Posts Tagged ‘1828’

„Codificarea este un comerţ într-o nevoie disperată de ucenici”

septembrie 20, 2014

În original pe englezeşte : „Coding is a trade in desperate need of apprentices”. Este titlul unui articol scris pentru Wall Street Journal de către domnul Christopher Mims. Dar mai întâi să vorbesc despre cele două sensuri ale cuvântului „comerţ”. În primul rând este acela de negustorie. Apoi, este acela de comunicare. În Oltenia este ştiut doar primul sens. În Basarabia, este (ori era) ştiut şi cel de al doilea sens, ajuns acolo printr-o influenţă dekabristă din perioada ţaristă. Oricum, filosoful şi pedagogul Bonnot de Condillac foloseşte amândouă sensurile în scrierile sale. Iar din cartea lui George Băiculescu despre Ioan Eliade Rădulescu, aflăm că acesta era un avid cititor al textelor lui Condillac. Gramatica filosofică a lui Bonnot de Condillac i-a servit lui Heliad pentru a scrie Gramatica de la Sibiu din 1828. Condillac era Ideolog primar avant la lettre. Cartea lui Antoine Destutt de Tracy despre Ideologie conţinea şi o Gramatică generală asociată cu Logica. Şi această Gramatică generală a influenţat scrierea Gramaticii de la Sibiu. De ce insist eu atâta de mult în prezentarea acestor idei? Este o arheologie a cunoaşterii (sintagma a fost inventată de către Michel Foucault) pentru cultura noastră. Şi nu doar atât. Este dovada unui sincronism cu universalismul, un sincronism prezent în cultura română încă dinaintea revoluţiei naţionale de la 1821. Într-adevăr, elementele pregătitoare pentru Gramatica de la Sibiu erau predate de către Ioan Eliade Rădulescu la şcoala de la Sfântu Sava, într-un sistem inspirat din cel monitorial-lancasterian, încă dinaintea revoluţiei condusă de Tudor Vladimirescu. Datorită influenţei masive a Ideologiei primare în lume, inclusiv cea actuală, este important să repet : Ideologia naţionalismului românesc se află în sincronism cultural cu Jeffersonianismul American şi cu Dekabrismul rusesc. Vezi şi articolul domnului Christopher Mims http://www.businessspectator.com.au/article/2014/8/8/technology/coding-trade-desperate-need-apprentices?utm_source=exact&utm_medium=email&utm_content=853461&utm_campaign=ts_daily&modapt=
Titus Filipas

Gramatica generală ca armă de luptă

februarie 15, 2014

Se poate lupta, în termenii literari controlaţi de gramatica generală, deci fără neuro-ameliorarea cognitivă medicamentoasă şi stimulare transcraniană, cu fenomenul numeric Big Data? Am mai vorbit pe aici despre gramatica generală, ea face parte din Epistema modernă, şi a fost adusă la noi prin Gramatica de la Sibiu din 1828 (de către Ioan Eliade Rădulescu). Dar nu discutăm mai amănunţit despre fenomenul cultural românesc ce a construit România modernă. Ne întoarcem la Franţa secolului XIX, mai precis la momentul când au fost puse bazele sistemului de învăţământ universitar şi post-universitar Sciences Po unde erau căutate răspunsurile necesare şi eficiente pentru a combate o catastrofă naţională (http://fr.wikipedia.org/wiki/%C3%89cole_libre_des_sciences_politiques ). Unul dintre creatorii care au pus bazele acestei şcoli a fost Ernest Renan, admirator al Ideologiei primare a lui Antoine Destutt de Tracy. Ernest Renan spunea într-un mod explicit : “Gramatica generală propune căile pentru studierea ideilor, oricare ar fi gradul lor de complexitate.” Într-un articol din NYT, altfel dar asemănător le spune acum doamna JANET MASLIN : “Fighting Words Against Big Data”.
Titus Filipas

