Archive for Noiembrie 2009

Încă un punct comun între România şi Scoţia

Noiembrie 30, 2009

Sfântul protector este Sfântul Andrei. Reamintesc că în cunoscutul tablou „România revoluţionară”, modelul a fost tînăra scoţiancă Mary Grant îmbrăcată în costum popular românesc.

Două imagini ale Sfântului Andrei, aceea pictată de Rubliov, vezi la http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Rublev_andrey_pervozvaniy.jpg , şi aceea din tabloul lui El Greco, vezi http://www.abcgallery.com/E/elgreco/elgreco70.html , sunt unite prin stilul de reprezentare bizantină, unde personajele sunt de tip longilin, chiar astenic-longilin, ca să supralicitez  postmodernitatea atee ce pune conotaţie dispreţuitoare termenului. Iar una dintre consecinţele surprinzătoare, dincolo de un anumit punct supărătoare, ale păcii de la Kuciuc Kainargi din anul 1774, este faptul că Rusia îşi aproprie ca sfânt  protector tot pe Sfântul Andrei. Mi se pare că gestul lor este politic dominator şi în căutare de legitimitate. Mă întreb dacă este capabilă pictura lui  Rubliov să construiască o legitimitate pentru Rusia mai jos de secolul VIII, când Romania exista, dar Rusia nu.

Titus Filipas

Anunțuri

Cămile bactriene în dotarea Armatei Române ?

Noiembrie 30, 2009

Pe la mijlocul acestui video http://www.youtube.com/watch?v=fBKvOTjzgBg&feature=player_embedded# despre Armata Română în cel de al doilea război mondial, apare fotografia unor trupeţi pe cămile. Imaginea, unică, fuge repede. Mă întreb : Nu cumva este vorba despre călăreţi meharişti pe dromaderi ? Am fixat imaginea, am decupat-o şi am examinat-o cu atenţie. Clar, nu erau meharişti îmbarcaţi pe cămile africane cu o singură cocoaşă. Cămilele din imagine au două cocoaşe, este vorba despre cămile bactriene. Dar  militarii călăreţi erau români ? Există foarte multe enigme în legătură cu participarea Armatei Române în cel de al doilea război mondial. De exemplu, au ajuns trupe româneşti până la ţărmul Mării Caspice, aşa cum scrie aici la adresa URL http://www.romanialibera.ro/a170474c364744/madona-din-stalingrad.html ?  Redau aici un excerpt : „trupa (se presupune că trupa română, n.n.) aşezată pe opt rânduri, cu mantale ferfeniţă îmbrăcate pe piele, desculţi, cu bocancii agăţaţi de gât, trupuri înfăşurate în benzi de mitralieră,  cu ţevi de branduri pe umeri, cu ţevile mitralierelor grele, cu lăzi de muniţie purtate cu braţele, totul pe aproape 30 de km.”  Mai apare, la adresa aceeaşi adresă URL, şi o reacţie de incredulitate : „Când au ajuns trupele Axei vreodată la Baku?”  Ce se poate răspunde?

În istoria noastră, dovezi privitoare la vechea noastră legătură cu Bactria se păstrează la Mănăstirea Voroneţ. Într-adevăr, culoarea cerească „albastrul de Voroneţ” a fost realizată din peruzele aduse din Bactria. Au fost negustori aventurieri  moldoveni pe drumul acela prin Sciţia Mare până în Bactria ? Enigma rămâne deschisă pentru imaginaţie. Mihail Sadoveanu şi Vasile Voiculescu se opriseră cu istorisirile  lor doar până în stepa calmucă, şi ea cu o margine pe ţărmul Mării Caspice. Vom avea scriitori şi istorici români care vor retrasa discursiv, imaginativ şi raţional,  vechiul drum pe care a fost adusă peruzeaua din paleta culorilor  de la Voroneţ ? Oricum „albastrul de la Voroneţ”, văzut înainte de 1740 şi de călători francezi, a fost motivul raţional  şi convingător, extrem de puternic în raţionalitatea lui, pentru care Franţa, cea mai mare putere a timpului, participă cu o semnătură pe actul de legitimare a frontierei principatului moldovenesc pe rîul Bug, vorbesc despre Capitulaţiunea de la 1740 din Constantinopol.

