Posts Tagged ‘1774’

La Grande Région

Ianuarie 26, 2016

Probabil că unica euroregiune având potențialitatea de a se transforma vreodată într-o politeia este La Grande Région, centrată pe Marele Ducat al Luxemburgului, dar care leagă totodată Luxemburgul cu Wallonia belgiană, cu Lorrena franceză, și cu statele germane Saarland și Renania-Palatinat. Aceasta și în măsura în care istoria acestei euroregiuni este identificabilă cu istoria Franciei Mijlocii. Ea reprezenta un coridor îngust ce lega Mediterana de țărmul Mării Nordului. Era și fieful de unde-i plăcea lui Charlemagne să-și conducă Imperiul. Francia Mijlocie chiar a fost efectiv politeia o perioadă scurtă imediat după Tratatul de la Verdun din anul 843.
Titus Filipas

Capriciile lui Antonescu

Ianuarie 23, 2016

@ Santinela scrie aici https://nastase.wordpress.com/2016/01/20/lansare-de-carte-la-fundatia-titulescu-2/ Eu comentez.
Mareșalul Ion Antonescu a luat o hotărâre militară genială când a retras trupa română din Grupul de Armate Centru care se pregătea să atace Moscova. Pentru asta, Iosif Stalin i-a rămas profund recunoscător. A acceptat toate capriciile cerute de Ion Antonescu la Stockholm, prin care și înființarea județelor vestigiu, denumite în terminologia englezească „rump states”. Dar Stalin a dat totodată ordinul ca nici un soldat german care a participat la atacul asupra Moskovei să nu mai viețuiască!
Titus Filipas

Esențial și determinant

Ianuarie 21, 2016

@ZeV spune aici https://nastase.wordpress.com/2016/01/20/lansare-de-carte-la-fundatia-titulescu-2/ despre „istoricul” Cioroianu. Eu comentez.
Un tip mai dezinformat ca ăsta este greu de aflat. Frontiera răsăriteană legitimă era pe Bugul pontic, stabilită de cancelarul Fleury prin Capitulația de la 1740. Suspendată temporar prin tratatul de la Kuciuk Kainargi din 1774, reînnoită în cel de al II-lea război mondial pentru România condusă de Ion Antonescu, după cum recunoaște Winston Churchill în Memorii. Critică a fost trecerea Bugului, nu trecerea Nistrului ! Dar esențial și determinant a fost gestul Viteazului de la 1600, care a trimis mesageri cu steagurile sale de luare în posesie la Olbia – gurile Bugului.
Titus Filipas

Opinia lui Petru Haneș

Ianuarie 12, 2016

Unora le-a plăcut mult filmul Aferim! Operă cinematografică de un anti-românism feroce. Dar scenaristul și regizorul au citit cartea Echilibrul între antiteze ? Singura mărturie credibilă despre societatea din acea vreme, cum spune Petru Haneș.
Titus Filipas

Abasgia* în actualitate

Ianuarie 2, 2016

Știm că la anul 1600, Mihai Viteazu trimitea emisari cu stindarde la Olbia (Oceakov), lângă estuarul Bugului pontic. Mai știm de asemenea că Mihai Viteazu urma să fie asasinat. Dar gestul său de la anul 1600 va facilita înscăunarea lui Matei Basarab la anul 1632 ca domnitor în Țara Românească. Cum se explică ? Aici recurgem în total curaj intelectual la protocronism pentru a identifica firul de cauzalitate. Matei Basarab a fost ajutat decisiv de Abaza, pașă în Olbia ; bine, exista și a doua capitală provincială, la Silistra/Durostorum. Așa că Abaza Pașa cunoștea bine problemele Țării Românești. Provincia lui Abaza Pașa se suprapunea parțial provinciei romane create acolo pe vremuri antice de împăratul Nero. Abaza Pașa cunoștea bine problema valahilor negri, căci provincia lui acoperea fostul principat Carvuna al maurovlahilor. Datorită acestei cunoașteri, Abaza Pașa este numit de către sultanul Osman al II-lea guvernator în Bosnia. Știm că sultanul Murad I practicase intens acolo politica Devșirmé (birul în copii), transformând astfel profund statalitatea Romanija a valahilor negri din Alpii dinarici. Dar Abaza Pașa nu mai ajunge în Bosnia. Îl prinde din urmă o acuzație de înaltă trădare. Abaza Pașa va fi executat în anul 1634. Abaza Pașa era originar din thema Abasgia, aflată pe litoralul est-pontic**, districtul mergea până în provincia Krasnodar a imperiului rus actual***. Abaza Pașa însuși era un împătimit de istoria romană, în transcriere otomană. El fusese de asemenea pașă la Erzurum. Ceva din numele pretendentului Matei Basarab poate se integra în această veche istorie romană. Putem crede că este vorba chiar despre numele Basarab. Căci Basarab Întemeietorul făcuse un drum până la Olbia.
*Abasgia, provincie thematică romană acoperitoare pe teritorii care acum se cheamă Abhazia şi Gruzia.
**”După 1958, România a început să se gândească la o politică independentă faţă de Moscova. Problema n-a fost ridicată de România, aceasta a apărut în contextul tensionării relaţiilor dintre România şi URSS. Documentele din Arhiva Comitetului Central al PCR arată că problema a fost ridicată la Piţunda, Abhazia, în martie 1964. Acolo a avut loc o întrevedere dintre Ion Gheorghe Maurer (prim-ministrul României în perioada 1961-1974) şi Hruşciov. În contextul discuţiei asupra posibilităţilor rezolvării unor probleme teritoriale, Hruşciov a spus că dacă s-ar pune problema unui plebiscit în problema Basarabiei, ar accepta.” „Ceauşescu a fost un patriot, n-a meritat ceea ce i s-a făcut” Interviu cu Vasile Buga, cercetător ştiinţific la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului SURSA http://ziar.jurnal.md/2012/05/29/%E2%80%9Eceausescu-a-fost-un-patriot-n-a-meritat-ceea-ce-i-s-a-facut%E2%80%9D/
*** Tensiuni în creştere în relaţiile ruso-abhaze http://www.flux.md/articole/11662/
Titus Filipas

