Iarăşi despre derapajul la punctul Godwin

A fost exprimat la evaluarea gestului pe care fotbalistul Nicolas Anelka îl face în fotografia de aici http://www.lemonde.fr/sport/article/2013/12/30/nicolas-anelka-provocateur-multirecidiviste-du-football-francais_4341257_3242.html Pe româneşte, gestul făcut de Nicolas Anelka înseamnă „Na …!” (expletiv). Pe franţuzeşte, gestul se cheamă Quenelle. Dar Quenelle a ajuns să însemne oare acum „sodomizarea victimelor Holocaustului” ? Sociologul francez Michel Wieviorka îl consideră un gest anti-sistem. Iar a fi anti-sistem înseamnă cumva categoric şi “ură împotriva evreilor”, aşa cum consideră mult prea grăbit domnia sa, Michel Wieviorka ? http://www.lemonde.fr/idees/article/2013/12/31/affaire-dieudonne-l-essor-d-un-public-antisysteme_4341646_3232.html Că este vorba despre un gest obscen este foarte clar. Prin 1955-1956, eu l-am văzut folosit de „repenciocii” de la şcoala Petrache Poenaru din Craiova. Însă unii dintre acei „repencioci” ştiau şi „Baladele de la stuf”. Îmi plăcea să le ascult.
Titus Filipas

Diadema împărătească simbolică

@ Fragmentarium politic http://nastase.wordpress.com/2013/12/30/castelul-peles-si-castelul-pelisor/ Problema este că o combinaţie Vladimir Putin + Patrick Buchanan s-ar dovedi extrem de periculoasă pentru români. Mai ales în contextul actual, cel al reînceperii luptelor la Stalingrad. Deja vechiul URSS folosea în mod preferenţial (citeşte “carne de tun”) etnici români din Rusia Meridională în luptele din Afganistan împotriva talibanilor. Probabil că ai auzit acum despre cele două atentate cu bombă de la Volgograd/Stalingrad. Or, ele nu au venit tamnisam (un rusism). A fost mai întâi o declaraţie anti-islamică foarte provocatoare a “înţeleptului” Dimitri Rogozin, consilierul preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin. Prilejul declaraţiei ? Întemeierea şcolii de cazaci de la Volgograd/Stalingrad. Am folosit aici denumirea de Rusia Meridională pentru ceea ce eu numesc de fapt îndeobşte Romania Orientală nord-pontică. Pentru că drepturile cele mai legitime acolo le deţinem noi. Reamintesc că marele “împărat de aur” Mihail al VIII-lea Paleologul a instituit o politică a delocalizării funcţiilor pentru Romania. Împăratul Manuel al II-lea Paleologul a continuat această politică . El trimitea o „diademă împărătească” simbolică de recunoaştere a delocalizării funcţiei imperiale în spaţiul nord-pontic către domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun. Tratatul de la Kuciuc Kainargi de la anul 1774, pentru care eu îl blamez în primul rând pe Voltaire cu acţiunea sa într-un faimos lobby pro-Rusia!, a suspendat această delocalizare. În poate prea puţin cunoscutul la noi discurs al lui Dimitri Rogozin ţinut la întemeierea şcolii pentru cazaci de la Volgograd/Stalingrad, se spunea că tocmai acest spaţiu trebuie apărat. De islamici. M-am mirat că nu a spus “de români”. Cazacii de la Volgograd/Stalingrad sunt produşi tocmai pentru a apăra, dar pentru Rusia!, Romania Orientală nord-pontică de islamici. Iar directorul şcolii de cazaci de la Volgograd/Stalingrad se numeşte Stratulat. Interesant leverage etnic ! Şi reporterul de la Moscova ce transmitea pentru New York Times ultimele ştiri privind atentatele cu bombe produse la Volgograd/Stalingrad se chema Nicolae Halipa. Parcă Halipa este nume de român basarabean.
Titus Filipas

Cele mai bune practici

“Cele mai bune practici”– semnificaţie după articolul http://www.nytimes.com/2013/12/29/opinion/egan-words-for-the-dumpster.html?hp&rref=opinion&_r=0 Sintagma intră în categoria cuvintelor – cârjă folosite pentru ameliorarea sarcinilor mundane.
Titus Filipas

Elitele extractive

Prin obstinaţia proiectelor cu firmele Chevron şi RMGC – care în mod sigur distrug aquiferele României – domnul Victor Ponta vrea să intre în rândul “elitelor extractive”. Dar strategii afacerilor sunt sceptici că ţările guvernate de “elitele extractive” o vor duce mai bine http://www.theguardian.com/commentisfree/2013/dec/29/worlds-largest-economies-and-their-future
Titus Filipas

