Marea victorie oltenească de la anul Domnului 599 împotriva Avarilor

A fost prima înfrângere de importanță majoră aplicată Avarilor, considerați până atunci invincibili. Nu mai știm nimic despre această bătălie importantă pentru România și datorită modului cum o transmite cronicarul Theophylact Simocatta. El vorbește despre bătălia de la Viminacium. În realitate, zona luptelor contra Avarilor a fost situată pe malul din stânga al fluviului Dunărea, mai precis în raionul pe care acum îl denumim Drobeta Turnu Severin. Istoricul bizantino-egiptean Theophylact Simocatta prezintă la modul colosal istoria aceasta veche îndrăgită atât de astronomul Copernic, cât și de mitropolitul Dosoftei. În lupte participă și un început de armată thematică, adică o armată locală, formată din autohtoni “socii”-alizați, comandată de generalul Comentiolus. Theophylact Simocatta atribuie victoria generalului Priscus, favoritul său, iar nu generalului Comentiolus. La anul Domnului 602, uzurpatorul Phocas îl omoară pe Comentiolus, dar Priscus scapă. Mai mult, generalul Priscus devine ginerele uzurpatorului. Domnitorul Petru Rareș consemnează în Enciclopedia murală de la Moldovița cea de a doua lovitură majoră aplicată Avarilor, la anul 626. Mai departe, avarii vor fi scoși definitiv de pe scena Istoriei prin lovituri mici, aplicate începând cu anul 790 de către Charlemagne. Dar poate că-i vorba despre altă categorie de avari, anume despre Avarii Pannonieni.
Titus Filipas

Castelul

Viminacium (Castelul), oraș zidit în secolul I al erei noastre pe Via Militaris, marchează cel de al doilea cap al podului roman construit de împăratul Traian la Drobeta Turnu Severin. Scena a XXV-a de pe Columna lui Traian reprezintă cartierul general al împăratului Traian la Viminacium
https://ro.wikipedia.org/wiki/Viminacium#/media/File:025_Conrad_Cichorius,_Die_Reliefs_der_Traianss%C3%A4ule,_Tafel_XXV.jpg Spre sfârșitul secolului III, împăratul Dioclețian observa cu surprindere calitatea excepțională a limbii latine vorbită și scrisă la Viminacium, spre deosebire de celelalte orașe de pe Dunăre unde era folosită limba greacă în administrația romană. Putem așadar să vorbim că exista o adevărată punte latinească la Viminacium care trecea limba latină de pe un mal al Dunării, pe celălalt mal al Dunării, la Drobeta. În istoria modernă a României, numai un Nicolae Ceaușescu și-a amintit aceasta. Putem deci să-l numim pe Nicolae Ceaușescu “descălecător”? În aceeași măsură în care putem să-l numim “descălecător” pe împăratul Valens, căci el a creat orașele Burgu Latu și Burgu Literatura pe Limes. Dar cine își mai amintește de ele? Drobeta Viminacium poate să fie inferată drept acel loc drobetan-pontic unde împăratul Mihail al V–l-lea PALEOLOGUL instalase Universitatea din Dacia înaintea Conciliului de la la Lyon.
Titus Filipas

Două citate

@Centru, contributor pe blogul https://nastase.wordpress.com/2016/01/28/cum-poate-fi-revocat-procurorul-general-sugestie/ , are două citate care pot fi ridicate la rang de aforisme : 1/ “Sursa Răului în România este comunismul regățean care s-a modelat folosindu-se atitudinea de viață a moșnenilor din Muntenia.” 2/ “Românii ortodocși trebuie să treacă la catolicism.” Seamănă al naibii de mult cu propaganda cea mai recentă a lui Klaus Iohannis privitoare la “românul ortodox toxic.”
Titus Filipas

