„filosofia continentală” şi „filosofia analitică”

Alexandru Odobescu (iarăşi un excerpt din Note la Pseudokynegheticos): +„Filosofia absolută!” Această minunată ştiinţă nouă o cunosc şi o preţuiesc câţi au petrecut şi au râs în vesela societate a lui Iancu R. …, nepot al răposatului Eliad Rădulescu ; din feluritele daruri ale unchiului, dânsul a moştenit pe acela neaoş românesc de a şti minunat să păcălească cu vorba pe cei slabi de îngeri. Dintre nenumăratele anecdote glumeţe ale nepotului său [Iancu R.] , [domnul] Eliad [Rădulescu], într-un articol din „Biblioteca portativă” (vol. II, Bucureşti, 1860, p. 253 şi urm.), ne povesteşte cum el [adică nepotul Iancu R., n.n.] a dat pe bete, într-o zi, pe unul din acei lingăi, nătângi şi morocănoşi de ardeleni, care trec uneori dincoaci de munţi în calitate de profesori proaspăt scăpaţi din câte un păcătos de gimnaziu unguresc, lăudându-se că „li s-a fost succesu pe depleanu a absolvere prelectionile la filosofia, necum şi cursurile teologali ; ergo se recomândăluiesc că-s batăr teologi şi filosofi absoluţi”, numai buni ca să tâmpească cu neştiinţa lor fumurată pe bieţii copilaşi de pe aci. Cântărind numai dintr-o clipă arama filosofului său, păcălitorul nostru, viţă de târgoviştean bun de gură, îl luă la refec şi, lăudându-se că şi dânsul a studiat adânc filosofia, mai ales în limba engleză, începu, ca probă de ştiinţă şi de sistema sa filosofică, să-i toarne, cu o limbuţie modulată pe intonări de cele mai convingătoare, o vijelie de definiţiuni şi de formule cam de felul următoarei : „Pentru mine, domnule filosof, simţirea este un fluid individual, care, redus la cea mai simplă expresie printr-o impulsie comunicativă, şi făcând din hipotenuză o tangentă prin fibrele simţitive, străbate prin toate liniile paralele ce se unesc din natura lor într-un punct, şi prin simţibilitate produc toate senzaţiunile, toate simţimintele sentimentalismului celor cinci simţuri ce simţualmente funcţionă prin cele cinci simţuri şi cad toate în sinteza perpendicularei spre a se manifesta spiritului uman printr-o fosforescenţă supranaturală a intelectului simţitor …” Comentariile mele : 1/„Filosofia absolută” – este vorba despre ceea ce anglo-saxonii denumesc „filosofia continentală” ; peste timp, după primul război mondial, în Hronicul şi cântecul vârstelor, Lucian Blaga ne prezintă un fost student ardelean care încercase a învăţa „filosofie continentală” la universităţi vestite din Germania ; venise de acolo cu un cufăr de cărţi de filosofie şocăţeşti (adică germane), termen alternativ pe care îl folosea Alexandru Odobescu. 2/ „păcălitorul nostru, viţă de târgoviştean bun de gură” – este vorba despre ceva mult mai mult decât atât, anume despre Gramatica de la Sibiu din 1828 scrisă de Ioan Eliade Rădulescu pe baza gramaticii filosofice a lui Condillac (promotorul senzualismului filosofic al lui John Locke) ; după cum ştim de la Michel Foucault, o gramatică închipuită ca parte dintr-o filosofie constituie condiţiile discursului, adică epistema. 3/„lăudându-se că şi dânsul [adică Iancu R., n.n.] a studiat adânc filosofia, mai ales în limba engleză” – este vorba despre „filosofia analitică” ; să observăm că la Unirea cea Mare din 1918, ţara noastră prelua „in integrum” cele două tipuri de filosofie din Europa, adică „filosofia continentală” şi „filosofia analitică”, rămânea să realizeze sinteza între cele două filosofii ; pe această linie, unii dintre gânditorii etnici maghiari din Ardeal aduc reproşuri inutile gânditorilor regăţeni, exceptând poate reproşurile aduse lui Andrei Pleşu (dar acesta este realmente un filosof ?) în cazul „Meditaţia transcendentală” adică falsa credinţă îndrăgită şi de Gabriel Liiceanu, şi de Gabriel Andreescu ; doar Lucian Blaga a încercat să realizeze o sinteză românească genuină între cele două filosofii europene majore. 4/ „limbuţie modulată pe intonări de cele mai convingătoare” –adică simulări şi simulacre de fragmente ale discursului românesc. 5/ Domnul Iancu R., nepotul ideologului naţionalist Ioan Eliade Rădulescu, ironizează şi filosofia senzualistă a lui Condillac, tot după cum pune la încercare, prin formulări absurde, soliditatea cunoştinţelor geometrice ale interlocutorului său ardelean. 6/ „sinteza perpendicularei” – să fie oare aluzie la sinteza apriorică din filosofia lui Kant ?
Titus Filipas

Etichete: 1828, Alexandru Odobescu, Andrei Pleşu, Condillac, Destutt de Tracy, Epistema, Gramatica de la Sibiu, Ideologia Şcolilor Centrale, Ioan Eliade Rădulescu, John Locke, Limba Română, Michel Foucault, Petrache Poenaru, Pseudokynegheticos, senzualismul filosofic