Capriciile lui Antonescu

@ Santinela scrie aici https://nastase.wordpress.com/2016/01/20/lansare-de-carte-la-fundatia-titulescu-2/ Eu comentez.
Mareșalul Ion Antonescu a luat o hotărâre militară genială când a retras trupa română din Grupul de Armate Centru care se pregătea să atace Moscova. Pentru asta, Iosif Stalin i-a rămas profund recunoscător. A acceptat toate capriciile cerute de Ion Antonescu la Stockholm, prin care și înființarea județelor vestigiu, denumite în terminologia englezească „rump states”. Dar Stalin a dat totodată ordinul ca nici un soldat german care a participat la atacul asupra Moskovei să nu mai viețuiască!
Titus Filipas

Esențial și determinant

@ZeV spune aici https://nastase.wordpress.com/2016/01/20/lansare-de-carte-la-fundatia-titulescu-2/ despre „istoricul” Cioroianu. Eu comentez.
Un tip mai dezinformat ca ăsta este greu de aflat. Frontiera răsăriteană legitimă era pe Bugul pontic, stabilită de cancelarul Fleury prin Capitulația de la 1740. Suspendată temporar prin tratatul de la Kuciuk Kainargi din 1774, reînnoită în cel de al II-lea război mondial pentru România condusă de Ion Antonescu, după cum recunoaște Winston Churchill în Memorii. Critică a fost trecerea Bugului, nu trecerea Nistrului ! Dar esențial și determinant a fost gestul Viteazului de la 1600, care a trimis mesageri cu steagurile sale de luare în posesie la Olbia – gurile Bugului.
Titus Filipas

