Mentorii de incubator …

trebuie să evalueze în permanenţă distanţa dintre ideea inovativă din start-up faţă de infrastructura de piaţă deja existentă. Aceasta pentru a putea aduce facil pe piaţă “produsul minim viabil” al întreprinderii rezultate din acel germen de inovaţie (start-up). Realizarea unei infrastructuri noi cere costuri enorme ! Deja în secolul XVIII, gândul acesta era expus de către fizicianul, economistul, şi filosoful politic, Benjamin Franklin.
Titus Filipas

“Comitatele ceremoniale ungureşti” din România

Vreau să vorbesc despre perfidia “comitatelor ceremoniale ungureşti” resuscitate de fiecare 15 martie în România. “Comitatele ceremoniale ungureşti” ocupă non-entitatea denumită Ţinutul Secuiesc, aflată ca o prezenţă geopolitică numai în imaginarul colectiv extrem de gonflat al “maghiarilor de pretutindeni”. Ştiu că UDMR şi Partidul Civic Maghiar cer acum insistent “autonomia Ţinutului Secuiesc”, pregătesc o lege în acest sens. Însă ei nu observă o contradicţie de logică elementară, căci despre Justiţia constituţională a României, ce să mai vorbim ? “Comitatele ceremoniale” –oriunde există ele, vezi şi http://en.wikipedia.org/wiki/Ceremonial_counties_of_England – nu presupun autonomia locală, dimpotrivă ! Comitatele ceremoniale presupun o “locotenenţă” în conducerea acelor districte ceremoniale. De unde provine această locotenenţă pentru “comitatele ceremoniale ungureşti” din România ? Ei, asta-i o problemă. La care liderii UDMR şi PCM refuză să răspundă.
Titus Filipas

Don Juan se întoarce după războiul din Irak

O critică teatrală fără psihologie ? Este vorba despre drama ‘Don Juan se întoarce după războiul din Irak’, de Paula Vogel. Titlul – dar nu mai mult decât atât!- este inspirat din dramaturgia interbelică avându-l ca autor pe mai mult sau mai puţin celebrul Odon von Horvath, http://www.mhpbooks.com/the-life-and-work-of-dn-von-horvth/ . Autorul criticii de la NYT, domnul CHARLES ISHERWOOD, scrie în mod expres : “Structura fragmentară a piesei de teatru, zborurile în fantezia pură, blochează orice proces al unei deveniri coerente cerută într-o dramă realmente puternică. Este prezentă o abundenţă de mişcări înainte şi înapoi în timp, de mişcări între Irak şi Philadelphia, însă piesa cu meandre multe a doamnei Vogel nu focalizează tocmai pe caracterul central, a cărui psihologie rămâne frustrant de opacă.” http://www.nytimes.com/2014/03/29/theater/don-juan-comes-home-from-iraq-by-paula-vogel.html
Titus Filipas

