Archive for Septembrie 2010

Motivaţia

Septembrie 30, 2010

Motivaţia oficială pentru acordarea premiului Nobel scriitoarei Herta Müller a fost descrierea peisajului în care trăiesc deposedaţii (‘landscape of the dispossessed’) folosind forţa de concentrare a poeziei şi francheţea prozei (‘the concentration of poetry and the frankness of prose’). Motivaţia îmi pare autentică şi reală. România comunistă era un peisaj în care trăiau deposedaţii (dintre filosofi, domnul Constantin Rădulescu-Motru a fost un exemplu), forţa de concentrare a poeziei putea fi învăţată din observarea tropilor poetici în limba română (însă nu de la Mircea Cărtărescu, postmodern cu trop pervertit), „francheţea prozei” ar fi putut fi deprinsă din lectura prozei lui Emil Cioran, a lui Vasile Voiculescu, a lui Vasile Lovinescu, nu cunosc de fapt lista de lecturi româneşti ale doamnei Herta Müller. În fine, vorbind despre ‘principiul identităţii din logică’, să reamintim că primul enunţ în limba română a fost propus încă de Miron Costin. Şi mi se pare perfect !

Titus Filipas

Constantin Rădulescu-Motru

Septembrie 29, 2010

Creaţia maximă a secolului XIX românesc ? Nu „Independenţa naţională”, loc de „pupat toţi” –  autohtoni şi carpetbaggers–, sub supraveghere internaţionalistă, ci Limba Română perfectă! Recunoaşterea acestei performanţe absolute a excelenţei româneşti  o vedem întreprinsă de Constantin Rădulescu -Motru la anul 1904, atunci când el subliniază  repetitiv importanţa principiului identităţii din logică în cultura română. Noi nici acum nu dăm prea multă importanţă constatării acestui fapt : Limba Română este capabilă  a susţine reprezentări  ontologice, în principiu chiar toate reprezentările necesare pentru a deschide înţelegerii noastre întreaga realitate a lumii de azi! Să ne reamintim bine că în lipsa evidentă a unui Paradis pământesc,  Nichita Stănescu  revendica ontologiile scrise în Limba Română drept Patria sa! Instinctiv şi intuitiv, Poetul Naţional Nichita recunoştea naşterea unui Imperiu cultural neolatin. Imperiu ale cărui frontiere livreşti  se extindeau după gramatica de la 1828, când  explodau numeric, într-o „lege a marelui J” (graficul exponenţialei în dreapta „zeroului” seamănă cu litera J mare, iar în cultura populară de azi legea marchează trecerea de la „excepţional”, la „exponenţial”, acestea fiind categorii, termeni consideraţi  prin prisma experienţei ontice), tipăriturile  româneşti  sub forma periodicelor  şi cărţilor! (Graficul „marelui J” se întâlneşte şi în ecologie, acolo descrie analitic dezvoltarea şi  creşterea populaţiilor pe arealul  oferit de o insulă vulcanică proaspăt născută dintr-un ocean, ori la adoptarea unei tehnologii mai eficiente  în agricultură, de pildă plugul cu bârsă  şi cormană, ori „plugul mare”, cum este consemnat în folclorul nostru.)