Fenomenologia se ocupă cu “lumea aparenţelor”

noiembrie 15, 2013

Vorbim atâta despre integrarea economiei digitale (numerice). Totuşi lucrurile merg cumplit de greu la noi. Ce se opune ? Am mai spus că numericul se bazează pe gramatică. Şi, cum arăta Ioan Eliade Rădulescu în Prefaţa la Gramatica de la Sibiu din anul 1828, orice gramatică pleacă de la o gramatică filosofică. Atunci, nu cumva integrarea economiei digitale (numerice) se întâlneşte cu obstacolul adoptării filosofiei adecvate ? După americanul Don Idhe, aceasta ar trebui să fie Fenomenologia hermeneutică. După Stéphane Vial, mai potrivită s-ar găsi Fenomenologia existenţială. Lăsând adjectivele la o parte, să cercetăm mai întâi substantivul. Grosso modo, Fenomenologia se ocupă cu “lumea aparenţelor.” Am mai vorbit aici despre unul dintre Ideologii eclectici, Maine de Biran. În treacăt fie adăugat, filosofia lui permite şi înţelegerea Isihiei ortodoxe în termenii occidentali. Am mai subliniat totodată că Maine de Biran depăşea dualismul cartezian în care mai credeau un Condillac ori un Destutt de Tracy. Maine de Biran afirmă limpede că Spiritul nu-i substanţă metafizică. Progresul cel mare pe care-l aduce Maine de Biran faţă de Cartesius este afirmaţia lui privind faptul că relaţiile aparente definesc Conştiinţa.
Titus Filipas

Marşul victorios al Revoluţiei Cognitive

octombrie 5, 2013

Evoluţiile actuale din domeniul învăţământului superior (mă refer la fenomenul educaţional MOOC) ne arată Marşul victorios al Revoluţiei Cognitive. Am mai demonstrat ostensiv pe acest blog, vorbind despre Gramatica de la Sibiu tipărită la anul 1828, că România intra cu succes atunci în Epistema modernă. Ideologia aceea naţionalistă era asociată cu începutul Revoluţiei Cognitive la noi. Dar lucrurile erau oarecum mai vechi, şi mai clasice. Constantin Rădulescu-Motru spunea că drumul iniţiatic era trasat de postulatul identităţii din logică prin opera lui Miron Costin. Ştim că drumul iniţiatic are asociată Metoda. Folosind limbajul generaţiei care experimentează abia acum (pentru că nu s-au născut mai devreme) Revoluţia Cognitivă, trebuie să vedem şi noi Marşul victorios al Revoluţiei Cognitive ca pe o ludificare (gamification). Iar MOOC reprezintă cel mai înalt etaj al Jocului început de naţiunea română în urmă cu două secole, Jocul care se cheamă, încă!, Epistema modernă. Reamintesc totodată faptul că noi am depăşit, cu brio!, capcana post-modernităţii impusă naţiei noastre de către ideologii optzecişti şi ghedesişti “de tristă amintire”. Putem chema acest nivel nou al Jocului în care ne aflăm, drept “cea de a doua modernitate” a noastră.
Titus Filipas

„filosofia continentală” şi „filosofia analitică”