Avangardiștii, alte opinii

Dan Culcer : „Domnul Michael FINKENTHAL îmi face onoarea de a mă cita în Observatorul cultural, ( http://www.observatorcultural.ro/articol/din-nou-despre-avangarda-romaneasca/#comment-113002 ), o revistă din București pe care o citesc adesea, cu o opinie despre opera lui Tristan Tzara, autor pe care îl calificam «provocator fără talent» și care merită să fie uitat. Acestei afirmații radicale, neargumentată în cadrul respectiv, i se opune argumentul său de autoritate : «Provocatorul fără talent a fost sărbătorit în Franţa, în 2015, printr-o expoziţie organizată la Strasbourg de către Serge Fauchereau, cel mai cunoscut specialist al avangardei franceze în secolul al XX-lea.» Ei și? Nu e desigur un argument în favoarea talentului lui Tristan Tzara ci doar un semn că inerțiile sunt … inerte și au viață lungă. E normal ca un critic literar și teoretician ca Serge Fauchereau, care și-a dedicat viața acestei teme să dorească să o valorifice, valorizându-și opera. Așa cum, pe meleagurile noastre, o făcea Marin Mincu sau o face și a făcut-o Ion Pop. Am trecut și eu pe aici, publicând documente, descoperite de mine, cu și despre Ilarie Voronca sau încercând să public altele cu și despre Fundoianu, din arhivele Cahjers du Sud, încercare blocată de emigrarea mea. Textele recuperate de mine, ajutat de Mircea Zaciu și de lectorul român de la Marsilia, au apărut sau sunt în curs de apariție. Până la urmă le va fi publicat Ion Pop sau cineva din apropiații săi. Scriu oarecum în cunoștință de cauză, deci. Ceea ce mă irită este dorința unora (de pildă, ICR sub egida lui H.R. Patapievici) de a se împăuna cu valorile sau pseudo-valorile altora. Uitarea sau ignorarea comportamentului rușinos al unor «avangardiști» din România, de la Geo Bogza la Virgil Teodorescu, sub pretextul separării literaturii de politică, nu este admisibilă. În vreme ce valorile ce ne aparțin întrutotul și nu au nici un alt front/lobby de susținere, sunt lăsate să cadă în uitare sau valorizarea lor este prost gestionată de instituțiile competente în propaganda culturală. Sunt mai puțin universale poemele lui Lucian Blaga decât elucubrațiile pseudo-poetice ale lui Tristan Tzara? Autorii avangardei din România erau scriitori de cafenea sau de «lăptărie». Tirajele broșurilor sau ale periodicelor «neregulate» trase în trei exemplare nu ieșeau din circuitele amicale. Doar comunismul și grija unor critici litareri specializați concomitent în realism-socialist și în avangardism, ca Ov. S. Crohmălniceanu au putut crea atmosfera pentru editarea unora dintre «avangardiști» în tiraje de masă. Această literatură (uneori pseudo-literatură‚ a fost recuperată mai devreme decât ar fi fost normal, în ordinea valorilor. Nu a tuturor. Fiindcă scriitorii importanți, ca Gelu Naum, de pildă, care se țineau departe de avantajele imediate ale colaboraționismului erau tratați ca atare, ca dușmani, în vreme ce Bogza primea premiul de stat. Se va observa că Dan Ciachir e etichetat ca naționalist, lucru care pare să fie ceva de rușine din perspectiva lui M. F., nu prea știu de ce. Ciachir nu ar avea dreptul să se mire, comentând cartea Terezei-Brândușa Palade, că dosarele editate de Stelian Tănase sunt ignorate, pe temeiul că este «naționalist», adică «tuberculos» — în termenii lui Ralea? Nu se poate opera o despărțire netă a operei literare a acestor autori de politică, dacă nu pentru altceva, măcar pentru că acești autori au fost la un moment dat sau au vrut să fie și revoluționari în plan politic, au scris în acest sens iar unii au fost «revoluționari» realiști-socialiști, de fapt colaboraționiști ai sistemului colonial sovietic, în numele revoluției mondiale, a exportului de revoluție etc. Opera, gândirea lor politică și apartenența la grup să fie atât de etanșe reciproc? Dl M.F. ar trebui să știe și mai ales să recunoască că însăși activitatea sa publicistică probează contrariul.”
Pentru conformitate,
Titus Filipas