‚Toate-s vechi şi nouă  toate’, glosa normativ Mihai Eminescu la 1882. Trebuie să înţelegem că Limba Română este la fel ca geologia: aceleaşi forţe  au acţionat în trecut, acţionează  şi acum, ori trebuiesc chemate să acţioneze. Astfel că eliberarea gramaticii generative este deosebit de importantă  şi în prezentul Limbii Române, pentru  lărgirea „orizontului  stilistic” al ‚spaţiului mioritic’, ce este în primul rând  un spaţiu spiritual.  În acord cu Friedrich  Nietzsche,  cultura naţională reprezintă  : „unitatea  de stil  […]  în toate  exprimările  vitale ale unui  popor”. Aici ‚unitatea de stil’ este  unitatea  de  acţiune între  limitele „orizontului  stilistic” extensibil indefinit, la marginea căruia nu se găseşte falie. Ce se află dincolo de ceea ce nu vedem ca înscris, dincolo de ce nu găsim ca un text ? Probabil că „jungla”   reprezentărilor ontologice virtuale.  Dincolo de  ‚orizontul lingvistic’,   nu avem  itinerar trasat  în Limba Română sacră slujită în  bisericile vechi, ori  vorbită în ‚bisericile noi”–  universităţile româneşti şi  Academia. Insistăm, reprezentările  acelea româneşti nu le-a  citit  nimeni ca  text real, ele există  numai în virtualitate. În  opinia filosofului existenţialist francez Jacques Derrida, o cultură începe cu momentul scris al  reprezentărilor sale ontologice. Altfel spus, în momentul imediat următor celui când  experienţa ontică este transmutată în reprezentare ontologică în acord cu principiul logic al identităţii. Un postulat operativ  de o importanţă vitală pentru cultura noastră, aşa cum sublinia marele cărturar Constantin Rădulescu- Motru (1868 -1957).  Deşi ideile Iluminismului se propagă în aproape toată Europa secolului XVIII, foarte puţini dintre  cărturarii români au participat  la acea mişcare intelectuală a iluminismului clasic (ori francez), datorită  blocajului  şi regresului impus de epoca fanariotă. Dar tineri români emancipaţi din secolul XIX,  viitori întemeietori ai societăţii Junimea,  studiază  în Germania.  Unde intră în contact cu programul iluminismului scoţian,  expus acolo prin scrierile lui  Carlyle traduse în limba germană,  un program privind felul cum poate fi construită o civilizaţie a excelenţei intelectuale.  Junimea a fost incontestabil ghidată de acest program al iluminismului scoţian. Bucla de influenţare şi de amplificare iluministă a civilizaţiei româneşti în secolul XIX  este tot un exemplu de rizom cultural Deleuze –  Guattari. În secolul XX, aşa cum bine observa Mircea Vulcănescu, singurul intelectual român care mai continua linia pragmatică junimistă a fost Constantin Rădulescu –Motru. Din cauza aceasta numai el reuşeşte să construiască un sistem filosofic expus coerent în limba română. Primul dintre cugetătorii români care dovedeşte intuiţia raţionalităţii  instrumentale pe linia scolastic– anselmiană a fost Constantin Rădulescu –Motru. Reamintim că în acord cu economistul britanic  John Maynard Keynes (1883–1946), întotdeauna ideile ‚practice’ din economie şi dintr -o societate trebuie  să se bazeze pe sprijinul intelectual al unui doctrinar ori al unui filosof. Ei bine, pentru România, sprijinul intelectual  pentru societate vine din partea filosofului Constantin Rădulescu- Motru. Era nepotul acelui Eufrosin Poteca (1786 – 1859),  discipolul  ideologiei  Şcolii de la Sfântu Sava. Cu  bună dreptate s -a putut remarca faptul că dintre toţi cugetătorii români, unicul care a creat un autentic sistem filosofic a fost tocmai Constantin Rădulescu- Motru. Năpăstuit ulterior de comunişti, urgisit chiar şi acum de potera internaţionalistă din pricină că nu a fost „politiceşte corect”. Indicaţiile cominterniştilor care au luptat în Spania şi au dominat  politica românească neîntrerupt din 1945 şi până acum  l- au lăsat să moară de foame. Se spune chiar şi în prezent, fie direct,  fie indirect însă ameninţător la adresa potenţialelor dezvoltări independente şi pozitive  din cultura română, că  năpăstuitul Constantin Rădulescu- Motru şi- a meritat cumplita soartă!  În lucrarea ‚Cultura română şi politicianismul’,  Constantin Rădulescu – Motru punea un accent extraordinar pe utilitatea  principiului identităţii, exact în sensul că reprezentarea ontologică în limba română este un construct necesar al realităţii pentru românii care doresc integrarea în societatea modernă. La Constantin Rădulescu – Motru, postulatul logic al  identităţii  ne dă adevărul. Filosoful român are totuşi certitudinea dificultăţilor   extraordinare pentru românii aflaţi în căutarea adevărului. De asemenea  filosoful posedă  certitudinea aproape mesianică a succesului nostru ca naţie : „Iubirea de adevăr… trebuie cucerită, prin forţele noastre proprii. Va veni şi vremea ei odată”.

Constantin Rădulescu-Motru a fost exclus din Academia Română, la indicaţiile alogeno-cominterniştilor instalaţi la putere în România după 6 martie 1945. Nu ştiu dacă acel act a fost anulat după 22 decembrie 1989. Oricum, articolul din Wikipedia http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_R%C4%83dulescu-Motru  nu îl menţionează. Ca să rămân  „tendenţios” (http://www.romanialibera.ro/arte/oameni/dialogul-herta-muller-gabriel-liiceanu-moment-istoric-pentru-cultura-romana-200986.html),  spun că vechea nedreptate persistă. 

Titus Filipas

Două „descălecări”

Septembrie 29, 2010

„I-am acceptat pe cumani in funcţii de conducere” (http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/gingis-han-erou-sau-orchestrator-de-genocid-200800.html), spuneţi apud Neagu Djuvara. Cred că domnia sa, Neagu Djuvara, nu a citit/audiat Prelegerile din 1926 de la Universitatea din Bucureşti, prelegeri ţinute de filosoful Nae Ionescu privind descrierea corectă a realităţii prin construcţia firului de cauzalitate. Cronicarii noştri cei mai de seamă vorbeau despre două „descălecări” separate printr-o distanţă în timp de care „se sparie gândul”. Eu tind să-l cred mai mult pe Miron Costin decât pe Neagu Djuvara. Dacă îl interpretăm corect pe Miron Costin, atunci primul „descălecat” are loc în vremurile de Pax Romana, iar cel de al doilea „descălecat” are loc în vremurile de Pax Mongolica. Şi un ipotetic ‚prinţ cuman întemeietor’ ar fi ridicat o capitală de iurte în Câmpia Română, bineînţeles, nu o „şatră”, –nu-i nimic peiorativ ori politiceşte „incorect” în sugestia noastră–, ci ne gândim mai mult la un ‚Xanadu în Bărăgan’. Cumanii, în esenţa lor ecologică popor de călăreţi în stepă, au multe asemănări şi înrudiri cu ungurii, alt popor de călăreţi ce au simţit mereu ‘atracţia pustei’. Laslău Cumanul, unicul rege ungur provenind dintr-o legătură cumană dovedită, era foarte departe de virtuţile cerute unui ctitor de ţară. Dacă tratăm istoria noastră precum Neagu Djuvara, atunci România are drepturi legitim identificate doar într-un patrulater fiziografic delimitat de Olt şi Jiu, de Carpaţii Meridionali între defileul Jiului şi defileului Oltului, de un fragment dunărean curprins între gura Jiului şi gura Oltului. La răsărit de Olt având drepturi legitime, –apud Neagu Djuvara–, roxolanii ruşi, iar la apus de Jiu posedând drepturi legitime iazygii unguri. În fine, vorbind aşa laudativ despre cumani, domnul Neagu Djuvara nu ne spune faptul că istoriografii unguri îi identifică parţial cu iazygii! „Istoricul” Neagu Djuvara nu ne vorbeşte despre clamarea drepturilor ungureşti din drepturile istorice ale iazygilor. Prin teoria cumană a Basarabilor, Neagu Djuvara vrea să spună că România este o parte legitimă a Ungariei. Oricum, dacă un Ladislau Cumanul cu sânge regal din casa dinastică Arpad nu reuşeşte să menţină închegat un stat pe care îl primise moştenire, circumstanţa forţează ca prin Cumania de pe documentele medievale să înţelegem mai curând teritoriul, –foarte vast, într-adevăr–, unde limba cumană era Lingua Franca. Cumania nu a fost imperiu politic real. Închegarea unui imperiu, menţinerea şi guvernarea lui, necesită o anumită doză de înţelepciune şi de cumpătare. Prinţii cumani nu le-au dovedit. În LA SCIENZA NUOVA, Giambattista Vico vorbeşte despre „corsi e ricorsi storici”. Denumirea Cumania poate fi văzută ca recurenţa schimbată a denumirii Sciţia. Într-adevăr, după ce dispare termenul fiziografic Scythia, el este înlocuit cu termenul Cumania.

