Posts Tagged ‘România’

Mai există România reală?

ianuarie 12, 2016

Nu știu ce anume are în vedere Angela Merkel atunci când promovează această iresponsabilă politică a imigranților. Pentru că mi se pare a fi cu mult mai mult decât o simplă schemă Ponzi demografică de tip american. Mai demult, într-un rar moment de sinceritate, doamna Merkel lăsase printre rânduri să-i scape intenția germană de a provoca o schimbare majoră de Istorie în Europa. De obicei, atunci când schimbă Istoria, Germania schimbă inevitabil și Geografia. “revoluția” din decembrie 1989 s-a făcut exact pe acest fond. Apoi, în 2014, printr-un truc electoral algoritmic, “România” (mai există România reală?) a primit și un președinte saxon.
Titus Filipas

Ajutor !

ianuarie 10, 2016

Sașii de bună credință din România trebuie să ne vină în ajutor ! Și să ne elibereze din jugul patricianului saxon Klaus Iohannis.
Titus Filipas

“Aferim !” ca minciună patentă

ianuarie 10, 2016

“Aferim !” ca minciună patentă
Sînt curios dacă vreun regizor sau producător de la noi ar avea curajul să facă un film despre persecuția la care a fost supus Iancu Văcărescu din partea generalului rus Pavel Kiseleff pentru că îndrăznise a folosi litere latinești în scrierea poeziei românești.
Titus Filipas

