Epistemă şi competitivitate

Competitivitatea este în primul rând un proiect politic. Vezi de exemplu Abenomica japoneză actuală. Problema care se pune este aceea dacă abordarea prin proiectul voluntarist mai este valabilă pentru România, aşa cum era în urmă cu două veacuri, la începutul epistemei moderne. Probabil că nu, pentru că după 1989, victorioasă la noi a fost pseudo-epistema comunisto-securistă a calpuzanilor intelectuali Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu.
Titus Filipas

Peter Thiel şi Francis Fukuyama

Articolul din NYT unde este prezentată cartea lui George Packer despre “America Nouă, privită dinlăuntrul ei” (http://www.nytimes.com/2013/05/29/books/the-unwinding-by-george-packer.html?hp) are drept titlu o asertare ce s-ar potrivi poate foarte bine şi pentru noi : “O naţiune în cusături uzate” (A Nation, Its Seams Fraying). Dwight Garner, recenzentul, zice că partea valoroasă şi grea a cărţii o constituie profilele de personaje care contează în America Nouă, America de astăzi. Nu-i o surpriză pentru mine să-l găsesc listat acolo şi pe investitorul providenţial Peter Thiel. Am vorbit despre el de vreo două ori pe acest blog. Miliardarul Peter Thiel, cu o avere pe care a făcut-o singur prin munca lui cinstită, are drept hobby recrutarea de creatori de întreprinderi în germene (start-ups) în America. El are şi nişte idei foarte originale despre educaţie, am mai tratat pe blog cu suficient entuziasm tema aceasta. Am citit despre el o serie de articole. Cel despre influenţele care au contat în educaţia sa mă trimite, aiuritor!, şi la György Lukács. Este vorba despre un belakunist (la fel ca Ştefan Foriş, fost lider al PCdR intens admirat de Nicolae Ceauşescu), autorul cărţii “Estetica” tradusă pe româneşte şi publicată în anul 1972 cu permisiunea şi chiar la ordinul dictatorului Nicolae Ceauşescu, la începutul “revoluţiei culturale”. Intenţia dictatorului, complet reuşită, a fost augmentarea efectelor rele şi groteşti ale “revoluţiei culturale” din România. Opul belakunist transmitea cititorului odată cu lectura o maladie extrem de gravă a spiritului, anume, credinţa falsă a reificării. Dar, din fericire, a fost aceasta o alarmă falsă. Am verificat cu Google, cum altfel ? Nici vorbă despre vreo influenţă a gândirii lui György Lukács asupra lui Peter Thiel. Chiar primul titlu din căutare, http://www.kurzweilai.net/a-conversation-with-peter-thiel?utm_source=KurzweilAI+Daily+Newsletter&utm_campaign=972989a1ea-UA-946742-1&utm_medium=email , mă trimite la un interviu luat de Francis Fukuyama lui Peter Thiel. Integral cred, interviul realizat poate fi citit aici http://www.the-american-interest.com/article.cfm?piece=1187
Titus Filipas

“Dezvoltarea durabilă” şi “dezvoltarea echitabilă”

Tot n-am înţeles ce înseamnă “dezvoltarea echitabilă” http://nastase.wordpress.com/2013/05/28/joi-la-isd-cresterea-economica-si-dezvoltarea-echitabila/ . La tema “dezvoltarea durabilă” mă mai pricepeam, cât de cât, în măsura în care înţelegeam, la teorie şi aplicaţii, metodologiile relativ dificile implicate în analizele LCA (Life Cycle Assessment) şi LCC (Life Cycle Costing). În România n-am fost invitat de nimeni să le aplic, eram invitat tocmai în Brazilia, fiind socotit şi evaluat acolo drept un urmaş prezumtiv al lui Mihail Manoilescu, ceea ce, în România, este din start un lucru foarte periculos pentru mine. După dicţionarul DEX, am văzut că “echitabil, echitabilă” derivă din “echitate”, principiu de bază în “economia lui Ceauşescu”. “Echitate” însemna la el “să furi cât mai puţin”, probabil că de asta l-au dat jos ciracii. Ciracii lui care au comandat “revoluţia din decembrie 1989”. În fine, Istoria aceea s-a scris, ori “prefabricat”. Rămâne să vedem cum scoatem România din groapă. Am mai sugerat că eu văd o abordare agregată, simultan tradiţională şi tehnocrată. Însă regimul actual de guvernare USL vede lucrurile în sens anti-durabil şi anti-echitabil.
Titus Filipas

