Reflecții despre “revoluție”

Istoricul militar și economic Correlli Barnett spune că în epoca modernă este imposibil să existe o economie fără cultură. Aș extinde afirmația lui Correlli Barnett la întreaga Istorie, oricum, aceasta-i prima mea impresie, și încă n-am avut timp să-mi formez a doua opinie. Afirmația lui Correlli Barnett ar fi truism, dacă domnia sa n-ar adăuga imediat că acest conglomerat cultural-economic se menține stabil prin psihologie. Pentru epoca modernă -iar comentez!- ar fi vorba despre psihologie cognitivă și psihologie comportamentală. Un personaj esențial al “revoluției”, pastorul Lațlo Tokieș, laudă peste măsură un personaj esențial al culturii de la noi, pe Andrei Pleșu. Care declara mândru că este “inapt” să priceapă Economia Politică! Totuși judecând după felul cum adună bani cu nemiluita din diverse rente de situație, conchid că noțiuni de Economie Politică are personajul, ceva, ceva. Rămânând în siajul opiniilor exprimate de Correlli Barnett, ne putem întreba : Cum stă personajul Andrei Pleșu la capitolul cognoscenței în psihologie? Materiale există din abundență. În primul rând “afacerea Meditația Transcendentală”, care a fost o mișcare ocultă îndreptată împotriva ideologiei naționalismului românesc. Cine a comanditat-o ? Misterul total se menține. Andrei Pleșu refuză -chiar și acum!- să ne aducă lămuriri.
Titus Filipas

