Modelele de creştere industrială Harrod–Domar și Solow

Încerc să expun pe româneşte modelul de creştere industrială Harrod–Domar. Atent la faptul că produsul industriilor noi cuprinde un 1/Concept, incorporează o 2/Metodă, mai mult, produsul incorporează 3/Informaţie, fiind chiar vector de informaţie precum Cuvântul, şi în mod necesar şi evident, produsul industrial are o 4/Utilitate şi are o 5/Calitate. Este vorba despre modelul de creştere a industriilor din aceeaşi generaţie din economia unei ţări. Unele dintre caracteristicile modelului de creştere industrială Harrod–Domar au fost folosite pentru creşterea economică a României în perioada 1971-1981. Modelul Harrod–Domar vizează în principiu să extindă pe o perioadă lungă modelul lui Keynes din Teoria Generală (“The General Theory of Employment, Interest and Money”, lucrare publicată prima oară în anul 1936). Acest model era considerat de Keynes numai pentru o perioadă scurtă (este cunoscută butada lui John Maynard Keynes : “Pe termen lung vom fi morţi cu toţii.”) Modelul de creştere industrială pe care îl discutăm aici a fost elaborat independent, dar în formulări apropiate, de către economiştii Roy Forbes Harrod (în anul 1939), şi Evsey Domar (în anul 1947). Studiul lui Roy Forbes Harrod a fost publicat iniţial sub forma unui articol (“An essay in dynamic theory”), dezvoltat apoi în lucrarea “Toward a dynamic economics”. Studiul lui Evsey Domar urmărea să atragă atenţia economiştilor keynesieni asupra efectelor folosirii pe termen lung a investiţiilor, efecte asupra folosirii forţei de muncă, şi el era intitulat “Expansion and Employment”. În modelul Harrod–Domar sursa investiţiilor o constituie economiile, de exemplu economii realizate prin reducerea consumului populaţiei. Din această cauză, modelul Harrod–Domar se mai numeşte model de creştere economică endogen. Modelul de creştere industrială Harrod–Domar nu este un regim de creştere echilibrată a unei economii. Abaterea de la creşterea echilibrată a economiei României în perioada 1971-1981 era oarecum normală pentru o economie de comandă, aşa cum era economia României în perioada respectivă. Dar modelul de creştere industrială Harrod–Domar depăşeşte acest exemplu, pentru că în cadrul lui se face asertarea că nu există în mod natural nici un motiv pentru ca o economie să crească în mod echilibrat! Practic, modelul Harrod–Domar se bazează pe o reducere şi o menţinere la minimum a consumului populaţiei. Tot capitalul economisit merge spre capitalul tehnic. Modelul de creştere industrială Harrod–Domar se bazează pe ipoteze de lucru considerate totodată şi ca “relaţii de cauzalitate” (“assumptions” în limba engleză) apriorice. Producţia industrială este o funcţie numai de capitalul tehnic investit pentru creşterea industriilor din aceeaşi generaţie dintr-o economie. Or, acest capital tehnic al industriilor noi era calificat pe data de 4 ianuarie 1990, într-un discurs rostit de primul ministru al primului guvern Petre Roman, drept un “morman de fiare vechi”. De facto, situaţia nu era chiar aşa. Evaluarea lui Petre Roman era intenţionat tendenţioasă. Adevărul este ca în industria românească era incorporat capital fix high tech. Aşa cum spuneam, creşterea economică românească forţată de Nicolae Ceauşescu s-a făcut în acord cu modelul de creştere Harrod-Domar. Modelul acesta admite implicit intervenţia puternică a statului în creşterea economică. Iar modelul Harrod-Domar este considerat şi acum ca fiind schema de bază de la care pleacă orice doctrină pentru creşterea economică a unei ţări. Raportul Tismăneanu insista asupra rolului nefast jucat de influenţa lui Kim Ir Sen asupra gândirii voluntariste a dictatorului Nicolae Ceauşescu. Lucrurile nu stau chiar aşa. Nicolae Ceauşescu aplica în mod clar o regulă de cut-off în relaţia sa de natură doctrinară cu dictatorul nord-coreean Kim Ir Sen. Ştiu de exemplu o întâmplare ce aruncă o lumina revelatoare asupra acestei relaţii doctrinar-comuniste. Mult mai periculoasă pentru România a fost relaţia amicală dintre Nicolae Ceauşescu şi preşedintele American Richard Nixon. Nicolae Ceauşescu avea încredere absolută în onestitatea lui Richard Nixon. Mai puţină încredere în onestitatea preşedintelui Richard Nixon aveau cetăţenii din USA. Deşi merita. În opinia mea, nici un preşedinte American nu a făcut mai mult pentru respectarea intereselor Americii şi pentru prosperitatea cetăţenilor ei, decât preşedintele Richard Nixon. Şi în nici un caz nu am în vedere pacea din Vietnam. În primul rând, sub mandatul lui Richard Nixon se producea o turnură majoră în politica macroeconomică americană pe termen lung. Aşa cum arată un studiu din anul 1994 al OCDE realizat de economistul J.W. Kendrick, începând cu anul 1973, ‘capitalul intangibil’ în USA (cheltuielile naţiunii americane pentru educaţie, pentru sănătate, pentru cercetare etc) depăşeau pentru prima oară ‘capitalul tangibil’ din USA (în primul rând capitalul fix incorporat ca tehnică în industrie şi în infrastructuri). Apoi, sub mandatul lui Richard Nixon se producea o turnură majoră în politica monetară americană. Dolarul nou tipărit pe hârtie nu mai este acoperit de o rezervă în aur păstrată la Trezorerie. Aceasta înseamnă că toate naţiunile care vroiau să se industrializeze rapid, iar aceasta nu se putea face decât prin cumpărarea de tehnologie nouă pe dolari americani furnizaţi de Banca Mondială, trebuiau să plăteasca hârtia verde ieşita din tiparniţa americana, plata în termeni foarte concreţi din economiile lor reale. În opinia lui Robert Solow, capitalul vintage denunţat de Petre Roman putea să constituie baza rezonabilă pentru relansarea economică. De fapt în modelele de creştere economică ale lui Robert Solow, capitalul fix (şi vintage) din întreprinderile industriale nu este “morman de fiare vechi”, ci capital ex ante (ori capital tehnic “putty”, în terminologia din engleza americană).
Titus Filipas