Titus Filipas

Logica ensidică a lui Castoriadis

Noiembrie 28, 2009

Logica ensidică a lui Castoriadis aparţine celei mai recente faze din umanismul bizantin. Logica ensidică permite organizarea   facilă a discursului descriptiv. Logica ensidică serveşte în primul rând la organizarea unui volum informaţional mare. Dar culturnicii elitişti care lucrează, liberi de griji, sub înaltul patronaj al domnului „Andrei Pleşu, […]  spiritus rector, deci autentic Rector al New Europe College (NEC), aceasta instituţie de cultură  care face onoare României şi inteligenţei româneşti”, am citat de la http://tismaneanu.wordpress.com/2009/04/27/nec-plus-ultra-mircea-mihaies-despre-andrei-plesu/#respond , recomandă în mod expres termenul „ansidic”, vezi http://www.ideiindialog.ro/articol_708/cornelius_castoriadis_acest_raymond_aron_al_stingii__i.html . Eu, cu încăpăţânarea mea răzeşească, susţin că este corect ensidic, nu ansidic!  De ce ? In der Welt-sein. Există un continuum al limbajelor romanice, credeau Ioan Eliade Rădulescu  şi Ezra Pound. Este folosit “ansidic” în vernacularele neolatine cele mai apropiate, italiana şi spaniola ? Nu. Am întâlnit cuvântul “ansidic” numai într-un discurs al lui Mihail Gorbaciov, deci “ansidic” este corect în limba rusă, mă rog, cu grafie cirilică. Mereu s-a bănuit că Andrei Pleşu, Vladimir Tismăneanu şi Horia Roman Patapievici fac jocurile Moscovei pentru limitarea culturii noastre. “Ensidic” permite deschiderea spre lume, “ansidic” înseamnă doar conexiunea rusească. Unora le place. În fine, logica ensidică, sau instrumental-funcţională,  a fost construită de Cornelius  Castoriadis astfel încât să faciliteze inserţia cauzalităţii în discurs. Ca unul dintre “bieţi românii” care  au citit Prelegerile lui  Nae Ionescu din anul 1926, ştiu  ce vie trebuie să fie grija pentru  cauzalitate în discursul românesc. Pe bună dreptate ridiculizez  articolele despre “logica ansidică” semnate de Georgiana Perlea. Deşi pretinde că este “filozof român”, nu aminteşte  aspectele care leagă Prelegerile lui  Nae Ionescu din anul 1926 cu această recentă fază din evoluţia umanismului bizantin la Castoriadis. De altminteri întregul ei text  tratând pretenţios “logica ansidică” este ridicol.

Titus Filipas

Legionarii din Basarabia

Noiembrie 24, 2009

Citesc la adresa URL http://ciobanita.wordpress.com/2009/10/20/completari-si-precizari-la-articolul-aroganta-imposturii-si-noii-agenti-ai-rusoilor/#comment-73   : “Grupările legionare – cuiburile – erau foarte strânse sub raport sufletesc. Legionarii au adunat în jurul lor cea mai de seamă elită culturală a neamului românesc.”

Cred că evaluarea aceasta se referă corect numai la cuiburile de legionari din Basarabia interbelică. Discuţiile de acolo erau foarte elevate. Şi erau anti-bolşevici mai ales datorită profesorilor ruşi albi refugiaţi în Basarabia, şi care făceau parte din intelligentsia rusă albă. Ei veneau mai ales din zona Sankt Petersburg, erau foarte culţi, ştiau deja  o vernaculară neolatină   (franceza, italiana, spaniola, dacă nu chiar pe toate trei) şi le era foarte uşor să înveţe bine Limba Română. Avea doctorate luate la universităţi ţariste, şi dacă dovedeau cunoaşterea bună a vernacularelor neolatine erau admişi ca profesori în acele şcoli din Basarabia organizate pentru copiii de ţărani moldoveni cu patru clase după sistemul agregat gimnaziu+liceu agroindustrial în profilul reluat ulterior în RSR de sistemul Mircea Maliţa, + trei ani de facultate care le dădea în final diploma de subingineri, masterat se spune acum. Dar focalizarea pe anumite cărţi de filosofie din Epoca Luminilor le era facilitată de profesorii ruşi care învăţaseră româneşte. Pot să amintesc aici traducerile din Descartes şi Jean-Jacques Rousseau, care erau seminarizate în cuiburile de legionari din Basarabia.

La aceeaşi adresă URL se mai poate citi : “Iar ceea ce vedem cu toţii astăzi, auto-intitulaţii legionari sunt cu toţii nişte papagali penibili, cărora li se pare că dacă se îmbracă în verde şi   flutură steaguri verzi fac mari acte de patriotism.”

