Posts Tagged ‘Basarabia’

Avangardiștii, alte opinii

Ianuarie 29, 2016

Dan Culcer : „Domnul Michael FINKENTHAL îmi face onoarea de a mă cita în Observatorul cultural, ( http://www.observatorcultural.ro/articol/din-nou-despre-avangarda-romaneasca/#comment-113002 ), o revistă din București pe care o citesc adesea, cu o opinie despre opera lui Tristan Tzara, autor pe care îl calificam «provocator fără talent» și care merită să fie uitat. Acestei afirmații radicale, neargumentată în cadrul respectiv, i se opune argumentul său de autoritate : «Provocatorul fără talent a fost sărbătorit în Franţa, în 2015, printr-o expoziţie organizată la Strasbourg de către Serge Fauchereau, cel mai cunoscut specialist al avangardei franceze în secolul al XX-lea.» Ei și? Nu e desigur un argument în favoarea talentului lui Tristan Tzara ci doar un semn că inerțiile sunt … inerte și au viață lungă. E normal ca un critic literar și teoretician ca Serge Fauchereau, care și-a dedicat viața acestei teme să dorească să o valorifice, valorizându-și opera. Așa cum, pe meleagurile noastre, o făcea Marin Mincu sau o face și a făcut-o Ion Pop. Am trecut și eu pe aici, publicând documente, descoperite de mine, cu și despre Ilarie Voronca sau încercând să public altele cu și despre Fundoianu, din arhivele Cahjers du Sud, încercare blocată de emigrarea mea. Textele recuperate de mine, ajutat de Mircea Zaciu și de lectorul român de la Marsilia, au apărut sau sunt în curs de apariție. Până la urmă le va fi publicat Ion Pop sau cineva din apropiații săi. Scriu oarecum în cunoștință de cauză, deci. Ceea ce mă irită este dorința unora (de pildă, ICR sub egida lui H.R. Patapievici) de a se împăuna cu valorile sau pseudo-valorile altora. Uitarea sau ignorarea comportamentului rușinos al unor «avangardiști» din România, de la Geo Bogza la Virgil Teodorescu, sub pretextul separării literaturii de politică, nu este admisibilă. În vreme ce valorile ce ne aparțin întrutotul și nu au nici un alt front/lobby de susținere, sunt lăsate să cadă în uitare sau valorizarea lor este prost gestionată de instituțiile competente în propaganda culturală. Sunt mai puțin universale poemele lui Lucian Blaga decât elucubrațiile pseudo-poetice ale lui Tristan Tzara? Autorii avangardei din România erau scriitori de cafenea sau de «lăptărie». Tirajele broșurilor sau ale periodicelor «neregulate» trase în trei exemplare nu ieșeau din circuitele amicale. Doar comunismul și grija unor critici litareri specializați concomitent în realism-socialist și în avangardism, ca Ov. S. Crohmălniceanu au putut crea atmosfera pentru editarea unora dintre «avangardiști» în tiraje de masă. Această literatură (uneori pseudo-literatură‚ a fost recuperată mai devreme decât ar fi fost normal, în ordinea valorilor. Nu a tuturor. Fiindcă scriitorii importanți, ca Gelu Naum, de pildă, care se țineau departe de avantajele imediate ale colaboraționismului erau tratați ca atare, ca dușmani, în vreme ce Bogza primea premiul de stat. Se va observa că Dan Ciachir e etichetat ca naționalist, lucru care pare să fie ceva de rușine din perspectiva lui M. F., nu prea știu de ce. Ciachir nu ar avea dreptul să se mire, comentând cartea Terezei-Brândușa Palade, că dosarele editate de Stelian Tănase sunt ignorate, pe temeiul că este «naționalist», adică «tuberculos» — în termenii lui Ralea? Nu se poate opera o despărțire netă a operei literare a acestor autori de politică, dacă nu pentru altceva, măcar pentru că acești autori au fost la un moment dat sau au vrut să fie și revoluționari în plan politic, au scris în acest sens iar unii au fost «revoluționari» realiști-socialiști, de fapt colaboraționiști ai sistemului colonial sovietic, în numele revoluției mondiale, a exportului de revoluție etc. Opera, gândirea lor politică și apartenența la grup să fie atât de etanșe reciproc? Dl M.F. ar trebui să știe și mai ales să recunoască că însăși activitatea sa publicistică probează contrariul.”
Pentru conformitate,
Titus Filipas