Nutraloaf

Ce este ? ”an assortment of baking staples and vegetables, including shredded carrots and unskinned potatoes.” “Dished out in one-pound portions served with a side of cabbage and water.” Autorii articolului admit totuși că “the Loaf” este “nutritionally sound.” Cam așa era la noi, pe vremea lui Ceaușescu, mâncarea de spanac în sos de roșii, mai ales dacă puneai și sare de Cacica.Te dinamiza imediat, avea mai mult calciu decât carnea. Nu mai vorbesc despre bamele în sos de roșii, erau o minunăție, le regret mult acum !
http://www.nytimes.com/2015/12/29/insider/goodbye-prison-loaf-reporters-notebook.html?action=click&pgtype=Homepage&version=Moth-Visible&moduleDetail=inside-nyt-region-2&module=inside-nyt-region&region=inside-nyt-region&WT.nav=inside-nyt-region&_r=0
Titus Filipas

Biodiversitatea maximă în România

Pe mine, ca biet român, textul publicat de contributorul @Cris în decembrie 17, 2015 la 11:08 am, mă îngrozește, și îl redau : „Media rostogolește niște populisme ieftine, dezertând de la rolul ei de a informa și a educa. Legea vânătorii e prezentată dintr-un singur punct de vedere, pentru manipularea receptorilor „informației”. Scopul constant e defăimarea parlamentarilor. O medie serioasă ar analiza actele obiectiv și competent. Orice proiect de lege are o motivare la începutul textului. Cei care l-au inițiat explică de ce a fost nevoie de el, de proiect. Apoi, prevederile trebuie privite din mai multe puncte de vedere, pentru că nu există doar punctul de vedere și interesele ciobanilor. Mai mult, trebuie avute în vedere și reglementările UE. Există așadar multe considerente în adoptarea unei legi, așa că, prezentând doar nemulțumirea ciobanilor în privința numărului de câini și perioadei pășunatului, nu faci decât să manipulezi opinia publică și să ții oamenii la un nivel scăzut. Cea mai mare parte a electoratului consideră că parlamentarii sunt toți niște proști care nu se pricep la nimic, n-au calificare și dau legi proaste. În realitate, cea mai mare parte a electoratului BENEFICIAZĂ de aceste legi. Rezultatul manipulării va fi, mai devreme sau mai târziu, dictatura. La dorința „oamenilor”, nu va mai exista Parlament, iar reglementările vor fi stabilite de o singură persoană, ceea ce le doresc din plin „oamenilor”.”