Narativul excelent construit de Alexandru Vlahuţă

+Când pacea de la Pasarovitz (1718) dă nemților Oltenia, pe care pacea de la Belgrad (1739) avea să ne-o întoarcă îndărăt, dregătorii lor, trimiși ș-o ia în stăpânire, rămân umiliți de sălbăticia în care trăiesc oamenii, într-o țară așa de mândră și bogată. Corăbiile turcilor încarcă toamna tot rodul pământului. Sub Ion Mavrocordat — cel mai lacom și mai asupritor dintre toți domnii pe care ni i-a trimis Fanarul — văcăritul ajunge să se ia de trei ori pe an, încât oamenii încep să-și ucidă vitele ca să-și mai scurteze din cele dări. De atunci o fi rămas cântecul: “Cine are patru boi / Capu-i urlă de nevoi. / Eu că n-am nici o pereche / -Pun căciula pe-o ureche!” Pe vremea asta de cumplită ananghie, își întinde Rusia mrejele ei asupra țărilor noastre. Puternică, lacomă, vicleană, ea zice că ridică spada „în numele Mântuitorului și al creștinității”, și cheamă la sânul ei, sub înalta ei ocrotire toate popoarele „drept-pravoslavnice”. Turcii înțeleg, printr-un fel de presimțire mai mult, că cel mai mare vrăjmaș al lor e muscalul, și-n ura de moarte a celor două împărății se cumpănește, pentru mai bine de-un veac, soarta țărilor române. Gospodarii acestei vremi se schimbă tot mai repede; căci tot mai mult se teme sultanul să nu-i tragă rușii în partea lor. Ei își deschid drumul la domnie de obicei prin slujba de dragoman al Porții; pe-acolo trec și puținii pământeni ce mai întrerup doar cu numele șirul domnilor fanarioți. Turcii se încred din ce în ce mai puțin în români. Ei se tem, pe vremea asta de neastâmpăr, să nu se ridice vrun Ștefan. Vrun Mihai. Cea mai mică bănuială aduce mazilirea voievodului, — uneori moartea lui. O șoaptă numai, la îngrijata Poartă, că domnul ar da rușilor ajutor pe sub mână — și pieirea lui e hotărâtă. De aceea nici nu poate fi vorba de-o gospodărie închegată. Câteva măsuri de îndreptare, ce se încearcă din când în când, țintesc mai mult la sporirea și strânsul mai ușor al dărilor, decât la buna și trainica îngrădire a țării. Muscalii sunt neadormiți, — ei caută în toate felurile să ademenească pe români și să-i tragă-în partea lor: iscoade, călugări, negustori, iconari, ostași cu vază, cutreieră Moldova și Muntenia, ispitind, împărțind bani, făgăduind marea și sarea bieților oameni buimăciți de nevoi, ce nu mai știu nici ei pe cine să creadă, încotro s-apuce. Mulți dintre vechii noștri boieri, și mai ales preoții, văd în puternica Rusie mântuirea neamului românesc! Ei trimit împărătesei Caterina a II-a soli din amândouă țările, cu smerite cărți de închinare: „Rugători cădem la urmele prea luminatelor picioarelor voastre”… „O, prea blagorodnică împărătească și prea milostivă stăpână a noastră, nu ne părăsi pre noi robii Măriei voastre cei de o credință, umbrește-ne!…” Aveau să vadă ei românii, curând după aceea, și multă vreme după aceea, cum știe să umbrească milostiva Rusie! Începând de la 1769 și până la 1774, cât ține războiul dintre muscali și turci, țările române — pe care însuși capul bisericii lor le cheamă la jertfă, „pentru proviantul împărăteștilor oști ce au venit spre apărarea noastră” -țările peste care-și întinde Rusia larga ei aripă ocrotitoare, sunt împresurate și jefuite cu cea mai vajnică sălbăticie de înseși aceste împărătești oștiri, care se bat — zic ele — „pentru mântuirea neamurilor creștine de sub jugul păgânului”. Pacea de la Cuciuc-Cainargi (1774) desface Moldova și Valahia din strânsoarea ucigașă a brațelor muscălești, dă însă marii împărății creștine dreptul de a le… ocroti, de câte ori se va părea ei că sunt prea asuprite de necredincioși — un drept pe care dealtfel și-l luase ea singură de mai înainte, și-n care până și turcii