David Cameron

Premierul britanic David Cameron spune că a fost inspirat în proiectul pentru Marea Societate în UK de viziunea despre tot ce-i mai bine propusă în anul 1790 de către iluministul Edmund Burke. Un an de excese ale Revoluţiei Franceze l-a convins atunci pe Edmund Burke să pronunţe o faimoasă filipică. Şi să propună un principiu diferit de “căderea Bastiliei” : “Să respecţi grupurile mici înseamnă să aparţii societăţii, acesta-i primul principiu pentru a câştiga afecţiunea publică.” Totuşi, David Cameron nu crede că britanicii săraci ar putea avea senzaţia de foame http://www.theguardian.com/commentisfree/2013/dec/28/coalition-wont-face-fact-of-food-banks Va câştiga afecţiunea publică ?
Titus Filipas

Capitalul simbolic

Articolul despre “Inovaţie şi Guvernanţă” http://www.liberation.fr/politiques/2013/12/23/l-innovation-la-formule-incantatoire_968632 citează dintr-un eseu pe care l-a compus Paul Valéry în anul 1919. Anume, despre modernitate, cunoaştere şi putere, aflate în relaţie. Aş vrea să focalizez pe altă idee reliefată de Paul Valéry. O criză economică este anunţată de o criză simbolică. La fel cum există fazele ciclului economic, există şi fazele crizei simbolice. Importante să le cunoaştem pentru a putea ieşi din criză. Capitalul simbolic este mai valoros pentru om decât capitalul financiar.
Titus Filipas

Ce sunt intelectualii ?

Romanticul englez Samuel Taylor Coleridge (1772-1834) îi numea clerisy, termen prin care înţelegea : “cei care ştiu carte de toate felurile.” Un gânditor mult mai apropiat de noi, americanul Edward Shils (1910 – 1995), spunea : “Intelectualii sunt un agregat de persoane într-o societate care folosesc în comunicare şi în exprimare, iar asta cu mult mai frecvent decât oricare alţi membri ai societăţii, simboluri de anvergură generală şi referinţă abstractă privitoare la om, la natură, la societate şi la cosmos.” Dat fiind caracterul difuz al definiţiei pe care sociologul Edward Shils o propune pentru intelectuali, nu trebuie să ne mirăm că îi include în categorie nu doar pe aceia angajaţi în “producţia (crearea) şi consumul (recepţia) operelor de ştiinţă, erudiţie, filosofie, teologie, literatură şi artă”, dar şi pe aceia implicaţi în “roluri executive intelectuale”. Edward Shils afirmă că : “Marile proiecte inginereşti, planurile de irigaţii, strategiile militare, organizaţiile administrative şi judiciare tind să utilizeze cunoaşterea generalizată. Chiar şi acolo unde elementul empiric (experienţa practicianului) constituie componenta dominantă, scala mare a operaţiilor trezeşte în persoanele responsabile pentru ducerea lor la împlinire simţul de necesitate faţă de anumite principii generale care să le guverneze acţiunile. Aceste principii generale nu-s doar legitimări teoretice ale întreprinderii lor, ci constituie parte integrantă pentru acţiunile executive prin care sunt realizate proiectele întreprinse. Tehnicile şi deprinderile în aceste acţiuni executive se bazează, ori implică, acţiuni intelectuale.”
Titus Filipas

