Federalismul promovat de Jean-Claude Junker

+Cameron avertizează UE că desemnarea lui Juncker la șefia CE va lăsa România fără protecţie în faţa Rusiei. Premierul britanic David Cameron a avertizat statele UE, la summit, că nominalizarea lui Jean-Claude Junker la preşedinţia CE ar putea avea efecte negative pentru fiecare ţară, potrivit Mail on Sunday, citat de Mediafax. Cameron le-a transmis României, Bulgariei şi Poloniei că riscă să rămână fără protecţie în faţa Rusiei. Publicaţia Mail on Sunday a prezentat extrase ale discursului pe care premierul David Cameron l-a ţinut în faţa şefilor de stat şi de guvern din ţările UE, cu ocazia reuniunii Consiliului European, în încercarea de a-i convinge să nu îl desemneze pe Jean-Claude Junker pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene. „Unele persoane strică reputaţia UE pentru că spun un lucru în public şi altul în discuţii private. V-o spun direct, veţi regreta această decizie. Marea Britanie are o problemă cu domnul Juncker din cauza vederilor federaliste ale acestuia. El nu înseamnă nimic pentru cetăţenii Marii Britanii. Ei nu îl cunosc. Cum ar putea să îl ştie dacă nu a făcut niciodată campanie acolo?! De data asta, este problema noastră. Dar, data viitoare, va fi a dumneavoastră. Oricine de la această masă care se opune puternic instituirii postului de preşedinte al UE va fi prins în cursă. Prin cedarea puterilor de apărare a intereselor naţionale, şi dumneavoastră veţi rămâne fără putere de acţiune”, i-a avertizat Cameron pe liderii statelor europene. Potrivit Mail on Sunday, premierul britanic a trecut apoi la fiecare ţară, explicând care ar fi efectele cu care acestea s-ar putea confrunta dacă Junker va deveni preşedinte al Comisiei Europene. Referindu-se la Letonia, Lituania şi Estonia, Cameron a precizat: „Protecţia noastră pentru aceste ţări este garantată în prezent, dar un alt preşedinte (al Comisiei Europene – n.red) ar putea fi de altă părere…”. Adresându-se liderilor Poloniei, României şi Bulgariei, Cameron a avertizat: „Am pus interesele dumneavoastră înaintea celor ale Rusiei, dar ce se va întâmpla dacă acest candidat pentru postul de preşedinte al CE se va gândi că acordurile comerciale cu Rusia sunt mai importante?”. „Iar Grecia a rămas în zona euro, dar dacă viitorul preşedinte va vrea să o scoată (din uniunea monetară – n.red)? Vor ajunge într-o situaţie limită”, a continuat Cameron. În final, David Cameron a avertizat şefii de stat şi de guvern că nu respectă idealurile democratice pe care a fost construită Uniunea Europeană. „Principiul fundamental al UE este că liderii statelor membre au dreptul să decidă în astfel de chestiuni. Prin desemnarea domnului Juncker preşedinte, asistăm la un pas înapoi în această privinţă. Comisia Europeană devine creaţia Parlamentului European”, a încheiat premierul britanic. Jean-Claude Juncker a fost desemnat vineri de şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre UE pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Desemnarea lui Juncker a primit 26 de voturi pentru şi două împotrivă (Marea Britanie şi Ungaria) în Consiliul European. Junker, candidatul Partidului Popular European pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, va trebui să primească şi aprobarea Parlamentului European. Votul în PE este programat la jumătatea lunii iulie, iar Junker va trebui să primească cel puţin 376 de voturi pentru din totalul de 751. Juncker, în vârstă de 59 de ani, fost premier luxemburghez şi fost preşedinte al Eurogrupului, este adeptul unei viziuni federaliste faţă de proiectul Uniunii Europene.+ SURSA http://www.romanialibera.ro/politica/uniunea-europeana/cameron-avertizeaza-ue-ca-desemnarea-lui-juncker-la-sefia-ce-va-lasa-romania-fara-protectie-in-fata-rusiei–341106
Pentru conformitate,
Titus Filipas

Sherry Turkle

Plecând de la jocurile de fantezie pe computer, cercetătoarea Sherry Turkle de la MIT, http://en.wikipedia.org/wiki/Sherry_Turkle , introduce teoriile multiple şi descentralizate ale Eului.
Titus Filipas

Va impune Joe Biden României împărţirea în trei provincii autonome ?

Oricum, aceasta este soluţia pe care o impune acuma Irakului http://www.nytimes.com/2014/06/29/world/middleeast/with-surge-of-chaos-in-iraq-a-familiar-problem-knocks-on-bidens-door.html?hp&action=click&pgtype=Homepage&version=HpSum&module=first-column-region&region=top-news&WT.nav=top-news
Titus Filipas

“salvare naţională” ?

