După moartea împăratului Henric al VI-lea, are loc o dublă alegere de pretendenţi la coroana Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană. Pe data de 6 martie 1198, ghibellinii l -au ales pe Filip de Swabia. Ghelfii l- au ales pe viitorul împărat Otto al IV-lea, în luna aprilie din 1198. Primul pretendent este încoronat la Mainz. Cel de al doilea, la Aachen (Aix- la- Chapelle). Alegerea lui Filip de Swabia nu va fi ratificată de pontiful Inocenţiu al III -lea. De ce? Atunci când era ducele Toscanei, Filip confiscase un teritoriu papal. Pur şi simplu din cauza negativităţii acestui şvab faţă de puterea papală, Inocenţiu îl favorizează pe Otto. Susţinătorii lui Filip de Swabia trimit instituţiei papale un protest contra amestecului în chestiunea succesiunii imperiale. Inocenţiu al III –lea răspunde că nu are intenţia să atingă drepturile prinţilor electori. Apoi subliniază autoritatea exclusivă a bisericii la conferirea coroanei imperiale. Pe data de 3 iulie 1201, cardinalul Guido de Palestrina, legatul papal, anunţă în catedrala din Colonia ratificarea papală pentru alegerea lui Otto ca rege al Germaniei. Justificarea deciziei este prezentată în documentul Venerabilem, incorporat în Corpus Juris Canonici. Argumentaţia latinească îi convinge pe mulţi prinţi electori. Caracterul irascibil al lui Otto conduce însă repede la pierderea simpatiilor. Aşa că papa Inocenţiu al III –lea îşi schimbă decizia în anul 1207. Acum, în avantajul lui Filip. Uciderea lui Filip de Swabia pe 21 iunie 1208 modifică datele. Otto este recunoscut rege de toţi prinţii germani la Dieta din Frankfurt. Papa îl invită la Roma pentru încoronare. Otto semnează mai înainte o lungă listă de promisiuni. Le încalcă imediat ce pleacă din Roma. Confiscă Ancona, Spoleto, şi alte oraşe, domenii ori proprietăţi ale bisericii. Aliat cu duşmanii lui Federigo de Hohenstaufen, Otto al IV-lea invadează Sicilia. Inocenţiu al III –lea îl excomunică pe data de 18 noiembrie 1210. Şi determină alegerea lui Frederick de Hohenstaufen la Dieta din Nuremberg în septembrie 1211. Alegerea este repetată cu acelaşi rezultat de către prinţii germani la Dieta din Frankfurt, pe 2 decembrie 1212, în prezenţa legatului papal şi a capetianului Philippe Auguste, regele Franţei. Încoronarea lui Frederick al II –lea de Hohenstaufen are loc în Aachen, pe 12 iulie 1215. A fost apogeul conflictului dintre ghelfi şi ghibelini, ori între parveniţi şi aristocraţi. Autoritatea lui Frederick al II –lea de Hohenstaufen în Germania era diluată, el fiind recunoscut doar în sud. Însă ghelful Otto moare la 1218. Conflictul dintre ghelfi şi ghibelini a fost conflictul dintre două tipuri de cultură organizaţională. Dante Alighieri, ce s– a născut într–o familie de parveniţi ghelfi, sfîrşeşte ca un „Ghibellin fuggiasco”, adică la fel ca un aristocrat de viţă veche. Chiar şi acum, numai încoronarea din Roma adăuga valoare coroanei Imperiului, la fel ca pentru Charlemagne. Frederick al II– lea de Hohenstaufen negociază dreptul la această încoronare. Cu papa Inocenţiu al III –lea, până la moartea acestuia. Apoi, după 1216, cu papa Honorius al III – lea. Federigo de Hohenstaufen va fi încoronat la Roma pe 22 noiembrie, anul 1220. Fiul său Henric, copil născut în 1211, preluă tot cu acel prilej al încoronării imperiale a tatălui său, titlul de Henric al VII–lea, Rex Romanorum. Frederick al II-lea Hohenstaufen avea atâtea ţinuturi de guvernat, încât trebuia să ducă până la perfecţiune arta managementului de calitate, depăşindu-şi astfel cu mult contemporanii europeni. Se ştie că prosperitatea adusă unui stat de economia întreprinderilor mici se bazează numai pe o legislaţie bună. În Regatul celor două Sicilii, Federigo de Hohenstaufen iniţie o reformă legislativă având ca model fiducial verdictele scrise ale Assizelor (sesiuni de acţiune legală) din Ariano, organizate de bunicul său, Roger II de Hauteville în anul 1140. Chiar din anul încoronarii lui ca împărat, Federigo de Hohenstaufen organizează după modelul fiducial, –benchmark, cum se spune acum –, instituit de normandul Roger II, Assizele din Capua. Textele legilor scrise vor fi promulgate în Constituţiile de la Melfi din 1231, legislaţie cunoscută de asemenea cu numele Liber Augustalis. Poate părea incredibil, dar Constituţiile de la Melfi