Istorie economică românească

Alin Voicu : +Ţări in curs de…demolare ? Comentarii pe marginea textului “Revoluţie?”, al Prof. Radu Baltasiu. Nu numai ca revoluţiile sunt deseori involuţii, dar se pare că astăzi se fac la comandă, după reţetă, prin producţie în serie. […] Ziceam altundeva, la un moment dat, “cetăţile” pot fi re-făcute, am făcut-o o dată, se poate face din nou. În sfîrşit, mă voi lega de “să vrei şi nu ai unde să munceşti” şi de “mai pe dos de atît nu visa nici dictatura comunistă” din textul profesorului Radu Baltasiu. Nicholas Georgescu-Roegen demola şi el, la finele anilor ’40, bazele teoriei economice standard. Piesa de artilerie folosită a fost atît de eficientă, încît “profesioniştii” nu au mai vrut sa aibă nimic de a face cu el pentru mulţi ani. Bazat pe investigaţiile pe care le făcuse pentru Enciclopedia României în anul 1933, NGR descoperea ca metoda de distribuţie/alocare a venitului naţional în ţările economic suprapopulate nu poate fi cea [neo]clasică, i.e., leafa = produsul marginal al muncii (NGR, “Economic Theory and Agrarian Economics”). (“Leafa” este mai degrabă “simbrie” în contextul lucrării, pentru că se întîmpla că ţările cu această situaţie erau “eminamente” agrare la vremea respectivă). “Economic suprapopulat” înseamnă de fapt situaţia în care produsul marginal al muncii este „0” (zero), ceea ce era cazul în economiile vizate (ţările din sud-estul Europei). Aplicînd aceeaşi teorie ca în ţările avansate, ar însemna că venitul lucrătorilor de asemenea ar deveni…zero–o situaţie dezastruos-absurdă. Nu numai atît, dar modelul de echilibru (Walrasian) al acelor ţări presupune pre-existenţa ab initio a unui venit suficient pentru fiecare participant al economiei pentru toată viaţa–modelul nu merge de fapt nici în ţările dezvoltate economic, şi cu atît mai puţin în cele în curs de dezvoltare. Aplicabilă la “să vrei şi nu ai unde să munceşti” este următoarea idee: în ţările “agrare” ale vremii, “most probably, overpopulation will remain a local problem calling for local remedies as long as people in general neither wish nor are allowed to leave their own lands.” Nu există nici fapte, zice NGR, care să arate că o atare ţară poate să-şi rezolve problema şi să se lanseze într-o economie de schimb de tip capitalist prin comerţ internaţional. […] Iar regimul comunist a moştenit problema, şi a blocat emigrarea inchizînd astfel acea supapă de care se foloseau unii români (vezi de exemplu ce zicea Virgil Madgearu despre “fenomenul morbid” al emigrării bănăţenilor în America, în lucrarea “Oraşul economic”). Industrializarea de-a lungul acelei perioade a fost, direct sau indirect, conştient sau nu, un răspuns la acea problemă, dincolo de propaganda de rigoare şi de înfierarea “capitalismului”–dacă într-adevăr regimul l-a scos din închisoare pe Mihail Manoilescu* pentru a-i cere sfatul în privinţa strategiei de industrializare a ţării, atunci ipoteza se întăreşte, pentru că industrializarea se pare că a avut efect asupra problemei în cazul Braziliei**. O parte din suprapopulaţia rurală a fost absorbită în procesul de industrializare, şi răspunsul la întrebarea dacă problema a fost rezolvată din punct de vedere pur economic, în sensul lui Walras şi Manoilescu, nu îl pot da aici, deoarece analiza ar trebui să dezambiguizeze cel puţin două semnale: cel economic, de cel represiv. […] Odată cu dez-industrializarea curentă, reflectată foarte bine în articolul academicianului Dinu C. Giurescu, […] cel puţin simptomele