Felicitări!, iată un adevăr bine reliefat prin critica bine punctată. Adevărul este că legionarii vroiau numai să imite ţinuta lui T.E. Lawrence, supranumit “Lawrence al Arabiei”. Vezi http://en.wikipedia.org/wiki/T._E._Lawrence  şi http://passouline.blog.lemonde.fr/2009/04/26/lawrence-revisited/  . Era în ţinuta adoptată şi mărturisirea unei determinări pentru acţiune, la fel ca aceea manifestată de colonelul T.E. Lawrence. Cămăşile lor kaki şi celelalte accesorii erau de inspiraţie britanică (vezi în DEX : KAKÍ2 s.n. Culoare  galben-cafenie cu nuanțe verzui. [art. kakíul] (din fr. kaki < engl. khakee, khaki = (de) culoare cafeniu-gălbuie; stofă de această culoare folosită în armata britanică din Indii pentru confecționarea uniformelor < urdu, hindi / khākī = plin de praf; de culoarea prafului < persan khākī = plin de praf; de culoarea prafului < persan khāk = praf) [def. MDN, etim. TLF]), chiar ţineau de eleganţa pur englezească a hainelor bărbăteşti, nu aveau vreo legătură cu “cămăşile negre” ale fasciştilor italieni (deşi, s-a dovedit acum, mişcarea lui Mussolini era plătită cu banii imperiului britanic!, Iosif Constantin Drăgan scria că elveţienii deţin nişte documente foarte compromiţătoare pentru britanici din arhiva lui Mussolini aflată în CH. Vezi aici http://www.guardian.co.uk/world/2009/oct/13/benito-mussolini-recruited-mi5-italy , “Benito Mussolini was recruited by MI5 in WWI […] Mussolini’s payments were authorised by Sir Samuel Hoare, http://en.wikipedia.org/wiki/Samuel_Hoare, an MP and MI5’s man in Rome, who ran a staff of 100 British intelligence officers in Italy at the time.”). Nu este exclus ca mişcarea legionară din România să fi fost iniţiată în urma unui impuls primit de la Intelligence Service, şi cu bani ai Imperiului Britanic ! Legionarii autentici erau filo-englezi şi cămăşile lor kaki de asemenea n-aveau legătură cu “cămăşile brune” ale naziştilor germani !

Titus Filipas

Etape spre normalitate

Noiembrie 24, 2009

La adresa URL http://nastase.wordpress.com/2009/11/23/basescu-primeste-ceea-ce-merita-normalitate/ , domnul  Adrian Năstase scrie : „scopul comun trebuie sa fie revenirea la normal a politicului din Romania. Pe termen lung, inclusiv cresterea increderii populatiei in procesul politic. Or, toate acestea nu pot fi atinse fara inlaturarea lui Traian Basescu. De aici trebuie sa inceapa drumul de reconstruire a normalitatii Romaniei.”