Experienţa trupelor româneşti în Afganistan şi Irak ne ajută să înţelegem ceva din istoria noastră ? Probabil că da. Dezagregarea de acum a Irakului ca stat ne ajută să înţelegem rolul FSN-ului în anul 1989. FSN-ul a fost creat chiar înaintea lui decembrie 1989. Cu scopul dezagregării României ca stat. Din cauza aceasta, domnul Ion Iliescu era atât de reticent şi ţinea să sublinieze „ultimul pe listă” în ceea ce priveşte participarea la FSN. Tema dezagregării Irakului ca stat este analizată excepţional de bine în articolul http://www.nytimes.com/2014/06/27/world/middleeast/redrawn-lines-seen-as-no-cure-in-iraq-conflict.html?hp&action=click&pgtype=Homepage&version=HpSum&module=first-column-region&region=top-news&WT.nav=top-news Primul ministru irakian Nuri Kamal al-Maliki a respins cererea domnului Kerry pentru crearea unui guvern de salvare naţională. Sintagma “salvare naţională” apare şi în construcţia numelui FSN. Maliki a înţeles că această cerere externă pentru “salvarea naţională” va provoca dezintegrarea Irakului. Trebuie să privim cu foarte mare atenţie istoria. Prea puţin se ştie la noi, că după războiul ruso-turc din 1877-1878, Osman Pasha a fost în mai multe rânduri, şi pe o lungă durată de timp, ministrul de război al imperiului otoman. În această calitate, reorganizează şcolile militare, şi organizează asigurarea liniştii interne a imensei împărăţii a sultanilor. De exemplu, întregul teritoriu acoperit de Irakul actual era menţinut în stare de linişte numai cu 400 de soldaţi ! Explicaţia ? Sufismul comun, ca factor de coeziune. Mai găsesc în articolul deja citat informaţia că Partidul Baath din Siria şi Irak, pe care unii îl vedeau ca fiind fascist, era de fapt puternic legat de Sufism prin componenta sa militară. Armata Califatului Mesopotamiei şi Levantului îl înspăimântă atât de mult pe actualul prim-ministru turc, domnul Erdogan, numai pentru motivul că ar putea fi suport pentru sufismul ofiţerilor armatei turce, îndemnându-i la o lovitură de stat.
Titus Filipas

“Ruginiți în românism”