văd ce se ascunde. — Austria, înțelegând că Rusia și-a retras gheara de pe deasupra, numai pentru a și-o întinde mai bine pe dedesubt, se grăbește a lua din vreme partea ei de pradă. Cu doi ani înainte se făcuse-mpărțeala Poloniei, dusă la pieire de înseși dezbinările păzitorilor ei. Austria încredințează pe turci că de halca ei ar ținea și Bucovina, o fărâmă de loc neînsemnată, pe care o ia numai pentru a îndrepta, cum a fost din vechi, „hotarul Pocuției”. Toată Moldova e un suflet ș-un strigăt în fața acestei nelegiuiri. Acolo-i Suceava și Putna cea sfântă, acolo-i cetatea de scaun și locul de veșnică odihnă al celui mai mare și mai slăvit voievod al ei. Dar cine s-audă dreptatea și cine să creadă durerea unei țări așa de mici! Domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, trimite o plângere la Poartă. Austria îl pârăște că-i unealta rușilor, — iar câteva mii de galbeni încheie târgul. Într-o seară din toamna anului 1777 sosește-n Iași un pașă — Ahmed-bei. El trage la „Conacul din Beilic”, se face bolnav, spune că trece la Hotin ș-ar vrea să vorbească cu domnul, pe care-l cunoaște de la Țarigrad. Ghica vine, însoțit numai de patru slujitori pe care-i lasă afară, îl găsește-ntins pe-o sofa și-i arată, din toată inima, părerea lui de rău că-l vede bolnav. Turcul e vesel, spune glume, întreabă de una, de alta… Cum stau așa de vorbă, Ghica scoate tabachera și i-o întinde: „Bun tabac ai, zice Ahmed, dar eu am și mai bun”. Și, bătând din palme, strigă „Tabac!” Opt ieniceri răsar ca din pământ. O luptă de câteva clipe, — unul din ieniceri e ucis, — apoi un gemăt adânc, sugrumat din cea din urmă durere, și frumosul trup al voievodului Moldovei, străpuns de lovituri mai multe decât cerea moartea, cade la picioarele „trimisului împărătesc”. Austria, veselă și mândră de-o așa deplină biruință, putea să-și înfigă liniștea zgripțorii ei în boiul Moldovei. Sabia lui Ștefan dormea lângă brațul ce nu se mai putea ridica să-și apere pământul! Și nu mijea o zare de lumină, în toată întunecimea aceea de vremi neîndurate. Un vânt de stricăciune suflă peste lumea întreagă. Nu mai era cinste, nu mai era omenie. A vicleni, a fura, a ucide mișelește era o putere. Frederic cel Mare, găsind la Lipsca tiparele de bani ale polonilor, pune să toarne-n cositor o sută de milioane de fiorini, pe care-i petrece-n Polonia lui drept bani adevărați. Domnii greci se azvârl asupra țărilor noastre cu lăcomia zorită a jefuitorului de călare, pe care-l ajung din urmă ceilalți flămânzi. Când cele trei împărății din jurul nostru se războiesc iar între ele, și-și vântură oștile și păcatele peste sărmanele țări fără nici o apărare, — ei se gândesc ce s-apuce mai repede, ce vicleșuguri să mai învârtească, și cum să-și aștearnă lor mai bine, și mai la adăpost.+
Am mai spus eu pe aici, Ghiculeştii erau nişte falşi fanarioți. În realitate erau mari patrioți români. Îmi place finețea gândirii lui Alexandru Vlahuţă, unul dintre întemeietorii Sămănătorismului. El înţelege că asasinarea lui Grigore Alexandru Ghica al III-lea se datorează şi unei carenţe prudenţiale din partea sa. La fel cum s-a întâmplat la asasinarea lui Nicolae Ceauşescu. Asasinare numită de către neprietenii noştri „revoluţie”. Dacă la asasinarea lui Grigore Alexandru Ghica al III-lea a fost cedată Bucovina către Austria, ce hălci mari din trupul României urmau să fie cedate la asasinarea lui Nicolae Ceauşescu, şi către cine ? Tot Ardealul către Ungaria, şi Banatul de Timişoara către Serbia. Nu s-a întâmplat aceasta numai şi numai pentru că Armata Română, excelent instruită de către cei doi generali „fraţi gemeni” de la Piteşti, a folosit muniţie de război. Spre marea supărare a Centrului.
Titus Filipas