Centenar Vintilă Horia

Isabela Vasiliu-Scraba :+ Scriitor cenzurat în cultura comunistă, receptarea lui Vintilă Horia (1915-1992, https://www.youtube.com/watch?v=-fK9Q9HL5lI ) s-a configurat ca un „fenomen cultural unic”, atât prin refuzul oficialilor culturii comuniste și post-comuniste, cât şi prin „amploarea eclatantă a recunoaşterilor internaţionale”(cf. D. Anghelescu la Universitatea din Cernăuți). Ilustrarea cenzurării oficiale de azi a laureatului român al Premiului Goncourt este oferită de refuzul publicării la Humanitas a scrierilor lui Vintilă Horia (cf. Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran prin lăutărismul lui Pleșu, http://www.romanianstudies.org/content/2011/02/isabela-vasiliu-scraba-cioran-prin-lautarismul-lui-plesu-despre-inocularea-rusinii-de-a-fi-roman/ ). Alte aspecte ale unicității receptării lui Vintilă Horia le-ar constitui traducerea și editarea în peste patruzeci de limbi, „în tiraje şi retipăriri fulminante” (D. Anghelescu) a romanului “Dumnezeu s-a născut în exil” pentru care autorul a primit cel mai mare premiu literar al Franței, precum si includerea lui Vintilă Horia în prestigioase volume de istorie literară occidentală ( https://www.youtube.com/watch?v=KFyjIrPflAA ). Iar aceste lucruri normale în Vest, în spațiul libertății de gândire promovând valorile autentice, s-au întâmplat în ciuda opoziției scrâșnite a eminențelor cenușii din cultura de după Cortina de fier supusă permanent unui terorism ideologic. Păstrând cuvenitele proporții, mai trebuie adăugat că editările și traducerile lui Vintilă Horia în peste patruzeci de limbi nu au rezultat pe calea dirijismului cultural (cf. O carte premiată… vezi http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/O%20carte%20speriata%20de%20IVS.htm precum și http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=1258 ) și nici n-au fost finanțate de la buget, ca în politica post-comunistă de difuzare în limbi străine a scrierilor unor Cărtărescu și Andrei Pleșu (despre editarea la Paris a lui Pleșu, a se citi Radu Portocală, Prieteniile păguboase ale ICR). Convins de necesitatea reintegrării scriitorilor exilați după 1945, Dan Anghelescu nota cu deplină îndreptățire că „literatura exilului românesc e privită cu admiraţie şi interes în colocvii internaţionale la Universităţi din Praga, Bratislava, la Poznan, în reviste prestigioase: Europa (Serbia), Alternanţe (Germania) dar… nu şi în realitatea culturală a României de azi unde exilul literar e aproape la fel de ignorat ca în perioada totalitară şi menţinut la distanţă de un centru al interesului, studierii, clasificării şi interpretărilor de către specialişti” (referat științific care mi-a fost trimis prin e-mail pe 26 nov. 2015). Istoricul literar mai spunea în toamna anului 2015 la Cernăuți că „istoria literaturii române nu va fi nici adevărată şi nu-şi va dobândi altitudinea morală, ştiinţifică şi educativă cât timp jumătatea din umbră nu va reintra în circuitul curent al valorilor naţionale” (cf. Dan Anghelescu, Receptarea actuală a scriitorilor români din exil). Fără a-și pune problema provenienței „reprezentărilor noastre mintale” Basarab Nicolescu se grăbea să concluzioneze într-un interviu din 2010 că am fi manipulați (https://marianhociung.wordpress.com/2012/10/29/isabela-vasiliu-scraba-indicii-de-manipulare-in-eseistica-unui-fost-discipol-al-lui-noica1909-1987-dl-ion-papuc/ ) de aceste reprezentări, și că științificii ar milita pentru împăcarea științei cu religia „mai mult decât teologii”. Din păcate, chiar pledoariile fizicianului Basarab Nicolescu pe tema împăcării stiinței cu religia nu ne par a fi mai interesante sau mai convingătoare decât cele consemnate de gânditorul religios Vintilă Horia în călătoriile lui „spre centre”. În mod ciudat, lui Basarab Nicolescu îi părea în 2010 că ar exista în cadrul bisericii ortodoxe române „medii fundamentaliste”. Nejustificată în niciun fel, opinia sa despre mediile „fundamentaliste” nu a dat impresia a fi mult diferită de părerea „oficială” și azi, „oficială” în măsura în care gruparea din jurul revistei „22” publica senzaționala constatare a pelerinului Mirel Bănică după care ortodoxia românească ar fi un „fundamentalism”. Înclinăm totuși a crede că aspectul de așa-zis „fundamentalism” s-a ivit din simpla folosire în grabă a unor termeni acuzatori, spre a fi în pas cu moda post-decembristă. Deși mereu folosit spre a fi la modă, termenul de „fundamentalism” nu a fost cu rigurozitate definit nici de fizician, nici de salariatul micuțului institut condus de Pleșu „sub cupola Academiei”, salariat pelerin dispus cu mare ușurință să acuze în revista „22” ortodoxia de fundamentalism (https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/ ). Prin anii cincizeci Vintilă Horia reținea cu mai multă subtilitate un fapt caracteristic lumii desacralizate în care mulți sunt creștini doar cu numele: Anume că păgânismul care „controlează toate mijloacele eficace de propagandă” îndreaptă „voința de a aparține” nutrită de omul societății de azi către partide, secte, grupări totalitare” (Vintilă Horia, “Speranța socialismului tragic”, text publicat de Uscătescu în revista „Destin” nr. 8-9/ 1954, republicat în vol. Mihaela Albu & Dan Anghelescu, Eseistica lui Vintilă Horia – deschideri către transdisciplinaritate, Ed. Aius, Craiova, 2015, p.199). Cât privește reintegrarea operei lui Vintilă Horia în cultura română ea apare în anul centenarului nașterii scriitorului „încă deosebit de problematică” (D. Anghelescu). Mult mai puțin problematice s-au dovedit în post-comunism tendințele impunerii lui Basarab Nicolescu plecat oficial din România în 1968. Fiindcă dirijismul acestei impuneri reiese din doctorate cu un Eliade „transdisciplinar” via Nicolescu, atare dirijism fiind oarecum divulgat chiar de titlul volumului de „transdisciplinarizare” a eseisticii lui Vintilă Horia apărut în 2015 la Craiova. Referindu-se la mari scriitori ai exilului românesc (probabil la Vintilă Horia, Mircea Eliade, Horia Stamatu, Nicolae I. Herescu, Alexandru Busuioceanu, Vasile Posteucă, G. Uscătescu, etc.), în referatul său prezentat la Universitatea din Cernăuți, Dan Anghelescu observa (citând o scriitoare exilată la Paris) că „o reintegrare a valorilor exilului în vizibilitatea publică ar răspunde unei tot mai acut necesare terapii a memoriei, pentru că „numai memoria este în măsură să redea unei societăţi peste care a domnit totalitarismul o respiraţie normală ori cvasi-normală.” (Lovinescu, M. Seismograme, vol.Unde scurte II / Monica Lovinescu. – Bucureşti: Humanitas, 1993, p. 60).+ SURSE https://isabelavs2.wordpress.com/vintila-horia/isabelavs-vintilahoriacentenar/ ; https://isabelavs2.wordpress.com/vintila-horia/
Pentru conformitate,
Titus Filipas