Statutul de Lingua Franca în epistemele vechi

Iată! de un acut interes actual pentru noi, românii. Există evoluţii istorice interesante pentru statutul de Lingua Franca în zona Banatului de Severin. După ONLINE ETYMOLOGY DICTIONARY, vezi http://www.etymonline.com/index.php?term=ban , cuvântul Banatul provine în primul rând din cuvântul persan „ban” care înseamnă alternativ stăpân, ori prinţ, ori conducător. Pentru formarea cuvântului Banatul, cu sensul de teritoriu guvernat de un „ban”, s-a adăugat sufixul latinesc -atus. Nu s-a pus vreodată la noi problema că şi cuvântul Severin ar putea, şi el, să fie de origine persană. Într-adevăr, există adjectivul iranian „Seur”, care înseamnă „negru”. Dar s-a preluat automat la noi teza istoriografiei maghiare cum că „Severin” este de origine maghiară. Într-adevăr, „Cetatea Severinului” a fost fondată de regele maghiar Ladislau-Lancelot, invitatul de către papa Urban al II-lea, în celebra sa cuvântare de la Clermont, să conducă prima cruciadă. Acum, să nu se extazieze ungurii prea mult faţă de supranumele arthurian Lancelot. Pentru că el vine de la franţuzescul l’ancelot, care înseamnă servitorul, ancilarul. Iar în celebra Diplomă latinească a Cavalerilor Ioaniţi, regele ungur Bela al IV-lea (în fapt, secretarul din cancelaria sa, însă bănuiesc că acesta scria sub dictare) numeşte Cetatea Severinului – „Castro Zeurini””, iar Banatului de Severin îi zice „Terra Zeurini”. Mai este un adevăr ştiut de toţi că orice forum pe Internet – de ziar, de blog – ascunde şi lupte intense pentru interese politice, ideologice, religioase, ori etnice. De aceea n-a fost surpriză mare pentru mine să mă văd virulent admonestat pe forum RL pe tema cetatea Severinului. Tipul scria sub nick, iar pe fire mai vechi recunoştea că a fost unul dintre organizatorii „mişcării din 12 ianuarie 1990 împotriva lui Ion Iliescu”. În fine, … Atacul virulent fusese prilejuit de un comentariu al meu la articolul http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/cum-au-napocit-tovarasii-clujul-329940.html Din motive pedagogice, folosesc acum redundanţa : + Din lectura articolului, constat că domnul (tovarăşul?) Györke Zoltán este gând la gând cu tovarăşul Leonte Răutu, alias Lev Nicolaievici Oigenstein. Claudiopolis (actualul oraş Cluj-Napoca) a dobândit libertăţi regaliene în ziua de 19 august 1316 de la Carol Robert de Anjou. Clujul e atestat documentar la 1213 sub denumirea Castrum Clus. Expresia este pleonastică. Clus însemna deja închidere pe latineşte. Exprimarea latină în general nu permite pleonasmele. Ceea ce arată că a fost un caz de forţă majoră. Clus deja exista şi confirmă forma neolatină Cluj folosită de populaţia românească locală. Regele Ladislau I (Sfântul Lancelot) aminteşte şi el indirect existenţa cetăţii Cluj prin actul de fondare a mănăstirii benedictine Monasterium Beatae Mariae Virginis de Clus-Monostora. Denumirile Kolozsvár, Klausenburg sunt ulterioare numelui Cluj. Ramura familiei angevine căreia îi aparţinea Carol Robert avea drepturi şi la titlul de împărat latin de Romania. Suveranul angevin francez Carol Robert d’Anjou foloseşte la anul 1316 denumirea Claudiopolis pentru că Romania latină exista ca un act de proprietate în familia sa. Iar în partea Asia Minor din Romania Orientală, ocupată de turci după bătălia de la Manzikert din 1071 AD, existau oraşele Claudiopolis din Bithynia, Claudiopolis din Cilicia, Claudiopolis din Cappadocia, Claudiopolis din Cataonia, precum şi Claudiopolis din Galatia.Şi mai întrebăm, fără vreo umbră de maliţiozitate, nu era chiar acea veche şcoală de la Cluj/Clus/Claudiopolis, şcoală iezuită şi latinistă, unde limba de predare a disciplinelor din curriculum era latina scolastică, o limbă unificatoare în Europa intelectuală, modelul fiducial din visul marelui cărturar român August Treboniu Laurian (1810-1881)? Bogdan Petriceicu Haşdeu respingea invenţiile lingvistice propuse de latinişti pe motivul bine întemeiat că ele nu ţineau de un lexicon generativ, ci de unul macaronic. După expulzarea iezuiţilor, şcoala fondată de ei la Cluj ajungea macaronică peste noapte, atât de macaronică încât sfârşea prin a deveni universitate maghiară. Atunci când George Coşbuc antamează acolo studii de filosofie, renunţă dezamăgit şi conchide : „Nu cerceta aceste legi, / că eşti nebun când le- nţelegi”. Era concluzia personală a lui George Coşbuc despre „calitatea” textului filosofic în limba maghiară care îl forţa la alienare. George Coşbuc va începe să traducă texte ale filosofilor iluminişti în limba română. + Apostrofarea de care vorbeam venea sub forma : +Scris de ardeleanu’ / Nu ne interesează nici ce spunea Haşdău, nici ce spune urmaşul lui inept di la Kraljevo – adică TU ! – şi nici ce spun alţi regăţeni, de ieri sau de azi ! …voi vedeţi-vă di Kraljevo, Slatina, Tîrgovişte slave ale voastre, di Karakălu’ kuman, şi mai ales di Cerneţii „Abramburikăi”, pentru care aţi FURAT – în „buna” tradiţie oltenească bine-cunoscută – în secolul XIX denumirea cetăţii glorioase ungureşti a Severinului (cucerită şi distrusă de musulmani CU AJUTORUL VOSTRU ne-precupeţit împotriva creştinilor şi a Europei, lucru evidenţiat după încă doi ani, când turcii au câştigat şi la Mohács fiindcă Severinul nu a mai existat ca să-i împiedice să avanseze ! …nemernicilor !), lucru ce Ceaşkă al tău a vrut să-l şteargă din amintire prin procedura paralelă celei cu Clujul, prin găselniţa „Drobeta”…+ Răspunsul meu vine sub forma : Tu pui problema lingvistică „Severin-Cerneţi”. Denumirea Severin este mai veche, datează din vremea când Lingua Franca era acolo persana. Iar atunci când Lingua Franca devine slavona – pe vremea primului Umanism bizantin- se făcea traducerea Severin = Cerneţi. Logofeţii care lucrau în cancelaria regelui Ladislau-Lancelot ştiau aceasta.
Titus Filipas

