Avangardiștii, alte opinii

Dan Culcer : „Domnul Michael FINKENTHAL îmi face onoarea de a mă cita în Observatorul cultural, ( http://www.observatorcultural.ro/articol/din-nou-despre-avangarda-romaneasca/#comment-113002 ), o revistă din București pe care o citesc adesea, cu o opinie despre opera lui Tristan Tzara, autor pe care îl calificam «provocator fără talent» și care merită să fie uitat. Acestei afirmații radicale, neargumentată în cadrul respectiv, i se opune argumentul său de autoritate : «Provocatorul fără talent a fost sărbătorit în Franţa, în 2015, printr-o expoziţie organizată la Strasbourg de către Serge Fauchereau, cel mai cunoscut specialist al avangardei franceze în secolul al XX-lea.» Ei și? Nu e desigur un argument în favoarea talentului lui Tristan Tzara ci doar un semn că inerțiile sunt … inerte și au viață lungă. E normal ca un critic literar și teoretician ca Serge Fauchereau, care și-a dedicat viața acestei teme să dorească să o valorifice, valorizându-și opera. Așa cum, pe meleagurile noastre, o făcea Marin Mincu sau o face și a făcut-o Ion Pop. Am trecut și eu pe aici, publicând documente, descoperite de mine, cu și despre Ilarie Voronca sau încercând să public altele cu și despre Fundoianu, din arhivele Cahjers du Sud, încercare blocată de emigrarea mea. Textele recuperate de mine, ajutat de Mircea Zaciu și de lectorul român de la Marsilia, au apărut sau sunt în curs de apariție. Până la urmă le va fi publicat Ion Pop sau cineva din apropiații săi. Scriu oarecum în cunoștință de cauză, deci. Ceea ce mă irită este dorința unora (de pildă, ICR sub egida lui H.R. Patapievici) de a se împăuna cu valorile sau pseudo-valorile altora. Uitarea sau ignorarea comportamentului rușinos al unor «avangardiști» din România, de la Geo Bogza la Virgil Teodorescu, sub pretextul separării literaturii de politică, nu este admisibilă. În vreme ce valorile ce ne aparțin întrutotul și nu au nici un alt front/lobby de susținere, sunt lăsate să cadă în uitare sau valorizarea lor este prost gestionată de instituțiile competente în propaganda culturală. Sunt mai puțin universale poemele lui Lucian Blaga decât elucubrațiile pseudo-poetice ale lui Tristan Tzara? Autorii avangardei din România erau scriitori de cafenea sau de «lăptărie». Tirajele broșurilor sau ale periodicelor «neregulate» trase în trei exemplare nu ieșeau din circuitele amicale. Doar comunismul și grija unor critici litareri specializați concomitent în realism-socialist și în avangardism, ca Ov. S. Crohmălniceanu au putut crea atmosfera pentru editarea unora dintre «avangardiști» în tiraje de masă. Această literatură (uneori pseudo-literatură‚ a fost recuperată mai devreme decât ar fi fost normal, în ordinea valorilor. Nu a tuturor. Fiindcă scriitorii importanți, ca Gelu Naum, de pildă, care se țineau departe de avantajele imediate ale colaboraționismului erau tratați ca atare, ca dușmani, în vreme ce Bogza primea premiul de stat. Se va observa că Dan Ciachir e etichetat ca naționalist, lucru care pare să fie ceva de rușine din perspectiva lui M. F., nu prea știu de ce. Ciachir nu ar avea dreptul să se mire, comentând cartea Terezei-Brândușa Palade, că dosarele editate de Stelian Tănase sunt ignorate, pe temeiul că este «naționalist», adică «tuberculos» — în termenii lui Ralea? Nu se poate opera o despărțire netă a operei literare a acestor autori de politică, dacă nu pentru altceva, măcar pentru că acești autori au fost la un moment dat sau au vrut să fie și revoluționari în plan politic, au scris în acest sens iar unii au fost «revoluționari» realiști-socialiști, de fapt colaboraționiști ai sistemului colonial sovietic, în numele revoluției mondiale, a exportului de revoluție etc. Opera, gândirea lor politică și apartenența la grup să fie atât de etanșe reciproc? Dl M.F. ar trebui să știe și mai ales să recunoască că însăși activitatea sa publicistică probează contrariul.”
Pentru conformitate,
Titus Filipas

Stalin şi Ardealul

Deciziile privind Ardealul de Nord în favoarea României, luate în URSS pe vremea când trăia Stalin, să nu le atribuiţi Rusiei ! Pentru că ele aparţin Ivireanului ! Învăţaţi să gândiţi Istoria noastră şi în termeni de vechi şi străvechi arhetipuri culturale. Este un arhetip cultural de pe vremea împăratului Nero. Cele două personalităţi se aseamănă. Chiar incredibil de mult!
Titus Filipas

Cât tupeu au muscalii !