La Grande Région

Probabil că unica euroregiune având potențialitatea de a se transforma vreodată într-o politeia este La Grande Région, centrată pe Marele Ducat al Luxemburgului, dar care leagă totodată Luxemburgul cu Wallonia belgiană, cu Lorrena franceză, și cu statele germane Saarland și Renania-Palatinat. Aceasta și în măsura în care istoria acestei euroregiuni este identificabilă cu istoria Franciei Mijlocii. Ea reprezenta un coridor îngust ce lega Mediterana de țărmul Mării Nordului. Era și fieful de unde-i plăcea lui Charlemagne să-și conducă Imperiul. Francia Mijlocie chiar a fost efectiv politeia o perioadă scurtă imediat după Tratatul de la Verdun din anul 843.
Titus Filipas

Un mesaj anti-românesc

@Cris din Israel contra epistemei de modernitate aplicată în România : +Părerea mea e că conștiința (cacofonia aparține doamnei @Cris din Israel) națională, ideea că locuitorii provinciilor Valahia, Moldova și Transilvania erau de aceeași etnie și vorbeau aceeași limba cu mici deosebiri, a apărut pe la 1800. Mai mult, ideea a fost adoptata de elite, nu de cei din clasele de jos care erau ignoranți și carora nu le pasa daca oamenii din alte regiuni erau români sau altceva. Abia pe la 1800, când informația a început sa circule ceva mai repede, când transportul a devenit mai rapid, unii intelectuali și-au dat seama ca valahii și moldovenii vorbeau aceeași limba. ATUNCI a încolțit ideea unirii lor într-un singur principat, s-au înființat societăți secrete pentru propagarea principiilor, societăți vânate de autoritățile otomane cu ajutorul celor autohtone populate de slujbași care respingeau unirea. Cam la fel s-a întâmplat și cu Italia. Ideea unirii Regatului României cu Transilvania locuita de o populație majoritar româneasca dar inferioara altor populații transilvane a încolțit pe la sfârșitul secolului XIX, mai întâi în Transilvania și apoi în regat, tot în rândurile elitelor.”

Greu de găsit un mesaj anti-românesc mai dur pe acest blog
https://nastase.wordpress.com/2016/01/23/cum-a-ajuns-sabia-lui-cuza-inapoi-in-romania/ și la acest moment. @Cris din Israel s-a mai semnalat aici prin ideile : 1/ “România este o țară frumoasă.” 2/”Păcat că este locuită de români.” Alternativa care ni se sugerează ? Să fie locuită de “poporul ales” ? Caracterizat printr-o tradiție vetero-testamentară. Reamintesc că lucrarea centrală de ideologie a naționalismului românesc, anume “Echilibrul între antiteze”, scrisă de Ioan Eliade Rădulescu, a fost precedată de lucrarea “Biblicele”, scrisă de același. Dacă în “Echilibrul între antiteze”, metodologia de nation-building se bazează pe epistema de modernitate, în “Biblicele” ea se bazează pe Teologia Politică (fundamentată de Sfântul Părinte Ierarh Vasile cel Mare). Deci Ioan Eliade Rădulescu nu excludea tradiția vetero-testamentară în construirea României moderne ! Reamintesc că pe vremea regimului Nicolae Ceaușescu, de problemele acestea fusese însărcinat să se ocupe universitarul etnic evreu Paul Cornea. Asta explică de ce fiul său, Andrei Cornea, consideră că este natural ca tocmai dumnealui să se ocupe cu problemele ideologice românești ! Este acesta încă unul dintre exemplele concrete ale “Ororilor Epocii de Aur” !
@Cris din Israel din Israel mai zice : “ideea a fost adoptată de elite, nu de cei din clasele de jos”. Spune cineva, din România ori de aiurea, că “epistema de modernitate” trebuie să fie asociată neapărat cu “opinia populară” ? Și mai adaugă @Cris din Israel din Israel altă mirobolanță : “Abia pe la 1800, când informația a început sa circule ceva mai repede, când transportul a devenit mai rapid, unii intelectuali și-au dat seama ca valahii și moldovenii vorbeau aceeași limbă.” De Gheorghe Șincai n-ai auzit. Și mai comite @Cris din Israel din Israel altă mirobolanță, însă aceasta de proporții extreme : +Ideea unirii Regatului României cu Transilvania locuita de o populație majoritar româneasca dar inferioara altor populații transilvane a încolțit pe la sfârșitul secolului XIX, mai întâi în Transilvania și apoi în regat, tot în rândurile elitelor.+ Dar despre Ausgleich, @Cris din Israel n-a găsit nimic rău de scris!
Titus Filipas