@Cris, legea vânătorii trebuie privită din punctul de vedere al păstrării biodiversității în România. Biodiversitatea maximă în România a existat numai pe vremea dictatorului Nicolae Ceaușescu.
Titus Filipas

România ca distopie

@Liviu Bejan spune aici https://nastase.wordpress.com/2015/12/14/lansarea-atlasului-dunarii/ :
“Să vedem cine sunt inițiatorii legii de modificare a legii vânătorii, lege care, conform estimărilor ( de exemplu http://www.hotnews.ro/stiri-mediu-19545549-romania-raiul-vanatorilor-camera-deputatilor-modificat-legea-vanatorii-iar-societatea-civila-cere-lui-iohannis-nu-promulge-fiindca-duce-macelarirea-sute-mii-pasari-cantatoare-incalca-dreptul-proprieta.htm ), va provoca un măcel printre animalele și păsările sălbatice, ca și printre câini. În plus, maxim 3 câini nu mai sunt, în mod evident, suficienți pentru paza turmelor. Dar să dăm numele celor care cred că, pentru a mânca brânza de oaie, trebuie să mulgi rafturile de la hypermarket:
1. PSD- Florin Iordache, Mocioalcă Ion, Florin-Costin Pâslaru, Angel Tălvar, Petru-Gabriel Vlase, Aurel Vlădoiu.
2. UDMR – Atilla Bela Laszlo Kelemen
3. ALDE – Bogdan Liviu Ciucă
4. PSD- Senat – Ioan Chelaru, Ion Rotaru
Cetățeni, să-i ținem minte și, la viitoarele alegeri, să-i zburăm din Parlamentul României!”
@ Liviu Bejan : Cred că parlamentarii listați sunt reprezentanți monstruoși ai speciei lor care ilustrează cel mai bine subiectul “România ca distopie”.
Titus Filipas

Antropologia Pragmatică

Tot învățământul superior românesc, indiferent de specialitate, trebuie să fie pus sub umbrela Antropologiei Pragmatice (vezi noțiunea la Immanuel Kant). Într-adevăr, Antropologia Pragmatică incorporează taxonomia tuturor tipurilor de cunoaștere. Să le amintim numai pe cele principale : 1/Cunoașterea prudențială 2/ Cunoașterea teoretică 3/ Cunoașterea tehnico-productivă.
Titus Filipas

“Spre culmile înalte” ori “the Great Advance”

Lozinca lui Nicolae Ceauşescu a fost preluată dintr-o literatură serioasă de limbă engleză. Aflu despre aceasta – şi altele- abia acum, citindu-l pe Martin J. Wiener https://en.wikipedia.org/wiki/Martin_Wiener . Cartea lui capitală pare să fie “Cultura engleză şi declinul spiritului industrial în Marea Britanie, între anii 1850 şi 1980” (“English Culture and the Decline of the Industrial Spirit, 1850-1980”). Or, ultima perioadă cuprinde şi plimbarea cuplului prezidenţial românesc în caleaşca reginei Elisabeta a II-a. Opiniile deplorabile ale românilor despre acea plimbare le cunoaştem. Dar opiniile unor englezi ? Poate că alţii le ştiau demult. Eu abia acum am aflat despre ele, din cartea lui Martin J. Wiener ! În opiniile acelor englezi, tot ceea ce era bun pentru o ţară era aplicat de Nicolae Ceauşescu în România. Dar nu şi de către aristocraţia britanică în Marea Britanie ! Tacit era criticată regina Elisabeta a II-a. Iar noi îl proslăvim pe acest personaj chemat regele Mihai I ! Aici pe blog s-a rîs copios la un moment dat despre felul cum l-au păcălit englezii pe Nicolae Ceauşescu în problema industrială. Unii tipi cu gavlă din Marea Britanie credeau exact invers !
Titus Filipas

René Girard

Moartea (4 noiembrie 2015, la Stanford, în USA) filosofului francez René Girard, inventatorul şi teoreticianul sintagmei „dorinţa mimetică”. René Girard a fost apreciat în Silicon Valley, mai ales de către inventatorul şi antreprenorul Peter Thiel, care a ajuns să fie miliardar în dolari. Să nu uit a zice : René Girard a fost un mare admirator al moralistului francez La Rochefoucauld. http://www.lemonde.fr/livres/article/2015/11/05/l-anthropologue-et-academicien-francais-rene-girard-est-mort_4803285_3260.html
Titus Filipas