septembrie 7, 2013

Alexandru Odobescu (iarăşi un excerpt din Note la Pseudokynegheticos): +„Filosofia absolută!” Această minunată ştiinţă nouă o cunosc şi o preţuiesc câţi au petrecut şi au râs în vesela societate a lui Iancu R. …, nepot al răposatului Eliad Rădulescu ; din feluritele daruri ale unchiului, dânsul a moştenit pe acela neaoş românesc de a şti minunat să păcălească cu vorba pe cei slabi de îngeri. Dintre nenumăratele anecdote glumeţe ale nepotului său [Iancu R.] , [domnul] Eliad [Rădulescu], într-un articol din „Biblioteca portativă” (vol. II, Bucureşti, 1860, p. 253 şi urm.), ne povesteşte cum el [adică nepotul Iancu R., n.n.] a dat pe bete, într-o zi, pe unul din acei lingăi, nătângi şi morocănoşi de ardeleni, care trec uneori dincoaci de munţi în calitate de profesori proaspăt scăpaţi din câte un păcătos de gimnaziu unguresc, lăudându-se că „li s-a fost succesu pe depleanu a absolvere prelectionile la filosofia, necum şi cursurile teologali ; ergo se recomândăluiesc că-s batăr teologi şi filosofi absoluţi”, numai buni ca să tâmpească cu neştiinţa lor fumurată pe bieţii copilaşi de pe aci. Cântărind numai dintr-o clipă arama filosofului său, păcălitorul nostru, viţă de târgoviştean bun de gură, îl luă la refec şi, lăudându-se că şi dânsul a studiat adânc filosofia, mai ales în limba engleză, începu, ca probă de ştiinţă şi de sistema sa filosofică, să-i toarne, cu o limbuţie modulată pe intonări de cele mai convingătoare, o vijelie de definiţiuni şi de formule cam de felul următoarei : „Pentru mine, domnule filosof, simţirea este un fluid individual, care, redus la cea mai simplă expresie printr-o impulsie comunicativă, şi făcând din hipotenuză o tangentă prin fibrele simţitive, străbate prin toate liniile paralele ce se unesc din natura lor într-un punct, şi prin simţibilitate produc toate senzaţiunile, toate simţimintele sentimentalismului celor cinci simţuri ce simţualmente funcţionă prin cele cinci simţuri şi cad toate în sinteza perpendicularei spre a se manifesta spiritului uman printr-o fosforescenţă supranaturală a intelectului simţitor …” Comentariile mele : 1/„Filosofia absolută” – este vorba despre ceea ce anglo-saxonii denumesc „filosofia continentală” ; peste timp, după primul război mondial, în Hronicul şi cântecul vârstelor, Lucian Blaga ne prezintă un fost student ardelean care încercase a învăţa „filosofie continentală” la universităţi vestite din Germania ; venise de acolo cu un cufăr de cărţi de filosofie şocăţeşti (adică germane), termen alternativ pe care îl folosea Alexandru Odobescu. 2/ „păcălitorul nostru, viţă de târgoviştean bun de gură” – este vorba despre ceva mult mai mult decât atât, anume despre Gramatica de la Sibiu din 1828 scrisă de Ioan Eliade Rădulescu pe baza gramaticii filosofice a lui Condillac (promotorul senzualismului filosofic al lui John Locke) ; după cum ştim de la Michel Foucault, o gramatică închipuită ca parte dintr-o filosofie constituie condiţiile discursului, adică epistema. 3/„lăudându-se că şi dânsul [adică Iancu R., n.n.] a studiat adânc filosofia, mai ales în limba engleză” – este vorba despre „filosofia analitică” ; să observăm că la Unirea cea Mare din 1918, ţara noastră prelua „in integrum” cele două tipuri de filosofie din Europa, adică „filosofia continentală” şi „filosofia analitică”, rămânea să realizeze sinteza între cele două filosofii ; pe această linie, unii dintre gânditorii etnici maghiari din Ardeal aduc reproşuri inutile gânditorilor regăţeni, exceptând poate reproşurile aduse lui Andrei Pleşu (dar acesta este realmente un filosof ?) în cazul „Meditaţia transcendentală” adică falsa credinţă îndrăgită şi de Gabriel Liiceanu, şi de Gabriel Andreescu ; doar Lucian Blaga a încercat să realizeze o sinteză românească genuină între cele două filosofii europene majore. 4/ „limbuţie modulată pe intonări de cele mai convingătoare” –adică simulări şi simulacre de fragmente ale discursului românesc. 5/ Domnul Iancu R., nepotul ideologului naţionalist Ioan Eliade Rădulescu, ironizează şi filosofia senzualistă a lui Condillac, tot după cum pune la încercare, prin formulări absurde, soliditatea cunoştinţelor geometrice ale interlocutorului său ardelean. 6/ „sinteza perpendicularei” – să fie oare aluzie la sinteza apriorică din filosofia lui Kant ?
Titus Filipas

