la intersecţiile curbelor/liniilor IS şi LM de pe un grafic IS-LM normal (am arătat deja “poteca asociativă”). Până unde merg puterile acestei metode de analiză a macroeconomiei ? Până la momentul când apare aşa-numita “capcană de lichiditate” – liquidity trap, vezi https://en.wikipedia.org/wiki/File:Liquidity_trap_IS-LM.svg Observăm că partea din stânga a curbei LM devine un segment orizontal dintr-o linie altminteri dreaptă. Dacă extrapolăm încă spre stânga segmentul orizontal al curbei LM, constatăm că intersecţia posibilă cu axa verticală se face în punctul notat cu “0” dobândă bancară directoare. Adică pe această linie dreaptă orizontală (evident, vorbim numai despre un segment al ei), schimbările în oferta de bani nu mai produc vreun efect notabil în economie . În afară de faptul că oameni îşi ţin “banii pur şi simplu” ca pe un depozit de valoare. Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2013/07/22/romania-spania-istoria-unei-prietenii-asa-cum-am-trait-o-eu/
Titus Filipas

IMM-urile de tipul private-equity

Un prieten maghiar din elita transilvăneană, Meder Laszlo Ferencs (Bunul Dumnezeu să-l odihnească !), îmi exprima pe vremuri opinia sa că este mult mai avantajos când ai de rezolvat un grup de probleme corelate, decât atunci când ai de tratat o problemă singulară. Mi-am adus aminte de aceasta bătându-mi capul cu IMM-urile româneşti de tipul private-equity. Evident că nu există deocamdată niciunul. Totodată am mai vorbit pe aici în ultimii doi ani despre chestiunea costurilor tranzacţionale. Acum îmi dau seama că problemele sunt corelate. Amândouă ţin de un nou tip de Economie politică, anume de Economia politică instituţională. Am făcut trimiterile corespunzătoare prin “potecile asociative” (links) atunci când am discutat, foarte pe scurt de fiecare dată, noţiunea costurilor tranzacţionale. Adevărul este că IMM-urile de tipul private-equity nu sunt deocamdată tratate în articolul actual din Wiki despre Economia politică instituţională http://en.wikipedia.org/wiki/Institutional_economics Dar ar trebui să fie. Însă problema este atât de politizată, încât insertul nu este admis, ori poate că nici măcar nu a fost scris ! Pentru că aici este vorba despre problema delicată a falimentului unei întreprinderi economice. “Legea falimentului” datează de pe vremea lui Iulius Cezar. Şi, americanii cel puţin, consideră că nu este normal să o aplici la IMM-urile inovative. Din cauza aceasta în USA a fost introdus, pe bune!, IMM-ul private-equity care nu dă faliment ! Ceea ce au făcut în România, pe rând, miniştrii Pogea (de la PDL) şi Niţă (de la PSD) a fost o adevărată crimă economică, suferinţele populaţiei acestei ţări au fost imense din cauza politicii lor economice iresponsabile. Este de primă urgenţă în România introducerea legislaţiei pentru IMM-urile de tipul private-equity care scapă de faliment. Celelalte ameliorări vor urma ulterior.
Titus Filipas