De Basarab Întemeietorul ai auzit ?

@ T-Rex, pe blogul https://nastase.wordpress.com/2015/11/28/relatiile-romaniei-cu-rusia/
De Basarab Întemeietorul ai auzit ? Domnia lui se întindea până la Olbia ! Adică până la estuarul Bugului pontic ! Aceasta-i istoria orală pe care am învăţat-o eu în familia mea de răzăşi soroceni ! Chiar şi marele Dimitrie Cantemir preţuia în chip deosebit această istorie orală păstrată la Moldova ! Dacă tu o depreciezi, aceasta n-arată decât cât de mult ţi-a fost spălat creierul de propaganda imperialismului rusesc ! Nicolae Ceauşescu a fost ciuruit de gloanţe româneşti în ziua Crăciunului 1989, pentru că a încercat să demanteleze în România propaganda imperialismului rusesc !
Titus Filipas

„revoluţia” ca film noir

Structura scenariului de film noir este prezentă în „revoluţia română”. Ştim că într-un film noir, personajele sunt legate prin dezastru sau catastrofă. Repet, „revoluţia” din decembrie 1989 a fost Catastrofa Naţională a României. Este simptomatic felul cum au fost introduse unele personaje în scena reală. Cel mai bizar, prin ad-hoc şi rapiditate, apăreau Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu. În 1983, anul unui conflict între modelul cultural Antim şi modelul cultural Păltiniş.
Titus Filipas

Isabela Vasiliu-Scraba, “Modelul Antim și modelul Păltiniș”