Cultura percepţiei riscului

Din ce categorie de risc face parte acest eveniment tragic? Nu cumva ţine de riscul idiosincratic? Am mai spus pe acest blog că trebuie dezvoltată în România o cultură a percepţiei riscului. http://www.lemonde.fr/europe/article/2015/10/31/un-incendie-meurtrier-dans-une-discotheque-a-bucarest_4800493_3214.html
Titus Filipas

“Reabilitarea” alogenei cominterniste Ana Pauker

Dan Culcer: +Manea, Gabrea și empatia non-identitară cu o teroristă / Prozatorul Norman Manea, prezentat de câțiva ani, într-o anume presă din România, ca potențial candidat la premiul Nobel pentru literatură, a publicat acum câțiva ani în Observatorul cultural (dar și în volumul Plicuri şi portrete) o reconstituire și un comentariu lung pe marginea biografiei Anei Pauker. O bază documentară pentru un probabil proiect literar, devreme ce prozatorul scrie : « Viaţa Anei Pauker mi s-a părut aproape un roman şi am revenit la ea cînd am putut. Nu din punctul de vedere al unui istoric sau al unui cercetător-comentator politic, ci din cel al unui scriitor interesat mai curînd de contradicţii decît de convenţionala coerenţă, chiar şi în cazul unei militante staliniste.» « Este vorba despre un caz deloc idilic, al legendarei Pasionaria române, Ana Pauker, şi al atît de interesantei sale biografii – o neclintită comunistă care a optat pentru idealul Revoluţiei din cauza antisemitismului românesc* şi care a sfîrşit anihilată tot de antisemitism, de data asta stalinist. Cazul este extrem de semnificativ pentru diferitele niveluri de angajare şi de vizibilitate ale multor militanţi evrei, care se alăturaseră manifestului marxist visînd la dreptatea şi egalitatea universale, care aveau să pună capăt persecuţiilor, la care ei şi strămoşii lor fuseseră supuşi, doar pentru a le regăsi curînd în rîndul tovarăşilor lor comunişti.»
Ce frumos, ce idilic! «Antisemitismul românesc» devine, fără nici o rezervă sau nuanță, sub pana blocată de viziunea comunitară a altfel inteligentului scriitor, pricina adeziunii unor evrei la comunism și explicație pentru aplicare metodelor anarhiste în politică. Atentatele ca metodă politică sunt motivate la anarho-comuniști, nu și la anarho-naționaliști (adică legionari).
Și încă : «Numele Anei Pauker a dispărut după moartea ei şi a reapărut, după 1989 şi prăbuşirea comunismului, ca Hannah Rabinsohn, numele ei de fată! O ţintă perfectă în noua-veche campanie împotriva noilor-vechi „duşmani ai poporului“, evreii.» Ar fi fost corect ca atât de atentul la nuanțe prozator să se scrie «comuniștii evrei». Căci aceștia au fost dușmanii poporului și doar tâmpiții de ambe sexe i-au putut eticheta global pe evrei ca dușmani. Interesat de biografia Anei pauker, tot în spiritul victimizării ei, pare să fie regizorul Radu Gabrea (radugabrea@gmail.com) care spune despre textul semnat de Norman Manea : ‘Excelent articol! Încerc de ani de zile să fac un film documentar despre Ana Pauker, în încercarea de a demola miturile despre rolul ei „nefast” la „colectivizarea agriculturii” în România şi alte inexactităţi antisemite, menite doar să justifice farsa celebrei declaraţii din Aprilie a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej! Un exemplu perfect de manipulare, ca şi celebra plenară din Octombrie 61 în care s-a exclamat ipocrit: „datorită tovarăşului Dej, noi nu a trebuit să „reabilităm pe nimeni”… Sper să găsesc undeva finanţarea….)’ Nu aflăm de unde știe Radu Gabrea că Ana Pauker nu ar fi avut un rol nefast în colectivizarea agriculturii. Probabil o rumoare sau amintiri din interiorul comunității! Nici nu știm de ce tot Radu Gabrea consideră Declarația din Aprilie ca o farsă și, mai ales, în ce sens? Dar filmul se va realiza și sponsorizarea va apare, dacă se va considera oportună reabilitarea definitivă a teroristei devenite victimă.+ SURSA Publicat de către Blogger la Dan Culcer Jurnalul unui vulcanolog , 10/20/2015 07:42:00 p.m.
*
Acest alogen Norman Manea nici măcar nu cunoaște bine cultura română livrescă. Într-o scrisoare către Vasile Alexandri, prinţul nostru literat Ion Ghica punea o întrebare mirată și justificată despre evreii non-biblici sau noii evrei : “Cine auzise la noi de ovrei?” Între Norman Manea și Ion Ghica, eu aleg să îl cred pe bunul nostru prinţ. Cu plăcere, și amicilor mei de pe blogul https://nastase.wordpress.com/2015/10/22/conferinta-la-universitatea-valahia/
Titus Filipas

