Pazvante

Articolul http://www.nytimes.com/2013/12/23/sports/demise-of-rowing-at-temple-is-harsh-blow-for-amateurs.html?hp îmi aminteşte canotajul academic amator pe care îl practicam în studenţia din Bucureşti. Evident, chiuleam de la ore ! Dar nu regret. Doamne, câte facilităţi ne pusese Gheorghiu-Dej la dispoziţie ! Era păcat să nu profit de acestea. Dar la ora 12 aveam grijă să fiu prezent la cantină. Mâncarea era excelentă. Nu se fura. Era o cantină întemeiată de legionari, şi exista încă un control studenţesc foarte riguros, care îl enerva pe activistul Dan Marţian. Discuţiile de la mese erau interesante, le urmăream cu atenţie. Nu reuşeam să identific sursa citatelor, deşi eram un tip citit. După 1989, am reuşit să le identific în Prelegerile lui Nae Ionescu din anul 1926. Atunci, domnul Nae Ionescu transformase Universitatea din Bucureşti într-un fel de Şcoală Normală Superioară din Paris, continuând parcă visul neîmplinit al lui Alexandru Odobescu. Tot după 1989, am aflat că eram eu însuşi urmărit acolo de către Securitate. Acum înţelegeţi de ce a plecat genialul Basarab Nicolescu din ţară ? Nu mai putea suporta atmosfera creată la Universitatea din Bucureşti de către politrukul Dan Marţian. La Craiova, după facultate, scăpam cumva de influenţa lui Dan Marţian. Însă intram sub puterea absolutistă a lui Oliviu Gherman. La fel ca şi Dan Marţian, acesta nu înţelegea nimic din ideologia naţionalismului românesc. După mărturia lui Ioan Eliade-Rădulescu (dascălul nostru incomparabil de rumânie combinată cu Epistemă, şi se poate face o legătură convingătoare cu Mihai Viteazu, cel atât de hulit acum de către istorici precum Marius Diaconescu şi Alin Ciupală care nu pricep noţiunea logică de agregare), Craiova este unul dintre cele două centre culturale din Sud unde s-a forjat ideologia naţionalismului românesc. Profesorul Oliviu Gherman venea la Craiova cu mandat belakunist să facă tabula rasa din ideologia naţionalismului românesc ! Sub influenţa lui am aruncat cărţile vechi pe care le strânsesem din anticariatele Bucureştiului în acţiunea mea independentă, însă imanent bine dirijată, de explorare pe linia de Arheologie culturală a Epistemei. Profesorul Oliviu Gherman îmi spunea nu doar foarte reprobator, ci chiar dispreţuitor : „Îţi place să te ocupi cu Dolce far niente!” Acum însă am căpătat ceva curaj văzând că însuşi marele Peter Thiel îl preţuieşte pe La Rochefoucauld. Sincer, eu nu reuşesc să fac vreo deosebire între acţiunea lui Pazvante şi acţiunea profesorului Oliviu Gherman la Craiova.
Titus Filipas

Metaversul, sau meta-viersul ?