Costache Negruzzi : +CUM AM ÎNVĂȚAT ROMÂNEȘTE / Pe când uitasem că suntem români și că avem și noi o limbă, pe când ne lipsea și cărți și tipografie; pe când toată lumea se aruncase în dasii și perispomeni ca babele în căței și motani, căci la școala publică se învăța numai grecește; când, în sfârșit, literatura română era la darea sufletului, câțiva boieri, ruginiți în românism, neputându-se deprinde cu frumoasele ziceri: parigorisesc, catadicsesc ș.c.l., toate în esc, create de diecii vistieriei, pentru că atunci între ei se plodea geniul, ședeau triști și jăleau pierderea limbii, uitându-se cu dor spre Buda sau Brașov, de unde le veneau pe tot anul calendare cu povești la sfârșit, și din când în când câte o broșură învățătoare meșteșugului de a face zahăr din ciocălăi de cucuruzi, sau pâine și crohmală de cartofe.
Tot însă mai rămăsese o școală pre care acești buni bătrâni o priveau ca singur azilul prigonitei limbi, școală unde se învăța încă românește, aproape de Iași, în monastirea Socola.
Tatăl meu era unul din românii aceștia. Nu ieșea nici un calendar care să nu-l aibă el întăi, nici o carte bisericească care să n-o cumpere, nici o traducție care să nu puie să i-o pescrie.
Într-o zi, viind de la școală, l-am găsit cu o mare carte in-folio dinainte.
— Cetește-mi, îmi zise, o viață d-a sfinților din cartea aceasta.
— Iartă-mă, părinte, eu nu pot ceti românește.
— Cum! apoi dar ce înveți tu?
— Elinește, am răspuns păunindu-mă. De vrei, să-ți cetesc toată tragedia Ecubei, unde e acest frumos hor a troienelor, pre care îl știu pe dinafară:
Aura, pontia aura,
Ate pontoprosous komizeis
Qoas akatous epoidma limnas
poi me tan melean porevseis;
— Poate să fie frumoase acele ce tu spui, zise tatăl meu, dar e rușine să nu știi limba ta! Mâine vei veni cu mine la Socola, unde este examen. Voi vorbi pentru tine cu dascălul, care e un om preînvățat; și nu mă îndoiesc că tu te vei sili a învăța degrabă, pentru că știi că asta îmi face mulțămire.
— O, negreșit! am răspuns cu bucurie.
Ne întârziesem a doua zi căci, când am ajuns, am găsit examenul pe la sfârșit. Se cercetase istoria, geografia ș.c.l. Sala era plină. Auditoriul se alcătuia mai ales din dame bătrâne, mume a băieților, care ascultau într-o religioasă tăcere.
Profesorul român avea un nas cu totul antiromân, căci las-că era grozav de mare, dar apoi era cârligat, încât semăna mai mult a proboscidă decât a nas.
— Pre-evghenicoșilor boieri și cucoane, zicea el, am avut cinste a înfățoșa d-voastre prohorisirile ucenicilor mei în istorie, cetire, scriere, aritmetică. Acum voi avea cinste a arăta că limba noastră, pre care toți socot că o știu, dar nime nu o știe cumsecade, nu este fără gramatică, fără sintaxis și fără ortografie; ci mai ales în acest pont al ortografiei întrece pe multe altele. Două pilde voi arăta.
Sfârșind, își puse ochilarii, tinse tabla neagră, și chemând un băiat ca de nouă ani, îi dete condeiul de credă.
Băiatul scrise:
Fată Sarră!
Eu ți-am zis asară,
Să vezi oul cum se sară.
— Pre-evghenicoșilor, urmă profesorul, vedeți că toate aste frasis se sfârșesc cu sară, dar, precum ați văzut, au deosebire în scris. Asemene veți videa și cu a doua paradigmă.
Băiatul mai scrise:
Maică-ta de-i vie
Bine ar fi să vie
Pân-la noi la vie.
Dascălul tinse brațul spre cuvintele scrise, cu un gest maiestos. Gestul acesta fu ca izbucnirea unei mine. Bărbați, femei, copii, toți săriră și s-apropieră de tablă, strigând bravo de răsuna sala. Mumele uimite suspinau sub bonetele înhorbotate. Lacrimi de bucurie izvorau din ochii lor odată frumoși poate, dar acum stânși și împregiurați de un cerc purpuriu; aste lacrimi, strecurându-se pe lângă zbârciturile nasului ca pe niște uluce firești, ajungeau sub buza dedesubt, unde barba întoarsă în năuntru le oprea ca o stavilă. Bunele bătrâne nu se puteau dumeri cum de sunt atât de învățați drăguții lor și, clătind din cap, priveau pe dascăl ca pe o ființă surnaturală. Bărbații îl fericitau, îi mulțămeau, îi strigau aferim de se zguduiau păreții; și bătrânul socolean, doborât sub grindina laudelor și a aferimilor, se lăsase pe un scaun, unde-l împregiuraseră copiii, amețit, răpit, cuprins, ca acel împărat roman ce striga la moartea sa: „Je sens que je deviens dieu!”