Echivalentul Gramaticii de la Sibiu

august 27, 2009

Gramatica românească tipărită în anul 1828 la Sibiu ne-a extras din epoca fanariotă şi a făcut posibilă o civilizaţie românească modernă. Fernand Braudel are sintagma celebră: „Grammaire des civilizations”, Gramatica de la Sibiu a fost influenţată de gramatica filosofică a lui Condillac, şi de gramatica lui Destutt de Tracy. Evoluţia lingvistică în lume este clară: reducţia numărului de vernaculare. Nu cred în victoria vreunei lingua franca, fie şi globish. Şansa noastră au fost geniile din secolul XIX care au salvat limba română de la pieirea anunţată cu un grotesc exces de anticipare de către Voltaire în secolul XVIII, iar acum de articole din Britannica şi cărţi de la editura Humanitas.  La fel cum în secolul XIX am fost salvaţi în „cuget şi simţiri” de Ideologia Şcolilor Centrale (ideologia Destutt de Tracy), de senzualismul psihologic şi senzualismul pedagogic al lui Condillac, de iluminismul industrial scoţian şi de ideologia clasică germană (incorporate în spiritul de la Junimea), acum trebuie salvat limbajul românesc unde fiecare cuvânt trebuie văzut ca un concept de marketing, şi rescrisă o doctrină economică românească unde fiecare produs oferit pe piaţă trebuie văzut ca purtător de sens lingvistic. Filosoful Jean Baudrillard scrie un mesaj important pentru viitorime, aluzia lui filosofică fiind prezentă chiar şi în filmul de anticipaţie Matrix. Civilizaţia românească este scrisă ca gramatică generativă, acesta este avantajul nostru. Chiar dacă, după 1989, credeam că modelul Bourbaki este cel care ne va salva, acum nu mai cred, oricum el trebuie criticat în ceea ce are contraproductiv, anume supralicitarea teoriei matematice a mulţimilor în limbaj. Este interesant că se dezvoltă acum un curent de doctrină economică americană care insistă pe tradiţia industrială scoţiană incorporată în secolul XIX în economia USA. Începem să scriem echivalentul Gramaticii de la Sibiu pentru secolul XXI. Este un program de muncă imens în faţa noastră, esenţial este să nu îl abordăm în stil phatic. Produsul industriilor noi cuprinde un 1/Concept, incorporează o 2/Metodă,  mai mult, produsul incorporează 3/Informaţie, fiind chiar vector de informaţie precum Cuvântul, şi în mod necesar şi evident, produsul industrial are o 4/Utilitate şi are o 5/Calitate. De ce am folosit litere mari ? Pentru iniţierea unui proces de brainstorming.

Titus Filipas

La mulţi ani – Colegiului Naţional “Sfântul Sava”

decembrie 7, 2008

Titlul este împrumutat de la postarea http://nastase.wordpress.com/2008/12/05/la-multi-ani-colegiului-national-%e2%80%9csfantul-sava%e2%80%9d/ , unde am comentat.