Reconstruirea economiei României

Pentru reconstruirea economiei României trebuie să “fim cuminţi” şi să aşteptăm investitorii străini, ni se spune. Dar dacă investitorii străini nu vin, ce facem, fluierăm a pagubă ? Aşa cum facem de când l-am acceptat pe Mark Gitenstein şef la Fondul Proprietatea, îmbuibându-se fără de Verecundia (adică neruşinare, pe româneşte) din banii noştri, în vreme ce noi, cei pentru care a fost construit Fondul Proprietatea, nu primim nimic ! În principiu, există şi alte surse investiţionale pentru noi IMM-uri. Capitalul iniţial pentru germenele de întreprindere (Start-Up Capital) poate avea următoarea provenienţă : 1/bani personali, 2/bani de la neamuri bune, 3/ bani de la prieteni. Sigur, că poate exista şi cea de a patra sursă, eu personal m-am întâlnit în anul 2005 la o conferinţă organizată de Camera de Comerţ şi de Industrie a României (era o iniţiativă europeană) pe tema reciclării produselor electronice uzate, cu asemenea ofertă – era vorba despre bani provenind din fonduri europene http://www.ecodesignarc.info/servlet/is/909/Case%20study%20-%20Uni%20Craiova%20-%20model%20SME.pdf?command=downloadContent&filename=Case%20study%20-%20Uni%20Craiova%20-%20model%20SME.pdf Citez de acolo : +Case Study / Electronic devices / Romanian University of Craiova develops a model for eco-design implementation in an SME. Summary: Activities at University of Craiova target at developing a model small enterprise implementing eco-design, largely based on the standards of the ISO 14.000 family. // The group of Titus Filipas at the University develops devices, such as lock-in amplifiers, sweep generators, active probes for oscilloscopes, nuclear radiation dosimetres, magnetometers and different educational electronic kits. The enterprise intends to evaluate the potential environmental impact of all their products in advance, aiming to achieve a type III environmental label. This type of label should give a clear advantage in procurement procedures of public high schools in Romania, which are seen as major customers for the educational electronics kits. Already now, reused parts are incorporated in new products, e.g. integrated circuits for amplifiers. Used printed circuit boards are on offer on the local market. Linear components (diodes, transistors etc.) are disassembled manually and reintegrated in new products. Proper choice of components to be re-used needs good expertise. By implementing the major ISO standards for Life Cycle Analysis, Eco-Design, and Environmental Management a well structured approach is undertaken. In parallel, this business case serves also as a methodological input to educational activities at the University. // Product portfolio: The authors are experimental physicists, and do have a consistent expertise in designing and assembling educational electronic devices of small series for the laboratories of the university and for the physics laboratories of high schools in the region, clearly giving a preference to local aspects. Types of apparatus that we already build are, for instance, lock-in amplifiers, sweep generators, active probes for oscilloscopes, nuclear radiation dosimetres, magnetometers and different educational electronic kits. // The educational perspective : By now, the ‘potential environmental impact’ of these devices produced in the workshops of the university have not been assessed from an ecologic point of view. Being an educational institution, the group intends also to build-up a glossary and a thesaurus of terms in the Romanian language about eco-design, and the related fields of environmental management. It is intended to build-up a functional framework in Romanian language for the standards regarding environmental management. This will serve as a basis for tutorials to be given for SMEs in Romania. // Green public procurement: The group also intends to make a complete life cycle assessment for each of the products, considering also the requirements for type III environmental labels. This type of label will favor the products in future (green) procurement procedures for public high schools in Romania – provided, that greenprocurement will be made mandatory in Romania. // Pro-active strategy : It is intended to evaluate the potential environmental impacts of the products before effectively building the product. Although in absolute figures the environmental impact of this small enterprise is also small, it is intended to benchmark the products with the best practice in the field. // Reuse as cornerstone for eco-design : Already today some of the components and integrated circuits (with a preference for operational amplifiers) used in the products are reused components. Used and dismantled printed circuit boards with components are offered on the local market. Simple linear components (diodes, transistors, linear integrated circuits) are disassembled manually. Recycling and reuse electronic components disassembled from used printed circuit boards is a rational choice. Selection of the components to be reused needs a thorough technical expertise. // Product documentation : The products will be accompanied by a tutorial handbook in both English and Romanian. The quality of the technical writing is essential for a long product lifetime, giving thorough advice. The product documentation also comprises the environmental label declarations. // The key role of the ISO 14.0xx standards : Different standards of the ISO 14.000 series for environmental management will be implemented, considering the phases of the cycle for continuous improvement: Plan, Do, Check, Act, or the so-called Deming cycle. There are more constraints to do eco-design and environmental management in Romania than in the countries of Western Europe. For instance, up to now there is no tutorial for the ‘Deming cycle’ available in Romanian language. The framework of the Deming cycle in this case is the ISO 14.001 standard environmental management systems. In the phase ‘Plan’ of the Deming cycle, first the ISO 14.040 standards for LCA (Life Cycle Analysis) will be implemented, following a concept to assessed and aggregated the total environmental impact of the designed product. In the phase ‘Plan’ also the requirements on eco-design as standardized by ISO 14.062 will be implemented, having also an effect on the phase ‘Do’ of the Deming cycle. The ‘Do’ phase sees also the implementation of the ISO 14.02x standards. Due to the fact, that the products contain ‘recycled content’, we have to use the ISO 14021 standard for the type II environmental label. In our case we have to pay special attention to the ISO 14.025 standard for the type III environmental labels. Also in the phase ‘Do’ the standard ISO 14.063 for communication of environmental performance will be implemented. In the phase ‘Check’ the ISO 14.03x standards are relevant which provide guidelines for the assessment and the description of the environmental performance of the organization. Also in the phase ‘Check’ the ISO 19.011 standard is implemented, called “Guidelines on quality and environmental auditing”. This standard is intended for the meta-assessment of the environmental performance. In the phase ‘Check’ also the ISO 14.064 standard for green house gas emissions is relevant. // The economic dimension : Coupling Life Cycle Analysis (environmental analysis) with Life Cycle Costing (economic analysis) usually is very resource consuming, going beyond what a small enterprise can afford. Nevertheless, eco-design without Life Cycle Costing still has major economic incentives for a small enterprise because it smoothes the way towards achieving the environmental labels, of which the type III environmental labels are extremely important for green public procurement. Following the entire Deming cycle with the ISO 14.000 standards furthermore eases the way to the organization for getting the EMAS (Eco-Management and Audit Scheme) and ISO 14001 certificates. // Authors: Titus Filipas, Dan Murtaza, University of Craiova, Romania (reference: T. Filipas, EcoDesignARC workshop, Bucharest, Sept. 16, 2005) + Principalul motiv pentru care un IMM nou capotează este acela că nu are o „propunere de valoare” („value proposition”). Noi am demonstrat convingător, în proiectul nostru din anul 2005, că aveam o „propunere de valoare”. Ce urmează, după folosirea capitalului de începere pentru germenele de întreprindere şi construirea modelului economic ? Folosirea instrumentului financiar denumit pe englezeşte “private equity” pentru extensia bilanţului de patrimoniu (balance sheet). Astfel se pot construi IMM-urile de tip Private Equity, adică IMM-urile finanţate privat în fonduri proprii. Doar un asemenea model de întreprindere “pe bune”, adică să fie de tipul securizat legislativ/juridic aşa cum se întâmplă în USA, permite unui germene de întreprindere (start-up) să crească economiceşte viabil. Dacă vreţi, IMM-ul finanţat privat în fonduri proprii este un mic Ordin al Templierilor creat adhoc pentru creşterea economică. Să nu ne speriem de ele. România are, încă din secolul XIX, experienţa bună a instituţiilor create adhoc. Trebuie să revenim la tradiţia noastră a statului-naţiune, o tradiţie desfiinţată de către dictatorul-“ctitor” Nicolae Ceauşescu.
Titus Filipas