Gigi Becali şi “legea străbună”

„Gigi Becali, SHOW în sala de judecată: Eu sunt copilul vitreg al României!” http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/gigi-becali-show-in-sala-de-judecata-eu-sunt-copilul-vitreg-al-romaniei-303143.html După 1989, Gigi Becali şi-a format cultura mai ales ascultându-i cu foarte multă atenţie pe “oamenii vechi” care învăţaseră ştiinţa de carte în perioada interbelică, ori chiar mai înainte de primul război mondial. Cărţile după care învăţaseră ei, scoase violent din toate bibliotecile publice şi particulare, fuseseră arse la anul 1948 din ordinele alogeno-cominterniştilor Valter Roman, tatăl “revoluţionarului” din decembrie 1989 Petre Roman, şi Lioncik Tismineţki, tatăl “ideologului anti-comunist” Vladimir Tismăneanu. Printre altele, în unele dintre acele cărţi foarte importante pentru noi, românii, scria şi despre “legea străbună” care cobora direct din CODUL ROMAN. Sub formă orală păstrată, se numea Lex Antiqua Valachorum. Regii angevini care veneau în Ungaria din Regatul celor două Sicilii (primul stat modern din Istorie) o numeau batjocoritor UNIVERSITATEA VALAHĂ. Pedagogul Ioan Comenius, care putea discuta de la egal la egal cu filosoful francez René Descartes pe tema dualismului “trupşisuflet” – readus acum în actualitate de Transhumanism şi de cărţile lui Dan Brown- era produsul Universităţii valahe. Şi prin aceasta era autentificat ca un Valah, iată aici o nouă mostră de protocronism românesc! În fine, de la acei înţelepţi români, armânul Gigi Becali de la Corcea (de unde venise şi bunicul patern al lui Mihail Sadoveanu) învăţa despre legitimitatea dreptului de recompensă pecuniară oferită duşmanului duşmanului tău pentru performanţa în lupta sa dreaptă. L-am auzit pe Gigi Becali că acel drept din “legea străbună” era trecut şi în CODUL LUI CUZA, dar nu pot infirma sau confirma. Dar dacă este adevărat (şi foarte probabil că este), atunci Gigi Becali are tot dreptul să afirme în sala de judecată: “Eu sunt copilul vitreg al României!”
Titus Filipas