Modelele de creştere industrială Harrod–Domar și Solow

ianuarie 10, 2016

Încerc să expun pe româneşte modelul de creştere industrială Harrod–Domar. Atent la faptul că produsul industriilor noi cuprinde un 1/Concept, incorporează o 2/Metodă, mai mult, produsul incorporează 3/Informaţie, fiind chiar vector de informaţie precum Cuvântul, şi în mod necesar şi evident, produsul industrial are o 4/Utilitate şi are o 5/Calitate. Este vorba despre modelul de creştere a industriilor din aceeaşi generaţie din economia unei ţări. Unele dintre caracteristicile modelului de creştere industrială Harrod–Domar au fost folosite pentru creşterea economică a României în perioada 1971-1981. Modelul Harrod–Domar vizează în principiu să extindă pe o perioadă lungă modelul lui Keynes din Teoria Generală (“The General Theory of Employment, Interest and Money”, lucrare publicată prima oară în anul 1936). Acest model era considerat de Keynes numai pentru o perioadă scurtă (este cunoscută butada lui John Maynard Keynes : “Pe termen lung vom fi morţi cu toţii.”) Modelul de creştere industrială pe care îl discutăm aici a fost elaborat independent, dar în formulări apropiate, de către economiştii Roy Forbes Harrod (în anul 1939), şi Evsey Domar (în anul 1947). Studiul lui Roy Forbes Harrod a fost publicat iniţial sub forma unui articol (“An essay in dynamic theory”), dezvoltat apoi în lucrarea “Toward a dynamic economics”. Studiul lui Evsey Domar urmărea să atragă atenţia economiştilor keynesieni asupra efectelor folosirii pe termen lung a investiţiilor, efecte asupra folosirii forţei de muncă, şi el era intitulat “Expansion and Employment”. În modelul Harrod–Domar sursa investiţiilor o constituie economiile, de exemplu economii realizate prin reducerea consumului populaţiei. Din această cauză, modelul Harrod–Domar se mai numeşte model de creştere economică endogen. Modelul de creştere industrială Harrod–Domar nu este un regim de creştere echilibrată a unei economii. Abaterea de la creşterea echilibrată a economiei României în perioada 1971-1981 era oarecum normală pentru o economie de comandă, aşa cum era economia României în perioada respectivă. Dar modelul de creştere industrială Harrod–Domar depăşeşte acest exemplu, pentru că în cadrul lui se face asertarea că nu există în mod natural nici un motiv pentru ca o economie să crească în mod echilibrat! Practic, modelul Harrod–Domar se bazează pe o reducere şi o menţinere la minimum a consumului populaţiei. Tot capitalul economisit merge spre capitalul tehnic. Modelul de creştere industrială Harrod–Domar se bazează pe ipoteze de lucru considerate totodată şi ca “relaţii de cauzalitate” (“assumptions” în limba engleză) apriorice. Producţia industrială este o funcţie numai de capitalul tehnic investit pentru creşterea industriilor din aceeaşi generaţie dintr-o economie. Or, acest capital tehnic al industriilor noi era calificat pe data de 4 ianuarie 1990, într-un discurs rostit de primul ministru al primului guvern Petre Roman, drept un “morman de fiare vechi”. De facto, situaţia nu era chiar aşa. Evaluarea lui Petre Roman era intenţionat tendenţioasă. Adevărul este ca în industria românească era incorporat capital fix high tech. Aşa cum spuneam, creşterea economică românească forţată de Nicolae Ceauşescu s-a făcut în acord cu modelul de creştere Harrod-Domar. Modelul acesta admite implicit intervenţia puternică a statului în creşterea economică. Iar modelul Harrod-Domar este considerat şi acum ca fiind schema de bază de la care pleacă orice doctrină pentru creşterea economică a unei ţări. Raportul Tismăneanu insista asupra rolului nefast jucat de influenţa lui Kim Ir Sen asupra gândirii voluntariste a dictatorului Nicolae Ceauşescu. Lucrurile nu stau chiar aşa. Nicolae Ceauşescu aplica în mod clar o regulă de cut-off în relaţia sa de natură doctrinară cu dictatorul nord-coreean Kim Ir Sen. Ştiu de exemplu o întâmplare ce aruncă o lumina revelatoare asupra acestei relaţii doctrinar-comuniste. Mult mai periculoasă pentru România a fost relaţia amicală dintre Nicolae Ceauşescu şi preşedintele American Richard Nixon. Nicolae Ceauşescu avea încredere absolută în onestitatea lui Richard Nixon. Mai puţină încredere în onestitatea preşedintelui Richard Nixon aveau cetăţenii din USA. Deşi merita. În opinia mea, nici un preşedinte American nu a făcut mai mult pentru respectarea intereselor Americii şi pentru prosperitatea cetăţenilor ei, decât preşedintele Richard Nixon. Şi în nici un caz nu am în vedere pacea din Vietnam. În primul rând, sub mandatul lui Richard Nixon se producea o turnură majoră în politica macroeconomică americană pe termen lung. Aşa cum arată un studiu din anul 1994 al OCDE realizat de economistul J.W. Kendrick, începând cu anul 1973, ‘capitalul intangibil’ în USA (cheltuielile naţiunii americane pentru educaţie, pentru sănătate, pentru cercetare etc) depăşeau pentru prima oară ‘capitalul tangibil’ din USA (în primul rând capitalul fix incorporat ca tehnică în industrie şi în infrastructuri). Apoi, sub mandatul lui Richard Nixon se producea o turnură majoră în politica monetară americană. Dolarul nou tipărit pe hârtie nu mai este acoperit de o rezervă în aur păstrată la Trezorerie. Aceasta înseamnă că toate naţiunile care vroiau să se industrializeze rapid, iar aceasta nu se putea face decât prin cumpărarea de tehnologie nouă pe dolari americani furnizaţi de Banca Mondială, trebuiau să plăteasca hârtia verde ieşita din tiparniţa americana, plata în termeni foarte concreţi din economiile lor reale. În opinia lui Robert Solow, capitalul vintage denunţat de Petre Roman putea să constituie baza rezonabilă pentru relansarea economică. De fapt în modelele de creştere economică ale lui Robert Solow, capitalul fix (şi vintage) din întreprinderile industriale nu este “morman de fiare vechi”, ci capital ex ante (ori capital tehnic “putty”, în terminologia din engleza americană).
Titus Filipas

O cultură în disoluție ?

ianuarie 4, 2016

Mă refer la cultura română. Documentul revelator este declarația de la Budapesta din 16 iunie 1989. Semnată de o parte din super-elita intelectuală românească din diaspora și de către regele Mihai. Păi Imre Nagy n-a fost altceva decât minionul zbirului bolșevic Lavrentii Beria ! Apoi, m-am uitat foarte recent cu atenție la faptele lui Matei Basarab. El a creat primul corp militar aflat în serviciul Țării. Tot atunci apare și cuvântul Ceauș. Numele Ceaușescu de la un copil de Ceauș vine ! Pe de altă parte, Matei Basarab a fost cel mai mare ctitor ! Obsesia ctitoriilor care îl caracteriza pe Nicolae Ceausescu arăta un arhetip cultural ce venea de la domnia lui Matei Basarab ! Nu s-a găsit nici un istoric român care să menționeze aceasta ?
Titus Filipas