Anunțuri

Un mesaj anti-românesc

Ianuarie 26, 2016

@Cris din Israel contra epistemei de modernitate aplicată în România : +Părerea mea e că conștiința (cacofonia aparține doamnei @Cris din Israel) națională, ideea că locuitorii provinciilor Valahia, Moldova și Transilvania erau de aceeași etnie și vorbeau aceeași limba cu mici deosebiri, a apărut pe la 1800. Mai mult, ideea a fost adoptata de elite, nu de cei din clasele de jos care erau ignoranți și carora nu le pasa daca oamenii din alte regiuni erau români sau altceva. Abia pe la 1800, când informația a început sa circule ceva mai repede, când transportul a devenit mai rapid, unii intelectuali și-au dat seama ca valahii și moldovenii vorbeau aceeași limba. ATUNCI a încolțit ideea unirii lor într-un singur principat, s-au înființat societăți secrete pentru propagarea principiilor, societăți vânate de autoritățile otomane cu ajutorul celor autohtone populate de slujbași care respingeau unirea. Cam la fel s-a întâmplat și cu Italia. Ideea unirii Regatului României cu Transilvania locuita de o populație majoritar româneasca dar inferioara altor populații transilvane a încolțit pe la sfârșitul secolului XIX, mai întâi în Transilvania și apoi în regat, tot în rândurile elitelor.”

Greu de găsit un mesaj anti-românesc mai dur pe acest blog
https://nastase.wordpress.com/2016/01/23/cum-a-ajuns-sabia-lui-cuza-inapoi-in-romania/ și la acest moment. @Cris din Israel s-a mai semnalat aici prin ideile : 1/ “România este o țară frumoasă.” 2/”Păcat că este locuită de români.” Alternativa care ni se sugerează ? Să fie locuită de “poporul ales” ? Caracterizat printr-o tradiție vetero-testamentară. Reamintesc că lucrarea centrală de ideologie a naționalismului românesc, anume “Echilibrul între antiteze”, scrisă de Ioan Eliade Rădulescu, a fost precedată de lucrarea “Biblicele”, scrisă de același. Dacă în “Echilibrul între antiteze”, metodologia de nation-building se bazează pe epistema de modernitate, în “Biblicele” ea se bazează pe Teologia Politică (fundamentată de Sfântul Părinte Ierarh Vasile cel Mare). Deci Ioan Eliade Rădulescu nu excludea tradiția vetero-testamentară în construirea României moderne ! Reamintesc că pe vremea regimului Nicolae Ceaușescu, de problemele acestea fusese însărcinat să se ocupe universitarul etnic evreu Paul Cornea. Asta explică de ce fiul său, Andrei Cornea, consideră că este natural ca tocmai dumnealui să se ocupe cu problemele ideologice românești ! Este acesta încă unul dintre exemplele concrete ale “Ororilor Epocii de Aur” !
@Cris din Israel din Israel mai zice : “ideea a fost adoptată de elite, nu de cei din clasele de jos”. Spune cineva, din România ori de aiurea, că “epistema de modernitate” trebuie să fie asociată neapărat cu “opinia populară” ? Și mai adaugă @Cris din Israel din Israel altă mirobolanță : “Abia pe la 1800, când informația a început sa circule ceva mai repede, când transportul a devenit mai rapid, unii intelectuali și-au dat seama ca valahii și moldovenii vorbeau aceeași limbă.” De Gheorghe Șincai n-ai auzit. Și mai comite @Cris din Israel din Israel altă mirobolanță, însă aceasta de proporții extreme : +Ideea unirii Regatului României cu Transilvania locuita de o populație majoritar româneasca dar inferioara altor populații transilvane a încolțit pe la sfârșitul secolului XIX, mai întâi în Transilvania și apoi în regat, tot în rândurile elitelor.+ Dar despre Ausgleich, @Cris din Israel n-a găsit nimic rău de scris!
Titus Filipas

Capriciile lui Antonescu

Ianuarie 23, 2016

@ Santinela scrie aici https://nastase.wordpress.com/2016/01/20/lansare-de-carte-la-fundatia-titulescu-2/ Eu comentez.
Mareșalul Ion Antonescu a luat o hotărâre militară genială când a retras trupa română din Grupul de Armate Centru care se pregătea să atace Moscova. Pentru asta, Iosif Stalin i-a rămas profund recunoscător. A acceptat toate capriciile cerute de Ion Antonescu la Stockholm, prin care și înființarea județelor vestigiu, denumite în terminologia englezească „rump states”. Dar Stalin a dat totodată ordinul ca nici un soldat german care a participat la atacul asupra Moskovei să nu mai viețuiască!
Titus Filipas

