Centenar Vintilă Horia

Isabela Vasiliu-Scraba :+ Scriitor cenzurat în cultura comunistă, receptarea lui Vintilă Horia (1915-1992, https://www.youtube.com/watch?v=-fK9Q9HL5lI ) s-a configurat ca un „fenomen cultural unic”, atât prin refuzul oficialilor culturii comuniste și post-comuniste, cât şi prin „amploarea eclatantă a recunoaşterilor internaţionale”(cf. D. Anghelescu la Universitatea din Cernăuți). Ilustrarea cenzurării oficiale de azi a laureatului român al Premiului Goncourt este oferită de refuzul publicării la Humanitas a scrierilor lui Vintilă Horia (cf. Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran prin lăutărismul lui Pleșu, http://www.romanianstudies.org/content/2011/02/isabela-vasiliu-scraba-cioran-prin-lautarismul-lui-plesu-despre-inocularea-rusinii-de-a-fi-roman/ ). Alte aspecte ale unicității receptării lui Vintilă Horia le-ar constitui traducerea și editarea în peste patruzeci de limbi, „în tiraje şi retipăriri fulminante” (D. Anghelescu) a romanului “Dumnezeu s-a născut în exil” pentru care autorul a primit cel mai mare premiu literar al Franței, precum si includerea lui Vintilă Horia în prestigioase volume de istorie literară occidentală ( https://www.youtube.com/watch?v=KFyjIrPflAA ). Iar aceste lucruri normale în Vest, în spațiul libertății de gândire promovând valorile autentice, s-au întâmplat în ciuda opoziției scrâșnite a eminențelor cenușii din cultura de după Cortina de fier supusă permanent unui terorism ideologic. Păstrând cuvenitele proporții, mai trebuie adăugat că editările și traducerile lui Vintilă Horia în peste patruzeci de limbi nu au rezultat pe calea dirijismului cultural (cf. O carte premiată… vezi http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/O%20carte%20speriata%20de%20IVS.htm precum și http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=1258 ) și nici n-au fost finanțate de la buget, ca în politica post-comunistă de difuzare în limbi străine a scrierilor unor Cărtărescu și Andrei Pleșu (despre editarea la Paris a lui Pleșu, a se citi Radu Portocală, Prieteniile păguboase ale ICR). Convins de necesitatea reintegrării scriitorilor exilați după 1945, Dan Anghelescu nota cu deplină îndreptățire că „literatura exilului românesc e privită cu admiraţie şi interes în colocvii internaţionale la Universităţi din Praga, Bratislava, la Poznan, în reviste prestigioase: Europa (Serbia), Alternanţe (Germania) dar… nu şi în realitatea culturală a României de azi unde exilul literar e aproape la fel de ignorat ca în perioada totalitară şi menţinut la distanţă de un centru al interesului, studierii, clasificării şi interpretărilor de către specialişti” (referat științific care mi-a fost trimis prin e-mail pe 26 nov. 2015). Istoricul literar mai spunea în toamna anului 2015 la Cernăuți că „istoria literaturii române nu va fi nici adevărată şi nu-şi va dobândi altitudinea morală, ştiinţifică şi educativă cât timp jumătatea din umbră nu va reintra în circuitul curent al valorilor naţionale” (cf. Dan Anghelescu, Receptarea actuală a scriitorilor români din exil). Fără a-și pune problema provenienței „reprezentărilor noastre mintale” Basarab Nicolescu se grăbea să concluzioneze într-un interviu din 2010 că am fi manipulați (https://marianhociung.wordpress.com/2012/10/29/isabela-vasiliu-scraba-indicii-de-manipulare-in-eseistica-unui-fost-discipol-al-lui-noica1909-1987-dl-ion-papuc/ ) de aceste reprezentări, și că științificii ar milita pentru împăcarea științei cu religia „mai mult decât teologii”. Din păcate, chiar pledoariile fizicianului Basarab Nicolescu pe tema împăcării stiinței cu religia nu ne par a fi mai interesante sau mai convingătoare decât cele consemnate de gânditorul religios Vintilă Horia în călătoriile lui „spre centre”. În mod ciudat, lui Basarab Nicolescu îi părea în 2010 că ar exista în cadrul bisericii ortodoxe române „medii fundamentaliste”. Nejustificată în niciun fel, opinia sa despre mediile „fundamentaliste” nu a dat impresia a fi mult diferită de părerea „oficială” și azi, „oficială” în măsura în care gruparea din jurul revistei „22” publica senzaționala constatare a pelerinului Mirel Bănică după care ortodoxia românească ar fi un „fundamentalism”. Înclinăm totuși a crede că aspectul de așa-zis „fundamentalism” s-a ivit din simpla folosire în grabă a unor termeni acuzatori, spre a fi în pas cu moda post-decembristă. Deși mereu folosit spre a fi la modă, termenul de „fundamentalism” nu a fost cu rigurozitate definit nici de fizician, nici de salariatul micuțului institut condus de Pleșu „sub cupola Academiei”, salariat pelerin dispus cu mare ușurință să acuze în revista „22” ortodoxia de fundamentalism (https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/ ). Prin anii cincizeci Vintilă Horia reținea cu mai multă subtilitate un fapt caracteristic lumii desacralizate în care mulți sunt creștini doar cu numele: Anume că păgânismul care „controlează toate mijloacele eficace de propagandă” îndreaptă „voința de a aparține” nutrită de omul societății de azi către partide, secte, grupări totalitare” (Vintilă Horia, “Speranța socialismului tragic”, text publicat de Uscătescu în revista „Destin” nr. 8-9/ 1954, republicat în vol. Mihaela Albu & Dan Anghelescu, Eseistica lui Vintilă Horia – deschideri către transdisciplinaritate, Ed. Aius, Craiova, 2015, p.199). Cât privește reintegrarea operei lui Vintilă Horia în cultura română ea apare în anul centenarului nașterii scriitorului „încă deosebit de problematică” (D. Anghelescu). Mult mai puțin problematice s-au dovedit în post-comunism tendințele impunerii lui Basarab Nicolescu plecat oficial din România în 1968. Fiindcă dirijismul acestei impuneri reiese din doctorate cu un Eliade „transdisciplinar” via Nicolescu, atare dirijism fiind oarecum divulgat chiar de titlul volumului de „transdisciplinarizare” a eseisticii lui Vintilă Horia apărut în 2015 la Craiova. Referindu-se la mari scriitori ai exilului românesc (probabil la Vintilă Horia, Mircea Eliade, Horia Stamatu, Nicolae I. Herescu, Alexandru Busuioceanu, Vasile Posteucă, G. Uscătescu, etc.), în referatul său prezentat la Universitatea din Cernăuți, Dan Anghelescu observa (citând o scriitoare exilată la Paris) că „o reintegrare a valorilor exilului în vizibilitatea publică ar răspunde unei tot mai acut necesare terapii a memoriei, pentru că „numai memoria este în măsură să redea unei societăţi peste care a domnit totalitarismul o respiraţie normală ori cvasi-normală.” (Lovinescu, M. Seismograme, vol.Unde scurte II / Monica Lovinescu. – Bucureşti: Humanitas, 1993, p. 60).+ SURSE https://isabelavs2.wordpress.com/vintila-horia/isabelavs-vintilahoriacentenar/ ; https://isabelavs2.wordpress.com/vintila-horia/
Pentru conformitate,
Titus Filipas

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: