Pier Paolo Pasolini

Abia acum realizez că filmul Accatone a fost făcut de cineastul Pier Paolo Pasolini http://next.liberation.fr/culture/01012380220-pasolini-revient-et-il-n-est-pas-content Pe atunci, când îl vizionasem, fusesem atent numai la filosofia lui de viaţă bizară, stridentă, poate foarte atrăgătoare pentru un Pasolini.
Titus Filipas

Legile profitului

Pe termen lung nici o firmă nu dă profit (chiar dacă ar fi condusă de nişte Bill Gates ori Steve Jobs nemuritori). Aceasta-i o teoremă de economie politică. Numai pe termen scurt o firmă poate da profit. Dar aceasta-i o variantă edulcorată a „ţepelor”. Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2011/12/28/de-sarbatori-impreuna-cu-primarii-din-prahova/
Titus Filipas

WTP şi paradoxul apă-diamant al lui Adam Smith

Am mai spus că este necesar să cunoaştem foarte bine legea cererii şi legea ofertei în noul tip de economie în care ne aflăm. Ca instrumente cât de cât „acceleratoare de cunoaştere” am subliniat importanţa algebrei şi analizei matematice pentru accesul cât mai rapid la noile noţiuni economice. Şi mai exprimam recent lamentările mele pentru faptul că două grafice standard în legea cererii şi legea ofertei au dispărut de pe Wikipedia. Acum, nu-i mai puţin adevărat că în perioada comunistă ne erau oferite implicit şi multe abordări din economia capitalistă atunci când apăreau în librării şi biblioteci traduceri româneşti din literatura americană. Biata maică-mea, Dumnezeu s-o ierte!, urmărea cu mare atenţie tocmai acele aspecte din proza americană citită, şi ni le repeta cu obstinaţie, ca „să ne fie de învăţătură” ! Avea un nemaipomenit instinct de răzeşoaică. Iată acum un articol în NYT http://www.nytimes.com/2011/12/28/dining/southern-farmers-vanquish-the-cliches.html?_r=1&hpw care ne prezintă un capitalist american din economia reală, -iar nu din aceea speculativă-, ca pe un fel de „walking Wikipedia”. În lipsa graficelor standard pentru legea cererii şi legea ofertei, am făcut o analiză algebrică folosind modelarea cu parabola pătratică (în graficele lipsă se folosea modelarea cu parabolă cubică, extrem, extrem de utilă!). Dar este foarte utilă uneori chiar şi modelarea liniară. În general vorbind, –ca în Mathesis de Noica 🙂 –, funcţia de cerere a mărfii pe piaţă se scrie P = f(Q). Aici Q reprezintă cantitatea din marfă prezentă pe piaţă, şi P este preţul. Şi da, vorbim despre o marfă ce respectă legea micşorării utilităţii marginale. Ceea ce matematic înseamnă o pantă descendentă pentru graficul cererii. Atunci, algebric, funcţia generală P = f(Q) se poate modela prin formula P = a – b.Q, unde a şi b reprezintă nişte mărimi pozitive. Ordonata „a” arată punctul de pe axa preţurilor unde ajunge capătul din stânga al segmentului a – b.Q. Ordonata „a” se notează de obicei cu WTP (acronimul de la Willingness To Pay). Acest WTP ne permite să înţelegem paradoxul apă-diamant al lui Adam Smith. Graficul corespunzător din Wikipedia http://en.wikipedia.org/wiki/File:Diamond-Water_paradox.png vorbeşte de la sine.
Titus Filipas

Infiltrarea de inspiraţie belakunistă la conducerea României

Planul guvernului maghiar pentru infiltrarea comunistă, de inspiraţie belakunistă, la conducerea României după cel de al doilea război mondial : „Elementele noastre de încredere trebuie să se infiltreze în Partidul Comunist Român, pe orice cale posibilă, unde vor trebui să acţioneze intens şi în manieră disciplinată pentru a câştiga încredere şi a obţine funcţii importante, mai ales în administraţia de stat.” Guvernul Maghiar, anul 1946. Sursa : Ordinul nr. 2683/08.09.1946, Direcţia pentru afaceri transilvănene, Preşedinţia Maghiară a Consiliului de Miniştri (Biroul Primului Ministru) către Legaţia maghiară, Bucureşti. ASRI, Fond “D,” dosar nr. 159, ff. 13-14/05081; Lucian Nastasă, Andreea Andreescu, Andrea Varga, editori, Maghiarii din România (1945-1955): Minorităţi ethnoculturale. Mărturii documentare, Cluj-Napoca, Fundaţia CRDE, 2002, Document 167, p. 546-7.
Se pare că există o continuitate istorică pro-belakunistă şi în acţiunile lui Virgil Măgureanu, şi în acţiunile UDMR, şi în acţiunile lui Constantin Ticu Dumitrescu (astfel, acţiunile iredentiste maghiare din Transilvania anului 1956 au fost calificate de acesta drept „luptă anticomunistă”, în vreme ce acţiunile antisovietice ale luptătorilor anti-comunişti români din anul 1956 au fost calificate de către mizerabilul trădător Constantin Ticu Dumitrescu ca fiind o probă de „fascism românesc”).
Titus Filipas

Vechi program comunist anti- românesc

Foarte bine venit, şi bine scris, comentariul despre Ruth Benedict pe blogul http://nastase.wordpress.com/2011/12/24/taifas-la-fet-inaintea-sarbatorilor-de-iarna/ Tocmai citisem articolul „Le syndrome chinois des Idéologues ou les débuts de la sociolinguistique” al profesorului Jean Jamin de la Şcoala de înalte studii în ştiinţele sociale (EHESS). Reamintesc că termenul exprimat în limba franceză, şi neapărat cu accent ascuţit : „Les Idéologues”, îi desemnează pe „ideologii primari” sau „Ideologii Şcolilor Centrale”, aceştia sunt termenii folosiţi de mine chiar şi aici pe blog. Termenul Idéologie a fost inventat de către Destutt de Tracy, şi această „ideologie primară”, în sens epistemologic, a fost incorporată tacit ca un acquis în ideologia naţionalismului românesc la începutul secolului XIX. Au fost scrise ulterior mai multe cărţi româneşti pe această temă, toate scoase din bibliotecile publice şi arse la anul 1948 din ordinele şi sub supravegherea lui Lioncik (aşa îi spuneau ai mei) -Leonte Tismineţki, tatăl marelui tartor ideologic din România de acum, vorbesc despre Vladimir Tismăneanu, şi de asemenea cu acordul şi sprijinul necondiţionat al tovarăşului Valter Roman, tatăl lui Petre Roman, acela care a urmat înalte studii în Franţa pe banii statului comunist român şi cu aprobarea expresă şi absolut necesară a „tovarăşului” Nicolae Ceauşescu şi a „tovarăşei” Elena Ceauşescu. Este simptomatic faptul că în mult celebratul său „Raport de condamnare a comunismului”, ideologul anti- român Vladimir Tismăneanu nu aminteşte absolut nimic despre toate aceste episoade. În studiul mai sus amintit, domnul Jean Jamin subliniază că ideologia primară (eu folosesc terminologia românească) influenţează puternic evoluţionismul social şi cultural anglo-saxon. Aici întâlnim nume de antropologi precum Lewis Henry Morgan, dar şi Ruth Benedict. Indirect, prin traducerea lui Friedrich Engels, studiile antropologice ale americanului Lewis Henry Morgan l-au influenţat pe socialistul român Ioan Nădejde. Acesta chiar a purtat o corespondenţă cu Friedrich Engels. Bănuiesc că atunci când a citit prima scrisoare de la Ioan Nădejde, pe la 1888, tovarăşului Friedrich Engels pur şi simplu i-a căzut maxilarul inferior de uimire ! Pentru că acesta scrisese foarte „indecent” despre români la anul 1849, în ziarul Neue Rheinische Zeitung : “[Românii sunt] un popor fără istorie… destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale… [ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi [vor ] rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propria lor existenţă, în general, reprezintă prin ea însăşi un protest contra unei măreţe revoluţii istorice… Dispariţia lor de pe faţa pământului ar fi un pas înainte.” (vezi articolul din 13 ianuarie 1849 intitulat “Lupta maghiarilor”, maghiari pe care Engels îi lăuda foarte mult). Mai bănuiesc că tovarăşii Silviu Brucan şi Virgil Măgureanu au aplicat în anul 1989, dar şi la mineriadele din anul 1990, tocmai acest vechi program comunist şi declarat anti- românesc.
Titus Filipas

Condiţiile pentru abandonul României

Regele Mihai : „România şi toate celelalte ţări din est au fost abandonate la Yalta.” Regele Mihai mai adaugă caracterizarea foarte dură :„Trădătorul Churchill” http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/regele-mihai-la-masa-cu-hitler-a-zbierat-incontinuu-a-fost-rece-si-rigid-248632.html Condiţiile pentru abandonul României şi tuturor ţărilor din Est la Yalta au fost create de Tratatul de la Kuciuk Kainargi din 1774. Am subliniat deja că Tratatul de la Kuciuk Kainargi din anul 1774 este foarte strâns asociat cu primul tratat de împărţire a Poloniei, acela din anul 1772. Am insistat aici că este necesară o conferinţă ştiinţifică internaţională organizată de istorici şi diplomaţi din România şi Polonia care să analizeze condiţiile comune ce au permis atunci triumful Rusiei în defavoarea intereselor româneşti şi poloneze. Şi să arate de asemenea conivenţa ideologică a Occidentului voltairian cu „maica Rusia”. Apoi, de ce nu sunt traduse şi publicate pe româneşte Memoriile lui Winston Churchill despre cel de al doilea război mondial ? Pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, toate marile biblioteci din ţară primiseră Memoriile lui Churchill pe englezeşte. Eu le-am citit atunci, împrumutate de la Universitatea din Craiova. În Memoriile sale de război, Winston Churchill scrie în mod expres că actele diplomatice internaţionale din secolul XVIII dau României legitimitatea frontierei răsăritene pe Bugul pontic. Iar într-o perioadă foarte critică pentru Aliaţi, Anglia şi America chiar au garantat pentru România condusă de Ion Antonescu frontiera României pe rîul Bug ! Aceasta însemna practic revalidarea Capitulaţiei din anul 1740 de la Constantinopol care fusese nelegitim încălcată prin Tratatul de la Kuciuk Kainargi din anul 1774.
Titus Filipas

