În filosofia lui John Locke, intuiţia, demonstraţia şi aprehensiunea sunt prezentate drept modalităţi distincte ale actului de cunoaştere. Pe româneşte, fragmente destul de mari din opera lui John Locke au fost traduse, fiecare pe rând şi fiecare la vremea lui, de către Ion Ghica şi George Coşbuc. Am fost destul de surprins să descopăr traducerea lui George Coşbuc (bănuiesc că din limba germană, nu direct din limba engleză) la Biblioteca publică Alexandru şi Aristia Aman din Craiova, cu paginile netăiate ! În fine, cartea lui John Locke a fost tradusă pe franţuzeşte de către abatele Bonnot de Condillac, şi aceasta avea mare circulaţie în Oltenia, Muntenia şi Moldova, ba chiar şi în imperiul habsburgic, unde exista o importantă populaţie românească, existau aproape trei milioane de români în afara Transilvaniei! Era, cum am spus în mod repetat, o carte de “filosofie senzualistă”. Aprehensiunea este actul de cunoaştere ce se realizează plecând de la senzaţie. În dicţionarul românesc DEX sunt propuse acum următoarele 8 definiții pentru «aprehensiune» : 1/APREHENSIÚNE, aprehensiuni, s. f. (Livr.) Teamă vagă, frică nedeslușită (cauzată de eventualitatea apariției unui pericol). [Pr.: -si-u-] – Din fr. appréhension, lat. apprehensio, -onis. // 2/aprehensiúne (livr.) (a-pre-, -si-u-) s. f., g.-d. art. aprehensiúnii; pl. Aprehensiúni // 3/APREHENSIÚNE s. v. frică, teamă, temere. // 4/APREHENSIÚNE s.f. (rar) Teamă vagă, nelămurită. [Var. aprehensie s.f. / cf. fr. appréhension, lat. apprehensio]. // 5/APREHENSIÚNE s. f. teamă vagă, nedeslușită, cauzată de presupunerea posibilității unui pericol. (< fr. appréhension, lat. apprehensio) // 6/APREHENSIÚNE, aprehensiuni, s. f. (Franțuzism) Teamă vagă, frică nedeslușită (cauzată de presupunerea posibilității unui pericol). – Fr. appréhension (lat. lit. apprehensio, -onis). // 7/aprehensiúne s. f. (sil. -pre-, -si-u-), g.-d. art. aprehensiúnii; pl. Aprehensiúni // 8/ *aprehensiúne f. (lat. apprehénsio, -ónis). Rar. Frică, teamă. Dar atenţie! Toate aceste definiţii sunt propuse la denotaţie ! La conotaţie nu se propune nimic, nimic, nimic, nici măcar definiţia pe care am învăţat-o eu la şcoala generală PETRACHE POENARU (partea gimnazială) din Craiova prin anul 1956. Totuşi, în dicţionarul Merriam-Webster, cuvântul aprehensiune (apprehension) apare şi cu denotaţie, şi cu două conotaţii. Să observ că denotaţia pentru aprehensiune din DEX nu coincide cu denotaţia pentru aprehensiune din Merriam-Webster, care totuşi este în total acord cu filosofia senzualistă a lui John Locke, şi nu trebuie să ne mirăm. Însă DEX este totalmente pe alături, prezintă numai o conotaţie pe postul unei denotaţii ! Nu îi blamez pe autorii anonimi şi voluntari ai dicţionarului DEX. Aşa erau vremurile, dar schimbarea necesară nu s-a produs nici acum. Nici eu nu am mai învăţat la liceu (“Fraţii Buzeşti” din Craiova) chiar nimic, nimic, nimic despre noţiunea psihologică de aprehensiune, în sensul de “act de cunoaştere prin senzaţie”. Profesor era Ion Dumitrescu, şi acesta era de un materialism vulgar execrabil. Ne făcea o comparaţie între creierul omului şi o granulă de sare de bucătărie: “Creierul omului absoarbe ideile direct din realitate :-), la fel cum sarea de bucătărie absoarbe vaporii de apă din atmosfera înconjurătoare”, ne spunea. Acest psiholog Ion Dumitrescu a scris o serie de cărţi împreună cu Nicolae Andrei, fratele celebrului ministru de externe Ştefan Andrei. Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul https://nastase.wordpress.com/2015/03/10/dezbaterea-despre-frontiere/
Titus Filipas
Etichete: 1989, Condillac, Dan Culcer, Destutt de Tracy, Gheorghe Lazăr, gramatica generativă, Ideologia Şcolilor Centrale, Ioan Eliade Rădulescu, Petrache Poenaru, Romania Neoacquistica, Romania Orientală, România, Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 