Rețeaua prințului Gorceakov

Decembrie 15, 2015

Sustenabilitatea matusalemică a rețelei prințului Gorceakov din Oltenia. A fost înființată pe vremea păcii de la Adrianopol. A fost în acțiune și pe vremea “revoluției” din decembrie 1989.
Titus Filipas

România ca distopie

Decembrie 15, 2015

@Liviu Bejan spune aici https://nastase.wordpress.com/2015/12/14/lansarea-atlasului-dunarii/ :
“Să vedem cine sunt inițiatorii legii de modificare a legii vânătorii, lege care, conform estimărilor ( de exemplu http://www.hotnews.ro/stiri-mediu-19545549-romania-raiul-vanatorilor-camera-deputatilor-modificat-legea-vanatorii-iar-societatea-civila-cere-lui-iohannis-nu-promulge-fiindca-duce-macelarirea-sute-mii-pasari-cantatoare-incalca-dreptul-proprieta.htm ), va provoca un măcel printre animalele și păsările sălbatice, ca și printre câini. În plus, maxim 3 câini nu mai sunt, în mod evident, suficienți pentru paza turmelor. Dar să dăm numele celor care cred că, pentru a mânca brânza de oaie, trebuie să mulgi rafturile de la hypermarket:
1. PSD- Florin Iordache, Mocioalcă Ion, Florin-Costin Pâslaru, Angel Tălvar, Petru-Gabriel Vlase, Aurel Vlădoiu.
2. UDMR – Atilla Bela Laszlo Kelemen
3. ALDE – Bogdan Liviu Ciucă
4. PSD- Senat – Ioan Chelaru, Ion Rotaru
Cetățeni, să-i ținem minte și, la viitoarele alegeri, să-i zburăm din Parlamentul României!”
@ Liviu Bejan : Cred că parlamentarii listați sunt reprezentanți monstruoși ai speciei lor care ilustrează cel mai bine subiectul “România ca distopie”.
Titus Filipas

Cultura slavonică

Decembrie 7, 2015

Acum mă gândesc care este ponderea creației românești la cultura slavonică. Se spune că atunci când a vizitat catedrala din Reims, țarului Petru Velichii (lui de fapt îi plăcea să i se spună Imperator) i-a fost prezentată o biblie slavonică scrisă de un român. Mă întreb și eu dacă avem voie să ignorăm, ori să depreciem, acele eforturi intelectuale aproape supraomenești ale românilor. Se tratează disprețuitor (exceptându-l pe Constantin Noica) Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, doar pentru că au fost scrise în slavonică ! Însă rușii le-au copiat integral -inclusiv numele românești – într-un text apocrif.
Titus Filipas
Comentariu @ Oscar Wilde de pe blogul https://nastase.wordpress.com/2015/12/01/biserica-si-identitatea-nationala/
“Rușii recunosc, de asemenea, că cele mai bune școli de miniatură din centrul și estul Europei erau cele din Țările Române unde au fost copiate sau scrise lucrări originale de o mare valoare artistică. Dacă suntem corecți, trebuie să le spunem ungurilor că prima școală de miniatură a întemeiat-o la Budapesta Matei Corvin (în timp ce în Moldova existau astfel de școli cu 200 de ani înainte) și să le amintim ucrainienilor că la Kiev, tot un român le-a făcut o astfel de școală: Mitropolitul Movilă, iar pe Mitropolitul Dosoftei, aflat în exil în Polonia, l-au rugat Episcopul Kievului și Patriarhul Moscovei să le traducă din limba greacă în limba slavonă numeroase cărți, printre care și Istoria Bisericii. Marele păcat al românilor este snobismul și faptul că nu își cunosc valorile culturale. Și nu mă refer la cei cu studii medii, ci la cei care se pretind intelectuali. Mulți dintre ei au vizitat monumentele din străinătate și nu au habar câte comori are această țară!”