+„Beliţî russkii gorod!”+ ?! Mamma mia! Am acolo 20 de hectare de teren arabil de cea mai bună calitate, moştenite de la Grigore Filipaş, bunicul meu. Vă daţi seama ce imens furt istoric, de proprietate funciară românească, protejează acolo gaspadin Vladimir Putin ? Şi marele nostru actor de teatru Colea Răutu (Nicolae Rutcovski), excepţional recitator de poezie românească, era tot de pe acolo. La fel ca şi Eugen Coşeriu, savantul nostru cunoscător de lingvistică generală care derivă din Ideologia primară ! http://adevarul.ro/moldova/social/mamarenato-usatii-ne-a-pus-sfetafor-1_563a2e63f5eaafab2c4d135e/index.html?ref=yfp Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul https://nastase.wordpress.com/2015/11/06/alternativa-sau-aventura/
Titus Filipas

Radu Ioanid

Despre istoricul evreu Radu Ioanid (https://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Ioanid ), Vladimir Tismăneanu sugerează în documentul http://www.contributors.ro/cultura/de-unde-venim-cine-suntem-incotro-mergem-scrisoare-deschisa-domnului-alexandru-r-florian/ că ar fi fost profesor la Ştefan Gheorghiu. Au început acum să se “demaşte” între ei ? Oricum, circumstanţa aceasta alterează într-un mod grav presupusul înalt “statut moral” al domnului Radu Ioanid.
Titus Filipas

Vladimir

Un tip care şi-l ia ca tovarăş de beutură pe Berlusconi nu este un om mare. În fine, Putin pretinde că păşeşte în urmele lăsate de paşii lui Stalin pentru a face Rusia mare. Dacă ar fi aşa… Dar Stalin a fost realmente un doctrinar, ceea ce Putin este departe de a fi… L-am citit pe Putin în pronunţiile sale naïve despre Vladimir (Fornicator Maximus în istoriografia ottoniană), Botezătorul “ruşilor” (cine or fi ăia ?) în legenda construită de Nikolai Karamzin. Să nu dea bunul Dumnezeu să ajungem să depindem, noi, românii, de capriciul unui Vladimir Putin ! Bunicul îl vorbea de bine pe ţarul Nicolae al II-lea care făcuse, cât de cât, suportabilă viaţa românilor din Basarabia. Ministrul Educaţiei din toată Rusia pe vremea sa era un intelectual sorocean trăgându-şi rădăcinile din Epir (Dimitrie Cantemir afirma categoric că vlahii epiroţi sunt români!). Acest ministru sorocean a lăsat în Romania Orientală nord-pontică principiile medelenizării.
Titus Filipas

Vinoteca din Chersonesul Tauric

http://www.theguardian.com/world/2015/sep/18/grapes-of-wrath-crimea-fury-as-putin-and-berlusconi-drink-240-year-old-wine Scandal internaţional pe tema jafului făcut de Putin şi Berlusconi în vinoteca din Chersonesul Tauric (peninsula Crimea). Am mai vorbit despre tratatul de la Kuciuk Kainargi din 1774 (lobby-ist fiind ilustrissimul Voltaire, plătit de ţarina Caterina cea Mare). Hruşciov a transferat în 1954 peninsula Crimea către Ukraina. Ceea ce a provocat mistificarea numită “revoluţia din anul 1956 în Ungaria”. De fapt “revoluţionarii unguri” vroiau ca Hruşciov să le cedeze şi lor Transilvania! De atunci datează ambiguitatea supranumelui modern pentru Chersonesul Tauric : fie “Troia rusească”, fie “Pompeii Ukrainei”. Nu ştiam că acolo se află cea mai mare vinotecă din lume, anume la Crama Massandra. Vizitată recent de Putin şi Berlusconi. Cel mai vechi vin de acolo datează din milesimul 1775. Cinci sticle din vinul spaniol 1775 Jeres de la Frontera au fost puse la păstrare acolo de către contele Mihail Vorontsov, pe vremea ţarinei Caterina cea Mare. Iată că Putin şi Berlusconi au băut împreună o sticlă cu Jeres de la Frontera, promoţia 1775.
Titus Filipas

„Vulpile în vie”