Spaţiul virtual este loc nu doar pentru gramatică, dar şi pentru noua Ars Poetica. Am mai scris pe aici despre viers, într-un context metafizic. Reiau : +Viersul şi universalia / Pe la 1852, Vasile Alecsandri culegea şi publica („aduna şi îndrepta”) poezia populară Doina, a cărei primă strofă este :„Doină, doină, cântic dulce!/Când te-aud nu m-aş mai duce!/Doină, doină, viers cu foc!/Când răsuni eu stau în loc.”Focalizăm atenţia noastră doar asupra unui cuvânt : viers. Este forma românească a latinescului versus. În poezie, viersul îndeplineşte obligatoriu funcţia tropului. Este o formă de reprezentare, o schijă de ontologie care ţinteşte către un fragment de realitate. Dificil de realizat arma, dificil să ţinteşti! Mihai Eminescu vorbea despre “vers”, nu despre viers, chiar peiorativ: „E uşor a scrie versuri/ Când nimic nu ai a spune, /Înşirând cuvinte goale /Ce din coadă au să sune.” Cuvintele goale, nesertizate într-o montură ontologică tensionată, nu harponează nimic din realitate, nici zvârlugă, nici caşalot. Viersul autentic al poeziei ţine de inteligenţa spontană şi autentică, la fel ca universalia (Uni-versus) metafizicii.+ Pentru mine, metaversul şi meta-viersul au aceeaşi semnificaţie. Numai că metaversul ne vine prin globish, iar meta-viersul ţine de –şi subliniază- cultura românească. Reamintesc, cumplit agresată în epoca fanariotă. Intuitiv însă real, Metaversul reprezintă un fel de lansator de harpoane (meta-tropii) în spaţiul virtual. Preiau acum după Wiki : “Metaversul reprezintă un spaţiu virtual deschis şi împărtăşit (desigur, fără vreo semnificaţie religiosasă ataşată :-)). Metaversul nostru (“al tutulor” – forma este un regionalism atestat încă de Alexandru Odobescu, deci este o formă gramatical corectă, chiar dacă a fost utilizată şi în discursul politic dictatorial de la noi) a fost creat prin convergenţa realităţii fizice amplificată virtual cu spaţiul virtual şi fizic persistent, incluzând suma tuturor lumilor virtuale, a realităţii augmentate şi a Internetului.” În Wiki se afirmă că “meta” din Metavers este un prefix. La fel afirm eu despre“meta” din meta-viers. În ceea ce priveşte rădăcina cuvântului, constat ceva divergenţă, minoră, între interpretarea din globish, şi interpretarea românească. Wiki afirmă că acel “vers” din Metavers vine de la “univers”. Eu afirm că vine mai curând de la Uni-versus, şi că este un “viers” augmentat păstrându-şi toată semnificaţia de trop în această nouă Ars Poetica. În fond, termenul Metavers nu a fost propus de un om de ştiinţă, ci de un scriitor : Neal Stephenson.
Titus Filipas

Vizită ideologică şi dialogică la FET

Problemele deosebit de grave ale României încep abia după ce, în luna ianuarie 1990, delegaţia PNŢCD condusă măreţ (ziaristul Radu Tudor preferă termenul “herculean”) de către seniorul Corneliu Coposu (“Dumnezeu să-l ierte!” pentru că mulţi români, printre care mă număr, nu vor putea face aceasta) a vizitat ambasada URSS din Bucureşti. Fără să fie absolut de nimeni consiliaţi cognitiv ! Dar acolo, în sediul ambasadei URSS, toţi membrii delegaţiei au fost înregistraţi audio şi video în toate detaliile discursului lor. Înregistrările au fost trimise principalului Institut de Psihologie din Moscova pentru a fi analizate minuţios sub raport cognitiv. Ţin să subliniez, deşi mulţi poate că nu vor da importanţă reală detaliului, tot de la acel Institut de Psihologie din Moscova se recrutau şi specialiştii care analizau cu mare atenţie şi competenţă mintea cosmonauţilor sovietici ! Şi erau, aceia, nişte oameni complicaţi ! Am mai vorbit pe aici despre disocierea notabilă dintre Vechiul Regat şi Transilvania în ceea ce priveşte influenţele filosofice asupra mentalităţilor. De altminteri umila remarcă a mea fusese într-un mod recunoscut stimulată de un text mai vechi al lui Alexandru Odobescu (unicul autor al unei prime biografii pertinente despre Ideologul român Petrache Poenaru). Şi mai spuneam că Lucian Blaga a încercat o sinteză românească între “filosofia continentală” şi “filosofia analitică.” În vizita sa ideologică şi dialogică la FET, gospodin Alexandru Dughin a subliniat această personalitate românească. N-aş putea zice peremptoriu că domnul Alexandru Dughin a vrut, sau a dorit, sublinierea sintezei româneşti în filosofie realizată de gânditorul nostru Lucian Blaga. Dacă da, atunci pe firul procupărilor marcate de continuitate ce îndeobşte se observă la intellighenţia rusă, am putea spune că vizita recentă de la FET se înscrie pe firul investigaţiilor, studiilor, disputelor ştiinţifice secrete -dar poate că nenumărate- care au urmat, mai bine de două decenii, şi este de subliniat tenacitatea rusească în atingerea unui ţel!, acelei vizite neglijent pregătite – ca să folosesc doar un eufemism salvator de reputaţie–a fruntaşilor PNŢCD din anul 1990 la ambasada URSS din Bucureşti.
Titus Filipas

