Dincolo de tartina cu unt

„Preferinţele convexe” se află dincolo de tartina cu unt a lui Murphy (sau Oscar Wilde?). Dacă mă refer la ceea ce ar putea fi spus, –conceptual, evident, iar nu ca fapt de observaţie–, despre tartina cu unt, atunci aş putea eventual să întreb : Ce se află la nord de tartina cu unt, meritată, a consumatorului generic din economia de piaţă ? Alegerile pe care le face consumatorul pe piaţă sunt definite de preferinţele consumatorului. Iar despre consumatorul care preferă felia de pâine cu unt, iar nu pâinea separat, şi untul separat, se spune că are „preferinţe convexe”.
Titus Filipas

Între analiza economică şi foris factura

Până nu demult, redacţia RL urmărea vizibil şi comunicativ postările de pe blogul omului politic Adrian Năstase. Le comenta în articole deformante, răutăcioase, pentru a diminua pe cât posibil impactul lor potenţial asupra unui public avid căutător de opinii avizate şi proaspete în cultura politică românească. Iar analiza economică făcută pe acest fir de blog, http://nastase.wordpress.com/2011/07/26/analiza-economica-la-departamente/ , este deosebit de importantă, zic eu. Însă acum redacţia RL nu o inserează, nu o comentează, nici măcar nu o menţionează ca ştire importantă de pe blogurile politice ! Ceea ce îmi arată că redacţia RL nu are pus la punct un aparat de critică adecvată. Totuşi, iată cum redacţia RL îşi permite să introducă, pentru încurcarea urmelor?, prezenta foris factura http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/cum-se-putea-ajunge-in-anturajul-presedintelui-ion-iliescu-pentru-a-infiinta-un-centru-de-spionaj-232322.html . Mărturisesc că postarea mai sus amintită de pe blogul AN mă impresionează şi pentru felul cum este folosită Limba Română în slujba României. „Toate-s vechi şi nouă toate”, repet eu viersul Domnului Mihai Eminescu. La fel ca Atena antică, să zicem pe vremea lui Miltiade, nici România nu poate funcţiona cu succes decât dacă este tratată ca organizaţie. Acesta-i motivul pentru care omul politic, astăzi, trebuie să se adreseze în primul rând soluţionării problematicii macroeconomice dintr-o ţară. Sigur, a trata România ca organizaţie economică presupune totodată apelul la o modalitate inteligentă de agregare a temelor economice. Am mai spus, procesul de agregare logică este foarte dificil. Salut această agregare prin „judecata pe flux” şi „judecata pe stoc”. De asemenea salut această focalizare a omului politic Adrian Năstase asupra felului cum se aplică justiţia distribuţională/distributivă pentru alocaţiile de „flux” şi de „stoc” în stat (iar aici este vorba despre fluxul şi stocul macro-organizaţiei economice care-i chiar statul numit România). Mai gândesc că toate tiradele preşedintelui Traian Băsescu împotriva „statului de asistaţi” şi împotriva statului social erau menite să camufleze încălcarea extrem de gravă a principiilor justiţiei distribuţionale de către infamul său regim politic bazat pe favorizarea egregioasă a intereselor camarilei. Încălcarea optimalităţii Pareto în politica macroeconomică pentru statul român a devenit flagrantă. Or, de aici decurge că politica macroeconomică a preşedintelui Traian Băsescu n-a fost dusă şi condusă în mod raţional. Adică pentru a se impune şi observa enunţurile bine cumpănite ale celor două teoreme de bunăstare socială. Ci numai, şi numai, pentru a se favoriza interesele camarilei prezidenţiale (îi includ aici şi pe culturnicii de elită, dar nu-i mai listez).
Titus Filipas

Dorinţele pentru oferta de marfă industrială

Interesant, laureatul Nobel pentru economie Milton Friedman tratează dorinţele exprimate în economia de piaţă, dorinţe pentru oferta de marfă industrială, –vezi aici şi legea lui Say I-ul, vorbesc despre celebra „Loi des debouchés” –, ca pe un dual pentru diviziunea muncii ! E de asemenea instructiv să constaţi felul cum uneşte inventatorul, –şi totodată managerul–, arab Steve Jobs ideile „economistului optimist” francez Say I-ul, cu ideile profesorului american Milton Friedman de la celebra şcoală de economie politică din Chicago. Dar ferindu-se cu mare grijă şi cu mult succes de a se transforma el însuşi într-unul dintre infamii Chicago Boys. A căror acţiune proactivă şi indirectă a provocat moartea preşedintelui socialist Salvador Allende în Republica de Chile.
Titus Filipas