Esențial și determinant

Ianuarie 21, 2016

@ZeV spune aici https://nastase.wordpress.com/2016/01/20/lansare-de-carte-la-fundatia-titulescu-2/ despre „istoricul” Cioroianu. Eu comentez.
Un tip mai dezinformat ca ăsta este greu de aflat. Frontiera răsăriteană legitimă era pe Bugul pontic, stabilită de cancelarul Fleury prin Capitulația de la 1740. Suspendată temporar prin tratatul de la Kuciuk Kainargi din 1774, reînnoită în cel de al II-lea război mondial pentru România condusă de Ion Antonescu, după cum recunoaște Winston Churchill în Memorii. Critică a fost trecerea Bugului, nu trecerea Nistrului ! Dar esențial și determinant a fost gestul Viteazului de la 1600, care a trimis mesageri cu steagurile sale de luare în posesie la Olbia – gurile Bugului.
Titus Filipas

Mai există România reală?

Ianuarie 12, 2016

Nu știu ce anume are în vedere Angela Merkel atunci când promovează această iresponsabilă politică a imigranților. Pentru că mi se pare a fi cu mult mai mult decât o simplă schemă Ponzi demografică de tip american. Mai demult, într-un rar moment de sinceritate, doamna Merkel lăsase printre rânduri să-i scape intenția germană de a provoca o schimbare majoră de Istorie în Europa. De obicei, atunci când schimbă Istoria, Germania schimbă inevitabil și Geografia. “revoluția” din decembrie 1989 s-a făcut exact pe acest fond. Apoi, în 2014, printr-un truc electoral algoritmic, “România” (mai există România reală?) a primit și un președinte saxon.
Titus Filipas

Emporii

Decembrie 26, 2015

Am descoperit micul emporiu tătărăsc din Bulgaria, unde românii aduși din Bugeac erau slavizați. Eu am folosit prima oară în literatura română sintagma “slavizare prin comodificare”. Istoricul Ion Țurcanu scrie în excelenta carte a domniei sale dedicată Basarabiei despre acest fenomen, însă nu precizează emporiul. De fapt domnul Ion Țurcanu scrie că existau mai multe emporii, unde veneau imediat negustori muscali care-i cumpărau pe sclavii români pentru a-i transforma în ruși pravoslavnici recunoscători țarului. Locul de unde au fost extrași acei români din Bugeac se cheamă acum Bilhorod-Dnistrovsky pa-hahlațkii, adică în limba ucraineană. Procesul începea la anul 1485, și destinația era malul unui rîu din sudul Bulgariei. Este interesantă devenirea transgenică a ființei sale aquatice, de la Hebrus la Marița ! Denumirea emporiului este de sorginte persană, deci a existat multă istorie și înainte! Cu plăcere, și amicilor mei de pe blogul https://nastase.wordpress.com/2015/12/25/sarbatoarea-craciunului-sarbatoarea-familiei/
Titus Filipas

Rețeaua prințului Gorceakov

Decembrie 15, 2015

Sustenabilitatea matusalemică a rețelei prințului Gorceakov din Oltenia. A fost înființată pe vremea păcii de la Adrianopol. A fost în acțiune și pe vremea “revoluției” din decembrie 1989.
Titus Filipas

Ministrul Educației pentru toată Rusia

Decembrie 11, 2015

Și țarul Nicolae al II-lea a văzut Evangheliarul slavonic de la Reims, scris de români. Motiv pentru care a numit un român ca ministru al Educației pentru toată Rusia. Tot din același motiv a permis autohtonilor nord-pontici să urmeze pe românește studiile superioare la Iași.
Titus Filipas

Agenții Rusiei

Decembrie 7, 2015

Elena Cristian care a făcut “varză” din vechiul şi bunul “Jurnal Naţional” probabil a fost motivată financiar. Care-i sursa banilor ? La Antena 3, pe tema filmului “Soroca orașul mișto”, am identificat-o : Agenții Rusiei ! Într-adevăr, în emisiunea de prezentare a filmului -trailerul, dacă vreți- apărea scena filmată cu Putin, bancnota și baba Roza. Care a fost retezată în film. Și bănuiesc că nu pe gratis, nici din capriciu ! Schimbarea demografică “mișto” făcută de URSS în Basarabia a fost înspăimântătoare ! Rusia are tot interesul să ascundă acum acest adevăr. Vedeți și filmul cu Sofia Rotaru “În grădina lui Ion/toate păsările dorm”.
Titus Filipas