Capriciile lui Antonescu

@ Santinela scrie aici https://nastase.wordpress.com/2016/01/20/lansare-de-carte-la-fundatia-titulescu-2/ Eu comentez.
Mareșalul Ion Antonescu a luat o hotărâre militară genială când a retras trupa română din Grupul de Armate Centru care se pregătea să atace Moscova. Pentru asta, Iosif Stalin i-a rămas profund recunoscător. A acceptat toate capriciile cerute de Ion Antonescu la Stockholm, prin care și înființarea județelor vestigiu, denumite în terminologia englezească „rump states”. Dar Stalin a dat totodată ordinul ca nici un soldat german care a participat la atacul asupra Moskovei să nu mai viețuiască!
Titus Filipas

Esențial și determinant

@ZeV spune aici https://nastase.wordpress.com/2016/01/20/lansare-de-carte-la-fundatia-titulescu-2/ despre „istoricul” Cioroianu. Eu comentez.
Un tip mai dezinformat ca ăsta este greu de aflat. Frontiera răsăriteană legitimă era pe Bugul pontic, stabilită de cancelarul Fleury prin Capitulația de la 1740. Suspendată temporar prin tratatul de la Kuciuk Kainargi din 1774, reînnoită în cel de al II-lea război mondial pentru România condusă de Ion Antonescu, după cum recunoaște Winston Churchill în Memorii. Critică a fost trecerea Bugului, nu trecerea Nistrului ! Dar esențial și determinant a fost gestul Viteazului de la 1600, care a trimis mesageri cu steagurile sale de luare în posesie la Olbia – gurile Bugului.
Titus Filipas

Sacru de Politeia pentru un forum modest

Laszlo Tokes se joacă de-a simbolurile! Steagul regiunii “Partium”, încă o născocire….