Miza de aici era enormă

O miză enormă http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/in-urma-cu-22-de-ani-cuplul-dictatorial-elena-si-nicolae-ceausescu-a-fost-executat-248616.html Sesizată încă de către ţarina Caterina cea Mare, prinţul Potiomkin şi filosoful moral britanic Jeremy Bentham. După cum arată istoricul Simon Sebag Montefiore există o continuitate perfectă între Rusia ţaristă, URSS şi Rusia actuală. Se dă vina pe Ion Iliescu pentru faptul că ar fi fost manipulat de URSS şi Rusia. Dar se uită că însuşi comunistul Nicolae Ceauşescu a fost creat, şi omorât, de URSS. Românii simpli sunt neinformaţi şi de o naivitate înduioşătoare, faptul este adevărat. Nicolae Ceauşescu nu a fost un traseist politic, precum mult regretatul Mihail Ralea. El a aparţinut în permanenţă doar unui singur partid, cel comunist, care în anul formării avea acronimul numelui PCdR, iar în anul desfiinţării avea acronimul PCR. PCdR a fost creat în 1921, cu ordine de la Cominternul moscovit. Dar se uită că România, România Mare, poartă pe ea cicatricea profundă căpătată în anul comunist 1919. Este anul revoluţiei belakuniste ce a creat Republica Sovietică Maghiară frenetic aplaudată de toată clasa burgheză maghiară. De ce a pactizat burghezia maghiară (şi un nume celebru este încă Fóris István de la Braşov) cu bolşevicul Bela Kun ? Pentru iluzia ei că după demantelarea statului distopic KundK (supranumit Kakania de către Robert Musil), Republica Sovietică Maghiară concretiza Ungaria Mare transfigurată din Trasleithania popoarelor lui von Beust, o Trasleithania care îşi avea parlamentul la Budapesta, acela nu a fost legalmente parlamentul Ungariei. Adevărul este că după Ausgleich (anul 1867), extremiştii maghiari au manevrat astfel încât să folosească fluxurile imense de bani colectate prin impozitare (erau legi votate în parlamentul din Trasleithania) aproape exclusiv pentru maghiarizarea forţată a popoarelor din Trasleithania. Atunci au dispărut nenumăratele sate româneşti aflătoare între Dunăre şi Tisa. La 1919, Republica Sovietică Maghiară a fost desfiinţată de Armata Regală Română. Rămăşiţele de activi luptători belakunişti (focalizez doar pe Imre Nagy şi Fóris István) se reprofilează şi se orientează apoi către alte organizaţii comuniste manevrate de Moscova. Fóris István îşi schimbă numele în Ştefan Foriş, pentru a deveni membru fondator al PCdR, apoi secretar general! Tînărul comunist Nicolae Ceauşescu pur şi simplu îl adula pe tovarăşul bolşevic belakunist Ştefan Foriş, românii cei mai naivi uită aceasta în mod frecvent. Cominternul moscovit şi-a creat o structură de acţiune underground în România tocmai sprijinindu-se pe nucleul dur belakunist format din cetăţeni transilvani ai statului român care nu dovedeau însă lealitate faţă de România. Iar propagarea ideologiei belakuniste de la o generaţie la alta de asemenea cetăţeni români fără lealitate a fost facilă. Nicolae Ceauşescu a fost păcălit de ei. Chiar şi cultul personalităţii „comunistului oltean” Nicolae Ceauşescu a fost creat tot de comuniştii belakunişti din PCdR (vezi romanul „Nepoţii oltenilor” scris de Nagy Istvan). În fine, Nicolae Ceauşescu nu putea să fie împuşcat fără aşa-zisa „revoluţie română” din 1989. Însă pe tot parcursul anului 1989 (dacă nu doi ani mai devreme), Nicolae Ceauşescu nu mai controla de facto România. După cum singur mărturisea, Mihail Gorbaciov a fost urmaşul lui Nikita Hruşciov întru filozofie politică şi geopolitică. Şi după cum mărturiseau documentele chinezeşti post-1956, la revoluţia maghiară, nu atât anti-comunistă cât marcat iredentistă din anul 1956, Nikita Hruşciov era într-o totală conivenţă cu belakunistul iredentist Imre Nagy. Nikita Hruşciov nu vroia să introducă trupele sovietice în Ungaria presupus „anti-comunistă” pentru ca „revoluţionarii maghiari ai anului 1956” să poată controla Banatul şi Ardealul printr-o contagiune anti-România (dar efectul acesta a reapărut după anul 1989). Însă China continentală nu dorea ca România să fie distrusă (prietenia aceasta, foarte reală, este şi foarte veche, hieroglifa chinezească medievală pentru Europa are ca lectură fonetică Dachia !). Ciu-En-Lai a făcut presiuni puternice pentru o intervenţie a trupelor sovietice în Ungaria, intervenţie care să împiedice invazia „revoluţionarilor maghiari ai anului 1956” în România. A, şi belakunistul (printr-o transmisie intergeneraţională a ideologiei) Virgil Măgureanu, profesor la Academia comunistă Ştefan Gheorghiu, a supervizat îndeaproape tot procesul care a dus la împuşcarea ţăranului chiabur român Nicolae Ceauşescu. Însă de ce era Nicolae Ceauşescu aşa de urât de către populaţia României în anul 1989 ? Exista îndeobşte la noi o categorie de chiaburi români care îşi ţineau copiii desculţi doar ca să „facă avere”. În acest caz nu era avere personală, ci „avere pentru România”. Adevărul este că la momentul 22 decembrie 1989, carnetele de comenzi ale fabricilor din România erau pline. Românii trebuiau doar să muncească din greu pentru onorarea acelor comenzi care aduceau ţării valută pentru salarii şi credite „de la stat”. Românii au preferat totuşi în decembrie 1989 să strige lozinca de extracţie marxistă : „Libertate, te iubim!/ori învingem, ori murim!” Românii au acum libertate. Dar nu mai au România.
Titus Filipas