Titus Filipas

Proba sportivă la examenul de bacalaureat

Septembrie 28, 2010

Atunci când la noi, după „rievoluţie”, s-a introdus proba sportivă la examenul de bacalaureat, am anticipat degradarea calităţii învăţământului preuniversitar în România. Ceea ce s-a şi întâmplat. O direcţie de ameliorare a calităţii învăţământului ne este oferită de experienţa şcolii Brockton High School din Massachusetts, http://www.nytimes.com/2010/09/28/education/28school.html?pagewanted=1&_r=1&hp . Destul de surprinzător pentru mine să constat că la şcoala aceasta din Massachusetts se folosesc metode care au fost eliminate foarte brutal din şcoala românească în anul 1958. „All Brockton teachers, including Bob Perkins, the math chairman, incorporate writing lessons”, citesc în articol. Îmi amintesc că în anul 1958, când  am intrat la liceul Fraţii Buzeşti din Craiova, am avut şansa extraordinară a lecţiilor de matematici cu  profesorul Voinea. Veneam de la şcoala generală Petrache Poenaru din Craiova, unde era practicat de asemenea un învăţământ de foarte bună calitate, tot după cum acolo era implementat şi un sistem original prin care „loazele”, „repenciocii”, să nu îi împiedice pe elevii buni să înveţe carte. Nu am să ascund că „loazele” şi  „repenciocii” erau cei mai buni prieteni ai mei, unii ştiau să cânte „baladele de la stuf”, şi  n-am să ascund că îmi plăcea genul acela de folclor. Dar în viaţă este loc pentru toate, şi pentru „baladele de la stuf”, şi pentru rezolvarea problemelor din Gazeta Matematică, şi pentru lectura fasciculelor CPŞF redactate de filosoful şi scriitorul Adrian Rogoz (era evreu, nu ştiu dacă era un evreu sefarad, însă certamente ilustrul Adrian Rogoz a fost un Don Quijote român!). Am primit  numai două luni de învăţătură cu profesorul Voinea, după care el a fost scos scos din învăţământ pe motivul că a fost legionar. În anul 1958, cei mai buni profesori au fost eliminaţi din şcoala românească pe motivul că au fost legionari. Atunci când ne preda nouă, „bobocilor în algebră”, teorema lui Bézout, profesorul Voinea anticipa pentru noi că teorema aceasta poate servi la construirea unui algoritm pentru derivare. Ori, atunci când mă arătam excesiv de entuziasmat de „Geometria triunghiului”, cartea matematicianului Traian Lalescu, profesorul Voinea mă tempera: „Hm, triunghiul şi cercul… Tu trebuie să înveţi calcul diferenţial şi integral”. Ce ascundea tăcerea semnificativă care urma după „triunghiul şi cercul …” ? Faptul că lipsea lecţia arhimedică despre „triunghi şi parabolă” cu toată hermeneutica asociată.  Spuneam, citam, că la şcoala din Brockton, chiar şi profesorul de matematici „incorporates writing lessons”. Şi profesorul Voinea ne obliga să construim foarte bine discursul în limba română chiar atunci când vorbim despre teoreme din matematică. Dar să revin la hidoşenia includerii „probei sportive” în bacalaureatul românesc. Spre deosebire de această abordare post-1989 din România, articolul din New York Times ne informează că în şcoala Brockton din Massachusetts acum se practică „reading and writing lessons into every class in all subjects, including gym”.