Recordul steagului naţional

Să comentez ceva despre recordul steagului naţional consemnat în Guinness Book. Înălţarea steagului naţional din 27 mai 2013 era desemnată să coincidă în crug de an cu 27 mai 1600, amintind Unirea principatelor neolatine din Romania Orientală proclamată de Mihai Viteazu în marele proiect european Romania Neoacquistica. Finanţarea pentru acest proiect venea de la Patriarhul Apusului. Pentru ce a fost aleasă de Voievodul Mihai data lunară de „27 mai” ? Reamintesc aici fraza atribuită foarte şcolitei principese „bizantine” Martha Bibescu : “Căderea cetăţii Constantinopol este o durere personală ce parcă ni s-a întâmplat săptămâna trecută”. Căderea cetăţii Constantinopol s-a întâmplat pe 29 mai 1453. Mihai Viteazu fusese angajat de Patriarhul Apusului pentru a recuceri Stambulul şi a-l transforma iar în Nova Roma, capitală a Bisericii Universale. Nicolae Iorga îl blamează pe Mihai Viteazu pentru neîmplinirea aceasta. Militar perfect, Viteazul analizează şi se înspăimântă de imensitatea sarcinii logistice ce ar fi căzut pe umerii oltenilor, obişnuiţi numai cu „cobiliţa”, pentru întreţinerea oraşului. Chiar seneşalii de Romania, toţi latini, îşi dovediseră după anul 1204 incompetenţa administrativă la Constantinopol. Din cauza aceasta, la 27 mai 1600 Mihai Viteazu anunţă un Latium Novum, în loc de Nova Roma eliberată. Dar a fost o idee genială a lui Mihai Gâdea să o roage pe celebra cântăreaţă de operă Angela Gheorghiu să interpreteze, pe 27 mai 2013, imnul „Deşteaptă-te, române!”. Care nu este o „aiureală şcolită”, aşa cum afirmă domnul Mădălin Voicu. Se ştie că imediat după 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forţat să abdice, cântecul „Deşteaptă-te, române!” a fost interzis, intonarea sau fredonarea lui fiind pedepsite cu ani grei de închisoare. Muzica imnului este religioasă şi veche (cântecul medieval se chema Din sânul maicii mele), cu autor necunoscut. Versurile şi aranjamentul imnului modern „Deşteaptă-te, române!” aparţin lui Andrei Mureşanu (1816 – 1863). Morala îndemnului pare numai fiziologică. Spiritualitatea transpare din parcurgerea integrală a strofei: “Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,/În care te-adânciră barbarii de tirani!/Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,/ La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!” Sublimul „acum ori niciodată” este prezent şi în paeonul luptelor de la Marathon şi Salamina. Imnul „Deşteaptă-te, române!” mai este supranumit „Marseilleza românească”. Să explicăm semnificaţia versului : „Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină”. Este cunoscută doctrina lui Barbu Catargiu (1862 – 1862) despre inexistenţa feudalismului de tip vest-european în România. Mi se pare că aceasta a fost o contribuţie majoră în dezvoltarea ideologiei naţionalismului românesc. Aristocraţia franceză, conducătoarea pe 1000 de ani a Occidentului European, se forma după victoria de la Poitiers (anul Domnului 732) împotriva arabilor. Nu putem să căutăm, pentru că nu putem să găsim, afirmă ideologul conservator Barbu Catargiu, nimic similar în istoria noastră. Ungurii, care veneau de foarte departe, pentru a supravieţui între două imperii, Romania şi Sfântul Imperiu Roman, se integrează în paradigma occidentală şi creează aristocraţia exact în tiparul francez de la Poitiers. Din acest motiv, vesticii îi vor adopta pe maghiari, cu nenumărate încuscriri regale. Însă latinii orientali, care sunt nişte autohtoni „socii”-alizaţi de fapt, recunoscuţi ca atare prin sintagma-sigiliu Nova Roma de la 381 AD, respectă ierarhia bisericească ortodoxă şi o consideră forţa conducătoare, similară aristocraţiei occidentale numai în acest rol de conducere unanim recunoscut. „Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină” scria poetul Andrei Mureşan, surprinzând acest adevăr istoric. Putem înţelege acum, pe baza principiului Barbu Catargiu, de ce sunt respinşi atât de categoric neoprotestanţii, atunci când ei vin să facă prozeliţi într-o zonă populată de români ortodocşi. Mai amintim că Sfântul Nicodim de la Tismana venea în Ţara Românească pentru a propovădui isihasmul lui Grigore Palamas (supranumit „cel de al patrulea Sfânt Ierarh”). În supranume vedem teza lui Giambattista Vico despre „corsi e ricorsi storici”. Ne limităm, profund nemulţumiţi, să amintim doar numele primilor doi Sfinţi Părinţi Ierarhi ai Bisericii universaliste (ecumenice). Însă citarea numelui celui de al treilea Sfânt Părinte Ierarh este acum intens prohibită, ea fiind considerată „nepoliticeşte corectă”. Sfântul Părinte Ierarh Vasile cel Mare şi Sfântul Părinte Ierarh Grigore Teologul sunt asociaţi cu binomul de moarte a vechii conduceri politice din Romania Orientală (la 378 AD, în bătălia de la Adrianopole cu Vizigoţii), şi naştere a noii conduceri politice fundamentaliste (la 381 AD) din Romania Orientală. „Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.”
Titus Filipas

Lucian Blaga omagiat la Moscova pe data de 7 iunie 2013

Un festival cultural dedicat filosofului şi literatului român Lucian Blaga va fi organizat la Moscova pe data de 7 iunie 2013 http://rossia3.ru/politics/russia/blaga
Titus Filipas

Nate Silver,

ori succesul extraordinar al onestităţii intelectuale în Transhumanism http://www.lemonde.fr/technologies/article/2013/05/24/et-nate-crea-le-data_3415955_651865.html
Titus Filipas

O situaţie disperată

Dacă nu se permite, de către „conducerea superioară” USL +/- UDMR  , o abordare agregată, simultan tradiţională şi tehnocrată, pentru rezolvarea problemelor foarte dificile ale României, vom avea mereu o situaţie disperată http://roxanaiordache.wordpress.com/2013/05/25/din-partea-mea-ponta-il-poate-schimba-pe-varujan-vosganian-doar-cu-iulian-iancu/
Titus Filipas