Mircea Eliade a început capitolul „Nașterea creștinismului” cu povestea prigonitorului Saul călătorind de la Ierusalim la Damasc în momentul în care „o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. Şi, căzând la pământ, a auzit un glas zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigonești? Iar el a zis: Cine ești Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus pe care tu îl prigonești” (1). Părintele Arsenie Boca interpretează scena ca o convertire a „râvnei Legii vechi la râvna pentru Legea nouă, a lui Iisus”. Lumina năpraznică aruncând „omul vechi la pământ” a pricinuit „renașterea Apostolului Pavel” (Părintele Arsenie Boca, Omul zidire de mare preț, 2009, p. 151-152). Într-altă parte Părintele Arsenie Boca notează că o convertire înseamnă recunoașterea vinovăției ca „învierea din păcat, din morți, din necunoștință”. În toată „producția bibliografică” a așa-zișilor elevi ai lui Noica nu se poate depista nici un moment de inflexiune (care să amintească de vizitele lor la Păltiniș), de schimbare cât de mică a liniei vectoriale (2) purtătoare spre succesul dinainte asigurat de frecventarea lui Henry Wald și Ion Ianoși (în ce-l privește pe G. Liiceanu), și a lui Leonte Răutu, supranumit „groparul culturii românești” (în cazul lui Andrei Pleșu). Mircea [Sandu] Ciobanu (1940-1996) sesizase că profitorii regimului comunist, scăpați de un Nueremberg care să le judece vinovățiile sînt cei care după 1990 „n-au fost la Roma” să facă „mea culpa” (3). Ei împreună cu clientela și urmașii lor (vezi Ion Varlam, Pseudo-România. Conspirarea deconspirării, Ed. Vog, București, 2004) au pângărit până la capăt secolul XX, „veac păcătos, cu demoni stând la pândă/ cu tineri delatori pășind agale/ pe urmele bătrânilor lor dascăli” (Mircea Ciobanu, Veac douăzeci, la capăt). Justețea unei asemenea decriptări a vremurilor post-comuniste e confirmată de regăsirea ei peste două decenii la Radu Mareș care scria în revista „Contemporanul Ideea Europeană” că „azi în definiția intelectualului locul nr. 1 îl ocupă judecata trecutului, care-i proba de foc. În acest trecut sînt morți și martiri în același chenar cu călăii lor, dar și cu profitorii de toate calibrele.” (Radu Mareș, Ursăcheștii). (4). Vizitat la Păltiniș, unde cu modesta lui pensie mânca la cantină (5) și locuia într-o cămăruță de cca 8 metri pătrați (6), Noica îl sfătuise pe comunistul G. Liiceanu să abandoneze tentativa de a-l traduce pe Heidegger. Întrucât era perfect conștient de lipsa de pregătire în domeniul filosofiei a „elevului lui Henry Wald” (apud Noica, vezi Noica în arhiva Securității, București, Editura M.N.L.R., 2009, p. 154). După ce-l sfătuise în zadar a citi filosofie medievală, a-l studia pe Kant şi după recomandările „în gol” să ajungă a avea „într-un buzunar miracolul grec, iar în celălalt pe cel german” (Jurnalul de la Păltiniș, 1983, p.227), Constantin Noica i-ar fi spus perseverentului traducător al volumului Sein und Zeit (deja tradus în românește de dr. Dorin Tilinca încurajat de Anton Dumitriu; despre Heidegger în românește a se citi considerațiile marginale din interviul filosofului Alexandru Dragomir refăcut și comentat de Isabela Vasiliu-Scraba, http://www.scribd.com/doc/191491305/Interviu4AlxDragomir ) că la Heidegger „nu te poți duce cu mâna goală” (Noica). În jurnalul din 2002 intitulat Ușa interzisă, G. Liiceanu recunoaște că de mult timp filosofia i-a devenit „greu suportabilă”. Încă de când observasem modificarea gândirii lui Alexandru Dragomir odată cu editarea prelegerilor sale (7), am constatat neputința „de a crea în spațiul filosofiei, gândind pe cont propriu” a auto-declaraților discipoli (8) din așa-numita „Şcoală de la Păltiniș” negată de însuși Noica (9). Falsitatea presupusului „Model Păltiniș” reiese așadar din lipsa „învierii din păcat” a falșilor discipoli rămași la „legea veche” care i-a săltat din vremea comunismului pe creasta valului. Dar și din lipsa scrierilor de domeniul filosofiei a mediatizaților „intelectuali superstar din România numiţi filosofi fără a avea o operă filozofică de calitate minim acceptabilă” (I. Aranyosi). La un an după înființarea Institutului de Istoria Religiilor, Mihai Neamțu și Bogdan Tătaru-Cazaban, doi salariați ai lui Andrei Pleșu, au scos la „Humanitas” directorului lor două Omagii, „in honorem Pleșu”(10). Mai nou, o fostă bursieră NEC a lui Andrei Pleșu (angajată din 2003 de Editura Humanitas) nu s-a lăsat nici ea mai prejos, scoțând în 2015 la fosta Editură „Politică” un volum cu intenții evident „omagiale” în care s-a gândit să compare inexistentul (dar excesiv de mult trâmbițatul) „Model Păltiniș” cu atât de existentul „Model Antim” încât a trebuit să fie distrus prin omorârea după gratii a inițiatorului Sandu Tudor ținut tot timpul cu lanțuri la picioare și prin întemnițarea membrilor grupului la zece ani după încetarea conferințelor de la Mănăstirea Antim (apud arhim. Sofian Boghiu). Salariata lui G. Liiceanu a riscat desigur penibila comparație dintre evenimente diferite petrecute în două epoci : de-o parte câteva vizite în camera „microfonizată” de 8 mp în care filosoful Noica (fost deținut politic șase ani pentru vina de a fi dat spre publicare un manuscris despre Hegel) furniza inutil (11) liste bibliografice vizitatorilor săi de la Păltiniș, de alta parte lecturi de poezie religioasă compusă de dr. Vasile Voiculescu, Sandu Tudor sau Paul Sterian care aveau loc acasă la faimoasa pictoriță Olga Greceanu (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Olga Greceanu și Părintele Arsenie Boca, http://www.clipa.com/print_a4876-Isabela-Vasiliu-Scraba-Olga-Greceanu-si-Parintele-Arsenie-Boca.aspx ) „prima gazdă a reuniunilor grupului de la Antim” (12) în luxosul ei apartament din Strada Frumoasă (apud Ileana Mironescu, fiica lui Alexandru Mironescu, http://sofianboghiu.blogspot.ro/2010/07/parintele-sofian-boghiu-despre-vraji-si.html , sau http://ziarullumina.ro/rugul-aprins-universitatea-filocalica-de-la-manastirea-antim-43919.html ). Poate că titlul mai nimerit al volumului ar fi fost : „Vizite în 8 mp şi vizite într-o casă boierească”. Tot predă (/ a predat) autoarea noului „omagiu” Pleșu-Liiceanu cursuri de „Antropologia spațiului” la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București. SURSA https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-noicaolga/
Pentru conformitate,
Titus Filipas