De acord, dar acestea sunt etape spre normalitate schiţate de omul politic Adrian Năstase. Ele sunt OK, însă judecata ar trebui extinsă pozitiv sau negativ, cum de altminteri se şi întâmplă în paleta comentariilor. Recunosc, îmi plac acele comentarii pozitive care se îndepărtează de la “ţapul” comediei. Mai socotesc că blogul Adrian Năstase are valoarea culturală adăugată prin admiterea comentariilor filtrate ce arată lumii româneşti, lumii româneşti atente şi contemplatoare din Agora ţărănească precum aceea de la Voroneţ,  un condensat al stării limbii române la stadiul dell’arte. Cineva scriind în aproximativă românească,  –ce poţi aştepta de la familia de alogeni din centrala securităţii din Bucureşti?–, ataca orice tendinţă de aducere a limbii române la stadiul celei de a doua modernităţi, a doua modernitate  pentru care pleda Constantin Rădulescu-Motru încă la 1904,  deci alogenul conectat cu centrala securităţii din Bucureşti caracteriza  cea de a doua modernitate  în Concept drept “fascism românesc” şi invoca  imprecaţii à la BHL  împotriva spiritului Nae Ionescu :-). Prelegerile lui Nae Ionescu  din 1926 (arăt cu mare grijă anul, 1926, pentru că unii, aceiaşi 🙂 ,  mă vor acuza de propagandă pentru legionarism!) au fost de o calitate intelectuală excepţională, neegalată până  acum în cultura română. Către sfârşitul primăverii anului 1926, filosoful Nae Ionescu  ţinea  o prelegere lămuritoare despre realitate studenţilor Universităţii din Bucureşti. Din epistemologia kantiană  se ştie că sistemul construit prin  atribuirea de realitate obiectivă percepţiilor este falacios. Prelegerea lui Nae Ionescu  stârneşte  entuziasmul unei generaţii noi. Acea prelegere “kantiană” şi “hegeliană” privind constituţia realităţii prin “conştientizare” a format un Ego naţional într-o naţiune  rămasă practic fără învăţători,  morţi luptând  în primul război mondial, dacă nu a fost cumva hecatombă unde au fost aruncaţi intenţionat de un general francez venit să dea ordine în România ! Ideile din prelegerea  lui Nae Ionescu  descend  fără condescendenţă  în cultura română,   influenţând mai ales „dăscălimea” tînără, ce îşi va construi altfel lecţiile. A  fost un exemplu superb de „top-down approach”,  de abordare conceptuală descendentă ce ar trebui reînvăţată de naţiunea noastră, căci  numai aşa poate fi continuat un Ego naţional românesc. Să mai observ că mijloacele ideologice,  deviante pentru că non-epistemologice,  folosite azi pentru a combate arhetipurile culturale dezvăluite în acea prelegere a marelui Nae Ionescu, o prelegere ideologică primară bazată pe  epistemologia  intelectualismului desacralizat din Epoca Luminilor,  sunt tendenţioase si lamentabile. Prelegerile marelui Nae Ionescu, –unii vor rîde, se vor enerva de anaforă!–, construiesc pentru noi, românii, o punte  imperială de porfir (altă anaforă învăţată de mine din citirea poeziei lui Dimitrie Bolintineanu,  acest “porfir” este anaforă anti-ManolescuetCărtărescu) peste un hiatus arhival impus nouă de Voltaire, de epoca fanariotă lăudată acum dincolo de orice măsură, şi în vădit spirit anti- românesc,  de cărţile publicate de culturnicul Gabriel Liiceanu la editura Humanitas (fosta Editură Politică al cărei patrimoniu a fost predat lui Gabriel Liiceanu de predatorul alogen Silviu Brucan, şi acceptând “darul” din “prada de război” anti-Romania a barbarului  Silviu Brucan, Gabriel Liiceanu s-a aliniat şi el predatorilor de România, ce degradare extremă!), hiatus arhival impus de ideologia păcii de la Kuciuc Kainargi din 1774, o ideologie negată la un moment critic din cel de al doilea război mondial chiar de Winston Churchill şi diplomaţia lui Franklin Delano Roosevelt 🙂 în mesaje către mareşalul român Ion Antonescu. Prelegerile din 1926 ale lui Nae Ionescu depăşesc pseudo-filozofia istoriei scrisă acum de un intelectual francez modest ca spirit. Basmele populare ale românilor conţin mult mai multă filosofie a istoriei decât propaganda lui BHL  pentru “drepturile poporului ales”. De-ntrebi “Ales de cine?”, ţi se aduc imediat furibunde acuzaţii :-).  Chiar şi o relectură în grila celei de a doua modernităţi a textelor regretatului Zaharia Stancu re-statuează valoarea imensă pentru cultura  română a novelei “Desculţ”. Este un text românesc de o subtilitate extremă, cu mai multe cifruri decât  orice roman de Dan Brown! Îmi amintesc că imperativul “Să nu uiţi, Darie!”,  pe care îl citeam în copilărie din textul tipărit pe ieftină hârtie de ziar, se suprapunea şi amesteca alchimic mesajului de ortodoxie  românească pe care îl auzeam în familia mea de refugiaţi basarabeni de la Nistru. Eu sînt sceptic că Vladimir Tismăneanu, coordonatorul marii neruşinări chemată Raportul Tismăneanu, în copilăria lui din Cartierul Primăverii, unde locuiau nomenklaturiştii, auzea ceva despre Sfinţii Ierarhi de la tatăl său Lioncik Tismeneţki, marele prigonitor al românilor din judeţul Soroca în perioada Gulagului din 1940-1941.  Vladimir Tismăneanu şi Horia Roman Patapievici auzeau în copilăria lor din Cartierul Primăverii  numai înjurături către Sfîntul Ierarh Ioan Gură de Aur !

Titus Filipas

Stalingrad

Noiembrie 24, 2009

La adresa URL http://www.romanialibera.ro/a170474/madona-din-stalingrad.html , citesc articolul “Madona din Stalingrad”. Cum să nu rîzi la afirmaţia prosovietică a domnului Alexandru Mihalcea (pe care altminteri îl respect mult) despre „componente pretioase ale acestei adevarate Academii de lupta de strada” 🙂 ! În realitate, victoria sovieticilor la Stalingrad s-a datorat faptului că Japonia nu a atacat URSS, şi atunci întreaga armată sovietică din Extremul Orient, proaspătă, bine hrănită şi bine dotată cu tehnică militară a fost retrasă şi adusă la Stalingrad. Sovieticii au făcut şi un film despre acele evenimente, un film care a rulat şi pe ecranele de la noi în perioada comunistă. Şi au fost filmate realist trenurile acelea încărcate cu soldaţi rumeni, voioşi, şi cu tehnică militară, care mergeau pe calea ferată transsiberiană. Ironia este că proiectul pentru calea ferată transsiberiană şi pentru amplasarea unei mari armate a Rusiei în Extremul Orient fusese antamat de ţarul Nicolae al II-lea, ucis de bolşevici, în mod sigur şi cu o încuviinţare de la Stalin !