„romantismul juveţesc de tip Bălcescu”

Nicolae Bălcescu a fost învăţat bine istorie la şcoala Sfântu Sava de către profesorul ardelean Aaron Florian, venit în Bucureşti de la Sibii. Aaron Florian învăţase el însuşi carte (autodidact adică) la Sibii, citind cu mare atenţie în biblioteca Institutului teoretic ortodox român. Thomas Carlyle spunea că o bibliotecă bună într-un oraş valorează cât o Universitate ! La anul 1848, revoluţionarii maghiari un incendiat fără de vreo milă biblioteca Institutului ortodox român. Cartea capitală de istorie a lui Nicolae Bălcescu despre domnia unificatoare a lui Mihai Viteazu a fost îngrijită şi publicată de către Alexandru Odobescu, absolvent de la Collège de France, prestigioasă instituţie de învăţământ superior creată în anul 1530 de regele François Ier. Acesta era în bune relaţii epistolare şi intelectuale cu sultanul otoman Soliman Magnificul, cel care a desfiinţat în anul 1526, Ungaria, certamente că pentru totdeauna. Actualul surogat de Ungaria a fost reînfiinţat, din ordine habsburgice, de către un prinţ latin, pe nume Eugeniu de Savoia, care nu ştia boabă ungureşte ! Iar populaţia din Ungaria a fost creată, după Ausgleich, prin maghiarizarea intensă a populaţiei româneşti locuitoare în Transleithania (între 2,5 milioane şi 3 milioane de români au fost maghiarizaţi). Dictatorul comunist Nicolae Ceauşescu, un produs ideologic belakunist marca István Fóris, ne-a ţinut ascunse toate aceste adevăruri esenţiale pentru români !
Titus Filipas

„filosofia continentală” şi „filosofia analitică”