“Românii nu vor să-şi cunoască Istoria!”

@ T-Rex, pe blogul https://nastase.wordpress.com/2015/11/28/relatiile-romaniei-cu-rusia/#comment-259673
Winston Churchill scrie în Memorii că “Românii nu vor să-şi cunoască Istoria!” Capitulaţiunea de la 1740, parafată şi de Imperiul Otoman, şi de Franţa, a fost gerată din partea Franţei de cardinalul André Hercule de Fleury (1653 – 1743), cel care a chivernisit pentru interesele Franţei o parte din pacea de treizeci de ani care urma tratatului de la Utrecht. Dar s-ar putea ca gândirea cardinalului de Fleury să fi fost sublimininal influenţată de lectura documentelor trimise lui în anul 1737 de către cavalerul André Michel de Ramsay. Într-adevăr, găsesc o frază edificatoare în textul unui discurs pregătit de acesta încă din anul 1736 în prima versiune : “Naţiunea cea mai spirituală din Europa (se subînţelege că Franţa, n.n.) va deveni centrul ordinii (se subînţelege că în Europa, n.n.)”. Apoi, în scrisoarea din 20 martie 1737 aflu sintagma : “Lucrarea nobilă a pacificării Europei întregi.” La 1740 în ministerul de externe francez începea să lucreze unul din fraţii marelui Ideolog primar Étienne Bonnot de Condillac. Anume diplomatul Gabriel Bonnot de Mably (istoric şi scriitor politic). Oricum, spiritul său organizatoric era larg recunoscut în Europa. O delegaţie a Şleahtei poloneze, asociată importantului centru cultural din oraşul Bar (unde învăţase iluministul nostru Miron Costin), a venit la el să-l roage a scrie Constituţia Poloniei ! Putem bănui că Gabriel Bonnot de Mably a lucrat activ şi pentru a insera în documentele Franţei Capitulaţiunea de la 1740 pentru Moldova. Reamintesc, instituţia Capitulaţiunilor fusese iniţiată încă de riga François Premier, în totală înţelegere cu sultanul Soliman Magnificul. La anul 1740, funcţionarul Gabriel Bonnot de Mably le-a pus împreună într-o agregare documentară. Ultimul document adăugat se referă la frontiera legitimă pe Bugul pontic (Herodot îi zicea Hypanis) pentru principatul moldovenesc. Anul 1774, atât anul morţii suveranului Franţei Louis XV pe vremea căruia diplomaţia adusese garanţia Franţei la frontiera noastră pe Bug, cât şi anul tratatului de la Kuciuk Kainargi care, prin faptul că suspenda pentru aproape două veacuri Capitulaţiunea de la 1740, este mult mai tragic prin consecinţe pentru noi decât anul 1789 pentru Franţa.
Titus Filipas