Gigi Stoian : „Încă o minciună aruncată, încă o palmă a politicienilor iredentişti maghiari, dată României. Dacă inovarea steagului aşa zisului Ţinut Secuiesc nu a fost îndeajuns pentru a provoca tensiuni între populaţia maghiară şi cea românească din Transilvania, iată, un nou scandal tinde să iasă la iveală – inventarea unui nou steag „istoric” al unei regiuni inexistente, „Partium”. Cum nu există decât în fantasmagoricele vise iredentiste „Ţinutul Secuiesc”, aşa nu există nici „Partium”. De vreo doi ani încoace se tot coace o gogoaşă ungurească prin care se încearcă intoxicarea populaţiei de etnie maghiară cu un soi de naţionalism de prost gust. În anumite momente, voit sau nevoit se scot la iveală evenimente „istorice„ care nu au nicio legatura cu istoria, ci mai degraba cu un proces de intenţie grotesc, iluzoriu, abracadabrist. Eroul naţional, emblema Revoluţiei de la 1989 din ţara noastră, cel caruia i s-a acordat înalta apreciere a statului român, „Steaua României”, dă dovadă iarăşi (a câta oară?) de un antiromânism condamnabil. Europarlamentarul român de etnie maghiară, Laszlo Tokes, încearcă să tulbure din nou apele ce curg şi aşa destul de învolburate între România şi Ungaria. Din mâneca aţâţătorului fachir politicianist se încearcă să se scoată un nou steag „reprezentativ”, de data aceasta a unei zone aflată chiar la graniţa dintre România şi Ungaria. Este ştiut faptul ca acest personaj nu de puţine ori a dat mâna cu extremiştii unguri pentru a denigra ţara în care s-a născut şi s-a format. Anul trecut, la inţiativa sa şi cu ajutorul unor „specialişti” în heraldică, a arborat la balconul biroului său de europarlamentar ungur din Oradea (?!!) un steag pe care l-a atribuit regiunii „Partium”. După cunoştinţele sale de fost preot reformat, regiunea „Partium” ar exista şi ar cuprinde în România, judeţele Arad, Bihor, Caraş-Severin, Maramureş, Sălaj, Timiş şi Satu Mare. Pentru toată această zonă se cere deja autonomie ca şi pentru iluzoriul „Ţinut Secuiesc”. Ca să i se atribuie şi un iz de „adevăr” istoric, cererii de autonomie i s-a adăugat un steag „reprezentativ”. Partium a fost dintotdeaun doar un termen politico-juridic .. Ca realitate istorică, Partium a funcţionat, cu două întreruperi, o perioadă de 150 de ani, în perioada Principatului, dar nu aparţinea de acesta. Iniţial, zona despre care se vorbeşte era formată din comitatele Maramureş, Solnocul Inferior, Crasna, Bihor, Ţara Chioarului, Banatul de Severin şi Zarandul de est. Această regiune deşi nu aparţinea Principatului, era condusă de Principele Transilvaniei. În acea perioadă comitatele amintite au fost stăpânite pentru perioade scurte de doar câţiva ani, când de otomani, când de austrieci, când de principii Transilvaniei. Trecând de la o stăpânire la alta, românii din regiunea respectivă nu şi-au format o conştiinţă istorică comună. Mai degrabă, poate fi vorba despre utilizarea termenului de Partium doar ca termen politico-juridic. Din această cauză Regiunea Partium poate fi considerată nu o provincie, ci o arie geografică cuprinsă între Tisa şi Munţii Apuseni. Alte regiuni, ca de exemplu, Banatul, Bucovina, Oltenia sau Muntenia, care sunt regiuni istorice, administrate unitar, şi care au avut timp îndelungat aceleaşi valori folclorice, culturale, etc. au format şi perpetuat o conştiinţă identitară. Este total greşit să considerăm regiunea „Partium” ca o provincie unitară aşa cum sunt cele amintite. Ar fi hilar şi imposibil de acceptat ca unui moroşan, unui bănăţean, unui oşean, să-i spui că este…”partiam”. Românii din acea zonă se identifică şi în zilele noastre după locul în care trăiesc, după tradiţii, cultură, etc. Din acest motiv provinciile respective se numesc Crişana, Banat, Maramureş, etc. Laszlo Tokes se joacă de-a simbolurile : Profitînd de ocazie că „Legea steagurilor” s-ar putea aplica din toamna acestui an, europarlamentarul Laszlo Tokes încearcă pe toate căile posibile (dar mai ales, imposibil de acceptat), să scoată din mâneca sa de politician iluzionist simboluri şi steaguri. Ca dovadă că în dorinţa sa furibundă nu ştie ce să mai aducă drept argument „istoric”, într-una din declaraţiile sale, atunci când autorităţile române i-au interzis afişarea noului steag, afirmă că : „Este un act de batjocură din partea organelor respective şi aduce o jignire la adresa simbolurilor comunităţii maghiare, respectiv cele secuieşti”. Din câte se ştie, secuilor li s-ar atribui zona Covasna, Harghita, Mureş şi nu se înţelege prea clar despre care simboluri secuieşti ar fi vorba în Bihor. Desigur, nu este vorba despre necunoaştere în cazul fostului episcop, ci despre rea intenţie. Ceea ce se încearcă să se facă atât în cazul „Ţinutului Secuiesc” şi acum mai nou, şi în cazul inventatei zone „Partium” sunt dovezi clare de extremism şi provocare prin mascarea adevărului şi nascocirea de simboluri. Că steagul pe care gândirea lui Laszlo Tokes îl nascoceşte va avea cruci albe, roşii sau violet, linii sau pătrate, romburi sau stele verzi, nici nu mai conteaza. Regiunea „Partium”, este de fapt o porţiune din România, franjurată de extremiştii maghiari după propriile interese, decupând oraşele din harta regiunii apărute din visele iredentiste, pentru că au prea multă populaţie românească şi altfel n-ar mai ieşi la socoteală procentul majoritar maghiar al polulaţiei proiectatei regiuni.”
Partium este cel mult o „EUROREGIUNE” ! Dar nicio euroregiune europeană n-are statut de politeia! Numai de FORUM pentru discuţii! Pe teme economice şi turistice.
Titus Filipas

Opinia lui Petru Haneș

Unora le-a plăcut mult filmul Aferim! Operă cinematografică de un anti-românism feroce. Dar scenaristul și regizorul au citit cartea Echilibrul între antiteze ? Singura mărturie credibilă despre societatea din acea vreme, cum spune Petru Haneș.
Titus Filipas