Alexandru Odobescu (iarăşi un excerpt din Note la Pseudokynegheticos): +„Filosofia absolută!” Această minunată ştiinţă nouă o cunosc şi o preţuiesc câţi au petrecut şi au râs în vesela societate a lui Iancu R. …, nepot al răposatului Eliad Rădulescu ; din feluritele daruri ale unchiului, dânsul a moştenit pe acela neaoş românesc de a şti minunat să păcălească cu vorba pe cei slabi de îngeri. Dintre nenumăratele anecdote glumeţe ale nepotului său [Iancu R.] , [domnul] Eliad [Rădulescu], într-un articol din „Biblioteca portativă” (vol. II, Bucureşti, 1860, p. 253 şi urm.), ne povesteşte cum el [adică nepotul Iancu R., n.n.] a dat pe bete, într-o zi, pe unul din acei lingăi, nătângi şi morocănoşi de ardeleni, care trec uneori dincoaci de munţi în calitate de profesori proaspăt scăpaţi din câte un păcătos de gimnaziu unguresc, lăudându-se că „li s-a fost succesu pe depleanu a absolvere prelectionile la filosofia, necum şi cursurile teologali ; ergo se recomândăluiesc că-s batăr teologi şi filosofi absoluţi”, numai buni ca să tâmpească cu neştiinţa lor fumurată pe bieţii copilaşi de pe aci. Cântărind numai dintr-o clipă arama filosofului său, păcălitorul nostru, viţă de târgoviştean bun de gură, îl luă la refec şi, lăudându-se că şi dânsul a studiat adânc filosofia, mai ales în limba engleză, începu, ca probă de ştiinţă şi de sistema sa filosofică, să-i toarne, cu o limbuţie modulată pe intonări de cele mai convingătoare, o vijelie de definiţiuni şi de formule cam de felul următoarei : „Pentru mine, domnule filosof, simţirea este un fluid individual, care, redus la cea mai simplă expresie printr-o impulsie comunicativă, şi făcând din hipotenuză o tangentă prin fibrele simţitive, străbate prin toate liniile paralele ce se unesc din natura lor într-un punct, şi prin simţibilitate produc toate senzaţiunile, toate simţimintele sentimentalismului celor cinci simţuri ce simţualmente funcţionă prin cele cinci simţuri şi cad toate în sinteza perpendicularei spre a se manifesta spiritului uman printr-o fosforescenţă supranaturală a intelectului simţitor …” Comentariile mele : 1/„Filosofia absolută” – este vorba despre ceea ce anglo-saxonii denumesc „filosofia continentală” ; peste timp, după primul război mondial, în Hronicul şi cântecul vârstelor, Lucian Blaga ne prezintă un fost student ardelean care încercase a învăţa „filosofie continentală” la universităţi vestite din Germania ; venise de acolo cu un cufăr de cărţi de filosofie şocăţeşti (adică germane), termen alternativ pe care îl folosea Alexandru Odobescu. 2/ „păcălitorul nostru, viţă de târgoviştean bun de gură” – este vorba despre ceva mult mai mult decât atât, anume despre Gramatica de la Sibiu din 1828 scrisă de Ioan Eliade Rădulescu pe baza gramaticii filosofice a lui Condillac (promotorul senzualismului filosofic al lui John Locke) ; după cum ştim de la Michel Foucault, o gramatică închipuită ca parte dintr-o filosofie constituie condiţiile discursului, adică epistema. 3/„lăudându-se că şi dânsul [adică Iancu R., n.n.] a studiat adânc filosofia, mai ales în limba engleză” – este vorba despre „filosofia analitică” ; să observăm că la Unirea cea Mare din 1918, ţara noastră prelua „in integrum” cele două tipuri de filosofie din Europa, adică „filosofia continentală” şi „filosofia analitică”, rămânea să realizeze sinteza între cele două filosofii ; pe această linie, unii dintre gânditorii etnici maghiari din Ardeal aduc reproşuri inutile gânditorilor regăţeni, exceptând poate reproşurile aduse lui Andrei Pleşu (dar acesta este realmente un filosof ?) în cazul „Meditaţia transcendentală” adică falsa credinţă îndrăgită şi de Gabriel Liiceanu, şi de Gabriel Andreescu ; doar Lucian Blaga a încercat să realizeze o sinteză românească genuină între cele două filosofii europene majore. 4/ „limbuţie modulată pe intonări de cele mai convingătoare” –adică simulări şi simulacre de fragmente ale discursului românesc. 5/ Domnul Iancu R., nepotul ideologului naţionalist Ioan Eliade Rădulescu, ironizează şi filosofia senzualistă a lui Condillac, tot după cum pune la încercare, prin formulări absurde, soliditatea cunoştinţelor geometrice ale interlocutorului său ardelean. 6/ „sinteza perpendicularei” – să fie oare aluzie la sinteza apriorică din filosofia lui Kant ?
Titus Filipas

“Bun e şi Tirolul ; dar iar prea mult nu trebuie.”

Extremiştii din judeţele Harghita şi Covasna dau exemplul Tirolului pentru autonomia pe care o cer insistent, cu sprijin destul de agresiv uneori, primit din exteriorul României. Dar iată ce scria în secolul XIX Alexandru Odobescu despre Tirol (în Note la Pseudokynegheticos ): „A iubi, a bea şi a vâna, iată viaţa omului./ La fiii Tirolului ! – popor eroic şi mândru./ Munteni ca acvila şi liberi ca aerul! / Nu e treaba lui de a mâna plugul./ El doarme pe zăpadă ; mănâncă dacă ucide ; / El trăieşte în aerul cerului, care e numai al lui Dumnezeu./ Aerul cerului ! aerul tuturor ! feciorelnic ca şi focul! // Tu, Tirol, tu n-ai nimic, nici temple, nici avuţii./ Nici poeţi, nici zei !- tu n-ai nimic, ţară de vânători./ […] // Bun e şi Tirolul ; dar iar prea mult nu trebuie.”(după Alfred de Musset) Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2013/09/06/astazi-la-isd-cu-prietenii-din-china/
Titus Filipas