Intrarea Turciei în UE

Văd că „a murit şi capra vecinului” ; dar nu m-am rugat eu pentru asta. „Agenţia de rating Moody’s a redus ratingul datoriei Greciei cu trei trepte la Ca luni, cu un nivel deasupra a ceea ce este considerat default (intrare în incapacitate de plată), anunţând că şansele ca intrarea în incapacitate de plată să fie de 100%, informează Reuters.” http://www.zf.ro/business-international/moody-s-atentioneaza-intrarea-in-default-a-greciei-aproape-sigura-8522162 Comentam pe un fir precedent că salvarea Greciei, –realizată recent–, de la falimentul ei suveran previzibil, a fost doar amânată. Să mai observ cu acest prilej că operaţiunea de „uşurare” a datoriei suverane pentru Grecia, realizată de BCE, diferă complet de operaţiunea de „easing”, cuprinsă şi în acronimul QE, realizată de Fed pentru economia USA. Mai exact, operaţiunea de „uşurare” a datoriei suverane pentru Grecia costă Franţa 15 miliarde euro pe an, iar aici vorbesc despre bani din economia reală, iar pe Germania o costă chiar mai mult. Este acesta un fel de „bir fanariot” pe care îl plătesc statele bogate din UE pentru a salva Grecia de la falimentul ei suveran, iminent după Moody’s. „Iminent” numai dacă Germania şi Franţa vor refuza să plătească peste doi ani aproximativ aceleaşi sume. Pentru că existenţa Greciei ca stat modern, de vreo două sute de ani, cum am mai zis, se bazează pe aceeaşi configuraţie repetabilă : la un an apare pericolul falimentului financiar, anul următor vine salvarea. Pentru a scăpa de această „repetabilă povară”, este previzibil că Franţa va accepta intrarea Turciei în UE. Turcia modernă ştie să profite din jocul la cacialma. Nu a participat la cel de al doilea război mondial, dar a declarat război Germaniei în 1945, aproape de final, când rezultatul era limpede. Şi din acest motiv, Turcia a profitat din plin de ajutorul Marshall, deşi ţara aceasta nu era măcar atinsă de război ! În prezent, Turcia ar putea bluffa pe datoria  suverană grecească. Bucăţi mari din datoria suverană a Greciei (sub formă de obligaţiuni de stat pe termen lung) fuseseră achiziţionate de fonduri de pensii din Germania şi Franţa. Admiterea Turciei, o ţară cu economie extrem de puternică, în UE, ar repartiza şi peste Turcia sarcina salvării financiare a Greciei. Desigur că Turcia ştie situaţia, dar o acceptă de bunăvoie. Fondurile de pensii despre care vorbeam îi acoperă şi pe gastarbeiterii din Germania care veneau din Turcia. Se mai observă totodată o tendinţă a Germaniei de a se despărţi de economiile ţărilor din zona euro şi de a se apropia de economia Chinei http://www.nytimes.com/2011/07/19/business/global/Germany-Europes-Powerhouse-Drifts-East.html?_r=1&hpw
Titus Filipas

Să facem o ţară pentru 250 de secui !

+Ce-a mai făcut alt „moţ deştept” : Victor Ciorbea. Reînfiinţată în 1994, succesoarea UM 0110 avea să cunoască o altă decimare. Unul dintre rezervişti ni se confesează: „În 1998 a fost chemat activul unităţii succesoare 0110 şi ni s-a ordonat scurt să ridicăm dispozitivul de pe maghiarii revizionişti şi să închidem dosarele deschise. Pentru că, trebuie să înţelegeţi, şi noi şi fosta 0110 se ocupa atât de KGB şi STASI, cât şi de AVO şi urmaşele lor. Am zis, bine-bine, dar avem spioni documentaţi, în lucru, oficiali – unul dintre ei este secretar de stat azi – ce facem cu ei? Nimic, a fost răspunsul. E ordin de sus, de la Cotroceni.” Una din primele măsuri criminale luate de Victor Ciorbea, prim-ministru al CDR, a fost desfiinţarea direcţiei de contraspionaj pe relaţia cu Ungaria. Serviciile secrete maghiare sunt foarte active pe întreg teritoriul românesc, şi în special în judeţele Mureş, Covasna şi Harghita. Prin urmare, pe tărâm informativ, instituţiile noastre au capitulat fără nici o scuză. Sigur că, în astfel de condiţii, ungurii şi-au pus în aplicare programul, pas cu pas, profitând din plin de lipsa noastră de reacţie. Şi s-a ajuns unde s-a ajuns. Adică să ni se impună să facem o ţară pentru 250 de secui declaraţi ca atare.+ Sursa : Comentariu pe forum la http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/tokes-in-schimbul-teritoriului-pierdut-cerem-dreptul-la-autonomie-232052.html
Pentru conformitate,
Titus Filipas