Abasgia* în actualitate

ianuarie 2, 2016

Știm că la anul 1600, Mihai Viteazu trimitea emisari cu stindarde la Olbia (Oceakov), lângă estuarul Bugului pontic. Mai știm de asemenea că Mihai Viteazu urma să fie asasinat. Dar gestul său de la anul 1600 va facilita înscăunarea lui Matei Basarab la anul 1632 ca domnitor în Țara Românească. Cum se explică ? Aici recurgem în total curaj intelectual la protocronism pentru a identifica firul de cauzalitate. Matei Basarab a fost ajutat decisiv de Abaza, pașă în Olbia ; bine, exista și a doua capitală provincială, la Silistra/Durostorum. Așa că Abaza Pașa cunoștea bine problemele Țării Românești. Provincia lui Abaza Pașa se suprapunea parțial provinciei romane create acolo pe vremuri antice de împăratul Nero. Abaza Pașa cunoștea bine problema valahilor negri, căci provincia lui acoperea fostul principat Carvuna al maurovlahilor. Datorită acestei cunoașteri, Abaza Pașa este numit de către sultanul Osman al II-lea guvernator în Bosnia. Știm că sultanul Murad I practicase intens acolo politica Devșirmé (birul în copii), transformând astfel profund statalitatea Romanija a valahilor negri din Alpii dinarici. Dar Abaza Pașa nu mai ajunge în Bosnia. Îl prinde din urmă o acuzație de înaltă trădare. Abaza Pașa va fi executat în anul 1634. Abaza Pașa era originar din thema Abasgia, aflată pe litoralul est-pontic**, districtul mergea până în provincia Krasnodar a imperiului rus actual***. Abaza Pașa însuși era un împătimit de istoria romană, în transcriere otomană. El fusese de asemenea pașă la Erzurum. Ceva din numele pretendentului Matei Basarab poate se integra în această veche istorie romană. Putem crede că este vorba chiar despre numele Basarab. Căci Basarab Întemeietorul făcuse un drum până la Olbia.
*Abasgia, provincie thematică romană acoperitoare pe teritorii care acum se cheamă Abhazia şi Gruzia.
**”După 1958, România a început să se gândească la o politică independentă faţă de Moscova. Problema n-a fost ridicată de România, aceasta a apărut în contextul tensionării relaţiilor dintre România şi URSS. Documentele din Arhiva Comitetului Central al PCR arată că problema a fost ridicată la Piţunda, Abhazia, în martie 1964. Acolo a avut loc o întrevedere dintre Ion Gheorghe Maurer (prim-ministrul României în perioada 1961-1974) şi Hruşciov. În contextul discuţiei asupra posibilităţilor rezolvării unor probleme teritoriale, Hruşciov a spus că dacă s-ar pune problema unui plebiscit în problema Basarabiei, ar accepta.” „Ceauşescu a fost un patriot, n-a meritat ceea ce i s-a făcut” Interviu cu Vasile Buga, cercetător ştiinţific la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului SURSA http://ziar.jurnal.md/2012/05/29/%E2%80%9Eceausescu-a-fost-un-patriot-n-a-meritat-ceea-ce-i-s-a-facut%E2%80%9D/
*** Tensiuni în creştere în relaţiile ruso-abhaze http://www.flux.md/articole/11662/
Titus Filipas

Nutraloaf

decembrie 29, 2015

Ce este ? ”an assortment of baking staples and vegetables, including shredded carrots and unskinned potatoes.” “Dished out in one-pound portions served with a side of cabbage and water.” Autorii articolului admit totuși că “the Loaf” este “nutritionally sound.” Cam așa era la noi, pe vremea lui Ceaușescu, mâncarea de spanac în sos de roșii, mai ales dacă puneai și sare de Cacica.Te dinamiza imediat, avea mai mult calciu decât carnea. Nu mai vorbesc despre bamele în sos de roșii, erau o minunăție, le regret mult acum !
http://www.nytimes.com/2015/12/29/insider/goodbye-prison-loaf-reporters-notebook.html?action=click&pgtype=Homepage&version=Moth-Visible&moduleDetail=inside-nyt-region-2&module=inside-nyt-region&region=inside-nyt-region&WT.nav=inside-nyt-region&_r=0
Titus Filipas

