Posts Tagged ‘1989’

Două citate

Ianuarie 29, 2016

@Centru, contributor pe blogul https://nastase.wordpress.com/2016/01/28/cum-poate-fi-revocat-procurorul-general-sugestie/ , are două citate care pot fi ridicate la rang de aforisme : 1/ “Sursa Răului în România este comunismul regățean care s-a modelat folosindu-se atitudinea de viață a moșnenilor din Muntenia.” 2/ “Românii ortodocși trebuie să treacă la catolicism.” Seamănă al naibii de mult cu propaganda cea mai recentă a lui Klaus Iohannis privitoare la “românul ortodox toxic.”
Titus Filipas

La Grande Région

Ianuarie 26, 2016

Probabil că unica euroregiune având potențialitatea de a se transforma vreodată într-o politeia este La Grande Région, centrată pe Marele Ducat al Luxemburgului, dar care leagă totodată Luxemburgul cu Wallonia belgiană, cu Lorrena franceză, și cu statele germane Saarland și Renania-Palatinat. Aceasta și în măsura în care istoria acestei euroregiuni este identificabilă cu istoria Franciei Mijlocii. Ea reprezenta un coridor îngust ce lega Mediterana de țărmul Mării Nordului. Era și fieful de unde-i plăcea lui Charlemagne să-și conducă Imperiul. Francia Mijlocie chiar a fost efectiv politeia o perioadă scurtă imediat după Tratatul de la Verdun din anul 843.
Titus Filipas

Un mesaj anti-românesc

Ianuarie 26, 2016

@Cris din Israel contra epistemei de modernitate aplicată în România : +Părerea mea e că conștiința (cacofonia aparține doamnei @Cris din Israel) națională, ideea că locuitorii provinciilor Valahia, Moldova și Transilvania erau de aceeași etnie și vorbeau aceeași limba cu mici deosebiri, a apărut pe la 1800. Mai mult, ideea a fost adoptata de elite, nu de cei din clasele de jos care erau ignoranți și carora nu le pasa daca oamenii din alte regiuni erau români sau altceva. Abia pe la 1800, când informația a început sa circule ceva mai repede, când transportul a devenit mai rapid, unii intelectuali și-au dat seama ca valahii și moldovenii vorbeau aceeași limba. ATUNCI a încolțit ideea unirii lor într-un singur principat, s-au înființat societăți secrete pentru propagarea principiilor, societăți vânate de autoritățile otomane cu ajutorul celor autohtone populate de slujbași care respingeau unirea. Cam la fel s-a întâmplat și cu Italia. Ideea unirii Regatului României cu Transilvania locuita de o populație majoritar româneasca dar inferioara altor populații transilvane a încolțit pe la sfârșitul secolului XIX, mai întâi în Transilvania și apoi în regat, tot în rândurile elitelor.”

Greu de găsit un mesaj anti-românesc mai dur pe acest blog
https://nastase.wordpress.com/2016/01/23/cum-a-ajuns-sabia-lui-cuza-inapoi-in-romania/ și la acest moment. @Cris din Israel s-a mai semnalat aici prin ideile : 1/ “România este o țară frumoasă.” 2/”Păcat că este locuită de români.” Alternativa care ni se sugerează ? Să fie locuită de “poporul ales” ? Caracterizat printr-o tradiție vetero-testamentară. Reamintesc că lucrarea centrală de ideologie a naționalismului românesc, anume “Echilibrul între antiteze”, scrisă de Ioan Eliade Rădulescu, a fost precedată de lucrarea “Biblicele”, scrisă de același. Dacă în “Echilibrul între antiteze”, metodologia de nation-building se bazează pe epistema de modernitate, în “Biblicele” ea se bazează pe Teologia Politică (fundamentată de Sfântul Părinte Ierarh Vasile cel Mare). Deci Ioan Eliade Rădulescu nu excludea tradiția vetero-testamentară în construirea României moderne ! Reamintesc că pe vremea regimului Nicolae Ceaușescu, de problemele acestea fusese însărcinat să se ocupe universitarul etnic evreu Paul Cornea. Asta explică de ce fiul său, Andrei Cornea, consideră că este natural ca tocmai dumnealui să se ocupe cu problemele ideologice românești ! Este acesta încă unul dintre exemplele concrete ale “Ororilor Epocii de Aur” !
@Cris din Israel din Israel mai zice : “ideea a fost adoptată de elite, nu de cei din clasele de jos”. Spune cineva, din România ori de aiurea, că “epistema de modernitate” trebuie să fie asociată neapărat cu “opinia populară” ? Și mai adaugă @Cris din Israel din Israel altă mirobolanță : “Abia pe la 1800, când informația a început sa circule ceva mai repede, când transportul a devenit mai rapid, unii intelectuali și-au dat seama ca valahii și moldovenii vorbeau aceeași limbă.” De Gheorghe Șincai n-ai auzit. Și mai comite @Cris din Israel din Israel altă mirobolanță, însă aceasta de proporții extreme : +Ideea unirii Regatului României cu Transilvania locuita de o populație majoritar româneasca dar inferioara altor populații transilvane a încolțit pe la sfârșitul secolului XIX, mai întâi în Transilvania și apoi în regat, tot în rândurile elitelor.+ Dar despre Ausgleich, @Cris din Israel n-a găsit nimic rău de scris!
Titus Filipas