Introducerea culturală a secolului  XIX  românesc, ostensivă şi agresivă  cât a trebuit, a fost   « Şcoala de la Sfântul Sava ». Despre care Ion Ghica mărturisea:  „Când a venit în Bucureşti dascălul Lazăr, băieţii de la Udricani, de la Sfântu Gheorghe, de la Colţea şi de la toate bisericile, au golit acele şcoli şi au alergat la ‘Sfântu Sava’ cu Petrache Poenaru, cu Eufrosin Poteca, cu  Simion Marcovici, cu Pandele, cu Costache Moroiu  şi cu mulţi alţi  tineri din şcoala grecească.”  Ion Ghica  povesteşte despre obrăznicia  pegrei împotriva intelectualităţii româneşti „in statu nascendi”.  Istoria  renaşterii naţionale româneşti,   spusă de Ion Ghica,   sprijină  titlul cărţii lui Fernand Braudel (1902-1985):  « Gramatica generativă a civilizaţiilor », ‘Grammaire des civilisations’, în fapt un  manual de istorie a  civilizaţiilor. Teoria gramaticilor lui Condillac şi Destutt de Tracy a fost  pusă în practică de „romanticul paşoptist” Ioan Eliade Rădulescu în lecţiile cu elevii sârguincioşi de la şcoala Sfântu Sava. Gramatica de la  Sfântu Sava  era tipărită în anul 1828 la Sibiu. „The good time will come”, era înscrisul profetic indefinit de pe  inelul romanticului  englez  Percy Bysshe Shelley (1792-1827). Romanticii pleacă  de la un  ingenium al limbajului, ori de la codul sursă, cum s-ar spune în terminologia  programatorilor de azi. Academicianul Alexandru Duţu avea dreptate: Sîntem romantici pentru a fi într-o continuitate românească, pentru a fi  şi pentru a rămâne într-o stare naturală de drept. Romanticul nostru întemeietor Ioan Eliade Rădulescu  explica  rosturile  „gramaticii româneşti” într-o scrisoare către Costache Negruzzi (1808-1868): „Am vrut mai întâi, să-mi fac şi să-mi hotărăsc mie o limbă prin care să mă exprim şi să înţeleg aceea ce gândesc ; am vrut să-mi fac vocabularul termenilor tehnici şi m-am apucat de traducţii ; am început mai întâi gramatica şi nu ca să pui la locul lor zicerile unei limbi ce nu o cunoşteam, ci ca să trec prin tipii limbii şi ca să pot pune pe vocabularul meu termenii cei mai gramaticali şi să-mi formez limba gramaticei. Pe urmă am făcut sau am cules o geografie, am tradus cursul de matematică al lui Francoeur, logica lui Condillac şcl., câteva lecţii de literatură sau de poetică şi retorică. Prin urmare, eu a trebuit, vrând şi nevrând, a trece prin toţi termenii trebuincioşi în aceste ştiinţe, a-i boteza într-un fel, bine sau rău, şi a-mi îmbogăţi vocabularul meu.”  „Ca să nu-mi rămâie lucrarea neroditoare, ca să mă pot folosi dintr’însa cugetând de mai multe ori asupra unui objet ce-am cugetat odată, m-am făcut apostat din casa părintească, care îmi propunea înainte protecţii, slujbe, chiverniseli şi m’am pus în mijlocul zidurilor celor dărâmate ale Sfântului Sava, un biet dascăl cu câţtiva leuşori pe lună, înconjurat de câţiva şcolari săraci, hotărâţi şi fanatici în prieteşugul meu şi în cugetul şi alegerea lor. Am început lecţiile mele de la gramatică până am sfârşit cu dânşii un mic curs de matematice cu geografia împreună în limba naţională, în vreme de şase ani, fără să mă întrebe nimeni ce fac, fără  să vie cineva să încurajeze pe bieţii şcolari. Venea iarna, lemne de nicăiri, fiecare şcolar aducea câte un lemn de pe unde găsea, care abia era în stare să încălzească  preajma unei sobe sparte ce umplea casa de fum, şi să topească fulgii de zăpadă  ce vijelia îi repezea  pe ferestrele cele sparte. Tremurând, cu mâna îngheţată pe compas şi pe cretă, ne făceam lecţia şi Dumnezeu a binecuvântat ostenelile noastre, care erau nişte minuni ale dragostei şi ale hotărârei”. În dezvoltarea limbii româneşti,  efortul educaţional şi gramatical depus de  Eliad  este catapultat  de modelul rugăciunilor create, păstrate,  de biserica română ortodoxă, în care elementul laic şi elementul ecleziastic se contopesc. Era şi racordarea ideologiei româneşti din secolul XIX, când „boierii deveneau rumâni” printr-o alegere hotărâtă de ei,  la tradiţia românească din „prima epocă de renaştere culturală  la noi – epoca lui Matei Basarab şi a lui Vasile Lupu.” (apud  P.P. Panaitescu), când înceta „boscorodeala” slavonă a  popilor, îngăduiţi de acum să vorbească frumos româneşte.  La lecţiile de gramatică generală, şcolarii de la Sfântu Sava repetau şi texte  paradigmatice de rugă pentru cultură, precum: „Fie binecuvântată toată tinerimea, coboară-se mila şi fericirea Cerului peste dânsa ; slăvească-se naţia Românească, înmulţească-se cei ce o apără şi o ajută; stingă-se numărul celor ce voiesc să o derapene; stingă-se cu sunetul numele lor din cartea pomenirii şi a vieţii; păşească  cu repeziciune sfânta filozofie şi ştiinţele de la marginile pământului până la celelalte, întinză-se,  înmulţească-se şi în nenorocita noastră Patrie; fie bine primite ca să rămâie şi să se vecineze între noi!”, ori „Dea Domnul ca să sporească râvna culturii între Români şi să înceteze toate împotrivirile,  coboară-se pacea şi fericirea Cerului peste mult suferitoarea noastră patrie; fie lacrimile şi năcazurile ei cele îndelungate şi pline de deznădăjduire auzite de Cer, şi vază de acolo mângâiere; împărăţească sfânta unire în braţele ei cele ostenite şi dreptatea însoţească toate pasurile şi săvârşirile Românilor, ca să fie ei toţi fraţi şi toţi să se bucure de drepturile pământului lor celui blagostovit, fie! fie! fie!… „  Nu era bigotism. Era sublinierea faptului că Limba Română, chiar  standardizată gramatical după sfaturile lui Condillac şi de Tracy, continua  să ofere  calea  spre Absolut. Prin încorporarea rugăciunilor, această carte de gramatică româneasca din 1828 construia o punte de retro-compatibilitate până în secolul XVII.  Să ne reamintim bine că în lipsa evidentă a unui Paradis pământesc,  Nichita Stănescu  revendica ontologiile scrise în Limba Română drept Patria sa! Instinctiv şi intuitiv, Poetul Naţional Nichita recunoştea naşterea unui Imperiu cultural neolatin. Imperiu ale cărui frontiere livreşti  se extindeau după gramatica de la 1828, când  explodau numeric, într-o „lege a marelui J” (graficul exponenţialei în dreapta zeroului seamănă cu litera J mare), tipăriturile  româneşti  sub forma periodicelor  şi cărţilor!
Titus Filipas