Titus Filipas

Pax Mongolica

Septembrie 28, 2010

Voi aminti drept alt « rău » adus de mongoli pe lume (http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/gingis-han-erou-sau-orchestrator-de-genocid-200800.html ),  chiar Pax Mongolica, primul timp când au fost unite pe uscat  spaţiul danubiano-pontic  cu Extremul Orient. În timpurile Păcii Mongolice, ţinuturile româneşti şi cele coreene se aflau sub aceeaşi stăpânire. Fără îndoială că poetul romantic englez  Samuel Taylor Coleridge a fost influenţat de teoria istorică a lui Giambattista Vico atunci când scria poemul Xanadu, cu versuri  despre calitatea vieţii în timpurile de ‚Pax Mongolica’: In Xanadu did Kubla Kahn / A stately pleasure dome decree”. Poate că versurile lui Victor Hugo din poemul ‘Legenda secolelor’ subliniază cel mai bine asemănarea între secolul de Pace Romană, (aproximativ de la anul 100 până la anul 200 al erei noastre), când a avut loc latinizarea Daciei, şi cei o sută de ani de Pace Mongolă, ani aflaţi în veacurile XIII şi XIV, când au căpătat dreptul la fiinţare legală, şi nu întâmplător anume atunci, Principatele Române. Ne-am obişnuit, noi românii, ca Binele să ne vină din Apus, iar Răul de la Răsărit. Dar nu a fost întotdeauna aşa. Emerge  ideea că istoria lumii moderne a început în Eurasia prin Pax Mongolica. Este absentă o uniformitate de opinii între istoricii de diverse naţionalităţi eurasiatice în evaluarea Impactului Mongol asupra lumii. În constatarea acestor divergenţe, să-l cităm de pildă pe profesorul Daniel C. Waugh, de la University of Washington, în Seattle: „Few subjects provoke more heated debate than the impact of the Mongols. Were they primarily a destructive force, leaving a swath of ashes and barren earth, or did they create conditions for the flourishing of cities, trade and cultural exchange across Eurasia? Evil or good? The answer, in fact, is not quite so simple, since it very much depends on when and where we look.  Istoricii maghiari au cea mai deplorabilă opinie despre marea invazie tătară. La origine ei înşişi un popor nomad şi pastoral, maghiarii au căutat în primul rând terenuri bune pentru păşunat, în Pustă  şi de-a lungul râurilor din Transilvania, unde au măcelărit fără milă populaţia romanizată de la câmpie şi din locurile joase. Chiar şi atunci, nu doar în vremurile noastre, o asemenea acţiune se chema genocid. Aproape întotdeauna când analizează Pax Mongolica, istoricii introduc în discuţie şi o anumită conotaţie ecologică. Astfel, neamul de păstori al tătarilor caută să ocupe aceeaşi nişă ecologică pe care o aleseseră şi o câştigaseră pe vremuri maghiarii. Din această cauză, conflictul de interese între tătari şi maghiari s-a dovedit a fi deosebit de violent şi sângeros,  în fapt alt genocid. Pe de altă parte, fără ajutorul aproape divin al acestei mari invazii mongole, procesul de maghiarizare a românilor ar fi continuat ; până  şi moţii din Munţii Apuseni s-ar fi transformat de mult într-un fel de secui care au reuşit să îşi uite complet identitatea, crezându – se maghiari ! După ce au cucerit  Eurasia ajungând până în Tailanda, nohaii au fost capabili să-i garanteze securitatea Eurasiei, bogăţia şi  liniştea,  în Pacea Mongolă de o sută de ani. Drumurile mătăsii erau atunci sigure. În cartea  „Plagues and Peoples”, istoricul William McNeill descrie totuşi difuzia  rapidă a bolilor pe acele drumuri. Şi nu doar McNeill spune asta. Majoritatea istoricilor care s-au ocupat de invazia mongolă şi de Pax Mongolica afirmă ca ele au creat condiţiile pentru Marea Ciumă, supranumită  Moartea Neagră, care a lovit Europa acelui timp. Dacă invazia mongolă a stricat raporturile de putere în Europa, Moartea Neagră a schimbat radical şi dramatic structura demografică  a statelor europene ale timpului. Era ca şi cum un pachet de cărţi de joc ar fi fost amestecat din nou, schimbând împărţirea norocului pentru popoare. Cu un destin anunţat de „kurzi ai Europei” în anii de după 271 ai erei creştine, românii capătă, chiar fără să  ceară, de la cumpliţii tătari liniştea şi răgazul de a-şi clădi în Romania Orientală, pe temeliile Romaniei veneţiene şi, mai ales, Romaniei genoveze, două principate ale lor. Astfel că Ţara Românească  şi Moldova, –Iflak şi Bogdan, cum le vor zice osmanlâii–,  aveau să fie alte două « rele » adăugate  de mongoli în lumea europeană.