Sacru de Politeia pentru un forum modest

Ianuarie 20, 2016

Laszlo Tokes se joacă de-a simbolurile! Steagul regiunii “Partium”, încă o născocire….

Gigi Stoian : „Încă o minciună aruncată, încă o palmă a politicienilor iredentişti maghiari, dată României. Dacă inovarea steagului aşa zisului Ţinut Secuiesc nu a fost îndeajuns pentru a provoca tensiuni între populaţia maghiară şi cea românească din Transilvania, iată, un nou scandal tinde să iasă la iveală – inventarea unui nou steag „istoric” al unei regiuni inexistente, „Partium”. Cum nu există decât în fantasmagoricele vise iredentiste „Ţinutul Secuiesc”, aşa nu există nici „Partium”. De vreo doi ani încoace se tot coace o gogoaşă ungurească prin care se încearcă intoxicarea populaţiei de etnie maghiară cu un soi de naţionalism de prost gust. În anumite momente, voit sau nevoit se scot la iveală evenimente „istorice„ care nu au nicio legatura cu istoria, ci mai degraba cu un proces de intenţie grotesc, iluzoriu, abracadabrist. Eroul naţional, emblema Revoluţiei de la 1989 din ţara noastră, cel caruia i s-a acordat înalta apreciere a statului român, „Steaua României”, dă dovadă iarăşi (a câta oară?) de un antiromânism condamnabil. Europarlamentarul român de etnie maghiară, Laszlo Tokes, încearcă să tulbure din nou apele ce curg şi aşa destul de învolburate între România şi Ungaria. Din mâneca aţâţătorului fachir politicianist se încearcă să se scoată un nou steag „reprezentativ”, de data aceasta a unei zone aflată chiar la graniţa dintre România şi Ungaria. Este ştiut faptul ca acest personaj nu de puţine ori a dat mâna cu extremiştii unguri pentru a denigra ţara în care s-a născut şi s-a format. Anul trecut, la inţiativa sa şi cu ajutorul unor „specialişti” în heraldică, a arborat la balconul biroului său de europarlamentar ungur din Oradea (?!!) un steag pe care l-a atribuit regiunii „Partium”. După cunoştinţele sale de fost preot reformat, regiunea „Partium” ar exista şi ar cuprinde în România, judeţele Arad, Bihor, Caraş-Severin, Maramureş, Sălaj, Timiş şi Satu Mare. Pentru toată această zonă se cere deja autonomie ca şi pentru iluzoriul „Ţinut Secuiesc”. Ca să i se atribuie şi un iz de „adevăr” istoric, cererii de autonomie i s-a adăugat un steag „reprezentativ”. Partium a fost dintotdeaun doar un termen politico-juridic .. Ca realitate istorică, Partium a funcţionat, cu două întreruperi, o perioadă de 150 de ani, în perioada Principatului, dar nu aparţinea de acesta. Iniţial, zona despre care se vorbeşte era formată din comitatele Maramureş, Solnocul Inferior, Crasna, Bihor, Ţara Chioarului, Banatul de Severin şi Zarandul de est. Această regiune deşi nu aparţinea Principatului, era condusă de Principele Transilvaniei. În acea perioadă comitatele amintite au fost stăpânite pentru perioade scurte de doar câţiva ani, când de otomani, când de austrieci, când de principii Transilvaniei. Trecând de la o stăpânire la alta, românii din regiunea respectivă nu şi-au format o conştiinţă istorică comună. Mai degrabă, poate fi vorba despre utilizarea termenului de Partium doar ca termen politico-juridic. Din această cauză Regiunea Partium poate fi considerată nu o provincie, ci o arie geografică cuprinsă între Tisa şi Munţii Apuseni. Alte regiuni, ca de exemplu, Banatul, Bucovina, Oltenia sau Muntenia, care sunt regiuni istorice, administrate