Răscoala de la Tatarbunar

Ziaristul CLAUDIU PADUREAN despre răscoala de la Tatarbunar http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/cum-au-devenit-agentii-kremlinului-asasini-si-provocatori-de-rascoala-330567.html Să nu uităm că Albert Einstein a fost un propagandist extern de influenţă pentru răscoala de la Tatarbunar !
Titus Filipas

Incubatoare şi acceleratoare pentru reindustrializare

Despre sângele artificial (transportator de oxigen în organism) în două abordări de finanţare : 1/ Germenele de întreprindere (start-up) cu numele Hemarina, din Finistère, a fost fondat în anul 2007. Materia primă pentru sângele artificial o constituie moleculele transportatoare de oxigen extrase din viermii de mare. Doctorul Franck Zal, fondator la Hemarina, a demonstrat că “produsul minim” – noţiune esenţială pentru un germene de întreprindere – este “viabil” , iarăşi o noţiune esenţială pentru un start-up. Propriu-zis faza de start-up, care este organizaţie temporară, s-a terminat pentru Hemarina. Urmează faza ei de mică întreprindere integrată într-o industrie unde există clienţi, şi realmente există clienţi pentru sângele artificial ! 2/ La Cluj, cercetatorul Radu Silaghi-Dumitrescu a creat de asemenea un “produsul minim viabil” pentru această biotehnologie. Din păcate, detalii despre idee nu se prea cunosc public. În fine, ideea trebuie protejată, până ce se obţine un patent de invenţie pentru ea. Totuşi, în ceea ce priveşte finanţarea “produsului minim viabil” pentru sângele artificial există o diferenţă foarte mare între situaţiile din Finistère şi Cluj. Practic, eu n-am înţeles dacă la Cluj s-a construit un germene de întreprindere, unica modalitate de reindustrializare rapidă, astăzi. Domnul Radu Silaghi-Dumitrescu este un cercetător de succes în biotehnologia sângelui artificial, a demonstrat aceasta. Din păcate, “ecosistemul industrial” al germenilor de întreprindere nu există încă la noi, în România. Acest “ecosistem industrial” al germenilor de întreprindere cere două structuri : a/ Incubatoare pentru germenii de întreprindere, care sunt de facto un fel de “şcoli pregătitoare” pentru antreprenoriat, “licee antreprenoriale” şi “universităţi antreprenoriale” – terminologia aceasta îi aparţine domnului Dezideriu Dudaş. b/Acceleratoare pentru germenii de întreprindere care finanţează transferul “produsului minim viabil” într-o industrie. Proiectul din Finistère a obţinut deja o finanţare privată printr-o structură existentă de tip “Accelerator”. Dar proiectul de la Cluj este finanţat de către statul român http://newscluj.wordpress.com/2014/03/21/cluj-costoiu-proiectul-de-producere-a-sangelui-artificial-va-primi-finantare-de-400-000-lei-in-2014/ Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2014/03/27/noutati-de-la-jilava/
Titus Filipas