au servit drept primordială sursă de inspiraţie la aplicarea legii în Sicilia până în anul 1819.Frederick al II-lea Hohenstaufen refuză să plece în cruciada promisă papilor. Din această cauză, în anul 1227 Frederick II Hohenstaufen fu excomunicat de către papa Grigore al IX-lea. Federigo imaginează un subterfugiu pentru a recâştiga binecuvântarea papală. Împăratul german Frederick al II-lea Hohenstaufen este creditat cu organizarea fastuoasă a ultimului capitol din cea de a cincea cruciadă în Ţara Sfântă (capitol numit, pe alt stil de numărare istorică, şi cea de a şasea cruciadă). Pe vremea bizantinilor, Sicilia fusese considerată provincie asiatică. Frederick al II-lea Hohenstaufen acceptă să organizeze pseudo- cruciada personală dintre 1228 şi 1229, numai pentru a crea o legătură statală între Sicilia şi Asia. Mijlocul cel mai potrivit? O alianţă matrimonială. Deşi întreţinea un harem la Palermo, el se căsătorea cu Yolande – Isabelle, fiica lui Jean de Brienne – Inorogul şi moştenitoarea pe linie maternă a drepturilor de regalitate latină în Cipru şi Ierusalim. Încoronarea lui Frederick al II-lea Hohenstaufen ca Rege al Ierusalimului, pe data de 18 martie 1229, s-a desfăşurat armonios, cu acordul tuturor părţilor, adică al creştinilor, arabilor, şi evreilor drepţi, provocând la Roma stupefacţia pontificatului. Într-adevăr, tipurile de alegeri pe care le făcea Frederick al II-lea Hohenstaufen pentru a-şi conduce acţiunile justificau deplin numele Stupor mundi. Tipul de management pe care îl practica Frederick al II-lea Hohenstaufen se racorda perfect la managementul ayyubid al sultanului egiptean Al-Kamil. Frederick al II-lea Hohenstaufen negociază cu Al-Kamil. Obţine de la acesta restituirea Ierusalimului, Nazaretului şi Betleemului, fără lupte. Un cronicar din Damasc, Sibt ibn al-Jawzi, ne povesteşte că arabii din Ierusalim priviră cu multă atenţie şi mare curiozitate fizionomia împăratului german, pentru evaluarea caracterului acestuia. Sibt ibn al-Jawzi furnizează chiar o descriere a înfăţişării lui Frederick pe baza mărturiilor celor care l -au văzut atunci pe împăratul în persoană la Ierusalim: ” Împăratul este roşcovan, chel şi miop. Dacă ar fi fost sclav, nu ar fi valorat la târg mai mult de 200 dirhami.” Ochii împăratului sunt descrişi ca fiind „verzi, ca de şarpe”. Un tablou realist, fără vreo urmă de empatie. Deşi Frederick al II -lea de Hohenstaufen îndrăznise să înceapă un capitol de cruciadă purtând încă stigmatul excomunicării, stârnind astfel ostilitatea făţişă a unor prinţi ai bisericii, faptul că recâştigase fără vărsare de sânge trei mari oraşe din Regatul Ierusalimului, trei mari cetăţi de pe frontiera simbolică a creştinismului, îi aduse împăratului german un mare prestigiu în unele cercuri europene. Aceasta conduse în anul 1231 la ridicarea excomunicării sale. Din căsătoria lui Federigo cu Yolande – Isabelle de Brienne se va naşte Conrad, viitorul împărat al Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană. În anul 1231, Henric al VII-lea, fiul lui Frederick al II-lea de Hohenstaufen din căsătoria cu frumoasa regină Constanţa de Aragon, se alie cu Liga Lombardă şi clamă pentru sine coroana imperială. Rebeliunea fu înfrântă în Anul Domnului 1235, iar Henric fu dezmoştenit. Rege al germanilor fu numit copilul Conrad. Ce moştenise, pe linie maternă, şi titlul de rege al Ierusalimului. Cu totul altfel decît alţi împăraţi ai Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană, Frederick al II– lea de Hohenstaufen petrecu puţin timp în Germania. În 1236, Frederick al II-lea Hohenstaufen călători ultima oară în Germania. De acum încolo va fi reprezentat în Germania de fiul său, Conrad. Titus Filipas
Etichete: Aachen, Aix-la-Chapelle, Al-Kamil, Ancona, Assizele din Capua, benchmark, Betleem, Charlemagne, Conrad, Constanţa de Aragon, Constituţiile de la Melfi, Corpus Juris Canonici, cultura organizaţională, Damasc, Dante Alighieri, Frederick al II –lea de Hohenstaufen, Ghelfi, Ghibellini, Ierusalim, Inocenţiu al III–lea, Inorogul, Jean de Brienne, Liga Lombardă, management ayyubid, Nazaret, Otto al IV-lea, Regatul celor două Sicilii, Rex Romanorum, Roger II de Hauteville, Sibt ibn al-Jawzi, Spoleto, Stupor Mundi, Titus Filipas, Yolande – Isabelle, Ţara Sfântă
Blog ideologic Titus Filipas 