Nicolae Ceauşescu, de trei ori păcălit de nemţi

Şi eu văd în documentul de la fluierul.ro nenumărate lacune în demonstraţie. De exemplu, privind vizita ultimă în Iran, nu se zice chiar nimic despre diplomaţia secretă – şi foarte păguboasă pentru România- a lui Hans Dietrich Genscher care a indus intenţionat şi fără scop clar precizat vizita în Iran. Aici Nicolae Ceauşescu a fost păcălit a doua oară de nemţi (prima fiind „darul” tancurilor Leopard). Dar Nicolae Ceauşescu trebuia scos exact la acel moment din România – cu el în ţară, nimeni n-avea curaj să mişte! (ceea ce era un lucru foarte bun, practicat şi de Napoleon I ; pe planul creării de instituţii, cei doi sunt foarte apropiaţi). În fine, există şi a treia foarte urâtă păcăleală nemţească faţă de noi : supervizarea pe „grafic” a realizării maşinilor electrice de ultracentrifugare pentru uraniu la Craiova. Adică nemţii produceau pentru Malta dosarul nuclear al României. Era artificial, ştiu, dar era un dosar de acuzare, precum şi de scoatere totală a României din jocul industrial din lume ! Că ministrul Ştefan Andrei a fost psihologic total naiv, acesta-i un adevăr evident ! De la sclipirile geniale de psihologie cognitivă dintr-un secol şi jumătate precedent, acum România era totalmente în groapă ! Este adevărat că s-a implicat BOR, prin părintele Arsenie Boca (avea nişte viziuni extraordinare, şi o gândire modernă), însă „tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu” a dat ordin să fie ucis ! Apoi, rămâne încă de clarificat rolul tovarăşului Andrei Pleşu în balonul de încercare numit „afacerea meditaţia transcendentală” care a verificat în ce măsură era fezabil canularul numit încă „revoluţia română”.
Titus Filipas

Construcţia defetismului românesc

Şi Europa liberă, şi Deutsche Welle, şi BBC, şi Vocea Americii, şi Radio France Internationale, au făcut propagandă masivă pentru a construi un defetism românesc în anul 1989. Lupta noastră a fost complet inegală.
Titus Filipas