Narativul excelent construit de Alexandru Vlahuţă

Decembrie 4, 2015

+Când pacea de la Pasarovitz (1718) dă nemților Oltenia, pe care pacea de la Belgrad (1739) avea să ne-o întoarcă îndărăt, dregătorii lor, trimiși ș-o ia în stăpânire, rămân umiliți de sălbăticia în care trăiesc oamenii, într-o țară așa de mândră și bogată. Corăbiile turcilor încarcă toamna tot rodul pământului. Sub Ion Mavrocordat — cel mai lacom și mai asupritor dintre toți domnii pe care ni i-a trimis Fanarul — văcăritul ajunge să se ia de trei ori pe an, încât oamenii încep să-și ucidă vitele ca să-și mai scurteze din cele dări. De atunci o fi rămas cântecul: “Cine are patru boi / Capu-i urlă de nevoi. / Eu că n-am nici o pereche / -Pun căciula pe-o ureche!” Pe vremea asta de cumplită ananghie, își întinde Rusia mrejele ei asupra țărilor noastre. Puternică, lacomă, vicleană, ea zice că ridică spada „în numele Mântuitorului și al creștinității”, și cheamă la sânul ei, sub înalta ei ocrotire toate popoarele „drept-pravoslavnice”. Turcii înțeleg, printr-un fel de presimțire mai mult, că cel mai mare vrăjmaș al lor e muscalul, și-n ura de moarte a celor două împărății se cumpănește, pentru mai bine de-un veac, soarta țărilor române. Gospodarii acestei vremi se schimbă tot mai repede; căci tot mai mult se teme sultanul să nu-i tragă rușii în partea lor. Ei își deschid drumul la domnie de obicei prin slujba de dragoman al Porții; pe-acolo trec și puținii pământeni ce mai întrerup doar cu numele șirul domnilor fanarioți. Turcii se încred din ce în ce mai puțin în români. Ei se tem, pe vremea asta de neastâmpăr, să nu se ridice vrun Ștefan. Vrun Mihai. Cea mai mică bănuială aduce mazilirea voievodului, — uneori moartea lui. O șoaptă numai, la îngrijata Poartă, că domnul ar da rușilor ajutor pe sub mână — și pieirea lui e hotărâtă. De aceea nici nu poate fi vorba de-o gospodărie închegată. Câteva măsuri de îndreptare, ce se încearcă din când în când, țintesc mai mult la sporirea și strânsul mai ușor al dărilor, decât la buna și trainica îngrădire a țării. Muscalii sunt neadormiți, — ei caută în toate felurile să ademenească pe români și să-i tragă-în partea lor: iscoade, călugări, negustori, iconari, ostași cu vază, cutreieră Moldova și Muntenia, ispitind, împărțind bani, făgăduind marea și sarea bieților oameni buimăciți de nevoi, ce nu mai știu nici ei pe cine să creadă, încotro s-apuce. Mulți dintre vechii noștri boieri, și mai ales preoții, văd în puternica Rusie mântuirea neamului românesc! Ei trimit împărătesei Caterina a II-a soli din amândouă țările, cu smerite cărți de închinare: „Rugători cădem la urmele prea luminatelor picioarelor voastre”… „O, prea blagorodnică împărătească și prea milostivă stăpână a noastră, nu ne părăsi pre noi robii Măriei voastre cei de o credință, umbrește-ne!…” Aveau să vadă ei românii, curând după aceea, și multă vreme după aceea, cum știe să umbrească milostiva Rusie! Începând de la 1769 și până la 1774, cât ține războiul dintre muscali și turci, țările române — pe care însuși capul bisericii lor le cheamă la jertfă, „pentru proviantul împărăteștilor oști ce au venit spre apărarea noastră” -țările peste care-și întinde Rusia larga ei aripă ocrotitoare, sunt împresurate și jefuite cu cea mai vajnică sălbăticie de înseși aceste împărătești oștiri, care se bat — zic ele — „pentru mântuirea neamurilor creștine de sub jugul păgânului”. Pacea de la Cuciuc-Cainargi (1774) desface Moldova și Valahia din strânsoarea ucigașă a brațelor muscălești, dă însă marii împărății creștine dreptul de a le… ocroti, de câte ori se va părea ei că sunt prea asuprite de necredincioși — un drept pe care dealtfel și-l luase ea singură de mai înainte, și-n care până și turcii văd ce se ascunde. — Austria, înțelegând că Rusia și-a retras gheara de pe deasupra, numai pentru a