Perfectă definiţie negativă

august 22, 2008

Foarte pozitiv mesajul de pe blogul Doamnei Roxana Iordache, DON’T BE AFRAID TO CARE!, http://roxanaiordache.wordpress.com/2008/08/20/dont-be-afraid-to-care-sau-rostul-unui-blog/ . „Se dedică vizitatorilor mei, cu precădere celor care postează comentarii, cu mulţumiri pentru implicarea deopotrivă pasională şi raţională, şi pentru nivelul elevat al dezbaterilor.[…] Profit de ocazie pentru a vă întreba, mai ales că mulţi dintre voi aveţi şi blogurile voastre, care credeţi că este rostul unui blog. În general şi în particular.”

Scrierea pe blogosfera de limba română, la fel ca orice scriitură românească, devine posibilă datorită Gramaticii de la Sibiu din 1828.  @blogideologic. Gramatica lui Heliade, începătoare şi înduioşătoare. Cică,  despre genuri: “bărbătesc, femeiesc şi dă nici unul”.

“bărbătesc, femeiesc şi dă nici unul”. Da, este o perfectă definiţie negativă.  În secolul XIX, gramatica românească instituţionalizată  pleacă în fapt şi în fond de la „gramaticile filosofice” ale lui Condillac şi de Tracy. Culturnicii noştri oficiali si criticii lor de serviciu au refuzat constant să recunoască  faptul că Gheorghe Asachi, Gheorghe Lazăr şi Ioan Eliade Rădulescu au stimulat în spaţiul mioritic, ori „Nirvana pastorală” românească, echivalentul cultural al unui Big Bang. În conceperea Gramaticii de la 1828, – an ce mi se pare a fi, tocmai din cauza acestei Gramatici, mai important pentru români decât 1848 -, Ioan Eliade Rădulescu a trebuit inevitabil să dea răspunsuri practice la  chestiuni de filosofie lingvistică şi epistemologie. De vom citi mai atent o scrisoare a lui Ioan Eliade Rădulescu către Costache Negruzzi, descoperim că  Eliade Rădulescu era conştient de importanţa conceptului metafizic  de „prezenţă”, – un fel de echer, dar nu în sens masonic, pentru verificarea  cuvintelor -, în limba română.

@ blogideologic. Contribuţia lui Heliade a fost crucială.

