Cenaclul românesc de la Târgu Mureş

Se ştie prea bine că Vasile Alecsandri (1821 —1890) a câştigat concursul din 19 mai 1878 de la Montpellier. Recent, domnul Ionel Mony Constantin vine cu informaţia suplimentară că au mai participat alţi doi poeţi români la acel concurs. Unul dintre ei a fost patriotul Romulus Scriban (1838 – 1912), un geniu sintetizator care a produs maxima : “Literatura măreşte popoarele, învie pe cele moarte şi sprijină pe cele căzute. Ea este mama copilăriei lor, Muza bărbăţiei lor şi toiagul bătrâneţelor lor. Fericit poporul care cunoaşte acest adevăr ; el rezistă cuceririi şi, ca luminătorul nopţii, luminează în noaptea timpurilor prin operele geniului său, întreţine flacăra spiritului naţional şi perpetuă Patria.” Totuşi, cine a fost cel de al treilea poet ? Un literat român de la Târgu Mureş, poet al cenaclului românesc de la Târgu Mureş. Oraş care nu face parte din Ţinutul Secuiesc, aşa cum pretind extremiştii maghiari de acum. Extremismul acesta a fost lansat prin actul Ausgleich de la 1867. Vă daţi seama ce paroxism exista atunci la Târgu Mureş ? Pentru un alt timp, îl percepea încă Romulus Vulpescu : “Stau într-o cafenea la Tîrgu Mureş/Şi beau cafea./Oraşu-i trist, ostil, sémeţ şi gureş,/Cu lume rea.// N-am timp, n-am bani, n-am inimă, n-am chef/Să mai scriu versuri:/În fiecare prost presimt un şef/Şi întrevăd demersuri.//Abandonat de tine, trag tutun/Şi mi-e cam silă,/Că-n barbă-aborigenele văd un/Semn de prăsilă.//Cum m-aş scula voievodal, drept, dac,/Într-un scurt iureş,/Întreagă cafeneaua praf s-o fac/La Tîrgu Mureş…” Aşa că numele celui de al treilea poet român participant la concursul din Montpellier s-a pierdut. Sate după sate româneşti de lângă Târgu Mureş au fost maghiarizate forţat şi definitiv.
Titus Filipas

Strigătura “ilaila ilailai”

Domnul Adrian Năstase ne informează aici http://nastase.wordpress.com/2013/06/01/doina-gorjului-a-implinit-65-de-ani/ că “Doina Gorjului” a împlinit 65 de ani. Şi că la spectacolul de aniversare „Au fost invitaţi şi ambasadorii ţărilor arabe acreditaţi la Bucureşti.” Şi au venit ? Probabil că da. Şi s-a cântat cumva şi “Mărioară de la munte” ? – “Foaie verde, foi mărunte, ilaila ilailai/Mărioară de la munte, ilaila ilailai măi./Nu purta părul pe frunte, ilaila ilailai/Că ţi-or ieşi vorbe multe, ilaila ilailai măi.//Lasă, lasă că nu-mi pasă,ilaila ilailai,/M-a făcut mama frumoasă, ilaila ilailai măi./Nici la apă nu mă lasă, ilaila ilailai,/Nici la lemne-n bătătură, că-i e frica că mă fură.//Căci m-a mai furat odată, ilaila ilailai,/Şi m-a cătat vara toată, ilaila ilailai măi./Şi amu de m-o fura, ilaila ilailai,/Înapoi nu m-o mai da, ilaila ilailai măi.“ Duşmanii noştri spun că expresia „ilaila ilailai“ derivă din fraza de jubilare arabo-islamică :”lâ ilâha illâ allah.” Colegul @dlnimeni comentează : “o fi călătorit vreun rapsod, dintre cei care au cîntat-o, pe la Stambul şi versiunea lui a prins.” Mulţumesc pentru cele două cântece populare româneşti, incorporând, pe întortocheate căi de schimburi culturale petrecute în istorie, o strigătură de juisare cu limpede sorginte arabo-islamică. Da, mi se pare că este foarte bună explicaţia pe care o propuneţi. Poate să fie realmente vorba despre un împrumut popular de “strigătură” cu valoare strictă de jubilare ori şi de juisare, deloc religioasă şi deloc inserată într-un context Islamic, aşa cum interpretează răuvoitor cercetătorii de la Moscova, aceia de la Institutul anti-România înfiinţat de Mihail Gorbaciov pentru a pregăti căderea lui Ceauşescu. Mi se pare că Institutul funcţionează încă. În 1990 ei au angajat oameni din Secuime care ştiau cât de cât româneşte. Aceştia au amorsat pe 12 ianuarie 1990 mineriada din Bucureşti împotriva lui Ion Iliescu, iar la 15 martie 1990 tot ei au dinamizat mişcarea anti-românească de la Târgu Mureş care trebuia să-l extermine pe Ion Iliescu. Secesiunea tiraspoleană din 1990 a fost în sinergie cu acea mişcare de la Târgu Mureş.
Titus Filipas