Narativul excelent construit de Alexandru Vlahuţă

Decembrie 4, 2015

+Când pacea de la Pasarovitz (1718) dă nemților Oltenia, pe care pacea de la Belgrad (1739) avea să ne-o întoarcă îndărăt, dregătorii lor, trimiși ș-o ia în stăpânire, rămân umiliți de sălbăticia în care trăiesc oamenii, într-o țară așa de mândră și bogată. Corăbiile turcilor încarcă toamna tot rodul pământului. Sub Ion Mavrocordat — cel mai lacom și mai asupritor dintre toți domnii pe care ni i-a trimis Fanarul — văcăritul ajunge să se ia de trei ori pe an, încât oamenii încep să-și ucidă vitele ca să-și mai scurteze din cele dări. De atunci o fi rămas cântecul: “Cine are patru boi / Capu-i urlă de nevoi. / Eu că n-am nici o pereche / -Pun căciula pe-o ureche!” Pe vremea asta de cumplită ananghie, își întinde Rusia mrejele ei asupra țărilor noastre. Puternică, lacomă, vicleană, ea zice că ridică spada „în numele Mântuitorului și al creștinității”, și cheamă la sânul ei, sub înalta ei ocrotire toate popoarele „drept-pravoslavnice”. Turcii înțeleg, printr-un fel de presimțire mai mult, că cel mai mare vrăjmaș al lor e muscalul, și-n ura de moarte a celor două împărății se cumpănește, pentru mai bine de-un veac, soarta țărilor române. Gospodarii acestei vremi se schimbă tot mai repede; căci tot mai mult se teme sultanul să nu-i tragă rușii în partea lor. Ei își deschid drumul la domnie de obicei prin slujba de dragoman al Porții; pe-acolo trec și puținii pământeni ce mai întrerup doar cu numele șirul domnilor fanarioți. Turcii se încred din ce în ce mai puțin în români. Ei se tem, pe vremea asta de neastâmpăr, să nu se ridice vrun Ștefan. Vrun Mihai. Cea mai mică bănuială aduce mazilirea voievodului, — uneori moartea lui. O șoaptă numai, la îngrijata Poartă, că domnul ar da rușilor ajutor pe sub mână — și pieirea lui e hotărâtă. De aceea nici nu poate fi vorba de-o gospodărie închegată. Câteva măsuri de îndreptare, ce se încearcă din când în când, țintesc mai mult la sporirea și strânsul mai ușor al dărilor, decât la buna și trainica îngrădire a țării. Muscalii sunt neadormiți, — ei caută în toate felurile să ademenească pe români și să-i tragă-în partea lor: iscoade, călugări, negustori, iconari, ostași cu vază, cutreieră Moldova și Muntenia, ispitind, împărțind bani, făgăduind marea și sarea bieților oameni buimăciți de nevoi, ce nu mai știu nici ei pe cine să creadă, încotro s-apuce. Mulți dintre vechii noștri boieri, și mai ales preoții, văd în puternica Rusie mântuirea neamului românesc! Ei trimit împărătesei Caterina a II-a soli din amândouă țările, cu smerite cărți de închinare: „Rugători cădem la urmele prea luminatelor picioarelor voastre”… „O, prea blagorodnică împărătească și prea milostivă stăpână a noastră, nu ne părăsi pre noi robii Măriei voastre cei de o credință, umbrește-ne!…” Aveau să vadă ei românii, curând după aceea, și multă vreme după aceea, cum știe să umbrească milostiva Rusie! Începând de la 1769 și până la 1774, cât ține războiul dintre muscali și turci, țările române — pe care însuși capul bisericii lor le cheamă la jertfă, „pentru proviantul împărăteștilor oști ce au venit spre apărarea noastră” -țările peste care-și întinde Rusia larga ei aripă ocrotitoare, sunt împresurate și jefuite cu cea mai vajnică sălbăticie de înseși aceste împărătești oștiri, care se bat — zic ele — „pentru mântuirea neamurilor creștine de sub jugul păgânului”. Pacea de la Cuciuc-Cainargi (1774) desface Moldova și Valahia din strânsoarea ucigașă a brațelor muscălești, dă însă marii împărății creștine dreptul de a le… ocroti, de câte ori se va părea ei că sunt prea asuprite de necredincioși — un drept pe care dealtfel și-l luase ea singură de mai înainte, și-n care până