Plasarea pe axa valorilor

http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/antena-3-condamnata-pentru-linsajul-contra-oanei-schmidt-haineala-330257.html Într-o abordare top-down, Oana Schmidt Hăineală este prima pe axa valorilor, iar Mircea Badea iese ultimul. Dar într-o abordare bottom-up, Mircea Badea este primul, iar Oana Schmidt Hăineală iese ultima. Problema este că de la acest moment intervine “Justiţia” română hăhăită care îl pedepseşte pe Mircea Badea la cererea judecătoarei Oana Schmidt Hăineală.
Titus Filipas

Ideologie românească

Traian Băsescu şi nici vreun altul din Partidul Mișcarea Populară nu înţeleg faptul că modernizarea României cere obligatoriu credinţa puternică într-o ideologie românească. Mărturisirile sale despre „licurici“ arată că nu acesta este cazul.
Titus Filipas

Totuşi, trebuie salvat Mircea Badea !

Atacat puternici aici http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/antena-3-condamnata-pentru-linsajul-contra-oanei-schmidt-haineala-330257.html Pe forum RL mi-a fost refuzat comentariul : +Abordările top down şi bottom up / Ce îmi amintesc eu despre Mircea Badea? Pe data de 14 octombrie 2007, la emisiunea domnului Mihai Tatulici de pe canalul Realitatea TV, erau prezenţi numai patru invitaţi dintre jurnaliştii propuşi la un fel de TOP 10 (emisiunea se chema ‘Primii zece’) din mass media de Limba Română reliefaţi pe parcursul anului 2007. Personalitatea cea mai bine profilată dintre cei patru invitaţi era incontestabil jurnalistul Mircea Badea. Un om care produce şi prezintă el însuşi emisiuni pe canalele de televiziune Antena 1 şi Antena 3. Cu ajutorul unui juriu de alcătuire complexă, şi în care cele două “ancore deontologice”’ se presupune că erau sociologul Mircea Kivu si psihologul Aurora Liiceanu de la SAR, pe canalul Realitatea TV s-a încercat literalmente strangularea intelectuală şi linşajul moral al lui Mircea Badea. Folosesc eu aici cuvinte prea tari? Nu cred. De altminteri nu ascund faptul că împărtăşesc cu Mircea Badea, fără să vrea, fără să vreau, o anumită atitudine de viaţă pe care aş numi-o: respectul faţă de “educaţia extremă”. Şi, în mare măsură, aproape s- a reuşit repudierea lui Mircea Badea în acea emisiune televizată a domnului Mihai Tatulici. Deloc neutru, aşa cum ar fi fost normal din partea unui moderator obiectiv, dar nu trebuie să înţelegem de aici că domnul Mihai Tatulici ar avea ceva personal împotriva jurnalistului Mircea Badea, nu, domnia sa doar ascultă de “comandamentul zilei”, de altminteri pe tot parcursul vieţii sale îndelungate de “profesionist în soldă” Mihai Tatulici a fost mereu sensibil la “comandamente”. Nu îl blamăm. Dar a fost ceva imoral oricând, şi mai ales în acea memorabilă emisiune de televiziune. Acceptabil, poate, la toţi ceilalţi de pe platou manifestând “agresivitate deontologică” faţă de Mircea Badea. Faptul că Mihai Tatulici se comportă pe platoul de la Realitatea TV precum instructorul superior al organizaţiei de pionieri de la o şcoală generală din perioada pre- Ceauşescu este oarecum de înţeles, dar nu şi acceptabil. De asemenea faptul că “deontologii de profesie” Mircea Kivu plus Aurora Liiceanu de la SAR se comportau pe platoul studioului de televiziune Realitatea TV la fel ca nişte vechi “tovarăşi de la raion” veniţi să sprijine acţiunea de purificare ideologică exercitată de Mihai Tatulici asupra lui Mircea Badea este oarecum de înţeles. Dar nu şi acceptabil în contextul cultural românesc, acelaşi pentru toate timpurile, contextul unde ceea ce contează este numai “educaţia extremă” de genul celei primite pe vremuri de pruncii români la şcoala Sfântu Sava. Intelectualii şi “deontologii de profesie” Mircea Kivu plus Aurora Liiceanu trebuiau să creeze impresia de abordare abstractă şi neutră a tematicii subsumate “evaluării jurnalistului Mircea Badea”. Dar nu i -am auzit pe Mircea Kivu plus Aurora Liiceanu lăudându- se vreodată că ar fi primit o “educaţie extremă”. Ei se laudă doar că sunt „reprezentanţii societăţii civile”. Măi să fie, pruncule, da’ român matale când oare mai eşti? Iar jurnalistul Mircea Badea, cu figura, manierele şi atitudinea lui de autentic “prunc român”, era acuzat în acea emisiune de foarte multe scăderi personale în exercitarea profesiei de jurnalist. În primul rând era acuzat de lipsa de abordare culturală. Look who is talking! La acel moment Mircea Badea era personajul cel mai bine format cultural pentru televiziune dintre toate persoanele prezente pe acel platou al canalului Realitatea TV. În ceea ce priveşte cultura necesară “omului de televiziune”, Mircea Badea putea clama, fără să poată fi absolut de nimeni contrazis, că el aparţine “familiei spirituale Jana Gheorghiu”. Nu vreau să adaug eu aici detalii de substanţiere a clamării. Dar ceva mi se pare a fi semnificativ şi credibil: În doliul zilelor care urmaseră stingerii din viaţă a Marii Doamne din televiziunea