Scenariu melodramatic-lacrimogen

Sub lozinca înşelătoare Oikumena (ideea este nobilă, dacă nu ar fi fost intenţionat deformată) şi cererea de îndepărtare a lui Khadafi, BHL era de fapt purtător de cuvânt pentru interese care vor să transforme UE într-o schemă Ponzi demografică. Prezenţa lui Khadafi la putere în Libia împiedica schema în Mediterana. Suferinţele azilanţilor sunt reale, dar ele au fost create intenţionat. România a dovedit după decembrie 1989 că este rezistentă la toate impulsurile externe ce vor să o degradeze. Dar acum, iată!, intrăm într-un scenariu melodramatic-lacrimogen în care trebuie să cedăm identitate şi chiar putinţa de regenerare a noastră într-un cadru tradiţional-naţional. Ce gândire obedientă au slugile acestea intelectuale mediocre (BHL, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu) ale stăpânilor atotputernici ai lumii !
Titus Filipas

Rinocerizarea la un istoric dilematic

Motto: „Am văzut Rinocerii de Ionescu. Alături de sclavia economică, rinocerizarea e unul din flagelele cumplite și permanente pe care omul e nevoit să le suporte. Rinocerizarea e perfect valabilă peste tot unde se face politică și se propagă vreo ideologie”. (Victor Felea, Jurnal, 13 sept. 1964).
Isabela Vasiliu-Scraba : +„Rinocerizarea” criteriului biografic s-a putut observa în secolul XXI la un istoric cu pretenții recenzând Scrisorile din București, 1944-1946 (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2006) trimise de profesorul Eric Tappe (1910-1992), specialist în limba română la Universitatea din Londra, fost elev al istoricului Grigore Nandriș de la Londra (fratele memorialistei Anița Nandriș Cudla deportată de sovietici de la Cernăuți în Siberia pentru 20 de ani). Într-un articol „dilematic” din 2008, Andrei Pippidi meniționează relațiile englezului Tappe cu români de prestigiu (de exemplu generalul Radu Rosetti, arheologul Ion Nistor și Marioara Golescu, ultimii doi fiind cei care au avut ideea de a salva prin fotografiere multe din Tăblițele de la Sinaia făcute dispărute în comunism, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Un ziarist, o filoloagă și o carte bombă: Cronica geto-dacă de pe Tăblițele de la Sinaia, în revista „Oglinda literară”, Focșani, Nr. 76/ 2008, p.3382), dar „uită” detențiile istoricilor menționați, începute la Ministerul de Interne condus de agentul sovietic Teohari Georgescu/Burăh Tescovici. Să nu afle cititorii „Dilemei Vechi” Nr. 211/ 2008 despre temnița politică făcută fără nici o vină de exact acele personalități care-l impresionaseră pe Tappe în anii șederii sale de la sfârșitul anului 1944 la Misiunea Militară Britanică din București. Despre detenția Marioarei Golescu, condamnată la 20 de ani de muncă silnică, aflăm de la Aspazia Oțel Petrescu povestind în două pagini antologice cum a salvat-o Marioara Golescu după înghețul pe timp de iarnă la izolator (vezi Aspazia Oțel Petrescu, Strigat-am către Tine, Doamne…, București, Ed. Platytera, 2008, pp. 233-235, prima ediție în 2000 la Fundația Culturală Buna Vestire, pp. 235-238). În cazul Marioarei Golescu „uituceala” istoricului Andrei Pippidi este cu atât mai semnificativă, cu cât nobila specialistă în bizantologie (conversând în Italia de la egal la egal cu reputatul bizantinolog Charles Diehl) făcuse anii de temniță comunistă pentru „vina” de a-l fi cunoscut pe britanicul Eric Tappe care le-a dat prilej agenților Moscovei să-i confecționeze acuzația de „spioană britanică” ca s-o condamne pentru „înaltă trădare de patrie”. IsabelaVS-Rinocerizarea/ 27mai 2015/2690car.+ Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-crainicgandirea/
Pentru conformitate,
Titus Filipas

Întreprindere de grad „0”

Afacerea Meditaţia Transcendentală a fost montată din toate piesele de către Andrei Pleşu împreună cu experţii în dezinformare de la Cabinetul 2. Problemele (minore) create lui Andrei Pleşu au venit de la Cabinetul 1. Dar tot primea o indemnizaţie egală cu salariul unui director de întreprindere de gradul „0” în exilul de la Teţcani.
Titus Filipas