Rusia şi Imperiul Otoman

@ Centru, pe blogul https://nastase.wordpress.com/2015/11/28/relatiile-romaniei-cu-rusia/#comment-259673 Sigur Lev Tolstoi, pentru că este Leo Grosu. Familie de boieri autohtoni din Romania nord-pontică. Imperiul Rus ne-a furat mereu din resursa umană. Astfel, şcoala de elevi-cazaci de la Volgograd a fost creată relativ recent de românul Vlad Stratulat. Dar modelul urmat de Imperiul Rus este cel otoman. Sultanul Murad I a aplicat nemilos politica Devşirmé în Romanija pentru a fabrica elita militară şi administrativă a Imperiului Otoman.
Titus Filipas

Geopolitica pro-Romanija

Se impun reflecţii serioase, dar mai puţin luarea de hotărâri, şi pe acest blog. Ne-am obişnuit să blamăm UE şi NATO pentru cât rău fac românilor. Însă refuzăm aproape constant a semnala şi binele, atunci când el, realmente, există ! De exemplu geopolitica pro-Romanija schiţată în ultimii ani de către NATO. Dar principiile sale datează din secolul XIX. Eminentul eminescolog şi om de vastă cultură care este profesorul Nicolae Georgescu semnala la un moment dat pe o televiziune că pentru a se deturna atenţia lui Mihai Eminescu orientată aproape cu un caracter obsesiv spre Ardeal (şi bine a făcut Mihai Eminescu, căci altfel acum întreg Ardealul vorbea ungureşte!), i s-a cerut să fie implicat mai activ în geopolitica pro-Romanija ! Acea linie geopolitică pro-Romanija este reluată acum în cadrul NATO! Am semnalat deja pe un fir mai vechi transferul de la NATO înspre România a chestiunilor de geopolitică pro-Romanija în cazul Bosnia ! Gavrilo Prinţip, declanşatorul primului război mondial, era efectiv un autohton valah negru din principatul Romanija https://en.wikipedia.org/wiki/Romanija . Acum, aflăm că „Rusia avertizează Muntenegru cu privire la aderarea la NATO”. Muntenegrul este ţara valahilor negri de unde a venit în Ţara Românească ieromonahul tipograf Macarie. Principatul Romanija era schiţat de Bogdan Petriceicu Haşdeu. Romanija era traversată de linia Alpilor Dinarici de care atârnă cel puţin Bosnia şi Muntenegrul.
Titus Filipas

Secretul acordului de metodă

Ce discutau, ei între ei, atât de confidenţial, Corneliu Coposu şi Petre Roman ? Cred că discutau secretul acordului de metodă. Metoda de a distruge, cât mai curând, România.
Titus Filipas