@ Petrache pe blogul https://nastase.wordpress.com/2015/08/23/vremea-vulpilor/#comment-254992
Bună carte ! Cu personaje fascinante ! Care influenţează şi istoria noastră. Tot după cum şi istoria noastră influenţează istoria americană. Să privim cronologic ce se întâmpla în America şi în Romania Orientală în cel de al optulea deceniu din Epoca Luminilor. Anul 1773 : the Tea Party din oraşul portuar Boston. Anul 1774 : legislaţia englezească pentru stabilizarea situaţiei din coloniile sale nord-americane. În Romania Orientală avem la anul 1774 pacea de la Kuciuc Kainargi, determinată major de Britania care sprijinea Rusia. Însă atenţia acordată de Britania acestei probleme est-europene permitea rebelilor din coloniile americane să acumuleze arme şi muniţie. Repet circumstanţele favorizante, ei fiind scăpaţi în anul 1774 de ochiul britanic iscoditor pe teren ! Anul 1775 : începerea Revoluţiei Americane înarmate. Dar victoria ei va fi asigurată numai cu o cantitate uriaşă de bani din Trezorerie şi prin îndatorarea imensă a Franţei absolutiste. Acest sprijin francez pentru Revoluţia Americană va provoca amplificarea exponenţială a datoriei suverane a Franţei ! De aici va decurge falimentul suveran al Franţei. Acest faliment suveran a fost factorul declanşator pentru Revoluţia Franceză din anul 1789. Lion Feuchtwanger (1884-1958), scriitor stipendiat generos de dictatorul sovietic Iosif Vissarionovici Stalin, se va inspira din acest episod al istoriei în romanul „Arme pentru America” (‘Waffen für Amerika’). Tradus şi pe româneşte sub titlul „Vulpile în vie”. Personajele principale fiind Benjamin Franklin (prieten personal cu Vergennes*), şi baroneasa de Helvètius care patronează în salonul ei din Auteuil fondarea Ideologiei primare precum şi a Lojei „Cele nouă fiice ale Memoriei” (Les Neuf Soeurs), un atelier intelectual de perfecţionare amintit şi de Iancu Văcărescu.
*Bastilia nu era o instituţie care dezonora Franţa şi oamenii ei. Dimpotrivă. Să amintim că Marmontel (1723-1799), intelectualiceşte mediocru faţă de geniile care trăiau în Epoca Luminilor !, îşi va câştiga titlurile de „honnête homme” şi „secrétaire perpétuel” al Academiei franceze după ce va petrece doar câteva nopţi închis la Bastille. Căderea Bastiliei, o Bastilie care valida meritocraţia uneori dubioasă, era văzută în lumina vesperală din quatorze Juillet 1789 drept eveniment epocal numai de către masoni. Fiind înscrisă de mai mulţi ani în proiectul „contelui” Cagliostro, escrocul specializat în Cabala. Pentru cabalişti, a face intenţionat răul în lume este un act prin care lumea învaţă -desigur, observând prin contrast- ce este Binele, şi astfel lumea poate fi îndreptată ! Marele protector şi prieten al masonului Cagliostro era contele Charles Gravier de Vergennes (1717-1787) care exercita funcţia de cancelar. Cagliostro putea influenţa deciziile regelui Franţei, deşi numai indirect, prin mijlocirea lui Vergennes. Astfel, împotriva sfatului foarte înţelept al lui Turgot în « chestiunea anericană », Louis XVI hotărăşte să toace nesăbuit finanţele Franţei în lupta perseverentă pentru Independenţa Americii ! Sigur, dovezi directe pentru conivenţa dintre proiectul Voltaire anti-Romania Orientală şi proiectul « Arme pentru America » al lui Cagliostro nu au rămas.
Titus Filipas

Minionul zbirului Lavrentii Beria

Este vorba despre primul ministru al Ungariei, Imre Nagy. Lavrentii Beria l-a ajutat să-şi construiască baza de popularitate –imensă!- din Ungaria. I-a eliberat pe prizonierii de război unguri închişi în lagărele din Uniunea Sovietică. http://asymetria-anticariat.blogspot.ro/2015/07/1956.html
Titus Filipas

Amenajările din Gorj, rostul

Ştiu de la un orheian, profesorul Vasile P. Mihu, că Gheorghiu-Dej a participat la amenajările din Gorj pentru a-l transforma într-un „judeţ vestigiu” acceptat de Stalin la tratativele de la Stockholm conduse de Alexandra Kollontai. Faptele acestea pun un semn de întrebare peste alegaţiile domnului Neagu Djuvaru, că la Stockholm nu se ajunsese la vreun acord mai convenabil României. „judeţ vestigiu” (calchiat de la sintagma englezească „rump state”) înseamnă că se păstrau intacte tradiţia şi valorile româneşti. Vasile P. Mihu, proaspăt întors de pe front, venise la Gorj din partea Universităţii din Bucureşti. La Tîrgu Jiu l-a cunoscut personal pe Gheorghiu-Dej. Sindicalistul avea o memorie fenomenală ! Mai târziu, „căpitanul” Mihu (Mihail Sadoveanu îi portretizează un strămoş cu acest nume în romanul istoric Neamul Şoimăreştilor) a intervenit pe lângă Gheorghiu-Dej pentru eliberarea lui Onisifor Ghibu, senatorul de Orhei.
Titus Filipas