noastră clasică, Doamna Jana Gheorghiu, tînărul om de televiziune Mircea Badea povestea îndurerat că Jana Gheorghiu fusese o prietenă a familiei sale, şi că a fost vizitat la maternitate la o zi după ce îl născuse mama sa, colegă de facultate cu Jana Gheorghiu. Plauzibil, este ceva care se încadrează în tiparul comportamental şi de atitudine al regretatei Jana Gheorghiu. Apoi, dincolo de această poveste, Mircea Badea îşi reamintea personal întâmplări petrecute după împlinirea vârstei de trei ani, memorabile, nu -i aşa? când Jana Gheorghiu îşi vizita săptămânal “colega cu pruncul”, apoi cele două absolvente de filologie de la Universitatea din Bucureşti se lansau în lungi discuţii despre diversitatea bucureşteană întru excelenţă, discuţii pe care le asculta în iubire atras fiind şi fascinat mai ales de vivacitatea limbii române culte a dialogului platonic. Dar nu sunt tocmai amintirile despre conversaţiile sapienţiale ce nu- ţi sunt destinate expres, baza viitoarei tale culturi în limba română? Chiar şi acestea se înscriu în baza „educaţiei extreme”. O educaţie extremă de care Mircea Badea a avut ulterior parte şi ca elev al unui liceu de informatică, unul dintre liceele acelea întru excelenţă înfiinţate de Mircea Maliţa, un ilustru reprezentant al protocronismului românesc, pe vremea regimului comunist. Ţinta ministrului Mircea Maliţa fusese aceea de a îndepărta educaţia de la caracterul ei general, pentru a-i da în schimb focalizări pe portofolii cu ţinte specifice. S–a tot vorbit despre fabrica de chibrite a lui Mircea Badea, datează proiectul dintr -un portofoliu personal antamat pe vremea liceului? De ce nu a venit nimeni la emisiune cu acele chibrite proiectate de Mircea Badea, pentru că fabrica lucrează, nu pentru Mircea Badea, şi aduce cuiva profituri bune, dar nu pentru Mircea Badea! Apoi, mi –a fost greu să înţeleg la acea emisiune agresiunea şi dispreţul afişate de regizorul dramatic Alexandru Darie faţă de Mircea Badea, fără să ne expună şi raţiunile. Cred mai curând că Alexandru Darie a fost adus acolo doar pentru ca Mircea Badea să fie judecat critic de un panel ce se consideră definitoriu în superioritate morală. Demersul lui Mircea Badea în jurnalism diferă de abordarea top down, în măsura în care în jurnalism este vorba despre deontologie şi valori. Atunci să spunem că în abordarea jurnalistică top down fluxul deontologic este clar exprimat, valorile sunt limpede, chiar redundant, definite. Din păcate, valorile acestea din abordarea top down sunt cel mai adesea definite într –un sens politic. Să recunoaştem, este o abordare politiceşte corectă aceea care prevalează în jurnalismul de azi. Oricare ziarist ce se abate de la acest stil este imediat etichetat drept “ Centru naţional de isterie care lucrează sub acoperire în presă”, formula aceasta de condamnare automată aparţine deontologului Gabriel Liiceanu, a cărui ocupaţie de bază este aceea de a poza, şi nu gratuit!, drept “stâlpul societăţii civile” din România. Astfel tot ce are un pinch de politically correct în discurs capătă automat şi valoare morală! Acuzele aduse carenţelor deontologice, nenumărate zic ei, ale jurnalistului Mircea Badea sunt deduse prin excludere din faptul că stilul Mircea Badea nu se încadrează în fluxul deontologic din abordarea jurnalistică top down. Stilul Mircea Badea în jurnalism se caracterizează prin abordarea bottom up, care la Mircea Badea se dezvăluie mai ales prin rapide, nervoase, ostentative sfâşieri ale discursului pompos, ori chiar prin simple îndemnuri la sfâşieri ale discursului pompos unde sunt definite valorile jurnalistice în cealaltă abordare. Dar Mircea Badea insistă pe faptul că domnia sa foloseşte totdeauna în evaluări şi în identificarea valorilor, primordialul bunul simţ, cei “şapte ani de acasă”. Bineînţeles, manierele de statuare a valorilor folosite în cele două tipuri de abordări din jurnalism sunt complet diferite, însă nu trebuie să spun eu truismele privitoare la cele două demersuri. Prezenţi acolo, pe platoul de televiziune de la Realitatea TV, Mircea Kivu plus Aurora Liiceanu erau în acelaşi timp, şi în principiu, nişte canale intelectuale de transmisie a ideilor noi. Frecvenţa invitaţiilor de participare ce li se făceau la televiziunea Realitatea TV dovedea că ei sunt racordaţi mult mai bine la politicianismul corect, decât la cultura română. Dar Mircea Kivu plus Aurora Liiceanu erau obligaţi să racordeze, din când în când, emisiunea domnului Mihai Tatulici la cultura română. Nu au făcut- o, însă autoritatea lor a avut pondere zdrobitoare. Toate personalităţile subţirele s-au raportat deontologic exclusiv la autoritatea celor doi mai înainte menţionaţi în tandem, precum şi la fluxul deontologic din stilul jurnalistic top down. În care un om cu discurs spontan precum Mircea Badea este în mod automat condamnat ca imoral, înainte chiar de a spune ceva.+
Titus Filipas