și-o întinde mai bine pe dedesubt, se grăbește a lua din vreme partea ei de pradă. Cu doi ani înainte se făcuse-mpărțeala Poloniei, dusă la pieire de înseși dezbinările păzitorilor ei. Austria încredințează pe turci că de halca ei ar ținea și Bucovina, o fărâmă de loc neînsemnată, pe care o ia numai pentru a îndrepta, cum a fost din vechi, „hotarul Pocuției”. Toată Moldova e un suflet ș-un strigăt în fața acestei nelegiuiri. Acolo-i Suceava și Putna cea sfântă, acolo-i cetatea de scaun și locul de veșnică odihnă al celui mai mare și mai slăvit voievod al ei. Dar cine s-audă dreptatea și cine să creadă durerea unei țări așa de mici! Domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, trimite o plângere la Poartă. Austria îl pârăște că-i unealta rușilor, — iar câteva mii de galbeni încheie târgul. Într-o seară din toamna anului 1777 sosește-n Iași un pașă — Ahmed-bei. El trage la „Conacul din Beilic”, se face bolnav, spune că trece la Hotin ș-ar vrea să vorbească cu domnul, pe care-l cunoaște de la Țarigrad. Ghica vine, însoțit numai de patru slujitori pe care-i lasă afară, îl găsește-ntins pe-o sofa și-i arată, din toată inima, părerea lui de rău că-l vede bolnav. Turcul e vesel, spune glume, întreabă de una, de alta… Cum stau așa de vorbă, Ghica scoate tabachera și i-o întinde: „Bun tabac ai, zice Ahmed, dar eu am și mai bun”. Și, bătând din palme, strigă „Tabac!” Opt ieniceri răsar ca din pământ. O luptă de câteva clipe, — unul din ieniceri e ucis, — apoi un gemăt adânc, sugrumat din cea din urmă durere, și frumosul trup al voievodului Moldovei, străpuns de lovituri mai multe decât cerea moartea, cade la picioarele „trimisului împărătesc”. Austria, veselă și mândră de-o așa deplină biruință, putea să-și înfigă liniștea zgripțorii ei în boiul Moldovei. Sabia lui Ștefan dormea lângă brațul ce nu se mai putea ridica să-și apere pământul! Și nu mijea o zare de lumină, în toată întunecimea aceea de vremi neîndurate. Un vânt de stricăciune suflă peste lumea întreagă. Nu mai era cinste, nu mai era omenie. A vicleni, a fura, a ucide mișelește era o putere. Frederic cel Mare, găsind la Lipsca tiparele de bani ale polonilor, pune să toarne-n cositor o sută de milioane de fiorini, pe care-i petrece-n Polonia lui drept bani adevărați. Domnii greci se azvârl asupra țărilor noastre cu lăcomia zorită a jefuitorului de călare, pe care-l ajung din urmă ceilalți flămânzi. Când cele trei împărății din jurul nostru se războiesc iar între ele, și-și vântură oștile și păcatele peste sărmanele țări fără nici o apărare, — ei se gândesc ce s-apuce mai repede, ce vicleșuguri să mai învârtească, și cum să-și aștearnă lor mai bine, și mai la adăpost.+
Am mai spus eu pe aici, Ghiculeştii erau nişte falşi fanarioți. În realitate erau mari patrioți români. Îmi place finețea gândirii lui Alexandru Vlahuţă, unul dintre întemeietorii Sămănătorismului. El înţelege că asasinarea lui Grigore Alexandru Ghica al III-lea se datorează şi unei carenţe prudenţiale din partea sa. La fel cum s-a întâmplat la asasinarea lui Nicolae Ceauşescu. Asasinare numită de către neprietenii noştri „revoluţie”. Dacă la asasinarea lui Grigore Alexandru Ghica al III-lea a fost cedată Bucovina către Austria, ce hălci mari din trupul României urmau să fie cedate la asasinarea lui Nicolae Ceauşescu, şi către cine ? Tot Ardealul către Ungaria, şi Banatul de Timişoara către Serbia. Nu s-a întâmplat aceasta numai şi numai pentru că Armata Română, excelent instruită de către cei doi generali „fraţi gemeni” de la Piteşti, a folosit muniţie de război. Spre marea supărare a Centrului.
Titus Filipas

Istoria şi „revoluţia“ română

Decembrie 2, 2015

„revoluţia“ română ne-a scos din Istoria culturală a Lumii. Din acest motiv devine imperios necesar să scoatem „revoluţia“ română din Istoria noastră.
Titus Filipas