Este interesant că mareşalul von Manstein, vezi http://ro.wikipedia.org/wiki/Erich_von_Manstein  , i-a propus lui Hitler un plan de salvare a trupelor  germane, române şi italiene, dar acesta a refuzat ! Predarea lui von Paulus la Stalingrad a fost hotărâtă împreună cu generalii săi. După predare, sovieticii au făcut o fotografie de grup generalilor. Când am văzut fotografia de grup (este pe Internet), m-am înspăimântat ! Erau tineri, surâzători, masivi, prosperi, dacă vreţi arătau toţi ca nişte Brad Pitt dar aflaţi într-o condiţie fizică mult mai bună!, şi alături de fiecare dintre ei erau mari sacoşe de piele în care puteai bănui că poartă bunuri şi bunătăţi. Sovieticii s-au purtat extrem de generos cu von Paulus şi generalii săi. Care, foarte probabil, au trădat prin acel act decizional. Dar majoritatea trupei a fost exploatată fizic, înfometată şi ucisă ! Atunci când armata sovietică venită din Extremul Orient a încercat să atace şi trupele lui von Manstein, acesta i-a bătut pe sovietici de i-a zvântat ! Tot anul 1943 a fost un an de victorii von Manstein. Atunci când Hitler a hotărât marea bătălie de tancuri de la Kursk, http://en.wikipedia.org/wiki/Battle_of_Kursk , von Manstein a construit un plan de luptă pornind din Harkov, dar Hitler l-a refuzat din nou ! Cine studiază planul de luptă al lui von Manstein găseşte că era genial ! Von Manstein vroia să atragă trupele sovietice la luptă în Rusia Sudică, teritoriu primit de Rusia cadou prin pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774, un tratat de pace pentru care făcuse lobby Voltaire, plătit de ţarina Caterina cea Mare. Trebuie să amintesc aici interesele româneşti, tratatul de la Kuciuc Kainargi din 1774 anula Capitulaţiunea din 1740, garantată de Franţa, cea mai mare putere a lumii pe atunci, prin care era stipulată şi recunoscută ca fiind totalmente legitimă frontiera principatului moldovenesc pe rîul Bug. În cel de al doilea război mondial, armata română a contat la un moment dat strategic atât de mult, încât Anglia şi America i-au trimis un mesaj lui Ion Antonescu prin care admiteau validitatea încă a Capitulaţiunii de la 1740, deci Anglia şi America garantau pentru România frontiera răsăriteană pe rîul Bug. Winston Churchill scrie în mod expres despre aceasta în Memoriile sale pentru care a primit premiul Nobel. Von Manstein era convins că atrăgându-i pe sovietici să lupte pe acel teritoriu, sprijinul acordat lor de Anglia şi America s-ar mai fi moderat. În mod cert, Von Manstein avea intuiţiile lui, şi multe din ele s-au dovedit corecte. Întrebarea este de ce se opunea aşa de înverşunat Adolf Hitler intuiţiilor  lui Von Manstein ? A apărut recent la lumină un document foarte autentic realizat în 1920 de serviciile de spionaj franceze despre un anume Adolf Jacob Hitler, personaj aflat într-o ascensiune în Germania. Lupta intraspecifică este nemiloasă… Poate că acest Adolf Jacob Hitler a vrut intenţionat să distrugă Germania. A, şi faimosul “craniu al lui Hitler” păstrat la Moscova s-a dovedit că este al unei femei …

Titus Filipas

Alegerile din 2004 au fost un scenariu distopic CTP ?

Noiembrie 23, 2009

Citesc la adresa http://nastase.wordpress.com/2009/11/20/nu-votez-la-referendum/ , comentariul :  + Out of topic! Recunosc ca v-am votat in 2004 si nu am inteles cum ati putut pierde. Confruntarea de atunci moderata de CTP nu am vazut-o decat acum in mici secvente la “Ora de foc” de la Realitatea. Acum am inteles de ce ati pierdut. Aveati 100 de modalitati foarte bune de raspuns la intrebarea cu vanatoarea (“domnule CTP, d-voastra ce simtiti atunci cand   mancati un pui in tigaie? ….”, “puteti sa intrebati si alti 10.000 de vanatori din tara ce simt, printre care Tiriac, …. . pot sa va raspund si eu foarte detaliat, dar intr-o emisiune despre vanatoare. aici am venit sa raspund la alt gen de intrebari”, “domnule CTP, sunteti vegetarian de puneti asemenea   intrebari?”). Eu cred ca ati ales raspunsul cel mai prost posibil. Ati ales atitudinea gresita pentru acele confruntari. Pacat! Eu zic ca am pierdut un presedinte mult mai bun ca cel actual.+

Foarte interesant ! „Era” celor cinci ani Băsescu nu poate fi calificată decât cu termenul distopie. Dar pregătirea ei, revelaţi dumneavostră, îi aparţine unui scenarist SF ! Vreme de cinci ani, România a fost dominată de un personaj reptilian pe care îl consider infinit mai rău decât orice dictator, fie Carol al II-lea, Ion Antonescu sau Nicolae Ceauşescu.