Diaconul Coresi

În general se consideră că meditaţia asupra limbajului a constituit coloana vertebrală a tradiţiei epistemologice occidentale. Însă Epilogul Psaltirei româneşti de la 1570 ne îndeamnă să considerăm tipăriturile lui Coresi ca fiind ordonate într-o adevărată Epistemologie a lui Coresi. Dacă Limba Română în Biserica noastră post-slavonă şi post-boscorodeală, adică Limba Română de pe vremea domnitorilor Vasile Lupu şi Matei Basarab, purcedea dintr-un act de voinţă politică (la fel ca şi Pohta Viteazului), la Diaconul Coresi alegerea Limbii Române ca platformă prioritară a discursului se bazează pe Epistemologie. Este evident că gândirea diaconului Coresi a fost influenţată direct de Epistemologia Reformei, el rămânând totuşi fundamental un creştin ortodox român. Nicolae Iorga spunea despre unul dintre cei mai mari reformatori religioşi, Martin Luther, de asemenea că el a fost „mai mult filolog, decât teolog”. Această Epistemologie culturală universalistă prezentă la Coresi explică perfect diligenţa, chiar starea de graţie ce îl vor ajuta pe mitropolitul Antim Ivireanul să înregistreze succese în definitivarea limbii române liturgice. Bizar, culturnicii elitişti de acum pun pe seama fanarioţilor tocmai această diligenţă şi stare de graţie ! Este aici numai altă mostră de anacronism culturnic care asmute premeditat Distopia peste condiţia noastră de rumâni. Era modernă poate fi marcată din momentul dihotomiei între literele ca semnătură pe scrisoarea fiduciară, şi literele ca tipăritură. Se ştie că tiparul cu litere metalice mobile este impus de Gutenberg abia după anul 1450, prima carte însemnând produs de masă ori produs industrial fiind celebra Biblie Mazarin de la 1455. Acest tip de capitalism este denumit de Benedict Anderson, în cartea ‚Imagined Communities’, „print-capitalism”. Peste un secol: „Cu mila lui Dumnezeu, eu diaconul Coresi, dacă văzuiu că mai toate limbile [popoarele] au cuvîntul lui Dumnezeu în limba [lor] numai noi rumânii n-avăm, şi Hristos zise, Matei 109, cine cetéşte să înţeleagă; şi Pavel Apostolul încă scrie la Corinthu 155, că întru beserică mai vrătos cinci cuvinte cu înţelesulu mieu să grăescu ca şi alalţi să învăţu, decîtu întunerecu de cuvinte neînţelese într-alte limbi; începutu-s-au a se scrie aceste sfinte psaltiri în luna lui fevruarie 6 zile şi s-éu sfîrşit în luna lui mai 27 în cetate în Braşovu. Vă leato 7078 (1570). Epilogul Psaltirii românesti, tipărită de Coresi în 1570”. Tot după Benedict Anderson, din acest discurs în literă tipărită apare naţionalismul. Împotriva sa, pentru aneantizare, internaţionalismul foloseşte audio-vizualul. Revoluţia televizată din 22 decembrie 1989 a fost orientată contra naţionalismului românesc şi avea drept ţintă distrugerea României. Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2013/12/28/in-vizita-la-brasov/#comment-195375
Titus Filipas

Intelectualii “protectori” şi “critici”

După câte am înţeles eu, termenul “intelectual” apare prima oară ca neologism în cadrul discuţiilor franceze privind Afacerea Dreyfus (între anii 1894 şi 1906). Ca element de noutate pe temă, semnalez acum eseul pe care l-au scris sociologii americani Seymour Martin Lipset şi Asoke Basu : “Tipurile de intelectuali şi rolurile lor politice” (“Intellectual Types and Political Roles”) publicat ca articol în volumul “Idea of Social Structure” editat de Lewis A. Coser. Ca să exprim dintru bun început transparent ţinta mea pentru situaţia din România, mărturisesc că eu voi aplica grila din articolul menţionat pe cazul intelectualilor Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu. Autorii Seymour Martin Lipset şi Asoke Basu reţin patru tipologii de persoane la tema “intelectuali şi politică”. Asta nu exclude suprapunerile. Imho, Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu apar simultan la două tipologii. Aceea de “protector” al regimului politic, şi aceea de “critic” al regimului politic. Iar chestia s-a întâmplat atât în regimul politic dinaintea lui decembrie 1989, cât şi după decembrie 1989. Ceea ce nu-i puţin lucru ! Cum arată Martin S. Staum în cartea “Minerva’s Message: Stabilizing the French Revolution”, prin suprapunerea celor două roluri, intelectualii într-adevăr de un succes remarcabil reuşesc să extragă beneficii personale maxime chiar şi de la mai multe regimuri politice ! Mai rămâne o problemă de clarificat. O chestiune semnalată într-un articol al domnului Valentin Vasilescu. În ce măsură speculatorul George Soros i-a sprijinit pe intelectualii “protectori” şi “critici” Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu pe lângă regimul Nicolae Ceauşescu ?
Titus Filipas

Port – Royal

Aşa cum a demonstrat filosoful francez Michel Foucault, epistema modernă (aceea care a determinat la începutul secolului XIX intrarea noastră, a rumânilor adică, în curentul de gândire European prin Şcoala de la Sfântu Sava), îşi are sursele în gramatica, logica, şi cultura spirituală de la Port – Royal. Iar această mişcare spirituală a fost favorizată de către Contra Reformă. Care a favorizat ascensiunea lui Mihai Viteazu, totodată unirea palatinatelor neolatine orientale de la anul 1600. Borna de Răsărit a statului întemeiat de Mihai Viteazu se găsea la Olbia, pe vremuri stăpânită de Burebista.
Titus Filipas