Facebook, PayPal şi Tesla Motors

Să rîdem împreună cu fondatorii de la Facebook, PayPal (dar este de menţionat faptul pozitiv că Peter Thiel are experienţa cognitivă a discuţiilor cu filosoful francez René Girard, specialist în antropologia pragmatică) şi Tesla Motors. Este o informaţie preluată de pe ziarul Daily Mail şi prezentată pe româneşte la stirileprotv.ro. Eu doar o interpretez în acord cu psihologia cognitivă. Dar voi neglija cu totul pseudo-discursul jurnalistic irelevant. Deci : “Antreprenorii din spatele companiilor Facebook, Tesla şi Paypal s-au unit pentru a susţine crearea unui computer care funcţionează asemenea unui creier uman. […] [Ei] şi-au unit forţele pentru a susţine un mic startup [numit Vicarious] care plănuieşte să creeze un creier artificial.” Păi un startup – prin definiţie- înseamnă organizaţie temporară destinată să creeze un model de afaceri pe bază de “guesses”. Iar aceste “guesses”, în general fie observat, sunt create prin euristică ! Să urmărim mai departe : “Vicarious încearcă să construiască un program care mimează funcţionarea neurocortexului cerebral, regiunea creierului responsabilă pentru percepţia senzorială, localizarea spaţială, mişcare, gândire şi limbaj.” Temele ţin de psihologia cognitivă, până aici sună bine şi rezonabil. Marele salt înainte peste o prăpastie de logică este că „Vicarious ne aduce mai aproape de un viitor în care computerele percep, îşi imaginează şi gândesc asemeni oamenilor.” Cum, dragă Doamne ? “Vicarious a dezvoltat un algoritm ce rezolvă codurile Captcha, cea mai răspândită metodă de a testa capacitatea unei maşinării de a raţiona ca un om. Codurile Captcha sunt folosite pe Internet la completarea formularelor, pentru a nu permite roboţilor software să introducă informaţii în mod abuziv, într-un site.” Păi “a gândi ca un om” nu-i reductibil simplu la algoritmi, chiar fiind produşi ei prin “noua paradigmă de programare numită Reţea Corticală Recursivă”. Este necesară şi euristica !
Titus Filipas