Titus Filipas

Versificaţia de badinage şi politica realismului de tinichea

Noiembrie 21, 2009

Potrivirea* dintre versificaţia de badinage a lui Mircea Cărtărescu şi politica realismului de tinichea a lui Traian Băsescu nu-i exclusiv rodul  întâmplării. Este întâlnirea celor două „spirite mari” pe terenul inculturii frivole. În postmodernism, ştim că valorile sunt dispreţuite, iar adevărul nu există. Nu-i oare aceasta şi atitudinea lui Traian Băsescu ? Iar în Cântul al şaptelea din Levantul, Mircea Cartarescu scria cu lejeritate : ‘Bul dă cuarţ ce nici o lume nu să laudă că ţine,/Dar în fiecare lume îşi trimite el lumine,/Căci sunt lumile cu astre, cu planeţi, cu aurora/Oglindirea pă perete-a globului neperitori./Lumi în lumi, telescopate dân mărunturi în inalturi,/Microcosm şi macrocosmos între valvele da smalţuri/Ale scoicii gea a minţii au în mijloc mărgărint/Globul dă cristal dân palma principesei Hyacint./Poate că scrisei Levantul doar să aflu globul ista/ Ce-l cătase Lionardo şi-l catase Gianbattista’. Or, aici în mod evident se  exaltă cultul inacurateţei (până în secolul XVII, La Divina Commedia era considerată mai întâi prin valoarea ei ca operă ştiinţifică!) şi inducerea ideii de anacronism.  ‘Bul dă cuarţ’ este o varză. Tehnologiile pentru a fabrica sferele de cuarţ sunt inventate abia în cea de a doua jumătate a secolului XIX. Mineralul dur quintesenţial din antichitatea şi Evul Mediu levantin era porfirul. Probabil că nu întâmplător aflăm cuvântul porfir în opera tipărită a lui Dimitrie Bolintineanu de aproape zece ori. Insistenţa asupra porfirului era legitimarea naturii imperiale a vernacularei în care scria: Limba Română cultă. Nicolae Densuşianu, ce afla mai mult savoir faire din lectura lui Dimitrie Bolintineanu decât află despre know how tehnologic un profesor de la Universitatea din Bucuresti citind Levantul lui Mircea Cărtărescu, scria despre artefactele din porfir aduse în Dacia din Egipt. Cele două biblioteci ale lui Traian din Forum – biblioteca greacă si biblioteca latină — aveau intrările străjuite de daci sculptaţi în marmură şi porfir, dar fără să poarte brăţări de aur (alt anacronism sfidător, o invenţie modernă!). În acest spirit postmodern  din Levantul, unde cultura românească de la începutul secolului XIX  este înlocuită cu un fel de inventată arheologie a frivolului, îl vedem doar pe Mircea Cărtărescu într-un atac nedemn către Paul Zarifopol. Remarcabilul  studiu „Poezia românească în epoca lui Asachi şi Eliade” al lui Paul Zarifopol  demonstrează  convingător legătura dintre poezia lui Iancu Văcărescu (1786 – 1863)  şi  poezia lui Mihai Eminescu, unde sunt concretizate obiectivele proiectului Văcăreştilor atât ca intensitate, cât şi în extensie. Traseul românesc spre civilizaţia absolutului pozitiv şi desacralizat din Epoca Luminilor fusese desenat de Văcăreşti. Domnitorul Constantin Brâncoveanu (1654-1714) avea un ginere vistiernic, Enache Văcărescu (1654 – 1714), ucis la Stambul odată cu Brâncovenii. Spiritul de familie la Văcăreştii ce au rămas era foarte emancipat. De la ei, din neamul lor de boieri,   provine iluministul  Ienăchiţă  Văcărescu (1730 – 1796),  ce a influenţat cultura română la modul “releu”.  Opera lui se racordează nemijlocit la  truda  lui Dimitrie Cantemir, cel puţin prin tomurile :”Istorie a prea puternicilor împăraţi otomani” şi „Gramatica greacă completă.” După ce scrie „Observaţii sau băgări de seamă asupra regulelor şi orânduielilor gramaticii româneşti”, –„observaţii” ce ţin cont de „gramatica filosofică” din Epoca Luminilor–, Ienăchiţă construieşte un releu cultural cu obiectiv anunţat: „Urmaşilor mei Văcăreşti!/Las vouă moştenire/ Creşterea limbei româneşti/Ş-a patriei cinstire.” Obiectivul va fi împlinit ca intensitate,  dacă nu şi în anvergura dorită. Este un timp de care Mircea Cărtărescu îşi bate joc precum Traian Băsescu de ultimii cinci ani ai Românei noastre.  