Mânia regelui Burebista

Se discută, la sfârşitul lunii dechemvrie, foarte mult despre varza murată şi despre modul de preparare, şi conservare, a cărnii de porc. „De unde vine obiceiul ?”, se mai pune şi întrebarea aceasta. Nu de la unguri, nu de la huni (am fost uimit să citesc interpretarea!), nu de la daci, nici măcar de la romani ! Obiceiul este foarte, foarte vechi, vine din perioada hallstattiană, şi este asociat celţilor (alte nume echivalente : galii, galaţii, galatenii, dacii hiperboreeni), un popor de extraordinară mobilitate (astfel, avem Galiţia la Nord de Bucovina de Nord, dar avem Galiţia şi în partea de Nord-Vest a penisulei iberice !). Celţii au adus varza din Asia prin secolul V înainte de Hristos, şi au fost de asemenea cei care, în Europa, au folosit prima oară modul de preparare a cărnii de porc cu sare. A, şi erau avizi să obţină controlul asupra ocnelor de sare. Pentru aceasta Boii (un trib de celţi) au atacat Buridava (Ocnele Mari). Regele dac Burebista (supranumit Celtohtonul) îi va învinge şi îi va fugări până aproape de cuibul lor din Boemia (cu alte scopuri ajunge acolo Mihai Viteazu). Tauriscii (sau Noricii) erau aliaţi cu Boii. Din acest motiv n-au scăpat de mânia regelui Burebista. Expediţia lui de pedepsire a celţilor Norici merge în amonte pe valea rîului Sava (care nu este nume slav!, ci este numele autohton al rîului, un nume foarte vechi). Cursa lui Burebista pe Sava atrage atenţia imperatorilor romani. Legiunile care au cucerit Dacia mergeau paralel cu Sava. Badea Cârţan va folosi acelaşi drum, ascendent, către Italia.
Titus Filipas

Graficul Cererii şi graficul Ofertei

Văd că Wikipedia face din ce în ce mai dificilă învăţătura economică. De exemplu, legea cererii şi ofertei, baza în economia politică neoclasică, este reprezentată fie prin intersecţii de segmente de dreaptă, unul cu pantă descendentă (graficul Cererii), altul cu pantă ascendentă (graficul Ofertei), fie prin intersecţii de parabole pătratice, deplasate faţă de origine, vezi aici http://en.wikipedia.org/wiki/File:Supply-and-demand.svg Pe axa orizontală este reportată mărimea Q, prin care înţelegem cantitatea de marfă pusă pe piaţă, iar pe axa verticală este reportat preţul P. Acum, în economia politică neoclasică se jonglează cu algebra şi analiza matematică. Aceste instrumente de kit logic permit introducerea unor noi mărimi din economia politică, dacă se ştie forma funcţiei. Forma de bază a parabolei pătratice este P = Q^2. Forma algebrică pentru curba ofertei, notată S pe figură, ar putea eventual să rămână aşa (până la un factor în faţa lui Q ce ţine cont de unităţile de măsură), dar pentru curba de cerere, notată D pe figură, pe lângă coeficientul de multiplicare care ţin cont de unităţile de măsură diferite pentru Q şi P, mai trebuie şi o deplasare spre dreapta, care se realizează scăzând o cantitate constantă din Q. Problema este aceea că dacă aplicăm mai departe matematica simplă pentru a obţine mărimi medii şi mărimi marginale, rezultatul nostru nu concordă cu paradigma acceptată pentru acele mărimi. Ce-i de vină ? Forma graficelor date acum de Wikipedia pentru curbele de cerere şi ofertă. Până acum vreo doi ani, Wikipedia dădea şi graficele bune care permiteau aplicarea de matematici care conduceau la rezultatele concordante cu paradigma acceptată. De ce au dispărut ele ? Probabil se doreşte crearea de confuzie maximă printre nişte hoi polloi ca noi. Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2011/12/22/imagini-avanpremiera-editoriala-romania-dupa-malta/

Titus Filipas

Cuvântul revoluţie îmi produce repulsie …

„Cuvântul revoluţie îmi produce repulsie, nu cred că există ceva mai scârbos : nu ştii cum începe, nu ştii cum se termină şi nu ştii cine e în spatele a tot ce se întâmplă. Şi chiar dacă ştii, … e tot una : când te trezeşti, e prea târziu. Doar două lucruri sunt clare : prostimea pune morţii, iar canaliile şi scursorile câştigă. Pe urmă vin anii de plumb ai tranziţiei : de nicăieri spre nici unde, străbătând deşertul … Şi încet, încet, totul împietreşte aşa, strâmb, fals, urât.” Comentariu de la http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/campaniile-rl/maistru-la-metrorex-care-revolutie-247894.html
Titus Filipas