Baciul Mahnu

@ Adrian Năstase: Cred că în dezbaterea privitoare la „strategia răsăriteană” https://nastase.wordpress.com/2015/11/02/dezbaterea-despre-nevoia-unei-strategii-rasaritene/ vă referiţi în mod expres la strategia României. Acum, vrând nevrând, ajungem la cauza primă a prăbuşirii ţării. Dacă ne gândim doar la strategia ţării, este insuficient. Trebuie să pătrundem cu investigaţia în gândirea lui Mihail Gorbaciov din 1989. Procesul este facil. Mihail Gorbaciov a spus suficiente lucruri revelatoare. În primul rând ne-a dezvăluit faptul că modelul său fiducial pentru omul politic rus şi comunist la care făcea apel într-un mod frecvent este Nicolai Ivanovici Buharin. Iar acesta, după ce s-a creat România Mare, a vorbit limpede şi acuzator despre “politica imperială” a României ! Nicolai Ivanovici Buharin aparţinea acelui grup din intellighenţia rusă influenţat de “liberalismul dekabrist”. De care aparţinea şi generalul Pavel Kiseleff, în alte vremuri. Multe lucruri despre comportamentul lui Pavel Kiseleff în România ne dezvăluie Ioan Eliade Rădulescu în cartea Echilibrul între antiteze. Interesant codicilul privitor la rusificarea Principatelor Dunărene, codicil pe care Kiseleff îl adăugase “pe şest” la Regulamentul Organic. Heliad a demantelat construcţia perfidă a lui Kiseleff. Şi aşa am căpătat o amânare utilă pentru construcţia ţării. Însă a durat numai până în decembrie 1989, când au intervenit trădătorii de ţară auto-denumiţi “revoluţionari”. Totuşi, când luăm în consideraţie strategia lui Gorbaciov pentru România, trebuie să privim două aspecte. Unul intern, şi altul extern. Simplu, nu? Aspectul intern este cel economic. Dictatorul Nicolae Ceauşescu nu era stupid. A încercat să-l tempereze pe Gosudar în privinţa aspectelor economice. Şi l-a asigurat că România a trecut deja prin faza transformărilor economice. Mai alaltăieri, am aruncat aici pe blog vreo două vorbe despre „rachete“ şi „fraţii petreuş“*.România nu doar că a încercat să se plieze exigenţelor Occidentului în managementul din “poultry technology” (tehnologia avicolă), chiar s-a pliat! Marile combinate pentru creşterea păsărilor ce asigură producţia de ouă s-au construit în România cu bani de la B.R.D., deci România era obligată să se plieze acelor cerinţe. În producţia de „rachete“ (puii de găină masculi, crescuţi pentru carne), dictatorul Nicolae Ceauşescu a reuşit să creeze un bun parteneriat public-privat. Puii masculi erau produşi tot în combinate, ca şi găinile pentru ouă, însă era vânduţi imediat şi aproape pe nimica particularilor care îi creşteau până erau buni de puşi în oală ori în tigaie. Toată lumea muncitoare din România era mulţumită. Ei, ei, ei ! (Oy vey ! https://en.wikipedia.org/wiki/Oy_vey) Însă au intervenit managerii gânditori ai Occidentului, nemulţumiţi că nu se asigură profitul ! Atunci dictatorul Nicolae Ceauşescu a trecut la faza de producţie a „fraţilor petreuş“. S-a speculat o posibilă eroare de identificare a puilor (mascul ori femelă), şi erau crescuţi în tandem, cu hrană foarte puţină, după metodologia cea mai nouă din “poultry technology” astfel încât să nu se ştirbească profitul. Însă gosudarul Mihail Gorbaciov era de fapt orientat pe aspectul exterior din politica României, adică pe aspectul potenţial imperial (la fel ca şi Buharin). Acum, să spunem că ruşii exersaţi în dekabrism cunoşteau prin asta mult mai bine decât Nicolae Ceauşescu aspectele fundamentale din ideologia naţionalismului românesc. Aspecte care derivă din paradigma thermidoriană. Paradigmă care a fondat de asemenea Imperiul lui Napoleon. Într-o competiţie pentru materia primă, germanii şi ruşii erau de-a dreptul stupefiaţi de impetuozitatea voluntaristă extraordinară a dezvoltării industriale a României. Iar achiziţionarea zăcământului de fier de la Krivoy Rog, zăcământ unde erau în mod natural dizolvate o mulţime de elemente preţioase şi rare, elemente necesare industriilor aerospaţială şi IT, a pus capacul suportabilităţii ! URSS şi R.F. Germania au colaborat fructuos pentru eliminarea României de pe piaţa industrială. Acum, să fim sinceri, Mihail Gorbaciov chiar avea ceva motive să fie îngrijorat. Pentru zona Krivoy Rog, Armata Roşie a luptat mult până să ajungă să obţină controlul. Împotriva unui anarhist autohton din Romania Orientală nord-pontică, Baciul Mahnu (“Mahnu” ca “Bahmu”, dacă ne referim la abordarea lingvistică, la noi s-a tradus până acum din ruseşte numele lui ca “tătucul Mahno” http://en.wikipedia.org/wiki/Nestor_Makhno ). Am spus nu demult că generalul “alb” Anton Denikin a luptat mult împotriva Păcii din Brest-Litovsk pusă în operă de bolşevici, pentru a împiedica Transnistria şi Transbugia să adere la România Mare. Tratatul semnat pe 3 martie 1918 în Brest-Litovsk (locul ăsta-i în zona celuilalt Bug, adică Bugul Baltic ori cel apusean) anula consecinţele Tratatului semnat în 1774 la Kuciuk Kainargi. Însă nu în favoarea Turciei şi României, ci în favoarea Germaniei şi Austro- Ungariei. Aşa că Baciul Mahnu a luptat şi cu armatele Germaniei şi Austro- Ungariei. Când luptele au încetat, Baciul Mahnu s-a retras în România. Singura putere pe care o respecta. *De la “rachete”, la “fraţii petreuş”. Politica, bucătăria, şi miturile naţionaliste. Dar în acest proces, a fost uitat rolul culinar modelator al imperiului capitalist http://www.nytimes.com/2015/11/01/magazine/betty-crockers-absurd-gorgeous-atomic-age-creations.html?hp&action=click&pgtype=Homepage&module=second-column-region&region=top-news&WT.nav=top-news&_r=0# şi http://www.rachellaudan.com/cuisine-and-empire . Bieţii români mâncau aşa cum cerea metodologia occidentală pentru profit! Noi revelaţii îl disculpă pe Nicolae Ceauşescu. Ele au apărut abia anul acesta. În preajma consemnării marcajului pentru ziua epuizării de rezilienţă a Pământului. Lucrurile erau cunoscute de mult, dar nu trebuiau să fie aduse la cunoştinţa şi conştienţa publicului. În parlamentul francez, câţiva tineri consilieri ecologişti au reuşit să îl determine pe un om politic să vorbească deschis. Dar presa noastră încă nu face asocierea. Pentru că trebuie protejată cu sfinţenie minciuna internaţionalistă a “revoluţiei române”. http://totb.ro/germania-prima-tara-care-va-interzice-tocarea-de-vii-a-puilor-de-gaina-masculi/
Titus Filipas