*vezi http://nastase.wordpress.com/2009/11/17/ne-temem-de-omul-unei-singure-carti/

Titus Filipas

Murături à la grecque

Noiembrie 21, 2009

Am plecat de la o postare pe blogosferă care spune :  +A, era sa uit: am completat butoiul cu varza la murat cu inca 10 verze. Gospodarii blogului stiu de ce.+

Ştiu „de ce”. Vreau numai să completez, fără dorinţa de a epata. La Universitatea din Craiova am avut onoarea de a-l cunoaşte, –şi privilegiul unor conversaţii revelatoare–, pe unul dintre cei mai documentaţi  specialişti români în „varză murată” şi murături à la grecque. Vorbesc despre profesorul universitar Ion C. Popescu, bunul Dumnezeu  să-l ierte şi odihnească ! El îmi povestea că Alexandru cel Mare era însoţit în campaniile lui de care trase cu boi care transportau butoaie cu varză murată. Consuma zilnic, îi obliga şi pe generalii săi companioni la masa de seară la aceeaşi dietă, şi era convins că le asigura mintea clară pentru decizii corecte. Ştefan cel Mare, îmi mai spunea, era delectat şi el de varza murată şi murăturile à la grecque. Dar în campania militară din Rutenia, Ştefan cel Mare a constatat cu stupoare că rutenii aceia, urmaşii vikingilor de răsărit din tribul Rus, sau varegii, făceau  varza murată şi murăturile mult mai bune. Acum, este vorba despre ingredientele sau „buruienile bine alese” pe care le puneau rutenii în murături. Este o tradiţie varegă pentru alimentaţia care dă viaţa lungă şi intensifică luciditatea. Bitter-ul suedez provine din aceeaşi tradiţie a ingredientelor. Când ajunge în Suedia, Cartesius descoperă şi el uimit această tradiţie şi scrie prietenilor  din Franţa că ar avea secretul dietei pentru viaţa prelungită, fără să dea şi detalii asupra ingredientelor, o parte se regăsesc, bănuiesc eu, în formula ingredientelor puse în bitter-ul suedez. Cartesius a murit din cauza unei pneumonii provocată de iarna suedeză şi de bioritmurile reginei Christina care îşi începea programul de studii carteziene la orele patru dimineaţa, drumurile acelea pentru a se prezenta în frigul arctic la serviciu l-au terminat pe Descartes cu o pneumonie. Dar vorbeam parcă despre Ştefan cel Mare aflat în Rutenia. A convins două sate de ruteni să vină în Moldova, oferindu-le mari avantaje comerciale pentru a-şi vinde marfa acolo. Din acele sate de ruteni provenea Emil Bodnăraş, un tip dur şi extrem de inteligent, pe care ruşii din URSS îl stimau foarte mult. Ţărănistul Corneliu Coposu l-a predat pe Ion Antonescu lui Emil Bodnăraş. Incredibil, dar varangul Emil Bodnăraş l-a tratat cu mai multă reverenţă pe Ion Antonescu decât l-au tratat pe Ion Antonescu naţional-ţărăniştii împreună cu naţional-liberalii români ! Vorbesc despre cei de atunci, pentru că acum nu mai există vreun naţional-ţărănist sau naţional-liberal autentic. Comunistul Emil Bodnăraş a reuşit să transmită sovieticilor aceeaşi atitudine de respect faţă de mareşalul Ion Antonescu. Revin la istorisirea despre acel profesor universitar Ion C. Popescu de la Craiova. Era fiu de chiabur cu mintea foarte vie din zona Slatina. Îmi povestea : “Bă, taică-meu era bogat şi putea să mă ţină la orice şcoală bună! Dar era zgârcit, şi m-a trimis la o şcoală de muncitori agricoli!” Diploma de “muncitor agricol” l-a salvat când au venit comuniştii la putere. Copiii de chiaburi nu aveau voie să intre la facultate, erau directive trasate de alogenii care conduceau atunci România, alogeni printre care îi număr pe Silviu Brucan, Leonid Tismăneanu şi Valter Roman. Cu diploma de “muncitor agricol”, fiul acela de chiabur oltean a  fost primit la Facultatea de Agronomie din Craiova fără examen de admitere. În facultate a fost cel mai bun student, chiar şi la ştiinţele sociale, mintea lui capta ideologia din zbor. A fost reţinut ca asistent la disciplina de Socialism ştiinţific ! Atunci când Gheorghe Gheorghiu-Dej a hotărât decuplarea României de la politica URSS, s-a început o campanie de lămurire ideologică cu activul de partid din toată ţara. La Craiova a fost trimis Emil Bodnăraş. Din partea învăţământului superior din Craiova a fost trimis acel fiu de chiabur care preda socialism ştiinţific şi era expert în folosirea ideilor. Conferinţa cu activul de partid s-a ţinut în sala de festivităţi a Colegiului Carol. După lămurirea ideologică făcută de „tovarăşii de la centru”, a venit vremea ca  „tovarăşii locali”  să vină cu exemple asupra acestei necesităţi  a rupturii dintre România şi Uniunea Sovietică. Atunci s-a înscris la cuvânt fiul de chiabur. A spus că a participat la o discuţie asupra solurilor, în care un mare pedolog din URSS vroia să-i lămurească pe specialiştii români cum sunt solurile din România. A spus că sovieticul a fost pus la punct de un specialist în pedologie de la Institutul Agronomic din Bucureşti. Mi-a dat multe detalii tehnice, pe care eu nu le mai reţin acum, însă erau detalii de care Emil Bodnăraş a fost entuziasmat. Şi a hotărât să-l trimită pe fiul de chiabur în USA cu o bursă Fulbright. De la el am învăţat ulterior felul cum aplicau americanii termodinamica ireversibilă în agronomie. Eu învăţasem lucrurile acelea teoretice la facultatea de fizică de la Universitatea din Bucureşti, cu domnul Şerban Ţiţeica, fiul matematicianului Gheorghe Ţiţeica, un mare intelectual oltean de elită, care studiase în Occident cu ajutorul bursei cedate lui de mărinimia unui alt mare intelectual oltean de clasă, Constantin Rădulescu – Motru, de a cărui operă consilierul prezidenţial Cristian Preda, culturnic GDS şi profesor de filozofie la Universitatea din Bucureşti, şi-a bătut joc. Ca să intru în „spiritul” cel mai recent al blogului instituit de „Aya”,  adaug că domnul Şerban Ţiţeica avea un doctorat în fizica teoretică acordat de laureatul Nobel Werner Heisenberg, „nazist notoriu” –toată lumea bună ştie ! Trebuie să menţionez că eu nu fac parte din lumea bună. Bunicul meu Grigore Filipaş, răzeş sorocean, era analfabet, ruşii nu au permis şcolile româneşti în Basarabia. Chiar şi eu am învăţat instrumentalism logic după principiul „meseria se fură” 🙂 Dar, pe bune, credeţi că se poate învăţa altfel ?