Ce făceam eu în vremea aceasta? Eu rămăsesem încremenit, cu ochii holbați, cu gura cascată, căci nu înțelegeam nimic, eu care mă țineam că știu ceva! Dascălul acesta luă în ochii mei un chip măreț, academic, piramidal, neînțeles ca și sinonimele sale; mi se părea că văd un Platon, un Aristotel… Cât mă umilise de tare! cum îmi căzuse trufia! cât mă simțeam de mic în asemănare cu băiatul acel ce scria sară și vie în trei osebite feluri!
Ne-am întors acasă. Tatăl meu, văzându-mă gânditor, mă întrebă ce am.
— Gândesc la adânca erudiție a acestui dascăl.
— Adevărat, e un om plin de științe, și l-am poftit să vie ca să-ți dea lecții de trei ori pe săptămână. De mâine va începe.
O, cât am rămas de recunoscător bunului părinte pentru această dorită veste! Îndată am gătit caiete, condeie nouă, negreală bună, nimic n-am uitat; întocmai ca bravul soldat care își perie uniforma, freacă bumbii, curăță armele în ajunul bătăliei. Aceste pregătiri m-au ocupat pănă seara, când m-am culcat gândind la noul dascăl; iar piste noapte am visat că avem un nas cât a lui de mare.
A doua zi profesorul veni și, după acea de datorie bună-dimineață, scoase din sân o broșură cartonată cu hârtie pestriță, zicându-mi c-un zâmbet plin de încredere în sine:
— Nădejduiesc că ne vom înțelege amândoi. Această filadă nu sunt la îndoială că în puține zile o vei învăța.
„O! am gândit, acesta e negreșit vrun extract lesnicios a sistemului său de învățătură.” Am luat-o cu toată onoarea cuvenită operii unui literat și, deschizând-o, am văzut că era un abecedar cu slove d-un palmac de mari!
Am rămas mut de oțerire și de rușine. Ce batjocură! să mă puie pe mine, care nu mai eram un copil, aveam treisprezece ani, să învăț a b c ! pre mine, care înțelegeam pre Erodian din scoarță în scoarță! Era un înfrunt care iubirea mea de sine nu-l putea mistui. Hotărâi să-mi răzbun și ideea asta mă mai liniști.
În vremea aceasta, dascălul își așezase ochilarii pe tronul lor (pare că privesc încă acei ochilari țuguieți pe nasul lui uriaș, ca un turc călare p-un harmasar roib), trase tabac, strănută, tuși spre a-și drege glasul și începu rar și cu dese pauze:
— Netăgăduit este că omul nenvățat e ca un copac neîngrijit, care nici o roadă nu aduce. Drept aceea, învățătorul este pentru un tânăr aceea ce este grădinarul pentru pom; sau ca plugarul bun care curăță de mărăciuni țarina sa pănă a nu semăna în ea sămânța cea bună.
După aceste parabole, adaose:
— Pentru a-ți paradosi limba românească după toată rânduiala, ca să o înveți cumsecade, spre a o ști precum se cuvine, trebuie să începem de la început. Vei ști deci că limba românească are patruzeci și una de slove, care se împart în trei soiuri: glasnice, neglasnice și glasnico-neglasnice; și anume, glasnice sunt: Az, Est, Ije, I, On, , Ier (ь), tiŭ , Io (I–), ia, Ia, Ipsilon, mega. Neglasnice: Buche, Vede, Glagol, Dobru, Juvete, Zemle, Kaku, Liude, Mislete, Naș, Pocoi, Râță, Slovă, Tferdu, Fârta, Heru, Csi, Psi, Ți, Cervu, Șa, Ștea, ita, Gea. Glasnico-neglasnice: Zalu, Ieri, Ucu, n.
Făr-aceste slove nu se poate alcătui nici o frasis, nu se poate proforisi nici o silavi, căci ele sunt temelia limbii. Drept aceea, d-ta vei binevoi a le învăța pe de rost, pentru ca să le poți cuvânta curat și pe înțăles, pentru că văd că dascălii d-tale, grecul și franțuzul, pre care dracul să-i iaie! ț-au stricat proforaua, nu poți rosti pe î, ă, ș, ci, și altele vro câteva. Am nădejde că poimâine mi le vei putea spune pe dinafară, și atunci vom începe a doua maimă, Ba, Be, Bi, Bo, și mai la vale. Cred că ne înțelegem?
— Ba nu ne înțelegem nicidecum, am strigat ieșind din amețeala ce mă cuprinsese întru auzul barbarelor numiri a buchilor lui, nu ne înțelegem! D-ta vrei să mă batjocurești, să mă pui la alfavita, pre mine care știu grecește mai mult decât oricare tânăr de vrâsta mea, și care scriu franțuzește sous la dictée, fără a face mai mult decât șepte-opt greșale pe față! Dă-mi o gramatică, arată-mi construcția verburilor, ortografia. Spune-mi pentru ce scrii vie și sară în trei feluri?
— Îți voi spune-o la vreme.
— Pentru că ai o duzină de i, așa e? Dar cum scrii masă (table) și masă (pret. verbului mânere)? Cum scrii lege (loi) și lege (imper. verbului legare)? Așa e că tot un fel, pentru că n-ai doi a și doi e? Apoi pentru ce încurci și amețești pe băieți?
— Aceea nu e treaba d-tale, îmi răspunse cu un zâmbet ce semăna a strâmbet; învață buchile pe de rost ca să le știi poimâine.
— Ba nici gândesc, zisei azvârlind abecedarul sub masă.
— Ha, ha, ha! La început se pare greu, dar te vei deprinde. Rădăcina învățăturii este amară, dulci sunt însă rodurile sale.