A murit cântăreaţa Amy Winehouse

http://www.romanialibera.ro/cultura/muzica/amy-winehouse-o-viata-traita-pe-muchie-de-cutit-232066.html  / http://new.music.yahoo.com/blogs/amplifier/89528/the-troubled-life-of-amy-winehouse/  Amy Winehouse făcea parte din categoria acelor personaje feminine britanice descrise prima oară de Charlotte Brontë în romanul Jane Eyre. Era de fapt rivala aceleia. Era „nebuna furioasă” închisă în turn. Şi purta acolo numele Bertha Antoinetta Mason: „the violently insane first wife of Edward Rochester” cum o descrie Wikipedia. Chiar scriitoarea Charlotte Brontë îi face primei, –şi legitimei–, doamne Mason prezentarea cea mai detestabilă. Câţiva ani în urmă, citeam o prezentare psihologică foarte bine cumpănită a cântăreţei Amy Winehouse, un personaj real cu multe şi cumplite probleme. Vorbind despre inteligenţa sa distrugătoare şi predispoziţia ei spre binge (dar aceasta era toată caracteristica unei generaţii educată hedonic de sistem pentru a spori turboconsumerismul, impulsionând astfel economia !, ciudată doctrină economică este aceasta), autorul eseului din ziarul the Guardian făcea atunci o comparaţie între Amy Winehouse şi scriitoarea britanică Jean Rhys (1890 – 1979). Care a încercat să o reabiliteze pe Bertha Antoinetta Mason într-un portret de mare sensibilitate din romanul Wide Sargasso Sea (înainte de 1989 a fost publicată la noi o traducere excelentă a romanului). Frumos a scris la noi, despre Charlotte Brontë, doamna Zoe Dumitrescu-Buşulenga. Faţă de care demonstra ostentativ o favorizare ciudată, maladivă, distrugătoare , „tovarăşa” Elena Ceauşescu. Dar eu sînt mai mult tentat să o aşez pe doamna Zoe Dumitrescu-Buşulenga alături de Jean Rhys, nu de Elena Ceauşescu (aşa cum fac la noi vajnicii „luptători anti-comunişti”).
Titus Filipas

Fundamentalismul creştin

Exprim compasiune şi solidaritatea mea cu poporul norvegian, oricum şi în orice condiţii. Mai ales că norvegianul Thor Heyerdahl susţinea, în ultima lui carte (Jakten på Odin), că vechea elită regală norvegiană provine din Romania Orientală, mai precis din spaţiul ei nord-pontic. Spun şi eu, vorbind despre Thor Heyerdahl, împrumutând o frază din Henry James : „Suddenly, in these circumstances, I became aware that, on the other side of the Sea of Azof, we had an interested spectator. „ Pentru că Thor Heyerdahl focalizează atenţia lui către o discuţie mai curând de cenaclu la noi : Romanizarea/latinizarea ori „socii”-alizarea (cum îmi place să spun) spaţiului nord-pontic cu un veac înainte de naşterea Domnului nostru Iisus (vă previn că eu sînt un fundamentalist creştin autentic, nu unul fals precum invenţia recentă din Norvegia, şi mă întreb, cine are interesul să discrediteze fundamentalismul creştin asociindu-l acum de crimele contemporane cele mai abjecte ?). Vezi şi http://nastase.wordpress.com/2011/07/23/o-tragedie-pentru-norvegia/#comment-138193 Bănuiam că se va insera alegaţia cum că  „fundamentalismul creştin”  invocat de atentatorul din Oslo a fost calibrat după  fundamentalismul ortodox românesc. Confirmarea : „Teroristul norvegian, un admirator al lui Vlad Ţepeş!” http://www.jurnalul.ro/stiri/externe/teroristul-norvegian-un-admirator-al-lui-vlad-tepes-criminalul-a-postat-un-video-pe-youtube-cu-cateva-ore-inainte-de-atacuri-585564.html