Creaţia maximă a secolului XIX românesc ? Nu „Independenţa naţională”, loc de „pupat toţi” –  autohtoni şi carpetbaggers–, sub supraveghere internaţionalistă, ci Limba Română perfectă! Recunoaşterea acestei performanţe absolute a excelenţei româneşti  o vedem întreprinsă de Constantin Rădulescu -Motru la anul 1904, atunci când el subliniază  repetitiv importanţa principiului identităţii din logică în cultura română. Nici acum nu dăm importanţă constatării acestui fapt : Limba Română este capabilă  a susţine reprezentări  ontologice, în principiu chiar toate reprezentările necesare pentru a deschide înţelegerii noastre întreaga realitate a lumii! Ne reamintim bine că în lipsa unui Paradis pământesc,  Nichita Stănescu  revendica ontologiile scrise în Limba Română drept Patria sa! Instinctiv şi intuitiv, Poetul Naţional Nichita recunoştea naşterea unui Imperiu cultural neolatin. Imperiu ale cărui frontiere livreşti  se extindeau după gramatica de la 1828, când  explodau numeric, într-o „lege a marelui J” (graficul exponenţialei în dreapta „zeroului” seamănă cu litera J mare, iar în cultura populară de azi legea marchează trecerea de la „excepţional”, la „exponenţial”, acestea fiind categorii, termeni consideraţi  prin prisma experienţei ontice), tipăriturile  româneşti  sub forma periodicelor  şi cărţilor! Graficul „marelui J” se întâlneşte şi în ecologie, acolo descrie analitic dezvoltarea şi  creşterea populaţiilor pe arealul  oferit de o insulă vulcanică proaspăt născută dintr-un ocean, ori la adoptarea unei tehnologii mai eficiente  în agricultură, de pildă plugul cu bârsă  şi cormană, ori „plugul mare”, cum este consemnat în folclorul nostru.

Pentru ecologia populaţiei noi de cărţi  româneşti, evenimentul ridicării tectonice a Noului Umanism Oriental din marea de ignoranţă  revărsată de invaziile genericului „Pazvante” s-a  produs la anul 1828. Începând de aici, în tot secolul XIX, geniul românesc se manifestă în primul rând ca  o generativitate gramaticală. Şi Eliade chiar nutrea  sincer speranţa devenirii cantităţii  literelor româneşti întru calitate. După gramatica lui Ioan Eliade Rădulescu de la anul 1828, va fi utilizată la mare intensitate  ‚paradigma maşinii’ în scriitura românească.

Am tradus aici prin sintagma „paradigma maşinii”,  aceeaşi idee care în engleza americană se exprimă acum mai frecvent prin mijlocirea sintagmei „nuts and bolts” (instrumentalism logic). De  la 1828 şi până la 1848 urmează două decenii culturale româneşti sub biciuirea îndemnului: „Scrieţi, băieţi, numai scrieţi!” Era poate o publicitate involuntară  şi la „condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”, inventat de  Petrache Poenaru (1799-1875),  colegul lui Eliade la  ‘şcoala grecească’. „Chimera noastră era limba românului  şi traiul  lui într-o viaţă  potrivită cu viaţa naţiilor civilizate”, va povesti mai târziu Eliade Rădulescu în „Echilibru între antiteze”.

Titus Filipas

Evaluarea lui Gheorghe Asachi

august 21, 2008

Cred că este valabilă şi pentru blogosfera românească evaluarea lui Gheorghe Asachi după două decenii de jurnalism românesc. Care începea la 1829, exact un an după Gramatica de la Sibiu scrisă de Ioan Eliade Rădulescu. Gheorghe Asachi ştia despre foile acelei Gramatici care erau tipărite tocmai atunci, şi scria în Moldavia: “Cele neguri ce-s în râpa Aheronului nãscute,/ A lor aripi întinsãse prest-a Daciei câmpie,/ Iar fantomi a noptei oarbe, prin un somn de trândãvie,/ Tineau mult timp îngânatã a românilor virtute/ Muzele-n nemernicie spãimântate umblau si mute,/ Neputând a patriei limbã din uitare sã învie,/ Si pãstorul numai, singur, cu-ntristatã armonie,/ Românesc cântec sunat-au pre cimpoi si alãute./ Însã Pronia înduratã a sfãrmat fatale fere,/ S-a doritului Luceafãr ni rãsare-acum scînteia,/ Ce pre soarele mineste de la depãrtate sfere./  Asteptând românii ziua, cînd vãzurã raza-ntãia,/  Înãltând spre ceriul ochii, c-un suspin de mângâiere,/ „A-nvierei mele, zis-au, ziua-ntãi va fi aceea!”

Titus Filipas