Titus Filipas

Cyborghizarea lui Adrian Năstase

Septembrie 28, 2010

Cyborghizarea lui Adrian Năstase (http://nastase.wordpress.com/2010/09/26/bercovici-moise-erco-peintre-roumain/ ), –în sensul folosirii cu eficienţă intensă a mijloacelor TIC-, aminteşte succesul înregistrat de JFK asupra unui politician versatil şi rezilient, prin utilizarea  TV. A fost un moment care a schimbat cursul istoriei în SUA. Va produce şi cyborghizarea lui Adrian Năstase o schimbare majoră în istoria României ? Cred că aceasta depinde în ultimă instanţă de un factor mărunt, aproape frivol : sferele de influenţă din PSD controlate de “baronii locali”, nu doar cei din mărunta provincie, ci şi din Capitală. Sînt foarte sceptic, totuşi, că ei vor înţelege, că ei pot măcar înţelege!, linia de evoluţie a  României. Câţi dintre baronii PSD, dar şi baronii din oricare partid, chiar partidele care se pretind „istorice”!, au legătură cu doctrina Partidei Naţionale ? Dar calea pentru evoluţia pozitivă a României nu poate fi deschisă decât prin înţelegerea acestei doctrine a Partidei Naţionale. Unor  baroni  şi statelor majore angrenate de ei în campania politică, deschiderea către politica pentru România le este funciarmente imposibilă. Ne putem doar exprima speranţa că vreo perturbaţie pozitivă de ultim moment, “spin” dacă doriţi ideea în globish, se va dezvolta într-un turbion al schimbării. Pentru PSD aceasta din nou înseamnă, ca şi în cazul concret, realizat, al liderului Adrian Năstase, o schimbare prin cyborghizare. Iar pentru noi, bloggerii de aici, schimbarea s-ar concretiza prin acceptarea „măsuţei bloggerilor” la construirea proiectului aşezat sănătos pe baze intelectualiste şi voluntariste, vorbesc de proiectul politicii macroeconomice a ofertei pe termen lung pentru România. Aşa cum am mai spus, mă interesează schimbarea în şcoală şi prin şcoală, dincolo de făgaşul malefic în care şcoala românească publică a fost afundată de diverşi pseudo-reformatori precum  Mihai Şora sau Mircea Miclea.

Titus Filipas

Teama de eticheta Zoil

Septembrie 28, 2010

Ceea ce a scris poetul postmodern Mircea Cărtărescu despre Mihai Eminescu în numărul 265 din revista DILEMA, http://www.algoritma.ro/dilema/arhiva_dilema/265/  http://www.algoritma.ro/dilema/arhiva_dilema/265/cartares.htm  , numai un reprezentant din mediul idiota (sensul termenului este împrumutat din teologia catolică) putea scrie. Mircea Cărtărescu este unul dintre scriitorii postomodernişti de la noi. În lucrarea  „Postmodernismul românesc” (Humanitas, 1999), Mircea Cărtărescu se proclamă pe sine însuşi drept cel mai de seamă poet postmodernist român. Postmodernismul este caracterizat în mai multe feluri. Teoreticienii culturii  îl definesc, printre altele,  şi ca un timp de utilizare intensă a tropului pervertit. Însă Mircea Cărtărescu nu spune ce fel de trop pervertit foloseşte. Spunem noi : oximoronul. Şi nici nu este greu demonstrabil. În Cântul al şaptelea din Levantul, Mircea Cărtărescu scrie: “Bul dă cuarţ ce nici o lume nu să laudă că ţine,/Dar în fiecare lume îşi trimite el lumine,/Căci sunt lumile cu astre, cu planeţi, cu aurora/Oglindirea pă perete-a globului neperitori./Lumi în lumi, telescopate dân mărunturi în înalturi,/Microcosm şi macrocosmos între valvele dă smalţuri/Ale scoicii gea a minţii au în mijloc mărgărint/Globul dă cristal dân palma principesei Hyacint./Poate că scrisei „Levantul” doar să aflu globul ista/ Ce-l cătase Lionardo şi-l cătase Gianbattista”. Or, aici în mod evident este vorba despre inducerea ideii de anacronism tehnologic. Căci tehnologiile pentru a fabrica sferele de cuarţ sunt inventate abia în cea de a doua jumătate a secolului XIX. Oximoronul are în el incongruenţa crasă. Ceea ce conţine din plin şi poezia lui Mircea Cărtărescu. În tropul pervertit, cititorul stabileşte valoarea şi sensul. Pentru incongruenţele şi anacronismele sale, Mircea Cărtărescu a primit de la cititorul român mediu, cel care se teme să nu fie declarat Zoil, o valoare imensă.