Titus Filipas

Omul simplu şi statul social

În acord cu Destutt de Tracy, există o legătură intimă între omul simplu, ghidat de cele mai bune intenţii, şi statul social. Ştim că în Ideologia lui Destutt de Tracy, omul nu poate exista ori trăi în afara societăţii, tot după cum el nici nu ar dori să îşi sacrifice libertatea în favoarea statului. Influenţat de economiştii Adam Smith şi Say I-ul (fondatorul aşa-numitei „şcoli a economiştilor optimişti” cu mai multe generaţii în secolul XIX, acestei şcoli de gândire liberală i-au aparţinut şi fiul, Say al II-lea, şi nepotul ori Say al III-lea ; în romanul „Mizerabilii”, surprinzător!, când eram prunc mi-am bătut capul să înţeleg, De ce?, De ce?, De ce?, Victor Hugo descrie o imagine generoasă şi triumfătoare a Parisului, dar aceasta, înţeleg abia acum, numai fiindcă era influenţat de ideologia acelor „economişti optimişti”), Destutt de Tracy argumentează că statul social îi furnizează omului simplu avantajul unor schimburi productive. Şi în doctrina lui Destutt de Tracy, tocmai datorită acestor schimburi economice care augmentează productivitatrea muncii omului, muncă intelectuală şi muncă fizică, dispar inegalităţile flagrante de putere , şi de opulenţă, între oameni. Destutt de Tracy asertează că interesele omului simplu sunt aceleaşi ca şi interesele întregii societăţi, iar interesul general trebuie să joace rolul suprem în stat. De aici decurge faptul că „statul social” furnizează automat şi un „statut social” omului simplu. Neoliberalii care luptă acum împotriva „statului social” doresc totodată degradarea omului simplu, adică pierderea unui „statut social” al omului simplu. (Vezi şi legătura dintre pozitivism şi ideologia primară în „Auguste Comte: an intellectual biography”, de Mary Pickering)
Titus Filipas

„Turcul plăteşte!”

Există la noi expresia venind din timpuri mai vechi : „Turcul plăteşte!”. Cercetând cronica se poate afla sursa proverbului. Dar nu aceasta mă interesează aici. Mai mult legătura între aleatoriul moral (Moral hazard) şi expresia „Turcul plăteşte!”. În interpretarea lui Paul Krugman, aleatoriul moral descrie orice situaţie în care cineva îşi asumă o cotă parte de risc în actul decizional, ştiind prea bine că altul plăteşte. Un exemplu foarte clar de aleatoriu moral a fost prezent, de şapte ani, în felul în care Traian Băsescu îşi ia deciziile pe liniile de ghidare a politicilor macroeconomice. Ştiind că nu el plăteşte, ci poporul român. Simt că parcă am avea nevoie de un Tudor Vladimirescu. Doar asemenea model istoric de personaj ar putea face opoziţie eficientă politicii lui Traian Băsescu.
Titus Filipas

Salvarea Greciei şi aleatoriul moral

Ţările care au intrat în zona euro au pierdut controlul asupra politicii lor monetare. După salvarea Greciei, în UE se înstăpâneşte ideea unei renunţări şi la controlul politicilor fiscale proprii în ţările UE. De ce a întârziat aşa de mult luarea unei decizii pentru salvarea Greciei ? Din teamă faţă de factorul imponderabil numit aleatoriul moral (Moral hazard în engleză, aléa moral în franceză). Aleatoriul moral poate fi înţeles în termenii culturii percepţiei riscului şi ai economiei politice behaviorale/comportamentale. Aleatoriul moral înseamnă comportarea diferită (din punctul de vedere al percepţiei riscului) a unei persoane atunci când este asigurată faţă de risc, comparativ cu situaţia când nu este asigurată faţă de risc. O persoană care nu este asigurată faţă de risc se comportă mai prudent decât atunci când este asigurată faţă de risc. Teama a fost că salvarea Greciei ar fi putut incita alte naţiuni din UE să se comporte imprudent faţă de asumarea riscului financiar.
Titus Filipas