unitar, şi care au avut timp îndelungat aceleaşi valori folclorice, culturale, etc. au format şi perpetuat o conştiinţă identitară. Este total greşit să considerăm regiunea „Partium” ca o provincie unitară aşa cum sunt cele amintite. Ar fi hilar şi imposibil de acceptat ca unui moroşan, unui bănăţean, unui oşean, să-i spui că este…”partiam”. Românii din acea zonă se identifică şi în zilele noastre după locul în care trăiesc, după tradiţii, cultură, etc. Din acest motiv provinciile respective se numesc Crişana, Banat, Maramureş, etc. Laszlo Tokes se joacă de-a simbolurile : Profitînd de ocazie că „Legea steagurilor” s-ar putea aplica din toamna acestui an, europarlamentarul Laszlo Tokes încearcă pe toate căile posibile (dar mai ales, imposibil de acceptat), să scoată din mâneca sa de politician iluzionist simboluri şi steaguri. Ca dovadă că în dorinţa sa furibundă nu ştie ce să mai aducă drept argument „istoric”, într-una din declaraţiile sale, atunci când autorităţile române i-au interzis afişarea noului steag, afirmă că : „Este un act de batjocură din partea organelor respective şi aduce o jignire la adresa simbolurilor comunităţii maghiare, respectiv cele secuieşti”. Din câte se ştie, secuilor li s-ar atribui zona Covasna, Harghita, Mureş şi nu se înţelege prea clar despre care simboluri secuieşti ar fi vorba în Bihor. Desigur, nu este vorba despre necunoaştere în cazul fostului episcop, ci despre rea intenţie. Ceea ce se încearcă să se facă atât în cazul „Ţinutului Secuiesc” şi acum mai nou, şi în cazul inventatei zone „Partium” sunt dovezi clare de extremism şi provocare prin mascarea adevărului şi nascocirea de simboluri. Că steagul pe care gândirea lui Laszlo Tokes îl nascoceşte va avea cruci albe, roşii sau violet, linii sau pătrate, romburi sau stele verzi, nici nu mai conteaza. Regiunea „Partium”, este de fapt o porţiune din România, franjurată de extremiştii maghiari după propriile interese, decupând oraşele din harta regiunii apărute din visele iredentiste, pentru că au prea multă populaţie românească şi altfel n-ar mai ieşi la socoteală procentul majoritar maghiar al polulaţiei proiectatei regiuni.”
Partium este cel mult o „EUROREGIUNE” ! Dar nicio euroregiune europeană n-are statut de politeia! Numai de FORUM pentru discuţii! Pe teme economice şi turistice.
Titus Filipas

Opinia lui Petru Haneș

Ianuarie 12, 2016

Unora le-a plăcut mult filmul Aferim! Operă cinematografică de un anti-românism feroce. Dar scenaristul și regizorul au citit cartea Echilibrul între antiteze ? Singura mărturie credibilă despre societatea din acea vreme, cum spune Petru Haneș.
Titus Filipas

Mai există România reală?

Ianuarie 12, 2016

Nu știu ce anume are în vedere Angela Merkel atunci când promovează această iresponsabilă politică a imigranților. Pentru că mi se pare a fi cu mult mai mult decât o simplă schemă Ponzi demografică de tip american. Mai demult, într-un rar moment de sinceritate, doamna Merkel lăsase printre rânduri să-i scape intenția germană de a provoca o schimbare majoră de Istorie în Europa. De obicei, atunci când schimbă Istoria, Germania schimbă inevitabil și Geografia. “revoluția” din decembrie 1989 s-a făcut exact pe acest fond. Apoi, în 2014, printr-un truc electoral algoritmic, “România” (mai există România reală?) a primit și un președinte saxon.
Titus Filipas

Ajutor !