Regalitatea românească

Să nu exagerăm, regalitatea românească a avut doar un rol marginal în dezvoltarea României moderne. Rolul esenţial l-a jucat achiziţionarea paradigmei thermidoriene şi, prin această epistemă modernă (vezi definiţia la Michel Foucault), geneza discursivă a ideologiei naţionalismului românesc. Şi un rol aparte în dinamica procesului l-a avut revoluţionarul paşoptist republican Ioan Eliade Rădulescu (el scria expres la anul 1850 că “la români, Rege înseamnă clown!”). Avea o putere de persuasiune fabuloasă, prin discurs. În exil a avut o întâlnire cu lordul Palmerston. Ştim precis că dinspre partea românească a mai fost de faţă masonul paşoptist slavofil Christian Tell. Deci trebuia să mai fie încă altcineva de faţă, şi dinspre partea britanică, măcar stenograful. Exprim aici conjectura că există o stenogramă, istorică în toate privinţele, care consemnează convorbirea dintre Ioan Eliade Rădulescu şi lordul Palmerston. Heliad îl convingea pe lordul Palmerston să abată după 1848 interesul politicii britanice de la interesul său din anul 1774 (când se decidea “pacea de la Kuciuc Kainargi” care nega Capitulaţiunea din 1740 ce stabilea legitimitatea frontierei estice a României pe Bugul pontic). În cel de al doilea război mondial, premierul britanic Winston Churchill (vezi Memoriile sale pentru care a primit premiul Nobel de la Academia Suediei) adera la această interpretare pe care o făcea lordul Palmerston în urma persuasiunii exercitate asupra sa de Ioan Eliade Rădulescu.
Titus Filipas

Poetul Ion Gheorghe

Ion Gheorghe despre Arta poetică și politică (din volumul Elegii politice, publicat la anul 1980) : “Sunt revoluționari și-au făcut revoluție;/ Cucerirea puterii, păstrarea puterii./ Au schimbat toate: ale pământului/ Și-ale mașinilor – au fost puse-ntr-alte/Deprinderi. E bine, e rău, nu putem/ Să cunoaștem. Dar viețile oamenilor,/ Se ivesc, ajung în deplină formă a tuturor/Bucuriilor și dezamăgirii,/ În datinile și-mprejurările ce le-au conceput/ Revoluționarii-n putere.// Unii – inspirați devin din viață, alții/ Deloc inspirați. Cei puțini, de-al cărora/ Cuvânt, țin viețile celor mulți sunt și ei/ Artizani. Poeți de duzină sau unici/ Dătători de direcții. Mari stiliști ai politicii/ Și strategiei în idei și-n fapte.// Eu nu-i judec în nici-un fel. Comentez/ Înfăptuirile. Platon suferă destul în Republica/ Lui. Istoria nu-i nimic precum se zice că va fi,/ Nici nu-i ceea ce-ar fi fost să fie de era/ Cutare și nu era cutare fapt sau om;/ Istoria-i ceea ce vrea ea să fie. Cum aș putea/ Eu să le spun c-ar fi fost mai bună lucrarea/ Alta și nu asta în care trăim și ne zbatem -/ Să fim, să confirmăm teoria, să dăm ființă/ Unei teze care n-are alt drept, decât/ Al puterii ce i-o dau cei mai mulți.// Clarvăzător în fapte și-n legile vieții/ Ziditor de uzine și magistrale,/ Mișcând utilajele și mașinile cele mai noi,/ Stăpânind subtilitățile și profunzimile/ Vizionare-ale tehnicii – poate să fie!/ Dar în poezia lui pot să bată clopotele, harpe vechi/ Și tot felul de instrumente dogite.// Poezie revoluționară fac, eu, carele sunt/ Cel mai nepriceput în practica revoluției./ Tehnică poetică pe măsura realității și-a/ Viitorului, eu inventez, eu aplic. Eu,/Carele sunt mult supărat și dat la o parte;//Arta poetică se deprinde să fie uitată/ Poezia este-ntotdeauna altceva/ Decât se învață a fi îndeobște -/ Poezia-i ca istoria. Istoria-i ca poezia./ Nu există modele de urmat.“
Titus Filipas