Sfârșind, strânse ochilarii, își luă șlicul și ieși. Simții că mi se luă o greutate de pe inimă.
— A! pedant ignorant și îngâmfat, strigai, vrei să învăț buchile tale! Să mă necinstesc! A! chinezule, care ai o sută de litere, mai multe decât orice limbă! A! tu ai slove amfibii, nici glasnice, nici neglasnice! A! tu socoți că limba mea deprinsă cu Omer se va putea suci ca să zică fârtă, tferdu, glagol ș.c.l.; numiri sălbatice cu care tu ai poreclit bietele litere! A! tu vrei să mă necinstesc, să învăț buchile tale! Dar să crăpi măcar, nu le voi învăța! Las-că te-oi juca eu! N-am trebuință de tine ca să-mi învăț limba mea!
Am alergat la biblioteca tatălui meu, care era într-o ladă mare, purure deschisă, în coridor. Ajutat de o slugă, i-am făcut inventariul, și pintre mulțimea calendarilor și a cărților în limba grecească modernă, iaca ce am găsit:
TIPĂRITE:
Viețile sfinților din toate lunile.
Moartea lui Avel (poem de Gesner).
Numa Pompilius (romanț de Florian).
Patimile Domnului nostru, în versuri.
Istoria lui Arghir și a pre-frumoasei Elene, idem.
Despre începutul românilor, de Petru Maior.
Floarea darurilor.
Întâmplările franțezilor și întoarcerea lor de la Moscva.
Talmudul jidovesc.
MANUSCRISE:
Letopisețul lui Nicolai Costin.
Cavalerii Lebedei (romanț de M-me Genlis).
Încungiurarea cetății Roșela (romanț, idem).
Lentor, tragedie în versuri.
Sapor, idem.
Matilda (romanț de M-me Cottin).
Manon Lesco, romanț.
Tarlo sau străinii în Elveția, idem.
Zelmis și Elvira, idem.
Cugetări de Oxenstern etc.,etc.
Sărmană bibliotecă! Uitată în secriul ei la bejenia anului 1821, toată a slujit de fultuială ianicerilor! Ce n-aș da acum ca să am una din acele cărți de sute de ori cetite de tatăl meu.
M-am cercat să cetesc un romanț din acele manuscrise, dar scrisoarea era atât de încâlcită, încât le-am lăsat, făgăduindu-le de a le vizita cum voi putea deprinde a ceti scrisoarea acea ieroglifică ce se obicinuia atunci pe la noi; și, luând Istoria românilor de Petru Maior, ajutat de abecedarul urgisit, în puține ceasuri am învățat a ceti. Păn-în seară, eram capabil să spun pe carte cât oricare anagnost de răpide. Seara am cetit tatălui meu tot cântul întăi din Moartea lui Avel, singura carte care avea puterea a-l adormi. Bunul părinte se bucură, și atribuind știința mea la vrednicia învățătorului, porunci să cumpere cinci coți postav vișiniu de un beniș, pre care îl trimise dascălului.
Eu însă nu puteam uita înfruntul ce-mi făcuse. Făcând un congres de băieți — conșcolari ai mei de la dascălii franțez și grec — după mai multe opinii, care de care mai stravagante, o idee satanică veni unuia în minte.
— Fraților, zise el, socotința mea este să închipuim niște întrebări atât de grele, încât să nu le poată tălmăci, ca să-i dovedim că e numai un gogoman pedant…
— ! Bravo! ! Hura! ! Vivat! strigară toți.
Întrebările s-au alcătuit, s-au aprobat de toată adunarea și mi s-au încredințat.
A treia zi dascălul veni, și întrebându-mă de știu buchile pe dinafară, spre răspuns am deschis cartea lui Petru Maior și i-am cetit un întreg capitol. Profesorul rămase înlemnit.
Sfârșind, am urmat în tonul acel pedantic cu care îmi vorbise el:
— De vreme ce vezi, loghiotate, că am învățat a ceti fără lesniciosul metod al abecedarului d-tale — care mi-ai spus că este temeiul limbii — nu sunt la îndoială că voi învăța a scrie iarăși fără ajutor dăscălesc. Însă fiindcă cunosc și simt cu desăvârșire că dascălul, pentru un tânăr, este aceea ce este grădinarul pentru un pom, văd că eu am foarte multe lucruri de învățat, căci sunt ca un copac neroditor. Drept aceea, am făcut aceste cinci întrebări, pre care d-ta vei binevoi a mi le tălmăci. Asta va fi singura mea lecție. Pe toată ziua îmi vei deslega câte cinci de aste nedumeriri. Spune-mi dar:
1.Pentru ce uneori vara plouă cu broaște, iar nu cu cristei fripți, precum odinioară la judani?
2.De unde au luat Adam și Eva ac și ață de au cusut frunzele de smochin, în vreme ce pe atunci nu era încă nici o fabrică?
3.Cum…?
— Păgân! mă curmă dascălul astupându-și urechile și sărind de pe scaun, ca un om ce calcă pe un șerpe; hulă grozavă și pângărită! Iaca frumoasele isprăvi a învățăturii papistașilor!
Zicând aceste, își luă șlicul și o împunse de fugă pe ușă.
De atunci nu l-am mai văzut.
Astfel Petru Maior m-a învățat românește.+
Pentru conformitate,
Titus Filipas
Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2014/06/29/spor-de-sase-luni-pentru-dosarul-afiselor-electorale/