Ianuarie 10, 2016

Sașii de bună credință din România trebuie să ne vină în ajutor ! Și să ne elibereze din jugul patricianului saxon Klaus Iohannis.
Titus Filipas

Modelele de creştere industrială Harrod–Domar și Solow

Ianuarie 10, 2016

Încerc să expun pe româneşte modelul de creştere industrială Harrod–Domar. Atent la faptul că produsul industriilor noi cuprinde un 1/Concept, incorporează o 2/Metodă, mai mult, produsul incorporează 3/Informaţie, fiind chiar vector de informaţie precum Cuvântul, şi în mod necesar şi evident, produsul industrial are o 4/Utilitate şi are o 5/Calitate. Este vorba despre modelul de creştere a industriilor din aceeaşi generaţie din economia unei ţări. Unele dintre caracteristicile modelului de creştere industrială Harrod–Domar au fost folosite pentru creşterea economică a României în perioada 1971-1981. Modelul Harrod–Domar vizează în principiu să extindă pe o perioadă lungă modelul lui Keynes din Teoria Generală (“The General Theory of Employment, Interest and Money”, lucrare publicată prima oară în anul 1936). Acest model era considerat de Keynes numai pentru o perioadă scurtă (este cunoscută butada lui John Maynard Keynes : “Pe termen lung vom fi morţi cu toţii.”) Modelul de creştere industrială pe care îl discutăm aici a fost elaborat independent, dar în formulări apropiate, de către economiştii Roy Forbes Harrod (în anul 1939), şi Evsey Domar (în anul 1947). Studiul lui Roy Forbes Harrod a fost publicat iniţial sub forma unui articol (“An essay in dynamic theory”), dezvoltat apoi în lucrarea “Toward a dynamic economics”. Studiul lui Evsey Domar urmărea să atragă atenţia economiştilor keynesieni asupra efectelor folosirii pe termen lung a investiţiilor, efecte asupra folosirii forţei de muncă, şi el era intitulat “Expansion and Employment”. În modelul Harrod–Domar sursa investiţiilor o constituie economiile, de exemplu economii realizate prin reducerea consumului populaţiei. Din această cauză, modelul Harrod–Domar se mai numeşte model de creştere economică endogen. Modelul de creştere industrială Harrod–Domar nu este un regim de creştere echilibrată a unei economii. Abaterea de la creşterea echilibrată a economiei României în perioada 1971-1981 era oarecum normală pentru o economie de comandă, aşa cum era economia României în perioada respectivă. Dar modelul de creştere industrială Harrod–Domar depăşeşte acest exemplu, pentru că în cadrul lui se face asertarea că nu există în mod natural nici un motiv pentru ca o economie să crească în mod echilibrat! Practic, modelul Harrod–Domar se bazează pe o reducere şi o menţinere la minimum a consumului populaţiei. Tot capitalul economisit merge spre capitalul tehnic. Modelul de creştere industrială Harrod–Domar se bazează pe ipoteze de lucru considerate totodată şi ca “relaţii de cauzalitate” (“assumptions” în limba engleză) apriorice. Producţia industrială este o funcţie numai de capitalul tehnic investit pentru creşterea industriilor din aceeaşi generaţie dintr-o economie. Or, acest capital tehnic al industriilor noi era calificat pe data de 4 ianuarie 1990, într-un discurs rostit de primul ministru al primului guvern Petre Roman, drept un “morman de fiare vechi”. De facto, situaţia nu era chiar aşa. Evaluarea lui Petre Roman era intenţionat tendenţioasă. Adevărul este ca în industria românească era incorporat capital fix high tech. Aşa cum spuneam, creşterea economică românească forţată de Nicolae Ceauşescu s-a făcut în acord cu modelul de creştere Harrod-Domar. Modelul acesta admite implicit intervenţia puternică a statului în creşterea economică. Iar modelul Harrod-Domar este considerat şi acum ca fiind schema de bază de la care pleacă orice doctrină pentru creşterea economică a unei ţări. Raportul Tismăneanu insista asupra rolului nefast jucat de influenţa lui Kim Ir Sen asupra gândirii voluntariste a dictatorului Nicolae Ceauşescu. Lucrurile nu stau chiar aşa. Nicolae Ceauşescu aplica în mod clar o regulă de cut-off în relaţia sa de natură doctrinară cu dictatorul nord-coreean Kim Ir Sen. Ştiu de exemplu o întâmplare ce aruncă o lumina revelatoare asupra acestei relaţii doctrinar-comuniste. Mult mai periculoasă pentru România a fost relaţia amicală dintre Nicolae Ceauşescu şi preşedintele American Richard Nixon. Nicolae Ceauşescu avea încredere absolută în onestitatea lui Richard Nixon. Mai puţină încredere în onestitatea preşedintelui Richard Nixon aveau cetăţenii din USA. Deşi merita. În opinia mea, nici un preşedinte American nu a făcut mai mult pentru respectarea intereselor Americii şi pentru prosperitatea cetăţenilor ei, decât preşedintele Richard Nixon. Şi în nici un caz nu am în vedere pacea din Vietnam. În primul rând, sub mandatul lui Richard Nixon se producea o turnură majoră în politica macroeconomică americană pe termen lung. Aşa cum arată un studiu din anul 1994 al OCDE realizat de economistul J.W. Kendrick, începând cu anul 1973, ‘capitalul intangibil’ în USA (cheltuielile naţiunii americane pentru educaţie, pentru sănătate, pentru cercetare etc) depăşeau pentru prima oară ‘capitalul tangibil’ din USA (în primul rând capitalul fix incorporat ca tehnică în industrie şi în infrastructuri). Apoi, sub mandatul lui Richard Nixon se producea o turnură majoră în politica monetară americană. Dolarul nou tipărit pe hârtie nu mai este acoperit de o rezervă în aur păstrată la Trezorerie. Aceasta înseamnă că toate naţiunile care vroiau să se industrializeze rapid, iar aceasta nu se putea face decât prin cumpărarea de tehnologie nouă pe dolari americani furnizaţi de Banca Mondială, trebuiau să plăteasca hârtia verde ieşita din tiparniţa americana, plata în termeni foarte concreţi din economiile lor reale. În opinia lui Robert Solow, capitalul vintage denunţat de Petre Roman putea să constituie baza rezonabilă pentru relansarea economică. De fapt în modelele de creştere economică ale lui Robert Solow, capitalul fix (şi vintage) din întreprinderile industriale nu este “morman de fiare vechi”, ci capital ex ante (ori capital tehnic “putty”, în terminologia din engleza americană).
Titus Filipas