și turcii văd ce se ascunde. — Austria, înțelegând că Rusia și-a retras gheara de pe deasupra, numai pentru a și-o întinde mai bine pe dedesubt, se grăbește a lua din vreme partea ei de pradă. Cu doi ani înainte se făcuse-mpărțeala Poloniei, dusă la pieire de înseși dezbinările păzitorilor ei. Austria încredințează pe turci că de halca ei ar ținea și Bucovina, o fărâmă de loc neînsemnată, pe care o ia numai pentru a îndrepta, cum a fost din vechi, „hotarul Pocuției”. Toată Moldova e un suflet ș-un strigăt în fața acestei nelegiuiri. Acolo-i Suceava și Putna cea sfântă, acolo-i cetatea de scaun și locul de veșnică odihnă al celui mai mare și mai slăvit voievod al ei. Dar cine s-audă dreptatea și cine să creadă durerea unei țări așa de mici! Domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, trimite o plângere la Poartă. Austria îl pârăște că-i unealta rușilor, — iar câteva mii de galbeni încheie târgul. Într-o seară din toamna anului 1777 sosește-n Iași un pașă — Ahmed-bei. El trage la „Conacul din Beilic”, se face bolnav, spune că trece la Hotin ș-ar vrea să vorbească cu domnul, pe care-l cunoaște de la Țarigrad. Ghica vine, însoțit numai de patru slujitori pe care-i lasă afară, îl găsește-ntins pe-o sofa și-i arată, din toată inima, părerea lui de rău că-l vede bolnav. Turcul e vesel, spune glume, întreabă de una, de alta… Cum stau așa de vorbă, Ghica scoate tabachera și i-o întinde: „Bun tabac ai, zice Ahmed, dar eu am și mai bun”. Și, bătând din palme, strigă „Tabac!” Opt ieniceri răsar ca din pământ. O luptă de câteva clipe, — unul din ieniceri e ucis, — apoi un gemăt adânc, sugrumat din cea din urmă durere, și frumosul trup al voievodului Moldovei, străpuns de lovituri mai multe decât cerea moartea, cade la picioarele „trimisului împărătesc”. Austria, veselă și mândră de-o așa deplină biruință, putea să-și înfigă liniștea zgripțorii ei în boiul Moldovei. Sabia lui Ștefan dormea lângă brațul ce nu se mai putea ridica să-și apere pământul! Și nu mijea o zare de lumină, în toată întunecimea aceea de vremi neîndurate. Un vânt de stricăciune suflă peste lumea întreagă. Nu mai era cinste, nu mai era omenie. A vicleni, a fura, a ucide mișelește era o putere. Frederic cel Mare, găsind la Lipsca tiparele de bani ale polonilor, pune să toarne-n cositor o sută de milioane de fiorini, pe care-i petrece-n Polonia lui drept bani adevărați. Domnii greci se azvârl asupra țărilor noastre cu lăcomia zorită a jefuitorului de călare, pe care-l ajung din urmă ceilalți flămânzi. Când cele trei împărății din jurul nostru se războiesc iar între ele, și-și vântură oștile și păcatele peste sărmanele țări fără nici o apărare, — ei se gândesc ce s-apuce mai repede, ce vicleșuguri să mai învârtească, și cum să-și aștearnă lor mai bine, și mai la adăpost.+
Am mai spus eu pe aici, Ghiculeştii erau nişte falşi fanarioți. În realitate erau mari patrioți români. Îmi place finețea gândirii lui Alexandru Vlahuţă, unul dintre întemeietorii Sămănătorismului. El înţelege că asasinarea lui Grigore Alexandru Ghica al III-lea se datorează şi unei carenţe prudenţiale din partea sa. La fel cum s-a întâmplat la asasinarea lui Nicolae Ceauşescu. Asasinare numită de către neprietenii noştri „revoluţie”. Dacă la asasinarea lui Grigore Alexandru Ghica al III-lea a fost cedată Bucovina către Austria, ce hălci mari din trupul României urmau să fie cedate la asasinarea lui Nicolae Ceauşescu, şi către cine ? Tot Ardealul către Ungaria, şi Banatul de Timişoara către Serbia. Nu s-a întâmplat aceasta numai şi numai pentru că Armata Română, excelent instruită de către cei doi generali „fraţi gemeni” de la Piteşti, a folosit muniţie de război. Spre marea supărare a Centrului.
Titus Filipas