Titus Filipas

„Să mă iau de guler cu ei?”

Septembrie 26, 2010

+Să mă iau de guler cu ei? Cei de la “Amos news” scriu porcăria pe care o găsiţi aici : http://amosnews.ro/O_antologie_a_pamfletului_politic-29-50874 . Adică din prostie i-au atribuit lui CTP un text care îmi aparţinea. Un text pe care mi l-am asumat şi pentru care mi-am luat nelipsita porţie de înjurături. În loc să îşi ceară scuze, aşa cum s-ar fi cuvenit, autorului textului, pe care un încercat să-l lipsească de dreptul de paternitate, ei îi cer scuze lui CTP, pe care l-au împroprietărit cu un text care nu îi aparţine. N-aş fi făcut mare caz. Nu este pentru prima dată când un text de al meu circulă pe internet fiind preluat fără precizarea sursei. Chestia care m-a scos din sărite, dar rău de tot, a fost felul în care înţeleg diletanţii de acolo să o dreagă. Nu ştiu cât e prostie şi cât incompetenţă. Iată ce scriu ei: „Acest text a circulat pe INTERNET. Atunci când l-am preluat, nu am bănuit că este vorba despre un fals, o contrafacere. Stilul şi argumentele păreau să corespundă viziunii presupusului autor. În urma protestului domniei sale am verificat provenienţa şi am constatat inautenticitatea. Cerem pe această cale scuze dlui Cristian Tudor Popescu pentru eventualele neplăceri pe care această eronată atribuire i le-ar fi putut pricinui. Redacţia AMOS News – informatia.ro. (Sursele iniţiale ale falsului: http://moshemordechai.wordpress.com/2010/08/06/domnule-basescu/ şi http://gabyinegypt.blogspot.com/2010/09/scrisoare-deschisa-catre-presedintele.html)” Pentru chestia asta cred că putem discuta prin instanţe. Fals? Contrafacere? Adică îmi furaţi un text, îl atribuiţi altcuiva, din cretinism, şi apoi  mă acuzaţi pe mine de fals şi contrafacere? Pentru porcăria asta cred că e firesc să plătiţi. Şi veţi plăti. Hai să văd acum solidaritatea bloggerilor!+ Sursa http://moshemordechai.wordpress.com/2010/09/25/sa-ma-iau-de-guler-cu-ei/

Pentru conformitate,

Titus Filipas

Marketing oenologic cu manga

Septembrie 25, 2010

Marketing oenologic francez cu ajutorul desenului manga japonez, iată un efect neaşteptat al hibridizării culturale produsă de globalizare. Stilul artei manga dovedeşte posibilităţi narative şi grafice pentru a evoca senzaţiile provocate de vin, şi a induce pasiunea japoneză intensă (nekketsu) pentru un dar latinesc, civilizaţia vinului ! Eroul japonez Kamino Shizuku pleacă într-o călătorie iniţiatică în oenologie, drumul fiind marcat de suspans şi hedonism, vezi http://www.actuabd.com/Les-Gouttes-de-Dieu-Un-manga-gouleyant http://www.paperblog.fr/671933/les-gouttes-de-dieu/  . Prefaţa seriei celor 25 de volume manga despre cultura vinului este scrisă de oenologul şi autorul Michel Dovaz http://en.wikipedia.org/wiki/Michel_Dovaz .

Titus Filipas

China populară s-a ridicat

Septembrie 24, 2010

Funcţiile regaliene ale statului se exercită indiferent că-i democraţie ori dictatură. Numai anarhiştii, alături de ei fiind neoliberalii radicali, le neagă. China populară s-a ridicat datorită exercitării funcţiilor regaliene ale statului.

Titus Filipas