O cultură în disoluție ?

Ianuarie 4, 2016

Mă refer la cultura română. Documentul revelator este declarația de la Budapesta din 16 iunie 1989. Semnată de o parte din super-elita intelectuală românească din diaspora și de către regele Mihai. Păi Imre Nagy n-a fost altceva decât minionul zbirului bolșevic Lavrentii Beria ! Apoi, m-am uitat foarte recent cu atenție la faptele lui Matei Basarab. El a creat primul corp militar aflat în serviciul Țării. Tot atunci apare și cuvântul Ceauș. Numele Ceaușescu de la un copil de Ceauș vine ! Pe de altă parte, Matei Basarab a fost cel mai mare ctitor ! Obsesia ctitoriilor care îl caracteriza pe Nicolae Ceausescu arăta un arhetip cultural ce venea de la domnia lui Matei Basarab ! Nu s-a găsit nici un istoric român care să menționeze aceasta ?
Titus Filipas

Ibn Tufail

Decembrie 26, 2015

Cu amprenta lăsată de Silviu Brucan, “revoluția” din decembrie 1989 a introdus o epocă de spurcăciune în România eternă. Nu putem să îndepărtăm spurcăciunea decât recurgând la învățăturile maurului ibn Tufail. Învățături care l-au influențat și pe filosoful John Locke, deci au fost bază pentru Ideologia primară.
Titus Filipas