suprapopulării economice se pare că au revenit pe parcursul ultimilor 20 de ani, dar îşi găsesc “rezolvarea” prin emigrare, ieşiri la pensie, etc. Că o situaţie de acest gen este în esenţă echivalentă cu sărăcia sau nivelul de trai redus e deja foarte clar (şi conform cu NGR). Cheia încă este, aşa cum o vedeau Mihail Manoilescu şi NGR, în [re]industrializare. Iar bazele metodei de dezvoltare economică se află în NGR (proces economic, exploatarea resurselor, model de dezvoltare şi creştere) şi Schumpeter (capital, credit, întreprinzători/întreprinderi, etc.). Întrebarea esenţială din punct de vedere social este cum oprim degringolada? Poate că recurgem la ideea cu “cetăţile. “Cetăţile” însă sînt în general elemente defensive–este poate necesar elementul ofensiv atît în lupta de idei, cît şi în cea politică (organizarea şi construirea unei baze de putere, de la tactică, la cele strategice). “Cetăţile” pot facilita supravieţuirea***–dar au americanii o vorbă, fost strigăt de luptă pentru independenţa Texasului: “Remember the Alamo!” (la noi s-ar traduce : “Ştii care a fost evenimentul anului în 1453, nu?”)– numai la atît să ţintim?+ Sursa http://socot.wordpress.com/2012/01/05/tari-in-curs-de-demolare/
*Mihail Manoilescu, născut în 1891 la Tecuci, decedat/ucis în 1950 la închisoarea din Sighet, nu ar fi putut să fie scos temporar din închisoarea pentru politici, pentru discuţii economice şi consiliere în problemele foarte grele prin care trecea România după război, decât de legionarii de stânga formaţi ca economişti pentru rezolvarea problemelor României de către Petre Ţuţea. Dictatorul gruzin Iosif Stalin, profund interesat de problemele din Romania Orientală nord-pontică, a fost foarte impresionat de jurnalele combatanţilor legionari trimişi de statul românesc, ca pedeapsă, să lupte în prima linie, jurnale care intraseră în posesia sovieticilor după luptele de la Cotul Donului. Stalin i-a dat ordin alogeno-cominternistei Ana Pauker (bîrfa este că naţional-ţărănistul Corneliu Coposu ar fi fost îndrăgostit de aceasta) să îi înscrie pe legionarii de stânga în PCdR. Ana Pauker s-a conformat, însă ceilalţi alogeno-cominternişti care îşi vedeau astfel puterea diminuată în România au lansat cântecul resentimentar :”Căpitane nu fi trist/ Garda merge înainte/ Prin partidul comunist”. Oricum, legionarii de stânga primiţi în partidul comunist au construit un program economic eficient de refacere a României după război pe principii capitaliste ! Poate că ar fi deosebit de util pentru România de acum să analizeze cu mai multă atenţie acele idei economice. Bazate pe principii capitaliste ! Economiştii legionari de stânga primiţi în partidul comunist au făcut prima, şi deocamdată unica, reformă economică viabilă din România care a condus la mari reduceri de preţuri, prin reduceri ale costurilor economice.
**În lumina influenţei ideilor lui Mihail Manoilescu asupra dezvoltării economiei Braziliei, poate că ar trebui re-ponderată, nimic peiorativ aici!, vorbesc despre ponderea ideilor, şi jumătate din cartea Tropice triste a lui Claude Lévi-Strauss.
***Sais, capitala Egiptului în vremea dinastiei 26, Sais, cetatea aflată în „delta biblicelor sinte” (cum scrie Mihai Eminescu), a fost practic Cetatea Soarelui din care a iradiat universalismul cultural. Zamolxismul protocronismului românesc subliniază această idee.
Titus Filipas

Etichete: Dezvoltare durabilă, Mihai Eminescu, Nova Roma, Romania Neoacquistica, Romania Orientală, România, Titus Filipas