„În anul 1918, el a dat în primire statului sovietic”, scrie domnul Adrian Bucurescu în articolul http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/victimele-lui-miciurin-195132.html . Aceasta este doar mică parte parte a unui fenomen de tranziţie, completez eu. În Rusia ţaristă se dezvoltaseră comunităţi epistemice în cadrul unui anarhism constructiv. După 1918, unele dintre aceste comunităţi epistemice pre-revoluţionare au fost transformate în institute de cercetare ştiinţifică. Liderii lor au rămas aceiaşi, dar ei primeau bani de la statul sovietic pe care îi administrau după dorinţa lor. Şi în general administrau foarte bine. Astfel, un român transnistrean de geniu asimilat ca rus, Petre Căpiţă/Piotr Kapitza, a luat şi premiul Nobel pentru lucrările de la institutul său. Din câte ştiu eu, grădina lui Miciurin din Rusia a fost vizitată de botanistul american Luther Burbank (1849 – 1926), ameliorator de plante. Ceea ce arată că Miciurin avusese realmente ceva realizări cu valoare practică, dacă americanii se arătau interesaţi ! Cu Lîsenko e altă poveste : a fost un bolşevic escroc. Iar pe linia vicioasă Lepeşinskaia s-a dezvoltat academicianul Oparin. Coacervatele lui Oparin, notabil fapt, sunt studiate cu fonduri practic nelimitate în America de acum. Dar puţini se bagă în aiureala aceasta care încearcă să demonstreze cum din materia moartă apare materia vie. Coacervatele lui Oparin sunt acoperite de o membrană formată dintr-un singur strat de molecule. Dar membrana celulară este formată din două straturi. Matematic, ca problemă de topologie, n-a rezolvat nimeni problema trecerii de la membrana simplă la membrana dublă. Fireşte, îl felicit pe domnul Adrian Bucurescu pentru articol ! Îmi place cum scrie.
Titus Filipas