Titus Filipas

De ce trebuie protejată Roşia Montană

Noiembrie 18, 2009

Economia politică este ştiinţă şi artă. Mihai Eminescu se considera pe sine „om de litere” şi „om de ştiinţă”. Ca om de ştiinţă, ţinea mult să termine un tratat doctrinar de economie politică românească, o scriere din care avem doar incepţia. Din cauza aceasta, chestiunea Roşia Montană trebuie tratată strict în contextul doctrinar de economie politică românească. Orice ar spune canadienii care vor să intre peste Roşia Montană, exploatarea aurului în sine aduce de fapt, chiar şi pentru investitorii canadieni!, nu doar pentru români –de fapt românii per ţară vor pierde, şi voi demonstra–, foarte puţină valoare monetară. În lume, să amintim doar Rusia, Africa de Sud, Australia, China şi Indonezia, există importante zăcăminte de aur care sunt exploatate în mod curent. Dar toate valorile acestor firme de aur însumate, şi vorbesc chiar despre toate firmele exploatatoare de aur de pe glob, nu totalizează nici măcar cât reţeaua de magazine Wal Mart ! Spuneam că economia politică este ştiinţă şi artă. Au apărut mijloace tehnice de detecţie şi evaluare a zăcămintelor de aur de mare fineţe, dar şi mare putere sau rază de acţiune. Citeam  despre descoperirea recentă a porţiunii unui mare zăcămînt de aur necartat, acea porţiune fiind evaluată la un trilion de dolari americani. Febril, se fac societăţi de investiţii şi se vând participaţiuni fără să înceapă exploatarea ! Spun din nou că economia politică este ştiinţă şi artă. Ce legătură există între resursele naturale şi fluxurile monetare vehiculate prin pieţele bursiere ? Nu intru deloc în detalii tehnice. Dar sunt mai interesante “acţiunile monetare” ale statelor care deţin resurse naturale. Asemenea  “acţiuni monetare ale statelor” sunt dolarul Canadian şi dolarul Australian. Cele două monede sunt mult  mai puternice decât dolarul American. Din această cauză spun iarăşi că trebuie protejată Roşia Montană virgină. Ea este un fel de garanţie naturală extrem de credibilă, extrem de atent urmărită din exterior de agenţiile de rating/notaţie, pentru leul românesc şi BNR. Leul românesc este puternic pentru că „munţii noştri aur poartă !” Ştim că agenţiile de rating urmăresc cu atenţie şi situaţia corupţiei dintr-o ţară, care scade notaţia de ţară în ceea ce priveşte investiţiile. Dar totodată experţii de la firma GFMS Ltd. (GFMS este acronimul de la “Gold Fields Mineral Services”) afirmă că existenţa zăcămintelor de aur care nu sunt exploatate într-o ţară constituie contra-argument puternic  privind acuzaţiile de corupţie din ţara respectivă, un contra-argument de care agenţiile externe care fac notaţia de ţară chiar ţin seama !

Titus Filipas