Fractură de logică

Bizar acest PNL care se uneşte cu PDL ca să intre în PPE ! Acest PPE pledează pentru federalism, nu pentru suveranism. Adică în viziunea PPE, Uniunea Europeană trebuie să fie un imperiu. Deci conceptul de naţiune suverană dispare. Se mai poate vorbi despre Partidul Naţional Liberal ? Domnul Crin Antonescu se găseşte într-o gravă fractură de logică.
Titus Filipas

Ideologii primari

Kelemen Hunor : „construcţia naţiunii române a întârziat un secol faţă de vest-europeni. Alcătuirea naţiunii române n-a început la debutul secolului al XVIII-lea, ci, în cel mai bun caz, odată cu revoluţia din 1848-1849, adică începutul secolului al XX-lea.”
http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/kelemen-hunor-atac-dur-romania-nu-este-stat-natiune-dan-voiculescu-tumoarea-canceroasa-a-politicii-romanesti-289020.html Kelemen Hunor speculează chiar şi acum efectele negative ale epocii fanariote. Cât de negative au fost ele ? „Arheologia cunoaşterii” (vezi Michel Foucault) ne arată aceasta. În iarna 1785-86, filosoful moral utilitarian englez Jeremy Bentham traversa Valahia şi Moldova.Ţări ai căror autohtoni tăceau, în grai pierdut, sub oprimarea fanariotă. Jeremy Bentham era totuşi gata de conversaţie cu locuitorii autohtoni. Nu găseşte vreunul capabil de a purta un dialog. În Bucureşti („oraş cu multe turnuri înclinate, Pisa are doar unul şi este celebru”, remarca filosoful moral), Jeremy Bentham găsea un grec capabil să discute despre filosofia lui Helvétius. Despre autohtonii din Valahia şi Moldova, Jeremy Bentham va scrie că aceştia erau nişte „legume” („vegetables”). Dar la începutul secolului XIX, pruncii români quintesenţiali, vorbesc despre Ioan Eliade Rădulescu şi Petrache Poenaru, îl citeau pe filosoful şi economistul Destutt de Tracy, discutau ideile sale chiar înainte de Revoluţia naţională de la 1821 condusă de Tudor. La această Revoluţie autentică, Petrache Poenaru a fost secretarul lui Tudor Vladimirescu. În prima jumătate a secolului XIX, incorporarea ideologiei primare a lui Destutt de Tracy, ca un acquis în ideologia naţionalismului românesc, a permis locuitorilor autohtoni să depăşească stadiul de „legume” în discursul lor. Ideologii primari sunt „generaţia pierdută a Iluminismului” după expresia filosofului Marc Regaldo. Ideologia primară (sau paradigma thermidoriană) a construit o metodologie de nation-building. Care se găseşte incorporată, ca un acquis, în ideologia naţionalismului românesc. Nu sîntem cu nimic mai prejos decât cei din MittelEuropa. În secolul XX, cehul Vaclav Havel scria bine documentat despre felul cum se iniţiază activitatea asociativă şi partidele politice: “Partidele politice sunt un fel de finalizare a unei activităţi asociative. Nu putem imagina activitatea unei societăţi democratice fără acestea.” Începând cu deceniul doi al secolului XIX, mişcarea asociativă generată de „pruncii români” avea să conducă la formarea Partidei Naţionale, o mişcare modernă care a condus la democraţie. Impulsionată endogen, dar totodată ajutată de ideologia primară a lui Destutt de Tracy asimilată ca un acquis european. Revoluţia de la 1821 confirmă geneza ideologică a naţionalismului românesc. Care permite rumânilor să învingă consecinţele nefaste ale epocii fanariote. Ideologii primari, pe care îi aduce recent în discuţie şi un articol din revista americană The New Republic pentru analiza evoluţiilor politice europene din ultimii 200 de ani, sunt „generaţia pierdută a Iluminismului” (după expresia lui Marc Regaldo). În cultura continentală europeană, ei sunt dominanţi între 9 thermidor anul II (27 iulie 1794), şi 18 brumar anul VIII (9 noiembrie 1799). În periodizarea istoriei culturale a Europei, Ideologia primară este un scurt timp care desparte Iluminismul de Romantism. De ce sunt Ideologii Primari atât de importanţi în istoria Franţei ? Au potolit vărsarea intestină de sânge şi turbulenţa iscate de Revoluţia din 1789. De ce sunt atât de importanţi în istoria lumii noastre ?
Au construit o metodologie de nation-building. Care se găseşte incorporată, ca un acquis, de ideologia naţionalismului românesc. Volney (pseudonim pentru Constantin-François Chassebœuf de La Giraudais), un literat, istoric şi economist care spiritual aparţinea grupului de ideologi primari, îi influenţează puternic pe trei dintre poeţii noştri : pe Vasile Cârlova, pe Ioan Eliade Rădulescu, şi pe Grigore Alexandrescu. Critica noastră literară îi include pe toţi patru, inclusiv pe Volney!, în grupul romanticilor. De ce să nu-i considerăm totuşi pe Vasile Cârlova, pe Ioan Eliade Rădulescu, şi pe Grigore Alexandrescu, drept primii ideologi naţionalişti români ? Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2014/06/26/si-guvernarea-psd-consolideaza-justitia/
Titus Filipas