Radu Ioanid

Despre istoricul evreu Radu Ioanid (https://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Ioanid ), Vladimir Tismăneanu sugerează în documentul http://www.contributors.ro/cultura/de-unde-venim-cine-suntem-incotro-mergem-scrisoare-deschisa-domnului-alexandru-r-florian/ că ar fi fost profesor la Ştefan Gheorghiu. Au început acum să se “demaşte” între ei ? Oricum, circumstanţa aceasta alterează într-un mod grav presupusul înalt “statut moral” al domnului Radu Ioanid.
Titus Filipas

Întregul program anti- românesc al politicienilor unguri

@ZeV spune aici https://nastase.wordpress.com/2015/10/05/comuna-nicolae-titulescu/ : „Cu cât ne strufocăm mai mult cu Basarabia, cu atât îi încurajăm pe unguri să vină peste noi. Va trebui să alegem, pănă la urmă, cu realism, ce vrem.”
Sînteţi naiv. Păi amintiţi-vă anul 1990. La scandalul unguresc din 15 martie (acum devenit periodic) de la Târgu Mureş, ruşii au răspuns cu declararea secesiunii Transnistriei de la respublika Moldova. Există un sincronism anti- românesc aproape total între Ungaria şi Rusia. Dar Vladimir Putin nu răspunde chiar integral declaraţiilor de iubire venite din partea domnului Victor Orban, din motive de BOR (de fapt pravoslavnicii săi de acasă n-ar permite ştergerea BOR de pe hartă, cum vrea Ungaria). Întregul program anti- românesc al politicienilor unguri, fie cei „moderaţi”, fie cei „extremişti”, este în esenţă un program comunist. Friedrich Engels scrisese la anul 1849 din bucuria – dar bucuria lui Engels era o bucurie à la Pol Pot! – că fuseseră instalate tribunalele de sânge împotriva românilor : “[Românii sunt] un popor fără istorie… destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale… [ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi [vor ] rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propria lor existenţă, în general, reprezintă prin ea însăşi un protest contra unei măreţe revoluţii istorice… Dispariţia lor de pe faţa pământului ar fi un pas înainte.” (vezi articolul din 13 ianuarie 1849 intitulat “Lupta maghiarilor” publicat în ziarul Neue Rheinische Zeitung). Vrei să spui că pe 15 martie se comemorează o „măreaţă revoluţie istorică”? În anul 1733, unul dintre nepoţii lui sir Isaac Newton – pe nepot îl chema Benjamin Smith- publica un fragment din cartea “Observations upon the Prophecies of Daniel, and the Apocalypse of St. John”. Acolo, sir Isaac Newton scria în vena protocronismului românesc : “Dacia was a large country bounded on the south by the Danube, on the east by the Euxine sea, on the north by the river Neister and the mountain Carpac, and on the west by the river Tibesis, or Teys, which runs southward into the Danube a little above Belgrade. It comprehended the countries now called Transylvania, Moldavia, and Wallachia, and the eastern part of the upper Hungary. Its ancient inhabitants were called Getæ by the Greeks, Daci by the Latins, and Goths by themselves. Alexander the great attacked them, and Trajan conquered them, and reduced their country into a Province of the Roman Empire: and thereby the propagation of the Gospel among them was much promoted.” Textul lui Newton este doveditor pentru faptul că prin Tratatul de la Trianon, Ungaria ne-a furat o bună bucată de ţară! Apoi, săgeata ţintită de Poetul Naţional către Voltaire, adică versul eminescian doinit “De la Nistru pân’la Tisa”, vedem că se bazează pe un text istoric scris de sir Isaac Newton. Studiile arheologice ale remarcabilului istoric etnic secui Zoltan Sekeli demonstrează existenţa unui comerţ între Olbia pontică şi Transilvania antică. Prinţul Charles al Ţării Galilor vorbeşte despre „ţinutul secuiesc” ca entitate separată de România românilor. Speculează observaţia naivă a britanicului Patrick Leigh Fermor care privind harta “România dodoloaţă” constată o concentraţie de vorbitori de maghiară exact în centru ! Cum s-a ajuns istoriceşte la situaţia asta ? Regalitatea maghiară blochează trecerea – care în mod natural ar fi trebuit să fie „perenă”- prin pasul Oituz care permitea comerţul între Olbia pontică şi Transilvania antică. Împăraţii antoninieni construiseră chiar un drum roman superb pe acolo, de la Porolissum la Tyras ! Mobilizările câtorva minoritari maghiorofoni, de către ONG-ul hubric intitulat Consiliul Naţional Secuiesc, printr-o temă trasată de Institutul Klebelsberg din Budapesta, nu face altceva decât să blocheze acest drum istoric din România !
Titus Filipas