„Gardar”, înainte de „Rusia Kievană”

Voinţa lui Valens creează un extins spaţiu comercial cu axa pe Limes, un sistem de pieţe instituţionalizat prin puterea imperială romană. Va fi copiat de autohtonii via-tici (adică mobili, mereu “pe drumuri”!), străbătând istmul baltico-pontic în avansul lor agricol cu Plugul Mare (iară nu Pluguşorul lui “Bădia Traian”!). Acest sistem economic de pe istmul baltico-pontic, realizat după modelul instituţional „Limes cu burguri” valensian, a rămas cunoscut sub două nume : Fie „Gardar”, fie „Gardariki”. Numele incorporează fie cuvântul gard, fie cuvântul gardina. Însă „Gardar” sau „Gardariki” nu reprezintă un stat, ci un model economic avându-şi sorgintea în gândul împăratului Valens din secolul IV ! Oricum, „Gardar” precede „Rusia Kievană”, statul inventat ad-hoc de către ideologul rus Nikolai Karamzin, într-o imaginaţie romantică apocrifă, şi totodată de inspiraţie clar ossianică ! Cunoscuta Brazdă a lui Novac ce trece și prin Craiova, și care se extinde pornind din județul Mehedinți și ajunge până la Mizil, era denumită Limes Moesiae de către istoricul Flavius Dalmatius. În ce măsură coincide Brazda lui Novac cu zidul lui Valens, punctat cu mici forturi din lemn numite burgus? Cronica lui Procopius din secolul VI vorbește despre localitatea „Burgu latu”, numele fiind prima sintagmă înregistrată oficial -adică prin documente istorice- în limba română. Și dacă era înregistrată de Procopius, probabil că și autohtonii noștri foloseau denumirea. Dar treptat, autohtonii înlocuiesc termenul burgus cu termenul de gard, ceea ce avea fără îndoială o semnificație comercială dar și de apărare a unei proprietăți economice. „Burgu latu” arăta deja un oraș. Probabil că și Gard desemna la acea vreme un mic oraș, cu piață-obor, și refugiu de apărare. Pe la anul 830, Geograful Bavarez -nume fictiv, propus de către un intelectual polonez din Epoca Luminilor-scria la Regensburg despre gord-urile (gard-urile) aflate la Nord de Dunăre. Este surprinzătoare (sau poate că nu) concentrația de garduri-gorduri de pe valea Bugului pontic http://en.wikipedia.org/wiki/Bavarian_Geographer#mediaviewer/File:Hermann_Geogr_Bavar1.png În secolul XIX, prințul nostru Ion Ghica scria totodată despre majoritatea demografică românofonă existentă pe valea Bugului pontic (implicit din Transnistria ce definește cu nume românesc teritoriul care altminterea se chema în Sud Edisan, iar în Nord se cheamă Podolia Mică). Natural se pune întrebarea: Cine au fost primii locuitori acolo? Răspunsul poate fi dat tot la fel de natural : Românii! Rușii au venit doar pentru că li s-a promis -și permis- de către Occident (dar numai după moartea suveranului francez Louis Quinze!) prin tratatul internațional semnat la Kuciuk Kainargi în anul 1774. Pentru acel tratat a făcut un profitabil lobby în favoarea Rusiei iluministul Voltaire. Cel care nega într-o carte din anul 1730 faptul că ar mai fi existat moldo-valahi în „vechea Dacie” ! Cartea lui Voltaire a cunoscut o largă propagare printre intelectualii europeni din secolul XVIII. Ceea ce a fost echivalentă cu o propagandă în favoarea Rusiei! Asta a și creat „problema peninsulei Crimea”, o problemă atât de aprinsă şi astăzi.
Titus Filipas