Vaidei și Chineji în Romania Orientală

decembrie 28, 2015

Citesc articolul “Universitas Valachorum” din Wikipedia. Articolul începe cu o definiție foarte limitativă : “Universitas Valachorum (Starea românilor) este denumirea în latina medievală a unei stări sociale ce desemnează o instituție de auto-guvernare a românilor în Transilvania medievală. Începuturile stării românilor nu se cunosc, totuși, ea nu poate fi anterioară secolului al XII-lea.” ? De ce “nu poate fi anterioară secolului al XII-lea.” ? Mister. În Școala de Istorie fondată de belgianul Henri Pirenne, se spune că asemenea “mistere” se lămuresc cu instrumente conceptuale noi (este acesta principiul Instrumentalismului logic al filosofului american John Dewey). Îl vom aplica peste fraza următoare : “În cadrul lui Universitas Valachorum populația românească din Transilvania era condusă de propria aristocrație (Voievod, Kneaz), ce avea dreptul la exercitarea unei jurisdicții proprii în baza unui propriu sistem legal de natură preponderant cutumiară (Jus Valachicum).” Hei, dar de unde vin termenii “Voievod” și “Kneaz”? Știu, răspunsul standard zice că vin din slavonică. Dar de unde vine slavonica? Intrăm într-un cerc care, așa cum arăta marele istoric român Florin Curta, nu-i neapărat virtuos. Ce spune Vocea Pământului ? Apelez la discuții mai vechi, purtate cu socrul meu, Ion Oanță (Bunul Dumnezeu să-l odihnească!), un moț din Munții Apuseni. Analfabet, dar cu limbajul local împănat cu o mulțime de cuvinte franțuzești. De aici și titlul intervenției mele : “Vaidei și Chineji în Romania Orientală”. “Va” de la verbul aller. Indicatif, Présent, persoana doua singular „tu vas”. “Qui” – Cine își asumă riscurile de personalitate ? Vezi și Jilțul de primejdie. Cu terminația modulată de “Cine”. Riscul de personalitate definește semnificația Jilțului de primejdie.
Titus Filipas

Ibn Tufail

decembrie 26, 2015

Cu amprenta lăsată de Silviu Brucan, “revoluția” din decembrie 1989 a introdus o epocă de spurcăciune în România eternă. Nu putem să îndepărtăm spurcăciunea decât recurgând la învățăturile maurului ibn Tufail. Învățături care l-au influențat și pe filosoful John Locke, deci au fost bază pentru Ideologia primară.
Titus Filipas

Două mituri

decembrie 25, 2015

La 1444 se nasc două mituri în răsăritul Europei: Mitul regelui tînăr, viteaz, frumos, ce îşi dă viaţa pentru creştinătate, şi mitul satanicului « latin monstrum » Dracula, fiul prinţului Vlad Dracul. Personajele sunt nominalizate în versurile lui Bolintineanu despre Varna: „Acolo se vede regele Lehiei,/Huniad, eroul ţării Unguriei,/Mari prelaţi ai papii (aluzia Bolintineanului este la cardinalul Giuliano Cesarini, n.n.), tineri cavaleri,/Vlad al României cu mai mulţi boieri.” Regele tînăr al mitului a fost Vladislau III al Ungariei şi Poloniei sau « Lehiei ». ‘Vlad al României’ a fost Vlad Dracul, participant cu angajament « dubios » în lupta anti-otomană. Iancu de Hunedoara devenise încă din anul 1440 consilierul militar al regelui Vladislau al III-lea. Primul sfat pe care l-a dat a fost recuperarea suzeranității Valahiei de la otomani. Ceea ce s-a și întâmplat, în anul 1441. Dacă spunem adevărul istoric, atunci subliniem că istoriografia maghiară nici nu era prea bine lămurită asupra Valahiei. Aflăm acestea de la Nicolae Olahus, care se considera pe sine însuși un Hungarus ce preluase integral narativul istoriografiei Ungariei. Maghiarii credeau că numele Valahiei provine de la un general latin Flaccus. Căutările istoricilor români au descoperit că n- a existat vreodată acest general ! Descoperirea aceasta arată lipsa de reliabilitate a istoriografiei maghiare.