Cercetare şi Dezvoltare

RandD (Cercetare şi Dezvoltare) în România / Văd că soluţia la problemele economice foarte, foarte grave ale acestei epoci este văzută ca o tranziţie de la abordarea tradiţională a economiei, combinată cu folosirea capitalului intangibil creat prin activitatea RandD, altfel decât până acum. Financiarizarea cât mai ieftină împreună cu germenii de întreprindere (start-ups) sunt considerate a fi pârghiile cele mai eficiente. Abordarea nouă este aceea că fiecare grant asigurat din bani publici pentru Cercetare şi Dezvoltare trebuie să fie neapărat însoţit de un proiect de întreprindere economică. Altă noutate este aceea că după cheltuirea banurilor publici din granturi pentru un proiect RandD, singura fază ce mai este permisă din banii publici pentru proiectul respectiv se referă la un concurs pe linia avantajului competitiv construit de proiect prin întreprinderea sa de tipul start-up. Mai departe, cheltuirea din bani publici se opreşte, şi începe finanţarea participativă. Noi avem aici nişte probleme imense legate de securizarea juridică, probleme care nici măcar n-au fost antamate de către Parlamentul actual, cu majoritate USL zdrobitoare. De vină cred că-i în primul rând focalizarea excesivă a premierului Victor Ponta pe favorizarea activităţii avocaţilor de afaceri.
Titus Filipas

“Hyperlink” ori “poteca asociativă”

“A sili pe un popor să înveţe altă limbă însemnează a-l tâmpi, a-l face intelectual inept, deci şi economic şi politic inept.”, scria Mihai Eminescu. În consecinţă propun a se traduce pe româneşte englezescul “Hyperlink” (vezi http://en.wikipedia.org/wiki/Hyperlink), prin sintagma “poteca asociativă”. Într-adevăr, inginerul American Vannevar Bush anticipa ideea de “Hyperlink” folosind pentru descrierea ei sintagma “associative trail”. Evident, adjectivul “associative” provine din asociaţionism, în care Vannevar Bush fusese format lucrând la Tufts College (devenit ulterior Tufts University, în mod categoric cea mai bună universitate de cercetare şi dezvoltare din lume!). Iar “poteca” din sintagma “poteca asociativă” înseamnă şi traducerea pe româneşte a lui “trail”, dar ne reaminteşte totodată şi de personalitatea profesorului Eufrosin Poteca de la Sfântu Sava, şcoală centrală unde filosofia asociaţionist-senzualistă (ideologia primară sau ideologia paradigmei thermidoriene) a lui Condillac şi Destutt de Tracy era la mare cinste. Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2013/07/16/in-spania/
Titus Filipas

Nematod

În cultura română, eu sînt un nematod, facilitator de compost. Care ajută să ne facă viaţa curată.
Titus Filipas