Condiţia Lumii după revoluţiile anului 1989

Într-un articol recent din revista NEW REPUBLIC, domnul Mark Lilla, profesor de Umanioare la Columbia University, analizează condiţia Lumii după revoluţiile anului 1989 petrecute în Europa de Est. Şi Mark Lilla recunoaşte pe faţă : “Ne lipsesc conceptele adecvate, chiar vocabularul, pentru a descrie lumea în care sîntem acum imersaţi.” Spre surpriza mea, profesorul Mark Lilla recurge la calea ideologică primară pe care am încercat-o şi eu (dar strict limitându-mă la tradiţia de la Sfântu Sava). Domnul Mark Lilla scrie în mod expres : “What is, or was, ideology? Dictionaries define it as a “system” of ideas and beliefs people hold that motivate their political action. But the metaphor is inapt. All practical activity, not just political activity, involves ideas and beliefs. An ideology does something different: it holds us in its grasp with an enchanting picture of reality. To follow the optical metaphor, ideology takes an undifferentiated visual field and brings it into focus, so that objects appear in a predetermined relation to each other. The political ideologies born out of the French Revolution were particularly potent because they came with moving pictures that disclosed how the present emerged from a comprehensible past and was now moving toward an intelligible future.” Deci Mark Lilla se referă la Ideologia lui Destutt de Tracy asociată cu paradigma thermidoriană. Vezi http://www.newrepublic.com/article/118043/our-libertarian-age-dogma-democracy-dogma-decline
Titus Filipas

Fredegarius

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer : +Hai că Dughin întregește marea familie rusă, de GELU TRANDAFIR/ Aflăm din Hotnews că Dughin a vizitat România între 22-25 iunie. În vizita anterioară, din toamna anului trecut, s-a văzut cu Adrian Năstase, Ilie Bădescu și colonelul Dogaru – reprezentant al milițienilor și securiștilor „trecuți în rezervă”, puși la dispoziția diverșilor oligarhi și capi ai lumii interlope, mici și mari. La vizita asta, Dughin a jucat cartea pravoslavnică. Un vechi și de nădejde tovarăș al Maicii Ruse, Mircea Popa, a confirmat pentru Hotnews vizita lui Dughin, întâlnirea acestuia cu câțiva preoți ai BOR (Patriarhia spune că nu are nicio legătură) și vizitarea unor mănăstiri. Deocamdată nu știm ce fețe bisericești a întâlnit Dughin. Informația cu IPS Teodosie Snagoveanu a fost puternic dezmințită, și putem presupune că a fost prin Moldova, pe la noi mănăstiri care-l au pe căpitan în icoană alături de icoana Mântuitorului și a Maicii Domnului, pe acolo pe unde mișună călugări despre care nu se știe de ce patriarhie ascultă, de cea de la București ori de cea de la Moscova. Robert Turcescu publică și o fotografie a lui Dughin de la ultima vizită în România, în care apare la masă alături Eugen Mihăescu, vechi și de nădejde colaborator al Antenei 3.+ Este evident că textul necesită comentariile mele. Să consider mai întâi propoziţia : “Dughin a jucat cartea pravoslavnică.” Oarece bază are, dacă privim felul cum a început să fie predată recent teologia în unele facultăţi ortodoxe de la noi. Exemplul cel mai potrivit mi se pare a fi cel găsit de mine la adresa URL http://www.scribd.com/doc/220151056/23-Teoctist-I-Si-Ungerea-Domneasca-a-Lui-Stefan-Cel-Mare . Anume în volumul “Românii în Europa medievală (Între Orientul bizantin şi Occidentul latin), editori fiind Dumitru Ţeicu şi Ionel Cândea din Brăila, volumul fiind publicat la Editura Istros a Muzeului Brăilei, 2008 ISBN 978-973-1871-17-2 I. Focalizez atenţia pe articolul “TEOCTIST I ŞI UNGEREA DOMNEASCĂ A LUI ŞTEFAN CEL MARE” scris de cercetătorul DAN IOAN MUREŞAN. Acesta –care după nume pare a fi un cercetător teolog ortodox ardelean- predică pe faţă supunerea românilor faţă de doctrina muscală a lui Nikolai Karamzin ! Am mai spus, ideologia Montesquieu-Voltaire-Gibbon a fost prânz gratuit ce a hrănit spre veşnică înflorire ideologia lui Karamzin ce afirmă, într-o stilată limbă rusă, că românii trebuie ucişi la fel cum au omorât americanii dominatori pieile roşii pentru a face posibil Progresul! Ruşii din respublika Moldova, ruşi care sunt anti-români, anti-români, anti-români, ei bine ruşii aceştia folosesc drept punct de start pentru extrem de agresiva lor propagandă anti-românească, ideologia mincinoasă a lui Karamzin. DAN IOAN MUREŞAN mai vorbeşte românilor despre “Analele Sud-Ruse din secolele XII-XIII” ! Atunci când se ştie prea bine că Rusia Meridională apare abia după anul 1774 (Tratatul de la Kuciuk Kainargi). Conceptul de “stratificare de cronici (sau de letopiseţe)” lăudat de către cercetătorul DAN IOAN MUREŞAN îi ajută formidabil pe istoriografii ruşi în mistificare ! Dar, pentru noi, este şi deconspirarea “metodei” de scriere a istoriei ruse. În ceea ce priveşte atacul de pe Hotnews la adresa istoricului militar, colonelul r. Mircea Dogaru, acest personaj are cel puţin meritul că identifică semnificaţia enormă pe care o prezintă pentru România Capitulaţiunea de la anul 1740 prin care se legitima frontiera răsăriteană pe Bugul pontic pentru principatul Moldovei ! Reamintesc, fostul preşedinte al Respublicii Moldova, Mircea Snegur, este cel care i-a furnizat istoricului militar Mircea Dogaru aceste date. Îndependent, şi înaintea acestora, fostul prim-ministru britanic Winston Churchill scria în Memorii despre legitimitatea frontierei pe Bug pentru România Mare. În fine, văd că aici pe blog unii se extaziază în faţa “înţelepciunii” lui Alexandru Dughin. Eu l-aş întreba numai dacă poate explica etno-geneza popoarelor slave. În şcoala primară din ţara mea ocupată de ruşi după cel de al doilea război mondial, se preda o lecţie care încerca să-i familiarizeze pe copiii români cu “popoarele slave”. Pedagogia lecţiei se baza pe “metoda inductivă în Istorie”. Lecţia din carte se chema SLAVII, şi era de un tezism extrem, ca să nu vorbesc de propagandism. Eu venisem cu familia mea în OLTENIA ca refugiat de la Nistru, judeţul Soroca. Vă mărturisesc că eu am citit titlul “SCLAVII”. Pentru că nu auzisem în viaţa mea despre SLAVI ! Acum, găsesc o răzbunare în lectura lui Fredegarius. Care a fost un cronicar policefal din Austrasia, statul foederat a cărui existenţă a fost îngăduită de împăratul Iulian Apostatul. Fredegarius încearcă a scrie o ISTORIE UNIVERSALĂ. Acesta-i şi motivul pentru care tot el scrie şi Istoria primului regat al popoarelor slave. Problema este aceea că Fredegarius foloseşte ca ETNO-nim cuvântul „sclav”, iară nu cuvântul „slav”. Cât de exact puteam să fiu în naivitatea mea de copil ! Dar şi autorii bizantini folosesc termenul “sclavinia” pentru stătuleţele slave (presupuse).
Titus Filipas