În poezia «Bătălia de la Varna », Dimitrie Bolintineanu  imaginează dialogul între eroi după redactarea ordinului de luptă : « Regele întreabă: – Doamne, ce durere/Inima-ţi inclină astfel spre tăcere? ». Vlad Dracul încearcă să tempereze elanul tînărului suveran: „Inimile voastre cată generos;/ Dar tot ce-i din inimi poate fi frumos?”

Dimitrie Bolintineanu  dezvăluie alegerea de valoare făcută de prinţul valah : « Vlad atunci răspunde celor adunaţi:/- „Eu sunt de părere lupta să nu daţi! […] Sire, preoţi, nobili! Astăzi, m-ascultaţi!/Ar fi mult mai bine să vă înturnaţi” ! » Să mai adăugăm că alegerea de valoare se mai cheamă şi ‘sfat’ în cultura populară de la noi. Totuși, a fost prezentă mai mult decât simplă intuiție în gândirea domnitorului român Vlad Dracul. Există un document care permite bănuiala întemeiată că Iancu de Hunedoara ar fi fost mituit de către despotul Serbiei, George Brancovici, pentru a încheia tratatul de pace cu otomanii. Este remarcabil că în familia Bolintineanului se mai păstrau acele vechi amintiri ca niște arhetipuri culturale !

Tînărul rege încearcă -în poezia lui Bolintineanu-   să răstoarne opinia lui Vlad Dracul cu argumentul suprem: „Flota genoveză credem că ne-ajută“ ! Vlad Dracul încearcă să-l aducă la înţelegerea situaţiei reale a Genovei în lumea anului 1444 : „Robi ai fericirii cei materiale,/ Genovezii încă nu se cumpănesc/Între fala dalbă şi-aurul turcesc./ Să nu cereţi fapte nobile, mărite,/Limbilor ce-s date speculei josite!”. Dimitrie Bolintineanu știe bine problema. O vom trata și noi in extenso. Pe data de 22 septembrie 1444, regele Vladislau al III-lea dădea ordin să fie traversată Dunărea. Era însoțit de 15 000 de cruciați. Majoritatea unguri, însă erau și ceva polonezi precum și valahi. Armata era formată aproape integral din cavaleriști, probabil de dragul mișcării rapide. Dar era păstrată și tradiția antică a cavaleriei dacice. Reamintim că împăratul Otto al III-lea, cel care a facilitat enorm crearea Ungariei I (ordinea este cronologică, numerotarea fiind necesară pentru că în Istorie au fost distruse, rând pe rând, mai multe Ungarii), i-a cerut lui Ștefan I (creatura lui) respectul tradiției antice. Armata lui Vladislau III avansa paralel cu Dunărea, și aproape de cursul Dunării, pentru a fi în legătură facilă cu navele de aprovizionare. Planul era acela de a distruge garnizoanele otomane din Europa, și de a ocupa Adrianopole, înainte ca Sultanul să intervină cu ajutoare și trupe noi. Pentru a se realiza aceasta, galerele Genovei și ale Burgundiei trebuiau să blocheze Strâmtorile. Așa ar fi trebuit, în teorie. A survenit însă a chestiune nefericită de comunicare defectuoasă. Genovezii au crezut că fusese deja încheiat un tratat de pace! În loc să blocheze Strâmtorile, au transportat trupe otomane proaspete în Europa, contra unei sume considerabile de bani. Față de cruciați a intervenit atunci și elementul surpriză. Cei 40 de mii de otomani i-au împins pe cruciați la Varna, iar aceasta s-a petrecut fără voia lor. Totuși, în ciuda inferiorității numerice, bătălia de la Varna începuse favorabil pentru occidentali. Iancu de Hunedoara a folosit tactica cavaleriei grele care literalmente a măturat trupele otomane ușoare. În plus erau și neantrenate, fiind simpli țărani aduși de la munca ogorului. Dar au intervenit “trupele speciale” din Anatolia, ienicerii. Tactica cavaleriei grele n-a mai putut funcționa față de aceștia.
Titus Filipas