Teoria lui Roesler

@ ZeV https://nastase.wordpress.com/2015/05/20/tara-lui-ba/ Bănuiesc eu c-ai auzit tu despre “teoria lui Roesler” cea de un anti-românism extrem. Eduard Robert Rösler (numele se scrie și Roesler) (* 2.3.1836 în Olmütz/Olomouc – † 19.8.1874, în Graz) a fost un istoric austriac de etnie germană. Cea mai cunoscută lucrare a sa, referitoare la istoria românilor, este “Romänische Studien. Untersuchungen zur älteren Geschichte Rumäniens” [Studii românești. Cercetări asupra istoriei mai vechi a României]. A fost publicată în 1871 la Leipzig, în Germania. Rösler continuă și dezvoltă în această lucrare teorii ale altor autori, ca de exemplu Franz Josef Sulzer, Josef Karl Eder și Johann Christian von Engel, cu privire la formarea poporului român în regiuni situate în sudul Dunării. Această teorie a fost combătută de Alexandru Dimitrie Xenopol, Dimitrie Onciul, Vasile Pârvan, Nicolae Iorga și alți istorici români și străini. Nu ştiu ce „dinte“ avea Franz Josef Sulzer împotriva bieţilor români, dar ştiu că s-a hrănit, material şi spiritual, la Curtea domnitorului fanariot Alexandru Ipsilante (a vieţuit pe intervalul 1725-1805), a fost domnitor în Muntenia: 15 septembrie 1774 – februarie 1782 și august 1796 – decembrie 1797, precum și în Moldova: decembrie 1786 – 19 aprilie 1788). Istoricul american Keith Hitchins laudă foarte mult anti-românismul care domnea la Curtea fanariotului Alexandru Ipsilante. Imediat după loviluţie, politrucul cominternist Silviu Brucan l-a numit pe Gabriel Liiceanu ca patron la fosta Editura Politică. De bine de rău, în perioada Nicolae Ceauşescu, Editura Politică devenise românească. Gabriel Liiceanu a îndreptat-o spre o politică opusă intereselor României. Acea politică editorială a furnizat acum argumente domnului Laszlo Tökes în politica sa anti-românească. Şi eu ţintesc aici în mod special spre semnificaţia publicării cărţii lui Keith Hitchins: „Românii 1774-1866”, traducerea originalului în limba engleză The Romanians, 1774–1866, New York: Clarendon Press, 1996. Pp. 337. ISBN 0-19-820591-0. $50.00. Keith Hitchins este profesor de istorie la University of Illinois (Urbana-Champaign), şi membru de onoare al Academiei Române (din 1991). Nu sînt eu primul ce afirmă că universitari americani cu mediatizate prezenţe în România sunt de fapt agenţi pro-Rusia. Franz Josef Sulzer // Franz Josef Sulzer (* ? – † 1791) a fost un istoric și muzician elveţian. Având rangul de căpitan în regimentul austriac Lattermann (1759-1773), Sulzer a fost staționat în Transilvania, unde a intrat în legătură cu românii, la Brașov și Reghin (unde l-a cunoscut pe Petru Maior). A petrecut mai mulți ani în principatul Țara Românească, începând din 1776 la curtea lui Alexandru Ipsilanti. Principala sa lucrare, publicată în trei volume (primul geografic, celelalte două istorice), este “Istoria Daciei transalpine”: “Geschichte des transalpinischen Daciens, das ist der Walachey, Moldau und Bessarabiens. Im Zusammenhange mit der Geschichte des übrigen Daciens als ein Versuch einer allgemeinen dacischen Geschichte mit kritischer Freyheit entworfen“ [Istoria Daciei transalpine, adică a Valahiei, Moldovei și Basarabiei. În legătură cu istoria restului Daciei, ca încercare de a scrie o istorie generală, cu libertate critică], I, II, III, 1781-1782, Wien Viena; editura Gräffer]. Prin această lucrare, Sulzer este unul dintre principalii precursori ai lui Eduard Robert Rösler cu privire la teoria formării poporului român la sud de Dunăre (cunoscută sub denumirea teoria lui Roesler). Germanul Eduard Robert Rösler era vital interesat să preia şi să dezvolte ideile lui Franz Josef Sulzer. Pentru a şterge „ştiinţific” urmele unui genocid. Comis de germani împotriva românilor din Regiunea Sudeţilor. Într-adevăr, numele Olomouc vine de la Iuliomontium, cum se chema castrul roman ridicat acolo în perioada imperială.
Titus Filipas