Cât de ambarasat este UDMR de PPDD

Chiar îmi place, cât de ambarasat este UDMR de prezenţa PPDD în Parlamentul României! PPDD, creat dintr-un moft al olteanului Dan Diaconescu orientat împotriva “ciocoilor”!-chestiune ce vine din prima jumătate a secolului XIX- a fost dotat, fără să ştie, dar nu spun că nu-i convine această situaţie nouă pe eşichierul politic, cu o ideologie de către UDMR ! Principal exponent al intereselor mai curând venale, şi mereu anti- româneşti, UDMR are Belakunismul, mai mult ori mai puţin camuflat, drept drapel ideologic al său. Pe această linie, UDMR este foarte apropiat de PCdR creat în anul 1921 prin lucrul sinistru din umbră al belakunistului Foris Istvan, marele mentor politic al viitorului secretar general PCR Nicolae Ceauşescu, al cărui cult deşănţat al personalităţii a fost germinat de culturnicii belakunişti din România. După anul 1989, toate partidele din România, inclusiv PNŢCD şi FSN (devenit apoi PSD) au fost influenţate, mai mult ori mai puţin recunoscut, de Belakunism ! Dintre toate partidele post-1989, doar PPDD-ul înfiinţat de omul de televiziune Dan Diaconescu n-a fost marcat –nici pro, nici contra- de Belakunism. Generaţia lui Kelemen Hunor a perceput imediat fenomenul şi încearcă să se adapteze. Aceasta după o primă reacţie de mare ostilitate faţă de PPDD. Kelemen Hunor şi cei din jur au priceput că reacţia lor este contra-productivă. Eu nu spun că PPDD a îmbrăţişat Ideologia naţionalismului românesc. Nici nu prea cred că PPDD va avea vreodată lideri care să înţeleagă această Ideologie cu nota ei de acquis European şi de paradigmă excepţionalistă – fiind înrudită cu Jeffersonianismul American şi cu dekabrismul rusesc.
Titus Filipas